În România, precum oriunde într-o societate modernă, capitalistă, democratică, școala reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât un furnizor de servicii educaționale. Atât și nimic mai mult, indiferent de discursurile populiste ale personalului de îndrumare și control sau diferite personaje politice efemere. Mi-ar fi plăcut să scriu de lideri politici dar mă împiedică... și nu tastatura computerului se face vinovată. Serviciile educaționale sunt oferite tuturor copiilor, astfel o școală are arondat un teritoriu (circumscripție școlară- cum le place celor ce lucrează în management școlar a spune) pentru care oferă serviciile educaționale tuturor copiilor. Este în concurență directă cu instituțiile școlare din învățământul privat, dacă există, instituții ce își permit luxul de a-și selecta clientela în sensul că școlile private nu sunt obliagate să ofere servicii educaționale oricărui elev ci numai elevilor pe care îi dorește ca beneficiari. În mod evident, prezența elevilor cu cerințe educaționale speciale în școlile private este cu mult mai restrânsă în comparație cu școlile finanțate din fonduri publice, dar există astfel de situații.

Integrarea școlară a elevilor cu cerințe educaționale speciale se face, este o realitate concretă a politicilor din România, în cea mai mare parte, în consens cu prevederile Certificatului de Orientare Școlară și Profesională emis de C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E. pe baza deciziilor unei comisii, abreviate C.O.S.P. În general, opinia părinților/ reprezentanților legali a elevului cântărește foarte mult în decizia de integrare școlară a elevilor cu cerințe educaționale speciale în grădinița/școala specială sau instituțile școlare ce oferă servicii de invățământ de masă.Trist și scandalos este că nu se ține cont resursa umană: dacă școala din învățământul de masă are personal abilitat: profesor consilier cu competențe în integrarea școlară, profesor itinerant, profesor de sprijin, logoped, contract cu centre școlare de educație incluzivă prin care să se ofere servicii de logopedie și kinetoterapie specializate pentru copiii cu erințe educaționale speciale. Integrarea se face și nu se discută! Profesorii se trezesc cu elevul cu cerințe educaționale speciale în clasă, pur și simplu, și trebuie să se descurce cum pot, cum le dictează conștiința, ținuta profesională și în consens cu sistemul de competențe (achizii metodice, abilități psihopedagogice, etc) deținute. 

Incluziunea educațională reprezintă procesul complex, complet și echilibrat de derulare a activității didactice la orice clasă în care este integrat unul- maxim trei elevi cu cerințe educaționale speciale. Spunem că este un proces complex întrucât cadrul didactic specialist pentru fiecare disciplină trebuie să proiecteze să implementeze și să evalueze, oră de oră, strategia didactice astfel încât competențele predate să fie asimilate de înreg colectiv de elev, implict și de elevii cu cerințe educaționale speciale. Spunem că este un proces complet întrucât actul educațional de predare- consolidare- evaluare se face prin accesibilizarea tuturor beneficiarilor (înclusiv a elevului cu C.E.S.) la cele trei etape de formare a competenței avute în vedere. Atenție, diferența, cerută de adaptare curriculară nu referă la conținuturi ci face referire la nivelul de dificultate de operare cu achiziții și deprinderi în cadrul competenței. Spre exemplu, când un profesor de Limba și literatura română predă, să spunem, Substantivul, nivelul de dificultate de operare cu achiziții și deprinderi în cadrul competenței, în cazul unui elev cu cerințe educaționale speciale cu tulburări intrumentale și retard mediu se limitează la, de exemplu, a identifica, a exemplifica, a discrimina critic în substantiv  după criterii date: simplu/compus, propriu/comun. Spunem că este un proces echilibrat întrucât sarcinile de lucru din timpul procesului de predare- consolidare și evaluare se face în consens cu potențialul psihointelectual al fiecărui elev, fără a prejuducia niciun elev, nici elevul cu cerințe educaționale speciale dar nici elevul mediocru sau cel cu capacități psihointeelctuale și motric-fizice de a face performanță.

La nivel de macroproiectare, este important de reținut că profesorul de specialitate (de matematică, de Limba și literatura română, de Religie sau orice altă disciplină predată la clasa) în colaborare cu profesorul itinerant sau profesorul de sprijin realizează o adaptare curriculară pentru fiecare disciplină unde se consideră necesară adaptarea. Reținem că acest document școlar nu poate fi realizat individual nici de profesorul de specialitate pentru că nu are competențele de a identifica nivelul de dezvoltare psihointelectuală și motric-funcțională a elevului cu cerințe educaționale speciale, dar nici profesorul itinerant/ de sprijin pentru că nu are cum să cunoască toate programele specifice disciplinelor predate în România. Implicit se formează o echipă interdisciplinară de lucru care poate lucra chiar și în mediul online, folosind resursele Google Drive, completând documentele școlare în timp real și comunicare mediată de computer. Acest document școlar are valoare juridică, ca ataare este recomandat a fi înregistrat la secretariatul unității de învățământ și aprobat/avizat de direcțiunea instituției școlare și coordonatorul Comisiei Metodice în aria căreia se află disciplina predată de profesorul de specialitate. Acesta este unul dintre motivele pentru care scriam în preambulul acestei expuneri că ”trist și scandalos este că nu se ține cont de resursa umană”- ce faci dacă nu ai profesor de sprijin/ itinerant??? Conceperea, crearea și utilizarea conținuturilor folosite în timpul orelor predate la clasă, întregului colectiv de elevi, implicit și elevilui/elevilor cu cerințe educaționale speciale, este atriburul profesorului de specialitate. Totuși, este recomandat ca profesorul de sprijin/ itinerant să pună la dispoziția profesorului de specialitate resurse educaționale ca model, fără a le impune că, să nu uităm, conform legii, profesorul este suveran la ora sa!!!