Când un lup pierde lupta împotriva altui lup și-și dă seama că nu mai are șanse de câștig, lupul care pierde în mod pașnic își oferă jugulara adversarului, de parcă i-ar spune „am pierdut, să punem capăt”. Totuși, în acel moment se întâmplă incredibilul: lupul învingător, în mod inexplicabil, paralizează!?! O forță veche de o mie de ani îl împiedică să-l omoare pe cel care are “smerenia” să recunoască înfrângerea. Un mecanism primar, încorporat în ADN sau dincolo de acesta, se declanșează în lupul învingător și îi amintește că specia este mai importantă decât plăcerea de a elimina adversarul. Ce ceasornicarie instinctivă minunată! Nimeni nu l-ar numi laș pe lupul care se predă și nici pe cel care paralizează de milă, pur și simplu se întâmplă …minunea! Niciun câștigător, niciun învins! Ambii lupi se îndepărtează și roata vieții continuă. Dacă oamenii ar învăța lecția de la lupi în loc să continue să se “măcelărească” unii pe alții din mândrie și sete de putere! Găsim frumoasa lucrare a Domnului observând limbajul naturii…. Nimic fără Dumnezeu!!!