Copil fiind, Brâncuşi a fugit de două ori de acasă, Prima dată  a plecat la Târgu Jiu unde s-a angajat vopsitor de lână într-o boiangerie. Contractul de angajare  consemna că „este primit pe trai, laolaltă cu toţi ucenicii, pe două rânduri de ţoale, de Paşte şi de Crăciun, şi ce-om mai vedea”.

    A doua oară a fugit de acasă, câteva luni mai târziu, la  Craiova și Slatina, unde a muncit ca servitor sau ca spălător de vase în diverse restaurante şi bodegi. La magazinul de mărfuri  și coloniale al lui I. Zamfirescu a reușit să uimească prin construirea unei viori din blănițele (scândurelele) unei lădite de portocale. Așa a ajuns elev bursier și intern la Școala de Arte Frumoase. din Craiova, sectiunea sculptură, absolvind-o la 28 septembrie 1898, iar 2 zile mai tarziu inscriindu-se la Bucuresti.După terminarea Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, a primit post de profesor de caligrafie şi desen, în oraşul Mizil, judeţul Prahova. A refuzat postul şi a revenit la Hobiţa.

   În 1903, la vârsta de 27 de ani a plecat pe jos la Paris.Traseul parcurs a fost de la Hobiţa, Tismana, Vodiţa, Bahna, Vârciorova. A trecut graniţa Imperiului Austro-Ungar oprindu-se la Budapesta, Viena şi München.  Nemaivand  bani în Elveţia, a fost nevoit să-şi vândă rândul de haine pe care l-a avut în rucsac şi ceasul de la mână.

   A ajuns după un an de zile, pe 16 iulie 1904 la Paris. S-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase unde a învăţat doar doi ani pentru că la 30 de ani era limita de vârstă şi a fost exmatriculat. Mai târziu, le spunea prietenilor ca i-au făcut un bine pentru că oricum nu mai avea ce să înveţe la acea şcoală.

  Totodată, s-a angajat şi ca spălător de vase într-un restaurant.

   În 1907, Brâncuşi a lucrat câteva luni în atelierul lui Auguste Rodin. Acesta i-a observat talentul şi i-a propus lui Brâncuşi să rămână şi să lucreze alături de el, plătit. Brâncuşi i-a refuzat propunerea, spunându-i: „Maestre, la umbra copacilor falnici nu creşte nimic.” La rândul lui, Rodin i-a răspuns: „Brâncuşi, ai dreptate. Esti la fel de încăpăţânat ca şi mine.”

  La 12 aprilie 1956 si-a dictat testamentul fiind bolnav și slăbit la cei 80 de ani ai săi. După  mai multe luni de zăcut la pat, în 1957, Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil și se spovedește și se împărtășește,  suferind că moare printre străini.

   În data de 16 martie Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

   ”Pictorul răscoalelor de la 1907”, Octav Băncilă s-a nascut la 4 februarie în localitatea Corni, în apropiere de Botoșani. A fost al cincilea fiu al familiei Vasile si Profira Băncilă. După nașterea sa, familia s-a mutat la Botoșani unde si-a deschis o prăvălie. La vârsta de 4 ani rămâne orfan de tată iar la 8 ani ajunge in Iași fiind adus de surorile mai mari crescând alături de cei 6 copii ai acestora. 

   Octav Băncilă a realizat circa 1.500 de lucrări în ulei, acuarele, guașe și desene pe parcursul carierei sale artistice.

🔥Poate unii i-am uitat numele dar tabloul din manualele de altadata, cred ca nu.🔥

   În prima parte a existenței noastre pe acest pământ, chiar dacă nu conștientizăm în acel moment, în acea etapă a vieții , fiecare avem Raiul nostru, trăim în Raiul nostru. Odată cu scurgerea vremii și a trecerii noastre prin timp si prin acest spațiu geografic vine clipa depărtării noastre de acest loc și astfel învățăm ce-i dorul, acea stare sufletească ce exprimă suferința pricinuită de îndepărtare. Abia atunci înțelegem alt sens al expresiei "Gură și colț de Rai", înțelegem că fiecare are Raiul lui, acel colțișor de țară, leagăn al copilăriei noastre  de unde ne-am luat toată energia benefică, unde am simțit iubirea nemărginită a celor apropiați și am iubit fără limite și limitări toate cotloanele acelor locuri până la cer și înapoi. 

   "Nimic din ceea ce avem lăsat ca memorie colectivă prin folclor nu este gratuit, are cel puțin un sâmbure de adevăr" spunea pe bună dreptate Vasile Rudan.

-vor putea organiza și vor transmite o anumită informație pe temă dată, 

-vor dezvolta ideea și vor pregăti un discurs pentru a putea convinge,

-vor demonstra eficiența unui algoritm sau a unei abordări,

-vor compara și evalua puncte de vedere diferite.

    Dezbaterile au rolul de a forma și dezvolta abilitățile de ascultare activă și gândire critică, de investigare și analiză, de organizare a grupului și de conducere,  de argumentare, de convingere și bineînțeles, de forma și dezvolta abilitățile de comunicare (verbală, nonverbală, paraverbală) și de organizarea discursului. Acest tip de activități dezvoltă empatia, spontaneitatea, încrederea în sine dar si capacitatea gestionării emoțiilor, a lucrului in echipa si cooperare sau de  a fi deschis/ă la opiniile celorlalți. Sunt, de asemenea o modalitate plăcută și distractivă de petrecere a timpului.

   Pentru o bună desfașurare, participantii la Debate trebuie să cunoască nu doar tematica supusă dezbaterii ci și regulile conform cărora derulează dezbaterea (alegerea echipei care incepe dezbaterea, alocarea timpului fiecărui vorbitor, interventia participantilor, etc.).

   Dacă am privi educația ca pe o investiție putem spune că e cea mai bună investitie, e ca o moneda pentru viată întrucât ne sprijină să devenim cea mai bună versiune a noastră în timp. Ambiția și curajul alaturi de perseverentă, inteligență și implicare constantă cu dăruire in educatie te ajută să devii puternic, să iei decizii înțelepte în viață.

   Să nu uităm afirmatia lui Slavici: "Menirea firească a școlii nu e să dea învățătura, ci să deștepte cultivând destoinicirile intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăța toata viața". 

      Primele colinde aveau o semnificatie diferită de cea de azi, erau cântece păgâne însoțite de dansuri în jurul focurilor și monumentelor de piatră în perioada Solstitiului de iarna. Scopul ritualului era de a ura pentru belsug  si fertilitate  sau de alungarea spiritelor rele si de invocarea sufletelor celor plecati dintre noi,

     Colindatul s-a transmis din generație în generație pe cale orală fără să se cunoască istoria clară a originii sau a evoluției sale.Unele teorii susțin că oamenii saraci colindau in schimbul hranei sau a bauturii in timp ce alta teorie sustine ca deoarece era nu era permis cantatul in biserici colindatorii calatoreau din usa in ușă.

     Chiar dacă au fost interzise colindele , ele au supraviețuit pentru că au fost cântate în secret.

să citim ceva bun,

să vedem ceva frumos și,

dacă e posibil,

să spunem câteva cuvinte frumoase"-Goethe

     Cuvântul scris sau rostit e energie și are un  impact puternic asupra ascultătorului sau cititorului. Poate crea o prapastie in sufletul unui om sau il poate ridica până în înaltul cerului. O vorbă bună spusă sau scrisă nu costă nimic dar poate aduce un strop de fericire sufletului. Un cuvânt poate aduce lumină și atunci când peste tot, în jur, e întuneric. 

De ce?

Pentru că unirea zilnică într-un mănunchi viguros și trainic adună tăria și rezistența în a înfrunta cutremurele ce se abat asupra neamului nostru românesc.Să nu uităm că istoria a fost scrisă cu jertfă, cu sânge și este bunul unui întreg popor dar e și meritul său. Tocmai de aceea suntem datori să dăm mai departe copiilor noștri istoria ce am primit-o de la bunicul, de la bunica, de la inaintașii noștri s-o ducă mai departe. Asta înseamnă sa fii patriot, nu doar să arborezi steagul într-o zi din an. Bunicii, oamenii simpli cu doar câteva clase sau nici chiar atât ne-au dat cele mai importante lecții de viață. Traieste in armonie cu tine, cu locul, cu  oamenii, cu Dumnezeu. Traieste romaneste hranindu-te cu produsele noastre, imbracandu-te romaneste, plangi romaneste, bucura-te si rade romaneste, canta si joaca romaneste ca sa simti ce -n seamna cu adevarat sa apartii acestui pamant cu toate sfintenia si framantarile sale.

   Șezătorile se țineau după  Lăsatul Secului de Crăciun in serile zilelor lucrătoare la una sau mai multe case, după nevoie. Femeile mai ziceau ca merg cu lucru (coseau, cu furca, făceau ciorapi, mănusi, veste...). Femeile se ajutau intre ele si la pusul razboiului, tesut, urzit, nevedit. Copiii, feciorii sau chiar barbații făceau dude, adunau gheme ... Era ocazia lor de a comenta evenimentele din vatra satului, de a spune glume, de a colinda. Era locul unde se facea educatia conform cu legile nescrise ale firii, ale satului.

  În clacă și în șezătoare găzdoaiele isi omeneau (serveau) ospătoii (musafirii) sau ajutoarele cu bucate calde gatite de ele și cu cate un paharel. Isi insoteau treaba cu pauze facute de muzicantii ce ziceau cate un dans sau joc la higheghe (vioara cu goarna). Atunci si acolo era momentul potrivit pentru copii de a invata sa joace. Strigaturile erau nelipsite in timpul jocului, mai ales cele dialogate. Cei care nu obisnuiau sa se foloseasca de strigaturi erau considerati mai bleji, ca aveau o problema de socializare sau de adaptare. Șezatorile erau singurele adunari din Postul Craciunului in care oamenii se veseleau.

Primii DASCĂLI ce scriu pe tabla vieții e familia. Aceasta e celula de bază a societății.Dacă e sănătoasă pune o fundație \educație puternică DOAR așa școala va putea ridica ziduri puternice, rezistente în fața vicisititudinilor vremii. Fiecare zâmbet și fiecare mângâiere, fiecare interacțiune și joacă e de fapt o formă de comunicare și educare a bebelușului ce treptat pășește pe scara vieții, pe calea devenirii sale ca om. Inclusiv răspunsurile la intrebările din privirea copilului vin în sprijinul acestuia de a descoperi universul din jurul său. Fiecare gest e o experiență de învățare/educare. Educația sănătoasă oferită încă de la naștere unui copil este, de fapt, șansa unui start bun în viață.O Credinta puternica în bine , vremurile tulburi nu o pot dărâma.

Cea mai grea meserie este cea de părinte, iar CEA MAI MINUNATĂ E DE DASCĂL..