Bibliografie:
1. Bărbulescu, Gabriela, Metodia predării limbii şi literaturii române în învăţământul
primar, Ed. Corint, 2009
2. Casangiu, Larisa Ileana, Literatura română şi literatura pentru copii, Ed. Nautica, ed. a II-a, 2007
3. Casangiu, Larisa Ileana, Repere în organizarea procesului didactic la disciplina Limba şi literatura română în învăţământul primar, Ed. Nautica, 2008
4. Popescu, Ion, Lectura elevilor, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
Prof. înv. primar Treșină Daniela
Școala gimnazială ,,George Enescu” Năvodari, jud. Constanța
Sunt bine cunoscute beneficiile lecturilor suplimentare ale elevilor la toate nivelurile de clase. În contextul educaţional actual, când televizorul, calculatorul, internetul ocupă mult din timpul şi preocupările elevilor, este mai important, dar şi mai greu să-i orienteze pe copii spre lectura cărţilor, să-i convingem că o cultură generală serioasă şi un echilibru interior se formează şi se menţine în principal prin acei prieteni care nu trădează niciodată, care ne stau mereu la dispoziţie şi care nu se supără niciodată pe noi, anume CĂRŢILE.
Este greu să-i determinăm pe elevi să capete încă de mici gustul pentru lectură, să le formăm o cultură a cititului.
Cu certitudine, dezvoltarea acestui raport crucial între lectură şi viaţa personală începe în cadrul familial. Având în vedere că formarea deprinderilor intelectuale reprezintă o caracteristică de bază în primii ani de şcoală, iar familiei îi revine un rol extrem de important, implicarea activă şi pozitivă a părintelui este recunoscută ca fiind benefică în educaţia copilului.
Gustul pentru citit nu vine de la sine, se formează de către familie, grădiniţă şi în special de şcoală şi poate fi stimulat şi cultivat încă dela cele mai fragede vârste, astfel încât cartea să devină un prieten constant al copilului, izvor de înţelegere şi cunoaştere. Şcoala însă trebuie să funcţioneze ca o interfaţă între familie, societate şi şcolar. Instituţia şcolară are datoria de a îndruma şi a îmbogăţi universul cognitiv al elevului. În acest context lecturile suplimentare reprezintă materialul de bază, materia primă, suportul indispensabil în evoluţia intelectuală, facilitând integrarea şcolarului în viaţa socială.
Din experienţa la clasă am reuşit să identific repere utile în motivarea elevilor de a citi:
posibilitatea de a alege texte, relaţionarea cărţii cu o experienţă de viaţă trăită de elev, găsirea satisfacţiei în lecturarea unei cărţi.
„Literatura este fragmentul fragmentelor; foarte puţin s-a scris din tot ce s-a întâmplat şi foarte puţin s-a păstrat din tot ce s-a scris. ” (J.W. Gocthe)
În manualele şcolare sunt introduse într-un număr mare texte literare sau prelucrări ale acestora, deopotrivă epice şi lirice.
Dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite texte narative introduse în manualele şcolare pot menţiona: fragmente din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, basme populare şi culte, povestiri despre vieţuitoare realizate de scriitori precum Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu Voineşti, Vladimir Colin, Cezar Petrescu, întâmplări din copilărie povestite de Mihai Sadoveanu, B. Şt. Delavrancea, Ion Agârbiceanu, Mircea Micu, legende populare cu conţinut istoric, legende istorice în versuri (Dimitrie Bolintineanu) sau în proză (Dumitru Almaş, Al. Mitru, Vladimir Colin, Eusebiu Camilar, Al. Vlahuţă), snoave populare, snoave povestite de mari scriitori, texte didactice morale foarte utile la această vârstă (Mircea Sântimbreanu, Otilia Cazimir). Totodată, li se deschide copiilor o poartă spre litratura universală, atunci când fac cunoştinţă cu „Fata cu chibriturile” de Hans Christian Andersen, „Leul şi căţeluşa” de L. N. Tolstoi, „Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupery, „Aventurile lui Pinocchio” de Carlo Collodi.
În decursul timpului, la clasă am sesizat câteva etape importante în formarea interesului şi a gustului pentru lectură. Aceasta incepe după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice.
Am intuit acest moment dificil în viaţa psihică a micuţilor, pe jumătate înspăimântaţi de tainele scrisului, pe jumătate crispaţi de efortul făcut pentru descifrarea unor semne atât de curioase şi pline de mister. Mulţi copii din clasă luptă ani de-a rândul cu descifrarea unui text, rămânând la imposibilitatea de a urmări conţinutul micilor lecturi. În locul acestui interes, în locul curiozităţii care face abstracţie de formă şi se luptă cu descifrarea ideii, apare efortul descifrării semnelor grafice, dincolo de care se ascund idei atât de frumoase şi interesante.
Mi-am dat seama în timp că numai formarea interesului pentru lectură nu este suficient pentru a face din orice copil zburdalnic, dornic de joc şi voie bună, un cititor liniştit care se cufundă ore întregi în lectura unei cărţi.
Pentru a-i determina pe copii să devină cititori pasionaţi este necesar să se formeze, cu răbdare şi stăruinţă, gustul pentru lectură.
Am întâlnit în colectivul de elevi pe care-l îndrum, copii care ascultă cu mult interes o lectură frumoasă, citită de mine sau de colegi, dar care preferă să se joace, să hoinărească în clasă sau să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără a fi tentaţi săptămâni de-a rândul să mai citească şi altceva decât ceea ce le cer în orele de curs. La copiii care au învins greutăţile începutului, problema îmbracă alt aspect, nu mai poate fi vorba de lipsa de interes. În cazul acestor elevi, gustul pentru lectură nu este încă format.
Am observat că există mai multe situaţii: elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite cu vârsta, preocupările şi preferinţele lui, alteori indiferenţa mediului înconjurător faţă de lectură determină aceeaşi atitudine şi la elevi. Dacă elevul a văzut că părinţii, fraţii mai mari, rudele nu citesc o carte, el de ce să citească? În astfel de cazuri, colaborarea mea cu familia a fost şi mai necesară.
Odată format gustul pentru lectură se poate transforma intr-o adevărată pasiune.
Influenţa pasiunii pentru citit, formată din anii copilăriei sau ai adolescenţei poate să se resimtă toată viaţa. Marile personalităţi culturale ale omenirii au fot cititori pasionaţi. La elevi, această pasiune este bine să fie încurajată în măsura în care ea nu dăunează instrucţiei. Este momentul să subliniez că pasiunea pentru lecturile extra-şcolare nu trebuie să ducă la subaprecierea manualelor şcolare şi a pregătirii temeinice a lecţiilor. Dorinţa de a citi este constructivă numai în măsura în care se împleteşte organic cu însuşirea elementelor de bază ale ştiinţei şi culturii cu asimilarea noţiunilor fundamentale ale acestora. Cunoştinţele dobândite din lecturile particulare trebuie să se greveze pe un ton sigur şi bogat de noţiuni studiate de-a lungul ariilor în şcoala primară. Raportul dintre lectura extraşcolară şi studierea
materiei prevăzută de programele şcolare să fie unul de consolidare şi clarificare reciprocă a unor probleme, nu de excludere sau de accentuare a unuia în detrimentul celuilalt.
„A citi lectură înseamnă a te instrui fără eforturi prea mari, adesea delectându-te.” Pasiunea pentru lectură să se împletească armonios, organic, cu pasiunea pentru studiu. Numai astfel lectura în afara clasei îşi poate atinge scopul instructiv. Elevii din ciclul primar nu înţeleg întotdeauna necesitatea acestei coordonări. Atâta vreme cât elevul nu este conştient de rolul studiului şi lecturii extraşcolare, învăţătorul, familia au datoria să vegheze asupra repartizării judicioase a timpului petrecut de acesta în
afara clasei.
Îndrumarea lecturii elevilor este o acţiune dificilă şi de durată. Ea reclamă o temeinică documentare pedagogică şi o bogată cultură generală.
În şcoala primară elevii îşi însuşesc un volum considerabil de cunoştinţe, care le lăgesc orizontul intelectual şi adâncesc capacitatea lor de a înţelege lucrurile. Cunoştinţele se dobândesc din manualele şcolare din explicaţiile învăţătorului, din lămuririle date uneori de părinţi, dar şi din cărţile de basme, povestiri şi istorioare citite în orele libere. Timpul acesta pe care elevii nu ştiu adesea cum să-l întrebuinţeze, trebuie organizat cu multă grijă în familie sub îndrumarea învăţătorului în aşa fel încât să existe un perfect echilibru între activitatea de pregătire a lecţiilor, joc şi celelalte forme de muncă.
Dacă repartizarea timpului petrecut în afara şcolii se face judicios chiar de la vârsta aceasta, munca organizată sistematic devine o deprindere pentru tot restul vieţii în cadrul acestei repartizări a timpului este necesar să se stabilească şi un număr determinant de ore pe zi sau săptămânal pentru lectură. Numărul de ore destinat lecturii depinde de posibilităţile de asimilare ale elevului, de condiţiile lui de muncă, de nevoia simţită de elev de a citit şi de dezvoltarea lui psiho-fizică.
Lectura sistematică şi bine îndrumată îi ajută pe elevi să-şi lărgească orizontul cunoştinţelor şi să asimileze mai uşor lecţiile, contribuie la dzvoltarea gândirii şi a limbajului.
În munca de îndrumare sistematică a lecturii trebuie să se ţină seama de toate aceste considerente, precum şi de emotivitatea accentuată a şcolarului.
Uneori, părinţii greşesc, atunci când, ignorând importanţa lecturii extraşcolare în vederea dezvoltării intelectuale a copilului, neglijează cu totul această lectură, considerând că basmele, povestirile, poveştile de aventuri sunt inutile sau chiar dăunătoare. În astfel de situaţii trebuie ca şcoala să sublinieze importanţa acestuia pentru stimularea imaginaţiei, pentru informarea copiilor şi, mai ales, pentru educarea voinţei, a curajului, a stăpânirii de sine şi pentru cultivarea unor sentimente nobile.
Vacanţa este momentul cel mai prielnic lecturii efectuate de elev, dar din păcate vacanţa este perioada cea mai dificilă pentru învăţător care se preocupă de îndrumarea lecturii elevilor. Am observat din activitatea la catedră că lecturile recomandate conform programei şcolare la sfârşitul anului sau înaintea celor două vacanţe mai scurte sunt prea puţin numeroase şi de aceea sunt lăsate cât mai aproape de perioada reluării cursurilor.
De aceea am încercat printr-o consultare minuţioasă a programelor şcolare din anii precedenţi şi a celor din anii următori să întocmesc liste bogate cu cărţile utile şi necesare pentru a fi citite în fiecare perioadă de vacanţă. La întocmirea listelor am avut în vedere, în primul rând, operele care se vor studia în şcoală în anul următor şi, după accesibilitatea acestora, am recomandat şi alte cărţi bune scrise anume
pentru vârsta elevilor din clasa pe care o conduc.
În alegerea cărţilor pentru vacanţă le-am avut în vedere pe acelea care să antreneze elevii la lectură, ceea ce este accesibil şi indicat să se citească pentru a nu dăuna educaţiei morale a acestora.
Cartea bine aleasă este un bun tovarăş pentru călătorie, într-o zi de odihnă, la munte sau la mare, la club sau acasă, în orele de destindere şi de răgaz. Ea nici nu oboseşte, nici nu pictiseşte, nici nu cere anumite condiţii speciale pentru a fi citită.
În zilele noastre, computerul şi mass-media concurează serios cu lectura independentă a elevilor. Informaţia este mai rapidă prin televiziune sau prin calculator, iar citirea cărţilor pare ceva învechit. În prezent, omul este pragmatic şi grăbit, are puţin timp pentru citit. Fără a minimaliza importanţa mijloacelor moderne de informare, învăţătorul are datoria de a apropia elevii de carte încă de la vârstele mici, dar nu obligându-i să citească, ci trezindu-le interesul pentru această activitate
intelectuală.
Trebuie subliniat că nu orice exerciţiu în sine este suficient pentru ca elevii să-şi însuşească instrumentele muncii cu cartea. Simpla exersare a actului citirii, chiar a unor componente ale lecturii explicative nu poate asigura formarea capacităţii elevilor de a se orienta într-un text, dacă nu se are în vedere înţelegerea mesajului, realizarea pe baza analizei multiple ale acestuia.
Scriitorul român I.L. Caragiale afirmă acum aproape un secol:
„O carte bună de citire, în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurărilecele mai hotărâtoare ale vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu sedatoresc altei împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme bună în mâinileunui copil, tot aşa precum umbrele multor stejari seculari se datoresccăderii unei ghinde pe pământ prielnic.”
„Lectura – spunea istoricul N. Iorga – joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de conduită.”
Bibliografie:
1. Bărbulescu, Gabriela, Metodia predării limbii şi literaturii române în învăţământul
primar, Ed. Corint, 2009
2. Casangiu, Larisa Ileana, Literatura română şi literatura pentru copii, Ed. Nautica, ed. a II-a, 2007
3. Casangiu, Larisa Ileana, Repere în organizarea procesului didactic la disciplina Limba şi literatura română în învăţământul primar, Ed. Nautica, 2008
4. Popescu, Ion, Lectura elevilor, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
Prof. înv. primar Treșină Daniela
Școala gimnazială ,,George Enescu” Năvodari, jud. Constanța
Bibliografie:
1. Bărbulescu, Gabriela, Metodia predării limbii şi literaturii române în învăţământul
primar, Ed. Corint, 2009
2. Casangiu, Larisa Ileana, Literatura română şi literatura pentru copii, Ed. Nautica, ed. a II-a, 2007
3. Casangiu, Larisa Ileana, Repere în organizarea procesului didactic la disciplina Limba şi literatura română în învăţământul primar, Ed. Nautica, 2008
4. Popescu, Ion, Lectura elevilor, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
Prof. înv. primar Treșină Daniela
Școala gimnazială ,,George Enescu” Năvodari, jud. Constanța
Sunt bine cunoscute beneficiile lecturilor suplimentare ale elevilor la toate nivelurile de clase. În contextul educaţional actual, când televizorul, calculatorul, internetul ocupă mult din timpul şi preocupările elevilor, este mai important, dar şi mai greu să-i orienteze pe copii spre lectura cărţilor, să-i convingem că o cultură generală serioasă şi un echilibru interior se formează şi se menţine în principal prin acei prieteni care nu trădează niciodată, care ne stau mereu la dispoziţie şi care nu se supără niciodată pe noi, anume CĂRŢILE.
Este greu să-i determinăm pe elevi să capete încă de mici gustul pentru lectură, să le formăm o cultură a cititului.
Cu certitudine, dezvoltarea acestui raport crucial între lectură şi viaţa personală începe în cadrul familial. Având în vedere că formarea deprinderilor intelectuale reprezintă o caracteristică de bază în primii ani de şcoală, iar familiei îi revine un rol extrem de important, implicarea activă şi pozitivă a părintelui este recunoscută ca fiind benefică în educaţia copilului.
Gustul pentru citit nu vine de la sine, se formează de către familie, grădiniţă şi în special de şcoală şi poate fi stimulat şi cultivat încă dela cele mai fragede vârste, astfel încât cartea să devină un prieten constant al copilului, izvor de înţelegere şi cunoaştere. Şcoala însă trebuie să funcţioneze ca o interfaţă între familie, societate şi şcolar. Instituţia şcolară are datoria de a îndruma şi a îmbogăţi universul cognitiv al elevului. În acest context lecturile suplimentare reprezintă materialul de bază, materia primă, suportul indispensabil în evoluţia intelectuală, facilitând integrarea şcolarului în viaţa socială.
Din experienţa la clasă am reuşit să identific repere utile în motivarea elevilor de a citi:
posibilitatea de a alege texte, relaţionarea cărţii cu o experienţă de viaţă trăită de elev, găsirea satisfacţiei în lecturarea unei cărţi.
„Literatura este fragmentul fragmentelor; foarte puţin s-a scris din tot ce s-a întâmplat şi foarte puţin s-a păstrat din tot ce s-a scris. ” (J.W. Gocthe)
În manualele şcolare sunt introduse într-un număr mare texte literare sau prelucrări ale acestora, deopotrivă epice şi lirice.
Dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite texte narative introduse în manualele şcolare pot menţiona: fragmente din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, basme populare şi culte, povestiri despre vieţuitoare realizate de scriitori precum Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu Voineşti, Vladimir Colin, Cezar Petrescu, întâmplări din copilărie povestite de Mihai Sadoveanu, B. Şt. Delavrancea, Ion Agârbiceanu, Mircea Micu, legende populare cu conţinut istoric, legende istorice în versuri (Dimitrie Bolintineanu) sau în proză (Dumitru Almaş, Al. Mitru, Vladimir Colin, Eusebiu Camilar, Al. Vlahuţă), snoave populare, snoave povestite de mari scriitori, texte didactice morale foarte utile la această vârstă (Mircea Sântimbreanu, Otilia Cazimir). Totodată, li se deschide copiilor o poartă spre litratura universală, atunci când fac cunoştinţă cu „Fata cu chibriturile” de Hans Christian Andersen, „Leul şi căţeluşa” de L. N. Tolstoi, „Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupery, „Aventurile lui Pinocchio” de Carlo Collodi.
În decursul timpului, la clasă am sesizat câteva etape importante în formarea interesului şi a gustului pentru lectură. Aceasta incepe după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice.
Am intuit acest moment dificil în viaţa psihică a micuţilor, pe jumătate înspăimântaţi de tainele scrisului, pe jumătate crispaţi de efortul făcut pentru descifrarea unor semne atât de curioase şi pline de mister. Mulţi copii din clasă luptă ani de-a rândul cu descifrarea unui text, rămânând la imposibilitatea de a urmări conţinutul micilor lecturi. În locul acestui interes, în locul curiozităţii care face abstracţie de formă şi se luptă cu descifrarea ideii, apare efortul descifrării semnelor grafice, dincolo de care se ascund idei atât de frumoase şi interesante.
Mi-am dat seama în timp că numai formarea interesului pentru lectură nu este suficient pentru a face din orice copil zburdalnic, dornic de joc şi voie bună, un cititor liniştit care se cufundă ore întregi în lectura unei cărţi.
Pentru a-i determina pe copii să devină cititori pasionaţi este necesar să se formeze, cu răbdare şi stăruinţă, gustul pentru lectură.
Am întâlnit în colectivul de elevi pe care-l îndrum, copii care ascultă cu mult interes o lectură frumoasă, citită de mine sau de colegi, dar care preferă să se joace, să hoinărească în clasă sau să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără a fi tentaţi săptămâni de-a rândul să mai citească şi altceva decât ceea ce le cer în orele de curs. La copiii care au învins greutăţile începutului, problema îmbracă alt aspect, nu mai poate fi vorba de lipsa de interes. În cazul acestor elevi, gustul pentru lectură nu este încă format.
Am observat că există mai multe situaţii: elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite cu vârsta, preocupările şi preferinţele lui, alteori indiferenţa mediului înconjurător faţă de lectură determină aceeaşi atitudine şi la elevi. Dacă elevul a văzut că părinţii, fraţii mai mari, rudele nu citesc o carte, el de ce să citească? În astfel de cazuri, colaborarea mea cu familia a fost şi mai necesară.
Odată format gustul pentru lectură se poate transforma intr-o adevărată pasiune.
Influenţa pasiunii pentru citit, formată din anii copilăriei sau ai adolescenţei poate să se resimtă toată viaţa. Marile personalităţi culturale ale omenirii au fot cititori pasionaţi. La elevi, această pasiune este bine să fie încurajată în măsura în care ea nu dăunează instrucţiei. Este momentul să subliniez că pasiunea pentru lecturile extra-şcolare nu trebuie să ducă la subaprecierea manualelor şcolare şi a pregătirii temeinice a lecţiilor. Dorinţa de a citi este constructivă numai în măsura în care se împleteşte organic cu însuşirea elementelor de bază ale ştiinţei şi culturii cu asimilarea noţiunilor fundamentale ale acestora. Cunoştinţele dobândite din lecturile particulare trebuie să se greveze pe un ton sigur şi bogat de noţiuni studiate de-a lungul ariilor în şcoala primară. Raportul dintre lectura extraşcolară şi studierea
materiei prevăzută de programele şcolare să fie unul de consolidare şi clarificare reciprocă a unor probleme, nu de excludere sau de accentuare a unuia în detrimentul celuilalt.
„A citi lectură înseamnă a te instrui fără eforturi prea mari, adesea delectându-te.” Pasiunea pentru lectură să se împletească armonios, organic, cu pasiunea pentru studiu. Numai astfel lectura în afara clasei îşi poate atinge scopul instructiv. Elevii din ciclul primar nu înţeleg întotdeauna necesitatea acestei coordonări. Atâta vreme cât elevul nu este conştient de rolul studiului şi lecturii extraşcolare, învăţătorul, familia au datoria să vegheze asupra repartizării judicioase a timpului petrecut de acesta în
afara clasei.
Îndrumarea lecturii elevilor este o acţiune dificilă şi de durată. Ea reclamă o temeinică documentare pedagogică şi o bogată cultură generală.
În şcoala primară elevii îşi însuşesc un volum considerabil de cunoştinţe, care le lăgesc orizontul intelectual şi adâncesc capacitatea lor de a înţelege lucrurile. Cunoştinţele se dobândesc din manualele şcolare din explicaţiile învăţătorului, din lămuririle date uneori de părinţi, dar şi din cărţile de basme, povestiri şi istorioare citite în orele libere. Timpul acesta pe care elevii nu ştiu adesea cum să-l întrebuinţeze, trebuie organizat cu multă grijă în familie sub îndrumarea învăţătorului în aşa fel încât să existe un perfect echilibru între activitatea de pregătire a lecţiilor, joc şi celelalte forme de muncă.
Dacă repartizarea timpului petrecut în afara şcolii se face judicios chiar de la vârsta aceasta, munca organizată sistematic devine o deprindere pentru tot restul vieţii în cadrul acestei repartizări a timpului este necesar să se stabilească şi un număr determinant de ore pe zi sau săptămânal pentru lectură. Numărul de ore destinat lecturii depinde de posibilităţile de asimilare ale elevului, de condiţiile lui de muncă, de nevoia simţită de elev de a citit şi de dezvoltarea lui psiho-fizică.
Lectura sistematică şi bine îndrumată îi ajută pe elevi să-şi lărgească orizontul cunoştinţelor şi să asimileze mai uşor lecţiile, contribuie la dzvoltarea gândirii şi a limbajului.
În munca de îndrumare sistematică a lecturii trebuie să se ţină seama de toate aceste considerente, precum şi de emotivitatea accentuată a şcolarului.
Uneori, părinţii greşesc, atunci când, ignorând importanţa lecturii extraşcolare în vederea dezvoltării intelectuale a copilului, neglijează cu totul această lectură, considerând că basmele, povestirile, poveştile de aventuri sunt inutile sau chiar dăunătoare. În astfel de situaţii trebuie ca şcoala să sublinieze importanţa acestuia pentru stimularea imaginaţiei, pentru informarea copiilor şi, mai ales, pentru educarea voinţei, a curajului, a stăpânirii de sine şi pentru cultivarea unor sentimente nobile.
Vacanţa este momentul cel mai prielnic lecturii efectuate de elev, dar din păcate vacanţa este perioada cea mai dificilă pentru învăţător care se preocupă de îndrumarea lecturii elevilor. Am observat din activitatea la catedră că lecturile recomandate conform programei şcolare la sfârşitul anului sau înaintea celor două vacanţe mai scurte sunt prea puţin numeroase şi de aceea sunt lăsate cât mai aproape de perioada reluării cursurilor.
De aceea am încercat printr-o consultare minuţioasă a programelor şcolare din anii precedenţi şi a celor din anii următori să întocmesc liste bogate cu cărţile utile şi necesare pentru a fi citite în fiecare perioadă de vacanţă. La întocmirea listelor am avut în vedere, în primul rând, operele care se vor studia în şcoală în anul următor şi, după accesibilitatea acestora, am recomandat şi alte cărţi bune scrise anume
pentru vârsta elevilor din clasa pe care o conduc.
În alegerea cărţilor pentru vacanţă le-am avut în vedere pe acelea care să antreneze elevii la lectură, ceea ce este accesibil şi indicat să se citească pentru a nu dăuna educaţiei morale a acestora.
Cartea bine aleasă este un bun tovarăş pentru călătorie, într-o zi de odihnă, la munte sau la mare, la club sau acasă, în orele de destindere şi de răgaz. Ea nici nu oboseşte, nici nu pictiseşte, nici nu cere anumite condiţii speciale pentru a fi citită.
În zilele noastre, computerul şi mass-media concurează serios cu lectura independentă a elevilor. Informaţia este mai rapidă prin televiziune sau prin calculator, iar citirea cărţilor pare ceva învechit. În prezent, omul este pragmatic şi grăbit, are puţin timp pentru citit. Fără a minimaliza importanţa mijloacelor moderne de informare, învăţătorul are datoria de a apropia elevii de carte încă de la vârstele mici, dar nu obligându-i să citească, ci trezindu-le interesul pentru această activitate
intelectuală.
Trebuie subliniat că nu orice exerciţiu în sine este suficient pentru ca elevii să-şi însuşească instrumentele muncii cu cartea. Simpla exersare a actului citirii, chiar a unor componente ale lecturii explicative nu poate asigura formarea capacităţii elevilor de a se orienta într-un text, dacă nu se are în vedere înţelegerea mesajului, realizarea pe baza analizei multiple ale acestuia.
Scriitorul român I.L. Caragiale afirmă acum aproape un secol:
„O carte bună de citire, în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurărilecele mai hotărâtoare ale vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu sedatoresc altei împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme bună în mâinileunui copil, tot aşa precum umbrele multor stejari seculari se datoresccăderii unei ghinde pe pământ prielnic.”
„Lectura – spunea istoricul N. Iorga – joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de conduită.”
Bibliografie:
1. Bărbulescu, Gabriela, Metodia predării limbii şi literaturii române în învăţământul
primar, Ed. Corint, 2009
2. Casangiu, Larisa Ileana, Literatura română şi literatura pentru copii, Ed. Nautica, ed. a II-a, 2007
3. Casangiu, Larisa Ileana, Repere în organizarea procesului didactic la disciplina Limba şi literatura română în învăţământul primar, Ed. Nautica, 2008
4. Popescu, Ion, Lectura elevilor, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
Prof. înv. primar Treșină Daniela
Școala gimnazială ,,George Enescu” Năvodari, jud. Constanța