Copilul cu deficiente de limbaj nu trebuie certat sau pus în situaţii de inferioritate faţă de ceilalţi copii. Dimpotrivă, trebuie valorizat prin laude în toate activităţile pe care le realizează bine. Este indicat să fie încurajate relaţiile cu alţi copii şi create situaţii de comunicare pentru joc. Este bine ca prin joc/cântec să se utilizeze o serie de exerciţii specifice corectării acestei deficienţe.
Cadrul didactic poate susţine şi ajuta copilul cu tulburări de pronunţie în efortul de depăşire a acestora atăt prin colaborarea cu logopedul şi părinţii dar şi prin utilizarea unor exerciţii specifice la orele desfăşurate în clasa. Câteva dintre aceste exercitii sunt:
1. Exercitii pentru dezvoltarea motricitatii labiale pornind de la rolul important pe care-l joaca buzele în pronunţarea fiecărui sunet, silabă, cuvânt. Exerciţiile pentru dezvoltarea motricitătii labiale facilitează mişcările complexe de articulaţie a sunetelor, având un rol însemnat şi în perceperea vorbirii prin labio-lectură, mai ales la cei cu dislalii audiogene şi ele pot fi reprezentate de: întinderea buzelor lipite una de alta, ca pentru supt, retragerea buzelor, expunând pe cât posibil gingiile (ca pentru rânjet). Din aceasta poziţie se pronuntă sunetele: "i”, "s”, "z”. La revenirea buzelor la loc se pronuntă sunetele: "p”, "b”, "m”. Miscarea de extensie a buzelor ca pentru rictus se poate intui prin intinderea unui elastic, plasat în faţa cavităţii bucale. Alternarea mişcărilor celor două buze, vibraţia buzelor, imitând forăitul cailor, mişcările de lateralizare a buzelor şi de rotire a lor, precum şi pronunţia cât mai rapidă în serie, cu maxilarele strânse a silabelor ba, bi, bu.
2. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir are un rol important şi în pronunţie. Exemple de exerciţii de respiraţie la şcolari: inspir scurt şi adânc, expir lung şi uniform pe gura şi apoi pe nas, inspir scurt şi expir lung întrerupt de doua pauze: inspir, expir, pauza, expir, pauza, expir etc. În continuare aceste exerciţii se realizeaza prin asocierea unor mişcări de braţe. Se ridică braţele rapid în sus si se inspiră adânc, apoi se coboară încet şi uniform, expirănd. În timpul pauzei expiratorii, braţele se opresc pe loc şi se coboară odata cu terminarea acesteia, concomitent cu reluarea expirului. În realizarea acestor exerciţii se va urmari să nu se facă pauze între inspir şi expir, şi, dimpotriva, între expir şi inspir să existe o apnee de câteva secunde. Indicaţia este utilă mai ales la prevenirea spasmului diafragmatic ce se instalează la bâlbâiţi în timpul pauzei dintre inspir şi expir.
3. Exercitiile pentru dezvoltarea motricitatii mandibulare se folosesc, în special, la cei care au o muscatură deschisă, prognatism şi progenie sau la cei cu traumatisme maxilo-faciale. Astfel de exerciţii sunt: coborarea şi ridicarea mandibulei, liber şi prin opunere de rezistentă, în direcţia opusă mişcării de coborare, cu mâna, coborarea în jos a mandibulei relaxate, mişcări antero-posterioare ale mandibulei: împingerea mandibulei înainte - revenire la loc, cu expirare pe gura - retragerea maxilarului îndărăt -revenire la loc.
Se mai poate folosi împingerea mandibulei înainte, urmata de retragerea ei îndărăt, ţinând între dinţi un creion, care se ridică spre nas şi se lasă în jos, urmănd mişcările mandibulare, precum şi mişcări laterale cu mandibula: spre dreapta - revenire la loc, spre stanga - revenire la loc.
4. Exercitiile pentru dezvoltarea motricităţii vălului palatin se aplică în special la cei cu pronunţie nazală. Se pot folosi în acest caz următoarele exerciţii: căscatul disimulat, provocarea reflexului de sufocare, stimulând ridicarea automată a valului palatin prin atingere cu spatula (sau cu o linguriţă), pronunţarea prelungită a vocalei "a”.
Personal consider, că în calitate de profesor trebuie să respect şi să aplic următoarele reguli pentru a-i ajuta pe copii cu tulburări de pronunţie:
1. Întotdeauna vorbesc corect cu elevul, nu stâlcesc cuvintele şi nu le deformez pentru a fi mai amuzant sau pentru că este foarte mic şi oricum nu înţelege. Va învaţa să vorbească aşa şi apoi va fi mai greu să îl corectez;
2. Cănd nu ştie ce înseamnă un cuvânt, îi explic cât mai pe înţelesul său şi îi ofer exemple variate, încurajându-l să folosească acel cuvânt în limbajul cotidian;
3. Folosesc ilustraţii, cărţi cu poveşti, atlase cu imagini, cartonaşe ilustrate, vederi, pentru a creea impreuna cu copilul povesti despre imaginile vizualizate, pentru a-l invata cuvinte noi, cu ajutorul imaginilor; astfel cuvintele se fixează, prin asociere cu imaginea;
4. Întotdeauna încurajez socializarea cu alti copii, in cadrul jocului, învatând unii de la altii, in colectivitate.
Multe persoane care se luptă cu această problemă nu au permis ca ea să le răpească bucuria de a trăi. Unii chiar au devenit celebri. Între aceştia pot fi amintiţi fizicianul sir Isaac Newton, omul de stat britanic Winston Churchill şi actorii James Stewart, Bruce Willis, Anthony Hopkins, scriitorul Lewis Carroll.
Balbaiala este o tulburare de vorbire care poate avea un impact semnificativ asupra psihicului uman. Şi dacă mulţi dintre bâlbăiti ar vrea să îşi atingă potentialul, însa se simt împiedicaţi de aceasta tulburare, exista alţii care reusesc să îi facă faţă şI să transforme bâlbâiala într-un atu. Alţii au cultivat unele abilităţi care nu presupun comunicare verbală. De pildă, au învăţat limbajul mimico-gestual sau au învăţat să cânte la un instrument ori să picteze. Cei care nu au această deficienţă de vorbire ar trebui să aprecieze eforturile uriaşe pe care le depun cei ce se bâlbâie.
Modalităţi concrete prin care îl putem ajuta pe cel ce se bâlbâie:
• Îl ajutăm să se simtă relaxati şi nu-i zorim.
• Vorbim mai rar, ascultăm cu răbdare, nu întrerupem şi nu terminăm frazele în locul lui.
• Nu criticăm şi nu corectăm.
• Arătăm interes faţă de ceea ce spune prin privire, prin expresia feţei, prin limbajul corpului.
• Zâmbim prietenos şi îl asigurăm că îl acceptăm aşa cum e.
Bibliografie:
• Burlea, G., (2007), Tulburările scris-cititului, Editura Polirom, Iași.
• Smith, C., Strick, L., (2011), Dizabilități legate de învățare, explicate de la A la Z, Editura Aramis Print, București.
• Weihs, Th., (1992), Să-i ajutăm iubindu-i, Editura Humanitas, București
• http://www.creeaza.com/didactica/didactica-pedagogie/tulburarile-de-scriscitit-disl345.php
• http://www.qedu.ro/system/files/cursPPCDI.pdf
• http://www.evz.ro/dislexia-boala-celor-destepti-903210.html.
• http://www.studentie.ro/campus/top_5_personalitati_balbaite/c-46-a-118456
Factorii ce determină apariția tulburărilor de vorbire sunt:
• Factorii genetici – patternul dezvoltarii limbajului cu etapele sale si nivelul de performanta pe care-l poate atinge fiecare dintre noi este programat genetic;
• Factorii fizici – suferinta intrauterina si greutate mica la nastere prezinta factori de risc în dezvoltarea limbajului. Otitele curente în primii doi ani de viata pot produce o întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv si receptiv sau pot afecta capacitatea articulatorie;
• Calitatea stimularii – este importanta calitatea "mediului lingvistic" în care traieste copilul. Interactiunea parinti – copil în dezvoltarea limbajului este importanta în calitatea ei mai mult decât în cantitate.
• Sexul – fetele ajung sa se exprime mai usor si mai repede,
• Familia numeroasa – se pare ca în familiile numeroase, cu mai multi copii, dobândirea limbajului se face mai încet,
• Gemelaritatea- gemenii vorbesc, se pare, mai târziu decâ tcopiii singuri,
• Nivelul socio-cultural al familiei – copiii din clasele de mijloc sunt mai avansati în dobândirea limbajului,
• Familiile bilingve – în ciuda supozitiilor ca existenta a doua forme lingvistice ar întârzia dezvoltarea limbajului, copiii nu au dificultati în aceasta privinta; ei reusesc cu usurinta sa vorbeasca amândoua limbile. Poate fi totusi un dezavantaj atunci când copilul are tulburari de limbaj din alte cauze.
Copilul cu deficiente de limbaj nu trebuie certat sau pus în situaţii de inferioritate faţă de ceilalţi copii. Dimpotrivă, trebuie valorizat prin laude în toate activităţile pe care le realizează bine. Este indicat să fie încurajate relaţiile cu alţi copii şi create situaţii de comunicare pentru joc. Este bine ca prin joc/cântec să se utilizeze o serie de exerciţii specifice corectării acestei deficienţe.
Cadrul didactic poate susţine şi ajuta copilul cu tulburări de pronunţie în efortul de depăşire a acestora atăt prin colaborarea cu logopedul şi părinţii dar şi prin utilizarea unor exerciţii specifice la orele desfăşurate în clasa. Câteva dintre aceste exercitii sunt:
1. Exercitii pentru dezvoltarea motricitatii labiale pornind de la rolul important pe care-l joaca buzele în pronunţarea fiecărui sunet, silabă, cuvânt. Exerciţiile pentru dezvoltarea motricitătii labiale facilitează mişcările complexe de articulaţie a sunetelor, având un rol însemnat şi în perceperea vorbirii prin labio-lectură, mai ales la cei cu dislalii audiogene şi ele pot fi reprezentate de: întinderea buzelor lipite una de alta, ca pentru supt, retragerea buzelor, expunând pe cât posibil gingiile (ca pentru rânjet). Din aceasta poziţie se pronuntă sunetele: "i”, "s”, "z”. La revenirea buzelor la loc se pronuntă sunetele: "p”, "b”, "m”. Miscarea de extensie a buzelor ca pentru rictus se poate intui prin intinderea unui elastic, plasat în faţa cavităţii bucale. Alternarea mişcărilor celor două buze, vibraţia buzelor, imitând forăitul cailor, mişcările de lateralizare a buzelor şi de rotire a lor, precum şi pronunţia cât mai rapidă în serie, cu maxilarele strânse a silabelor ba, bi, bu.
2. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir are un rol important şi în pronunţie. Exemple de exerciţii de respiraţie la şcolari: inspir scurt şi adânc, expir lung şi uniform pe gura şi apoi pe nas, inspir scurt şi expir lung întrerupt de doua pauze: inspir, expir, pauza, expir, pauza, expir etc. În continuare aceste exerciţii se realizeaza prin asocierea unor mişcări de braţe. Se ridică braţele rapid în sus si se inspiră adânc, apoi se coboară încet şi uniform, expirănd. În timpul pauzei expiratorii, braţele se opresc pe loc şi se coboară odata cu terminarea acesteia, concomitent cu reluarea expirului. În realizarea acestor exerciţii se va urmari să nu se facă pauze între inspir şi expir, şi, dimpotriva, între expir şi inspir să existe o apnee de câteva secunde. Indicaţia este utilă mai ales la prevenirea spasmului diafragmatic ce se instalează la bâlbâiţi în timpul pauzei dintre inspir şi expir.
3. Exercitiile pentru dezvoltarea motricitatii mandibulare se folosesc, în special, la cei care au o muscatură deschisă, prognatism şi progenie sau la cei cu traumatisme maxilo-faciale. Astfel de exerciţii sunt: coborarea şi ridicarea mandibulei, liber şi prin opunere de rezistentă, în direcţia opusă mişcării de coborare, cu mâna, coborarea în jos a mandibulei relaxate, mişcări antero-posterioare ale mandibulei: împingerea mandibulei înainte - revenire la loc, cu expirare pe gura - retragerea maxilarului îndărăt -revenire la loc.
Se mai poate folosi împingerea mandibulei înainte, urmata de retragerea ei îndărăt, ţinând între dinţi un creion, care se ridică spre nas şi se lasă în jos, urmănd mişcările mandibulare, precum şi mişcări laterale cu mandibula: spre dreapta - revenire la loc, spre stanga - revenire la loc.
4. Exercitiile pentru dezvoltarea motricităţii vălului palatin se aplică în special la cei cu pronunţie nazală. Se pot folosi în acest caz următoarele exerciţii: căscatul disimulat, provocarea reflexului de sufocare, stimulând ridicarea automată a valului palatin prin atingere cu spatula (sau cu o linguriţă), pronunţarea prelungită a vocalei "a”.
Personal consider, că în calitate de profesor trebuie să respect şi să aplic următoarele reguli pentru a-i ajuta pe copii cu tulburări de pronunţie:
1. Întotdeauna vorbesc corect cu elevul, nu stâlcesc cuvintele şi nu le deformez pentru a fi mai amuzant sau pentru că este foarte mic şi oricum nu înţelege. Va învaţa să vorbească aşa şi apoi va fi mai greu să îl corectez;
2. Cănd nu ştie ce înseamnă un cuvânt, îi explic cât mai pe înţelesul său şi îi ofer exemple variate, încurajându-l să folosească acel cuvânt în limbajul cotidian;
3. Folosesc ilustraţii, cărţi cu poveşti, atlase cu imagini, cartonaşe ilustrate, vederi, pentru a creea impreuna cu copilul povesti despre imaginile vizualizate, pentru a-l invata cuvinte noi, cu ajutorul imaginilor; astfel cuvintele se fixează, prin asociere cu imaginea;
4. Întotdeauna încurajez socializarea cu alti copii, in cadrul jocului, învatând unii de la altii, in colectivitate.
Multe persoane care se luptă cu această problemă nu au permis ca ea să le răpească bucuria de a trăi. Unii chiar au devenit celebri. Între aceştia pot fi amintiţi fizicianul sir Isaac Newton, omul de stat britanic Winston Churchill şi actorii James Stewart, Bruce Willis, Anthony Hopkins, scriitorul Lewis Carroll.
Balbaiala este o tulburare de vorbire care poate avea un impact semnificativ asupra psihicului uman. Şi dacă mulţi dintre bâlbăiti ar vrea să îşi atingă potentialul, însa se simt împiedicaţi de aceasta tulburare, exista alţii care reusesc să îi facă faţă şI să transforme bâlbâiala într-un atu. Alţii au cultivat unele abilităţi care nu presupun comunicare verbală. De pildă, au învăţat limbajul mimico-gestual sau au învăţat să cânte la un instrument ori să picteze. Cei care nu au această deficienţă de vorbire ar trebui să aprecieze eforturile uriaşe pe care le depun cei ce se bâlbâie.
Modalităţi concrete prin care îl putem ajuta pe cel ce se bâlbâie:
• Îl ajutăm să se simtă relaxati şi nu-i zorim.
• Vorbim mai rar, ascultăm cu răbdare, nu întrerupem şi nu terminăm frazele în locul lui.
• Nu criticăm şi nu corectăm.
• Arătăm interes faţă de ceea ce spune prin privire, prin expresia feţei, prin limbajul corpului.
• Zâmbim prietenos şi îl asigurăm că îl acceptăm aşa cum e.
Bibliografie:
• Burlea, G., (2007), Tulburările scris-cititului, Editura Polirom, Iași.
• Smith, C., Strick, L., (2011), Dizabilități legate de învățare, explicate de la A la Z, Editura Aramis Print, București.
• Weihs, Th., (1992), Să-i ajutăm iubindu-i, Editura Humanitas, București
• http://www.creeaza.com/didactica/didactica-pedagogie/tulburarile-de-scriscitit-disl345.php
• http://www.qedu.ro/system/files/cursPPCDI.pdf
• http://www.evz.ro/dislexia-boala-celor-destepti-903210.html.
• http://www.studentie.ro/campus/top_5_personalitati_balbaite/c-46-a-118456
Copilul cu deficiente de limbaj nu trebuie certat sau pus în situaţii de inferioritate faţă de ceilalţi copii. Dimpotrivă, trebuie valorizat prin laude în toate activităţile pe care le realizează bine. Este indicat să fie încurajate relaţiile cu alţi copii şi create situaţii de comunicare pentru joc. Este bine ca prin joc/cântec să se utilizeze o serie de exerciţii specifice corectării acestei deficienţe.
Cadrul didactic poate susţine şi ajuta copilul cu tulburări de pronunţie în efortul de depăşire a acestora atăt prin colaborarea cu logopedul şi părinţii dar şi prin utilizarea unor exerciţii specifice la orele desfăşurate în clasa. Câteva dintre aceste exercitii sunt:
1. Exercitii pentru dezvoltarea motricitatii labiale pornind de la rolul important pe care-l joaca buzele în pronunţarea fiecărui sunet, silabă, cuvânt. Exerciţiile pentru dezvoltarea motricitătii labiale facilitează mişcările complexe de articulaţie a sunetelor, având un rol însemnat şi în perceperea vorbirii prin labio-lectură, mai ales la cei cu dislalii audiogene şi ele pot fi reprezentate de: întinderea buzelor lipite una de alta, ca pentru supt, retragerea buzelor, expunând pe cât posibil gingiile (ca pentru rânjet). Din aceasta poziţie se pronuntă sunetele: "i”, "s”, "z”. La revenirea buzelor la loc se pronuntă sunetele: "p”, "b”, "m”. Miscarea de extensie a buzelor ca pentru rictus se poate intui prin intinderea unui elastic, plasat în faţa cavităţii bucale. Alternarea mişcărilor celor două buze, vibraţia buzelor, imitând forăitul cailor, mişcările de lateralizare a buzelor şi de rotire a lor, precum şi pronunţia cât mai rapidă în serie, cu maxilarele strânse a silabelor ba, bi, bu.
2. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir are un rol important şi în pronunţie. Exemple de exerciţii de respiraţie la şcolari: inspir scurt şi adânc, expir lung şi uniform pe gura şi apoi pe nas, inspir scurt şi expir lung întrerupt de doua pauze: inspir, expir, pauza, expir, pauza, expir etc. În continuare aceste exerciţii se realizeaza prin asocierea unor mişcări de braţe. Se ridică braţele rapid în sus si se inspiră adânc, apoi se coboară încet şi uniform, expirănd. În timpul pauzei expiratorii, braţele se opresc pe loc şi se coboară odata cu terminarea acesteia, concomitent cu reluarea expirului. În realizarea acestor exerciţii se va urmari să nu se facă pauze între inspir şi expir, şi, dimpotriva, între expir şi inspir să existe o apnee de câteva secunde. Indicaţia este utilă mai ales la prevenirea spasmului diafragmatic ce se instalează la bâlbâiţi în timpul pauzei dintre inspir şi expir.
3. Exercitiile pentru dezvoltarea motricitatii mandibulare se folosesc, în special, la cei care au o muscatură deschisă, prognatism şi progenie sau la cei cu traumatisme maxilo-faciale. Astfel de exerciţii sunt: coborarea şi ridicarea mandibulei, liber şi prin opunere de rezistentă, în direcţia opusă mişcării de coborare, cu mâna, coborarea în jos a mandibulei relaxate, mişcări antero-posterioare ale mandibulei: împingerea mandibulei înainte - revenire la loc, cu expirare pe gura - retragerea maxilarului îndărăt -revenire la loc.
Se mai poate folosi împingerea mandibulei înainte, urmata de retragerea ei îndărăt, ţinând între dinţi un creion, care se ridică spre nas şi se lasă în jos, urmănd mişcările mandibulare, precum şi mişcări laterale cu mandibula: spre dreapta - revenire la loc, spre stanga - revenire la loc.
4. Exercitiile pentru dezvoltarea motricităţii vălului palatin se aplică în special la cei cu pronunţie nazală. Se pot folosi în acest caz următoarele exerciţii: căscatul disimulat, provocarea reflexului de sufocare, stimulând ridicarea automată a valului palatin prin atingere cu spatula (sau cu o linguriţă), pronunţarea prelungită a vocalei "a”.
Personal consider, că în calitate de profesor trebuie să respect şi să aplic următoarele reguli pentru a-i ajuta pe copii cu tulburări de pronunţie:
1. Întotdeauna vorbesc corect cu elevul, nu stâlcesc cuvintele şi nu le deformez pentru a fi mai amuzant sau pentru că este foarte mic şi oricum nu înţelege. Va învaţa să vorbească aşa şi apoi va fi mai greu să îl corectez;
2. Cănd nu ştie ce înseamnă un cuvânt, îi explic cât mai pe înţelesul său şi îi ofer exemple variate, încurajându-l să folosească acel cuvânt în limbajul cotidian;
3. Folosesc ilustraţii, cărţi cu poveşti, atlase cu imagini, cartonaşe ilustrate, vederi, pentru a creea impreuna cu copilul povesti despre imaginile vizualizate, pentru a-l invata cuvinte noi, cu ajutorul imaginilor; astfel cuvintele se fixează, prin asociere cu imaginea;
4. Întotdeauna încurajez socializarea cu alti copii, in cadrul jocului, învatând unii de la altii, in colectivitate.
Multe persoane care se luptă cu această problemă nu au permis ca ea să le răpească bucuria de a trăi. Unii chiar au devenit celebri. Între aceştia pot fi amintiţi fizicianul sir Isaac Newton, omul de stat britanic Winston Churchill şi actorii James Stewart, Bruce Willis, Anthony Hopkins, scriitorul Lewis Carroll.
Balbaiala este o tulburare de vorbire care poate avea un impact semnificativ asupra psihicului uman. Şi dacă mulţi dintre bâlbăiti ar vrea să îşi atingă potentialul, însa se simt împiedicaţi de aceasta tulburare, exista alţii care reusesc să îi facă faţă şI să transforme bâlbâiala într-un atu. Alţii au cultivat unele abilităţi care nu presupun comunicare verbală. De pildă, au învăţat limbajul mimico-gestual sau au învăţat să cânte la un instrument ori să picteze. Cei care nu au această deficienţă de vorbire ar trebui să aprecieze eforturile uriaşe pe care le depun cei ce se bâlbâie.
Modalităţi concrete prin care îl putem ajuta pe cel ce se bâlbâie:
• Îl ajutăm să se simtă relaxati şi nu-i zorim.
• Vorbim mai rar, ascultăm cu răbdare, nu întrerupem şi nu terminăm frazele în locul lui.
• Nu criticăm şi nu corectăm.
• Arătăm interes faţă de ceea ce spune prin privire, prin expresia feţei, prin limbajul corpului.
• Zâmbim prietenos şi îl asigurăm că îl acceptăm aşa cum e.
Bibliografie:
• Burlea, G., (2007), Tulburările scris-cititului, Editura Polirom, Iași.
• Smith, C., Strick, L., (2011), Dizabilități legate de învățare, explicate de la A la Z, Editura Aramis Print, București.
• Weihs, Th., (1992), Să-i ajutăm iubindu-i, Editura Humanitas, București
• http://www.creeaza.com/didactica/didactica-pedagogie/tulburarile-de-scriscitit-disl345.php
• http://www.qedu.ro/system/files/cursPPCDI.pdf
• http://www.evz.ro/dislexia-boala-celor-destepti-903210.html.
• http://www.studentie.ro/campus/top_5_personalitati_balbaite/c-46-a-118456
Factorii ce determină apariția tulburărilor de vorbire sunt:
• Factorii genetici – patternul dezvoltarii limbajului cu etapele sale si nivelul de performanta pe care-l poate atinge fiecare dintre noi este programat genetic;
• Factorii fizici – suferinta intrauterina si greutate mica la nastere prezinta factori de risc în dezvoltarea limbajului. Otitele curente în primii doi ani de viata pot produce o întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv si receptiv sau pot afecta capacitatea articulatorie;
• Calitatea stimularii – este importanta calitatea "mediului lingvistic" în care traieste copilul. Interactiunea parinti – copil în dezvoltarea limbajului este importanta în calitatea ei mai mult decât în cantitate.
• Sexul – fetele ajung sa se exprime mai usor si mai repede,
• Familia numeroasa – se pare ca în familiile numeroase, cu mai multi copii, dobândirea limbajului se face mai încet,
• Gemelaritatea- gemenii vorbesc, se pare, mai târziu decâ tcopiii singuri,
• Nivelul socio-cultural al familiei – copiii din clasele de mijloc sunt mai avansati în dobândirea limbajului,
• Familiile bilingve – în ciuda supozitiilor ca existenta a doua forme lingvistice ar întârzia dezvoltarea limbajului, copiii nu au dificultati în aceasta privinta; ei reusesc cu usurinta sa vorbeasca amândoua limbile. Poate fi totusi un dezavantaj atunci când copilul are tulburari de limbaj din alte cauze.
Copilul cu deficiente de limbaj nu trebuie certat sau pus în situaţii de inferioritate faţă de ceilalţi copii. Dimpotrivă, trebuie valorizat prin laude în toate activităţile pe care le realizează bine. Este indicat să fie încurajate relaţiile cu alţi copii şi create situaţii de comunicare pentru joc. Este bine ca prin joc/cântec să se utilizeze o serie de exerciţii specifice corectării acestei deficienţe.
Cadrul didactic poate susţine şi ajuta copilul cu tulburări de pronunţie în efortul de depăşire a acestora atăt prin colaborarea cu logopedul şi părinţii dar şi prin utilizarea unor exerciţii specifice la orele desfăşurate în clasa. Câteva dintre aceste exercitii sunt:
1. Exercitii pentru dezvoltarea motricitatii labiale pornind de la rolul important pe care-l joaca buzele în pronunţarea fiecărui sunet, silabă, cuvânt. Exerciţiile pentru dezvoltarea motricitătii labiale facilitează mişcările complexe de articulaţie a sunetelor, având un rol însemnat şi în perceperea vorbirii prin labio-lectură, mai ales la cei cu dislalii audiogene şi ele pot fi reprezentate de: întinderea buzelor lipite una de alta, ca pentru supt, retragerea buzelor, expunând pe cât posibil gingiile (ca pentru rânjet). Din aceasta poziţie se pronuntă sunetele: "i”, "s”, "z”. La revenirea buzelor la loc se pronuntă sunetele: "p”, "b”, "m”. Miscarea de extensie a buzelor ca pentru rictus se poate intui prin intinderea unui elastic, plasat în faţa cavităţii bucale. Alternarea mişcărilor celor două buze, vibraţia buzelor, imitând forăitul cailor, mişcările de lateralizare a buzelor şi de rotire a lor, precum şi pronunţia cât mai rapidă în serie, cu maxilarele strânse a silabelor ba, bi, bu.
2. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir are un rol important şi în pronunţie. Exemple de exerciţii de respiraţie la şcolari: inspir scurt şi adânc, expir lung şi uniform pe gura şi apoi pe nas, inspir scurt şi expir lung întrerupt de doua pauze: inspir, expir, pauza, expir, pauza, expir etc. În continuare aceste exerciţii se realizeaza prin asocierea unor mişcări de braţe. Se ridică braţele rapid în sus si se inspiră adânc, apoi se coboară încet şi uniform, expirănd. În timpul pauzei expiratorii, braţele se opresc pe loc şi se coboară odata cu terminarea acesteia, concomitent cu reluarea expirului. În realizarea acestor exerciţii se va urmari să nu se facă pauze între inspir şi expir, şi, dimpotriva, între expir şi inspir să existe o apnee de câteva secunde. Indicaţia este utilă mai ales la prevenirea spasmului diafragmatic ce se instalează la bâlbâiţi în timpul pauzei dintre inspir şi expir.
3. Exercitiile pentru dezvoltarea motricitatii mandibulare se folosesc, în special, la cei care au o muscatură deschisă, prognatism şi progenie sau la cei cu traumatisme maxilo-faciale. Astfel de exerciţii sunt: coborarea şi ridicarea mandibulei, liber şi prin opunere de rezistentă, în direcţia opusă mişcării de coborare, cu mâna, coborarea în jos a mandibulei relaxate, mişcări antero-posterioare ale mandibulei: împingerea mandibulei înainte - revenire la loc, cu expirare pe gura - retragerea maxilarului îndărăt -revenire la loc.
Se mai poate folosi împingerea mandibulei înainte, urmata de retragerea ei îndărăt, ţinând între dinţi un creion, care se ridică spre nas şi se lasă în jos, urmănd mişcările mandibulare, precum şi mişcări laterale cu mandibula: spre dreapta - revenire la loc, spre stanga - revenire la loc.
4. Exercitiile pentru dezvoltarea motricităţii vălului palatin se aplică în special la cei cu pronunţie nazală. Se pot folosi în acest caz următoarele exerciţii: căscatul disimulat, provocarea reflexului de sufocare, stimulând ridicarea automată a valului palatin prin atingere cu spatula (sau cu o linguriţă), pronunţarea prelungită a vocalei "a”.
Personal consider, că în calitate de profesor trebuie să respect şi să aplic următoarele reguli pentru a-i ajuta pe copii cu tulburări de pronunţie:
1. Întotdeauna vorbesc corect cu elevul, nu stâlcesc cuvintele şi nu le deformez pentru a fi mai amuzant sau pentru că este foarte mic şi oricum nu înţelege. Va învaţa să vorbească aşa şi apoi va fi mai greu să îl corectez;
2. Cănd nu ştie ce înseamnă un cuvânt, îi explic cât mai pe înţelesul său şi îi ofer exemple variate, încurajându-l să folosească acel cuvânt în limbajul cotidian;
3. Folosesc ilustraţii, cărţi cu poveşti, atlase cu imagini, cartonaşe ilustrate, vederi, pentru a creea impreuna cu copilul povesti despre imaginile vizualizate, pentru a-l invata cuvinte noi, cu ajutorul imaginilor; astfel cuvintele se fixează, prin asociere cu imaginea;
4. Întotdeauna încurajez socializarea cu alti copii, in cadrul jocului, învatând unii de la altii, in colectivitate.
Multe persoane care se luptă cu această problemă nu au permis ca ea să le răpească bucuria de a trăi. Unii chiar au devenit celebri. Între aceştia pot fi amintiţi fizicianul sir Isaac Newton, omul de stat britanic Winston Churchill şi actorii James Stewart, Bruce Willis, Anthony Hopkins, scriitorul Lewis Carroll.
Balbaiala este o tulburare de vorbire care poate avea un impact semnificativ asupra psihicului uman. Şi dacă mulţi dintre bâlbăiti ar vrea să îşi atingă potentialul, însa se simt împiedicaţi de aceasta tulburare, exista alţii care reusesc să îi facă faţă şI să transforme bâlbâiala într-un atu. Alţii au cultivat unele abilităţi care nu presupun comunicare verbală. De pildă, au învăţat limbajul mimico-gestual sau au învăţat să cânte la un instrument ori să picteze. Cei care nu au această deficienţă de vorbire ar trebui să aprecieze eforturile uriaşe pe care le depun cei ce se bâlbâie.
Modalităţi concrete prin care îl putem ajuta pe cel ce se bâlbâie:
• Îl ajutăm să se simtă relaxati şi nu-i zorim.
• Vorbim mai rar, ascultăm cu răbdare, nu întrerupem şi nu terminăm frazele în locul lui.
• Nu criticăm şi nu corectăm.
• Arătăm interes faţă de ceea ce spune prin privire, prin expresia feţei, prin limbajul corpului.
• Zâmbim prietenos şi îl asigurăm că îl acceptăm aşa cum e.
Bibliografie:
• Burlea, G., (2007), Tulburările scris-cititului, Editura Polirom, Iași.
• Smith, C., Strick, L., (2011), Dizabilități legate de învățare, explicate de la A la Z, Editura Aramis Print, București.
• Weihs, Th., (1992), Să-i ajutăm iubindu-i, Editura Humanitas, București
• http://www.creeaza.com/didactica/didactica-pedagogie/tulburarile-de-scriscitit-disl345.php
• http://www.qedu.ro/system/files/cursPPCDI.pdf
• http://www.evz.ro/dislexia-boala-celor-destepti-903210.html.
• http://www.studentie.ro/campus/top_5_personalitati_balbaite/c-46-a-118456