Credem cǎ, după un anumit număr de ani petrecuţi în şcoală, ştim totul, sau aproape totul, despre elevii noştri. Apoi, vine o zi când constatăm, cu bucurie, că ne-am înşelat.
        Dar vine un an, când ţi-e dat să treci pragul clasei I. Şi trebuie s-o faci cu sfioşenie. Iar uşa s-o deschizi cu sufletul … Pentru că n-ai voie să ratezi şansa care ţi s-a dat la întâlnirea cu copilăria.                                                                                       
        Şi, dacă ai uitat, sau nu mai poţi să fii din nou copil, nu te descuraja ! Intoarce-te ! Intoarce-te şi ora următoare ! Ei vor fi acolo şi te vor aştepta. Te vor lua de mână şi te vor ajuta să-ţi aminteşti. Numai aşa poţi fi din nou copil.
        Şi, dacă nu ai înţeles, aşteaptă ! Aşteaptă câteva zile, săptămâni, sau poate luni …
        Nu te descuraja !
        Şi, dacă într-o zi, ţi-au adresat un zâmbet sfios şi ţi-au făcut un semn cu mâna, e semn că poţi spera.
        E semn că te-au primit.
        E semn că poţi rămâne printre ei.