Consilierea şcolară porneşte astfel de la identificarea dificultăţilor de învăţare şi prin intervenţia socioeducaţională acţionează în mediul şcolar şi familial şi caută rezolvarea lor.
Aceasta manieră de tratare oferă soluţii multiple în mediul obişnuit de predare-învăţare şi porneşte de la câteva teze de bază, printre care enumerăm:
*Raportul dintre unicitate şi diversitate în procesul de învăţare;
* Valorizarea unicităţii elevilor ca model de învăţare şi dezvoltare;
*Înţelegerea diferenţelor interindividuale în învăţare ca sursă de sprijin nu barieră;
* Înţelegerea ritmurilor diferite de dezvoltare;
* Acceptarea stilului personal de învăţare şi cunoaştere;
*Rolul mediului/contextului situaţional în învăţare şi dezvoltare;
*Importanţa intervenţiei timpurii în prevenirea şi rezolvarea problemelor de învăţare.
           Se are în vedere faptul că orice dificultate de învăţare este o provocare pentru copil, profesor şi pentru câmpul educaţional. Dificultăţile pot fi determinate de deficiente, dizabilităţi, dar din punct de vedere al învăţării ele sunt particularităţi în învăţare. Trebuie să se evite etichetarea copiilor după dificultăţile pe care le întâmpină în învăţare. Orice problemă de adaptare se poate sintetiza intr-o problemă de învăţare. Deficientele sunt şi ele forme diferite de învăţare, nu sunt defecte şi nici stări care să eticheteze negativ persoana. Pot fi considerate particularităţi şi moduri diferite de învăţare. Fiecare om învaţă în stilul şi ritmul sau şi de aceea lucrul împreuna oferă şansa de a înţelege şi aborda şi alte forme de învăţare. Ideea centrala a orientării non-categoriale este educaţia pentru toţi copiii ca educaţie eficientă, de calitate.
           Abordarea integrativă este noncategorială şi oferă o perspectivă nouă în câmpul educaţiei generale şi şcolare. Ea este axată pe soluţii şi nu pe etichetări! Aceasta presupune ca indiferent de gradul sau forma unei deficienţe sau dizabilităţi orice copil poate învăţa. Eficienţa şi profunzimea schimbărilor pe care le realizează prin învăţare sunt dependente de evitarea etichetării şi de căutarea căilor de a-i asigura succesul şi acoperi nevoile lui de dezvoltare. Respectând dreptul fiecărui copil la educaţie şi învăţare, aceasta perspectivă face posibile relaţiile de cooperare, colaborare şi ajutorare în cadrul învăţării.

Bibliografie:
1. Catalano, H., C., (2009), Dificultăţile de învăţare transversale, Ed. Paralela 45, Piteşti
2. Ungureanu, D. (1998), Copiii cu dificultăţi de învăţare, E.D.P., Bucureşti
3. Vrăşmaş, E., (2007), Dificultăţile de învăţare în şcoală, Ed. V&I Integral, Bucureşti
4. Peter, K., (2012), Suport pentru curs la disciplina Psihopedagogia copilului cu dificultăţi de învăţare, Universitatea din Oradea

            Principala utilitate a calculatorului în şcoală este de a asista învăţarea, adică de a oferi condiţii pentru transmiterea şi asimilarea informaţiei, pentru individualizarea învăţării şi evaluarea performanţelor. Condiţiile de eficienţă a învăţării asistate de calculator se referă, în primul rând, la cantitatea de informaţie transmisă în unitatea de timp şi complexitatea acesteia.
            Calculatorul nu poate face acest lucru decât în măsura în care a fost programat pentru aceasta. Rostul unui program de instruire este de a formula sarcini, de a oferi scheme de abordare a informaţiei, de a realiza feedback-ul în învăţare, dar şi de a motiva elevul pentru continuarea sistemului de instruire.
            Învăţarea cu ajutorul instrumentelor digitale încearcă să depăşească modelul linear al comunicării didactice, realizând o diversitate a modurilor de construcţie a realităţii de către participanţii la actul învăţării, o compatibilizare a noilor conţinuturi – prin trimiteri la realităţi abstracte, ştiinţifice şi culturale – cu constructele subiecţilor, O circumscriere a caracterului operaţional al cunoştinţelor predate, contextualităţii procesului de cunoaştere, relevanţei personale şi profesionale a situaţiilor de învăţare. În contrast cu metodele tradiţionale, învăţarea asistată de calculator, prin caracterului procesual al învăţării: construcţie, reconstrucţie şi deconstrucţie permanentă a realităţii, permite transmiterea de cunoştinţe şi sugerează semnificaţiile acestora, dar lasă în egală măsură acest aspect şi la „aprecierea individuală, condiţionată biografic şi fundamentată emoţional”. Se pune accent mai mult pe CUM decât pe CE cunoaştem. Cunoaşterea este, mai degrabă, un drum ce se deschide pe măsură ce-l parcurgem, o construcţie şi reconstrucţie permanentă. Materialele audio-vizuale pot pune la dispoziţie resurse valoroase pentru sistemul de învăţare. Copiii trebuie să înveţe şi trebuie să fie implicaţi, să fie provocaţi să se gândească la ceea ce li se prezintă. Grafica sclipitoare şi simulatoarele nu sunt suficiente, experienţa trebuie să fie autentică şi relevantă pentru viaţa elevului. Unii autori au sprijinit învăţarea cu ajutorul programelor multimedia datorită faptului că ele dau posibilitatea copiilor să interacţioneze cu mediul. Dezvoltarea proiectării soft-ului educaţional poate aduce un suport eficace în îmbunătăţirea calităţii învăţământului.
            Ştim că jocul este principala formă de organizare a procesului educativ din învăţământul preprimar, iar utilizarea calculatorului nu este pentru copii decât un alt mod de a învăţa jucându-se. Calculatorul face parte din spaţiul socio-cultural al copilului alături de televizor, cărţi, reviste, ziare, afişe, firme luminoase; toate acestea „bombardează” spaţiul vizual al copilului, îi influenţează limbajul şi comunicarea non-verbală, îl pun în situaţia de a găsi rapid soluţii, de a se orienta şi adapta la o lume în care informaţia circulă rapid, iar schimbarea este accelerată. De aceea, ne-am propus să fim organizatorii experienţelor cognitive şi de exprimare care îl introduc pe copil în lumea oferită de programele de calculator, ţinând seama şi de mediul educaţional din care provin copiii (unii beneficiind de calculator în familie, alţii nu) şi încercând prin aceste activităţi să oferim dreptul copiilor la şanse egale de educaţie, indiferent de mediul din care ei provin.

            De o foarte mare importanţă pentru copiii preşcolari sunt primele noţiuni pe care aceştia şi le însuşesc şi, mai ales, calitatea acestora. Procesul de învăţare devine mai plăcut şi mai interesant prin intermediul calculatorului. Lecţiile însoţite de texte sugestive şi de imagini viu colorate şi expresive, care permit dezvoltarea limbajului si a vocabularului, pot fi cu uşurinţă asimilate de cei mici. Aceste lecţii se referă la noţiunile de bază, care orice copil trebuie să le cunoască. Pe măsură ce este parcurs, bagajul de cunoştinţe generale creşte pornind de la noţiuni simple, cum ar fi culorile, şi ajungând până la cunoaşterea de poezioare, cântecele precum şi a unor proverbe şi zicători.
          Noţiunile elementare, precum animale domestice şi sălbatice, anotimpuri, litere şi cifre, familie şi multe altele încep să aibă înţeles de la vârste fragede, dându-le astfel posibilitatea celor mici nu numai să le înveţe, ci să se familiarizeze cu calculatorul şi, în mod special, cu lucrul cu mouse-ul. Programele trebuie astfel structurate încât copilul să poate alege orice lecţie din cele prezentate cu ajutorul mouse-ului sau poate repeta anumite părţi dintr-o lecţie până când ajunge să cunoască şi să înţeleagă toate noţiunile cuprinse în lecţia respectivă.

Exemplu de activitate on-line
         Cu ajutorul aplicaţiei LearningsApps.org am creat o resursă educaţională, care poate fi accesată la următorul link: https://learningapps.org/view13758427, în cadrul activităţii de Educarea limbajului DLC „Ridichea uriaşă”, având ca mijloc de realizare povestirea educatoarei. Această resursă a fost încadrată în etapa Asigurarea retenţiei şi a transferului, deoarece după ce preşcolarii au ascultat povestea „Ridichea uriaşă” la următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=A5H208WWw44, cu ajutorul resursei create am reuşit să constat în ce măsură povestea a fost înţeleasă de preşcolari, astfel preşcolarii au trebuit să aşeze în ordine cronologică imaginile sugestive poveştii.

          În concluzie, nu trebuie să ne mai întrebăm dacă instruirea se îmbunătăţeşte prin utilizarea calculatorului în învăţare, ci cum pot fi utilizate mai bine calităţile unice ale acestuia: interactivitatea, precizia, capacitatea de a oferi reprezentări multiple şi dinamice ale fenomenelor şi, mai ales, faptul că pot interacţiona cu fiecare elev în parte.

Bibliografie:
1.Lespezeanu, M., (2007), Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar–O metodică a activităţilor instructiv-educative, Ed. S. C. Omfal Esenţial S.R.L., Bucureşti;
2.Tolea, L., (2017), Competenţe cheie prin jocuri virtuale la grădiniţă – resurse didactice pentru punerea bazelor formării competenţelor cheie la preşcolar-exemple de bune practici, Editura InfoRapArt, Galaţi ;

          „Repetiţia este mama învăţării”, aşadar aceste cunoştinţe cor fi reluate, aprofundate şi permanent îmbogăţite cu noţiuni şi reguli noi la toate grupele de copii prin lecturi după imagini „Să învăţăm să circulăm”, “Pe stradă”, “Ce ne spun indicatoarele rutiere”, prin povestiri “Povestea unei supe de găluşte” de Luiza Carol, “Povestea unei mingi” de Iuliu Raţiu, “Dorinţa lui Trăienel” de Constanţa Stoica, “Greşeala Cuminţicăi” de Vinciu Gafiţa, prin “Uită-te” de Liliana Bumbac, “Hai copii în pas vioi” de Irimie Străuţ, “Hai cu noi” de Emilia Căldăraru, prin cântece “Semaforul”, prin scenete “Trei iezi cucuiaţi, bine strada traversaţi” de Alecu Popovici sau alte texte create de educatoare ori întâmplări relatate de agentul de circulaţie (care ar fi bines ă participe lunar la activităţile de educaţie rutieră din unitate pentru a prezenta accidentele în care au fost implicaţi copii din oraş, sat, judeţ sau ţară).
          Consolidarea şi repetarea cunoştinţelor privind regulile de circulaţie are o deosebită importanţă pentru verificarea calităţii informaţiei accumulate, dar, mai ales, a aplicării ei în practică. Convorbirile tematice de genul “Cum şi unde ne jucăm”, “În călătorie cu autobuzul”, “Cine a greşit?”, “Ce s-ar întâmpla dacă…” oferă posibilitatea  de a pune în discuţie acţiunile unor copii care, respectând regulile de circulaţie, au provocat accidente ce au dus chiar la pierderea unei vieţi.
Metoda studiului de caz permite copiilor de la grupa mare să se confrunte direct cu o situaţie reală sau posibilă, urmând ca ei să o analizeze şi să discearnă ce e bine ş ice e rău în cele relatate, răspunzând la întrebări de genul: “Ce au greşit copiii?”, “De ce credeţi că au greşit?”, “Cum ar fi trebuit să procedeze?”, “Cum ai fi procedat tu dacă erai în locul lui?”, “Cunoaşteţi alte întâmplări de acest gen?”, “Ce urmări au avut?”.
În discuţiile purtate cu copiii, folosind metoda studiului de caz, educatoarea are posibilitatea să depisteze pe cei care şi-au însuşit greşit normele rutiere şi să-i corecteze, influenţând creşterea intereseului copiilor pentru tot ce se întâmplă în jurul lor, formându-le astfel o comportare corectă şi preventivă în timpul deplasărilor pe jos, în mijloace de transport în comun, cu bicicleta şi în timpul jocului.
        Jocurile de rol “De-a circulaţia”, “Agenţii de circulaţie”, “De-a şoferii” şi jocurile de mişcare cu reguli de circulaţie constituie, de asemenea, prilejuri de a obişnui copiii cu respectarea regulilor de comportare civilizată pe stradă, de a traversa corect drumurile publice.
Exemplu de joc de mişcare cu reguli de circulaţie, care se poate desfăşura în partea a treia a programului din cadrul activităţilor din educaţie timpurie.

Strada nu e loc de joacă!
Descriere
Cu ajutorul bastoanelor se realizează o “şosea”, iar de o parte şi de cealaltă a ei, din corzi, se realizează două cercuri mari, respectând curţile din apropierea “şoselei” aflate la distanţă egală de ea. Colectivul se împarte în două echipe egale ca număr de copii, care joacă mingea în aer, în “curte”, pasând-o de la unul la cerlălalt. Jocul continuă atât timp cât mingea nu ajunge în “şosea”, moment în care jocul se întrerupe pentru echipa în cauză, iar jucătorii sunt obligaţi şă stea nemişcaţi până ce căpitanul de echipă adduce cu multă atenţie mingea înapoi. Conducătorul jocului îi atenţionează pe copii că strada nu e loc de joacă, le prezintă consecinţele grave ale accidentelor care se pot întâmpla în acest caz, ăi penalizează cu un punct, după care jocul se reia. Este declarată câştigătoare echipa care a dat de cele mai puţine ori cu mingea în stradă, cu condiţia ca mingea să fie pasată cu traiectorie înaltă. După un anumit număr de repetări, jocul se poate relua de trei grupe în care cea de a treia rostogoleşte cercuri (“maşini”) pe “şosea”. Periodic, rolurile se schimbă.

Bibliografie
Coaşan, A., Educaţia în anul 2000-Revista învăţământului preşcolar nr. 3-4/2000, Editura Coresi, Bucureşti, 2000

 „Activ” este copilul care depune efort de reflecţie personală, interioară şi abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe. „Activismul exterior” vine deci să servească drept suport material „activismului interior”, psihic, mental, să devină un purtător al acestuia.

           Problematizarea – o metodă care solicită copilului un efort intelectual orientat spre descoperirea de noi cunoştinţe sau procedee de acţiune şi de verificare a soluţiilor găsite. 41 Folosită ca metodă în activităţile matematice din grădiniţă, e considerată o variantă a conversaţiei euristice. Aplicată cu consecvenţă şi discernământ, problematizarea dezvoltă copilului preşcolar gândirea independentă, productivă, scheme operatorii şi asigură motivaţia intrinsecă a învăţării. Ca aplicaţie specifică a metodei problematizării este rezolvarea de probleme, situaţie în care copilul lucrează individual, iar dirijarea este realizată de educatoare. Rezolvarea problemelor din domeniul cognitiv şi cunoaşterea lumii înseamnă pentru copilul preşcolar achiziţionarea unor strategii, parcurgerea unor paşi, traversarea unor etape succesive absolut necesare.
           Matematica este una dintre cele mai „bătrâne” științe, are o istorie milenară din care putem oferi inspirat informații care să-i conducă într-un mod incitant pe elevi spre izvoarele însușirii experienței generațiilor anterioare, informații pe care, este adevărat, le putem găsi la un click distanță. Însă comunicarea orală are o mare flexibilitate putând să ofere discursului profesorului, în funcție și de calitățile oratorice ale acestuia, spontaneitate și putere de adaptare la specificul temei. Profesorul poate sesiza reacțiile spontane ale colectivului de elevi și-și poate adapta modalitățile de comunicare a informației pentru a atinge maximul obiectivelor propuse. Atunci când comunicarea se face la distanță sau prin intermediul unui ecran acest lucru este imposibil.

          Tehnologia este foarte utilă atât elevului cât şi profesorului, însă folosirea acesteia trebuie să îmbunătăţească calitativ procesul instructiv-educativ, nu să îl îngreuneze. Calculatorul trebuie folosit astfel încât să urmărească achiziţionarea unor cunoştinţe şi formarea unor deprinderi care să permită elevului să se adapteze cerinţelor unei societăţi aflată într-o permanentă evoluţie. Utilizarea la întâmplare, fără un scop precis, la un moment nepotrivit a tehnologiei în timpul lecţiei duce la plictiseală, monotonie, ineficienţa învăţării prin neparticiparea unor elevi la lecţie, nerealizarea obiectivelor lecţiei şi poate produce repulsie faţă de acest mijloc modern de predare-învăţare-evaluare.
          Integrând TIC în învăţare, permitem accesul elevilor la cunoaştere ştiinţifică şi tehnologii performante, colectarea de date pentru proiecte ştiinţifice şi organizarea lor sub formă grafică, efectuarea de simulări şi modelarea unor procese matematice, fenomene şi procese economice sau sociale, crearea unui mediu explorator în învăţare prin integrarea teoriei în cadrul lucrărilor experimentale, recrearea unor fenomene la scara mică, vizualizarea dinamicii relaţiilor dintre componente şi concept, vizualizarea şi organizarea grafică, exploatarea unui model în care anumite elemente sunt parametri variabili şi prin care se modifică calităţile intrinseci.
         O altă contribuție semnificativă a integrării TIC în învăţare este dezvoltarea competenţelor cheie ale elevilor, cum ar fi transdisciplinaritate, interdependenţa pozitivă, responsabilitatea individuală, formarea şi dezvoltarea capacităţilor sociale. Succesul grupului depinde de efortul depus în realizarea sarcinii de către toţi membrii lui, fiecare membru al grupului îşi asumă responsabilitatea sarcinii primite și comunică unii cu alții pentru a rezolva situaţiile conflictuale, negociind.
         În concluzie, tehnologia stimulează învăţarea bazată pe explorare şi acţiune individuală sau colaborativă şi valorizează formativ managementul erorii. „Succesele sau eșecurile oamenilor depind de capacitatea lor de a-și adapta conduita în funcție de vremuri” (Niccolo Machiavelli). Greșelile asumate au rol de feedback. Ele stimulează căutarea de soluții creative, împiedică  automatizarea şi dezvoltă modele de acţiune. Învăţarea prin acţiune presupune realizarea de sarcini care să permită operaționalizarea cunoştinţelor şi facilitarea transferului în contexte noi pe care le oferă TIC.

BIBLIOGRAFIE:
Făt Silvia,  Labăr Adrian Vicențiu, Eficiența utilizării noilor tehnologii în educație, ”EduTIC”,  2009.
Conf. univ. dr. Seceleanu Andra, Prof. univ. dr. Papari Adrian Cristian, Prof. univ. dr. Papari George Daniel, 2012, Curs pentru formarea continuă a profesorilor de matematică și științe economice in societatea cunoașterii,  Editura fundaţiei „Andrei Şaguna”, Constanţa, 121-160.
LILIA POGOLŞA, TEHNOLOGII EDUCAŢIONALE DE EFICIENTIZARE A DEZVOLTĂRII CURRICULUMULUI ÎN EDUCAŢIA TIMPURIE -Ghid metodologic, Chişinău, 2018

Bibliografie:
1.Cucoş, C. (2006). Pedagogieediţiaa II-a revizuităşiadăugită. Bucureşti: EdituraPolirom
2.Cerghit, I. (1976). Metode de învăţământ. Bucureşti: EdituraDidacticăşiPedagogică
3.Oprea, C. L. (2012). Metode interactive de predare, învăţareşievaluare-suport de curs. Bucureşti: EdituraUniversităţii din Bucureşti
4.Bocoş, M. (2002). Instruire interactive. Reperepentru reflective şiacţiune. Cluj- Napoca: EdituraPresaUniversitarăClujană
5.Cerghit, I. (2002). Sisteme de instruire alternative şicomplementare. Structuri, stilurişistrategii. Bucureşti: EdituraAramis
6.Cristea, S. (1998). Dicţionar de termini pedagogici. Bucureşti: EdituraDidacticăşiPedagogică
7.Breben, S. (2002). Metode interactive de grup-ghidmetodic. Craiova: EdituraArves

             2. Prezentarea problemei şi a sarcinii de lucru
Ex: Astăzi în cadrul activităţii vom desena tema “În vacanţă “. Fiecare copil se gândeşte care vor fi primele elemente care vor alcătui desenul. După ce veţi desena, daţi foaia colegului din dreapta pentru a citi ideile(desenele) şi pentru a continua desenul.

             3. Activitatea propriu-zisă – alternează activitatea individuală cu cele de grup
Copiii desenează pe foaia personală- pe care educatoarea i-a scris numele- 3 elemente ale temei în maxim 5 minute.
Foile se deplasează apoi de la stânga spre dreapta până ajung în poziţia iniţială- la copilul de la care a pornit.
Fiecare membru al grupului când porneşte fişa de la colegul din stânga sa priveşte desenul, identifică elementele desenate, şi încearcă să adauge altele, să şe modifice creativ pe cele existente fără a se depărta de tema principală.
Educatoarea urmăreşte: schimbul de fişe să se facă în ordinea stabilită respectând astfel regula metodei; copiii să îmbunătăţească conţinutul temei; notează într-o fişă implicarea fiecărui elev.

            4. Analiza rezultatelor
Se analizează fiecare lucrare identificând elementele care alcătuiesc desenul.
Se centralizează ideile rezultate şi se apreciază. Fiecare fişă reprezintă o subtemă a temei prezentate la începutul activităţii. Copiilor le se solicită să găsească un titlu care să definească conţinutul desenului, dar care să facă parte din tema “În vacanţă”.
Exemplu: “În vacanţă la bunici”, ”La mare”, ”În concediu cu părinţii”, ”În tabără”, ”Cu bunicii la munte”, e posibil să conţină următoarele elemente: munţi, copaci, cărarea spre munte, poieniţă, flori, păsări, excursionişti, bunicul, bunica, rucsac, copil, stejar, brad etc.  Pentru a se evidenţia mai clar implicarea fiecărui copil se poate specifica de la începutul activităţii că este necesar să-şi aleagă o singură culoare cu care va desena, diferită de a celorlalţi 5 membri ai grupului. Astfel, culoarea roşie în toate fişele de lucru aparţine unui singur copil, culoarea verde a altui copil s.a.m.d. Această modalitate facilitează educatoarei evaluarea fiecărui membru al grupului.

Avantaje:
stimularea creativității;
dezvoltarea gândirii critice și a capacității de argumentare;
participarea activă a tuturor elevilor/cursanților, chiar și a celor introvertiți;
formarea și dezvoltarea capacității reflective;
stimularea participanților în a realiza analize, comparații, generalizări;
combinarea muncii individuale cu cea pe grupe;
reducerea timpului de aplicare, în comparație cu brainstorming-ul:

Dezavantaje:
posibilitatea apariției unor ,,timpi morți” pentru membrii grupurilor, în momentul în care fișa de brainwriting se află la un alt membru;
apariția unor fenomene de contagiune negativă a ideilor și a unui blocaj creativ;
se neglijează tratarea diferențiată  a elevilor, pentru că unii au nevoie de mai mult de 5 minute pentru a găsi soluții creative și valoroase.

Bibliografie:

Breben, S., (2002) Metode interactive de grup-ghid metodic, Editura Arves, Craiova

BUCUREȘTI, 11 noiembrie 2021 – Conform unui nou raport al UNICEF, se estimează că, la nivel global, 240 de milioane de copii au dizabilități. Copiii cu dizabilități sunt dezavantajați comparativ cu cei fără dizabilități din perspectiva majorității măsurilor care vizează bunăstarea acestora, arată raportul.

„Noua cercetare confirmă ceea ce deja știam: în realizarea drepturilor lor, copiii cu dizabilități se confruntă cu provocări multiple, adesea agravante”, a declarat Henrietta Fore, Director Executiv al UNICEF. „De la accesul la educație și până la posibilitatea de a li se citi ceva acasă, probabilitatea ca minorii cu dizabilități să fie incluși sau auziți este mai mică în cazul celor mai multe dintre măsuri. Prea des copiii cu dizabilități sunt, pur și simplu, lăsați în urmă”.

Raportul cuprinde date internaționale comparabile din 42 de țări și acoperă peste 60 de indicatori privind bunăstarea copiilor, de la alimentație și sănătate, la accesul la apă și salubritate, la protecția împotriva violenței și la educație. Acești indicatori sunt dezagregați pe criteriile: tipul și severitatea dificultății funcționale, sex, situație economică și țară. Raportul evidențiază barierele care stau în calea participării depline a copiilor cu dizabilități în societățile din care fac parte, precum și modul în care aceste bariere se traduc deseori în efecte negative asupra sănătății și vieții sociale.

Comparativ cu cei fără dizabilități, copiii cu dizabilități prezintă:

o probabilitate cu 24% mai mică să beneficieze de stimulare și afecțiune în copilăria timpurie;

o probabilitate cu 42% mai mică să dețină competențe de citire și aritmetică de bază;

o probabilitate cu 25% mai mare să sufere de distrofie și cu 34% mai mare să aibă deficit de creștere;

o probabilitate cu 53% mai mare să prezinte simptome de infecție respiratorie acută;

o probabilitate cu 49% mai mare să nu fi mers niciodată la școală;

o probabilitate cu 47% mai mare să nu fie cuprinși în învățământul primar, cu 33% mai mare să nu fie incluși în învățământul gimnazial și cu 27% mai mare să nu fie cuprinși în învățământul secundar superior;

o probabilitate cu 51% mai mare să se simtă nefericiți;

o probabilitate cu 41% mai mare să se simtă discriminați;

o probabilitate cu 32% mai mare să fie supuși unor pedepse corporale severe.

Totuși, modul în care este trăită dizabilitatea diferă foarte mult. Analiza demonstrează că există o gamă de riscuri și de efecte care depinde de tipul dizabilității, de locul unde trăiește copilul și de serviciile la care are acces. Acest fapt subliniază importanța proiectării unor soluții țintite împotriva inechităților.

Accesul la educație este una din temele examinate în raport. Deși există consens privind importanța educației, copiii cu dizabilități continuă să rămână în urmă. Raportul constată că minorii cărora le este greu să comunice și să se îngrijească singuri prezintă cea mai mare probabilitate de a nu fi cuprinși în învățământ, indiferent de nivelul de educație. Rata de cuprindere școlară este mai mică în rândul copiilor cu dizabilități, iar disparitățile devin și mai mari când se ia în calcul și severitatea dizabilității.

„Educația incluzivă nu poate fi considerată un lux. Pentru mult prea mult timp, copiii cu dizabilități au fost excluși din societate într-un mod în care nu ar trebui să fie exclus niciun copil. Experiența mea de viață ca femeie cu dizabilități confirmă această afirmație”, a spus Maria Alexandrova, în vârstă de 20 de ani, tânără din Bulgaria care promovează educația incluzivă. „Niciun copil, în special cei mai vulnerabili, nu trebuie să fie obligat să lupte pentru drepturile sale singur. Avem nevoie ca guvernele, alte părți interesate și ONG-urile să ia măsuri pentru ca minorii cu dizabilități să beneficieze de acces egal și incluziv la educație”.

UNICEF lucrează cu partenerii săi la nivel internațional și local pentru a contribui la realizarea drepturilor copiilor cu dizabilități. Toți copiii, inclusiv cei cu dizabilități, trebuie să aibă un cuvânt de spus în problemele care le afectează viața, precum și șansa de a își realiza potențialul și de a își afirma drepturile. UNICEF face apel către guverne:

Să asigure șanse egale copiilor cu dizabilități. Guvernele trebuie să lucreze împreună cu persoanele cu dizabilități în vederea eliminării barierelor fizice, de comunicare și de atitudine care le țin pe acestea din urmă în afara societății, asigurând înregistrarea nașterii, servicii de sănătate, alimentație și alimentare cu apă incluzive, educație echitabilă și acces la tehnologii de asistență. De asemenea, trebuie să facă demersuri pentru eradicarea stigmei și a discriminării din toate comunitățile.

Să consulte persoanele cu dizabilități și, în prestarea unor servicii incluzive și echitabile de educație, să țină cont de gama integrală de dizabilități și de nevoile specifice ale copiilor și ale familiilor acestora. Astfel de servicii cuprind, printre altele, îngrijiri receptive și politici favorabile familiei, asistență psihiatrică și psihosocială, ocrotire împotriva abuzului și neglijării.

Analiza urmărește să sporească incluziunea celor 10% din copiii și tinerii din întreaga lume care au dizabilități, prin asigurarea condițiilor ca aceștia să fie luați în evidență, consultați și luați în seamă în procesele decizionale.

Noua estimare privind numărul copiilor cu dizabilități din lume este mai mare decât cea anterioară, având la bază o înțelegere mai semnificativă și mai incluzivă ale dizabilităților, care ia în calcul dificultățile din mai multe domenii funcționale, precum și simptomele anxietății și depresiei.

„Excluziunea este deseori consecința invizibilității”, a afirmat Fore. „Foarte mult timp, nu am avut la dispoziție date sigure privind numărul copiilor cu dizabilități. Dacă nu îi numărăm, nu îi consultăm și nu îi luăm în seamă pe acești copii, nu reușim să îi ajutăm să își realizeze vastul lor potențial”.

Raportul integral este disponibil aici https://data.unicef.org/resources/children-with-disabilities-report-2021/

În perioada 15 – 26 noiembrie mentorii acestei ediții a Zilei Ștafetei vor vorbi copiilor între 12 -18 ani despre meseria lor și-i vor încuraja să aleagă acel drum care li se potrivește. Discuțiile online vor fi informale și nu didactice, așa încât să creăm un dialog real, bazat pe încredere și simpatie, dincolo de informațiile utile. Mentorii celei de-a zecea campanii Ziua Ștafetei 2021 sunt :

Cornel Ilie, compozitor și solist al trupei Vunk
Cristina Tunegaru, profesoară de limba română
Marius Moga, cântăreț, compozitor și producător
Dana Rogoz, actriță, designer, personalitate publică și prezentatoare de televiziune
Octavian Șerban, Ambasadorul României în Albania
Ioana Chereji, PR Manager UNTOLD & Neversea
Ivona Amariței, arhitect
Dana Deac, jurnalist
Adrian Posteucă, specialist în realitate augmentată
Camelia Rublinceanu-Bakshi, Director of EMEA Order Management HP
Anghel Damian, actor
Vlad Măcelaru, antreprenor în tehnologie, co-fondator ClarK Vision
Roxana Blenche, chef bucătar, finalist Chefi la cuțite
Mona Nicolici, jurnalist radio
Otilia Mantelers, autoare cărți pentru copii, parenting expert
Lista va mai fi completată cu nume-surpriză pe parcurs! Pentru datele și ora întâlnirilor, urmăriți pagina de Facebook Ziua Ștafetei -Acum decid eu. Cei 15 mentori au fost aleși în parte de Fundația Terre des hommes, în parte de copiii care au votat online.

„În contextul pandemiei și al întreruperii educației, considerăm că o astfel de conexiune cu un posibil mentor este mai importantă ca oricând și poate încuraja tinerii, îi poate îndruma să-și continue studiile în direcția dorită”, spune Rodica Novac, managerul acestei ediții. „Din experiența noastră, acesta este începutul a multe povești de succes și reușite.”

Detalii practice

Copiii care doresc să participe activ se pot înscrie cu ajutorul părinților la aceste întâlniri desfășurate pe Zoom, iar cei care nu vor neapărat să interacționeze vor putea urmări totul live pe Facebook, pe pagina oficială a proiectului Ziua Ștafetei -Acum decid eu.
Doar părinții /tutorii pot înscrie copiii la acest link, pentru a proteja imaginea copiilor și a respecta prevederile GDPR : https://bit.ly/3D6g9vf
Locurile sunt limitate tocmai pentru a permite interacțiunea ușoară, întâlnirile având maxim 2 ore.
Mentoratul este un model educațional modern pe care Fundația Terre des hommes îl folosește și promovează de cel puțin zece ani în proiectele sale. Sute de mentori au participat la cele zece ediții Ziua Ștafetei de până acum, iar cu ocazia celei mai recente ediții offline (în 2019) aproape 7.000 de copii s-au întâlnit cu profesioniștii din domeniul preferat.

Terre des hommes (Tdh) este o organizație neguvernamentală de protecție a drepturilor copiilor. În fiecare an, mii de copii vulnerabili din diferite categorii beneficiază de proiectele noastre, în care folosim principii precum mentoratul, participarea copiilor în societate, metodologia Mișcare, Joc și Sport. Tdh contribuie, de asemenea, la îmbunătățirea sistemului de protecție a minorilor și la reforma asistenței sociale și publică periodic resurse gratuite pentru profesioniști, dar și pentru publicul larg, promovând respectarea drepturilor tuturor copiilor. Pentru mai multe detalii, accesați www.tdh.ro .

De multe ori am întâlnit în scriere formulări precum: ”Voi ve-ți veni mâine la noi.”. Greșit! Nu există în limba română ”ve-ți”, ci ”veți”

”Voi veți veni mâine la noi.” Aceasta este varianta corectă!

Când scriem ”Membri”?

Ambele variante sunt corecte, doar ținând cont de articulare.

Exemplu: Consiliul de administrație este format din șapte membri. (avem un plural nearticulat)

Exemplu: Membrii consiliului de administrație sunt șapte. (avem un plural articulat)