Dascălii erau dascăli și elevii erau elevi: nu aveam impertinența de a reproșa unui profesor nota acordată căci știam că responsabilitatea, respectul și recunoștința vin și de la elev către profesor dar și de la profesor către elev. Stăruitoare îmi este amintirea că în clasa a VI-a, trimestrul al III-lea, doamna profesor de Limba și literatura română, prof. Rodica Radu, a uităt plasa cu caietele noastre de teză în stația de autobuz. Cu respect și-a cerut scuze de incident și ne-a rugat să o înțelegem și să acceptăm să redăm teza, cu precizarea că subiectele vor fi similare ca dificultate, dar nu aceleași. Normal că am acceptat- chiar dacă domnia sa nu a invocat, noi știam că este măcinată de o cumplită boală ce fără milă o chinuia. De fapt, nu a uitat caietele în stația de autobuz ci la secția de radiologie de la spitalul județean, acolo le-a găsit o doamna infirmieră și le-a adus la secretariatul școlii. Noi știam, dar doamna profesor nicioadată nu ne-a împărtășit durerea ei...

Dar de doamna prof. Rodica Radu nu ne leagă numai povestea cu tezele ci și amintirea revistei școlare ”Extemporal 10”- o frumoasă biografie a școlii din Cartierul Cet Nord, scrisă de elevii de gimnaziu. Era o revistă ce apărea trimestrial (atunci anul școlar avea trimestre) prin stăruința dascălului dar și omului de cultură Rodica Radu. Doamna profesor de limba română era un om de cultură în cel mai profund sens al cuvântului: fiecare frază rostitută de domnia sa aducea imaginarul elevilor în fascinantul amfiteatru al lecturii, in magnifica lume a cărții... Știa a cuvânta, știa a avea vorbă frumos aleasă și meșteșugit așezată în mintea, sufletul și inima elevului. De o discreție aleasă, cu multă cărdură ne aduna în cabinetul de filologie de sub scara profesorilor unde încerca să ne aducă în lumea revistelor școlare. 

Primele numere ale revistei școlare ”Extemporal 10” au fost scrise califrafic, olograf. Lipsa tehnologiei și a resurselor materiale făcea ca revistă sa fie multiplicată prin utilizarea foilor de indigo. A avea un exemplar din revistă, atunci, era... wau. Munca era stăruitoare căci prin indigo se realizau 5-7 exemploare și revista trebuie multiplicată, adesea, în 50-70 exemplare, pentru a fi dăruită elevilor care au publicat, cadrelor didactice care au îndrumat...

Coperta revistei era o muncă de creație la care își aduceau contribuția colegii care aveau talent la desen: Trebuia să reproducă fiecare copertă în original și de aceea, nu de puține ori, unele coperți erau mai reușite, altele nu, deși erau replici ale coperții aceluiași număr. Teoretic era aceeași copertă, practic, fiecare copertă era un original în sine, o reproducere mai mult sau mai puțin exactă...

Colegii care avea scris caligrafic scriau interiorul paginilor. De cele mai multe ori interiorul era scris cu ajutorul pixurilor care avea pastă neagră, utilizându-se acele foi de indigo. Munca era redundantă și stăruitoare dar pentru fiecare exemplar reușit... Era o satisfacție...

După ceva timp, doamna profesor a avut acces la mașina de scris a școlii. Atunci, paginile de interior au fost scrise la mașina de scris, coperțile au fost realizate, din nou, individual, de elevi.

Apariția fiecărui număr era un adevărat eveniment școlar extrașcolar. Distribuirea exemplarelor nu se făcea oricum, ci era organizată ca o adevărată sărbătoare unde primeam și un pahar de suc sau o napolitană... Paginile de interior, scrise la mașină, erau lipite cu un capsator și apoi, pentru a nu se vedea urăt, peste capse era lipită o bandă izoleră colorată, aceasta având și un rol decorativ. Tehnoredactarea se făcea cu ajutorul unei mașini de scris defecte, pe care doamna profesor o obținuse după casarea de la secretariat. Pentru că mașina de scris nu avea diacritice, acestaea erau puse de noi, cu pixul. Era o muncă de echipă, căci fiecare elev membru al redacției revistei era responsabil pentru o pagină.

Timpul a trecut și am ajuns într-un nou an școlar. Tehnica de redactare s-a îmbunătățit și, motivați de obținerea unei mențiuni la Concursul Național de Reviste Școlare, am primit din partea școlii un computer cu imprimantă și un xerox. Uzura acestor echipamente era considerabilă căci ne fuseseră date ca o sponsorizare din partea Fabricii de mobilă de la Drobeta Turnu Severin. Competențele noastre de tehnoredactare erau minime, de operare pe computer cu atât mai puțin dezvoltate. Vorbim de anii 1997-1998, când erau la modă IMB și comunicarea se făcea pe MIRC... Ehee, ce vremuri... Multiplicarea nu a mai necesitat un efort așa de mare. Tușul negru din xerox îl puneam, cu atenție, cu ajutorul unui pahar de plastic decupat pentru a se nu prelinge nimic pe lângă orificiul de încărcare. Practic s-au realizat câteva coperți ale numărului de revistă care, mai apoi, au fost multiplicate. Paginile revistei, tehnoredatate computerizat, s-a listat în câte un exemplar și mai apoi au fost xeroxate, capsate și lipite cu bandă izoleră. Era ca într-un stup de albine unde eram entuziasmați să lucrăm...

Poate că acest articol de blog nu este cea mai reușită istorie a unei activități școlare extracurriculare... Nici nu ne-am propus asta... Dincolo de rememorarea unei frânturi de biografie a Școlii cu cls. I-VIII Petre Sergescu Drobeta Turnu Severin, acest articol se dorește a fi și un simplu gest de multumire pentru doamna profesor Rodica Radu.

Este dureros să citești pe diferite platforme de socializare digitale că ”profesorilor dacă nu le place, să plece din sistem”. Această afirmație îmi aduce aminte de muncitorii din fabrici care tipau, la grevele generale din anii 1990 că personalul TESA primește salarii fără să muncească. Personalul TESA a fost concediat și după câteva luni combinatele și uzinele României au dat faliment, muncitorii greviști au rămas șomeri și se luptau să se pensioneze anticipat sau invetând fel și fel de boli/ motivând cauze medicale, utilajele vândute la fier vechi, și pământurile valorificate imobiliar. Prea târziu au aflat că acei funcționari/ salariați TESA ofereau impunerea relațiilor juridice legale, îngreunau procesul corupției că erau prea mulți care semnau și prea puțini dispuși să semneze ilegalități. După concediarea multora dintre aceștia, cei rămași nu s-au mai opus și conducerile uzinelor și combinatelor au facut un management bazat pe oportunitatea imediată ducând la adevărate catastrofe sociale.

Câtiva ani mai târziu medicii care intrau în sistem se plângeau de salarizarea mizeră și condițiile deplorabile de muncă, accentuate și de politica medicilor consacrați de a promova sclavagismul în ograda lor. Nu a durat decât 10-15 ani și sistemul medicat s-a trezut cu o cronică penurie de cadre medicale, o hemoragie de personal medical ce cu greu a fost oprită de creșterile nete salariale masive. Chiar dacă calitatea actului medical nu a crescu, salariile magistrale au continuat și continuă să fie acordate pentru a compensa grandomania cu care au fost tratați medicii ce au plecat, corupția din sistem și condițiile dpelorabile de muncă. 

in SISTEMUL DE EDUCAȚIA penuria de cadre didactice performante este de neimaginat. Cei mai buni absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior cu vin să se angajeze în sistemul educațional ca urmare a veniturilor salariale la limita decenței umane. Atragerea forței de muncă cu foarte bune competențe profesionale este un eșec răsunător, chiar dacă solicităm performanțe ale elevilor la testele internaționale la nivel european. Găsisem o statistică a Ministerului Educație Naționale care arăta că peste 10 000 de porturi din învățământ sunt ocupate de personal necalificat. Alte peste 40 000 de catedre didactice/ norme sunt ocupate în sistem de plata cu ora de către profesorii pensionari. Mai mult, citeam că un adevărat dezastru se va petrece în următorii 10 ani când profesorii aflați în pragul pensionării vor părăsi sistemul. Situația dezastruoasă se va marca la disciplinele informatică, matematică, profesori consilieri. Nomal, profesioniștii din aceste domenii au vaste oportunități în carieră și prestigiul social al statutului de cadru ddiactic nu este în consens cu expectanțele lor. Mai grav, am citit în Opinia Timișoarei că Inspectoratul Școlar Județean Timiș nu mai are nicio soluție de a atrage personal calificat sau necalificat și apelează la Universitatea de Vest din Timișoara să trimită strudenți pentru a suplini lipsa cronică de personal didactic. Dacă în fața clasei de elevi este o persoană căreia elevii i se adresează cu apelativul ”Doamna profesor/ Domnule profesor...” acest fapt nu presupune în mod necesar că acea persoană este în adevăratul sens al cuvântului dascăl! 

DAR PLEACĂ DACĂLI DE PERFORMANȚĂ... Este dureros!!! PLeacă ca urmare anivelul salariale... Pleacă pentru că munca lor este pur și simplu desconsiderată de către părinți (care îi confunsă cu bonele personale ale copiilor- serviciu oferit gratuit), personal de îndrumare și control numit pe criterii politice și fără baze meritocratice (la data la care scriu prezentul material), și e către elevi. Personalități ale educației românești ce actuvează ca profesori în învățământul de stat, public, cu calități profesionale de excepție dovedite, părăsesc sistemul de educației pentru... un minim de normalitate. ESTE DRAMATIC ȘI EFECTELE SUNT CATASTROFALE: nu numai că elevii nu mai beneficiază de procesul didactic susținut de astfel de somnități ale învățământul preuniversitar, dar nici tinerii care vor să acceadă la statutul de cadru didactic (cu capacități cognitive și profesionale medii sau slabe, conform opiniilor exprimate de opinia publică) nu mai au mentori la dispoziție care să îi îndrume, să le ofere un sfalt, nu mai au metodiști la dispoziție. Îmi aduc aminte, cu plăcere, ce profesori metodiști mi-au venit în inspecție la Titularizare, Definitivat, Gradul al II-lea sau Gradul I- înseși directorul Departamentului pentru formarea personalului didactic de la Universitatea de Vest, distinsa doamnă prof.univ.dr. Poessis... Acum, vin în fața bieților tineri metodiști care nu au nici măcar 20 de ani vechime... Simpli profesori selectați din cei... ce se prezintă la examen. De ce? Pentru că somnitățile, dascălii de renume... Nu mai sunt!

Sursa de inspiratie: https://relatii.net/2021/07/12/astazi-cei-mai-buni-profesori-pleaca-din-scoli-de-ce-se-intampla-asta-opinia-mea/

"Nu există oameni răi ci doar copii care au suferit prea mult." - Esența răului uman.

Atunci când nevoile esențiale, bazale ale unui copil nu sunt satisfacute și în locul lor copilul primește chiar abuz, durere și suferință, întotdeauna se va dezvolta in interiorul său răutatea. Aceasta va fi îndreptată asupra tuturor: asupra propriei persoane (pentru ca nu a fost și nu este suficient de bună), asupra celorlalți (deoarece ceilalți sunt vinovați pentru suferința sa) si asupra vieții (deoarece viața a fost si este nedreaptă cu ea).

Răutatea oamenilor care au suferit prea mult nu este constantă și nu este gratuită. Ea vine doar sub forma răzbunării. Cei care i-au făcut sau îi fac rău, trebuie să plătească. Dacă până aici persoana suferinda este extrem de saritoare și altruista, chiar foarte darnică (arătând că nu pune prea mult preț pe propria persoană iar celălalt contează mai mult), din momentul în care consideră că "din nou cineva i-a făcut ceva rău iar viața a fost din nou nedreaptă", răul și răutatea vor începe să iasă la suprafață sub forma răzbunării. Astfel, din cele mai bune si darnică persoane, acestea se transformă în persoane extrem de dure și razbunatoare.

Măsura răzbunării lor poate fi extrem de dură și exagerată. Celălalt trebuie sa sufere și să plătească pentru durerea și nedreptatea pe care i le-a provocat. Astfel, răutatea vine dintr-o viață percepută ca fiind dură, nedreaptă și încărcată de suferință. Persoana în cauză a rămas blocată emoțional la momentul producerii traumelor și din acel moment nu mai poate vedea, lumea, viața și pe ceilalți decât sub lupa pericolului si suferinței. Aceste persoane nu reușesc să depășească traumele și să admită o cauzalitate internă vieții: EU pot face ca viața mea să fie frumoasă. Ele acceptă întotdeauna o cauzalite externă a lucrurilor: Eu vreau și pot să imi fac viața frumoasă DAR CEILALȚI nu mă lasă sunt răi și mă fac mereu să sufăr. Din cauza asta, ei trebuie să plătească.

Din păcate, aceste persoane devin foarte dificile si oriunde ar merge, devin foarte repede nemulțumite de oameni și situații. Mereu sunt supărate pe cineva sau ceva. Aproape mereu sunt in situații conflictuale și "cineva le vrea răul" sau le nedreptățește. Nu acceptă greșeala si pot fi foarte perfecționiste, atât cu sine cât și cu ceilalți. Devin justițiari și chiar procesomani de carieră. Multe dintre astfel de persoane se îndreaptă către domeniul juridic sau judiciar pentru a putea "îndrepta" simbolic, răul care le-a fost făcut.

Soluția în astfel de situații constă în: depășirea traumelor, acceptarea lor și învățarea faptului că nimeni nu dorește răul explicit al celuilalt. Dobândirea încrederii în viață, în ceilalți și în propria persoană. Acceptarea cu serenitate a vieții și a nedreptății ei. Conștientizarea faptului că nimeni nu are nimic personal cu ceilalți ci doar încearcă să își facă sieși un bine.

P.S.: Acest conținut excede persoanel cu tulburări psihiatrice sau de personalitate care se află sub incidența altor paradigme din domeniul psihologiei clinice și intervenției psihoterapeutice.

Ca psiholog cu atestare în domeniu psiholigiei clinice și psihologia educației, consilierii școlare și vocaționale în adevăratul sens al cuvântului (calificat și recunoscut profesional), am încercat, cu resursele mele proprii de raționament, utlizând cunoștințele la care am avut acces, poate mai limitate sau nu, care este adevăratul motiv pentru care elevii nu vor să citescă. Mai mult, lucrând cu elevii cu cerințe educaționale speciale, miza găsirii unei explicații este cu atât mai provocatoare. În acest sens am găsit fel de fel de explicații, unele aparent valid  argumentate din partea unor teroreticieni, altele construite la nivel empiric de niște doamne ce dețin diplomă universitară ce menționează că sunt licențiate în psihologie dar... Va rog să îmi permiteți să nu le jignesc dar pot preciza că urmare a comportamentului lor profesional sunt momente, și nu puține, în care pot spune că îmi este rușine că sunt psiholog și mă recomand ca profesor de sprijin.

Într-un amalgam de explicații, una mi-a surescitat interesul și am încercat, la nivel empiric- praxiologig, a observa dacă interesul meu pentru acea explicație este sau nu este sustenabil: cititul nu oferă satisfacția instanță și adrenalină, oferint serotonină. Astfel, dpre deosebire de jocurile de noroc care oferă adrenalină instantă, spre deosebire de like-urile de pe facebook sau instagram care oferă satisfacție imediată, cititul implică efort cognitiv și nu aduce satisfacția imediată. în această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea față de lectură, nicidecum explicații de genul că elevul/adultul dovedesc deinteres pentru cultură sau comportament ostentativ- opozant! Un această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea negativă față de activitatea de lectură, plecând de la două legități universal valabile ale psihicului uman total defavolabile activității de lectură: orice psihic uman alege plăcerea și instinctul de conservare- implicit conservarea energiei prin evitarea efortului. Din cele două contexte concluzionăm empiric argumentat și praxiologic observațional că cititul este o activitate ca implică efort (consum de timp, efort intelectual) și nu aduce plăcerea instantă. Exact ceea ce psihicul uman dezaprobă.

Ce putem face, ca adulți, pentru a ne face semenii să înțeleagă, să accepte și să practice și să promoveze cititul că efort intelectual și lipsa plăcerii imediate? Deconstrucția este dificilă și nu poate fi realizată prin impunere și măsuri coergitive (sancționare negativă a celor dezinteresați de lectură)? Soluțiile par banale dar sunt eficiente în cele mai multe cazuri, peste 40-60% din situații:

a) fii tu ceeea ce aștepți de la alții să fie- dacă vrei copilul tău să citească, citește tu; dacă dorești ca partenerul tău să citească, citește tu- oferă-i ca recomandare lecturi din sfera lui de interes, pentru nivelul lui de înțelegere și disponiblitatea lui de a dedica timp cititului: nu poti recomanda unui copil de clasa a VI-a lecturi beletristică dar oferta de nivele, schițe, poezii, scurtă proză îl poate atrage

b) recompensează pozitiv activitățile de lectură- după ce citim câteva pagini ne răcorim cu o înghetață, ne recompensăm cu un suc, ne bucurăm de o prăjitură, ne răsfățăm cu un film

c) argumentează că lipsa de lectură duce la lipsa de informare implicit, dacă nu citești, nu își cunoști drepturile și ești în imposibilitatea de a te apăra; lipsa de lectură duce la incapacitatea de a argumenta, a scrie- ni poți scrie dacă nu ai citit pentru că ai un vocabular sărac și coerența ideilor este precară, firul argumentativ nu este convingător

d) alte situații

Totuși, trebuie să enunțăm că, din perspectiva psihologiei clinică, intervenția psihologică avizată pentru contruirea unui comportament favorabil lecturii se poate face doar de către un psiholog clinician specialist sau primar, care are competențe prfesionale în domeniul terapiei cognitiv comportamentale și REBT. O altă perspectivă, cea psihoterapeutică, trebuie să menționam că terapia prin lectură este benefică pentru numeroase tulburări psihice și de personalitate.

Așa că... LECTURĂ PLĂCUTĂ! 

PS: Nu uitați nicio secundă că... dacă nu citiți, înțelegeți prea târziu... sau paote niciodată căci prin lectură ai acces la experiența profesională, de viață și cognitivă și a altor persoane!

Reținem că principiul social general valabil în societatea capitalistă este acela conform căruia salariul unui angajat arată prestigiul social de care se bucură, concretizat prin nivelul de studii cerut (pregătire profesională, examene de acces în profesie și pregotire continuă) și importanța socială a muncii sale.

Da, principalul motor activator extrinsec pentru activitatea unui dascăl este venitul său net!!! Restul sunt povești de adormit... Ce face însă un profesor care nu are veniturile conform cu așteptările sale? Soluții:

A) caută surse de venit externe sistemului, lucrând part-time în alte domenii

B) caută surse de venit conexe activității de cadru didactic- realizare de meditații, activități de sprijin educațional contra cost, etc

C) pleacă din sistem, pur și simplu.

Cea mai paguboasă variantă pentru societate și comunitate este alegerea varinatei C) de către dască: pleacă din sistem, pur și simplu. Ca profesor metodist al Inspectoratului Școlar Județean Timiș am văzut un astfel de eveniment: un cadru didactic din învățământul special care a sisținut primele patru inspecții la un centrul școlar de educație incluzivă, pentru a promova Examenul Național de Definitivat a dovedit devotament, implicare, înaltă ținută morală și standarde profesionale de excepție. În semestrul al II-lea trebuia să susțină alte patru ore de inspecție însă a anunțat că placă din sistem. O pierdere imensă pentru instituția școlară care a trebuit să suplinească lipsa acestui dascăl desăvârșit, deosebit, de excepție, cu un dascăl care... a stat cu elevii până la sfârșitul anului școlar. Doamna profesor ce a părăsit sistemul era absolvetă de liceu pedagogic, absolvise psihopedagogie specială la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca și urma un program masteral în domeniul psihologiei educaționale, consilierii școlare și vocaționale. Am întrebat-o care sunt motivele plecării sale. A adus două argumente valide, de bun simț: nu poți să umilești un profesor cu 14 lei/oră care îți muncește cu 5 elevi cu tulburări pervazive de dezvoltare și 6 elevii cu retard mintal și handicap asociat, ținându-l din examene în examene, într-un colectiv care doar îți vânează greșelele. Din discuție se concretizează două motive certe:

a) prosta salarizare

b) lipsa sentimentului de aparteneță a profesorului deminisonal la colectiv de cadre didactice cauzată de lipsa de lidership

Cine a pierdut cel mai mult: sistemul național de învățământ- în colega noastră s-au investit 5 ani de studii superioare de către stautul român dar când acesta urma să nebeficieze de investitța făcută, ca urmare a salarizării la limita sclavagismului modern (conform deinirii Organizației Mondiale a Muncii) și lipsei de viziune managerială, a plecat căci nu putea fi îndeplinite nivelurile trebuințelor primare din Pirmaida lui Maslow.

Varinata A), momentul în care cadrul didactic ”caută surse de venit externe sistemului, lucrând part-time în alte domenii” este extrem de păguboasă. Resursele de timp și implicare din afara celor patru opt ore se canalizează activităților conexe ce grevează grav și profund performanța profesională. SImple exemple: profesorii pentru educație muzicală, imediat după ore nu se documentează pentru imbogățirea culturală și a strategiei didactice ci merg la nunți, botezuri, cununii, priveghiuri și înmormâmtări pentru a-și rotunji veniturile, mulți profesor care își desfășoară activități ce necesită calificare de psiholog, după cele opt ore fug la diferite cabinete psihologice, etc. Dramatic, trist și umitor este contextul în care colegii noștrii fac activități de îngrijire bătrâni, muncitori de întreținere, femei de serviciu sau curieri... Pur și simplu sunt nevoiți să realizeze munci mult sub calificarea lor profesională pentru subzistență. Tentația de a părăsii sistemul educațional este extrem de mare și, de cele mai multe ori, acești oameni pleacă...

Varianta B), cea în care cadrul didactic ”caută surse de venit conexe activității de cadru didactic- realizare de meditații, activități de sprijin educațional contra cost, etc” este păguboasă pentru actul de predare- consolidare- învățare căci profesorul este motivat ca cele mai bune resurse ce le deține din punct de vedere al pregătirii sale profesionale să le pună la dispoziția elevilor care vin la meditații, nicidecum pentru cei care vin la școală. Totuși, pare cinic dar acesta este adevărul, este o varinată bună că pregătirea profesională și interesul pentru concepre și realizare de resurse educaționale este foarte mare, interesul pentru prestigiul profesional este important și calitatea actului didactic implică o țintă impecabilă în scop de marketing.ACeasta ar trebuie să fie o varinată de lucru importantă pentru personalul de îndrumare și control astfel încât acest context defavorabil școlii, elevului și părinților să devină prietenos cu aceștia, prin diferite contexte organizatoric- juridico- financiare. Soluții optime propuse în spațiul public sunt, însă trebuie pusă în ractică în mod inteligent dar... cum munți incompetenți sunt puși în contextul de personal de îndrumare și control având doar calitatea de membru de partid, eșecul răsunător dovedește lipsa de inteligență managerială!

Reiterez că sunt studii realizate de instituții de cercetare și organizații la nivel internaținal care arată că:

a) salariul unui cadru didactic din Românai este prin cele mai mici din Uniunea Europeană, direct corelat cu nivelul de performanță al elevilor care susțin testele PISA; în statele U.E. unde salariile sunt la nivel ridicat, rezultatele PISA sunt peste nivelul mediu=> salarizarea se corelează cu performanța la testele PISA

b) salariile cadrelor didactice din România sunt sub media salariilor persoanelor care ocupă posturi ce necesită studii superioare din sistemul privat.

c) media veniturilor nete/ oră a cadrelor didactice din România, la ora redactării prezentului material, este de 12-23 lei net/oră: principalul diferențiator fiind vechimea în învățământ și nu progresul școlar al elevilor sau performanța profesională a cadrului didactic.

https://www.edupedu.ro/cimpeanu-ne-gandim-si-la-salarizarea-sistemului-de-invatamant-sigur-asta-este-direct-legata-de-alocatia-pentru-sistemul-de-educatie-suntem-acum-la-355-din-pib-un-prim-obiectiv-atingerea-a-47-d/

DIncolo de demagogia de doi lei și populismul deșanțat prin care se susține sus și tare că dascălul vine la serviciu pentru copiii ce îi sunt elevi, subliniem că, acum, subfinanțarea cronică a sistemului educațional și salarizarea la limita decenței umane este suplinită prin implicațiile financiare ale părinților, reprezentanților legali, astfel încât veniturile nete totale ale unui cadru didactic să atingă un nivel optim în raport cu așteptările sale. Pare dramatic și lipsit de deontologie ceea ce scriu dar să nu uităm nicio secundă că scoala este precum societatea: într-o societate capitalistă școala este capitalistă, implicit personalul școlii gândește, similar grupurilor de aparteneță și normelor sociale din comunitatea căreia aparține, capitalist.

Studiul OECD la care fac referire demonstrează în mod clar, valid statistic și argumentat metodologic, corelația directă dintre progresul elevilor și performanța profesională a cadrului didactic pe de o parte și nivelul de salarizare. Astfel, arată studiul, un nivel salarial la limita decenței umane, printre cel mai scăzut la nivel de Uniunea Europeană, generează performanțe slabe ale elevilor români la teste PISA, la cel mai scăzut nivel. Corelația direct proporțională este elocventă și alte comentarii nu își mai au sensul la nivel științific și managerial, decât sub anatema populismului deșanțat și demogogiei.

În mod clar, într-o socetate capitalistă precum a noastră, similar școala fiind o instituție ce integrează în cultura sa managerială realizatea socială, salarizarea la standarde ridicate, peste media salariilor din România, motivează concurența, genereză implicare și activitate cu efort susținut pentru a face față presiunii venite din partea celor care doresc să intre în sistem. Mai mult, interesul resursei umane performante de a intra în sistemul educațional este din ce în ce mai crescut. Ca și în cazul medicilor, salarizarea din educație peste media salariilor din sistemul public de salarizare ar reduce hemoragia cronică de personal înalt calificat, cu bune abilitați și competențe ridicate. Acum această hemoragie este suplinită de personal slab motivat, dezinteresat de performanță căci în ”România lucrului bine făcut” merge și așa.

Dl Tutea, cu toată admirația pentru memoria socială a ceea ce sunteti pentru cultura românească, cu tot respectul pentru sacrificiile făcute în numele integrității morale, greșiți profund: acum profesorul este lemnul tăvălit prin mocirla, în care se lovește cu toporul si apoi societatea se intreabă cu o ipocrizenie nedemnă nici măcar de un teatru ieftin: Unde este mobila de lux produsă de tâmplar/ dascăl?????

De cine sunt tavaliti dascalii în mocirla mediocrității, nonmeritocratiei si cinismului/ deraderii?- de media cu interese politice si financiare, de directorii si inspectorii disperați să nu isi piardă privilegiile financiare, de părinții manipulați si cu dublă măsură a judecății, de elevii cu tupeu promovați acid de scandalagii, de cumpanasi ce au dus la cumpăna educatia... Nici "lemn" nu prea mai este, la 12-23 lei net/ ora... nu prea mai vrea nimeni sa se zbata în mocirla, sub loviturile nemiloase ale topoarelor societale...

Distinsă solemnitate a culturii române, dascălul român trâiește sub semnul umilinței prin desconsoderarea muncii sale, batjocorit cu salarii de mizerie la limita sclavagismului modern, așa cum este definit sclavagismul modern de Organizația Mondială a Muncii, dascălul român este... vai de mama lui. Dar încă mai este cât mai este căci tinerii nu vor să mai intre în sistem, cei ce intră pleacă pentru un trai uman iar cei ce au fost se duc sub normalitatea biologicului...

Citeam pe aici și pe colo că rezultatele elevilor la evaluări reprezintă munca dascălilor la clasă. Mai mult, profesorul trebuie să se facă luntre și punte, să-și scuipe plămânii și să-l atragă pe elev. Serios?

Pai medicul... iți spune ce ai de făcut pentru sănătatea ta, oferă protocolul terapeutic și schema de tratament dar nu răspunde de evoluția stării tale de sănătate dacă tu, ca pacient, nu te simți atras de cele spuse de el și îi ignori recomandările și activitatea de prevenție. Un alt exemplu, este de vină polițistul care te-a amendat că ai încalcat reguli de circulație, deși intră în obligația lui pevenția rutieră, conform fiși postului. Similar și în educație, cadrul didactic îți spune ce ai de făcut și îți predă conținuturile prin procesul de predare- consolidare, dar el nu poate învăța în locul tău.

Competența capacității de a învăța a fiecărui profesor din România a fost evaluată prin:

a) Examenul Național de Titularizare (examen organizat la nivel național, similar Rezidențiatului din sistemul de sănătate),

b) Examenul Național de Definitivat (examen naționat ce trebuie absolvit cu minim nota 7, ce include și probă practică- 2 zile de inspecție realizate de profesori metodiști și directorii unităților școlare),

c) Examen de Gradul II (susținut la Universitățile de prestigiu din România, cu subiecte similare Examenului de Licență) și Examenul de Gradul I (ce implică realizarea unei lucrări de cercetare similară lucrării de disertație).

Toate aceste examene au fost promovate de cadrele didactice pentru că au avut motivația intrinsecă de a le promova- despre motivație extrinsecă nu potem vorbi având în vedere nivelul de salarizare la limita sclavagismului modern (conform Eurostat și Organizația Mondială a Muncii), condițiile de muncă concretizate prin lipsa de resurse materiale și logistice precum și prestigiul social al stautului de dascăl grav marcat de desconsiderearea muncii și evaluarea în derădere făcută public de oameni politici prin mass-media.

Mai mult, cel evaluat nu este profesorul ci elevul. El este beneficiarul actului educațional. Similar unei piese de teatru- prost jucate ce-i drept ca urmare a regizorilor incompetenți și scenariștilor necalificați- nu poți acuza actorii că piesa de teatru nu a fost pe placut spectaotirlor dacă aceștia nu au fost prezenți. Da, ați citit bine: în mediul rural profesorii se luptă cu absenteismul realizat la cererea multor părinți- dirigintele este informat de un părintă că elevul va lipsi o săptămâna de la școală că merge cu oile... Și nu este un incident. Și în localitățițe urbane sunt situații când elevii nu vin la școală pentru a avea grijă de cei mici căci părinții sunt plecați la muncă în străinătate... Ce vină are profesorul??? Ati auzi de cazul dascăliței care a stat cu un bebeluș pentru ca mama acestuia să poată participa la probleme examenului de Bacalaureat??? Nu?- normal că nu pentru că nu vă pasă. Apropo, absolventa a promovat examenul.

Reținem că profesorul este respensabil de actul predării, profesorii și elevii sunt responsabili de actul consolidării competențelor dar responsabil pentru rezultatul evaluării este exclusiv elevul și numeni altcineva. „Aceste testări nu se reflectă în niciun sens în catalog. Deci elevului nu-i pasă că a făcut sau că nu a făcut. Dacă vrem să schimbăm sistemul de educaţie în România, de aici trebuie să pornim, să schimbăm paradigma. Elevii sunt responsabili pentru rezultatele lor la învăţătură”, a declarat Adrian Enache, profesor de matematică.- preluare tribunainvatamantului.ro

Deci să terminăm cu ipocrizenia, demagogia și populismul deșanțat și să reținem că REZULTATELE EVALUĂRII SUNT EXCLUSIV RESPONSABILITATEA ELEVULUI, poate că și o formă de responsabilitate, respect și recunoștință a elevului față de el însuși și cadrele didactice ce au muncit pentru ca el să aibă acces la educație.

Multumesc celor ce scriu cu buna credinta LA MULTI ANI distinși dascăli, dar sute de mesaje vin din partea liderilor de sindicat care se bucură de 1% din brut ( noi trăim din salariul net, nu din brutul) sau ”cadavre didactice” din nomenclatura de partid aflata la guvernare sau in opozitie, cocotati pe posturi de inspectori, directori sau secretari... care dovedesc prin salarizarea oferită si mediul de lucru, inclusiv cel legislativ, ca profesorul...

Vreti profesori cu performanțe, la standarde europene, dar ii oferiți salarii mai mici decât al unui lucrător la shawormerie??? Cum aveti tupeul sa ne spuneti LA MULTI ANI cand ne umiliți public spunând că nu știm să utilizăm computerul si sa predam on-line?- voi nu aveti nici acum platforma educațională, nu aveti resurse educationale digitale, nu aveti materiale moderne, nu aveti cercetări despre elevii din România valid metodologic si cu reprezentativitate statistică, voi aveti cativa experți care fac doar denigrarea dascălul roman inclusiv la PRO TV dar nu au soluții...

Voi, mediul universitar, nu aveti ce sa predați si veniți în fața noastră cu lucrări plagiate, cursuri copiate... Si apoi spuneti despre profesori ca nu stiu... Cum nu stiu cadrele didactice din mediul preuniversitar sa utilizez computerul cand de 10 ani va oferă documentele școlare tehnoredactare computerizat și listate din resursele lor proprii???- listate din bani mei, tehnoredactate pe propriul laptop, propriul curent, propriul tus, propriul internet... Prin desconsiderarea stăruitoarei munci a noastre de dascăli, salarii neconforme cu importanta socială a muncii noastre, denigrare publică în mass-media si toate mijloacele de comunicare posibile, ati adus statutul de cadru didactic la nivel de... râsul curcilor...

Cum nu predam științific si eficient?: clase de 30 elevi, predam aceleași competente si la elevii ce au devenit IT-iștii, medici, economiști, magistrați, dar și la "analfabeti functionali"... Aceleași conținuturi am predat, evaluat si consolidat!!! Diferența au facut-o ei, elevii, cei care au învățat, au devenit..., cei care au făcut circ la ore, au spart seminte... sunt cei pe care îi prezentati public ca produs al scolii românești de stat! Si unii si ceilalti sunt tot produsul școlii românești și a muncii noastre de dascăli... Cel care citesti acest text, munca unui dascăl este in spatele acestei competențe ce o deti-a citi si a înțelege ceea ce citesti! Stăruitoare imi ramane in minte postarea unei colege care s-a pensionat si ruga tinerii sa nu intre în invatamant: toata viata a fost umilită precum un sclav de către inspectori numiti politic, directori de ocara, toata viata a avut salarii sub limita decenței umane, si la bătrânețe are o pensie mizeră si boli ce o tin in suferinta dar cu greu are acces la tratamente adecvate: diabet, hipertensiune, degradare neurologice, depresie, însingurare, durerea ca nu isi poate ajuta financiar propriul copil si nepoti...

Aveti tupeul sa ne spuneti LA MULTI ani? Normal, cu tupeu rezolvați tot, cu tupeul specific nomenclaturii de partid caci sunteti... . Sincer, ma apucă plânsul...

Doamna prof. Emilia Jilavu: "Mesajul surprinde toată durerea simțită de dascălul care se implică la ore. Foarte bine ați punctat! Sunt atâtea aspecte care mă revoltă și pe mine, dar am văzut că degeaba le spun, chiar și în școala unde lucrez. Mi-amintesc ce a spus, cândva, un profesor universitar venit la o inspecție pentru gradul I, “ În comunism, nu îndrăzneai să spui, că imediat te găseau. Acum, poți spune ce vrei, am câștigat acest drept de a ne exprima liber , dar nu ne mai ascultă nimeni.” Câtă dreptate avea! "

Doamna prof. Georgeta Nastase: "Buna ziua! Vă mulțumesc că aveți curajul și puterea să scrieți aceste rânduri, care reprezintă purul adevăr pentru dascălii cinstiți."

Doamna prof.Virginia Biteanu: " Trist și f .adevărat ! Un comentariu ce cuprinde tot ..."

PS: Nu doresc a jigni pe nimeni de bun simt si cred cu tărie că oamenii din sistemul educațional, de bună credință, inteleg cele scrise de mine. Multumesc

INCLUSIV DIN PERSPECTIVĂ JURIDICĂ!

O furie leneșă mă cuprinde când aud diferiți dascăli ce ocupă funcții de îndrumare și control că ei iubesc copiii din tot sufletul lor. MINCIUNI!- voi iubițți banii (un plus salarial de 2000- 7000 lei în raport cu venitul salarial cuvenit ca profesor la catedră) și birocrația (realizarea de hârții și susținerea de prelegeri în fața profesorilor); ați părăsit clasa, catedra și copiii pentru a fi deasupra noastră. Populismul discursiv asumat ca propagandă de partid vă devoalează, la lumina realității, bunele intenții și lupta pentru propriul interes financiar și profesional. Puteți enunța public în piața mare că iubiți cartea, catedra și copiii dar conștiința voastră mustește a mustrare în clipele când propriul liber arbitru vă îndeamnă la loialitate față de cuvântul spus, scris... Sunteți mulți care apăreți pe coperțile scrise prin truda altor oameni de la catedră, sunteți mulți care vă pozați la catedra unde ore și ore predau alți dascăli și mulți care întrați în clasă dar... clasa va domină și copiii sunt gălăgioși... Aceștia sunteți mulți și conștiința voastră știe bine ce scriu eu. Dramatic este când un om se înalță mai sus decât înălțimea teancului de cărți citite. Unii dintre voi sunteți aceia. Nu toți, sunt și excepții dar rămân excepții... oameni de excepție, profesional și uman vorbind. Acum, cei mai mulți promovați profesional pentru că aveți calitatea de a fi membrii de partid, vă cocoțați pe munca noastră, în virtutea populismului denigrați munca cadrelor didactice de la catedră...

Ca o experiență cotidian- profesională, o distinsă doamnă X. îmi spunea să fiu ”cea mai bună versiune a mea”... Conceptul este cât se poate de corect însă monomerul social care-l folosește, cadrul comunicării și contextul utilizării este total înadecvat. Acest concept de programare neurolingvistică nu poate fi folosit de un învățător (absolvent al unui prestigios liceu pedagogic și a absolvi un liceu pedagogic înseamnă trudă, competență și uman) care a urmat cursurile Universității ”Mihai Eminescu” Timișoara, profilul management. Pur și simplu pentru că utilizarea unor temeni de programare neurolingvistică împlică o temeinică cunoaștere a psihologiei, absolvirea Fundamentelor psihologiei și... sincer vă zic că sunt mii de pagini de citit. A lua în repertoriul lingvistic terminologie din domeniul psihologiei fără a absolvi psihologia (cinci ani: studii de licență și mastrale) este similar acțiunii unei persoane care utilizează bisturiu dar nu a absolvit rezidențiatul de chirurgie (o specializare) chiar dacă este licențiat în medicină: CRIMINALĂ. Aparent bine internționată, distinsa doamnă nu dorea aducerea unei ”plus valori” în echipa de lucru ci utilizarea, destul de abilă pentru o analfabetă în domeniul sociologiei, a teoriei etichetării: spui unei persoane competente că este incompetentă și aceasta, învoluntar, se va conforma. Mai mult, sancționeză pozitic ceilalți membrii ai echipei și etichetezi persoana incriminată că nu a facut nimic... Ba mai mult, și în documentele oficiale de monitorizare eviți a marca implicarea unui om dar evidențiezi birocratic controbuțiile celorlați. Dincolo de reaua intenție clar demonstrată, poți genera resentimente precum furia. Țeapa pe care și-a luat-o doamnei X. a fost aceea că... s-a înălțat mai sus decât înălțimea teacului de cărți citite: a citit note de lectură din teoria etichetării și pagini de programare neurolingvistică dar nu are... fundamentele psihologie.

Similar doamnei X. este doamna A... Era de o notorietate mai mare: lipea afișe lăsându-se pozată de Mediafx (foto), asculta pe la uși filmată de PRO TV precum ultima spărgătoare de semințe de la marginea străzii, ne vorbea de Pepsi Glass la Antena 3 și de televizoarele Diesel la Realitatea TV Plus...

Aici este problema... Riscul eșecului major nu este dat de faptul că în fruntea învățământului sunt puși în contextul personalului de îndrumare și control cadre didactice membre ale partidului ce a câștigat alegerile ci faptul că acesta sunt de o crasă incompetență profesională:

1) nu au competeță profesională și, împlicit prestigiu profesional

2) nu au carismă socială și abilitatea de a fi lideri, formatori de opinie...

E grele cu politica asta educațională... Nu o poate face orișice lipitoare (de afișe)”

ACEST MATERIAL ESTE UN PAMFLET ȘI TREBUIE TRATAT CA ATARE.

INCLUSIV DIN PERSPECTIVĂ JURIDICĂ!

Motto:

"Nebunii urcă-n vârf de tot,

Comandă lumea idiot,

Declară zilnic un război,

Murim săraci, murim umili,

Din moftul unor imbecili

Şi este vai şi-amar de noi.

Nu mai există nici valori,

Nu se mai nasc nemuritori,

Există bani şi-atâta tot,

Să fim maimuţe-n carnaval,

Maimuţa n-are ideal,

Maimuţa are numai bot."(...)

Adrian Paunescu

Măgarul ii spune tigrului: „Iarba este albastră”. Tigrul ii răspunde: „Nu, iarba este verde”.

Discuția s-a aprins și cei doi au decis să o supună arbitrajului și, în acest sens, s-au dus în fața leului, regele pădurii. Chiar înainte de a ajunge la poiana pădurii unde leul stătea pe tronul său, măgarul a început să strige:

- Alteța voastră ... Nu este adevărat că iarba este albastră?

Leul răspunde:- Adevărat, iarba este albastră.

Măgarul se apropie și continua: "Tigrul nu este de acord cu mine și mă deranjează, vă rog să-l pedepsiți".

Regele declara : „Tigrul va fi pedepsit cu 4 ani de tăcere”. Măgarul sare fericit și iși continua drumul, fericit și repetând: „Iarba este albastră” ...

Tigrul iși accepta pedeapsa timp de 4 ani, dar mai întâi l-a întrebat pe leu: „Majestatea Sa ... De ce m-ai pedepsit, la urma urmei, iarba este verde?! Leul răspunde: „În realitate, iarba este verde”. Tigrul întreaba: "Atunci ... de ce m-ai pedepsit? Leul a răspuns: „Acest lucru nu are nici-o legătură cu întrebarea dacă iarba este albastră sau verde. Pedeapsa se datorează faptului că nu este posibil ca o creatură curajoasă și inteligentă ca tine să piardă timpul certându-se cu un măgar și să vină să mă deranjeze cu această întrebare. "

Nu pierdeți niciodată timpul cu argumente care nu au sens ... Există oameni care, chiar si cu multe dovezi și argumente pe care le prezentăm, nu au capacitatea de a înțelege și unii sunt atat de orbiți de ego ca singurul lucru pe care și-l doresc este să aibă dreptate chiar dacă nu îl au.

Pacea și liniștea valorează mai mult decat a avea dreptate.

PS: Nu știu cum am reușit, dar o experiență profesională recentă m-a pus a fi în contextul tigrului, însă luciditatea praxiologică a făcut posibilă evitarea unei polemici cu măgarul ce încearcă a convinge curtea tutelară a învățământului județean ce are în frunte un leu (îmi cer scuze față de animalul sălbatic pentru jignire) nu că ”iarba este...” cum o fi... și că ”sunt autosuficient” și ”nu doresc a fi cea mai buna versiune a mea”. Îi scriu măgarului că utilizarea acestor concepte este apanajul psihologilor ce stâpânesc neuroprogramarea lingvistică și au absolvit ”Fundamentele psihologiei” similar cum bisturiu, deși oricine în poate achiziționa, nu oricine îl poate manipula, chiar dacă a terminat medicină însă nu a absolvit rezidențiatul de chirurgie. Si totusi multumesc Divinității ca nu am contrazis măgarul si l-am lăsat cu feed-back-ul în aer blocându-i contextul conflictual în care să se victimizeză pentru a calomnia.

"Elevul este în centrul procesului educational" scrie in literatura de specialitate, solicită si parintii, invoca si sistemul (minister, ISJ, scoli, alte institutii)... Nu cu surprindere observ, când scriu aceste rânduri, populismul și demagogia: peste 75% din texte sunt despre profesori: sa învețe profesorii, sa fie evaluati profesorii, sa fie monitorizat profesorii, opinia sa fie despre profesori...

Puneti elevii în centrul educației, educatia este pentru elevi: ei invata, ei sunt evaluati!!! Profesorii sunt simpli angajați... Sau...numai un grup de copiii alături de care este un cadru didactic ( educator, învățător, profesor, instructor, antrenor, etc) este un grup de elevi!!! Deci profesorul face scoala, nu elevul, profesorul este în centrul actului educational, nu elevul căci, reținem, un grup de elevi fără profesor este... o multime de copiii și nimic mai mult (sociologic, pentru a fi un grup, multimea de persoane trebuie sa aiba un scop comun si sentimentul apartenenței!)

Vă place, nu va place, lăsați demagogia și acordați importanta socială cuvenita dascălului, altfel nu vorbim de educație!!!

Psihologia ne spune că orice om, indiferent de calitățile sale morale, personalitatea sa sau orice alte dimensiuni psihologice, va alege plăcerea prin evitarea durerii. Plăcerea implică orice stare care duce la secretarea homonului fericirii iar durerea, în accepțiune psihologică, la orice va implica efort din partea organismului și discomfort, pornind de la durerea fizică până la stresul cauzat de impunerea exterioară de a face. Orice om se supune acestei legități, pornind de la..ăl cu țăța-n gură pân la ăl cu barba sură...

În acest context considerăm oportun a sublinia că populismul manifest în domeniul științelor educației, concretizat prin deciziile personalului de indrumare și control în consens cu așteptările beneficiarilor direcți, tutorilor acestora și majorității cadrelor didactice va conduce la un eșec catastrofal al sistemului de învățământ. Chiar dacă pe termen scurt impresia de profesionalism va genera valuri de simpatie, costurile financiare cu ample implicații sociale vor fi mai mult decât considerabile, ducând la degradarea, reversibilă ce-i drept, a sistemului educațional. Reversibilă, dar cu costuri umane și financiare catastrofale!

Formele de populism manifest în procesul educațional se manifestă la nivel sistemic prin:

a) nivelul de exigențe în timpul examenelor și evaluărilor este mult prea scăzut: dificultatea scăzută a cerințelor ducând la falsa impresie a elevilor că au competențele considerate asimilate... De exemplu, un elev care știe cât fac 0x3 nu este egal în competenețe matematice cu un elev care știe cât fac 789,987 x 18,987. În ambele cazuri vorbim de simpla tabla înmulțirii, însă diferența nivelului de dificultate este considerabilă.

b) comportamentul cadrelor didactice nu se supune metodicii didacticii ci setului de așteptări ale elevilor și tutorilor acestora. Astfel, didactica, prin rigorile sale, impune o strategie adaptabilă contectului situațional, elevilor, dar fără a face rabat de la demersul didactic capabil a genera performanță didactică. Exemplificăm cu disciplina istorie: da, este adevărat că o călătorie la Piciorul Podului lui Traian la Drobeta Turnu Severin ar fi o experiență minunată, dar elevul nu va învăța nicidecum Razboaiele de apărare ale dacilor impotriva Imperiului Roman.

c) compensarea resurselor tehnologice și logistice cu politica merge și așa și tehnica amânării. Este de notorietate disonanța discursul expus de personalul decident și realitatea din teren. Acest fapt generează expectanțe din partea sistemului în disens cu resursele existente. Ce se poate face? Dacă nu putem repara, vom...compensa cu compromisuri. 

d) hiperprotecția elevilor pentru a nu suporta situații traumatizante- cu precădere din partea mămicilor. Greșit- elevul devine adultul de mâine care va da piept cu societatea reală, implicit școala trebuie să fie cât se poate de reală și elevul trebuie să trăiască și bucuria succesului dar și trauma eșecului. Astfel, este posibil ca acesta să nu aibă rezistență la eșec, rezistență la frustrare și se ajunge la acte de violență din partea elevilor ce trăiesc insuccesul asupra elevilor cu performanțe și/ sau cadrelor didactice. Concret, un elev care trăiește trauma insuccesului în plan educațional va căuta plăcerea compensând cu adrenalina faptelor antisociale, abateri de comportament, dezinteres față de actul educațional

e) alte situați ce scapă experienței mele

Politicile actuale propuse de ministerul de resort în domeniul educației, la ora scrierii prezentei, cinic este că nu măsoare indicatorii de performanță școlară nici ai elevului nici ai cadrului didactic ci se concentrează pe OPINII ale elevilor, ale părinților, ale dascălilor. Da, ca absolvent de sociologie o spun imperativ: opinia este foarte importantă dar nu capitală, opinia este fluidă (astăzi avem o opinie, mâine ne-o schimbăm în funcție de interesele individuale). Mai mult, o opinie bună despre un dascăl exigent din partea elevului este greu de construit. Mai ales în contextul actual, în care cei mai mulți dascăli își îndeplinesc atribuțiile cu responsabilitate, respect și recunoștință dar cu deplină demotivație. Este și firesc să fie demotivați dascălii din România, din următoarele motive;

a) desconsiderarea muncii cadrelor didactice din România prin discursuri publice de discreditare a profesiei de cadru didactic realizate inclusiv de persoane precum inspectori școlari generali, secretari de stat sau ministrul educație

b) salarizarea la limita decenței umane a cadrelor diactice, prin strategii de amânare a creșterii drepturilor salarile prin încălcarea legii (anularea creșterii salariale din septembrie 2020, neaplicarea coeficientului inflației la salarii, în ianuarie 2021) sau sfidarea sa prin O.U.G.,- sunt situații în care un cadrul didactic cu 5 ani de facultate, gradul al II-lea, 10 ani vechime, primește un venit net inferior unui lucrător comercial (vânzător) de la Dedeman (12-23 lei net/oră)cu toate sportule și sporulețele acordate. Mai mult, sunt cercetări care arată că veniturile salariale ale cadrelor didactice sunt sub limita medie a veniturilor salariale ale personalului din sectorul privat care ocupă posturi/locuri de muncă prin care se solicită studii superioare.

c) lipsa politicilor de team bulfding la nivelul instituțiilor școlare și lipsa liderilor din sistemul de învățământ, prin promovarea pe criterii preponderent politice în funcții de îndrumare și control a membrilor de partid, nu în mod necesar persoane incompetente dar cu certitudine persoane ce au ca scop îndeplinirea politicilor educaționale specifice partidului.

d) lipsa resurselor tehniloce, tehnologice și logistice, nu de puține ori compensate prin efortul financiar al cadrelor didactice sau al părinților.

Toate acestea și nu numai sunt certitudini ale populismului ce sacrifică în mod grav performanța școlară a elevilor dar și didactică a profesorilor, educatorilor, institurorilor și învățătorilor. 

Spun nu numai că aceste opinii au valoare empirică, ținând cont de experiența profesională limitată ce o am. Pentru a avea un caracter exhaustiv, un tablou general, este imperativ a se realiza cercetări valide metodologic cu reprezentativitate statistică. Aceste cercetări includ și măsurarea opiniilor actanților la procesul educațional (elev, tutore, cadru didactic, personal de îndrumare și control) dar nu se limitează la ele, la feed-back: ele nu contruiesc un raport general de cercetare ci doar oferă consistență. Cercetarea adevărată implică variabile ce nu sunt, în mod necesar, opinii.

Reținem că educația nu se face după opinii ci se construiește prin responsabilitate, respect și recunoștință, în baza cercetărilor valide metodologic cu reprezentativitate statistică pentru populația școlară din România!

Sfârșitul fiecărui an școlar înseamnă emoție pentru mulți dintre elevii claselor a IV-a, a VIII-a și a XII-a care au responsabilitate, respect și recunoștință. Aceștia privesc retrospectiv la cei patru- cinci ani petreceți alături de colegii lor, lăsând în urmă tot și păstrând doar ceea ce memoria binevoiește a selecte din experiențele de viață... Este impresionant... un amestect de tristeța că ceea ce a fost nu va mai fi dar și bucuria absolvirii căci viața își urmează cursul ei firesc fără milă, fără a ține cont de dorințele noastre sincere... Pentru unii absolvirea nu înseamnă nimic căci ... nu au responsabilitate, respect, recunoștință nici în ceasul absolvirii... Nu au depus niciun efort pentru a deveni absolvenți și au preferat a se victimiza, mai ales sub discursurile demagogice ale unor psihologi ratați în meserie dar vocali on-line. Pentru ei și eșecul devenirii lor umane, profesorul este de vină că... există!

Absolvirea nu face nimic altceva decât să mai fie o lecție... O lecție pentru dascălii care vor să învețe că sunt elevi și elevi. Sunt părinți și părinți... Sunt elevi cu responsabilitate, respect și recunoștință care vin la școală ca într-o zi de sărbătoare pentru a-și lua bun rămas și a oferi o simbolică floare, cu o atitudine specifică unui tânăr ce a acceptat a primi educație de la dascălul său, cu o ținută impecabilă și un comportament fără cută și... acei tineri care spărgea semințe și ascultau manele în căști în timp ce profesorul mai că își scuipa plămânii să explice ”câte-n lună și în stele” fără să înțeleagă, el, dascălul, că elevul nu dorea a privi spre cer ci în punga de semințe pe refrenurile lui Țancă Uraganu căci Guță nu mai e cool, gen man

Trebuie să acceptăm că toți sunt absolveniții sistemului de educație din România: și unii și ceilalți. Nu noi, dascălii, am făcut diferențe între unii și ceilalți ci ei înșiși. Noi am predat, consolidat și evaluat pentru întreaga clasă, dar unii au dovedit responsabilitate față de viitorul lor, respect față de munca noastră și recunoștință recompensându-ne cu frumoase trepte ale performanței pe care au pășit și vor pășii, alții, trist dar sunt și alții, au dovedit responsabilitate față de țoalele de firmă, respect față de nulitățile efemere dar cu orbitoare strălucirii și recunoștință față de gașcă... 

Ei au ales, nu dascălii! Fiecare elev alege pentru sine însuși și pe parcursul celor 10 clase obligatorii, conform legii educației, nu primesc o șansă, ci au în fiecare sencundă câte o șansă pentru a se schimba. Și din nou ei aleg dacă se schimbă sau nu... în rău sau în bine.

Fiecare elev alege pentru sine însuși!

În România, precum oriunde într-o societate modernă, capitalistă, democratică, școala reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât un furnizor de servicii educaționale. Atât și nimic mai mult, indiferent de discursurile populiste ale personalului de îndrumare și control sau diferite personaje politice efemere. Mi-ar fi plăcut să scriu de lideri politici dar mă împiedică... și nu tastatura computerului se face vinovată. Serviciile educaționale sunt oferite tuturor copiilor, astfel o școală are arondat un teritoriu (circumscripție școlară- cum le place celor ce lucrează în management școlar a spune) pentru care oferă serviciile educaționale tuturor copiilor. Este în concurență directă cu instituțiile școlare din învățământul privat, dacă există, instituții ce își permit luxul de a-și selecta clientela în sensul că școlile private nu sunt obliagate să ofere servicii educaționale oricărui elev ci numai elevilor pe care îi dorește ca beneficiari. În mod evident, prezența elevilor cu cerințe educaționale speciale în școlile private este cu mult mai restrânsă în comparație cu școlile finanțate din fonduri publice, dar există astfel de situații.

Integrarea școlară a elevilor cu cerințe educaționale speciale se face, este o realitate concretă a politicilor din România, în cea mai mare parte, în consens cu prevederile Certificatului de Orientare Școlară și Profesională emis de C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E. pe baza deciziilor unei comisii, abreviate C.O.S.P. În general, opinia părinților/ reprezentanților legali a elevului cântărește foarte mult în decizia de integrare școlară a elevilor cu cerințe educaționale speciale în grădinița/școala specială sau instituțile școlare ce oferă servicii de invățământ de masă.Trist și scandalos este că nu se ține cont resursa umană: dacă școala din învățământul de masă are personal abilitat: profesor consilier cu competențe în integrarea școlară, profesor itinerant, profesor de sprijin, logoped, contract cu centre școlare de educație incluzivă prin care să se ofere servicii de logopedie și kinetoterapie specializate pentru copiii cu erințe educaționale speciale. Integrarea se face și nu se discută! Profesorii se trezesc cu elevul cu cerințe educaționale speciale în clasă, pur și simplu, și trebuie să se descurce cum pot, cum le dictează conștiința, ținuta profesională și în consens cu sistemul de competențe (achizii metodice, abilități psihopedagogice, etc) deținute. 

Incluziunea educațională reprezintă procesul complex, complet și echilibrat de derulare a activității didactice la orice clasă în care este integrat unul- maxim trei elevi cu cerințe educaționale speciale. Spunem că este un proces complex întrucât cadrul didactic specialist pentru fiecare disciplină trebuie să proiecteze să implementeze și să evalueze, oră de oră, strategia didactice astfel încât competențele predate să fie asimilate de înreg colectiv de elev, implict și de elevii cu cerințe educaționale speciale. Spunem că este un proces complet întrucât actul educațional de predare- consolidare- evaluare se face prin accesibilizarea tuturor beneficiarilor (înclusiv a elevului cu C.E.S.) la cele trei etape de formare a competenței avute în vedere. Atenție, diferența, cerută de adaptare curriculară nu referă la conținuturi ci face referire la nivelul de dificultate de operare cu achiziții și deprinderi în cadrul competenței. Spre exemplu, când un profesor de Limba și literatura română predă, să spunem, Substantivul, nivelul de dificultate de operare cu achiziții și deprinderi în cadrul competenței, în cazul unui elev cu cerințe educaționale speciale cu tulburări intrumentale și retard mediu se limitează la, de exemplu, a identifica, a exemplifica, a discrimina critic în substantiv  după criterii date: simplu/compus, propriu/comun. Spunem că este un proces echilibrat întrucât sarcinile de lucru din timpul procesului de predare- consolidare și evaluare se face în consens cu potențialul psihointelectual al fiecărui elev, fără a prejuducia niciun elev, nici elevul cu cerințe educaționale speciale dar nici elevul mediocru sau cel cu capacități psihointeelctuale și motric-fizice de a face performanță.

La nivel de macroproiectare, este important de reținut că profesorul de specialitate (de matematică, de Limba și literatura română, de Religie sau orice altă disciplină predată la clasa) în colaborare cu profesorul itinerant sau profesorul de sprijin realizează o adaptare curriculară pentru fiecare disciplină unde se consideră necesară adaptarea. Reținem că acest document școlar nu poate fi realizat individual nici de profesorul de specialitate pentru că nu are competențele de a identifica nivelul de dezvoltare psihointelectuală și motric-funcțională a elevului cu cerințe educaționale speciale, dar nici profesorul itinerant/ de sprijin pentru că nu are cum să cunoască toate programele specifice disciplinelor predate în România. Implicit se formează o echipă interdisciplinară de lucru care poate lucra chiar și în mediul online, folosind resursele Google Drive, completând documentele școlare în timp real și comunicare mediată de computer. Acest document școlar are valoare juridică, ca ataare este recomandat a fi înregistrat la secretariatul unității de învățământ și aprobat/avizat de direcțiunea instituției școlare și coordonatorul Comisiei Metodice în aria căreia se află disciplina predată de profesorul de specialitate. Acesta este unul dintre motivele pentru care scriam în preambulul acestei expuneri că ”trist și scandalos este că nu se ține cont de resursa umană”- ce faci dacă nu ai profesor de sprijin/ itinerant??? Conceperea, crearea și utilizarea conținuturilor folosite în timpul orelor predate la clasă, întregului colectiv de elevi, implicit și elevilui/elevilor cu cerințe educaționale speciale, este atriburul profesorului de specialitate. Totuși, este recomandat ca profesorul de sprijin/ itinerant să pună la dispoziția profesorului de specialitate resurse educaționale ca model, fără a le impune că, să nu uităm, conform legii, profesorul este suveran la ora sa!!!

PS: mersul pe jos este și mai rău. Pietonii nici măcar nu cumpără bicicletă!

În acest an școlar am fost singur... Am căutat să găsesc soluții într-un sistem educaționa special-incluziv în care sunt oameni plătiți să fie personal de îndrumare dar au făcut numai control, sunt specialiști plătiți ca profesori în centre de resurse și asitență educațională, centre de resurse educațională integrată... Similar miilor de colegi din învățământul special, special integrat dar ma ales din învățământul de masă, am conceput și redactat, singuri și fără niciun fel de suport logistic și tehnologic, materiale didactice multimedia, jocuri, fișe de lucru interactive, materiale video... cu resursele noastre, pe cheltuiala noastră. Ca profesor de sprijin nu am avut niciun sprijin... 

Ca profesor metodist, calitate ce am avut-o în acest an școlar la ISJ Timiș, am scris în multe rapoate de inspecție, în speranța că poate cineva va citi și va simți profesional-afectiv cele notate, că ”învățămânstul special și special integrat este similar secției de A.T.I. (anestezie și terapie intensivă) din spitale căci, trebuie să conștientizăm acest lucru, este ultima șansă la supraviețuire educațională a elevului, a copilului cu cu cerințe educaționale speciale”. Dacă această șansă este pierdută, elevul cu cerințe educaționale speciale nu va deveni persoană integrată social, poate chiar cu un status-rol profesional, după puterile lui psiho-intelectuale, ci o persoană asitată pentru care statul va plati, și va plati scump., ani și zeci de ani de zile... derâderea cu care acum tratează cadrele didactice.

A FOST UN AN PLIN DE PROVOCĂRI! ne spune la tv... FALS, a fost un an în care, iar și iar, cadrele didactice a trebuit să identifice soluții pentru a compensa mediocritatea și dezinteresul în disens cu discursul public, subfinanțarea cronică a educației din România. Adevărul este că în multe cazuri nu am fost singuri, recunoscători suntem că alături ne-au fost părinții copiilor, poate comunitatea locală. Dar, per general, a fost un an în care noi, dascălii din România, iarăși am compensat cu resurse proprii dezinteresul și demagogia lor, pentru a evita suferința copiilor.

A FOST UN AN ÎN CARE NE-AM DIGITALIZAT EDUCAȚIA!- ne este spus prin media on-line... FALS, a fost un an în care elevii au avut acces la educație mediată de device-uri dacă părinții și-au permis achiziționarea lor și plata utilităților: curent electric și internet. Să nu uităm că se promovează educația on-line impusă de contextul epidemiologic încă din martie 2020 iar celebrele tablete abia prin noiembrie 2020, cele mai multe prin februarie 2021 au ajuns în posesia elevilor. A fost un an cu resurse digitale și multimedia dacă cadrul didactic a știut să identifice sau să realizeze conținuturi curriculare specifice și în funcție de potențialul copilului de a învăța. De cele mai multe ori a învățat pe contr propriu, prin autoformare și... realitatea arată că această strategiea avut o oarecare eficiență și profitabilitate econmică- statul nu a plătit nimic!

A FOST UN AN ÎN CARE AM FOST ALĂTURI DE CADRELE DIDACTICE PRIN PROIECTUL C.R.E.D.!- citim că scrie, frumos colorat, prin colțuri de ecran pe site-urile C.C.D.-urilor. FALS- ați făcut acel proiect fără a cunoaște temeinic copilul din România, pe baze științifice și tot ceea ce formați în cadrul programului C.R.E.D. este aplicabil pentru elevul perfect, ideal... Acesta nu există nici în România, nici aievea, oriunde. Lipsa de cercetare științifică, validă metodologic și cu reprezentativitate statistică și cunoașterea superficială a mediului școlar din România a făcut un eșec răsunător din proiectul propus, chiar dacă intențiile sunt bune și proiectul... trebuie să iasă cu bine. Normal că o să iasă cu bine căci Uniunea Europeană... Dar miile de resurse digitale cu care vă laudați au fost create de dascălii din România care nu în mod necesar au beneficiat de proiectul propus de dvs. Ba mai mult, muți dintre cei care au participat la proiect, nu au creat resurse digitale și au venit pentru diplome.

A FOST UN AN ÎN CARE CADRELE DIDACTICE AU FOST FURATE SALARIAL! scriu profesorii pe rețelele de socializare. ADEVĂRAT: începând din 2018 ne furați din salarii prin calculul intenționa-eronat al sporurilor (prin programul EduSal), nu în consens cu prevederile legale din Legea Educației și Legea Unică a Salarizării ci în baza unei ordonanțe de urgență, impusă pe criterii de... plată în derădere a lucrătorului și... din perspectivă creștină este păcat. Aceasta este realitatea chiar dacă ne titrați prin presă că dați măririle de salariu. Mințiți, nu le-ați dat, le-ați anulat: și măririle salariale din septembrie 2020, și cele ce ajustau salariul, în ianuarie 2021, cu nivelul de inflației.

A FOST UN AN ÎN CARE CADRELE DIDACTICE AU FOST JIGNITE! scriu profesorii pe rețelele de socializare. ADEVĂRAT: ne-ați umilit public la cel mai înalt nivel prin desconsiderarea muncii de dascăl, dovedint lipsă de responsabilitate, recunoștință și respect:

a) se declară la TV că profesorii nu lucrează profesionist pe platformele educaționale dar omit că nu au platformă educațională (platformele utilizate aparțin unor firme private (Google, Microsoft) și sunt create pentru team building, nu pentru sistemul educațional național.

b) se intervine acuzator punând eșecul școlar al multor elevi în cârca cadrelor didactice uitând că nu am avut manuale și resurse digitale create la standarde înalte, profesori nu au fost prgătiți să predea în situații de urgență și, în timpul orelor online, elevii s-au ascuns după camere video închise- consțiința lor știe cât de implicați au fost prin participare la orele online .... De o duplicitate emblematică este faptul că profesorii sunt acuzați că nu folosesc resurse multimedia dar exemplele oferite de programul ”Teleșcoala” de pe TVR 2, care se consideră a fi cel mai înalt for de exemplificare a lecțiilor bine pregătite și realizate, se folosește ca metodă didactică expunerea ca principală formă de predare și consolidare. Lecțiile au un ritm atât de alert încât nici eu nu reușeșc să țin pasul cu prezentările, să le înțeleg, ca adult. Ce să mai vorbim de un elev mediocru, care nu are nicio atenție  focalizată, nici cunoștințele anterioare atât de bine ancorate în competențe...

c) pentru actele de violență și tulburare a liniștii publice din școli (celebrul bullying) sunt acuzați profesorii că nu intervin dar se uită că profesorul nu este autoritate publică și nu are calificarea (și nu este plătit) pentru a constata și a interveni (atribuțiile aparțin poliției, jandarmariei- chiar s-a creat poliția școlară). Ba mai mult, profesorii sunt acuzați mediatic și de bullyingul ce are loc între elevi și în afara școlii.

Efectele acestui an dramatic pentru elevi, tragic pentru educație și dincolo de limite pentru părinți/tutori nu vor fi simțite acum, ci în ani și ani de zile. Societatea va plătii scump și foarte scump populismul și cinismul cu care tratează dascălii din România prin pierderi economice cu reprezentativitate în Produsul Intern Brut, fapt consemna și de economiștii B.N.R. Pregătirea școlară superficială a elevilor va duce la crearea unor absolvenți ce se vor dovedi o forță de muncă slab calificată, cu competențe minime ce poate fi utilizată doar la munci rutiniene sau... Sunt excepții, multe, foarte multe, de copii și dascăli care au reușit să depăsească aceste praguri. Dar român excepții!

Pentru educație a fost un an dezastruos căci pandemia de Coronavirus nu a făcut decât să scoată la lumină impostura și dubla măsură, duplicitatea din populismul celor numiți politic... Nu noi, dascălii din România, suntem incompetenți ci dvs., cei care nu știți, nu puteți și ezitați din lașitate a lua cele mai bune decizii în favoarea sistemului educațional. Sub populismul ”Elevul este în centrul procesului educațional!” uitați ca principalul actor al actului educațional este cadrul didactic căci, similar unei piese de teatru, actorul este în centrul scenei iar beneficiarul în public. Dar învățământul se dorește a fi un teatru ieftin, o scenă proastă de teatru.

Într-o societate bazată pe consum precum este socieatea noastră, neaoș românească în context european, școala devine un ofertant de servicii ca oricare altul, într-un sistem educațional similar celui medical. Cum în medicină intervențiile medicale cu risc ridicat de eșec sunt realizate de instituțiile spitalicești de stat și cele cu risc mediu și scăzut sunt efectuate în mediul privat, astfel evitându-se orice orice risc financiar și de insucces, și în cazul sistemului educațional, școlile private etalează performanța în contextul în care ei au oportunitatea de a-și alege clientela...

Par cinic, dar acesta este adevărul după o analiză empirică sintetică, școala privată dorește a se impune folosind nu mijloacele performanței absolvenților ei ci strategii de marketing agresiv precum:

a) generalizarea incidentelelor din școlile publice de stat, prin victimizarea excesivă a celor prejudiciați;

b) selecția elevilor care să beneficieze de serviciile școlii private dintre cei interesați, ceea ce școala de stat nu își poate permite conform legii;

c) comunicarea asertiva față de beneficiari prin crearea sentimentului de plus valoare, prezetarea ofertei de servicii într-un mod persuasiv, conform așteptărilor potențialilor beneficiari;

d) minimalizarea eșecului performanței elevilor la evaluările naționale: cele mai multe instituții private sunt gradiniță și clasele primare (ai cărei beneficiari direcți fie nu se supun evaluărilor naționale, fie...), apoi licee și universități (cu câteva excepții notabile, reale fabrici de diplome și centre de tipărire și multiplicare de acte pentru emitere de documente școlare) ce se adresează beneficiarilor cu rezultatele școlare binecunoscute.

Legat de selecția resursei uman, instituțiile private de învățământ merg pe o adevărată dihotomie alegând:

a) profesorul vedetă, cu notorietate publică, cunoscut în comunitate, a cărui imagine este folosită pentru marketing comercial

b) profesori obedienți și servili capabili de orice compromiv în consens cu așteptările beneficiarilor indirecți (părinții, tutorii, reprezentanții legali) și ale patronului (în contextul maximizării profitului căci școala privată este un simplu SRL- și numic mai mult, orientat spre profit ca orice firmă)

Dacă la stat, munca cadrul didactic nu numai că este denigrată (chiar și public ministrul educației sau inspectorul școlar general, cu scop politic și în virtutea propagandei și demagiei, fără a se lua în calcul costurile sociale), în cazul școlii private munca dascălului este pusă în valoare cu scop publicitar. Mai mult, cadrul diactic de la stat este încărcat cu realizare de acte birocratice și activități conexe ce nu aduc plus valoare actului educațional în timp ce în sistemul privat întâietate are supravegherea beneficiarului direct și crearea sentimentului de fericire pe termen scurt. 

Remunereația financiară oficială, la stat, se face în virtutea legii educației și legii unice a salarizări, dar drepturile salariale ale profesorilor de la stat sunt furate prin emiterea unor cadre legislative abuzive (cum este cazul calcului sporurilor de dirigienție: legea prevede că este 10% din salariul de bază, prin ordnanță, guvernul valoarea sa a fost calculată la nivelul salariului de baza din 2018), în mediul privat, de cele mai maulte ori, cadrele didactice primesc, oficial, salariul minim pe economie sau cu puțin peste salariul minim pe economie. Nu sunt probe juridice asupra plăților suplimentare, la negru, căci instituțiile statului cu atribuții în domeniu își indeplinesc deficitar atribuțiile.

Controlul calității actului educațional, atât la stat cât și la privat de face, în învățământul preuniversitar, de către ARACIP. Normal că în cazul instituțiilor școlare de stat, doar directorul și colectivul de cadre didactice are interes pentru obținerea unor calificative bune, la privat interesul este și al patronului, pentru aximizarea profitului. Mai mult, sunt multe instituții școlare private la limita legii sau, unele, chiar incalcă legea neavând acreditare/aviz...

Profesorul la stat muncește 8 ore, pe lângă norma didactică realizează activitățile prevăzute în legea educației, însă din resursele sale proprii căci instituțiile școlare în învățământul de stat nu au spații locative, logistica necesară și nici resurse materiale și informaționale pentru realizarea acelor activități. La privat, profesorul sta 8 ore la școală și acolo are tot ce îi trebuie.

Între stat și privat, concurența loială este binevenită!

Într-o societate contemporană bazată pe consumerism și retorica dialecticii materialiste, specifică capitalismului, instituția școlară a devenit, prin adaptarea sa la spațiul social cotidian din țara noastră, nu o instituție a competențelor și reperelor morale ci o construcție fizică și socială ce răspunde unor nevoi. Practic, școala, în România, nu mai reprezintă o școală (gândire, mișcare științifică, competențe, idealuri și valori), ci este pur și simplu o oarecare școală, clădirea și grupurile umane (reprezentate de elevi, părinți/tutori și cadrele didactice) care își desfășoară activitatea în acea clădire, învățând elementele de bază ale principalelor discipline... Avea ca finalitate dezvoltarea completă și echilibrată a personalității umane, integrarea socială și profesională a absolventului în câmpul muncii. Acum știe ce finalitate mai are? La nivel praxiologic, nu teoretic.

Retoric se întreabă mulți oameni care încă mai cred în valori sociale și argumente morale cum de s-a prăbușit școala românească, deși avea modele precum școala ardeleană, cea de la Brașov sau ”Junimea” de la Iași. Explicația este simplă: după perioada interbelică, s-a prăbușit acea o școală căci dascălii ei au fost intemnițați, retrogradați social prin înlăturarea lor de la catedră și reorientarea spre munci necalificate, sub demnitatea lor umană și pregătirea profesională, ori cenzurați și supuși autocenzurii prin frică și delațiune, sau s-au stins căci vrea-i vreme vremuiește... Școala românească s-a prăbușit din lipsă de continuitate... Dascălii nu au mai fost lăsați să creeze... dascăli. Nimic nu a mai rămas din acele școli căci, pur și simplu acesta este adevărul social, societatea nu a mai vrut.

În anii comunismului s-au construit oarecare școli, nu puține la număr, multe acolo unde era nevoie pentru pregătirea copiilor spre dezvoltare și integrarea în câmpul muncii, conform nevoilor regimului comunist,nicidecum în funcție de interesele economice ale oportuniștilor afaceriști sau nomenclatura de partid. Pentru aceasta s-au construit clădiri, s-a pregătit un corp profesoral IP3 și s-a realizat o bază materială. Ba mai mult, s-au construit strategii didactice la nivel de macropriectare și microproiectare pentru eificientizarea procesului didactic de predare-consolidare- evaluare bazate pe cercetare și studiu științific. Eficacitatea acelei școli comuniste a fost dată de faptul că a răspuns nevoilor societății, pe care le cunoștea.

În anii de tranziție, precum societatea și școala a fost rătăcită. Societatea nu știa ce vrea și școala livra conform reperelor sociale. Deși sunt multe încercări de reformare a școlii, de atunci și până acum reconstrucția unei școli reprezintă un eșec răsunător ca urmare a lipsei de predictibilitate din partea societății (societatea nu știe ce vrea de la absolventul studiilor școlare), a penuriei de cadre didactice resursă (cei cu vocație și aflați în pragul senectuții așteaptă pensionarea, supuși anatemei că sunt depășiți de vremuri, iar tinerii cu cele ma bune performanțe școlare la nivel universitar evită intrarea în sistemul de învățământul ca urmare a salarizării făcute în derâdere, examenelor naționale, similare rezidențiatului la medici și intrării în stagiatură la personalul din sistemul judiciar, extrem de riguroase și evaluărilor făcute cu cinism de personal de îndrumare și control, în cele mai multe cazuri, numiți politic și cu simple competențe conform așteptărilor partidului ce guvernează la nivel național și/sau local căci, să nu uităm, partidul e în toate). Mai mult, ce tânăr performant vine să se chinuie pentru 12-23 lei net/oră???

Dincolo de retorica discursivă bazată pe ipocrizenie socială și demagogie politică, acum, societatea vrea o oarecare școală, clădirea și grupurile umane care își desfășoară activitatea în acea clădire, învățând elementele de bază ale principalelor discipline, necunoscând finalitatea actului educațional, dincolo de disonanța dintre retorica discursivă și realitatea concretă. Ministerul educației și școala românească se supun exemplar ideologiei capitaliste prin care se cere profitabilitate maximă cu minim de investiții: inclusiv investiți in logistică, în pregătirea continuă a  cadrelor didactice, în motivarea financiară netă (principala formă de motivare a resursei umane, indiscutabil, rămâne venitul obținut în urma unei munci, fie că vorbim de salariu sau alte venituri/facilități financiare conexe conexe) etc... Lipsa invetițiilor făcute de societate, în foarte multe cazuri, este suplinită de... cadrele didactic și părinți, nevoiți a achizționa... și... pentru a-și putea, efectuv, derula activitatea.

Acum, la momentul redactării prezentului material, școala se zbate pentru a-și defini o identitate, dar nu are cum să-și construiască o strategie la nivel de macroproiectare (nivel sistemic național) sau microproiectare din multiple cauze: nu-și cunoaște beneficiarii direcți (cercetare epistemologică, validă metodologic și cu reprezentativitate statistică asupra elevilor din România), nu cunoaște tabloul de expectanțe pe care societatea le are față de un absolvent al școlii, nu are reusurse (inclusiv umane, materiale, financiare și tehnologice) și prestigiu instituțional. Mai mult, personalul diactic din școala românească este tratat cu lipsă de respect, supus oprobiului public prin generalizarea gratuită a unor incidente particulare, munca dascălului este desconsiderată, salarizarea se face în derâdere, evaluarea se face cu cinism, în funcție de interese dar nu ale elevilor, resursele materiale și tehnologice sunt achiziționate, de multe ori, prin efortul cadrelor didactice și...

TOTUȘI, pentru construcția unei școli plecăm de la premiza că ”Nu zidurile fac o școală ci spiritul care domnește într-ânsa” (Regele Ferdinand I). Consider că aceasta ar trebui să fie temelia construcției unei școli, fie că vorbim de... celebra grădiniță cu predare înlimba germană din buricul Cimișoarei sau liceul tehnologic de la Halânga, cu promovabilitate O la B.A.C. Construcția unei școli nu se face prin interesele economice ale nomenclaturii de partid și afaceri bazate pe oportunitatea profitului imadiat prin construire de clădiri! Normal că este nevoie de spații locative, dar precum Biserica în Creștinism nu este clădirea ci adunarea de enoriași ce vin la Sfânta Slujbă, așa și o școală nu este clădirea ci grupul de elevi ce vin a învăța gândire, competențe, idealuri și valori, în centrul cărora se află un dascăl. Construcția unei școli de bazează pe un spirit, pe acea cultură organizaținală cum le place celor din managementul educațional a spune. Construcția unei școli se face cu dascăli de elită și lideri înăscuți nu numiți politic, sprijiniți, ajutați, nicidecum denigrați, umiliți și supuși evaluărilor făcute de semianalfabeți cu diplome obținute la diverse universități din... pusta Banatului sau ciulinii Baraganului, sau, mai nou, pur și simplu tipărite la propria imprimantă și nimic mai mult,prin reproducerea unor acte de studiu. Nu generealizăm gratuit, dar asidua muncă a unor jurnaliști de elită au aduc în fața opiniei publice astfel de exemple. Ba chiar le-au dovedit în jurtiție!

Construcția unei școli se face zi de zi, prin sentimentul de apartenență al fiecărui membru al acelei școli: elev, cadru didactic și părinte/tutore. Căci omul sfințelte locul. Construcția unei școli se face prin temeinic prestigiu și asiduă muncă, nicidecum prin oportunismul vremelnic al celor ce fură  munca celor ce au fost într-o școală să trudească. Niciodată, un sentimen de apartență nu poate fi construit în sufletul unei dascăl, al unui copil sau al unui părinte/tutore de către un director, un inspector sau orice alt personal cu rol de îndrumare și control care... Sentimentul de aparteneță poate fi cladit exclusiv de un lider care știe să pună în valoare competențele fiecărui membru al comunității școlare, care identifică pericolele pentru a le evita și valorifică oportunitățile oferite de diferite contexte.

Reținem că un om cu slabe repre morale, va alege un om șubred pentru a-l putea conduce, supune, vulnerabiliza. Și în România, cum nu avem lideri politici puternici, cu prestigiu social și valori morale prosociale, normal că nici puternici membri ai personalului de îndrumare și control în învățământ nu putem avea- atât timp cât aceștia nu sunt lideri: nu își asumă responsabilități, evită situațiile de dezbatere, minimalizează disfuncționalitățile din sistem până la prăbușirea sistemului... sistemului educațional din România! Nu generalizăm, mai sunt și excepții. Mai sunt... Construcția unei școli se face cu lideri puternici, oameni de alesă ținută culturală, devotați și cu temeinică pregătire profesională, prin sentimentul de apartenență, capabili să delibereze, să decidă și să-și asume. Nicidecum prin ziduri căci elevii nu învață între ziduri ci alături de un dascăli!