Relația dintre actorii sociali participanți la procesul didactic a devenit excesiv de teoretizată și complex operaționalizată de către științele din domeniul educației, în primul rând, pentru că mediul universitar și cel cu atribuții de cercetare nu realizază cercetări în domeniul științelor educație valid metodologic și cu reprezentativitate științifică. Acest fapt implică dezinteresul și imcompetența celor din domeniu, cu implicații nefeaste grave asupra activității profesorilor. Acest fap a dus la lipsa unor strategii didactice universal valabile, etalonate pentru populația de elevi din România. În al doilea rând, pentru a compensa acest neajuns, cadrele didactice din mediul preuniversitar au realizat diferite strategii la nivelul simțului comun, așa cum au putut ele, în baza experienței de la catedră. Unele au ajuns la succes, altele nu. În această ipostază sunt și eu, acela de acționa la nivel empiric ca urmare a lipsei de cercetare și rezultate valid metodologic, reprezentativ statistic, cu aplicabilitate în mediul educațional românesc. Nivelul epistemologic, specific unor țări care tratează cu respect, responsabilitate și recunoștință sistemul educațional național, nu este atins de noi în România, dar invocat cu tupeu de personalul de îndrumare și control și ministerul de resort; nu mai vorbim de perfecționarea continuă a cadrelor didactic care se face după cursuri plagiate, compilate, traduceri și texte științifice sau pseudoștiințifice cu informații fără aplicabilitate în România. Aceasta este principala cauză pentru care România nici nu poate implementa proiecte europene de anvergură: nu-și cunoaște beneficiarii, cadrele didactice și părinții/tutorii și lucrează după elevul tipologie, profesorul portret...

RESPECTUL este o atitudine de stimă și un sentiment de considerație și prețuire. Față de cine? Atât a cadrului didactic față de elev, atât a elevului față de tutore/reprezentant legal, atât a elevului față de cadrul didactic și, în primul rând, a elevului față de cadrul didactic! Mai mult, respectul incubă ”a nu lăsa pe cineva să devină familiar”! Acest ultim fapt implică un comportament NONfamiliar, în care elevul este elev, cadrul didactic este cadru didactic și părintele/tutorele este părinte/tutore. Este de netăgăduit să nu adaptăm comportamentul în raport cu contextul educațional: comportamentul didactic al profesorului pentru învățământul primar și premprimat este bazat pe respect, dar are o importantă compoenetă de afectivitate față de copil, mult mai pregnantă decât un cadru didactic ce își desfășoară activitatea la învățămntul secundar superior (liceal).

RESPONSABILITATEA este o atitudine conștinetă și asumată de a efectua un lucru și de a răspunde pentru îndeplinirea fatului asumat la cel mai înalt nivel posibil, în funcție de potențialul fiecăruia. Astfel, atutidine conștientă este apanajul activității cadrului didactic (care proiectează activitatea didatică, concepe și realizează materiale didactice de lucru cu elevii, implementează activitatea didactică și își evaluează activitatea realizată inclusiv prin procesul de feed back- componentă finală foarte importantă a microproiectării didactice pentru fiecare lecție). Astfel, atutidine conștientă este apanajul activității elevului care este prezent fizic și intelectualal în procesul de predare (când se predă la clasă), în procesul de consolidare a competențelor predate (când se realizează exerciții aplicative în clasă, când ăși realizează temele și sarcinile de lucru individuale de la clasă sau de acasă și realizează procesul de memorare a achizițiilor: învață lecțiile) și, nu în ultimul rând, în procesul de evaluare a competențelor predate (fie prin chestionarea orală, realizată de cadrul didactic sau prin evaluare scrisă ori practică). Astfel, atutidine conștientă este apanajul activității părintelui/tutorelui care ia act de informațiile funizare de cadrul didactic, demarează cu seriozitate demersul ameliorativ al comportamentului propriului copil și asugură resursele (nu numai materiale, logistice și financiare) pentru buna derulare a procesului educațional, conform legislației. Responsabilitatea aparține fiecăruia și este principala armă impotriva superficialității, furtului (copiat, plagiat, etc)...

Să nu uităm de RECUNOȘTINȚĂ- o obligație morală față de un binefăcător. Reținem că dacă este o obligație morală, aceasta se referă la moralitate și nu are niciun fel de implicații materiale sau financiare. Recunoștința cadrului didactic față de elev este o formă de apreciere, de încredre și iubire. Da, sunt recunoscător fiecărui elev al meu, chiar dacă are cerințe educaționale speciale, pentru timpul care mi l-a acordat din viața lui (o resursă limitată, dar nu se regenerează), îi sunt recunoscător că a avut încredre în mine pentru a realiza activitățile didactice ce le-am propus. Da, sunt recunoscător fiecărui părinte/tutore pentru încrederea pe care a avut-o în mine pentru a ameliora suferința copilului lui, întărzierile curriculare și tulburările instrumentale în cazul meu dar și pentru efortul de a-l aduce la școală, de a-l pregăti pentru școală. Recunoștința trebuie să fie biunivocă, adică venită și din partea elevului și a părinților/tutorilor. În unele cazuri este, în altele nu, pentru că... lui i se cuvine... SIncer, nu este cazul meu, dar am vazăt numeroase cazuri de elevi și părinți/tutori care au dovedit acte comportamentale lipsite de orice formă de recunoștință față de cadrul didactic.

În concluzie, RESPECTUL, RESPONSABILITATEA și RECUNOȘTINȚA ne fac mai buni, mai umani, mai profesioniști, conducându-ne pe drumul deveniri noaste umane.

Elevul are dreptul și obligația de beneficia de procesul didactic de predare- consolidare- evaluare pentru a avea competențe.
Elevul are obligația și dreptul de a beneficia de serviciile educaționale până la absolvirea clasei a X-a și dreptul de a beneficia de servicii educaționale după clasa a X-a.
Beneficiarul serviciilor educaționale are obligația și dreptul de a participa la procesul de predare prin asimilare de competențe (achiziții instrumentale, deprinderi de lucru, etc), procesul de consolidare (dezvoltarea deprinderii de utilizare a achizițiilor școlare) și procesul de evaluare (participare la procesul de verificare a nivelul în care a asimilar competența). Acest sistem trinom (predare-evaluare- consolidare) este o structură fucțională doar unitară iar beneficiarul, elevul, nu își poate asuma episdic dreptul și obligația de a avea competența specifică- ca sa parafrazăm, nu poți acuza un frizer că tu nu ai părul aranjat, atât timp cât nu te-ai prezentat la frizer!
De aici începe dezbaterea: în actualul cotidian al profesiei de cadru didactic,elevul vrea doar beneficiile dar fără asumarea drepturilor: consideră oportun a avea competențele (precum consideră și societatea) dar ezită în a-și asuma obligațiile. Pratic, procesul de predare-consolidare-evaluare implică un proces amplu și argumentat metodic de proiectare didactică a strategiei didactice în care elevul este principalul beneficiar al actului educațional: pentru elev se predă, cu elevul de fac activitățile de consolidare, prin elev de face evaluare. Doar ca urmare a acestui proces complex și COMPLET, elevul poate achiziționa competența, în caz contrat, elevului nu îi rămâne decât să spere că va știi fără a învăța, fapt impozibil în domeniul psihologiei educației, didacticii sau psihologiei cognitive.

Fără a intra în delatii, recunoaștem meritele deosebite ale sociologiei care clarifică în mod elocvent că fiecare ăși are locul său în societate: suntem actori sociali prin excelență și ne îndeplinim statutul și rolurile sociale prin praxisul cotidian.

Reverberăm cele menționate în contextul științelor educației care dovedesc argumentat științific- metodologic și reprezentativ statistic că elevul este centrul activității didactice. Adevrat și nimic mai mult! Dar ce este elevul?  Conform dexonline.ro (accesat în 15.06.2021), ”elevul este nici mai mult nici mai puțin decât o persoană care învață într-o școală sau este instruit de cineva. Din acesată definiție sintetizăm că elevul este elev la școală, acasă este copilul părinților/reprezentanților lui legali. Elevul este elev pentru că participă la activitățile didactice de predare-consolidare-evaluare realizate de cadrele didactice conform macro/microproiectorilor didactice realizate. Precum bolnavul este pacient în spital, și elevul este elev la școală, în prezența  cadrului didactic.

În concluzie, de acord că elevul este principalul beneficiar al activității școlare, dar elevul este elev doar când învață sau este instruit de un cadru didatic. Implicit, în centurl procesului educațional se află cadrul didactic precum medicul se află în centrul intervenției medicale. Precum pacientul este beneficiarul actului medical, elevul este beneficiarul procesului educațional!

Nu putem pune elevul în centrul procesului educațional pentru că el este beneficiarul procesului educațional. În centrul procesului educațional este cadrul didactic. Restul... e discuție... 

Într-o societate în care cadrul didactic este privit precum un om la dispoziția noatră 24/7, este necesar dar nu și suficient a clarifica câteva aspecte legate cadrul didactic și contextul său situațional.

Reținem că profesorul este un simplu angajat (dacă este titular, pe perioadă nedeterminată, dacă este suplinitor, pe perioadă ddeterminată) calificat sau nu. Atât și nimic mai mult. Ca orice angajat, activitatea sa este supusă legislației muncii din România,cu toate drepturile ce decurg: obligația și dreptul de a derula activitățiel specifice normei didactice de 16/18/20/25 ore și activităților conexe până la limita celor 40 ore (perfecționare didactică, realizarea de resurse educaționale utilizate în procesul didactic, corectare de lucrări și teme, organizare proiecte educaționale și activități extrașcolare: tabere, excursii, consilierea reprezentanților lorgali ai elevilor, activități remediale pentru elevii cu risc școlar, realizare activităților de macropriectare didactică și microproiectarea lecțiilor), obligația și dreptul de a fi plătit pentru munca sa, obligația și dreptul la repaus după cele 8 ore zilnice, cele 5 zile consecutive și în timpul concediului, etc. Să nu uităm că cadrele didactice sunt condiționate a lua concediu numai în timpul vacanțelor școlare.

Să spunem lucrurilor pe nume: profesorii își desfășoară orele aferente normei didactice în școală și celelalte activități (perfecționare didactică, realizarea de resurse educaționale utilizate în procesul didactic, corectare de lucrări și teme, organizare proiecte educaționale și activități extrașcolare: tabere, excursii, consilierea reprezentanților lorgali ai elevilor, activități remediale pentru elevii cu risc școlar, realizare activităților de macropriectare didactică și microproiectarea lecțiilor) în afara acesteia pentru că, pur și simplu, statul român nu își permite financiar să suporte costurile activităților și nu are resursele necesare (logistică, spații, consumabile, etc)

Un lucru important de reținut este că prin atriburiea de sarcini excesive (pentru care nu este plătit și nu are competența profesională) precum profesorul de serviciu (în spitale, activitatea similară profesorului de serviciu este aceea a medicului de gardă, pentru care cadrul medical este plătit suplimentar) sau comisia antibullyin (atribuția de ordine publică în societate aparține poliției și jandarmenriei, nicidecum cadrelor didactice care nu sunt autoritate publică: implicit nu au competența juridică de a constat o infracțiune prevăzută de lege- violența fizică a unui minor asupra altui minor este o încălcare a legii) sau birocratizarea activității sale, reduc dramatic și ireversibil capacitatea creativă a cadrului didactic pentru a livra proces educațional (concretizat prin activitatea didactică și extrașcolare: proiectarea activității didactice, realizarea de resurse educaționale, inițirea de proiecte extrașcolare). 

Concluzionăm că profesorul își îndeplinește atribuțiile în baza unui contract de muncă cu o fișă a postului anexată, în care sunt prezizați în mod expres și descriptorii de performanță și locul său ierarhia în organizație (cu cine are relație de subordanere, de colaborare și de coordonare)