În opinia lui Gibbs (1992), învăţarea centrată pe elev oferă elevilor o mare autonomie şi un control sporit cu privire la disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi la ritmul de studiu (pag. 23). Această opinie pune în evidenţă carecteristicile fundamentale ale învăţării centrate pe elev. Cea mai importantă idee este aceea că elevii trebuie să aibă un control sporit asupra învăţării, asumându-şi responsabilităţi referitoare la: ce se învaţă, modul de a se învăţa, de ce se învaţă, momentul în care se învaţă
Ce este specific învăţării centrate pe grupe de elevi este chiar interacţiunea dintre elevi din timpul activităţii de învăţare, ceea ce face învăţarea mai uşoară, mai activă, cu rezultate foarte bune care nu întârzâie să apară. Această interactivitate face ca elevii să se transforme din personajul pasiv al învăţării care primeau cunoştinţele de-a gata de la profesor în personajul principal în formarea educaţională proprie.
Interactivitatea înseamnă atât cooperare între membrii grupului, dar şi o competiţie. În îndeplinirea unor sarcini simple de lucru, învăţarea centrată pe grupe de elevi este stimulantă, elevii împărtăşindu-şi unul altuia din cunoştinţe pentru a ajunge la rezultatul corect, dorit. În rezolvările de exerciţii şi probleme, interacţiunea dintre membrii grupului având ca rezultat emiterea mai multor variante, metode de rezolvare, care facilitează obţinerea rezultatului corect.
Interacţiunea dintre membrii grupului este foarte importantă în faptul că în aceste condiţii, elevii îşi vor da seama atât de posibilităţile lor intelectuale, dar şi de limite, aceste lucruri ajutându-i în autoevaluare. Cei care învaţă în echipă vor fi capabili să sistematizeze cunoştinţele mult mai uşor, vor putea să folosească aceste cunoştinţe mai uşor, să le aplice atunci când va fi nevoie. Este cunoscut faptul că elevii învaţă mult mai facil unul de la altul, cunoştinţele învăţate astfel fiind ţinute minte mai mult timp, în comparaţie cu cele învăţate individual.
Se dezvoltă foarte bine inter-relaţionarea de toate tipurile: profesor – elev, elev – profesor, elev – elev, acestă abilitate de conumicare în grup ajutându-i foarte mult în viată, dar şi în viitor în activitatea lor profesională.
Cele mai importante avantaje ale învăţării centrate pe grupe de elevi sunt:
 Pentru a fi îndeplinite scrcini didactice simple, activitatea de grup stimulează elevii, acestora trezindu-le dorinţa de învăţare a altor cunoştinţe.
 Cei care învaţă pe grupe pot sintetiza ceea ce au învăţat în multe modalităţi.
 Învăţarea centrată pe grupe de elevi este foarte importantă în descoperirea posibilităţilor de învăţare şi cunoaştere ale elevilor, dar şi în descoperirea limitelor lor, deci în autoevaluarea individuală.
 În activităţile în grup se dezvoltă plăcerea de a învăţa alături de colegi, acest lucru având o importanţă  deosebită în dezvoltarea personalităţii elevilor.
 Învăţarea centrată pe grupe de elevi are drept rezultat cooperarea dintre membrii grupului, ceea ce face ca învăţarea în grup să fie mult mai uşoară şi pe termen mai îndelungat decât în cazurile de predare a cunoştinţelor de către profesor sau de învăţare individuală.
Învăţământul actual urmăreşte folosirea în cadrul procesului instructiv – educativ a metodelor activizante pentru elevi, care să solicite gândirea şi creativitatea elevului.
„Activ este elevul care depune efort de reflecţie personală, interioară şi abstractă, care întreprinde o acţiune mentală de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe. „Activismul exterior” vine deci să servească drept suport material „activismului interior”, psihic, mintal, să devină un purtător al acestuia.” (Ioan Cerghit, 1997, p. 73).
Vorbind despre metodele învăţării interactive, Ion-Ovidiu Pânişoară explică: „Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicări, observând tendinţele inhibitorii care pot apărea în interiorul grupului” ( Ion-Ovidiu Pânişoară, 2003, p. 140).
Vorbind despre necesitatea în învăţământul actual de noi variante în plan didactic (metode, mijloace, forme de organizare), care să sporească după folosirea lor a eficienţei activităţilor instructiv – educative, prof. Ioan Cerghit afirma:
„Pedagogia modernă nu caută să impună niciun fel de reţetar rigid, dimpotrivă, consideră că, fixarea metodelor, conservatorismul educatorilor, rutina excesivă, indiferenţa etc. aduc mari prejudicii efortului actual de ridicare a învăţământului pe noi trepte; ea nu se opune în niciun fel iniţiativei şi originalităţii individuale sau colective de regândire şi reconsiderare în spirit creator a oricăror aspecte care privesc perfecţionarea şi modernizarea metodologiei învăţământului de toate gradele. În fond creaţia, în materie de metodologie, înseamnă o necontenită căutare, reînnoire şi îmbunătăţire a condiţiilor de muncă în instituţiile şcolare.” (Ioan Cerghit, 1997, p. 44)

BIBLIOGRAFIE
          Ausubel, D.; Floyd, R., Învățarea în școalã, Editura Didacticã și Pedagogicã, București, 1981.
Bocoș, M., Instruire interactivã. Repere pentru reflecție și acțiune, Editura Presa Universitarã Clujeanã, Cluj-Napoca, 2002.
Ioan Cerghit – Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii. Editura Aramis, Bucuresti, 2002.
Ioan Cerghit – Metode de învăţământ. Editura Polirom, Iaşi, 2004.

Prof. Înv. Primar, Drăniceanu Dorina  , Școala Gimnazială”Mircea Eliade” Craiova