In urma cu patru ani a inceput o poveste si ce mult mi-ar placea sa fie o poveste fara sfarsit. Nu e imposibil. Ceea ce transmitem însămânțand cu pasiune poate creste in tihna generații, dupa generații.
Jocul popular e viu. Este viu datorita oamenilor care il danseaza cu drag, din drag, atat pentru ei, cat si pentru invatacei.
Desi traim intr-o epoca in care adolescentii fie danseaza rock, fie manele, dansul popular inca mai trezește pasiuni in inimile unora dintre ei. Si pe buna dreptate, ce ne definește mai mult ca popor decat dansul popular? Nu reprezintă el zestrea noastra cea mai pret? Nu păstrează el specificul national? Nu ne caracterizează el din punct de vedere artistic, din punct de vedere al sentimentelor?
Orice joc are o poveste mai frumoasa sau mai trista. Orice joc a fost creat de țăranul sau boierul vesel, trist, relaxat sau suparat. Orice joc a transmis, transmite si va transmite trairi iar trairile sunt definitorii pentru romani, pentru oameni.
Ne-am intalnit pentru a dansa. Am exersat cu sau fara pauze. Am transpirat, am zambit, am obosit, am socializat, am legat prietenii, ne-am cunoscut mai bine, ne-am perfecționat ritmul si urechea muzicală, am fost si suntem o echipa.
Ulterior, am inceput o noua etapa, etapa transmiterii cunoștințelor acumulate si am format un ansamblu popular, alaturi de colega mea. Cand alti copii se jucau sau dormeau, ei exersau, transpirau, învățau. Atat in septembrie, la Festivalul de dans popular, cat si in decembrie, la Evaluarea anuală, am citit mândria in ochii micilor dansatori, le-am simtit bucuria din suflet. Sunt romanasi mici, dar destoinici. Sunt romanasi ocupati, dar pasionați. Sunt romanasi ce transmit tradiția mai departe!

Nevăzutul se simte-n zapada albastra,
Lupii trecut-au pe aici inaintea noastra,
Implorand natura sa “pravale” obstacole,
Ca oamenii sa nu vada ascunse miracole.