Abordarea de faţă se referă la accepţiunea mai largă a conceptului de ,,lectură", şi anume aceea referitoare la citirea cursivă şi conştientă a unui text, nu neapărat unul literar. De altfel, din punct de vedere metodic, dobândirea competenţelor de lectură are la bază exersarea citirii unor texte nonliterare, adică acel tip de texte pe care copiii le întâlnesc în viaţa de zi cu zi. Este evident că, dacă se doreşte formarea competenţelor de lectură, ca bază a competenţei-cheie europene de comunicare în limba maternă, textele pe care elevii ar trebui să le citească cu prioritate şi ale căror mesaje ar trebui să înveţe să le descifreze ar trebui să fie cele nonliterare, cu care se vor confrunta pe tot parcursul vieţii în fiecare moment.
Studierea textelor literare este şi ea importantă, dar ca bază a altei competenţe: aceea de învăţare culturală, care presupune a citi şi a înţelege conţinutul unui produs cultural (literar, muzical, de artă plastic etc.) şi de a descifra mesajul respectivului produs (mesaj literar, muzical, plastic etc.). În concluzie, competenţa de descifrare a unui text literar şi a mesajului literar al unui astfel de text este practic subsecventă competenţei de descifrare a unui text nonliterar şi a mesajului de conţinut al acestuia. De aceea, ne vom referi la modalitaţile de dezvoltare a competenţelor de lectură în accepţiunea lor de ,,exersare a citirii textelor nonliterare de orice tip”.
Tehnologia existentă impune o regândire a modului în care sunt înţelese educaţia şi învăţarea. Se vorbeşte azi de trecerea de la realitatea virtuală bipolară (interacţiunea om-calculator) la cea a realităţii virtuale sociale a colaborării. Societatea cunoaşterii pune accent pe capacitatea educabilului de interpretare a informaţiilor, mai degrabă decât pe cunoaşterea lor. În acelaşi timp, democratizarea societăţii îşi găseşte şi ea exprimarea în utilizarea comunităţilor virtuale de învăţare.
În contextual învăţării în medii colaborative on-line, profesorul trebuie să ia în calcul atat avantajele, câr şi limitele comunităţilor virtual de învăţare, să evalueze propriile necesităţi didactice şi să găsească modalităţi optime de valorificare.
Sub aspectul avantajelor folosirii acestor comunităţi virtuale, acestea răspund unor nevoi individuale precum: multiculturalitatea, diversitatea, adecvarea la specificul cultural, omunicarea la distanţă între persoane cu interese comune, adaptare la societatea şi economia cunoaşterii. În acelaşi timp, comunităţile virtual de învăţare permit transferul cunoaşterii implicite. Prin relaţiile informale dintre membrii lor, comunităţile permit, pe de o parte, o învăţare sporită şi permanentă, iar pe de altă parte, o stăpânire şi dezvoltare superioară a cunoştinţelor;
Totodată, comunităţile virtuale de învăţare reprezintă un răspuns viabil pentru abordările socio-constructiviste în învăţare, predare şi evaluare, putând completa procesul educaţional cu elementele necesare unei activităţi de învăţare semnificative, eficiente şi eficace. În plus, organizarea activităţilor de învăţare în cadru virtual încurajează implicarea elevului, favorizează creşterea nivelului motivaţional al acestuia şi în special a celei intrinseci, centrată pe dezvoltarea de cunoştinţe solide pe termen lung.
Internetul determină schimbarea naturii interacţiunilor, reconfigurarea spaţiului social calculatorul având potenţialul de a revoluţiona însăşi natura învăţării, devenind astfel un veritabil mediu de manifestare şi de comunicare.
Utilizată ca instrument de comunicare, TIC oferă oportunităţi pentru extinderea procesului învăţării dincolo de limitele unei săli de clasă, localitate sau ţară, favorizând dezvoltarea unei bogate game de comunităţi de învăţare formale sau informale. Comunităţile virtual de învăţare sprijină şi încurajează achiziţia de cunoştinţe, motivează elevii pentru învăţarea împreună, readuc pasiunea pentru explorarea de noi domenii în procesul educaţiei, promovează învăţarea prin colaborare creând o adevărată stare de sinergie. Astfel, rezultatul final al cunoştinţelor acumulate şi împărtăşite este mult superior faţă de implicarea independentă, individuală cu materialul de studio.
Puterea unei comunităţi de învăţare este superioară întrucât sprijină creşterea şi dezvoltarea atât intelectuală, cât şi personală a membrilor săi. Învăţarea are, pe lângă latura individuală evidentă, şi o importantă componentă social. Nu trebuie să uităm că noile tehnologii permit şi dezvoltarea de comunităţi virtuale de învăţare în care elevii pot accesa comunităţi de experţi din afara şcolii.
În cadrul tuturor acestor tipuri de activităţi, elevii sunt în permanenţă puşi în situaţia de a-şi exersa competenţele de bază de lectură şi de înţelegere a mesajului unui text nonliterar, precum şi de selectare de către educabili a răspunsurilor potrivite mesajului detectat.
În afara avantajelor identificate, utilizarea tehnologiei pentru facilitarea învăţării prin comunităţi virtuale prezintă şi anumite dezavantaje. Astfel, utilizarea inadecvată a computerului poate izola elevul. În acest sens, există riscul ca o exacerbare a utilizării mediilor virtuale să afecteze negativ abilităţile sociale şi cele de comunicare orală, scrisă sau de gestiune a mediilor tradiţionale de informare. Totodată, tehnologia poate facilita o învăţare autonomă, dar care uneori este mai degrabă individuală decât prin cooperare, fapt care contrazice însăşi ideea de comunitate. Se mai costată totodată faptul că, adesea, cunoaşterea transmisă prin succesiuni de emailuri se pierde odată cu încetarea acestor schimburi în cazul în care nu se folosesc forumuri de discuţii.
Un alt dezavantaj eset şi faptul că, dacă aplicaţia software permite doar afişarea în ordine cronologică a succesiunii de mesaje, atunci regăsirea ulterioară a soluţiilor vechi la probleme similare este anevoioasă. În plus, indivizii din exterior interesaţi sau care întâmpină probleme noi nu au cunoştinţă despre comunităţile adhoc şi nu pot beneficia de expertiza acestora. La aceasta se mai adaugă faptul că, atunci când un membru părăseşte comunitatea, cunoştinţele personale acumulate din experienţă nu vor mai fi disponibile celorlalţi. Plecarea unor membri afectează reţelele informale, determinând dispariţia vechilor canale prin care comunicau membrii când întâmpinau o problem.
Dintr-o altă perspectivă, spre deosebire de locul de muncă, unde este încurajată învăţarea prin colaborare, învăţământul se bazează preponderent pe recunoaşterea performanţelor individuale în cadrul unui mediu competitiv, iar colaborarea între elevi este uneori etichetată ca trişare. În plus, procesul evaluării se bazează pe note individuale, iar colaborarea poate fi privită de elevii care se centrează pe note ca neproductivă, chiar ameninţătoare pentru cei cu performanţe sau ca pe o povară inutilă.
Pe de altă parte, utilizarea comunităţilor virtual de învăţare în educaţie ridică serioase probleme de ordin etic ce ţin de barierele de acces pentru cei care nu dispun de echipamentul, cunoştinţele şi abilităţile necesare, conducând la accentuarea diviziunii digitale. La acestea se adaugă bariere afective precum percepţiile despre tehnologiesau anxietăţi despre utilizarea acesteia. În acelaşi timp, învăţarea prin colaborare vine în contradicţie cu tendinţa recentă către individualismul în reţea.
Pe lângă surmontarea acestor limite ale folosirii TIC şi a comunitpţilor virtual de învăţare, profesorul are datoria de a identifica acea tehnologie potrivită pentru aplicarea ideilor pedagogice postmoderne îmbrăţişate nu doar de şcoala noastră pedagogic, ci şi de politicile educaţionale naţionale: învăţarea centrată pe competenţe, curriculum (nu doar formal, ci şi nonformal şi informal) centrat pe elev, învăţarea prin interacţiuni de tip elev-elev, învăţarea colaborativă etc. Simpla utilizare a comunicării mediate de calculator nu garantează cu nimic efecte educaţionale la elevi.
Cea mai cunoscută şi utilizată comunitate virtuală de învăţare pentru elevi este cea de eTwinning, cadru în care elevi din toate ţările UE colaborează în realizarea unor proiecte educaţionale realizate în parteneriat internaţional. Proiectele educaţionale sau socio-educaţionale constituie o modalitate atractivă şi eficientă prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme, învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice. Obiectivele şi amploarea proiectelor pot fi diferite, însă structura şi etapele parcurse sunt, în general, aceleaşi. Este foarte important ca proiectele să răspundă nevoilor şcolii, cadrelor didactice şi elevilor, să-şi propună ameliorarea unor aspecte ale vieţii şcolii, fie din sfera curriculară, fie din cea extracurriculară. Învăţarea eTwinning este valorosă şi pentru că este realizată prin proiect. În sens restrâns, proiectul este o metodă didactică ce conduce la o învăţare în profunzime, metodă în cadrul căreia elevii sunt cei care concep propria activitate, unde li se oferă libertatea de alegere dintr-o serie de posibilităţi stabilite de profesor împreună cu elevii săi. Acest tip de învăţare este proiectată după nevoile şi interesele individuale ale fiecărui elev, fapt destul de greu de împlinit în toate tipurile de activităţi din programul şcolar.
Termenul de comunitate virtuală de învăţare este legată de conceptele: comunitate (interacţiunea membrilor, scop, valori, interese, practici şi cultură comune), spaţiu virtual (mediere tehnologică a interacţiunii umane) şi procese de învăţare (procese prin care individul dobândeşte noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini, competenţe), reunind caracteristicile specifice ale acestora. În cadrul unei comunităţi virtuale de învăţare, elevii dobândesc prin colaborare o înţelegere comună a conţinuturilor, sprijinindu-se totodată reciproc în deprinderea deprinderilor şi abilităţilor digitale şi exersându-şi competenţele de interrelaţionare. Această modalitate de învăţare oferă elevului posibilităţi sporite de comunicare, de descoperire, de exprimare, de construire a propriei cunoaşteri prin angajarea activă în comunitatea de care aparţine.
Comunităţile on-line de învăţare au potenţialul de a dezvolta la elevi o serie de abilităţi precum: comunicare; discuţii de grup; împărtăşirea informaţiilor; compararea, construirea, organizarea informaţiilor; schimbul de experienţe; realizarea de publicaţii, lecţii, vizite virtual; rezolvarea în comun sau individuală de problem; feedback între colegi; simulare; mentorat.
Pe de altă parte, învăţarea în cadrul comunităţilor virtuale prezintă anumite aspecte problematice, cum ar fi: cunoaşterea nivelului de implicare în studiul disciplinei; contorizarea frecvenţei şi a participării; cunoaşterea dificultăţilor sau a diverselor motive din pricina cărora ar putea fi distras elevul; identificarea stărilor afective în textele editate de elevi; strategiile optime de intervenţie pentru elevii care nu participă activ; recunoaşterea şi soluţionarea dezacordurilor şi conflictelor.
În schimb, în comunităţile de tip eTwinning, fiecare membru al grupului are aceleaşi şanse de a se exprima, inclusiv cei care au nevoie de mai mult timp pentru a formula un răspuns, întrucât comunicarea este de cele mai multe ori asincronă. Învăţarea în comunităţile virtuale este facilitată de procesul comunicării în reţea şi prin faptul că elevul este determinat să îşi aştearnă gândurile în scris. Pentru a conferi contribuţiei proprii coerenţă şi logică, elevul trebuie să îşi exprime propriile gânduri într-un limbaj inteligibil pentru ceilalţi, clarificându-şi atât ideile proprii, cât şi modul de organizare al acestora. Comunicarea scrisă în acest tip de comunităţi permit ca fiecare aspect al discuţiei să fie dezvoltat ulterior, independent de timp, de către orice membru. Recitirea mesajelor permite acumularea graduală a cunoaşterii, eliminându-se posibilitatea ca unele idei de pe parcursul conversaţiei să fie uitate sau să se devieze de la tema în discuţie. În acelaşi timp, elevii pot beneficia de fenomenul benefic al transferului, ca parte a procesului educaţional: transfer de idei, de argumente, de structuri de comunicare, de competenţe culturale sau chiar de motivaţie. Desigur, pentru dezvoltarea motivaţiei intrinseci a învăţării, trebuie să se ţină cont de: relevanţa activităţilor propuse, gradul de atenţie, încrederea, satisfacţia, curiozitatea, creativitatea, dar şi de controlul exercitat de cadrul didactic.
Pe de altă parte, există anumite condiţii de optimizare a învăţării prin comunităţile virtuale, dintre aceştia făcând parte factori afectivi precum: mărimea grupului, cunoaşterea celorlalţi participanţi, experienţa elevului, dificultatea sarcinii sau, pur şi simplu, nevoia de comunicare virtuală.
Pentru a crea o comunitate virtuală, trebuie parcurşi câţiva paşi necesari pentru asigurarea condiţiilor funcţionării acesteia: definirea clară a scopului grupului; crearea unui spaţiu distinct de întâlnire; crearea unui leadership eficace din interior; definirea normelor şi a unui cod clar de conduită; permiterea unei variate game de roluri ale membrilor (membru, administrator, observator, invitat); organizarea şi facilitarea de subgrupuri; acordarea dreptului membrilor de rezolvare internă a disputelor. În acelaşi timp, profesorii au responsabilitatea de a superviza comunitatea virtuală, de a monitoriza evoluţia şi efectele ei benefice pentru învăţare.
Condiţia esenţială a unei bune funcţionări a oricărei comunităţi virtuale de învăţare este participarea profesorului în calitate de partener, alături de elevi, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite anterior de comun acord (pe baza negocierii intereselor de învăţare ale educabililor). Iar unul dintre obiectivele de bază al proiectelor realizate prin utilizarea TIC, în cadrul comunităţilor virtuale de învăţare, este acela al citirii conştiente şi al înţelegerii mesajului textului, precum şi al emiterii răspunsului adecvat mesajului perceput. Aceste elemente ale competenţei-cheie de comunicare în limba maternă se constituie totodată în standarde de performanţă pe care elevii trebuie să le îndeplinească la sfârşitul ciclului primar, iar una dintre mijloacele didactice cele mai motivante şi care dezvoltă un număr important de alte competenţe transversale este utilizarea TIC în cadrul organizat al platformelor de învăţare organizate de către profesori.
Bibliografie:
]]>Într-o lume în care se utilizează pe scară tot mai amplă a calculatorul, comunităţile virtuale încep să cunoască o dezvoltare fără precedent, TIC având avantajul depăşirii distanţei de timp şi spaţiu. În domeniul educaţiei se vorbeşte tot mai mult de comunităţile virtuale de învăţare ca mijloc didactic cu un important potenţial educaţional (competenţe sociale şi civice, competenţe digitale, competenţe culturale şi interculturale şi alte competenţe transversale).
Abordarea de faţă se referă la accepţiunea mai largă a conceptului de ,,lectură", şi anume aceea referitoare la citirea cursivă şi conştientă a unui text, nu neapărat unul literar. De altfel, din punct de vedere metodic, dobândirea competenţelor de lectură are la bază exersarea citirii unor texte nonliterare, adică acel tip de texte pe care copiii le întâlnesc în viaţa de zi cu zi. Este evident că, dacă se doreşte formarea competenţelor de lectură, ca bază a competenţei-cheie europene de comunicare în limba maternă, textele pe care elevii ar trebui să le citească cu prioritate şi ale căror mesaje ar trebui să înveţe să le descifreze ar trebui să fie cele nonliterare, cu care se vor confrunta pe tot parcursul vieţii în fiecare moment.
Studierea textelor literare este şi ea importantă, dar ca bază a altei competenţe: aceea de învăţare culturală, care presupune a citi şi a înţelege conţinutul unui produs cultural (literar, muzical, de artă plastic etc.) şi de a descifra mesajul respectivului produs (mesaj literar, muzical, plastic etc.). În concluzie, competenţa de descifrare a unui text literar şi a mesajului literar al unui astfel de text este practic subsecventă competenţei de descifrare a unui text nonliterar şi a mesajului de conţinut al acestuia. De aceea, ne vom referi la modalitaţile de dezvoltare a competenţelor de lectură în accepţiunea lor de ,,exersare a citirii textelor nonliterare de orice tip”.
Tehnologia existentă impune o regândire a modului în care sunt înţelese educaţia şi învăţarea. Se vorbeşte azi de trecerea de la realitatea virtuală bipolară (interacţiunea om-calculator) la cea a realităţii virtuale sociale a colaborării. Societatea cunoaşterii pune accent pe capacitatea educabilului de interpretare a informaţiilor, mai degrabă decât pe cunoaşterea lor. În acelaşi timp, democratizarea societăţii îşi găseşte şi ea exprimarea în utilizarea comunităţilor virtuale de învăţare.
În contextual învăţării în medii colaborative on-line, profesorul trebuie să ia în calcul atat avantajele, câr şi limitele comunităţilor virtual de învăţare, să evalueze propriile necesităţi didactice şi să găsească modalităţi optime de valorificare.
Sub aspectul avantajelor folosirii acestor comunităţi virtuale, acestea răspund unor nevoi individuale precum: multiculturalitatea, diversitatea, adecvarea la specificul cultural, omunicarea la distanţă între persoane cu interese comune, adaptare la societatea şi economia cunoaşterii. În acelaşi timp, comunităţile virtual de învăţare permit transferul cunoaşterii implicite. Prin relaţiile informale dintre membrii lor, comunităţile permit, pe de o parte, o învăţare sporită şi permanentă, iar pe de altă parte, o stăpânire şi dezvoltare superioară a cunoştinţelor;
Totodată, comunităţile virtuale de învăţare reprezintă un răspuns viabil pentru abordările socio-constructiviste în învăţare, predare şi evaluare, putând completa procesul educaţional cu elementele necesare unei activităţi de învăţare semnificative, eficiente şi eficace. În plus, organizarea activităţilor de învăţare în cadru virtual încurajează implicarea elevului, favorizează creşterea nivelului motivaţional al acestuia şi în special a celei intrinseci, centrată pe dezvoltarea de cunoştinţe solide pe termen lung.
Internetul determină schimbarea naturii interacţiunilor, reconfigurarea spaţiului social calculatorul având potenţialul de a revoluţiona însăşi natura învăţării, devenind astfel un veritabil mediu de manifestare şi de comunicare.
Utilizată ca instrument de comunicare, TIC oferă oportunităţi pentru extinderea procesului învăţării dincolo de limitele unei săli de clasă, localitate sau ţară, favorizând dezvoltarea unei bogate game de comunităţi de învăţare formale sau informale. Comunităţile virtual de învăţare sprijină şi încurajează achiziţia de cunoştinţe, motivează elevii pentru învăţarea împreună, readuc pasiunea pentru explorarea de noi domenii în procesul educaţiei, promovează învăţarea prin colaborare creând o adevărată stare de sinergie. Astfel, rezultatul final al cunoştinţelor acumulate şi împărtăşite este mult superior faţă de implicarea independentă, individuală cu materialul de studio.
Puterea unei comunităţi de învăţare este superioară întrucât sprijină creşterea şi dezvoltarea atât intelectuală, cât şi personală a membrilor săi. Învăţarea are, pe lângă latura individuală evidentă, şi o importantă componentă social. Nu trebuie să uităm că noile tehnologii permit şi dezvoltarea de comunităţi virtuale de învăţare în care elevii pot accesa comunităţi de experţi din afara şcolii.
În cadrul tuturor acestor tipuri de activităţi, elevii sunt în permanenţă puşi în situaţia de a-şi exersa competenţele de bază de lectură şi de înţelegere a mesajului unui text nonliterar, precum şi de selectare de către educabili a răspunsurilor potrivite mesajului detectat.
În afara avantajelor identificate, utilizarea tehnologiei pentru facilitarea învăţării prin comunităţi virtuale prezintă şi anumite dezavantaje. Astfel, utilizarea inadecvată a computerului poate izola elevul. În acest sens, există riscul ca o exacerbare a utilizării mediilor virtuale să afecteze negativ abilităţile sociale şi cele de comunicare orală, scrisă sau de gestiune a mediilor tradiţionale de informare. Totodată, tehnologia poate facilita o învăţare autonomă, dar care uneori este mai degrabă individuală decât prin cooperare, fapt care contrazice însăşi ideea de comunitate. Se mai costată totodată faptul că, adesea, cunoaşterea transmisă prin succesiuni de emailuri se pierde odată cu încetarea acestor schimburi în cazul în care nu se folosesc forumuri de discuţii.
Un alt dezavantaj eset şi faptul că, dacă aplicaţia software permite doar afişarea în ordine cronologică a succesiunii de mesaje, atunci regăsirea ulterioară a soluţiilor vechi la probleme similare este anevoioasă. În plus, indivizii din exterior interesaţi sau care întâmpină probleme noi nu au cunoştinţă despre comunităţile adhoc şi nu pot beneficia de expertiza acestora. La aceasta se mai adaugă faptul că, atunci când un membru părăseşte comunitatea, cunoştinţele personale acumulate din experienţă nu vor mai fi disponibile celorlalţi. Plecarea unor membri afectează reţelele informale, determinând dispariţia vechilor canale prin care comunicau membrii când întâmpinau o problem.
Dintr-o altă perspectivă, spre deosebire de locul de muncă, unde este încurajată învăţarea prin colaborare, învăţământul se bazează preponderent pe recunoaşterea performanţelor individuale în cadrul unui mediu competitiv, iar colaborarea între elevi este uneori etichetată ca trişare. În plus, procesul evaluării se bazează pe note individuale, iar colaborarea poate fi privită de elevii care se centrează pe note ca neproductivă, chiar ameninţătoare pentru cei cu performanţe sau ca pe o povară inutilă.
Pe de altă parte, utilizarea comunităţilor virtual de învăţare în educaţie ridică serioase probleme de ordin etic ce ţin de barierele de acces pentru cei care nu dispun de echipamentul, cunoştinţele şi abilităţile necesare, conducând la accentuarea diviziunii digitale. La acestea se adaugă bariere afective precum percepţiile despre tehnologiesau anxietăţi despre utilizarea acesteia. În acelaşi timp, învăţarea prin colaborare vine în contradicţie cu tendinţa recentă către individualismul în reţea.
Pe lângă surmontarea acestor limite ale folosirii TIC şi a comunitpţilor virtual de învăţare, profesorul are datoria de a identifica acea tehnologie potrivită pentru aplicarea ideilor pedagogice postmoderne îmbrăţişate nu doar de şcoala noastră pedagogic, ci şi de politicile educaţionale naţionale: învăţarea centrată pe competenţe, curriculum (nu doar formal, ci şi nonformal şi informal) centrat pe elev, învăţarea prin interacţiuni de tip elev-elev, învăţarea colaborativă etc. Simpla utilizare a comunicării mediate de calculator nu garantează cu nimic efecte educaţionale la elevi.
Cea mai cunoscută şi utilizată comunitate virtuală de învăţare pentru elevi este cea de eTwinning, cadru în care elevi din toate ţările UE colaborează în realizarea unor proiecte educaţionale realizate în parteneriat internaţional. Proiectele educaţionale sau socio-educaţionale constituie o modalitate atractivă şi eficientă prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme, învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice. Obiectivele şi amploarea proiectelor pot fi diferite, însă structura şi etapele parcurse sunt, în general, aceleaşi. Este foarte important ca proiectele să răspundă nevoilor şcolii, cadrelor didactice şi elevilor, să-şi propună ameliorarea unor aspecte ale vieţii şcolii, fie din sfera curriculară, fie din cea extracurriculară. Învăţarea eTwinning este valorosă şi pentru că este realizată prin proiect. În sens restrâns, proiectul este o metodă didactică ce conduce la o învăţare în profunzime, metodă în cadrul căreia elevii sunt cei care concep propria activitate, unde li se oferă libertatea de alegere dintr-o serie de posibilităţi stabilite de profesor împreună cu elevii săi. Acest tip de învăţare este proiectată după nevoile şi interesele individuale ale fiecărui elev, fapt destul de greu de împlinit în toate tipurile de activităţi din programul şcolar.
Termenul de comunitate virtuală de învăţare este legată de conceptele: comunitate (interacţiunea membrilor, scop, valori, interese, practici şi cultură comune), spaţiu virtual (mediere tehnologică a interacţiunii umane) şi procese de învăţare (procese prin care individul dobândeşte noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini, competenţe), reunind caracteristicile specifice ale acestora. În cadrul unei comunităţi virtuale de învăţare, elevii dobândesc prin colaborare o înţelegere comună a conţinuturilor, sprijinindu-se totodată reciproc în deprinderea deprinderilor şi abilităţilor digitale şi exersându-şi competenţele de interrelaţionare. Această modalitate de învăţare oferă elevului posibilităţi sporite de comunicare, de descoperire, de exprimare, de construire a propriei cunoaşteri prin angajarea activă în comunitatea de care aparţine.
Comunităţile on-line de învăţare au potenţialul de a dezvolta la elevi o serie de abilităţi precum: comunicare; discuţii de grup; împărtăşirea informaţiilor; compararea, construirea, organizarea informaţiilor; schimbul de experienţe; realizarea de publicaţii, lecţii, vizite virtual; rezolvarea în comun sau individuală de problem; feedback între colegi; simulare; mentorat.
Pe de altă parte, învăţarea în cadrul comunităţilor virtuale prezintă anumite aspecte problematice, cum ar fi: cunoaşterea nivelului de implicare în studiul disciplinei; contorizarea frecvenţei şi a participării; cunoaşterea dificultăţilor sau a diverselor motive din pricina cărora ar putea fi distras elevul; identificarea stărilor afective în textele editate de elevi; strategiile optime de intervenţie pentru elevii care nu participă activ; recunoaşterea şi soluţionarea dezacordurilor şi conflictelor.
În schimb, în comunităţile de tip eTwinning, fiecare membru al grupului are aceleaşi şanse de a se exprima, inclusiv cei care au nevoie de mai mult timp pentru a formula un răspuns, întrucât comunicarea este de cele mai multe ori asincronă. Învăţarea în comunităţile virtuale este facilitată de procesul comunicării în reţea şi prin faptul că elevul este determinat să îşi aştearnă gândurile în scris. Pentru a conferi contribuţiei proprii coerenţă şi logică, elevul trebuie să îşi exprime propriile gânduri într-un limbaj inteligibil pentru ceilalţi, clarificându-şi atât ideile proprii, cât şi modul de organizare al acestora. Comunicarea scrisă în acest tip de comunităţi permit ca fiecare aspect al discuţiei să fie dezvoltat ulterior, independent de timp, de către orice membru. Recitirea mesajelor permite acumularea graduală a cunoaşterii, eliminându-se posibilitatea ca unele idei de pe parcursul conversaţiei să fie uitate sau să se devieze de la tema în discuţie. În acelaşi timp, elevii pot beneficia de fenomenul benefic al transferului, ca parte a procesului educaţional: transfer de idei, de argumente, de structuri de comunicare, de competenţe culturale sau chiar de motivaţie. Desigur, pentru dezvoltarea motivaţiei intrinseci a învăţării, trebuie să se ţină cont de: relevanţa activităţilor propuse, gradul de atenţie, încrederea, satisfacţia, curiozitatea, creativitatea, dar şi de controlul exercitat de cadrul didactic.
Pe de altă parte, există anumite condiţii de optimizare a învăţării prin comunităţile virtuale, dintre aceştia făcând parte factori afectivi precum: mărimea grupului, cunoaşterea celorlalţi participanţi, experienţa elevului, dificultatea sarcinii sau, pur şi simplu, nevoia de comunicare virtuală.
Pentru a crea o comunitate virtuală, trebuie parcurşi câţiva paşi necesari pentru asigurarea condiţiilor funcţionării acesteia: definirea clară a scopului grupului; crearea unui spaţiu distinct de întâlnire; crearea unui leadership eficace din interior; definirea normelor şi a unui cod clar de conduită; permiterea unei variate game de roluri ale membrilor (membru, administrator, observator, invitat); organizarea şi facilitarea de subgrupuri; acordarea dreptului membrilor de rezolvare internă a disputelor. În acelaşi timp, profesorii au responsabilitatea de a superviza comunitatea virtuală, de a monitoriza evoluţia şi efectele ei benefice pentru învăţare.
Condiţia esenţială a unei bune funcţionări a oricărei comunităţi virtuale de învăţare este participarea profesorului în calitate de partener, alături de elevi, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite anterior de comun acord (pe baza negocierii intereselor de învăţare ale educabililor). Iar unul dintre obiectivele de bază al proiectelor realizate prin utilizarea TIC, în cadrul comunităţilor virtuale de învăţare, este acela al citirii conştiente şi al înţelegerii mesajului textului, precum şi al emiterii răspunsului adecvat mesajului perceput. Aceste elemente ale competenţei-cheie de comunicare în limba maternă se constituie totodată în standarde de performanţă pe care elevii trebuie să le îndeplinească la sfârşitul ciclului primar, iar una dintre mijloacele didactice cele mai motivante şi care dezvoltă un număr important de alte competenţe transversale este utilizarea TIC în cadrul organizat al platformelor de învăţare organizate de către profesori.
Bibliografie:
Abordarea de faţă se referă la accepţiunea mai largă a conceptului de ,,lectură", şi anume aceea referitoare la citirea cursivă şi conştientă a unui text, nu neapărat unul literar. De altfel, din punct de vedere metodic, dobândirea competenţelor de lectură are la bază exersarea citirii unor texte nonliterare, adică acel tip de texte pe care copiii le întâlnesc în viaţa de zi cu zi. Este evident că, dacă se doreşte formarea competenţelor de lectură, ca bază a competenţei-cheie europene de comunicare în limba maternă, textele pe care elevii ar trebui să le citească cu prioritate şi ale căror mesaje ar trebui să înveţe să le descifreze ar trebui să fie cele nonliterare, cu care se vor confrunta pe tot parcursul vieţii în fiecare moment.
Studierea textelor literare este şi ea importantă, dar ca bază a altei competenţe: aceea de învăţare culturală, care presupune a citi şi a înţelege conţinutul unui produs cultural (literar, muzical, de artă plastic etc.) şi de a descifra mesajul respectivului produs (mesaj literar, muzical, plastic etc.). În concluzie, competenţa de descifrare a unui text literar şi a mesajului literar al unui astfel de text este practic subsecventă competenţei de descifrare a unui text nonliterar şi a mesajului de conţinut al acestuia. De aceea, ne vom referi la modalitaţile de dezvoltare a competenţelor de lectură în accepţiunea lor de ,,exersare a citirii textelor nonliterare de orice tip”.
Tehnologia existentă impune o regândire a modului în care sunt înţelese educaţia şi învăţarea. Se vorbeşte azi de trecerea de la realitatea virtuală bipolară (interacţiunea om-calculator) la cea a realităţii virtuale sociale a colaborării. Societatea cunoaşterii pune accent pe capacitatea educabilului de interpretare a informaţiilor, mai degrabă decât pe cunoaşterea lor. În acelaşi timp, democratizarea societăţii îşi găseşte şi ea exprimarea în utilizarea comunităţilor virtuale de învăţare.
În contextual învăţării în medii colaborative on-line, profesorul trebuie să ia în calcul atat avantajele, câr şi limitele comunităţilor virtual de învăţare, să evalueze propriile necesităţi didactice şi să găsească modalităţi optime de valorificare.
Sub aspectul avantajelor folosirii acestor comunităţi virtuale, acestea răspund unor nevoi individuale precum: multiculturalitatea, diversitatea, adecvarea la specificul cultural, omunicarea la distanţă între persoane cu interese comune, adaptare la societatea şi economia cunoaşterii. În acelaşi timp, comunităţile virtual de învăţare permit transferul cunoaşterii implicite. Prin relaţiile informale dintre membrii lor, comunităţile permit, pe de o parte, o învăţare sporită şi permanentă, iar pe de altă parte, o stăpânire şi dezvoltare superioară a cunoştinţelor;
Totodată, comunităţile virtuale de învăţare reprezintă un răspuns viabil pentru abordările socio-constructiviste în învăţare, predare şi evaluare, putând completa procesul educaţional cu elementele necesare unei activităţi de învăţare semnificative, eficiente şi eficace. În plus, organizarea activităţilor de învăţare în cadru virtual încurajează implicarea elevului, favorizează creşterea nivelului motivaţional al acestuia şi în special a celei intrinseci, centrată pe dezvoltarea de cunoştinţe solide pe termen lung.
Internetul determină schimbarea naturii interacţiunilor, reconfigurarea spaţiului social calculatorul având potenţialul de a revoluţiona însăşi natura învăţării, devenind astfel un veritabil mediu de manifestare şi de comunicare.
Utilizată ca instrument de comunicare, TIC oferă oportunităţi pentru extinderea procesului învăţării dincolo de limitele unei săli de clasă, localitate sau ţară, favorizând dezvoltarea unei bogate game de comunităţi de învăţare formale sau informale. Comunităţile virtual de învăţare sprijină şi încurajează achiziţia de cunoştinţe, motivează elevii pentru învăţarea împreună, readuc pasiunea pentru explorarea de noi domenii în procesul educaţiei, promovează învăţarea prin colaborare creând o adevărată stare de sinergie. Astfel, rezultatul final al cunoştinţelor acumulate şi împărtăşite este mult superior faţă de implicarea independentă, individuală cu materialul de studio.
Puterea unei comunităţi de învăţare este superioară întrucât sprijină creşterea şi dezvoltarea atât intelectuală, cât şi personală a membrilor săi. Învăţarea are, pe lângă latura individuală evidentă, şi o importantă componentă social. Nu trebuie să uităm că noile tehnologii permit şi dezvoltarea de comunităţi virtuale de învăţare în care elevii pot accesa comunităţi de experţi din afara şcolii.
În cadrul tuturor acestor tipuri de activităţi, elevii sunt în permanenţă puşi în situaţia de a-şi exersa competenţele de bază de lectură şi de înţelegere a mesajului unui text nonliterar, precum şi de selectare de către educabili a răspunsurilor potrivite mesajului detectat.
În afara avantajelor identificate, utilizarea tehnologiei pentru facilitarea învăţării prin comunităţi virtuale prezintă şi anumite dezavantaje. Astfel, utilizarea inadecvată a computerului poate izola elevul. În acest sens, există riscul ca o exacerbare a utilizării mediilor virtuale să afecteze negativ abilităţile sociale şi cele de comunicare orală, scrisă sau de gestiune a mediilor tradiţionale de informare. Totodată, tehnologia poate facilita o învăţare autonomă, dar care uneori este mai degrabă individuală decât prin cooperare, fapt care contrazice însăşi ideea de comunitate. Se mai costată totodată faptul că, adesea, cunoaşterea transmisă prin succesiuni de emailuri se pierde odată cu încetarea acestor schimburi în cazul în care nu se folosesc forumuri de discuţii.
Un alt dezavantaj eset şi faptul că, dacă aplicaţia software permite doar afişarea în ordine cronologică a succesiunii de mesaje, atunci regăsirea ulterioară a soluţiilor vechi la probleme similare este anevoioasă. În plus, indivizii din exterior interesaţi sau care întâmpină probleme noi nu au cunoştinţă despre comunităţile adhoc şi nu pot beneficia de expertiza acestora. La aceasta se mai adaugă faptul că, atunci când un membru părăseşte comunitatea, cunoştinţele personale acumulate din experienţă nu vor mai fi disponibile celorlalţi. Plecarea unor membri afectează reţelele informale, determinând dispariţia vechilor canale prin care comunicau membrii când întâmpinau o problem.
Dintr-o altă perspectivă, spre deosebire de locul de muncă, unde este încurajată învăţarea prin colaborare, învăţământul se bazează preponderent pe recunoaşterea performanţelor individuale în cadrul unui mediu competitiv, iar colaborarea între elevi este uneori etichetată ca trişare. În plus, procesul evaluării se bazează pe note individuale, iar colaborarea poate fi privită de elevii care se centrează pe note ca neproductivă, chiar ameninţătoare pentru cei cu performanţe sau ca pe o povară inutilă.
Pe de altă parte, utilizarea comunităţilor virtual de învăţare în educaţie ridică serioase probleme de ordin etic ce ţin de barierele de acces pentru cei care nu dispun de echipamentul, cunoştinţele şi abilităţile necesare, conducând la accentuarea diviziunii digitale. La acestea se adaugă bariere afective precum percepţiile despre tehnologiesau anxietăţi despre utilizarea acesteia. În acelaşi timp, învăţarea prin colaborare vine în contradicţie cu tendinţa recentă către individualismul în reţea.
Pe lângă surmontarea acestor limite ale folosirii TIC şi a comunitpţilor virtual de învăţare, profesorul are datoria de a identifica acea tehnologie potrivită pentru aplicarea ideilor pedagogice postmoderne îmbrăţişate nu doar de şcoala noastră pedagogic, ci şi de politicile educaţionale naţionale: învăţarea centrată pe competenţe, curriculum (nu doar formal, ci şi nonformal şi informal) centrat pe elev, învăţarea prin interacţiuni de tip elev-elev, învăţarea colaborativă etc. Simpla utilizare a comunicării mediate de calculator nu garantează cu nimic efecte educaţionale la elevi.
Cea mai cunoscută şi utilizată comunitate virtuală de învăţare pentru elevi este cea de eTwinning, cadru în care elevi din toate ţările UE colaborează în realizarea unor proiecte educaţionale realizate în parteneriat internaţional. Proiectele educaţionale sau socio-educaţionale constituie o modalitate atractivă şi eficientă prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme, învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice. Obiectivele şi amploarea proiectelor pot fi diferite, însă structura şi etapele parcurse sunt, în general, aceleaşi. Este foarte important ca proiectele să răspundă nevoilor şcolii, cadrelor didactice şi elevilor, să-şi propună ameliorarea unor aspecte ale vieţii şcolii, fie din sfera curriculară, fie din cea extracurriculară. Învăţarea eTwinning este valorosă şi pentru că este realizată prin proiect. În sens restrâns, proiectul este o metodă didactică ce conduce la o învăţare în profunzime, metodă în cadrul căreia elevii sunt cei care concep propria activitate, unde li se oferă libertatea de alegere dintr-o serie de posibilităţi stabilite de profesor împreună cu elevii săi. Acest tip de învăţare este proiectată după nevoile şi interesele individuale ale fiecărui elev, fapt destul de greu de împlinit în toate tipurile de activităţi din programul şcolar.
Termenul de comunitate virtuală de învăţare este legată de conceptele: comunitate (interacţiunea membrilor, scop, valori, interese, practici şi cultură comune), spaţiu virtual (mediere tehnologică a interacţiunii umane) şi procese de învăţare (procese prin care individul dobândeşte noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini, competenţe), reunind caracteristicile specifice ale acestora. În cadrul unei comunităţi virtuale de învăţare, elevii dobândesc prin colaborare o înţelegere comună a conţinuturilor, sprijinindu-se totodată reciproc în deprinderea deprinderilor şi abilităţilor digitale şi exersându-şi competenţele de interrelaţionare. Această modalitate de învăţare oferă elevului posibilităţi sporite de comunicare, de descoperire, de exprimare, de construire a propriei cunoaşteri prin angajarea activă în comunitatea de care aparţine.
Comunităţile on-line de învăţare au potenţialul de a dezvolta la elevi o serie de abilităţi precum: comunicare; discuţii de grup; împărtăşirea informaţiilor; compararea, construirea, organizarea informaţiilor; schimbul de experienţe; realizarea de publicaţii, lecţii, vizite virtual; rezolvarea în comun sau individuală de problem; feedback între colegi; simulare; mentorat.
Pe de altă parte, învăţarea în cadrul comunităţilor virtuale prezintă anumite aspecte problematice, cum ar fi: cunoaşterea nivelului de implicare în studiul disciplinei; contorizarea frecvenţei şi a participării; cunoaşterea dificultăţilor sau a diverselor motive din pricina cărora ar putea fi distras elevul; identificarea stărilor afective în textele editate de elevi; strategiile optime de intervenţie pentru elevii care nu participă activ; recunoaşterea şi soluţionarea dezacordurilor şi conflictelor.
În schimb, în comunităţile de tip eTwinning, fiecare membru al grupului are aceleaşi şanse de a se exprima, inclusiv cei care au nevoie de mai mult timp pentru a formula un răspuns, întrucât comunicarea este de cele mai multe ori asincronă. Învăţarea în comunităţile virtuale este facilitată de procesul comunicării în reţea şi prin faptul că elevul este determinat să îşi aştearnă gândurile în scris. Pentru a conferi contribuţiei proprii coerenţă şi logică, elevul trebuie să îşi exprime propriile gânduri într-un limbaj inteligibil pentru ceilalţi, clarificându-şi atât ideile proprii, cât şi modul de organizare al acestora. Comunicarea scrisă în acest tip de comunităţi permit ca fiecare aspect al discuţiei să fie dezvoltat ulterior, independent de timp, de către orice membru. Recitirea mesajelor permite acumularea graduală a cunoaşterii, eliminându-se posibilitatea ca unele idei de pe parcursul conversaţiei să fie uitate sau să se devieze de la tema în discuţie. În acelaşi timp, elevii pot beneficia de fenomenul benefic al transferului, ca parte a procesului educaţional: transfer de idei, de argumente, de structuri de comunicare, de competenţe culturale sau chiar de motivaţie. Desigur, pentru dezvoltarea motivaţiei intrinseci a învăţării, trebuie să se ţină cont de: relevanţa activităţilor propuse, gradul de atenţie, încrederea, satisfacţia, curiozitatea, creativitatea, dar şi de controlul exercitat de cadrul didactic.
Pe de altă parte, există anumite condiţii de optimizare a învăţării prin comunităţile virtuale, dintre aceştia făcând parte factori afectivi precum: mărimea grupului, cunoaşterea celorlalţi participanţi, experienţa elevului, dificultatea sarcinii sau, pur şi simplu, nevoia de comunicare virtuală.
Pentru a crea o comunitate virtuală, trebuie parcurşi câţiva paşi necesari pentru asigurarea condiţiilor funcţionării acesteia: definirea clară a scopului grupului; crearea unui spaţiu distinct de întâlnire; crearea unui leadership eficace din interior; definirea normelor şi a unui cod clar de conduită; permiterea unei variate game de roluri ale membrilor (membru, administrator, observator, invitat); organizarea şi facilitarea de subgrupuri; acordarea dreptului membrilor de rezolvare internă a disputelor. În acelaşi timp, profesorii au responsabilitatea de a superviza comunitatea virtuală, de a monitoriza evoluţia şi efectele ei benefice pentru învăţare.
Condiţia esenţială a unei bune funcţionări a oricărei comunităţi virtuale de învăţare este participarea profesorului în calitate de partener, alături de elevi, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite anterior de comun acord (pe baza negocierii intereselor de învăţare ale educabililor). Iar unul dintre obiectivele de bază al proiectelor realizate prin utilizarea TIC, în cadrul comunităţilor virtuale de învăţare, este acela al citirii conştiente şi al înţelegerii mesajului textului, precum şi al emiterii răspunsului adecvat mesajului perceput. Aceste elemente ale competenţei-cheie de comunicare în limba maternă se constituie totodată în standarde de performanţă pe care elevii trebuie să le îndeplinească la sfârşitul ciclului primar, iar una dintre mijloacele didactice cele mai motivante şi care dezvoltă un număr important de alte competenţe transversale este utilizarea TIC în cadrul organizat al platformelor de învăţare organizate de către profesori.
Bibliografie:
]]>Într-o lume în care se utilizează pe scară tot mai amplă a calculatorul, comunităţile virtuale încep să cunoască o dezvoltare fără precedent, TIC având avantajul depăşirii distanţei de timp şi spaţiu. În domeniul educaţiei se vorbeşte tot mai mult de comunităţile virtuale de învăţare ca mijloc didactic cu un important potenţial educaţional (competenţe sociale şi civice, competenţe digitale, competenţe culturale şi interculturale şi alte competenţe transversale).
Abordarea de faţă se referă la accepţiunea mai largă a conceptului de ,,lectură", şi anume aceea referitoare la citirea cursivă şi conştientă a unui text, nu neapărat unul literar. De altfel, din punct de vedere metodic, dobândirea competenţelor de lectură are la bază exersarea citirii unor texte nonliterare, adică acel tip de texte pe care copiii le întâlnesc în viaţa de zi cu zi. Este evident că, dacă se doreşte formarea competenţelor de lectură, ca bază a competenţei-cheie europene de comunicare în limba maternă, textele pe care elevii ar trebui să le citească cu prioritate şi ale căror mesaje ar trebui să înveţe să le descifreze ar trebui să fie cele nonliterare, cu care se vor confrunta pe tot parcursul vieţii în fiecare moment.
Studierea textelor literare este şi ea importantă, dar ca bază a altei competenţe: aceea de învăţare culturală, care presupune a citi şi a înţelege conţinutul unui produs cultural (literar, muzical, de artă plastic etc.) şi de a descifra mesajul respectivului produs (mesaj literar, muzical, plastic etc.). În concluzie, competenţa de descifrare a unui text literar şi a mesajului literar al unui astfel de text este practic subsecventă competenţei de descifrare a unui text nonliterar şi a mesajului de conţinut al acestuia. De aceea, ne vom referi la modalitaţile de dezvoltare a competenţelor de lectură în accepţiunea lor de ,,exersare a citirii textelor nonliterare de orice tip”.
Tehnologia existentă impune o regândire a modului în care sunt înţelese educaţia şi învăţarea. Se vorbeşte azi de trecerea de la realitatea virtuală bipolară (interacţiunea om-calculator) la cea a realităţii virtuale sociale a colaborării. Societatea cunoaşterii pune accent pe capacitatea educabilului de interpretare a informaţiilor, mai degrabă decât pe cunoaşterea lor. În acelaşi timp, democratizarea societăţii îşi găseşte şi ea exprimarea în utilizarea comunităţilor virtuale de învăţare.
În contextual învăţării în medii colaborative on-line, profesorul trebuie să ia în calcul atat avantajele, câr şi limitele comunităţilor virtual de învăţare, să evalueze propriile necesităţi didactice şi să găsească modalităţi optime de valorificare.
Sub aspectul avantajelor folosirii acestor comunităţi virtuale, acestea răspund unor nevoi individuale precum: multiculturalitatea, diversitatea, adecvarea la specificul cultural, omunicarea la distanţă între persoane cu interese comune, adaptare la societatea şi economia cunoaşterii. În acelaşi timp, comunităţile virtual de învăţare permit transferul cunoaşterii implicite. Prin relaţiile informale dintre membrii lor, comunităţile permit, pe de o parte, o învăţare sporită şi permanentă, iar pe de altă parte, o stăpânire şi dezvoltare superioară a cunoştinţelor;
Totodată, comunităţile virtuale de învăţare reprezintă un răspuns viabil pentru abordările socio-constructiviste în învăţare, predare şi evaluare, putând completa procesul educaţional cu elementele necesare unei activităţi de învăţare semnificative, eficiente şi eficace. În plus, organizarea activităţilor de învăţare în cadru virtual încurajează implicarea elevului, favorizează creşterea nivelului motivaţional al acestuia şi în special a celei intrinseci, centrată pe dezvoltarea de cunoştinţe solide pe termen lung.
Internetul determină schimbarea naturii interacţiunilor, reconfigurarea spaţiului social calculatorul având potenţialul de a revoluţiona însăşi natura învăţării, devenind astfel un veritabil mediu de manifestare şi de comunicare.
Utilizată ca instrument de comunicare, TIC oferă oportunităţi pentru extinderea procesului învăţării dincolo de limitele unei săli de clasă, localitate sau ţară, favorizând dezvoltarea unei bogate game de comunităţi de învăţare formale sau informale. Comunităţile virtual de învăţare sprijină şi încurajează achiziţia de cunoştinţe, motivează elevii pentru învăţarea împreună, readuc pasiunea pentru explorarea de noi domenii în procesul educaţiei, promovează învăţarea prin colaborare creând o adevărată stare de sinergie. Astfel, rezultatul final al cunoştinţelor acumulate şi împărtăşite este mult superior faţă de implicarea independentă, individuală cu materialul de studio.
Puterea unei comunităţi de învăţare este superioară întrucât sprijină creşterea şi dezvoltarea atât intelectuală, cât şi personală a membrilor săi. Învăţarea are, pe lângă latura individuală evidentă, şi o importantă componentă social. Nu trebuie să uităm că noile tehnologii permit şi dezvoltarea de comunităţi virtuale de învăţare în care elevii pot accesa comunităţi de experţi din afara şcolii.
În cadrul tuturor acestor tipuri de activităţi, elevii sunt în permanenţă puşi în situaţia de a-şi exersa competenţele de bază de lectură şi de înţelegere a mesajului unui text nonliterar, precum şi de selectare de către educabili a răspunsurilor potrivite mesajului detectat.
În afara avantajelor identificate, utilizarea tehnologiei pentru facilitarea învăţării prin comunităţi virtuale prezintă şi anumite dezavantaje. Astfel, utilizarea inadecvată a computerului poate izola elevul. În acest sens, există riscul ca o exacerbare a utilizării mediilor virtuale să afecteze negativ abilităţile sociale şi cele de comunicare orală, scrisă sau de gestiune a mediilor tradiţionale de informare. Totodată, tehnologia poate facilita o învăţare autonomă, dar care uneori este mai degrabă individuală decât prin cooperare, fapt care contrazice însăşi ideea de comunitate. Se mai costată totodată faptul că, adesea, cunoaşterea transmisă prin succesiuni de emailuri se pierde odată cu încetarea acestor schimburi în cazul în care nu se folosesc forumuri de discuţii.
Un alt dezavantaj eset şi faptul că, dacă aplicaţia software permite doar afişarea în ordine cronologică a succesiunii de mesaje, atunci regăsirea ulterioară a soluţiilor vechi la probleme similare este anevoioasă. În plus, indivizii din exterior interesaţi sau care întâmpină probleme noi nu au cunoştinţă despre comunităţile adhoc şi nu pot beneficia de expertiza acestora. La aceasta se mai adaugă faptul că, atunci când un membru părăseşte comunitatea, cunoştinţele personale acumulate din experienţă nu vor mai fi disponibile celorlalţi. Plecarea unor membri afectează reţelele informale, determinând dispariţia vechilor canale prin care comunicau membrii când întâmpinau o problem.
Dintr-o altă perspectivă, spre deosebire de locul de muncă, unde este încurajată învăţarea prin colaborare, învăţământul se bazează preponderent pe recunoaşterea performanţelor individuale în cadrul unui mediu competitiv, iar colaborarea între elevi este uneori etichetată ca trişare. În plus, procesul evaluării se bazează pe note individuale, iar colaborarea poate fi privită de elevii care se centrează pe note ca neproductivă, chiar ameninţătoare pentru cei cu performanţe sau ca pe o povară inutilă.
Pe de altă parte, utilizarea comunităţilor virtual de învăţare în educaţie ridică serioase probleme de ordin etic ce ţin de barierele de acces pentru cei care nu dispun de echipamentul, cunoştinţele şi abilităţile necesare, conducând la accentuarea diviziunii digitale. La acestea se adaugă bariere afective precum percepţiile despre tehnologiesau anxietăţi despre utilizarea acesteia. În acelaşi timp, învăţarea prin colaborare vine în contradicţie cu tendinţa recentă către individualismul în reţea.
Pe lângă surmontarea acestor limite ale folosirii TIC şi a comunitpţilor virtual de învăţare, profesorul are datoria de a identifica acea tehnologie potrivită pentru aplicarea ideilor pedagogice postmoderne îmbrăţişate nu doar de şcoala noastră pedagogic, ci şi de politicile educaţionale naţionale: învăţarea centrată pe competenţe, curriculum (nu doar formal, ci şi nonformal şi informal) centrat pe elev, învăţarea prin interacţiuni de tip elev-elev, învăţarea colaborativă etc. Simpla utilizare a comunicării mediate de calculator nu garantează cu nimic efecte educaţionale la elevi.
Cea mai cunoscută şi utilizată comunitate virtuală de învăţare pentru elevi este cea de eTwinning, cadru în care elevi din toate ţările UE colaborează în realizarea unor proiecte educaţionale realizate în parteneriat internaţional. Proiectele educaţionale sau socio-educaţionale constituie o modalitate atractivă şi eficientă prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme, învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice. Obiectivele şi amploarea proiectelor pot fi diferite, însă structura şi etapele parcurse sunt, în general, aceleaşi. Este foarte important ca proiectele să răspundă nevoilor şcolii, cadrelor didactice şi elevilor, să-şi propună ameliorarea unor aspecte ale vieţii şcolii, fie din sfera curriculară, fie din cea extracurriculară. Învăţarea eTwinning este valorosă şi pentru că este realizată prin proiect. În sens restrâns, proiectul este o metodă didactică ce conduce la o învăţare în profunzime, metodă în cadrul căreia elevii sunt cei care concep propria activitate, unde li se oferă libertatea de alegere dintr-o serie de posibilităţi stabilite de profesor împreună cu elevii săi. Acest tip de învăţare este proiectată după nevoile şi interesele individuale ale fiecărui elev, fapt destul de greu de împlinit în toate tipurile de activităţi din programul şcolar.
Termenul de comunitate virtuală de învăţare este legată de conceptele: comunitate (interacţiunea membrilor, scop, valori, interese, practici şi cultură comune), spaţiu virtual (mediere tehnologică a interacţiunii umane) şi procese de învăţare (procese prin care individul dobândeşte noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini, competenţe), reunind caracteristicile specifice ale acestora. În cadrul unei comunităţi virtuale de învăţare, elevii dobândesc prin colaborare o înţelegere comună a conţinuturilor, sprijinindu-se totodată reciproc în deprinderea deprinderilor şi abilităţilor digitale şi exersându-şi competenţele de interrelaţionare. Această modalitate de învăţare oferă elevului posibilităţi sporite de comunicare, de descoperire, de exprimare, de construire a propriei cunoaşteri prin angajarea activă în comunitatea de care aparţine.
Comunităţile on-line de învăţare au potenţialul de a dezvolta la elevi o serie de abilităţi precum: comunicare; discuţii de grup; împărtăşirea informaţiilor; compararea, construirea, organizarea informaţiilor; schimbul de experienţe; realizarea de publicaţii, lecţii, vizite virtual; rezolvarea în comun sau individuală de problem; feedback între colegi; simulare; mentorat.
Pe de altă parte, învăţarea în cadrul comunităţilor virtuale prezintă anumite aspecte problematice, cum ar fi: cunoaşterea nivelului de implicare în studiul disciplinei; contorizarea frecvenţei şi a participării; cunoaşterea dificultăţilor sau a diverselor motive din pricina cărora ar putea fi distras elevul; identificarea stărilor afective în textele editate de elevi; strategiile optime de intervenţie pentru elevii care nu participă activ; recunoaşterea şi soluţionarea dezacordurilor şi conflictelor.
În schimb, în comunităţile de tip eTwinning, fiecare membru al grupului are aceleaşi şanse de a se exprima, inclusiv cei care au nevoie de mai mult timp pentru a formula un răspuns, întrucât comunicarea este de cele mai multe ori asincronă. Învăţarea în comunităţile virtuale este facilitată de procesul comunicării în reţea şi prin faptul că elevul este determinat să îşi aştearnă gândurile în scris. Pentru a conferi contribuţiei proprii coerenţă şi logică, elevul trebuie să îşi exprime propriile gânduri într-un limbaj inteligibil pentru ceilalţi, clarificându-şi atât ideile proprii, cât şi modul de organizare al acestora. Comunicarea scrisă în acest tip de comunităţi permit ca fiecare aspect al discuţiei să fie dezvoltat ulterior, independent de timp, de către orice membru. Recitirea mesajelor permite acumularea graduală a cunoaşterii, eliminându-se posibilitatea ca unele idei de pe parcursul conversaţiei să fie uitate sau să se devieze de la tema în discuţie. În acelaşi timp, elevii pot beneficia de fenomenul benefic al transferului, ca parte a procesului educaţional: transfer de idei, de argumente, de structuri de comunicare, de competenţe culturale sau chiar de motivaţie. Desigur, pentru dezvoltarea motivaţiei intrinseci a învăţării, trebuie să se ţină cont de: relevanţa activităţilor propuse, gradul de atenţie, încrederea, satisfacţia, curiozitatea, creativitatea, dar şi de controlul exercitat de cadrul didactic.
Pe de altă parte, există anumite condiţii de optimizare a învăţării prin comunităţile virtuale, dintre aceştia făcând parte factori afectivi precum: mărimea grupului, cunoaşterea celorlalţi participanţi, experienţa elevului, dificultatea sarcinii sau, pur şi simplu, nevoia de comunicare virtuală.
Pentru a crea o comunitate virtuală, trebuie parcurşi câţiva paşi necesari pentru asigurarea condiţiilor funcţionării acesteia: definirea clară a scopului grupului; crearea unui spaţiu distinct de întâlnire; crearea unui leadership eficace din interior; definirea normelor şi a unui cod clar de conduită; permiterea unei variate game de roluri ale membrilor (membru, administrator, observator, invitat); organizarea şi facilitarea de subgrupuri; acordarea dreptului membrilor de rezolvare internă a disputelor. În acelaşi timp, profesorii au responsabilitatea de a superviza comunitatea virtuală, de a monitoriza evoluţia şi efectele ei benefice pentru învăţare.
Condiţia esenţială a unei bune funcţionări a oricărei comunităţi virtuale de învăţare este participarea profesorului în calitate de partener, alături de elevi, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite anterior de comun acord (pe baza negocierii intereselor de învăţare ale educabililor). Iar unul dintre obiectivele de bază al proiectelor realizate prin utilizarea TIC, în cadrul comunităţilor virtuale de învăţare, este acela al citirii conştiente şi al înţelegerii mesajului textului, precum şi al emiterii răspunsului adecvat mesajului perceput. Aceste elemente ale competenţei-cheie de comunicare în limba maternă se constituie totodată în standarde de performanţă pe care elevii trebuie să le îndeplinească la sfârşitul ciclului primar, iar una dintre mijloacele didactice cele mai motivante şi care dezvoltă un număr important de alte competenţe transversale este utilizarea TIC în cadrul organizat al platformelor de învăţare organizate de către profesori.
Bibliografie:
Cu toate avantajele identificate la nivel teoretic, utilizarea tehnologiei pentru facilitarea învăţării prin comunităţi virtuale trebuie să aibă la bază concepţia pedagogică asupra învăţării avută în vedere de politicile educaţionale naţionale. Profesorul are datoria de a identifica tehnologia potrivită pentru a favoriza aplicarea idei pedagogice ale pedagogiei postmoderne: învăţarea centrată pe competenţe, curriculum (nu doar formal, ci şi nonformal şi informal) centrat pe elev, învăţarea prin interacţiuni de tip elev-elev, învăţarea colaborativă etc. Simpla utilizare a comunicării mediate de calculator nu garantează cu nimic efecte educaţionale la elevi.
Cea mai cunoscută şi utilizată comunitate virtuală de învăţare pentru elevi este cea de eTwinning, cadru în care elevi din toate ţările UE colaborează în realizarea unor proiecte educaţionale realizate în parteneriat internaţional. Proiectele educaţionale sau socio-educaţionale constituie o modalitate atractivă şi eficientă prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme, învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice. Obiectivele şi amploarea proiectelor pot fi diferite, însă structura şi etapele parcurse sunt, în general, aceleaşi. Este foarte important ca proiectele să răspundă nevoilor şcolii, cadrelor didactice şi elevilor, să-şi propună ameliorarea unor aspecte ale vieţii şcolii, fie din sfera curriculară, fie din cea extracurriculară. Învăţarea eTwinning este valorosă şi pentru că este realizată prin proiect. În sens restrâns, proiectul este o metodă didactică ce conduce la o învăţare în profunzime, metodă în cadrul căreia elevii sunt cei care concep propria activitate, unde li se oferă libertatea de alegere dintr-o serie de posibilităţi stabilite de profesor împreună cu elevii săi. Acest tip de învăţare este proiectată după nevoile şi interesele individuale ale fiecărui elev, fapt destul de greu de împlinit în toate tipurile de activităţi din programul şcolar.
Termenul de comunitate virtuală de învăţare este legată de conceptele: comunitate (interacţiunea membrilor, scop, valori, interese, practici şi cultură comune), spaţiu virtual (mediere tehnologică a interacţiunii umane) şi procese de învăţare (procese prin care individul dobândeşte noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini, competenţe), reunind caracteristicile specifice ale acestora. În cadrul unei comunităţi virtuale de învăţare, elevii dobândesc prin colaborare o înţelegere comună a conţinuturilor, sprijinindu-se totodată reciproc în deprinderea deprinderilor şi abilităţilor digitale şi exersându-şi competenţele de interrelaţionare. Această modalitate de învăţare oferă elevului posibilităţi sporite de comunicare, de descoperire, de exprimare, de construire a propriei cunoaşteri prin angajarea activă în comunitatea de care aparţine.
Comunităţile on-line de învăţare au potenţialul de a dezvolta la elevi o serie de abilităţi precum: comunicare; discuţii de grup; împărtăşirea informaţiilor; compararea, construirea, organizarea informaţiilor; schimbul de experienţe; realizarea de publicaţii, lecţii, vizite virtual; rezolvarea în comun sau individuală de problem; feedback între colegi; simulare; mentorat.
Pe de altă parte, învăţarea în cadrul comunităţilor virtuale prezintă anumite aspecte problematice, cum ar fi: cunoaşterea nivelului de implicare în studiul disciplinei; contorizarea frecvenţei şi a participării; cunoaşterea dificultăţilor sau a diverselor motive din pricina cărora ar putea fi distras elevul; identificarea stărilor afective în textele editate de elevi; strategiile optime de intervenţie pentru elevii care nu participă activ; recunoaşterea şi soluţionarea dezacordurilor şi conflictelor.
În schimb, în comunităţile de tip eTwinning, fiecare membru al grupului are aceleaşi şanse de a se exprima, inclusiv cei care au nevoie de mai mult timp pentru a formula un răspuns, întrucât comunicarea este de cele mai multe ori asincronă. Învăţarea în comunităţile virtuale este facilitată de procesul comunicării în reţea şi prin faptul că elevul este determinat să îşi aştearnă gândurile în scris. Pentru a conferi contribuţiei proprii coerenţă şi logică, elevul trebuie să îşi exprime propriile gânduri într-un limbaj inteligibil pentru ceilalţi, clarificându-şi atât ideile proprii, cât şi modul de organizare al acestora. Comunicarea scrisă în acest tip de comunităţi permit ca fiecare aspect al discuţiei să fie dezvoltat ulterior, independent de timp, de către orice membru. Recitirea mesajelor permite acumularea graduală a cunoaşterii, eliminându-se posibilitatea ca unele idei de pe parcursul conversaţiei să fie uitate sau să se devieze de la tema în discuţie. În acelaşi timp, elevii pot beneficia de fenomenul benefic al transferului, ca parte a procesului educaţional: transfer de idei, de argumente, de structuri de comunicare, de competenţe culturale sau chiar de motivaţie. Desigur, pentru dezvoltarea motivaţiei intrinseci a învăţării, trebuie să se ţină cont de: relevanţa activităţilor propuse, gradul de atenţie, încrederea, satisfacţia, curiozitatea, creativitatea, dar şi de controlul exercitat de cadrul didactic.
Pe de altă parte, există anumite condiţii de optimizare a învăţării prin comunităţile virtuale, dintre aceştia făcând parte factori afectivi precum: mărimea grupului, cunoaşterea celorlalţi participanţi, experienţa elevului, dificultatea sarcinii sau, pur şi simplu, nevoia de comunicare virtuală.
Pentru a crea o comunitate virtuală, trebuie parcurşi câţiva paşi necesari pentru asigurarea condiţiilor funcţionării acesteia: definirea clară a scopului grupului; crearea unui spaţiu distinct de întâlnire; crearea unui leadership eficace din interior; definirea normelor şi a unui cod clar de conduită; permiterea unei variate game de roluri ale membrilor (membru, administrator, observator, invitat); organizarea şi facilitarea de subgrupuri; acordarea dreptului membrilor de rezolvare internă a disputelor. În acelaşi timp, profesorii au responsabilitatea de a superviza comunitatea virtuală, de a monitoriza evoluţia şi efectele ei benefice pentru învăţare.
Condiţia esenţială a unei bune funcţionări a oricărei comunităţi virtuale de învăţare este participarea profesorului în calitate de partener, alături de elevi, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite anterior de comun acord (pe baza negocierii intereselor de învăţare ale educabililor).
Bibliografie:
]]>Într-o lume dominată de tehnologie, în care, în toate domeniile vieţii se utilizează pe scară tot mai amplă a calculatorul, comunităţile virtuale încep să cunoască o dezvoltare fără precedent, TIC având avantajul depăşirii handicapului de timp şi spaţiu. În domeniul educaţiei se vorbeşte tot mai mult de comunităţile virtuale de învăţare, nu doar ca fenomen social, ci şi ca mijloc didactic cu un important potenţial educaţional (nu doar competenţe în limba maternă sau în alte limbi de circulaţie internaţională, cât şi competenţe sociale şi civice, competenţe digitale, competenţe culturale şi alte competenţe transversale). Tehnologia existentă impune o regândire a modului în care sunt înţelese educaţia şi învăţarea. Se vorbeşte azi de trecerea de la realitatea virtuală bipolară (interacţiunea om-calculator) la cea a realităţii virtuale sociale a colaborării. Societatea cunoaşterii pune accent pe capacitatea educabilului de interpretare a informaţiilor, mai degrabă decât pe cunoaşterea lor. În acelaşi timp, democratizarea societăţii îşi găseşte şi ea exprimarea în utilizarea comunităţilor virtuale de învăţare.
Cu toate avantajele identificate la nivel teoretic, utilizarea tehnologiei pentru facilitarea învăţării prin comunităţi virtuale trebuie să aibă la bază concepţia pedagogică asupra învăţării avută în vedere de politicile educaţionale naţionale. Profesorul are datoria de a identifica tehnologia potrivită pentru a favoriza aplicarea idei pedagogice ale pedagogiei postmoderne: învăţarea centrată pe competenţe, curriculum (nu doar formal, ci şi nonformal şi informal) centrat pe elev, învăţarea prin interacţiuni de tip elev-elev, învăţarea colaborativă etc. Simpla utilizare a comunicării mediate de calculator nu garantează cu nimic efecte educaţionale la elevi.
Cea mai cunoscută şi utilizată comunitate virtuală de învăţare pentru elevi este cea de eTwinning, cadru în care elevi din toate ţările UE colaborează în realizarea unor proiecte educaţionale realizate în parteneriat internaţional. Proiectele educaţionale sau socio-educaţionale constituie o modalitate atractivă şi eficientă prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme, învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice. Obiectivele şi amploarea proiectelor pot fi diferite, însă structura şi etapele parcurse sunt, în general, aceleaşi. Este foarte important ca proiectele să răspundă nevoilor şcolii, cadrelor didactice şi elevilor, să-şi propună ameliorarea unor aspecte ale vieţii şcolii, fie din sfera curriculară, fie din cea extracurriculară. Învăţarea eTwinning este valorosă şi pentru că este realizată prin proiect. În sens restrâns, proiectul este o metodă didactică ce conduce la o învăţare în profunzime, metodă în cadrul căreia elevii sunt cei care concep propria activitate, unde li se oferă libertatea de alegere dintr-o serie de posibilităţi stabilite de profesor împreună cu elevii săi. Acest tip de învăţare este proiectată după nevoile şi interesele individuale ale fiecărui elev, fapt destul de greu de împlinit în toate tipurile de activităţi din programul şcolar.
Termenul de comunitate virtuală de învăţare este legată de conceptele: comunitate (interacţiunea membrilor, scop, valori, interese, practici şi cultură comune), spaţiu virtual (mediere tehnologică a interacţiunii umane) şi procese de învăţare (procese prin care individul dobândeşte noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini, competenţe), reunind caracteristicile specifice ale acestora. În cadrul unei comunităţi virtuale de învăţare, elevii dobândesc prin colaborare o înţelegere comună a conţinuturilor, sprijinindu-se totodată reciproc în deprinderea deprinderilor şi abilităţilor digitale şi exersându-şi competenţele de interrelaţionare. Această modalitate de învăţare oferă elevului posibilităţi sporite de comunicare, de descoperire, de exprimare, de construire a propriei cunoaşteri prin angajarea activă în comunitatea de care aparţine.
Comunităţile on-line de învăţare au potenţialul de a dezvolta la elevi o serie de abilităţi precum: comunicare; discuţii de grup; împărtăşirea informaţiilor; compararea, construirea, organizarea informaţiilor; schimbul de experienţe; realizarea de publicaţii, lecţii, vizite virtual; rezolvarea în comun sau individuală de problem; feedback între colegi; simulare; mentorat.
Pe de altă parte, învăţarea în cadrul comunităţilor virtuale prezintă anumite aspecte problematice, cum ar fi: cunoaşterea nivelului de implicare în studiul disciplinei; contorizarea frecvenţei şi a participării; cunoaşterea dificultăţilor sau a diverselor motive din pricina cărora ar putea fi distras elevul; identificarea stărilor afective în textele editate de elevi; strategiile optime de intervenţie pentru elevii care nu participă activ; recunoaşterea şi soluţionarea dezacordurilor şi conflictelor.
În schimb, în comunităţile de tip eTwinning, fiecare membru al grupului are aceleaşi şanse de a se exprima, inclusiv cei care au nevoie de mai mult timp pentru a formula un răspuns, întrucât comunicarea este de cele mai multe ori asincronă. Învăţarea în comunităţile virtuale este facilitată de procesul comunicării în reţea şi prin faptul că elevul este determinat să îşi aştearnă gândurile în scris. Pentru a conferi contribuţiei proprii coerenţă şi logică, elevul trebuie să îşi exprime propriile gânduri într-un limbaj inteligibil pentru ceilalţi, clarificându-şi atât ideile proprii, cât şi modul de organizare al acestora. Comunicarea scrisă în acest tip de comunităţi permit ca fiecare aspect al discuţiei să fie dezvoltat ulterior, independent de timp, de către orice membru. Recitirea mesajelor permite acumularea graduală a cunoaşterii, eliminându-se posibilitatea ca unele idei de pe parcursul conversaţiei să fie uitate sau să se devieze de la tema în discuţie. În acelaşi timp, elevii pot beneficia de fenomenul benefic al transferului, ca parte a procesului educaţional: transfer de idei, de argumente, de structuri de comunicare, de competenţe culturale sau chiar de motivaţie. Desigur, pentru dezvoltarea motivaţiei intrinseci a învăţării, trebuie să se ţină cont de: relevanţa activităţilor propuse, gradul de atenţie, încrederea, satisfacţia, curiozitatea, creativitatea, dar şi de controlul exercitat de cadrul didactic.
Pe de altă parte, există anumite condiţii de optimizare a învăţării prin comunităţile virtuale, dintre aceştia făcând parte factori afectivi precum: mărimea grupului, cunoaşterea celorlalţi participanţi, experienţa elevului, dificultatea sarcinii sau, pur şi simplu, nevoia de comunicare virtuală.
Pentru a crea o comunitate virtuală, trebuie parcurşi câţiva paşi necesari pentru asigurarea condiţiilor funcţionării acesteia: definirea clară a scopului grupului; crearea unui spaţiu distinct de întâlnire; crearea unui leadership eficace din interior; definirea normelor şi a unui cod clar de conduită; permiterea unei variate game de roluri ale membrilor (membru, administrator, observator, invitat); organizarea şi facilitarea de subgrupuri; acordarea dreptului membrilor de rezolvare internă a disputelor. În acelaşi timp, profesorii au responsabilitatea de a superviza comunitatea virtuală, de a monitoriza evoluţia şi efectele ei benefice pentru învăţare.
Condiţia esenţială a unei bune funcţionări a oricărei comunităţi virtuale de învăţare este participarea profesorului în calitate de partener, alături de elevi, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite anterior de comun acord (pe baza negocierii intereselor de învăţare ale educabililor).
Bibliografie:
Cu toate avantajele identificate la nivel teoretic, utilizarea tehnologiei pentru facilitarea învăţării prin comunităţi virtuale trebuie să aibă la bază concepţia pedagogică asupra învăţării avută în vedere de politicile educaţionale naţionale. Profesorul are datoria de a identifica tehnologia potrivită pentru a favoriza aplicarea idei pedagogice ale pedagogiei postmoderne: învăţarea centrată pe competenţe, curriculum (nu doar formal, ci şi nonformal şi informal) centrat pe elev, învăţarea prin interacţiuni de tip elev-elev, învăţarea colaborativă etc. Simpla utilizare a comunicării mediate de calculator nu garantează cu nimic efecte educaţionale la elevi.
Cea mai cunoscută şi utilizată comunitate virtuală de învăţare pentru elevi este cea de eTwinning, cadru în care elevi din toate ţările UE colaborează în realizarea unor proiecte educaţionale realizate în parteneriat internaţional. Proiectele educaţionale sau socio-educaţionale constituie o modalitate atractivă şi eficientă prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme, învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice. Obiectivele şi amploarea proiectelor pot fi diferite, însă structura şi etapele parcurse sunt, în general, aceleaşi. Este foarte important ca proiectele să răspundă nevoilor şcolii, cadrelor didactice şi elevilor, să-şi propună ameliorarea unor aspecte ale vieţii şcolii, fie din sfera curriculară, fie din cea extracurriculară. Învăţarea eTwinning este valorosă şi pentru că este realizată prin proiect. În sens restrâns, proiectul este o metodă didactică ce conduce la o învăţare în profunzime, metodă în cadrul căreia elevii sunt cei care concep propria activitate, unde li se oferă libertatea de alegere dintr-o serie de posibilităţi stabilite de profesor împreună cu elevii săi. Acest tip de învăţare este proiectată după nevoile şi interesele individuale ale fiecărui elev, fapt destul de greu de împlinit în toate tipurile de activităţi din programul şcolar.
Termenul de comunitate virtuală de învăţare este legată de conceptele: comunitate (interacţiunea membrilor, scop, valori, interese, practici şi cultură comune), spaţiu virtual (mediere tehnologică a interacţiunii umane) şi procese de învăţare (procese prin care individul dobândeşte noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini, competenţe), reunind caracteristicile specifice ale acestora. În cadrul unei comunităţi virtuale de învăţare, elevii dobândesc prin colaborare o înţelegere comună a conţinuturilor, sprijinindu-se totodată reciproc în deprinderea deprinderilor şi abilităţilor digitale şi exersându-şi competenţele de interrelaţionare. Această modalitate de învăţare oferă elevului posibilităţi sporite de comunicare, de descoperire, de exprimare, de construire a propriei cunoaşteri prin angajarea activă în comunitatea de care aparţine.
Comunităţile on-line de învăţare au potenţialul de a dezvolta la elevi o serie de abilităţi precum: comunicare; discuţii de grup; împărtăşirea informaţiilor; compararea, construirea, organizarea informaţiilor; schimbul de experienţe; realizarea de publicaţii, lecţii, vizite virtual; rezolvarea în comun sau individuală de problem; feedback între colegi; simulare; mentorat.
Pe de altă parte, învăţarea în cadrul comunităţilor virtuale prezintă anumite aspecte problematice, cum ar fi: cunoaşterea nivelului de implicare în studiul disciplinei; contorizarea frecvenţei şi a participării; cunoaşterea dificultăţilor sau a diverselor motive din pricina cărora ar putea fi distras elevul; identificarea stărilor afective în textele editate de elevi; strategiile optime de intervenţie pentru elevii care nu participă activ; recunoaşterea şi soluţionarea dezacordurilor şi conflictelor.
În schimb, în comunităţile de tip eTwinning, fiecare membru al grupului are aceleaşi şanse de a se exprima, inclusiv cei care au nevoie de mai mult timp pentru a formula un răspuns, întrucât comunicarea este de cele mai multe ori asincronă. Învăţarea în comunităţile virtuale este facilitată de procesul comunicării în reţea şi prin faptul că elevul este determinat să îşi aştearnă gândurile în scris. Pentru a conferi contribuţiei proprii coerenţă şi logică, elevul trebuie să îşi exprime propriile gânduri într-un limbaj inteligibil pentru ceilalţi, clarificându-şi atât ideile proprii, cât şi modul de organizare al acestora. Comunicarea scrisă în acest tip de comunităţi permit ca fiecare aspect al discuţiei să fie dezvoltat ulterior, independent de timp, de către orice membru. Recitirea mesajelor permite acumularea graduală a cunoaşterii, eliminându-se posibilitatea ca unele idei de pe parcursul conversaţiei să fie uitate sau să se devieze de la tema în discuţie. În acelaşi timp, elevii pot beneficia de fenomenul benefic al transferului, ca parte a procesului educaţional: transfer de idei, de argumente, de structuri de comunicare, de competenţe culturale sau chiar de motivaţie. Desigur, pentru dezvoltarea motivaţiei intrinseci a învăţării, trebuie să se ţină cont de: relevanţa activităţilor propuse, gradul de atenţie, încrederea, satisfacţia, curiozitatea, creativitatea, dar şi de controlul exercitat de cadrul didactic.
Pe de altă parte, există anumite condiţii de optimizare a învăţării prin comunităţile virtuale, dintre aceştia făcând parte factori afectivi precum: mărimea grupului, cunoaşterea celorlalţi participanţi, experienţa elevului, dificultatea sarcinii sau, pur şi simplu, nevoia de comunicare virtuală.
Pentru a crea o comunitate virtuală, trebuie parcurşi câţiva paşi necesari pentru asigurarea condiţiilor funcţionării acesteia: definirea clară a scopului grupului; crearea unui spaţiu distinct de întâlnire; crearea unui leadership eficace din interior; definirea normelor şi a unui cod clar de conduită; permiterea unei variate game de roluri ale membrilor (membru, administrator, observator, invitat); organizarea şi facilitarea de subgrupuri; acordarea dreptului membrilor de rezolvare internă a disputelor. În acelaşi timp, profesorii au responsabilitatea de a superviza comunitatea virtuală, de a monitoriza evoluţia şi efectele ei benefice pentru învăţare.
Condiţia esenţială a unei bune funcţionări a oricărei comunităţi virtuale de învăţare este participarea profesorului în calitate de partener, alături de elevi, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite anterior de comun acord (pe baza negocierii intereselor de învăţare ale educabililor).
Bibliografie:
]]>Într-o lume dominată de tehnologie, în care, în toate domeniile vieţii se utilizează pe scară tot mai amplă a calculatorul, comunităţile virtuale încep să cunoască o dezvoltare fără precedent, TIC având avantajul depăşirii handicapului de timp şi spaţiu. În domeniul educaţiei se vorbeşte tot mai mult de comunităţile virtuale de învăţare, nu doar ca fenomen social, ci şi ca mijloc didactic cu un important potenţial educaţional (nu doar competenţe în limba maternă sau în alte limbi de circulaţie internaţională, cât şi competenţe sociale şi civice, competenţe digitale, competenţe culturale şi alte competenţe transversale). Tehnologia existentă impune o regândire a modului în care sunt înţelese educaţia şi învăţarea. Se vorbeşte azi de trecerea de la realitatea virtuală bipolară (interacţiunea om-calculator) la cea a realităţii virtuale sociale a colaborării. Societatea cunoaşterii pune accent pe capacitatea educabilului de interpretare a informaţiilor, mai degrabă decât pe cunoaşterea lor. În acelaşi timp, democratizarea societăţii îşi găseşte şi ea exprimarea în utilizarea comunităţilor virtuale de învăţare.
Cu toate avantajele identificate la nivel teoretic, utilizarea tehnologiei pentru facilitarea învăţării prin comunităţi virtuale trebuie să aibă la bază concepţia pedagogică asupra învăţării avută în vedere de politicile educaţionale naţionale. Profesorul are datoria de a identifica tehnologia potrivită pentru a favoriza aplicarea idei pedagogice ale pedagogiei postmoderne: învăţarea centrată pe competenţe, curriculum (nu doar formal, ci şi nonformal şi informal) centrat pe elev, învăţarea prin interacţiuni de tip elev-elev, învăţarea colaborativă etc. Simpla utilizare a comunicării mediate de calculator nu garantează cu nimic efecte educaţionale la elevi.
Cea mai cunoscută şi utilizată comunitate virtuală de învăţare pentru elevi este cea de eTwinning, cadru în care elevi din toate ţările UE colaborează în realizarea unor proiecte educaţionale realizate în parteneriat internaţional. Proiectele educaţionale sau socio-educaţionale constituie o modalitate atractivă şi eficientă prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme, învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice. Obiectivele şi amploarea proiectelor pot fi diferite, însă structura şi etapele parcurse sunt, în general, aceleaşi. Este foarte important ca proiectele să răspundă nevoilor şcolii, cadrelor didactice şi elevilor, să-şi propună ameliorarea unor aspecte ale vieţii şcolii, fie din sfera curriculară, fie din cea extracurriculară. Învăţarea eTwinning este valorosă şi pentru că este realizată prin proiect. În sens restrâns, proiectul este o metodă didactică ce conduce la o învăţare în profunzime, metodă în cadrul căreia elevii sunt cei care concep propria activitate, unde li se oferă libertatea de alegere dintr-o serie de posibilităţi stabilite de profesor împreună cu elevii săi. Acest tip de învăţare este proiectată după nevoile şi interesele individuale ale fiecărui elev, fapt destul de greu de împlinit în toate tipurile de activităţi din programul şcolar.
Termenul de comunitate virtuală de învăţare este legată de conceptele: comunitate (interacţiunea membrilor, scop, valori, interese, practici şi cultură comune), spaţiu virtual (mediere tehnologică a interacţiunii umane) şi procese de învăţare (procese prin care individul dobândeşte noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini, competenţe), reunind caracteristicile specifice ale acestora. În cadrul unei comunităţi virtuale de învăţare, elevii dobândesc prin colaborare o înţelegere comună a conţinuturilor, sprijinindu-se totodată reciproc în deprinderea deprinderilor şi abilităţilor digitale şi exersându-şi competenţele de interrelaţionare. Această modalitate de învăţare oferă elevului posibilităţi sporite de comunicare, de descoperire, de exprimare, de construire a propriei cunoaşteri prin angajarea activă în comunitatea de care aparţine.
Comunităţile on-line de învăţare au potenţialul de a dezvolta la elevi o serie de abilităţi precum: comunicare; discuţii de grup; împărtăşirea informaţiilor; compararea, construirea, organizarea informaţiilor; schimbul de experienţe; realizarea de publicaţii, lecţii, vizite virtual; rezolvarea în comun sau individuală de problem; feedback între colegi; simulare; mentorat.
Pe de altă parte, învăţarea în cadrul comunităţilor virtuale prezintă anumite aspecte problematice, cum ar fi: cunoaşterea nivelului de implicare în studiul disciplinei; contorizarea frecvenţei şi a participării; cunoaşterea dificultăţilor sau a diverselor motive din pricina cărora ar putea fi distras elevul; identificarea stărilor afective în textele editate de elevi; strategiile optime de intervenţie pentru elevii care nu participă activ; recunoaşterea şi soluţionarea dezacordurilor şi conflictelor.
În schimb, în comunităţile de tip eTwinning, fiecare membru al grupului are aceleaşi şanse de a se exprima, inclusiv cei care au nevoie de mai mult timp pentru a formula un răspuns, întrucât comunicarea este de cele mai multe ori asincronă. Învăţarea în comunităţile virtuale este facilitată de procesul comunicării în reţea şi prin faptul că elevul este determinat să îşi aştearnă gândurile în scris. Pentru a conferi contribuţiei proprii coerenţă şi logică, elevul trebuie să îşi exprime propriile gânduri într-un limbaj inteligibil pentru ceilalţi, clarificându-şi atât ideile proprii, cât şi modul de organizare al acestora. Comunicarea scrisă în acest tip de comunităţi permit ca fiecare aspect al discuţiei să fie dezvoltat ulterior, independent de timp, de către orice membru. Recitirea mesajelor permite acumularea graduală a cunoaşterii, eliminându-se posibilitatea ca unele idei de pe parcursul conversaţiei să fie uitate sau să se devieze de la tema în discuţie. În acelaşi timp, elevii pot beneficia de fenomenul benefic al transferului, ca parte a procesului educaţional: transfer de idei, de argumente, de structuri de comunicare, de competenţe culturale sau chiar de motivaţie. Desigur, pentru dezvoltarea motivaţiei intrinseci a învăţării, trebuie să se ţină cont de: relevanţa activităţilor propuse, gradul de atenţie, încrederea, satisfacţia, curiozitatea, creativitatea, dar şi de controlul exercitat de cadrul didactic.
Pe de altă parte, există anumite condiţii de optimizare a învăţării prin comunităţile virtuale, dintre aceştia făcând parte factori afectivi precum: mărimea grupului, cunoaşterea celorlalţi participanţi, experienţa elevului, dificultatea sarcinii sau, pur şi simplu, nevoia de comunicare virtuală.
Pentru a crea o comunitate virtuală, trebuie parcurşi câţiva paşi necesari pentru asigurarea condiţiilor funcţionării acesteia: definirea clară a scopului grupului; crearea unui spaţiu distinct de întâlnire; crearea unui leadership eficace din interior; definirea normelor şi a unui cod clar de conduită; permiterea unei variate game de roluri ale membrilor (membru, administrator, observator, invitat); organizarea şi facilitarea de subgrupuri; acordarea dreptului membrilor de rezolvare internă a disputelor. În acelaşi timp, profesorii au responsabilitatea de a superviza comunitatea virtuală, de a monitoriza evoluţia şi efectele ei benefice pentru învăţare.
Condiţia esenţială a unei bune funcţionări a oricărei comunităţi virtuale de învăţare este participarea profesorului în calitate de partener, alături de elevi, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite anterior de comun acord (pe baza negocierii intereselor de învăţare ale educabililor).
Bibliografie:
Competenţele-cheie sunt achiziţii ale învăţării care permit adaptarea flexibilă şi rapidă a absolventului, permiţându-i să (re)înveţe un domeniu în cazul în care pe piaţa muncii există această solicitare.Dacă în trecut era suficient scris-citit-socotitul ca bază a învăţării, acum aceste fundamente nu mai sunt suficiente, căci ritmul dezvoltării sociale, noile tehnologii, economia globalizată (inclusiv situaţia de criză economică) implică dobândirea şi aprofundarea unor abilităţi care până mai ieri interesau doar specialistul unui domeniu. Azi, aceste achiziţii trebuie să fie învăţate la nivel de masă de către absolvenţi – atât pentru asigurarea progresului unei societăţi dinamice, dar şi pentru prosperitatea personală (materială şi spirituală).
Competenţele-cheie reprezintă un pachet multifuncţional, transferabil de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini de care au nevoie toti indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, incluziunea socială şi găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie să se fi dezvoltat la sfârşitul educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca fundament pentru învăţare, ca parte a educaţiei pe tot parcursul vieţii.
Dezvoltarea competenţelor sociale şi civice poate fi realizată cu succes nu doar prin activităţile din curriculumul formal rolul proiectelor eTwinning Un exemplu de competenţe-cheie transversale sunt CSC, iar contextele de învăţare puternic motivante pentru elevi şi care se pretează la abordarea integrată (trans şi crosscurriculară) sunt cele din cadrul proiectelor eTwinning, ce ,,oferă ocazii suplimentare pentru exercitarea responsabilităţilor şi pentru o mai bună înţelegere a vieţii comunităţii” (Bîrza C., ECD. Perspectiva învăţării permanente, C.E., 2000).
Dezvoltarea competenţelor sociale prin proiecte eTwinning presupune însuşirea acelor cunoştinţe sociale care se referă la: înţelegerea codurilor de comportament şi de bune maniere general acceptate în diferite societăţi şi medii (ex: la şcoală, în spaţiul virtual eTwinning); conştientizarea conceptelor de bază cu privire egalitate de gen, non-discriminare, cultură; înţelegerea dimensiunilor multi-culturale europene; interacţiunea dintre identitatea culturală naţională şi cea europeană. Domeniul deprinderilor sociale se referă la: abilitatea de a comunica în diferite medii manifestînd toleranţa; exprimarea şi înţelegerea diferitelor puncte de vedere; negocierea şi abilitatea de a crea încredere şi de a manifesta empatie; abilitatea de a face faţă stresului şi frustrării precum şi abilitatea de a le exprima în mod constructiv. Atitudinile sociale au la bază: colaborare, asertivitate, interes pentru comunicarea interculturală; valorizarea diversităţii, respectul faţă de celălalt, deschiderea pentru a depăşi prejudecăţile şi pentru compromis.
Competenţele civice conţin seturi de cunoştinţe precum: cunoaşterea conceptelor de democraţie, dreptate, egalitate, cetăţenie şi drepturi civice; cunoaşterea evenimentelor contemporane precum şi a principalelor evenimente şi tendinţe din istoria naţională, europeană şi a lumii; conştientizarea scopurilor, valorilor şi politicilor mişcărilor sociale şi politice; cunoştinţe despre despre valorile UE şi obiectivele acesteia; conştientizarea diversităţii şi a identităţilor culturale în Europa. Deprinderile civice se referă la implicarea alături de ceilalţi în domeniul public, solidaritate şi interes în rezolvarea problemelor care afectează comunitatea; reflectarea critică şi creativă şi participarea constructivă în activităţile comunităţii, precum şi luarea de decizii. Atitudinile civice au în vedere manifestarea respectului pentru drepturile omului, inclusiv egalitate ca bază a democraţiei, aprecierea şi înţelegerea diferenţelor dintre sistemele de valori ale diferitelor grupuri religioase şi etnice; cultivarea sensului apartenenţei la propria comunitate, ţară, la UE şi Europa în general, la lume; sentimentul responsabilităţii, manifestarea înţelegerii şi a respectului pentru valori comune necesare coeziunii sociale (ex: respectul pentru principii democratice); implicare în activităţi civice, sprijin pentru diversitatea şi coeziunea socială şi pentru dezvoltarea durabilă, deschiderea pentru respectarea valorilor şi a vieţii private a celuilalt.
Participarea la proiecte reprezintă o modalitate eficientă de valorizare şi de aplicare a CSC, prin raportarea la anumite nevoi, rezolvarea unor probleme şi obţinerea unor rezultate. Proiectele eTwinning preiau şi avantajele folosirii TIC şi a fenomenelor multimedia: sistemul perfecţionat de procesare şi de prezentare a informaţiei didactice; efectul de multiplicare a acestora, prin sporirea volumului informaţional oferit procesului de învăţământ; conservarea calităţii pedagogice a mesajelor educaţionale, chiar şi în cazul recepţiei; stocarea şi retransmisia informaţiei; contribuţia lor la obiectivizarea instrucţiei. În cadrul proiectelor educaţionale eTwinning, atât elevii, cât şi cadrele didactice, pot folosi drept resurse educaţionale eficiente şi deosebit de motivante ,,unelte”precum www.voki.com (instrument nu doar amuzant pentru elevi, ci şi un bun constructor de competenţe lingvistice necesare participării lor ca parteneri de proiect) sau www.wiki.com (un excelent organizator al agendei de proiect, eficient şi pentru elevi, şi pentru profesorii implicaţi în mai multe proiecte, aceştia având astfel posibilitatea de a ţine evidenţa exactă a activităţilor şi termenelor stabilite în cadru virtual).
Internetul poate fi şi el folosit pentru completarea cunoştinţelor. Elevii pot să folosească navigarea pe internet pentru a căuta si gasi informatii despre diverse subiecte (spre exemplu informaţii despre imprimante, recenzii în româna sau engleză despre funcţionarea aceastora), apoi pentru împărtăşirea experientelor avute pe forumuri şi pe site-uri de socializare:
http://reviews.cnet.com/printers/
http://www.printercomparison.com/
Derularea unui proiect european implică nu doar achiziţii legate de competenţele digitale, ci şi competenţe sociale, de relaţionale la nivelul grupului. Acest lucru presupune activităţi de tip colaborativ, respectiv participarea la activităţi în grupuri de lucru (în care se iau decizii, sunt identificate soluţii, se iniţiază acţiuni în scopul rezolvării problemelor vizate, se aplică modalităţi democratice de lucru, se împart roluri şi se asumă responsabilitatea îndeplinirii acestor roluri), relaţionare de grup care încurajează dialogul de idei şi adoptarea de soluţii eficiente, precum şi colaborarea în cadrul echipei de proiect ori cea cu partenerii de proiect, sau manifestarea capacităţii acţionale a participanţilor la munca în echipă. În acelaşi timp, proiectele eTwinning facilitează realizarea unui produs final adecvat temei proiectului- broşură, pagina Web, expoziţie de pictură sau de produse IT, materiale ppt cu caracter informativ (pot transmite conţinuturi sau pot avea rol de disemninare a activităţilor) etc., lucru care are efecte benefice asupra conturării trăsăturilor pozitive de voinţă şi de caracter:
În sfârşit, participarea la un proiect educaţional eTwinning presupune o lecţie exemplară referitoare la diversitate, fie ea socială sau de gen, fie diversitate culturală, religioasă, etnică. Prin colaborarea cu colegi aparţinători unor culturi diferite, elevii dobândesc primele achiziţii civice referitoare la diversitate, putând înţelege că oamenii se diferenţiază printr-o mulţime de lucruri dar se şi aseamnănă în ceea ce ai ei mai important, umanitatea. Astfel, ei vor deveni mai toleranţi şi vor învăţa cu timpul să nu iniţieze conflicte, să nu se angreneze în ele ori evitându-le, ori dobândind competenţe de mediere.
În concluzie, proiectele eTwinning contribuie masiv la formarea şi consolidarea competenţelor sociale şi civice, dar şi a altor competenţe transversale necesare integrării cu succes a viitorilor absolvenţi în viaţa socială şi în carieră, conform deciziilor UE de la Barcelona.
BBIBLIOGRAFIE:
1. Bârzea, Cezar, Arta si Stiinta Educatiei, E.D.P., Bucuresti, 1995;
2. Calyton, Susan, "Life Long Learning in the Third Millenium: Debate and Prediction", RILW 1999;
3.Collier, Gerald, "The Management Of Peer - Group Learning", Society For Research Into Higher Education, Surrey, 1983;
4. Jannaert, Ph., Ettayebi, M., Defise, R. „Curriculum si competente - un cadru operational "- 2010;
Tudorica R. - "Managementul educatiei în context european" - Editura Meronia 2007;
5. Ulrich, Catalina, "Managementul Clasei De Elevi - învatarea Prin Cooperare", Editura Corint, Bucuresti, 2000;
Cerghit, Ioan, (Coord.), "Perfectionarea Lectiei în Scoala Moderna", Edp, Bucuresti, 1988;
]]>Competenţele-cheie sunt combinaţii de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini adecvate contextului. Aceste achiziţii o dată dobândite, pot fi transferate în alte contexte, mai generale, dar care au caracteristicile de bază ale celor în care s-au format.Ele se suprapun şi se intersectează şi, practic, elementele componente pot fi reconfigurate în mozaic, fiind traversate de un număr de teme care se aplică transversal: gândire critică, creativitate, rezolvare de probleme, evaluarea riscului, luarea deciziilor, managementul constructiv al emoţiilor.
Competenţele-cheie sunt achiziţii ale învăţării care permit adaptarea flexibilă şi rapidă a absolventului, permiţându-i să (re)înveţe un domeniu în cazul în care pe piaţa muncii există această solicitare.Dacă în trecut era suficient scris-citit-socotitul ca bază a învăţării, acum aceste fundamente nu mai sunt suficiente, căci ritmul dezvoltării sociale, noile tehnologii, economia globalizată (inclusiv situaţia de criză economică) implică dobândirea şi aprofundarea unor abilităţi care până mai ieri interesau doar specialistul unui domeniu. Azi, aceste achiziţii trebuie să fie învăţate la nivel de masă de către absolvenţi – atât pentru asigurarea progresului unei societăţi dinamice, dar şi pentru prosperitatea personală (materială şi spirituală).
Competenţele-cheie reprezintă un pachet multifuncţional, transferabil de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini de care au nevoie toti indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, incluziunea socială şi găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie să se fi dezvoltat la sfârşitul educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca fundament pentru învăţare, ca parte a educaţiei pe tot parcursul vieţii.
Dezvoltarea competenţelor sociale şi civice poate fi realizată cu succes nu doar prin activităţile din curriculumul formal rolul proiectelor eTwinning Un exemplu de competenţe-cheie transversale sunt CSC, iar contextele de învăţare puternic motivante pentru elevi şi care se pretează la abordarea integrată (trans şi crosscurriculară) sunt cele din cadrul proiectelor eTwinning, ce ,,oferă ocazii suplimentare pentru exercitarea responsabilităţilor şi pentru o mai bună înţelegere a vieţii comunităţii” (Bîrza C., ECD. Perspectiva învăţării permanente, C.E., 2000).
Dezvoltarea competenţelor sociale prin proiecte eTwinning presupune însuşirea acelor cunoştinţe sociale care se referă la: înţelegerea codurilor de comportament şi de bune maniere general acceptate în diferite societăţi şi medii (ex: la şcoală, în spaţiul virtual eTwinning); conştientizarea conceptelor de bază cu privire egalitate de gen, non-discriminare, cultură; înţelegerea dimensiunilor multi-culturale europene; interacţiunea dintre identitatea culturală naţională şi cea europeană. Domeniul deprinderilor sociale se referă la: abilitatea de a comunica în diferite medii manifestînd toleranţa; exprimarea şi înţelegerea diferitelor puncte de vedere; negocierea şi abilitatea de a crea încredere şi de a manifesta empatie; abilitatea de a face faţă stresului şi frustrării precum şi abilitatea de a le exprima în mod constructiv. Atitudinile sociale au la bază: colaborare, asertivitate, interes pentru comunicarea interculturală; valorizarea diversităţii, respectul faţă de celălalt, deschiderea pentru a depăşi prejudecăţile şi pentru compromis.
Competenţele civice conţin seturi de cunoştinţe precum: cunoaşterea conceptelor de democraţie, dreptate, egalitate, cetăţenie şi drepturi civice; cunoaşterea evenimentelor contemporane precum şi a principalelor evenimente şi tendinţe din istoria naţională, europeană şi a lumii; conştientizarea scopurilor, valorilor şi politicilor mişcărilor sociale şi politice; cunoştinţe despre despre valorile UE şi obiectivele acesteia; conştientizarea diversităţii şi a identităţilor culturale în Europa. Deprinderile civice se referă la implicarea alături de ceilalţi în domeniul public, solidaritate şi interes în rezolvarea problemelor care afectează comunitatea; reflectarea critică şi creativă şi participarea constructivă în activităţile comunităţii, precum şi luarea de decizii. Atitudinile civice au în vedere manifestarea respectului pentru drepturile omului, inclusiv egalitate ca bază a democraţiei, aprecierea şi înţelegerea diferenţelor dintre sistemele de valori ale diferitelor grupuri religioase şi etnice; cultivarea sensului apartenenţei la propria comunitate, ţară, la UE şi Europa în general, la lume; sentimentul responsabilităţii, manifestarea înţelegerii şi a respectului pentru valori comune necesare coeziunii sociale (ex: respectul pentru principii democratice); implicare în activităţi civice, sprijin pentru diversitatea şi coeziunea socială şi pentru dezvoltarea durabilă, deschiderea pentru respectarea valorilor şi a vieţii private a celuilalt.
Participarea la proiecte reprezintă o modalitate eficientă de valorizare şi de aplicare a CSC, prin raportarea la anumite nevoi, rezolvarea unor probleme şi obţinerea unor rezultate. Proiectele eTwinning preiau şi avantajele folosirii TIC şi a fenomenelor multimedia: sistemul perfecţionat de procesare şi de prezentare a informaţiei didactice; efectul de multiplicare a acestora, prin sporirea volumului informaţional oferit procesului de învăţământ; conservarea calităţii pedagogice a mesajelor educaţionale, chiar şi în cazul recepţiei; stocarea şi retransmisia informaţiei; contribuţia lor la obiectivizarea instrucţiei. În cadrul proiectelor educaţionale eTwinning, atât elevii, cât şi cadrele didactice, pot folosi drept resurse educaţionale eficiente şi deosebit de motivante ,,unelte”precum www.voki.com (instrument nu doar amuzant pentru elevi, ci şi un bun constructor de competenţe lingvistice necesare participării lor ca parteneri de proiect) sau www.wiki.com (un excelent organizator al agendei de proiect, eficient şi pentru elevi, şi pentru profesorii implicaţi în mai multe proiecte, aceştia având astfel posibilitatea de a ţine evidenţa exactă a activităţilor şi termenelor stabilite în cadru virtual).
Internetul poate fi şi el folosit pentru completarea cunoştinţelor. Elevii pot să folosească navigarea pe internet pentru a căuta si gasi informatii despre diverse subiecte (spre exemplu informaţii despre imprimante, recenzii în româna sau engleză despre funcţionarea aceastora), apoi pentru împărtăşirea experientelor avute pe forumuri şi pe site-uri de socializare:
http://reviews.cnet.com/printers/
http://www.printercomparison.com/
Derularea unui proiect european implică nu doar achiziţii legate de competenţele digitale, ci şi competenţe sociale, de relaţionale la nivelul grupului. Acest lucru presupune activităţi de tip colaborativ, respectiv participarea la activităţi în grupuri de lucru (în care se iau decizii, sunt identificate soluţii, se iniţiază acţiuni în scopul rezolvării problemelor vizate, se aplică modalităţi democratice de lucru, se împart roluri şi se asumă responsabilitatea îndeplinirii acestor roluri), relaţionare de grup care încurajează dialogul de idei şi adoptarea de soluţii eficiente, precum şi colaborarea în cadrul echipei de proiect ori cea cu partenerii de proiect, sau manifestarea capacităţii acţionale a participanţilor la munca în echipă. În acelaşi timp, proiectele eTwinning facilitează realizarea unui produs final adecvat temei proiectului- broşură, pagina Web, expoziţie de pictură sau de produse IT, materiale ppt cu caracter informativ (pot transmite conţinuturi sau pot avea rol de disemninare a activităţilor) etc., lucru care are efecte benefice asupra conturării trăsăturilor pozitive de voinţă şi de caracter:
În sfârşit, participarea la un proiect educaţional eTwinning presupune o lecţie exemplară referitoare la diversitate, fie ea socială sau de gen, fie diversitate culturală, religioasă, etnică. Prin colaborarea cu colegi aparţinători unor culturi diferite, elevii dobândesc primele achiziţii civice referitoare la diversitate, putând înţelege că oamenii se diferenţiază printr-o mulţime de lucruri dar se şi aseamnănă în ceea ce ai ei mai important, umanitatea. Astfel, ei vor deveni mai toleranţi şi vor învăţa cu timpul să nu iniţieze conflicte, să nu se angreneze în ele ori evitându-le, ori dobândind competenţe de mediere.
În concluzie, proiectele eTwinning contribuie masiv la formarea şi consolidarea competenţelor sociale şi civice, dar şi a altor competenţe transversale necesare integrării cu succes a viitorilor absolvenţi în viaţa socială şi în carieră, conform deciziilor UE de la Barcelona.
BBIBLIOGRAFIE:
1. Bârzea, Cezar, Arta si Stiinta Educatiei, E.D.P., Bucuresti, 1995;
2. Calyton, Susan, "Life Long Learning in the Third Millenium: Debate and Prediction", RILW 1999;
3.Collier, Gerald, "The Management Of Peer - Group Learning", Society For Research Into Higher Education, Surrey, 1983;
4. Jannaert, Ph., Ettayebi, M., Defise, R. „Curriculum si competente - un cadru operational "- 2010;
Tudorica R. - "Managementul educatiei în context european" - Editura Meronia 2007;
5. Ulrich, Catalina, "Managementul Clasei De Elevi - învatarea Prin Cooperare", Editura Corint, Bucuresti, 2000;
Cerghit, Ioan, (Coord.), "Perfectionarea Lectiei în Scoala Moderna", Edp, Bucuresti, 1988;
Competenţele-cheie sunt achiziţii ale învăţării care permit adaptarea flexibilă şi rapidă a absolventului, permiţându-i să (re)înveţe un domeniu în cazul în care pe piaţa muncii există această solicitare.Dacă în trecut era suficient scris-citit-socotitul ca bază a învăţării, acum aceste fundamente nu mai sunt suficiente, căci ritmul dezvoltării sociale, noile tehnologii, economia globalizată (inclusiv situaţia de criză economică) implică dobândirea şi aprofundarea unor abilităţi care până mai ieri interesau doar specialistul unui domeniu. Azi, aceste achiziţii trebuie să fie învăţate la nivel de masă de către absolvenţi – atât pentru asigurarea progresului unei societăţi dinamice, dar şi pentru prosperitatea personală (materială şi spirituală).
Competenţele-cheie reprezintă un pachet multifuncţional, transferabil de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini de care au nevoie toti indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, incluziunea socială şi găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie să se fi dezvoltat la sfârşitul educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca fundament pentru învăţare, ca parte a educaţiei pe tot parcursul vieţii.
Dezvoltarea competenţelor sociale şi civice poate fi realizată cu succes nu doar prin activităţile din curriculumul formal rolul proiectelor eTwinning Un exemplu de competenţe-cheie transversale sunt CSC, iar contextele de învăţare puternic motivante pentru elevi şi care se pretează la abordarea integrată (trans şi crosscurriculară) sunt cele din cadrul proiectelor eTwinning, ce ,,oferă ocazii suplimentare pentru exercitarea responsabilităţilor şi pentru o mai bună înţelegere a vieţii comunităţii” (Bîrza C., ECD. Perspectiva învăţării permanente, C.E., 2000).
Dezvoltarea competenţelor sociale prin proiecte eTwinning presupune însuşirea acelor cunoştinţe sociale care se referă la: înţelegerea codurilor de comportament şi de bune maniere general acceptate în diferite societăţi şi medii (ex: la şcoală, în spaţiul virtual eTwinning); conştientizarea conceptelor de bază cu privire egalitate de gen, non-discriminare, cultură; înţelegerea dimensiunilor multi-culturale europene; interacţiunea dintre identitatea culturală naţională şi cea europeană. Domeniul deprinderilor sociale se referă la: abilitatea de a comunica în diferite medii manifestînd toleranţa; exprimarea şi înţelegerea diferitelor puncte de vedere; negocierea şi abilitatea de a crea încredere şi de a manifesta empatie; abilitatea de a face faţă stresului şi frustrării precum şi abilitatea de a le exprima în mod constructiv. Atitudinile sociale au la bază: colaborare, asertivitate, interes pentru comunicarea interculturală; valorizarea diversităţii, respectul faţă de celălalt, deschiderea pentru a depăşi prejudecăţile şi pentru compromis.
Competenţele civice conţin seturi de cunoştinţe precum: cunoaşterea conceptelor de democraţie, dreptate, egalitate, cetăţenie şi drepturi civice; cunoaşterea evenimentelor contemporane precum şi a principalelor evenimente şi tendinţe din istoria naţională, europeană şi a lumii; conştientizarea scopurilor, valorilor şi politicilor mişcărilor sociale şi politice; cunoştinţe despre despre valorile UE şi obiectivele acesteia; conştientizarea diversităţii şi a identităţilor culturale în Europa. Deprinderile civice se referă la implicarea alături de ceilalţi în domeniul public, solidaritate şi interes în rezolvarea problemelor care afectează comunitatea; reflectarea critică şi creativă şi participarea constructivă în activităţile comunităţii, precum şi luarea de decizii. Atitudinile civice au în vedere manifestarea respectului pentru drepturile omului, inclusiv egalitate ca bază a democraţiei, aprecierea şi înţelegerea diferenţelor dintre sistemele de valori ale diferitelor grupuri religioase şi etnice; cultivarea sensului apartenenţei la propria comunitate, ţară, la UE şi Europa în general, la lume; sentimentul responsabilităţii, manifestarea înţelegerii şi a respectului pentru valori comune necesare coeziunii sociale (ex: respectul pentru principii democratice); implicare în activităţi civice, sprijin pentru diversitatea şi coeziunea socială şi pentru dezvoltarea durabilă, deschiderea pentru respectarea valorilor şi a vieţii private a celuilalt.
Participarea la proiecte reprezintă o modalitate eficientă de valorizare şi de aplicare a CSC, prin raportarea la anumite nevoi, rezolvarea unor probleme şi obţinerea unor rezultate. Proiectele eTwinning preiau şi avantajele folosirii TIC şi a fenomenelor multimedia: sistemul perfecţionat de procesare şi de prezentare a informaţiei didactice; efectul de multiplicare a acestora, prin sporirea volumului informaţional oferit procesului de învăţământ; conservarea calităţii pedagogice a mesajelor educaţionale, chiar şi în cazul recepţiei; stocarea şi retransmisia informaţiei; contribuţia lor la obiectivizarea instrucţiei. În cadrul proiectelor educaţionale eTwinning, atât elevii, cât şi cadrele didactice, pot folosi drept resurse educaţionale eficiente şi deosebit de motivante ,,unelte”precum www.voki.com (instrument nu doar amuzant pentru elevi, ci şi un bun constructor de competenţe lingvistice necesare participării lor ca parteneri de proiect) sau www.wiki.com (un excelent organizator al agendei de proiect, eficient şi pentru elevi, şi pentru profesorii implicaţi în mai multe proiecte, aceştia având astfel posibilitatea de a ţine evidenţa exactă a activităţilor şi termenelor stabilite în cadru virtual).
Internetul poate fi şi el folosit pentru completarea cunoştinţelor. Elevii pot să folosească navigarea pe internet pentru a căuta si gasi informatii despre diverse subiecte (spre exemplu informaţii despre imprimante, recenzii în româna sau engleză despre funcţionarea aceastora), apoi pentru împărtăşirea experientelor avute pe forumuri şi pe site-uri de socializare:
http://reviews.cnet.com/printers/
http://www.printercomparison.com/
Derularea unui proiect european implică nu doar achiziţii legate de competenţele digitale, ci şi competenţe sociale, de relaţionale la nivelul grupului. Acest lucru presupune activităţi de tip colaborativ, respectiv participarea la activităţi în grupuri de lucru (în care se iau decizii, sunt identificate soluţii, se iniţiază acţiuni în scopul rezolvării problemelor vizate, se aplică modalităţi democratice de lucru, se împart roluri şi se asumă responsabilitatea îndeplinirii acestor roluri), relaţionare de grup care încurajează dialogul de idei şi adoptarea de soluţii eficiente, precum şi colaborarea în cadrul echipei de proiect ori cea cu partenerii de proiect, sau manifestarea capacităţii acţionale a participanţilor la munca în echipă. În acelaşi timp, proiectele eTwinning facilitează realizarea unui produs final adecvat temei proiectului- broşură, pagina Web, expoziţie de pictură sau de produse IT, materiale ppt cu caracter informativ (pot transmite conţinuturi sau pot avea rol de disemninare a activităţilor) etc., lucru care are efecte benefice asupra conturării trăsăturilor pozitive de voinţă şi de caracter:
În sfârşit, participarea la un proiect educaţional eTwinning presupune o lecţie exemplară referitoare la diversitate, fie ea socială sau de gen, fie diversitate culturală, religioasă, etnică. Prin colaborarea cu colegi aparţinători unor culturi diferite, elevii dobândesc primele achiziţii civice referitoare la diversitate, putând înţelege că oamenii se diferenţiază printr-o mulţime de lucruri dar se şi aseamnănă în ceea ce ai ei mai important, umanitatea. Astfel, ei vor deveni mai toleranţi şi vor învăţa cu timpul să nu iniţieze conflicte, să nu se angreneze în ele ori evitându-le, ori dobândind competenţe de mediere.
În concluzie, proiectele eTwinning contribuie masiv la formarea şi consolidarea competenţelor sociale şi civice, dar şi a altor competenţe transversale necesare integrării cu succes a viitorilor absolvenţi în viaţa socială şi în carieră, conform deciziilor UE de la Barcelona.
BBIBLIOGRAFIE:
1. Bârzea, Cezar, Arta si Stiinta Educatiei, E.D.P., Bucuresti, 1995;
2. Calyton, Susan, "Life Long Learning in the Third Millenium: Debate and Prediction", RILW 1999;
3.Collier, Gerald, "The Management Of Peer - Group Learning", Society For Research Into Higher Education, Surrey, 1983;
4. Jannaert, Ph., Ettayebi, M., Defise, R. „Curriculum si competente - un cadru operational "- 2010;
Tudorica R. - "Managementul educatiei în context european" - Editura Meronia 2007;
5. Ulrich, Catalina, "Managementul Clasei De Elevi - învatarea Prin Cooperare", Editura Corint, Bucuresti, 2000;
Cerghit, Ioan, (Coord.), "Perfectionarea Lectiei în Scoala Moderna", Edp, Bucuresti, 1988;
]]>Competenţele-cheie sunt combinaţii de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini adecvate contextului. Aceste achiziţii o dată dobândite, pot fi transferate în alte contexte, mai generale, dar care au caracteristicile de bază ale celor în care s-au format.Ele se suprapun şi se intersectează şi, practic, elementele componente pot fi reconfigurate în mozaic, fiind traversate de un număr de teme care se aplică transversal: gândire critică, creativitate, rezolvare de probleme, evaluarea riscului, luarea deciziilor, managementul constructiv al emoţiilor.
Competenţele-cheie sunt achiziţii ale învăţării care permit adaptarea flexibilă şi rapidă a absolventului, permiţându-i să (re)înveţe un domeniu în cazul în care pe piaţa muncii există această solicitare.Dacă în trecut era suficient scris-citit-socotitul ca bază a învăţării, acum aceste fundamente nu mai sunt suficiente, căci ritmul dezvoltării sociale, noile tehnologii, economia globalizată (inclusiv situaţia de criză economică) implică dobândirea şi aprofundarea unor abilităţi care până mai ieri interesau doar specialistul unui domeniu. Azi, aceste achiziţii trebuie să fie învăţate la nivel de masă de către absolvenţi – atât pentru asigurarea progresului unei societăţi dinamice, dar şi pentru prosperitatea personală (materială şi spirituală).
Competenţele-cheie reprezintă un pachet multifuncţional, transferabil de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini de care au nevoie toti indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, incluziunea socială şi găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie să se fi dezvoltat la sfârşitul educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca fundament pentru învăţare, ca parte a educaţiei pe tot parcursul vieţii.
Dezvoltarea competenţelor sociale şi civice poate fi realizată cu succes nu doar prin activităţile din curriculumul formal rolul proiectelor eTwinning Un exemplu de competenţe-cheie transversale sunt CSC, iar contextele de învăţare puternic motivante pentru elevi şi care se pretează la abordarea integrată (trans şi crosscurriculară) sunt cele din cadrul proiectelor eTwinning, ce ,,oferă ocazii suplimentare pentru exercitarea responsabilităţilor şi pentru o mai bună înţelegere a vieţii comunităţii” (Bîrza C., ECD. Perspectiva învăţării permanente, C.E., 2000).
Dezvoltarea competenţelor sociale prin proiecte eTwinning presupune însuşirea acelor cunoştinţe sociale care se referă la: înţelegerea codurilor de comportament şi de bune maniere general acceptate în diferite societăţi şi medii (ex: la şcoală, în spaţiul virtual eTwinning); conştientizarea conceptelor de bază cu privire egalitate de gen, non-discriminare, cultură; înţelegerea dimensiunilor multi-culturale europene; interacţiunea dintre identitatea culturală naţională şi cea europeană. Domeniul deprinderilor sociale se referă la: abilitatea de a comunica în diferite medii manifestînd toleranţa; exprimarea şi înţelegerea diferitelor puncte de vedere; negocierea şi abilitatea de a crea încredere şi de a manifesta empatie; abilitatea de a face faţă stresului şi frustrării precum şi abilitatea de a le exprima în mod constructiv. Atitudinile sociale au la bază: colaborare, asertivitate, interes pentru comunicarea interculturală; valorizarea diversităţii, respectul faţă de celălalt, deschiderea pentru a depăşi prejudecăţile şi pentru compromis.
Competenţele civice conţin seturi de cunoştinţe precum: cunoaşterea conceptelor de democraţie, dreptate, egalitate, cetăţenie şi drepturi civice; cunoaşterea evenimentelor contemporane precum şi a principalelor evenimente şi tendinţe din istoria naţională, europeană şi a lumii; conştientizarea scopurilor, valorilor şi politicilor mişcărilor sociale şi politice; cunoştinţe despre despre valorile UE şi obiectivele acesteia; conştientizarea diversităţii şi a identităţilor culturale în Europa. Deprinderile civice se referă la implicarea alături de ceilalţi în domeniul public, solidaritate şi interes în rezolvarea problemelor care afectează comunitatea; reflectarea critică şi creativă şi participarea constructivă în activităţile comunităţii, precum şi luarea de decizii. Atitudinile civice au în vedere manifestarea respectului pentru drepturile omului, inclusiv egalitate ca bază a democraţiei, aprecierea şi înţelegerea diferenţelor dintre sistemele de valori ale diferitelor grupuri religioase şi etnice; cultivarea sensului apartenenţei la propria comunitate, ţară, la UE şi Europa în general, la lume; sentimentul responsabilităţii, manifestarea înţelegerii şi a respectului pentru valori comune necesare coeziunii sociale (ex: respectul pentru principii democratice); implicare în activităţi civice, sprijin pentru diversitatea şi coeziunea socială şi pentru dezvoltarea durabilă, deschiderea pentru respectarea valorilor şi a vieţii private a celuilalt.
Participarea la proiecte reprezintă o modalitate eficientă de valorizare şi de aplicare a CSC, prin raportarea la anumite nevoi, rezolvarea unor probleme şi obţinerea unor rezultate. Proiectele eTwinning preiau şi avantajele folosirii TIC şi a fenomenelor multimedia: sistemul perfecţionat de procesare şi de prezentare a informaţiei didactice; efectul de multiplicare a acestora, prin sporirea volumului informaţional oferit procesului de învăţământ; conservarea calităţii pedagogice a mesajelor educaţionale, chiar şi în cazul recepţiei; stocarea şi retransmisia informaţiei; contribuţia lor la obiectivizarea instrucţiei. În cadrul proiectelor educaţionale eTwinning, atât elevii, cât şi cadrele didactice, pot folosi drept resurse educaţionale eficiente şi deosebit de motivante ,,unelte”precum www.voki.com (instrument nu doar amuzant pentru elevi, ci şi un bun constructor de competenţe lingvistice necesare participării lor ca parteneri de proiect) sau www.wiki.com (un excelent organizator al agendei de proiect, eficient şi pentru elevi, şi pentru profesorii implicaţi în mai multe proiecte, aceştia având astfel posibilitatea de a ţine evidenţa exactă a activităţilor şi termenelor stabilite în cadru virtual).
Internetul poate fi şi el folosit pentru completarea cunoştinţelor. Elevii pot să folosească navigarea pe internet pentru a căuta si gasi informatii despre diverse subiecte (spre exemplu informaţii despre imprimante, recenzii în româna sau engleză despre funcţionarea aceastora), apoi pentru împărtăşirea experientelor avute pe forumuri şi pe site-uri de socializare:
http://reviews.cnet.com/printers/
http://www.printercomparison.com/
Derularea unui proiect european implică nu doar achiziţii legate de competenţele digitale, ci şi competenţe sociale, de relaţionale la nivelul grupului. Acest lucru presupune activităţi de tip colaborativ, respectiv participarea la activităţi în grupuri de lucru (în care se iau decizii, sunt identificate soluţii, se iniţiază acţiuni în scopul rezolvării problemelor vizate, se aplică modalităţi democratice de lucru, se împart roluri şi se asumă responsabilitatea îndeplinirii acestor roluri), relaţionare de grup care încurajează dialogul de idei şi adoptarea de soluţii eficiente, precum şi colaborarea în cadrul echipei de proiect ori cea cu partenerii de proiect, sau manifestarea capacităţii acţionale a participanţilor la munca în echipă. În acelaşi timp, proiectele eTwinning facilitează realizarea unui produs final adecvat temei proiectului- broşură, pagina Web, expoziţie de pictură sau de produse IT, materiale ppt cu caracter informativ (pot transmite conţinuturi sau pot avea rol de disemninare a activităţilor) etc., lucru care are efecte benefice asupra conturării trăsăturilor pozitive de voinţă şi de caracter:
În sfârşit, participarea la un proiect educaţional eTwinning presupune o lecţie exemplară referitoare la diversitate, fie ea socială sau de gen, fie diversitate culturală, religioasă, etnică. Prin colaborarea cu colegi aparţinători unor culturi diferite, elevii dobândesc primele achiziţii civice referitoare la diversitate, putând înţelege că oamenii se diferenţiază printr-o mulţime de lucruri dar se şi aseamnănă în ceea ce ai ei mai important, umanitatea. Astfel, ei vor deveni mai toleranţi şi vor învăţa cu timpul să nu iniţieze conflicte, să nu se angreneze în ele ori evitându-le, ori dobândind competenţe de mediere.
În concluzie, proiectele eTwinning contribuie masiv la formarea şi consolidarea competenţelor sociale şi civice, dar şi a altor competenţe transversale necesare integrării cu succes a viitorilor absolvenţi în viaţa socială şi în carieră, conform deciziilor UE de la Barcelona.
BBIBLIOGRAFIE:
1. Bârzea, Cezar, Arta si Stiinta Educatiei, E.D.P., Bucuresti, 1995;
2. Calyton, Susan, "Life Long Learning in the Third Millenium: Debate and Prediction", RILW 1999;
3.Collier, Gerald, "The Management Of Peer - Group Learning", Society For Research Into Higher Education, Surrey, 1983;
4. Jannaert, Ph., Ettayebi, M., Defise, R. „Curriculum si competente - un cadru operational "- 2010;
Tudorica R. - "Managementul educatiei în context european" - Editura Meronia 2007;
5. Ulrich, Catalina, "Managementul Clasei De Elevi - învatarea Prin Cooperare", Editura Corint, Bucuresti, 2000;
Cerghit, Ioan, (Coord.), "Perfectionarea Lectiei în Scoala Moderna", Edp, Bucuresti, 1988;