As fi vrut sa cred ca peste 20 de ani scoala mea va cunoaste suflul viu al inoirilor cerute de anul 2030 al acestui secol grabit si, uneori, confuz : cabinete si laboratoare bine dotate si informatizate, sali de clasa in care privirile curioase te indeamna sa-ti folosesti maiestria didactica si abilitatile dobandite in urma cursurilor de formare continua online, si a mobilitatilor pentru cadrele didactice, aparate de supraveghere cu ajutorul carora parintii isi urmaresc copiii de la locul de munca sau de acasa, printr-o simpla conectare la internet sau “rasfoiesc”, rapid, in pauza de masa, paginile catalogului virtual pentru a urmari un progres firesc al copilului, datorat noilor tehnologii si calitatii actului educational.

      La ora de Initiere in proiectele internationale, elevii clasei a VIII-a participa la o videoconferita pentru a apara valorile morale pe cale de disparitie si a discuta detaliile si data viitoarei vizite de lucru in tara prietena.

     Toate acestea ar fi fost posibile daca politica scolii si politica inspectoratului scolar ar fi avut aceeasi culoare : respectarea circumscriptiilor scolare.    

     Dar, peste 20 de ani, scoala mea cu clasele I-VIII nu va mai fi decat o amintire. O amintire pastrata cu grija, in memoria unui stik, pentru toti cei care i-au trecut pragul : elevi, parinti sau profesori.

     Renovata in ultimii cinci ani, cu sali de clasa bine amenajate, cabinete destul de bine dotate, o sala multimedia care ne permite deschiderea spre alte zari, europene, si nu numai, cu coridoare largi, pe peretii carora am asezat panouri cu aspecte din activitatile noastre, cu diplome obtinute de elevi la concursuri si olimpiade scolare, scoala noastra e asemenea Titanicului care simte ca nu mai poate evita aisbergul.  

     In fiecare an o colega invatatoare isi ia ramas bun, stanjenita, si parca negasindu-si cuvintele care sa-i redea increderea in ziua de maine. Dupa ce a trecut prin furcile caudine ale grilei, alaturi de alte colege, pleaca precum prepelita care nu mai vrea sa-si intoarca privirea inapoi.

    Iar noi, mai ramanem o vreme, tacuti si neputinciosi, pentru a o urmari cu privirea, calculandu-ne, in gand, numarul de ore din catedra pentru noul an scolar.

                                                                                           Prof. Daniela Crisan