sursa: Legende/ Alcaturire – Nona Vrabie

          O legendă străveche ne spune povestea frumoaselor flori de păpădie, galbene ca soarele, albe ca luna și sclipind ca stelele…
Nicio floare/ Numai pete mari, de soare… (Otilia Cazimir)
Le vedem peste tot, la margini de drum, printre răsaduri, printre firele de iarbă, în pajiști, poieni, grădinițe, luminând ca niște focuri vii verdele naturii sau negrul pământului. Oriunde cred că sunt de folos și pot aduce un zâmbet sau o pată de culoare și lumină, acolo sunt și păpădiile. Jucăușe ca niște spiriduși și scânteind ca niște licurici vegetali, păpădiile își îndreaptă cu mândrie pălărioarele lor ca niște bănuți galbeni, dornice să fie admirate, văzute și îndrăgite.
O legendă străveche ne spune povestea frumoaselor flori de păpădie… Se spune că atunci când a făcut lumea, Creatorul universului a trimis un înger pe pământ cu o misiune extrem de importanță: aceea de a întreba fiecare plantă de pe pământ cum își dorește să arate. Fiecare plantă a venit cu multe dorințe. Unele doreau să fie cât mai colorate, altele să emane cel mai frumos miros, altele să vindece oamenii, altele să locuiască în pustiu sau mai retrase, altele, din contră, în preajma oamenilor. Unele își doreau să fie delicate și micuțe, altele, deopotrivă, cât mai mari și mai vizibile.
Numai păpădia noastră nu se putea decide. Indiferent de cât de multe se gândea, era nehotărâtă și nu știa ce să îi ceară îngerului. Așa că l-a rugat să îi ofere un răgaz de gândire, timp în care și-a propus să se roage și să decidă cum i-ar plăcea să arate. Când și-a ridicat păpădia ochii din pământ și s-a uitat la soare, și-a dat seama cât de frumos este el și s-a hotărât că i-ar plăcea să arate ca el. Galbenă și strălucitoare, luminând oriunde s-ar afla.

Mai târziu, la venirea nopții, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut luna. Era atât de frumoasă, albă, rotundă, perfectă și lumina întunericul nopții. Păpădia a revenit asupra deciziei sale. Da, de data aceasta își dorea să arate ca luna.

Dar studiind ea mai bine bolta cerească, a rămas profund impresionată de stele, iar sclipirile lor în vastitatea întunecată a cerului au cucerit-o iremediabil. I-au plăcut mult steluțele și și-a dorit să fie că ele.
Răgazul său de gândire a trecut însă și a doua zi îngerul a venit să îi ceară răspunsul. Doar că păpădia noastră, dragă de ea, era tot nehotărâtă și nu știa ce să ceară. Îi plăceau atât de mult și stelele, și luna, și soarele încât nu se poate decide. Vroia să semene și cu soarele, și cu lună, și cu stelele.
Dumnezeu însă, în marea sa bunătate, fiindu-i dragă această floare copilăroasă, bună și veselă, a hotărât să îi îndeplinească toate dorințele. De aceea, micuța floare ne încântă cu bănuțul ei galben auriu, rotund și frumos. Parcă este un adevărat soare. După aceea, păpădia devine albă, frumoasă și rotundă. Parcă este o mândră lună în miniatură. Iar dacă sufli peste ea, păpădia se împrăștie în toate zările, de zici că zeci de stele umplu văzduhul.
Ah, și păpădiile îndrăgesc nespus copiii și și-au dorit să le fie cât mai mult în preajmă. De aceea, Dumnezeu le-a dat și viață lungă, din primăvară până în toamnă, ca să le bucure cât mai mult sufletele micuților….
Autor: Anonim
Notă! Această legendă circulă pe internet, însă nu se cunoște cu exactitate autorul.

Bibliografie:

1. Florescu, Florea Bobu, Portul popular din Muscel, E.S.P.L.A., București, 1957.
2. Florescu, Florea Bobu, Stahl, Paul, Petrescu, Paul, Arta populară din zonele Argeș și Muscel, Editura Academiei Române, București, 1967.

Sistemul filosofic kantian, poate prima construcție care își merită în sens riguros un astfel de nume în istoria filosofiei occidentale, este clădit pe trei piloni fundamentali – problema cunoașterii, problema libertății și problema esteticii . În jurul acestor probleme au fost scrise cele trei Critici kantiene – Critica rațiunii pure, Critica rațiunii practice și
Critica facultății de judecare -, care își propun să delimiteze cu exactitate domeniile în care putem folosi cu sens judecăți de cunoaștere, judecăți etice și, respectiv, judecăți estetice. Domeniul eticii este domeniul rațiunii practice, prin intermediul căreia ne putem constrânge în mod liber pe noi înșine să ne comportăm etic, acum ne vom referi doar la conceptele fundamentale ale rațiunii practice relevante pentru teoria morală kantiană. 
În primul rând, trebuie să ne amintim că domeniul rațiunii practice se referă nu la ceea ce este, ci la ceea ce ar trebui să fie. Acest „a trebui” (sollen)  trimite însă către un anumit tip de „obligație morală” de a te comporta într-un anumit fel sau către ceea ce Kant numește datorie morală. De aceea, ideea de datorie este fundamentală gândirii kantiene, ea dând și numele acestei teorii, anume deontologie . Pentru a înțelege ideea de datorie la Kant, trebuie însă mai întâi să vorbim despre voința bună.
În debutul primei secțiuni a Întemeierii metafizicii moravurilor, scriere în care filosoful german prezintă principiile priori ale eticii, se spune că „din tot ce poate fi gândit oriunde în lume, și chiar în afara ei, nu există nimic care să poată fi socotit mai bun decât numai o voință bună” . De aici se vede că, în viziunea lui Kant, consecințele faptelor nu contează atât de mult din punct de vedere etic, precum contează intențiile – o poziție care este opusă utilitarismului, teorie etică pe care o vom trata în paragraful următor. Cu alte cuvinte, voința bună este temeiul eticii kantiene și, în același timp, idealul spre care orice rațiune practică trebuie să se îndrepte.
Dar ce este, mai exact, „voința bună”? Este actul volitiv îndreptat spre valoarea binelui, fără raportare la consecințe sau la scopuri. Prin raportare la voința bună, spune Kant, consecințele și scopurile sunt ca montura unui diamant pe un inel : doar piatra prețioasă (adică voința bună, în cazul nostru) dă cu adevărat valoare inelului (adică caracterului uman), montura (adică consecințele, scopurile, circumstanțele etc.) nu este decât accidentală, ea „ne permite să o mânuim mai bine în comerțul obișnuit sau să atragem atenția asupra ei celor ce nu sunt îndeajuns de cunoscători” . Chiar dacă consecințele acțiunilor noastre ne pot face demni de stimă în ochii semenilor noștri, adevărata valoare de caracter constă doar în voința bună, adică în intenții.
Problema principală este însă că noi nu suntem înzestrați cu o voință bună de la natură. Oameni fiind, căutăm în mod natural fericirea, iar această goană după fericire ne face adesea să înfăptuim lucruri reprobabile din punct de vedere moral, justificându-le ulterior în diverse moduri . Cu alte cuvinte, noi ne naștem cu o voință slabă, care nu poate urmări binele în mod necondiționat, motiv pentru care adevărata menire a rațiunii practice nu trebuie să fie alta decât „aceea de a da naștere unei voințe bune în sine iar nu ca mijloc pentru un alt țel”81. 
În vederea acestui lucru, rațiunea practică, sugerează Kant, trebuie să suspende căutarea naturală a fericirii cu ajutorul conceptului de datorie morală și de imperativ categoric. Noi trebuie sa ne comportăm etic, chiar și dacă un astfel de comportament ar putea veni uneori împotriva împlinirii dorințelor noastre și a căutării fericirii cu orice preț. Mai mult decât atât, trebuie să ne comportăm moral chiar dacă nimic nu ne constrânge la acest lucru, în afara propriei noastre rațiuni practice. Întrucât voința bună nu ar trebui să țină cont de elemente exterioare ei (consecințe, scopuri, urmărirea fericirii etc.), datoria este gândită de Kant ca un fel de auto-constrângere a rațiunii practice care se constituie ca „sursă a valorii morale” . Tocmai de aceea, conceptul de datorie „îl conține pe cel al unei voințe bune chiar dacă supus anumitor limitări și obstacole subiective, care însă nu pot nici pe departe să-l ascundă și nici nu îl pot face de nerecunoscut, ci, dimpotrivă, îl înalță prin contrast, și îl fac să strălucească cu atât mai puternic” . Cu alte cuvinte, datoria este voința bună, supusă anumitor constrângeri subiective ce vin dinspre conștiința noastră morală. Când „vocea conștiinței” ne șoptește în ureche, noi resimțim în mod concret această constrângere de a ne comporta moral și, atâta timp cât o simțim, în sufletul nostru se duce o luptă între impulsurile și dorințele noastre de moment și rațiunea practică ce își dă sieși norme de comportament.
Tocmai de aceea, pentru Kant există două tipuri de acțiune sub constrângerea datoriei: acțiunea conformă datoriei și acțiunea din datorie . Diferența principală dintre acestea două este aceea că cea din urmă se face fără un scop subiectiv-egoist, pe când prima, deși este conformă imperativelor rațiunii practice, are în spate un scop egoist. Spre exemplu, dacă un vânzător practică comerțul în mod corect, fără a-și înșela clienții la cântar, doar din convingerea că „așa trebuie” să acționeze, el acționează din datorie. Dacă un negustor nu fură la cântar de frica controalelor instituțiilor de protecție a consumatorului sau de frica PR-ului negativ pe care o astfel de practică i l-ar aduce, atunci el acționează doar conform datoriei, nu și din datorie. 
În acest context, trebuie însă să subliniem faptul că numai acțiunea din datorie coincide la Kant cu dobândirea unei voințe bune, adică a unei conștiințe morale mature. Acesta este semnul interiorizării valorilor morale și al urmării lor fără a resimți îngrădirea legii morale ca un fel de constrângere. Acțiunile conforme datoriei, pe de altă parte, sunt motivate doar de scopuri egoiste exterioare eticii. În cadrul discuției noastre despre etica academică, acțiunea din datorie vizează latura de integritate, pe când acțiunea conformă datoriei vizează respectarea codurilor deontologice ale instituțiilor universitare din motive subiectiv-egoiste (cum ar fi evitarea penalizărilor sau a mustrărilor).
Mai simplu spus, ceea ce Kant pretinde de la noi este ca, chiar și în lipsa unor constrângeri exterioare (cum ar fi frica de oprobiul public), să acționăm din datorie. Acțiunea etică, cea care aproximează cel mai bine la oameni conceptul unei voințe bune absolute (cu care este dotat, după Kant, doar Dumnezeu), este acțiunea din datorie.
Dar orice datorie se enunță în conștiința noastră printr-un imperativ. Cu alte cuvinte, „voința unui om trebuie făcută să depășească tentațiile dorințelor și, în acest sens, voința sa, dacă este morală, îi apare ca datorie, i. e. ca o constrângere impusă de un «trebuie» interior, nu de un «trebuie» străin ei, cum ar fi cel impus prin pedepse de instituțiile statului” . Noi „trebuie” să ne comportăm moral – acesta este un imperativ care funcționează ca un fel de „lege” a rațiunii practice și ia forma a ceea ce Kant numește imperativ categoric86. 
Imperativ categoric, deși unic, este însă susceptibil la patru formulări distincte în
funcție de modul în care ne raportăm la o situație de alegere morală, după cum urmează : 1) Formula legii universale: „acționează doar după acea maximă prin care poți voi totodată ca ea să devină lege universală”88.
Această formulă este prima și cea mai fundamentală formulare a imperativului categoric. Ea spune că acțiunile noastre, dacă este să fie bune, trebuie gândite ca universalizabile. Cu alte cuvinte, noi acționăm moral dacă și numai dacă putem pretinde fiecărui om să acționeze la fel și, totodată, dacă noi înșine ne-am dori să acționăm la fel în situații similare, fără a încălca demnitatea umană a nimănui. Să luăm exemplul minciunii. Putem găsi diverse argumente pentru care a minți în anumite situații poate fi scuzabil. Pentru Kant însă, acest comportament este, indiferent de situația concretă, imoral deoarece nu este în conformitate cu imperativul categoric. Minciuna nu poate fi privită ca o „lege universală” deoarece, dacă toată lumea ar minți, orice concept de adevăr și-ar pierde sensul, iar noi nu am mai putea niciodată dobândi nici măcar cea mai elementară cunoaștere.
2) Formula inteligibilă a legii universale: „O voință absolut bună este aceea a
cărei maximă se poate conține întotdeauna pe sine considerată ca lege universală”89
Deși această formulare o repetă în mare parte pe cea din urmă, comentatorii consideră că există o diferență subtilă între ele. Dacă prima este formula unei voințe bune umane, cea de-a doua este expresia unei voințe bune absolute . Întrucât această distincție este una de grad și nu vizează direct problematica acestui curs, nu vom intra în mai multe detalii.
3) Formula scopului în sine: „Toate ființele raționale stau sub legea conform căreia fiecare dintre ele nu trebuie să se trateze pe sine și nu trebuie să-i trateze pe toți ceilalți niciodată numai ca mijloc, ci de fiecare dată totodată ca scop în sine” .
Într-un limbaj colocvial, această lege morală se poate traduce prin imperativul de „a nu te folosi de oameni”. Interesant este însă că tratarea semenilor ca scop în sine este întemeiată pe Kant pe respectul pentru umanitate în genere și, de fapt, explicitează formula legii universale. În viziunea lui Kant, orice tratare a omului ca mijloc în vederea atingerii unui scop nu este universalizabilă deoarece nu poate exista o lege morală care să oblige la ignorarea demnității umane și a respectului pentru umanitate. Să luăm, din nou, exemplul minciunii. A minți pe cineva înseamnă a-l folosi ca mijloc deoarece el este privit ca un instrument, ca o ființare manipulabilă. Chiar și în situațiile în care considerăm că minciunea este „spre binele său”, noi considerăm, implicit, că respectiva persoană nu are capacitatea de a aborda rațional o situație, oricât ar fi ea de dificilă. Prin urmare, făcând astfel, desconsiderăm umanitatea sa, umanitate care, la Kant, este definită în mare măsură prin ideea de „raționalitate”.
4) Formula autonomiei voinței: „Să nu alegi decât astfel încât maximele alegerii tale să fie totodată cuprinse în același act volitiv ca lege universală.” 
Deși conținutul acestei formulări pare a fi identic primelor două, Kant face aici o distincție subtilă. Ideea de lege universală a apărut anterior legată de voința bună finită (umană) și de voința bună absolută, care depășește puterile omului individual, însă constituie un fel de ideal spre care trebuie țintit. Acum, Kant privește acea idee a legii universale din perspectiva autonomiei voinței. Prin urmare, după cum arată comentatorii, avem de-a face cu o sinteză a principiilor 1 și 3, deoarece ele se bazează pe autonomia rațiunii, fără de care noi nu am putea să ne dăm nouă înșine legi de comportament. Această idee de autonomie a rațiunii trebuie pusă în legătură cu ideea de libertate umană și se referă la faptul că un comportament moral nu poate fi considerat astfel până la capăt dacă este impus din exterior. El trebuie să vină ca o lege universală, însă o lege pe care ne-o impunem noi înșine prin imperativul categoric și respectarea datoriei morale, nu o lege dată de o autoritate exterioară. 
Cu siguranță, în această prezentare a eticii kantiene este loc de multe nuanțe subtile și dezvoltări tehnice. Pentru scopurile noastre însă, este suficient să amintim că – așa cum am arătat și în cazul eticii virtuții – și deontologia este susceptibilă de a fi transpusă în cadrele eticii academice cu cele două laturi ale sale. La Kant însă, nu găsim nici o urmă a eticii vocației deoarece o astfel de etică contrazice asumpția fundamentală a filosofului german, anume aceea că acțiunea morală nu trebuie întreprinsă cu un scop egoist, ci din datorie. Or, etica vocațională are în chiar centrul său ideea urmării a unui scop – anume a dezvoltării talentului artistic și a împlinirii profesionale.

BIBLIOGRAFIE:

1. Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, traducere de Filotheia Bogoiu, Valentin Mureșan, Miki Ota, Radu Gabriel Pârvu, Coordonare și note de Valentin Mureșan, Comentariu de Valentin Mureșan, București, Humanitas, 2007
2. Aristotel. Etica Nicomahică (traducere de Stella Petecel). București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1988;
3. Julian Baggini; Peter Fosl. A Compendium of Ethical Concepts and Methods. London: Blackwell Publishing, 2014;

Înainte de 1958, în şcolile franceze existau cabinete specializate, biblioteci de clasă (în grija profesorilor de franceză), precum şi biblioteci ale profesorilor, deservite de către bibliotecari.
În anul 1958, la Liceul Janson-de- Sailly din Paris se creează primul CLDP (centrul local de documentaţie pedagogică), destinat doar profesorilor şi gestionat de un profesor numit de director ; acest CLDP, devenit în 1962 SD (serviciu de documentare) funcţiona în paralel cu biblioteca şcolară. Oficializarea serviciului de documentare şi informare prin fuzionarea bibliotecii şi a serviciului de documentare propriu-zis şi adăugarea unei noi secţii, documentaţia şcolară şi profesională, aveau să se realizeze în anii 1966-1967. Începând cu 1969, în Franţa a fost pusă în practică o politică de dezvoltare a serviciilor de documentare şi informare, devenite în 1973 centre de documentare şi informare (CDI). În ceea ce priveşte funcţia de documentarist, aceasta a căpătat legitimitate şi identitate prin Legea de orientare din 1989.
În 1991, toate liceele de profil general şi tehnic, aproximativ o treime din liceele profesionale şi trei sferturi din şcolile generale erau echipate cu un CDI. Astăzi fiecare unitate şcolară din învăţământul secundar francez este dotată cu un CDI. În plus, reţeaua SCEREN (Service Culture Editions Ressources pour l’Education Nationale), formată dintr-un centru naţional de documentare pedagogică (CNDP), centre regionale de documentare pedagogică (CRDP) şi centre departamentale de documentare pedagogică (CDDP), a oferit şi oferă sprijin permanent în domeniul politicilor documentare fiecărui cadru didactic, fiecărui responsabil din sistemul educativ.
Experienţa franceză în acest domeniu avea să fie cunoscută în România graţie unui proiect franco-român, proiectul bilateral « Éducation à l’information en milieu rural défavorisé »- „Educaţia pentru informaţie în mediul rural defavorizat ».
În directă legătură cu « Programul de relansare a învăţământului rural », program aprobat de Guvernul României în ianuarie 1999, prin Ordinul M.E.N. Nr.5135/22.12.1999, se stabileau reperele Proiectului bilateral româno-francez de promovare a centrelor rurale de documentare, informare şi de formare a personalului didactic, proiect desfăşurat de Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Serviciul de Cooperare şi Acţiune Culturală din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti. Acest proiect va fi cunoscut sub numele de « Educaţia pentru informaţie în mediul rural defavorizat » şi se va desfăşura inițial în şase judeţe nominalizate de M.E.N., ca apoi până în prezent să se extindă în toată țara.
Existenţa C.D.I.-ului oferă noi posibilităţi în realizarea obiectivelor din Curriculum-ul naţional:
-        Egalizarea şanselor prin accesul la educaţie pentru grupuri dezavantajate;
-         Promovarea succesului şcolar care îl plasează pe elev în centrul procesului educativ, oferindu-i acestuia autonomia;
-         Permite accesul tuturor elevilor la informaţie;
-         Oferă posibilitatea elevilor să se iniţieze în folosirea şi utilizarea metodelor moderne de lucru (munca în echipă, abordare  interdisciplinară) sau să-şi formeze atitudini specifice (spirit de iniţiativă, deprinderi de căutare şi prelucrare a informaţiilor);
-         Oferă posibilitatea cadrelor didactice de a-şi pregăti lecţii active folosind metodele activ-participative.
Un factor important îl reprezintă Curriculum la decizia şcolii (CDŞ/CDL), în direcţia căruia se concretizează câteva obiective:
-         Crearea autonomiei elevului în studiul personal (cercetare, documentare, informare);
-         Diversificarea programelor opţionale şi lărgirea sferei de studiu a elevului/profesorului;
-         Crearea şi gestionarea unor activităţi tipice (redacţii, cercuri/cluburi de lectură, ateliere);
-         Implicarea activă a partenerilor proiectelor educaţionale interne (de consiliere şi orientare şcolară) în asigurarea unei informări exacte asupra statutului şi a rolului lor;
-         Implicarea părinţilor, a comunităţii economice şi a comunităţii  în viaţa şcolii.

Centrul de documentare şi informare poate fi utilizat în mod programat sau liber.
A. Utilizarea programată presupune două tipuri de activităţi:
1. şedinţe de prezentare a CDI ca centru de resurse, realizate de către documentarist la începutul anului şcolar, pentru toate clasele nou-intrate în unitatea şcolară, şi în timpul anului şcolar, ori de câte ori este nevoie, la solicitarea unui cadru didactic;
2. activităţi de iniţiere în cercetarea documentară care se pot desfăşura în cadrul unor cursuri distincte coordonate de către documentarist (cursuri opţionale), sau în cadrul unor proiecte (inter)disciplinare desfăşurate în parteneriat de către documentarist şi echipa pedagogică .
B. Utilizarea liberă a centrului de documentare şi informare
Când elevii nu au cursuri, ei pot utiliza centrul de documentare şi informare pentru a împrumuta sau restitui o carte, pentru a consulta şi exploata resursele documentare din curiozitate personală sau în vederea pregătirii unei lucrări solicitate de către un cadru didactic, pentru a asculta o caseta, un disc, pentru a viziona diapozitive sau casete, pentru a se informa asupra vieţii şcolii şi a oraşului/satului în care trăiesc sau pentru a participa activ la viaţa centrului de documentare şi informare (recomandarea unor achiziţii, pregătirea cărţilor pentru împrumut şi ordonarea lor la raft, efectuarea unor rezumate, pregătirea unor expoziţii, mediatizarea unor acţiuni) .
Periodic, profesorul documentarist va propune colegilor săi o activitate de promovare a resurselor centrului de documentare şi informare, o activitate cu caracter cultural sau o activitate de încurajare a lecturii de orice tip. Fiecare activitate se va pregăti, promova şi desfăşura cu ajutorul documentaristului şi/sau al unui cadru didactic.
CDI ca spaţiu-resursă presupune desfăşurarea de acţiuni pedagogice, educative, culturale, pe care profesorul documentarist le realizează împreuna cu educatorii, învăţătorii/institutorii, profesorii de discipline, bibliotecarul, conducerea scolii şi cu alţi parteneri cuprinşi sau nu în sistemului educativ, dar care pot participa la organizarea şi  desfăşurarea de activităţi adresate elevilor, profesorilor sau membrilor comunităţii locale. Proiectele de colaborare pot fi propuse de profesorul documentarist, cadrele didactice, conducerea şcolii sau alţi parteneri educativi.
Profesorul documentarist va realiza proiecte şi activităţi disciplinare şi inter-/ pluri-/
transdisciplinare, în colaborare cu ceilalţi colegi - cadre didactice, consilieri educativi, directori, iniţiind elevii în cercetarea documentara şi în folosirea eficientă a spaţiului CDI, formând utilizatorii în sensul dobândirii autonomiei în învăţare/ informare. Colaborarea profesorului documentarist cu cadrele didactice şi alţi potenţiali parteneri în cadrul CDI are un rol importat în organizarea şi desfăşurarea sistematică de activităţi, care să vizeze recuperarea elevilor cu dificultăţi în învăţare şi reintegrarea graduală în circuitul şcolar a elevilor în situaţie de risc sau abandon şcolar, precum şi de activităţi privind orientarea şcolară profesională şi vocaţională, educaţia pentru democraţie, educarea elevilor în vederea dezvoltării unei atitudini civice şi a promovării deschiderii spre lumea contemporană, promovarea imaginii şi activităţii şcolii şi a CDI, implicarea comunităţii locale în viaţa şcolii, educaţia pentru imagine, educaţia pentru sănătate, dezvoltarea curiozităţii intelectuale şi culturale, precum şi iniţierea si implicarea în proiecte educative/culturale europene şi internaţionale.
Profesorul documentarist reprezintă instituţia şcolara în relaţia cu alte instituţii de cultură. El contribuie la promovarea imaginii unităţii şcolare pe plan local, regional, naţional, internaţional şi la întărirea legăturii şcoală-comunitate, alături de membrii echipei pedagogice şi de conducerea unităţii de învăţământ.
Profesorul documentarist stabileşte relaţii de parteneriat şi colaborare cu alte instituţii (alte unităţi de învăţământ, biblioteci, muzee, ONG-uri etc.), cu mass-media, cu părinţii elevilor. Acesta facilitează colaborarea partenerilor implicaţi în procesul de educare şi formare al copiilor şi tinerilor din învăţământul pre-primar, primar, secundar inferior şi secundar superior
Profesorul documentarist iniţiază, organizează şi contribuie la desfăşurarea activităţilor în parteneriat cu diferiţi parteneri din exteriorul unităţii şcolare. Profesorul documentarist participa la punerea în comun a datelor pentru realizarea unei reţele judeţene sau naţionale a CDI.
În special se pot desfăşura activităţi în care se folosesc interdisciplinaritatea,  pluridisciplinaritatea şi metode moderne de predare şi evaluare.
              Iată, de exemplu,  una din multele modalităţi de implementare a câtorva metode  moderne în lecţiile de limba româna   cu tema “Iarna”  - de  Nicolae Labiş:
- lecţia se desfăşoară pe fundal muzical –Anotimpurile de Vivaldi aducându-le elevilor la cunoştinţă existenta unor cântece cu acelaşi titlu  (se foloseşte aparatura din dotarea  CDI);
- pe videoproiector se prezintă elevilor o ghicitoare al cărui răspuns este iarna;
- ciorchinele: pornind de la cuvântul iarna elevii vor trebui să spună tot ce le vine în minte despre acest anotimp,  elevii sunt împărţiţi pe mai multe grupe (în funcţie de numărul elevilor sau al calculatoarelor) şi vor avea de completat pe calculator o schemă radială  ( se folosesc calculatoarele):

- se listează pagina realizată anterior, iar în timp ce vor citi individual textul poeziei elevii vor bifa pe  coală elementele pe care le regăsesc în textul lui Labiş ( se folosesc imprimantele);
- tot pe videoproiector profesorul prezintă textul poeziei pe fundalul unor imagini sugestive pentru  fiecare strofă pentru a fi mai atractivă activitatea şi pentru o mai bună înţelegere a conţinutului;
- se recitesc strofele poeziei şi elevii vor sublinia cuvintele al căror înţeles nu îl cunosc, apoi vor căuta în dicţionare  (se foloseşte fondul de carte din CDI);
- apoi lucrând în echipe ( se foloseşte mobilierul modular) elevii vor răspunde la întrebările din manual referitor la textul poeziei, fiecare lider va prezenta răspunsurile confruntând ideile.
- elevii vor naviga pe internet folosind diferite motoare de căutare sau direct pe wikipedia, alte poezii ale scriitorului de Nicolae Labiș, dar şi  date despre autor (se folosesc calculatoarele conectate la internet), dar  vor avea la dispoziție și cărți ale poetului chiar în CDI.
                  Aşa cum am precizat sunt doar câteva metode  utilizate, dar ceea ce  vroiam să subliniez este faptul că în Centrul de Documentare și Informare avem la dispoziţie o diversitate de materiale şi mijloace pe care nu le întâlnim în sălile de clasă şi care vin în sprijinul atât al cadrelor didactice, dar mai ales al elevilor pentru a-i ajuta să-și formeze abilităţi necesare în viaţa de adult. Astfel este realizat obiectivul major al învăţământului “pregătirea  tinerilor pentru viaţă ”, căci nu este suficient să îl împovărăm pe elev cu o serie de informaţii dacă acesta nu ştie să le folosească,  mai târziu în orice profesie şi-ar alege.
O altă funcție a Centrului de documentare și informare este aceea de a comunica informația scrisă (documente) publicului larg. Trebuie precizat Centrul de documentare şi informare foloseşte sistemul accesului liber la raft, cu asigurarea condiţiilor de spaţiu, mobilier şi securitate adecvate.
Pentru o activitate eficientă de comunicare a documentelor, profesorul documentarist trebuie să organizeze depozitul de carte pe fonduri și colecții în funcție de specificul și  funcțiile C.D.I.-ului respectiv. Tot el trebuie să facă public și înțeles elevilor modul de catalogare și clasificare a documentelor.
În CDI, cele zece clase principale ale Clasificării Dewey, respectiv Clasificării Zecimale Universale, pot fi stabilite cu ajutorul „margaretei documentarelor”, propusă în 1983 de către CRDP din Grenoble (Franţa); culorile celor 10 petale ale „margaretei documentarelor” sunt cele utilizate astăzi în centrele de documentare şi informare franceze; acest sistem permite elevilor să repereze domeniile corespunzătoare celor 10 clase principale nu doar cu ajutorul unei cifre, ci şi cu ajutorul unei culori:
000, respectiv 0 - Generalităţi: negru;
100, respectiv 1 - Filosofie: maro;
200, respectiv 2- Religie. Mitologie: roşu;
300, respectiv 3- Ştiinţe sociale : portocaliu;
400- Limba. Lingvistica : galben ; pentru Centrele de Documentare şi Informare care utilizează CZU, clasa 4 este liberă;
500, respectiv 5 - Ştiinţe naturale: verde;
600, respectiv 6 - Ştiinţe aplicate : albastru,
700, respectiv 7 - Arta. Distracţii. Sport : roz;
800 - Literatură, respectiv 8 - Limbi. Lingvistică. Literatura : gri;
900, respectiv 9 - Istorie. Geografie: alb.

Putem trage următoarele concluzii cu privire la Centrul de Documentare și Informare:

- trebuie să asigure accesul liber la informație a elevilor și membrilor comunității locale;
- trebuie să dezvolte capacitatea de relaționare și comunicare a tinerilor în vederea integrării în societate.
BIBLIOGRAFIE

1. Anexa 1 OMECT nr. 5689/20.10.2008, Regulamentul de organizare și funcționare a Centrelor de Documentare și Informare (CDI);
2. Centrul de Documentare şi Informare. Alba Iulia, 2002;
3. Clasificarea Zecimală Universală. Ediţie prescurtată. Tabele şi index alfabetic. Bucureşti, 1995;
4. Fișa cadru a profesorului documentarist;
5. Ordinul MEC nr. 3328/8.03.2002;
6. Regulamentul de organizare și funcționare a centrului de documentare și informare (CDI), 2005;
7. Statutul profesorului documentarist.

M-am alăturat Comunității Bujorul Românesc cu --BujorulFloareNationala  de ZiuaBujorului şi am aflat multe infromaţii frumoase şi interesante, care ar putea încânta inima oricui.

”Bujorul românesc” a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostașilor Armatei Române și sângele vărsat pe câmpurile de bătălie.

”Bujorul românesc” a fost rezervat de Asociație la OSIM, ca marcă figurativă individuală, fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.
Sperăm ca tot mai multe persoane să poarte la rever acest simbol, în semn de respect pentru faptele de arme ale ostașilor români din toate timpurile.

De-a lungul anilor, s-a alăturat, în promovarea bujorului românesc ca floare națională, companii care au expus bujorul în luna mai în diferite forme de activări, celebrități și persoane reprezentative pentru mediul din care fac parte care au devenit ambasadori pentru bujorul românesc.
Despre Comunitatea Bujorul Românesc

Comunitatea Bujorul Românesc / The Romanian Peony, a luat ființă în mai 2015, fiind inițiată de Cristina Turnagiu Dragna și Andreea Tănăsescu (“La Blouse Roumanie”) pentru a susține studiile și propunerile mediului academic românesc care a început demersul de a declara Bujorul – Floare Naționala și Emblema florală a României.

Grupul de profesori și cercetători ai USAMV Bucureşti, Facultatea de Horticultură care au lansat la începutul lunii iunie 2013, în cadrul Conferinţei Internaţionale „Agriculture for life, Life for agriculture“, propunerea titularului disciplinei Floricultură, conf.univ.dr. Florin Toma, ca BUJORUL să fie proclamat oficial, de către statul roman, floarea naţională a României are peste 110 de pagini de argumente pentru alegerea Bujorului drept emblemă florală națională.

”Bujorul românesc este o emblemă florală care poate să vorbească simbolic despre România și despre români mai bine decât o facem noi prin cuvinte,” spune Cristina Dragna, unul dintre inițiatorii campaniei.

În județul Teleorman există o arie naturală protejată de interes naţional. Este vorba despre Rezervaţia naturală Pădurea Troianu, al cărei obiectiv îl constituie conservarea florei sălbatice şi protejarea speciei de bujor românesc. În prezent, această rezervaţie naturală este administrată de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.

Există deja o petiție online. Când se vor strânge cele 100 de mii de semnături, printr-un decret prezidențial se poate consfinți bujorul ca Floare Națională, așa cum au făcut americanii cu trandafirul.

http://stiri.tvr.ro/au-inflorit-bujorii-de-stepa-din-rezerva-ia-de-la-zau-de-campie_884499.html#view

http://stiri.tvr.ro/spectacolul-naturii-in-bucegi-bujorul-de-munte-a-acoperit-crestele_864245.html#view

De ce nu infloreste bujorul dupa ce e mutat

Exista cauze pentru care nu infloreste bujorul desi beneficiaza de toate ingrijirile care i se cuvin. Trebuie sa stiti ca aveti de-a face cu o planta sensibila. Bujorul (Paeonia) are nevoie de soluri insorite, bogate in humus, bine drenate, cu umiditate moderata dar constanta si pH-ul de 6-7.

Poate tolera si semiumbra partiala. In timpul infloririi, bujorul are nevoie de temperaturi moderate dupa care sunt necesare temperaturi mai scazute pentru ca planta sa infloreasca frumos in primavara.

Ingrijirea florilor. De asemenea, in timpul perioadei de inforire bujorul trebuie udat din plin, la fel si in perioada formarii mugurilor floriferi. Atentie! udatul se va face direct pe sol evitandu-se stropirea frunzelor si mai ales a florilor cu apa.

Bujorii nu infloresc in anul in care sunt mutati dintr-un loc in altul sau dupa ce are loc divizarea tufei pentru inmultire.

Radacinile trebuie manevrate cu foarte mare atentie, mai ales cand tufa de bujori de divide. Operatiunea se face doar la plante mature, in varsta de minimum 4–5 ani. Epoca optima pentru divizarea tufei de bujor este in prima jumatate a lunii august. Plantele mama se scot cu grija din sol evitandu-se ranirea radacinilor.

Dupa ce pamantul este indepartat, cu un cutit ascutit de taie diviziuni care trebuie sa cuprinda minim 3–4 lastari cu radacinile aferente. După divizare, lastarii de bujor se scurteaza la 2–3 frunze.
Fertilizarea se face atat in timpul cresterii si infloririi cat si toamna.

         Teritoriul comunei Domneşti, judeţul Argeş se află situat pe cursul mijlociu al Râului Doamnei, la 24 km – distanţă de Munţii Făgăraş şi 40km de vârful Moldoveanu, în partea de nord a judeţului. Are o aşezare avantajoasă din punct de vedere economic, fiind situată la distanţa de 45 km de Piteşti, oraşul de reşedinţă al judeţului şi 24 km faţă de oraşele Câmpulung Muşcel şi Curtea de Argeş.
  Localitatea Domneşti aparţine din punct de vedere geomorfologic unei depresiuni intracolinare în zona de contact a subcarpaţilor Getici cu Podişul Getic, ea făcând trecerea de la relieful de deal la relieful de podiş.

FACTORI CE INFLUEȚEAZĂ FLORA ȘI FAUNA

Din punct de vedere geologic, teritoriul studiat este de vârstă levantină şi cuaternară, alcătuit din nisipuri, pietrişuri şi argile care stau discordante pe argilele şi marnele daciene.
În partea de nord a teritoriului, argilele şi marnele daciene, sunt scoase la zi, ele constituind materialul pe care se formează solurile actuale şi asupra cărora acţionează procesele de modelare a reliefului.
Depresiunea intracolinară Domneşti prezintă atât aspecte de deal cât şi de podiş, relieful acestui teritoriu se caracterizează prin culmi cu înălţimi de peste 600m, înşeuări largi şi înguste, suprafeţe structurale şi cueste, terase şi luncă. Acestea atestă o mare intensitate a agenţilor externi grefaţi pe un fond litologic şi structural foarte variat. Rolul principal a revenit Văii Râului Doamnei care a sculptat un culoar larg de vale.
La zona de contact se formează cele şapte muşcele aşezate de la est la vest pe culmi paralele străbătute de la nord la sud de ape permanente. Muşcelele sunt dealuri rotunjite cu înclinare sudică, acoperite cu fâneaţă şi pajişti naturale.
         Acestea au fost împădurite altădată, dar din nevoie de a asigura păşunatul şi fânul necesar animalelor, localnicii le-au defrişat. Acest proces de defrişare a condus la declanşarea degradărilor de teren.
          Fondul creat de relief a condus şi la diversificarea condiţiilor climatice. Aşezarea fizico-geografică a depresiunii îi conferă un topoclimat temperat continental de adăpost, favorabil pomiculturii şi creşterii animalelor.
Verile nu sunt prea calde, temperatura medie a lunii celei mai calde variază între 18°C şi 23°C, iar iernile nu sunt aspre cu temperatura medie în luna cea mai rece care variază între 2° şi 3°C.
Precipitaţiile care cad în această zonă sunt satisfăcătoare agriculturii, climatul este umed cu rare perioade secetoase.
Vânturile nu sunt puternice, cea mai mare cantitate de aer se scurge pe direcţia nord-sud pe valea Râului Doamnei.
Apele din zonă au un regim hidrologic permanent determinat de volumul precipitaţiilor. Maximele se înregistrează primăvara prin topirea zăpezilor din bazinul hidrografic al Râului Doamnei şi a regimului de dezgheţ, iar vara ploile au un caracter torenţial.
          Ca zonă de contact, depresiunea Domneşti are o economie de tip muşcele, caracterizată prin elemente de pomicultură asigurată prin plantaţii masive de pomi fructiferi cu soiuri de mare productivitate.

FLORA ŞI FAUNA

Pe teritoriul comunei Domneşti flora şi fauna au suferit modificări esenţiale datorită intervenţiei antropice. De asemenea prin caracterele sale ea atestă interferenţa condiţiilor specifice munţilor şi dealurilor.
1. Flora
Vegetaţia lemnoasă pe teritoriul comunei Domneşti este reprezentată prin păduri de stejar întâlnite pe poduri şi pantele sudice, pădurile de fag întâlnite pe pantele cu expoziţie nordică, nord-vestică şi nord-estică. Pădurea de fag reprezintă vegetaţia spontană defrişată destul de târziu (începutul secolului al XX-lea).
În locul fagului s-au instalat mesteacănul (Betula verrucosa) şi arinul, specii hidrofile venite de pe versanţii văilor, pe podul teraselor, atraşi de excesul temporar de apă rămas neutilizat în urma defrişării. La exemplarele rămase pe podul terasei se constată efectele: uscăciunile de care suferă în perioadele calde. Vegetaţia lemnoasă se mai completează cu: ulmul (Ulmus compestris) jugastrul (Acer campestre), carpenul (Carpinus batalus), plopul (Populus nigra şi Populus alba), frasinul (Fraxinus excelsior), teiul (Tilia cordata), sângerul (Cornus sanguinea) şi alunul (Corilus avellana).
Pe lângă aceste specii care alcătuiesc pădurea , sporadic se întâlnesc specii de măr, păr şi cireş sălbatic.
Plopul, arinul, salcia şi răchita se observă de regulă în pădurile de zăvoi din lumea Râului Doamnei, pe văi cu umiditate multă sau la baza versantului cu expoziţie nordică şi sud-vestică.
        Pădurile de stejar în cadrul teritoriului nostru sunt situate pe ambele versante ale Râului Doamnei, în punctele: Dealul Cărbune, Aninoasa şi Priboi în vest şi Lăncioi, Podul lui Curcă, Podul Lepii şi la Schiopu în est.
Creşterea animalelor, o veche ocupaţie a locuitorilor din această zonă a atras după sine defrişarea unor suprafeţe de păduri pentru a fi transformate în păşuni naturale. Acestea sunt situate mai ales pe versantul vestic, pe podul terasei 4 în Dealul Cărbune, Aninoasa şi Mălăişte.
În scopul valorificării resurselor subsolului (cărbune) s-a defrişat şi pădurea de stejar din punctul „La Şchiopu” dar pentru menţinerea echilibrului biologic în cadrul depresiunii Domneşti au fost plantate circa 52 ha cu diferite specii de răşinoase în Deal şi Valea Rudei.În total, pădurile au ocupat o suprafaţă de 407,91 ha, în 1975.
În afara terenurilor ocupate cu păduri şi pomi fructiferi se întâlnesc terenuri cu fâneaţă alcătuite din vegetaţie ierboasă ca: (Festuca pseudovima), ţepoşica (Nordus strictă), zâzania, timoftica, golomăţul, tremurătoarea, trifoiul alb şi roşu, sulfina, ghizdeiul, lucerna, măzărichea, coada calului, rogozul, ştevia, piciorul cocoşului, măcrişul, busuiocul sălbatic, pătlagina.
Pe areale microdepresionare cu exces de apă se întâlneşte frecvent ţipirigul şi alte plante nefolositoare pentru agricultură.
Fâneţele reprezintă de regulă suprafeţele ocupate de livezile cu pomi fructiferi. Acestea sunt situate mai ales pe versantul estic în punctele: Muşcel, Treime, Podul lui Vlădic, Podul lui Curcă, Podul Lepii, Pârîul Radei, iar pe versantul vestic în „Deal” şi Aninoasa. Din suprafaţa agricolă, fâneţele ocupă 295,20 ha, iar păşunile 173,58 ha.
Însumând suprafaţa de 188,49 ha solurile arabile sunt răspândite pe terenuri foarte mici datorită pantei accentuate, cele mai multe soluri fiind pretabile pentru livadă, fâneaţă şi păşune.
          2. Fauna
          Fauna ce caracterizează zona comunei Domneşti se încadrează în fauna pădurilor de foioase unde se întâlnesc vieţuitoarele din regiunile montane şi cele de stepă. Întâlnim deci elemente specifice de pădure, - printre care mistreţul şi viezurele, iar dintre mamiferele de pradă, lupul, vulpea, pisica sălbatică – şi specii pătrunse din silvostepă, ca iepurele, fie din etajul răşinoaselor, ca veveriţa, jderul, căprioara. În ultimul timp unele din aceste animale au dispărut din zonă.
Din pădurile de răşinoase coboară uneori cerbul şi ursul, în mod cu totul sporadic, acestea alcătuiesc elemente de interes vânătoresc deosebit de preţuite. Dacă în unele ţări ale Europei aceste animale au dispărut prin vânătoarea neraţională, în ţara noastră au fost create crescătorii de urşi pentru popularea pădurilor. Astfel în cadrul Ocolului Silvic Aninoasa din judeţul nostru pe valea Bratiei se află o crescătorie de urşi, care populează pădurile când ajung la maturitate. Aceştia coboară uneori în sat aducând daune prin distrugerea livezilor a culturilor de porumb şi animalelor domestice.
Dintre păsări, mai tipice sunt: ciocănitoarea, piţigoiul, cinteza, gaiţa, vrabia, uliul, eretele, bufniţa, cucuveaua, coţofana, iar dintre cele călătoare semnalăm prezenţa cucului, pupezei, berzei, rândunicii. Se observă o reducere a numărului unor păsări cum ar fi: codiţa roşie şi coţofana.
Reptilele sunt reprezentate prin şarpele de apă, şarpele neveninos, guşterele şi batracieni.
În apa Râului Doamnei cresc peşti ca: mreana, cleanul, podetele, nisiparniţa şi verdetele.
Speciile de insecte sunt cele care sunt caracteristice zonelor de deal, care se hrănesc cu frunzele copacilor: rădaşca, cărăbuşul, croitorul, fleana, fluturi de tot felul viu coloraţi, muşte, ţânţari. Împotriva insectelor dăunătoare precum şi a bolilor pomilor fructiferi şi pădurilor s-au luat măsuri de combatere.
           Împrăştierea insecticidelor împotriva dăunătorilor a atras după sine uneori distrugerea numărului de albine, fenomenul de polenizare a avut de suferit, iar producţia de fructe a fost redusă. În ţara noastră au intrat în vigoare în ultimii ani legiferări stricte în legătură cu combaterea eroziunii solului, cu protecţia mediului ambiant, cu lupta împotriva poluării aerului şi apelor.

Bugetul reprezintă transpunerea în mărimi financiare a scopului şi obiectivelor unei organizaţii. Prin intermediul bugetului o unitate şcolară sau o structură şcolară cuprinsă în aria de responsabilitate a unei autorităţi locale poate decide cum îşi poate aloca resursele în vederea atingerii obiectivelor. Bugetul trebuie să reprezinte un plan pentru direcţionarea tuturor resurselor aflate la dispoziţia organizaţiei: timp, resurse umane, resurse fizice; resursele financiare reprezintă doar un aspect al bugetului, iar documentul de buget, exprimat în termeni financiari, face parte din planul anual integrat al unităţii şcolare, care este un plan managerial. Procesele de bugetare trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, dintre care menţionăm doar următoarele: anualitea, echilibrul şi publicitatea.
Este important pentru managementul de la diferite niveluri să ţină cont, în momentul în care se iau decizii, de conexiunile care există - în special între rezultatele ce se obţin şi obiectivele stabilite - şi de faptul că pentru a ajunge la aceleaşi rezultate, deciziile financiare pot fi diferite. Procesul de alocare a resurselor trebuie să aibă în vedere o perioadă fixă de timp, de regulă anul bugetar sau anul fiscal; unele procese de alocare a resurselor se pot prelungi pe o perioadă de timp mai mare de un an, fiind necesare bugetele multianuale, de regulă pentru proiectele de investiţii. Orice proces financiar din învăţământ  conţine următoarele etape: Construirea bugetului,  Alocarea resurselor financiare, Managementul financiar operaţional - derularea operaţiilor financiar-contabile şi monitorizarea lor, Evaluarea rezultatelor şi efectelor obţinute (prin audit şi inspecţie); măsuri de corecţie (reacţie).
Un buget poate fi:
- echilibrat, dacă veniturile sunt egale cu cheltuielile;
- în deficit, dacă cheltuielile prevăzute sunt mai mari decât veniturile; este un caz puţin probabil în sistemul românesc, întrucât nici o cheltuială nu se poate efectua decât după constituirea sursei iar modalităţile de finanţare a deficitelor utilizate în economie (împrumuturi la bancă etc.) nu sunt aplicabile în şcoli; la limită, toate cheltuielile "în plus" trebuie suportate de către cei care le-au angajat;
- în excedent, dacă veniturile sunt mai mari decât cheltuielile; în acest caz, dacă banii rămaşi provin din fonduri publice ei se pierd (se returnează), iar dacă provin din venituri proprii, ei se pot constitui ca o sursă de finanţare pentru alte activităţi sau programe, sau pot fi economisiţi şi vor fi introduşi ca venituri în bugetul anului următor sau vor fi păstraţi "în rezervă" pentru situaţii neprevăzute.
La nivelul unităţii şcolare, bugetarea se realizează în condiţiile existenţei unor standarde şi a unor costuri normative, care să fie folosite într-un cadru legal adecvat şi cu structuri de gestiune a informaţiei strict necesare - ceea ce încă este un deziderat în momentul de faţă; se realizează pentru cheltuielile de bază, precum şi pentru fonduri (numite "granturi") care se distribuie şcolilor pe criterii de echitate (şcoli sau zone defavorizate), sau de performanţe deosebite (bonificaţii).  Pentru această a doua categorie, şcolile întocmesc, de exemplu, propriile scheme de plăţi de merit sau definesc, împreună cu autorităţile locale, reguli privind angajarea personalului şi pentru plata unei părţi din salarii, implicând comunitatea prin contribuţii reglementate la nivel local sau voluntare.
Procesul bugetar reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile în drept ale statului în scopul implementării politicilor publice, sub aspectul lor financiar; acest proces se desfăşoară într-un cadrul juridic bine definit.
Principalele surse ale bugetului unităţii şcolare sunt:
a. Alocaţiile de la bugetul central al statului şi alocaţii de la bugetele locale reprezintă cele mai importante surse de finanţare.
b. Veniturile proprii ale unităţilor şcolare - provenite din formarea continuă, cercetarea ştiinţifică, consultanţa de specialitate, taxele de studii, taxele administrative, producţie şi servicii etc.; menţionăm că banii proveniţi din aceste surse au acelaşi regim de fonduri publice.
c. Programe naţionale şi internaţionale - de reabilitare a şcolilor, de relansare a învăţământului rural; de reformă a învăţământului preuniversitar etc.;
d. Alte resurse - donaţii, sponsorizări etc.

Prof. NICUȚ OVIDIU GEORGE
Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel”
Domnești - Argeș