Dacă e 19 iunie, pentru ei e ultima zi de şcoală ...
Mai sfioşi sau mai îndrăzneţi, visători sau neatenţi, olimpici sau elevi „cuminţi”, preocupaţi de obiectele de studiu sau numai de numărul de note din catalog, absolvenţii noştri sunt întotdeauna nerăbdători să termine clasa a VIII-a. Au crescut timp de opt ani într-un cuib de la etajul doi sau trei al şcolii şi, în acest an, au învăţat să zboare. Pe unii chiar i-au obosit exerciţiile de zbor. Dar toţi se grăbesc acum spre alte orizonturi. Toamna trebuie să-i găsească pe tărâmul la care au visat în toţi aceşti ani.
Zilele acestea şi-au luat rămas bun de la colegii mai mici şi de la profesorii care i-au pregătit pentru primul zbor. Cel mai important. Au oferit flori şi au fost emoţionaţi ca în prima zi de şcoală. Dar nici dascălii lor nu s-au lăsat mai prejos. Din sacul cu poveşti au scos amintiri dragi sufletului lor, pe care le-au oferit în dar absolvenţilor : primele lor desene din clasa întâi. Şi s-au regăsit pentru o clipă, toţi, într-un zâmbet de aducere aminte. Desenele erau îngălbenite de vreme şi păreau parcă mai mici în mâinile lor tremurânde. Se oprise parcă şi timpul, pentru o clipă, în loc, ca să le picure o lacrimă pe obraz.
Şi poate de aceea se vor mai întoarce, cândva, în şcoală. Pentru că numai aici timpul mai poate fi dat înapoi, pentru o clipă.
Iar noi vom fi întotdeauna aici, pentru ei, chiar dacă vom mai pleca puţin, între timp.
Prof. Daniela Crişan
]]>
Dacă e 19 iunie, pentru ei e ultima zi de şcoală ...
Mai sfioşi sau mai îndrăzneţi, visători sau neatenţi, olimpici sau elevi „cuminţi”, preocupaţi de obiectele de studiu sau numai de numărul de note din catalog, absolvenţii noştri sunt întotdeauna nerăbdători să termine clasa a VIII-a. Au crescut timp de opt ani într-un cuib de la etajul doi sau trei al şcolii şi, în acest an, au învăţat să zboare. Pe unii chiar i-au obosit exerciţiile de zbor. Dar toţi se grăbesc acum spre alte orizonturi. Toamna trebuie să-i găsească pe tărâmul la care au visat în toţi aceşti ani.
Zilele acestea şi-au luat rămas bun de la colegii mai mici şi de la profesorii care i-au pregătit pentru primul zbor. Cel mai important. Au oferit flori şi au fost emoţionaţi ca în prima zi de şcoală. Dar nici dascălii lor nu s-au lăsat mai prejos. Din sacul cu poveşti au scos amintiri dragi sufletului lor, pe care le-au oferit în dar absolvenţilor : primele lor desene din clasa întâi. Şi s-au regăsit pentru o clipă, toţi, într-un zâmbet de aducere aminte. Desenele erau îngălbenite de vreme şi păreau parcă mai mici în mâinile lor tremurânde. Se oprise parcă şi timpul, pentru o clipă, în loc, ca să le picure o lacrimă pe obraz.
Şi poate de aceea se vor mai întoarce, cândva, în şcoală. Pentru că numai aici timpul mai poate fi dat înapoi, pentru o clipă.
Iar noi vom fi întotdeauna aici, pentru ei, chiar dacă vom mai pleca puţin, între timp.
Prof. Daniela Crişan
Dacă e 19 iunie, pentru ei e ultima zi de şcoală ...
Mai sfioşi sau mai îndrăzneţi, visători sau neatenţi, olimpici sau elevi „cuminţi”, preocupaţi de obiectele de studiu sau numai de numărul de note din catalog, absolvenţii noştri sunt întotdeauna nerăbdători să termine clasa a VIII-a. Au crescut timp de opt ani într-un cuib de la etajul doi sau trei al şcolii şi, în acest an, au învăţat să zboare. Pe unii chiar i-au obosit exerciţiile de zbor. Dar toţi se grăbesc acum spre alte orizonturi. Toamna trebuie să-i găsească pe tărâmul la care au visat în toţi aceşti ani.
Zilele acestea şi-au luat rămas bun de la colegii mai mici şi de la profesorii care i-au pregătit pentru primul zbor. Cel mai important. Au oferit flori şi au fost emoţionaţi ca în prima zi de şcoală. Dar nici dascălii lor nu s-au lăsat mai prejos. Din sacul cu poveşti au scos amintiri dragi sufletului lor, pe care le-au oferit în dar absolvenţilor : primele lor desene din clasa întâi. Şi s-au regăsit pentru o clipă, toţi, într-un zâmbet de aducere aminte. Desenele erau îngălbenite de vreme şi păreau parcă mai mici în mâinile lor tremurânde. Se oprise parcă şi timpul, pentru o clipă, în loc, ca să le picure o lacrimă pe obraz.
Şi poate de aceea se vor mai întoarce, cândva, în şcoală. Pentru că numai aici timpul mai poate fi dat înapoi, pentru o clipă.
Iar noi vom fi întotdeauna aici, pentru ei, chiar dacă vom mai pleca puţin, între timp.
Prof. Daniela Crişan
]]>
Dacă e 19 iunie, pentru ei e ultima zi de şcoală ...
Mai sfioşi sau mai îndrăzneţi, visători sau neatenţi, olimpici sau elevi „cuminţi”, preocupaţi de obiectele de studiu sau numai de numărul de note din catalog, absolvenţii noştri sunt întotdeauna nerăbdători să termine clasa a VIII-a. Au crescut timp de opt ani într-un cuib de la etajul doi sau trei al şcolii şi, în acest an, au învăţat să zboare. Pe unii chiar i-au obosit exerciţiile de zbor. Dar toţi se grăbesc acum spre alte orizonturi. Toamna trebuie să-i găsească pe tărâmul la care au visat în toţi aceşti ani.
Zilele acestea şi-au luat rămas bun de la colegii mai mici şi de la profesorii care i-au pregătit pentru primul zbor. Cel mai important. Au oferit flori şi au fost emoţionaţi ca în prima zi de şcoală. Dar nici dascălii lor nu s-au lăsat mai prejos. Din sacul cu poveşti au scos amintiri dragi sufletului lor, pe care le-au oferit în dar absolvenţilor : primele lor desene din clasa întâi. Şi s-au regăsit pentru o clipă, toţi, într-un zâmbet de aducere aminte. Desenele erau îngălbenite de vreme şi păreau parcă mai mici în mâinile lor tremurânde. Se oprise parcă şi timpul, pentru o clipă, în loc, ca să le picure o lacrimă pe obraz.
Şi poate de aceea se vor mai întoarce, cândva, în şcoală. Pentru că numai aici timpul mai poate fi dat înapoi, pentru o clipă.
Iar noi vom fi întotdeauna aici, pentru ei, chiar dacă vom mai pleca puţin, între timp.
Prof. Daniela Crişan