„Există mai multe Joi Verzi. În prima dintre ele, joia din Săptămâna Luminată, se făcea în sat Paparudă, mai ales în anii secetoși. Paparuda (Papaluga, Bărbăruța, Pirpiruna, Dodoluța, Mătăhula) este invocată de un grup de fetițe care poartă pe pielea goală o fustă din frunze de brusture, să „deschidă ploițele”. Cântă, joacă, bat din palme. Fusta de frunze, considerată pe bună dreptate de unii specialiști mască vegetală, este „dată” pe apă.
(Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești”Text: Muzeul Naţional al Ţăranului Român)

      Cine muncește în această zi aduce asupra casei ghinion și secetă. Această zi cere un ritual al mortilor, mai exact 44 de găleți cu apă sunt cărate de o persoană, două lumânări se aprind la toate cele patru capete iar apa astfel “sfintita” se varsă apoi în fântâna din curte.

        Miercurea din săptămâna de după Paște se numește Miercurea Luminată sau Sfânta Mercurie. În această zi sunt interzise anumite activități precum munca, dar doar în rândul femeilor.

    În această zi importantă,  doar bărbații au voie să muncească. Se spune că femeile care muncesc de Sfânta Miercuri nu vor fi niște bune gospodine și prin încălcarea acestei interdicții atrag năpasta asupra casei. Potrivit tradiției, cele care vor munci la câmp nu vor scăpa de „nunta şoarecilor” adică, vor aduce rozătoarele în casă şi se vor lipsi tot restul anului de bucate pe masă.Se spune că femeile măritate care aleg să muncească în locul bărbaților, pentru că aceștia sunt leneși, se vor confrunta cu multe pagube: rozătoarele vor mânca răsadurile din ogradă, iar vulpea va fura găinile.

Mai mult, se spune că persoanele care mor în această săptămână vor ajunge direct în Rai. Începând cu ziua Invierii Domnului, porțile Raiului s-au deschis, iar credincioșii care pleacă dintre noi vor merge de-a dreapta Tatălui Ceresc.

Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat.

Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu, în amintirea celor trecuţi în nefiinţă.

Totodată, în această zi, există, mai ales înspre vestul țării, un ritual numit Jocul Lioarelor. Fetele tinere fac jurământ că se vor ajuta una pe cealaltă de acum încolo, o promisiune de prietenie pe viaţă.

În Lunea Albă, așa cum este numită prima zi de luni după Paşte, sunt respectate mai multe tradiții, încă din timpuri străvechi. Prin Învierea Domnului din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor prinse în strânsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului. Conform tradițiilor, rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Astăzi nu trebuie să-ți refuzi rudele. Tot în această zi trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. În această zi, are loc aşa-numita „umblare cu pască”, adică vizitarea rudelor apropiate în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos. Se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nasii trebuie să îi ospăteze pe fini, deoarece tradiţia spunea că aceştia mergeau împreună la hora satului.

Luna Albă si tradiția stropitului cu apă

O altă tradiţie specifică Lunii Albe este stropirea cu apa. Obiceiurile spun că acest ritual are la origine povestea despre o fată evreică care a leşinat la auzul veștii învierii lui Hristos, urmând să fie readusă în simţiri de nişte tineri ce au stropit-o cu apă. Într-o anumită parte a României, mai exact în Transilvania, tinerele fete sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, le oferă băieţilor de băut şi câteva mici daruri.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Alba. In Săptămâna Luminată, zilele de miercuri şi vineri sunt zile cu “harţi”. Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea şi vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor (prima dupa Rusalii), avem “dezlegare la peşte”.

https://www.youtube.com/watch?v=RMLF_M2EvfQ

     Numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, spre mântuirea întregii omeniri.
    Profundă zi de doliu, tăcere și meditație, prin slujbele ținute, biserica ne aduce aminte de patimile Mântuitorului, ce a fost scuipat, batjocorit și răstignit între doi tâlhari. Această zi este cinstită în mod tradițional prin participarea la Prohodul Domnului, slujbă ce se ține în toate bisericile creștine în această seară.
     Femeile în vârstă de la sat ţin post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, iau anafură de la Sfânta Biserică.
   Conform tradiției populare, în zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gânganiile și lighioanele să nu se apropie de ea.
    Dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și mănos, iar în cazul în care nu plouă, anul nu va fi unul roditor.
     Dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori, vei fi sănătos tot anul.

    Femeile nu coc în Vinerea Mare cozonaci, pâine, sau orice altceva, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului.
    În Vinerea Mare femeile nu cos, ca nu cumva să orbească.

    Femeile nu torc, nu țes și nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.

 www.youtube.com/c/IosifCiunterei

👉 www.youtube.com/c/IosifCiunterei 👈

Au scris, am corectat, am trimis înapoi. Au făcut poze și le-am postat într-un Padlet. Mai avem de postat, n-am terminat. 

Partea a doua a propunerii a fost să caute o poezie frumoasă și să o dăruiască azi cuiva. 

Eu vă dăruiesc acest poem de Nichita Stănescu: 

„Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
https://Versuri.ro/w/ap17
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...”

https://www.versuri.ro/versuri/nichita-stanescu-poem-_ap17.html# 

În România, din 2005, pe 23 aprilie nu se sărbătoreşte numai ziua cărţii, ci şi ziua bibliotecarului.

     Cartea și Biblioteca sunt două noțiuni în perfectă armonie, care trăiesc bine una cu alta, ba mai mult se completează în așa fel, încât una fără alta nu poate viețui.
S-au dat diferite definiții cărții, i s-au închinat poezii și cugetări pe tot globul, unele poetice, metaforice, altele sobre, didactice. Iată o definiție metaforică aparținând lui Mihail Sadoveanu: cartea este „acea putere fără moarte care mișcă umanitatea înainte, în progresul ei necontenit”. Reținem din această formulare rolul funcțional, social al cărții. O altă cugetare despre carte aparține lui Nicolae Iorga: „O, sfintele mele cărți... pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datorez că sunt om, om adevărat”.

Şi dacă tot este despre cărţi, iată colecţii speciale

https://www.facebook.com/SpecialCollectionsBCU/

Sursa:

1. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/de-ce-sarbatorim-ziua-cartii-pe-23-aprilie

2. https://www.facebook.com/SpecialCollectionsBCU/