„În învăţământul preşcolar, activitatea principală trebuie să fie jocul. Acesta se regăseşte în toate etapele activităţilor organizate şi desfăşurate cu copiii: în etapa jocurilor la alegere, în etapa activităţilor dirijate, obligatorii. Prin toate tipurile de activităţi, copiii îşi însuşesc limbajul sub aspect fonetic, lexical (îşi îmbogăţesc şi îşi activizează vocabularul) şi gramatical, îşi formează capacitatea de a recepta şi de a emite mesaje simultan cu satisfacerea nevoii de relaxare, de mişcare, a nevoii de afectivitate şi de cooperare cu adulţii şi cu ceilalţi copii” (Mitu F., 2005, p. 15).

          „Organizarea activităţii şcolare fie în formă frontală ori colectivă (de muncă cu întregul colectiv al clasei), fie în echipe (microgrupuri) sau individuală, ori combinatorie, ca cea sugerată de experimentul team teaching (bazată, între altele, pe o grupare flexibilă şi mobilă a elevilor cu treceri de la activităţi cu grupuri mari, la activităţi cu grupuri mici, omogene şi apoi la activităţi individuale, reclamă în mod inevitabil o metodologie adecvată acestor forme organizatorice” (Cerghit I., 1997, p. 36).
          Constantin Cucoş (1998. p. 143) defineşte metoda de învăţământ ca fiind un: „drum sau cale de urmat în activitatea comună a educatorilor şi educaţilor, pentru îndeplinirea scopurilor învăţământului, adică pentru formarea şi informarea educaţilor”.
          „Activităţile colective au la bază legăturile de interdependenţă dintre membrii grupei respective, care devin surse generatoare de energii favorabile intercomunicării şi cooperării sau colaborării în activitate” (Cerghit I., 2006, p. 250).

         „În învăţământul preşcolar, activitatea principală trebuie să fie jocul. Acesta se regăseşte în toate etapele activităţilor organizate şi desfăşurate cu copiii: în etapa jocurilor la alegere, în etapa activităţilor dirijate, obligatorii. Prin toate tipurile de activităţi, copiii îşi însuşesc limbajul sub aspect fonetic, lexical (îşi îmbogăţesc şi îşi activizează vocabularul) şi gramatical, îşi formează capacitatea de a recepta şi de a emite mesaje simultan cu satisfacerea nevoii de relaxare, de mişcare, a nevoii de afectivitate şi de cooperare cu adulţii şi cu ceilalţi copii” (Mitu F., 2005, p. 15).
         „Organizarea activităţii şcolare fie în formă frontală ori colectivă (de muncă cu întregul colectiv al clasei), fie în echipe (microgrupuri) sau individuală, ori combinatorie, ca cea sugerată de experimentul team teaching (bazată, între altele, pe o grupare flexibilă şi mobilă a elevilor cu treceri de la activităţi cu grupuri mari, la activităţi cu grupuri mici, omogene şi apoi la activităţi individuale, reclamă în mod inevitabil o metodologie adecvată acestor forme organizatorice” (Cerghit I., 1997, p. 36).
          Constantin Cucoş (1998. p. 143) defineşte metoda de învăţământ ca fiind un: „drum sau cale de urmat în activitatea comună a educatorilor şi educaţilor, pentru îndeplinirea scopurilor învăţământului, adică pentru formarea şi informarea educaţilor”.
         „Activităţile colective au la bază legăturile de interdependenţă dintre membrii grupei respective, care devin surse generatoare de energii favorabile intercomunicării şi cooperării sau colaborării în activitate” (Cerghit I., 2006, p. 250).

Bibliografie:
1..Cerghit, I. (1997). Metode de învăţământ. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică
2..Cerghit, I. (2006). Metode de învăţământ ediţia a IV-a revizuită. Bucureşti: Editura POLIROM
3..Cucoş, C. (1998). Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Bucureşti: Editura Polirom
4.Mitu, F. (2005). Metodica activităţilor de educarea limbajului în învăţământul preşcolar. Bucureşti: Editura Humanitas Educaţional