Evaluarea a fost mereu un element central al procesului educațional, nu doar pentru măsurarea progresului, ci și pentru orientarea învățării. Într-un context global în care tehnologia digitală transformă profund educația, inteligența artificială (AI) apare ca o resursă esențială, capabilă să redefinească modul în care gândim și aplicăm evaluarea. Însă, dincolo de entuziasmul generat de instrumentele digitale, devine necesară o întrebare critică: cum putem folosi AI astfel încât să sprijinim pedagogia, nu să o înlocuim?

Această întrebare mă preocupă și pe mine, ca profesor aflat zilnic în fața elevilor. În timp ce recunosc valoarea adăugată pe care AI o poate aduce în procesul de evaluare, sunt convinsă că dimensiunea umană rămâne indispensabilă. Evaluarea nu este doar un act de măsurare, ci o relație de încredere și de învățare reciprocă între elev și profesor.

O nouă perspectivă: modelul P-AI-M

Un articol recent publicat în Journal of Digital Pedagogy (Fartușnic, Istrate & Fartușnic, 2025) propune Processual Assessment Integration Model (P-AI-M), un cadru tridimensional care oferă o orientare pedagogică solidă pentru integrarea AI în evaluare. Acesta include trei dimensiuni interconectate:

1. Dimensiunea procesuală – face distincția între faza de design și dezvoltare (planificarea evaluării, generarea și validarea itemilor, asigurarea calității) și faza de implementare și utilizare (administrarea adaptivă, analiza răspunsurilor, interpretarea rezultatelor și furnizarea de feedback personalizat).
2. Dimensiunea stakeholderilor – clarifică rolurile actorilor implicați: cercetători, decidenți, lideri educaționali, profesori și elevi. Integrarea AI devine astfel un proces colaborativ, care cere responsabilitate împărțită și o cultură a evaluării bine conturată.
3. Dimensiunea cognitiv-taxonomică – aliniază aplicațiile AI la nivelurile revizuite ale Taxonomiei Bloom, de la memorare și înțelegere la analiză, evaluare și creație, pentru a evita reducerea evaluării la sarcini mecanice și pentru a stimula gândirea complexă și creativă.

Ca profesor, regăsesc în acest model o structură utilă, care confirmă multe dintre experiențele mele practice: evaluarea nu poate fi desprinsă de contextul ei social și pedagogic. AI poate genera itemi sau poate analiza date, dar înțelegerea nuanțată a progresului unui elev rămâne legată de sensibilitatea și intuiția educatorului.

De la automatizare la învățare personalizată

Contribuția esențială a AI nu constă doar în automatizarea corectării sau în eficientizarea proceselor administrative, ci mai ales în posibilitatea de a transforma evaluarea într-un instrument continuu de învățare. Printre aplicațiile evidențiate se numără:

• generarea de itemi relevanți și diversificați, cu niveluri variate de dificultate;
• evaluarea adaptivă, care ajustează testele în timp real în funcție de performanța elevului;
• analiza aprofundată a datelor de învățare, care dezvăluie tipare și lacune ce ar putea scăpa observației umane;
• furnizarea de feedback personalizat și imediat, care sprijină autoreglarea și progresul individual.

În practica mea, aceste instrumente ar putea reprezenta o oportunitate de a echilibra timpul dedicat sarcinilor tehnice cu cel acordat interacțiunii directe cu elevii, acolo unde se construiește motivația autentică.

Provocări și condiții de reușită

În același timp, autorii atrag atenția asupra limitărilor și riscurilor. Utilizarea AI în evaluare ridică probleme legate de echitate, transparență și protecția datelor, precum și de riscul unei abordări deterministe, în care tehnologia dictează practica pedagogică. Implementarea cu succes depinde de factori precum sprijinul politic și instituțional, formarea cadrelor didactice și implicarea activă a elevilor în proces. Consider că fără o pregătire adecvată a profesorilor și fără politici educaționale clare, AI riscă să fie aplicată superficial sau chiar să amplifice inechitățile existente.

Reflecție finală

Cadrul P-AI-M oferă o viziune echilibrată: AI nu este un substitut pentru expertiza profesorului, ci un partener care poate extinde capacitatea evaluării de a orienta învățarea. Dacă este folosită responsabil, inteligența artificială poate transforma evaluarea dintr-un simplu exercițiu de măsurare într-un proces iterativ de învățare, reflecție și dezvoltare, consolidând atât calitatea educației, cât și încrederea în rolul evaluării ca instrument pedagogic.

Pentru mine, acest mesaj este esențial: tehnologia are sens doar atunci când servește învățarea umană, păstrând vie relația dintre profesor și elev. AI poate deveni un sprijin valoros, dar direcția rămâne de stabilit de către educatori.

Referințe: 

Fartușnic, R., Istrate, O., & Fartușnic, C. (2025). Beyond Automation: A Conceptual Framework for AI in Educational Assessment. Journal of Digital Pedagogy, 4(1) 83-102. Bucharest: Institute for Education. https://doi.org/10.61071/JDP.2555