iTeach: Blog Emel Cadâr

Legenda părților de vorbire

Emel Cadâr — Sun, 30 May 2021 09:31:48 +0300

Se spune că, demult, înainte ca lumea să fie lume, aşa cum o ştim noi astăzi, a fost o inteligenţă atotputernică pe care oamenii au numit-o, mai târziu, DUMNEZEU. Şi pentru că era singur şi Atotputernic, Dumnezeu a inventat Cuvântul prin care a creat lumea.
Se crede că primul cuvânt a fost Verbul care avea puterea de a face. Şi aşa Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.
Şi pentru ca pe Pământ să se întâmple tot felul de fapte, mai târziu, au fost creaţi şi oamenii. Atunci verbul a exprimat toate acţiunile şi stările oamenilor: a râde, a iubi, a munci, a căuta, a dormi, a alerga, a citi, a mânca şi multe altele.
Uneori, oamenii uită cine a folosit verbul ca să facă cerul şi pământul şi cred că ei au întemeiat lumea prin verb.
Dar, cei mai mulţi oameni ştiu să folosească verbul cu grijă şi iubire ca să umple lumea cu fapte bune şi frumoase.
Pentru a umple cerul şi pământul, Dumnezeu a creat substantive. Şi aşa au apărut lumina, ziua, noaptea, apele, mările, anotimpurile, zilele, pomii, animalele, păsările, oamenii şi toate celelalte. Substantivele denumesc toate fiinţele, obiectele şi lucrurile din acestă lume.
Bucurându-se de frumuseţea lumii create, oamenii au privit în jur şi au văzut copaci verzi, râuri limpezi, soare galben, flori mirositoare, animale puternice.
Şi aşa a apărut ADJECTIVUL care mereu însoţeşte un substantiv, arătând însuşirile unei fiinţe sau ale unui obiect.
Uneori, poate din plictiseală sau doar ca să se joace, oamenii au înlocuit substantivele cu alte cuvinte.
Aşa a apărut şi PRONUMELE care mereu înlocuieşte un substantiv, aşa că unii au considerat că ei sunt buricul pământului, pe când voi sunteţi neînsemnaţi sau că noi vom cuceri lumea.
Toate aceste personaje: substantivul, adjectivul, pronumele, verbul au devenit mai târziu părţi de vorbire şi oamenii au început să le înveţe la şcoală, pentru că pământul a tot crescut şi a devenit atât de mare încât nu-ţi mai ajunge o viaţă să-l poţi străbate şi cunoaşte.

Eficiența TIC la elevii cu CES

Emel Cadâr — Wed, 26 May 2021 19:18:59 +0300

În învăţământul cu cerinţe educative speciale, utilizarea calculatorului şi a softului educaţional se face în funcţie de posibilităţile de învăţare a fiecărui copil, de interesul pe care acesta îl are pentru munca la calculator şi nu în ultimul rând, se ţine cont de vârsta pe care o are copilul cu CES. Lecţiile interactive pe suport electronic pot fi utilizate cu succes în învăţământul special, dacă sunt proiectate special pentru elevii cu un anumit tip de deficienţă sau dacă sunt personalizate, în funcţie de cerinţele fiecărui elev în parte. De exemplu, elevii cu autism reacţionează mult mai eficient la stimulul verbal, dacă este inclusă o comandă ce conţine numele elevului care parcurge o lecţie electronică. Calculatorul poate stimula unele procese, poate antrena elevul in anumite jocuri, le poate dezvolta creativitatea.

În procesul instructiv-educativ cu copiii cu CES, utilizarea calculatorului şi a softului educaţional facilitează:adaptabilitate la nevoile / particularităţile psiho-fizice ale copiilor; abordarea materialului de studiat într-o manieră interactivă; stimularea motivaţiei pentru învăţare prin prezenţa componentei ludice; oferirea sentimentului de confort (ameliorarea imaginii de sine) copiilor cu CES.

Pentru a direcţiona potenţialul creativ al elevilor cu CES spre acele zone în care ei au şansele cele mai mari de manifestare eficientă, de realizare afectivă, este necesar: să se utilizeze tehnologia în procesul de predare – învăţare cu copiii cu CES; să se utilizeze softuri educaţionale specializate în învăţare şi terapii specifice; să se proiecteze lecţii în care să integreze tehnologia modernă.
In cazul elevilor cu dificultăţi de învăţare are unele avantaje: corectare instantanee, repetarea exerciţiilor, individualizarea temelor şi a ritmului de învăţare, interacţiunea continuă cu elevul, evaluarea continuă a nivelului de învăţare şi a înţelegerii elevului, uniformitatea modului de prezentare, aplicare şi evaluare şi nu în ultimul rând, creşterea motivaţiei.

Pentru a valorifica potenţialul real al fiecărui elev cu cerinţe speciale este necesară o evaluarea adecvată şi elaborarea unui plan educaţional individualizat, care să includă utilizarea tehnologiile de acces şi a instruirii asistate de calculator în funcţie de particularităţile şi nevoile fiecărui elev cu cerinţe speciale. Instruirea asistată de calculator alături de tehnologiile de acces nu exclud metodele tradiţionale de predare învățare, ci doar le completează pentru ca întregul proces de învăţământ să se adapteze nevoilor elevilor cu cerinţe speciale.

Aplicaţiile bazate pe utilizarea calculatorului, cuplate cu un software nou şi îmbunătăţit şi cu dispozitive mai bune de adaptare, ar putea fi de mare ajutor copiilor cu dizabilităţi, pentru finalizarea educaţiei lor şi pentru a deveni productivi în societatea din care fac parte.

Educație diferențiată, individualizată

Emel Cadâr — Wed, 26 May 2021 19:09:22 +0300

Diferențierea, este un mod de predare; nu este un program simplu sau un set de instrucțiuni stabilite în prealabil. Acest lucru necesită ca profesorii să-și cunoască bine elevii, astfel încât să poată aduce fiecăruia experiențe și exerciții care să încurajeze și să sporească învățarea.
Diferențierea înseamnă mai multe opțiuni pentru elevi pentru a găsi informații. Aceasta înseamnă observarea și înțelegerea diferențelor și similitudini între elevi și utilizarea acestor informații pentru a planifica predarea.

Pentru ca activitatea instructiv-educativă să fie profitabilă pentru toţi elevii, aceasta trebuie să se realizeze diferenţiat. Educaţia diferenţiată vizează adaptarea activităţii de instruire la posibilităţile diferite ale elevului, la capacitatea de înţelegere şi ritmul de lucru propriu unor grupuri de elevi sau chiar fiecărui elev în parte.

Instruirea individualizată pornește de la nevoile elevilor, iar diferențierea este determinată de nivelul pregătirii și interesele lor. În acest scop, propunem elevilor sarcini la alegere, astfel încât fiecare să învețe în ritm propriu și să reușească, indiferent de capacități și de experiență. Elevii trebuie să fie îndrumaţi să rezolve sarcinile prin diverse metode, să-şi utilizeze imaginaţia şi să construiască strategii proprii de investigare a realităţii, să elaboreze produse noi în baza materiei de studiu. un rol important în individualizarea învățării revine sarcinilor de rezolvare și de compunere a exercițiilor și problemelor, de creare a întrebărilor cauzale.
Individualizarea activității la clasă reclamă efort sporit din partea profesorului și resurse adecvate pentru elaborarea tehnologiei didactice. Proiectarea instruirii individualizate este o acțiune proactivă, flexibilă și centrată pe elev, care implică luarea unor decizii cu privire la organizarea mediului de învățare; stabilirea timpului de instruire, a conținutului curriculumului, materialelor și resurselor utilizate; implementarea strategiilor de instruire, a activităților de învățare și a metodelor de evaluare. Pornim de la premisa că toți elevii pot progresa în cunoaștere dacă li se creează condiții favorabile și li se oferă libertatea de a alege sarcinile de învățare independentă. Pentru a reuși, fiecare trebuie să-și asume obiective și să depună efort pentru atingerea lor.
Experiența pedagogică demonstrează că elevii învață cel mai bine atunci când profesorul ține cont de diferențele de pregătire, de interesele și obiectivele lor. Procesul de instruire individualizată implică și activități de învățare colaborativă, diverse sarcini, furnizarea de instrucțiuni, posibilitatea de a lucra cu viteze diferite.

Familia copilului cu nevoi speciale

Emel Cadâr — Wed, 19 May 2021 18:40:37 +0300

Copiii cu dizabilităţi au aceleaşi nevoi de îngrijire din partea părinţilor ca şi ceilalţi copii. Ei au nevoie de dragoste, de hrană şi de a fi trataţi cu respect şi demnitate. Alături de aceste nevoi, ei pot avea nevoi speciale care cer ca părinţii să aibă mai mult timp, mai multe resurse materiale şi anumite abilităţi suplimentare pentru a îngriji astfel de copii şi a învăţa să-i iubească. În funcţie de diagnostic şi de prognostic, părinţii vor găsi resursele necesare pentru a acţiona singuri sau cu ajutorul celorlalţi membri ai familiei pentru a-l ajuta ,,pe cel mic''. Părinţii ştiu ce este necesar, când şi cum trebuie oferit, ce, cum şi cât de mult se poate cere copilului cu nevoi speciale. Aceste reguli constituie un adevărat ghid al comportamentului faţă de copil. În cadrul unei familii echilibrate copilul cu deficienţă are drepturi şi obligaţii egale. Ei trebuie să aibă relaţii de reciprocitate şi de egalitate cu fraţii şi cu surorile sale, să se simtă ,, ca toată lumea". Dacă se simte egal în familie, el va ajunge să se simtă egal şi în societate. Practic, familia joacă rolul unui laborator în care copilului cu deficienţă i se oferă oportunitatea de a-şi găsi locul şi de a se obişnui cu situaţia în care se află. Copilul cu deficientă trebuie să se regăsească pe acelaşi plan afectiv cu fraţii şi surorile sale. El nu trebuie să monopolizeze dragostea părinţilor, chiar dacă are nevoie de o atenţie şi de o îngrijire suplimentară. In familiile echilibrate, acest copil este egal cu fraţii şi surorile sale, dar în acelaşi timp este îngrijit corespunzător. In acest context copilul se dezvoltă în armonie cu cei din anturajul său, care-i acceptă dificultăţile. Familia impune copilului unele restricţii, încurajează activităţile gospodăreşti şi mai ales pe cele de autoîngrijire, stimulează abilităţile fizice şi sociale ale copilului. O persoană cu deficienţă are nevoie de a fi recunoscută pentru ceea ce este şi aşa cum este. Atmosfera familială va fi caldă doar atunci când fiecare membru îşi ocupă locul care îi aparţine. Părinţii echilibraţi sunt calmi, deschişi şi îşi manifestă frecvent dragostea. Căldura implică deschidere către cei din jur, plăcere, atenţie, tandreţe, ataşament. Aceşti părinţi zâmbesc des, îşi încurajează copiii fără a folosi critici permanente, pedepse, ameninţări. Copiii acestor părinţi vor fi atenţi, prietenoşi, cooperanţi şi stabili emoţional.

Jocul cu copiii nu-i o joacă!

Emel Cadâr — Tue, 18 May 2021 19:25:31 +0300

JOCUL CU COPIII NU-I O JOACĂ!
Terapia prin joc, la fel ca orice alt demers terapeutic, reprezintă un proces de optimizare, de suport sau de recuperare a potențialului atât de divers al copilului. Insoțită de pasiune și conștiinciozitate, de libertate, fantezie și perseverență, ea dă rezultate uimitoare în cazul copiilor in general și al copiilor cu CES, în particular. Jocurile reprezintă un instrument eficient pentru a sprijini instruirea în educația specială. Copiii cu dizabilități sunt lipsiți de multe ori de posibilitatea de a se juca cu alți copii de vârstă asemănătoare fie din cauza faptului că nu sunt obișnuiți, fie că nu au cu cine, rămân nedezvoltați din punct de vedere al personalității. Prin joc, copiii cu CES pot ajunge la descoperire de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor de a acţiona creativ,pentru că strategiile jocului, sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala. Jocul ca modalitate nu urmăreşte în principal evidenţierea deficienţei şi a blocajului copilului. O asemenea abordare exclude teza caracterului irecuperabil al copilului cu CES. Elementele de joc încorporate în procesul de predare-evaluare pot fi motive şi pot stimula puternic acest proces în toate formele lui. Ludoterapia implică jocuri de stimulare a diverselor funcţii şi procese psihice şi are valenţe multiple în sfera dezvoltării structurilor psihice ale copilului cu deficienţă mintală. Când se aleg jocuri pentru copii cu dizabilități, este necesar să se acorde atenție cât de corecte și metodic sunt sarcinile, programul, claritatea, corectitudinea instrucțiunilor. Este important ca jocurile să nu fie supraîncărcate cu elemente secundare, instrucțiuni verbale inutile, deoarece acest lucru distrage atenția copiilor și duce la oboseală rapidă. Intriga jocului nu ar trebui să fie agresivă, pentru a nu crește anxietatea și anxietatea mentală la copii. Este important ca sarcinile să fie clare pentru copil fără explicații de la adult, instrucțiunile sunt date înainte de execuție, timpul de execuție nu este limitat, acest lucru permițând copiilor să se gândească la modalități și metode de soluționare fără grabă. Lipsa concentrării la copii cu cerințe educaționale speciale, nemotivare pentru activitatea de învăţare, memoria de scurtă durată şi alte caracteristici ale deficientului mintal, impun ca pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune atât în procesul didactic, cât şi în activităţile de terapie logopedică, folosirea cât mai frecventă a jocului didactic sub toate formele sale. Învăţarea prin joc este metoda cea mai indicată a fi folosită în educaţia elevilor cu CES. Prin joc, elevul ia cunoştinţă cel mai bine de lumea înconjurătoare, învaţă diferite senzaţii, îşi dezvoltă aptitudinile fizice şi intelectuale, descoperă prietenii şi reguli de adaptare socială. În joc, fiecare are un rol important, are anumite responsabilităţi, este nevoie de încredere în parteneri, curaj.

Rolul terapeutic al grădinilor senzoriale pentru elevii cu CES

Emel Cadâr — Mon, 17 May 2021 18:21:04 +0300

GRĂDINILE TERAPEUTICE SENZORIALE PENTRU ELEVII CU CES
Într-o lume plină de riscuri este firesc să-i protejăm mai mult pe copiii cu dizabilități. Uneori, din cauza supraprotejării, ei pot fi privați de trăirea unor senzații, emoții indispensabile pentru o dezvoltare armonioasă.

Grădinile senzoriale sunt acel colț de natură în care elevii cu dizabilități pot interacționa și își pot forma și dezvolta abilitățile de viață și se pot relaxa. Este un spațiu de recuperare funcţională a întârzierilor în dezvoltare şi de adaptare a copiilor la mediul în care trăiesc.

Acest concept peisagistic, prin aleile senzoriale și plantele aromatice ajută la
stimularea simțurilor, reconectarea cu natura, îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea gradului de independență pentru copiii cu CES.

Plantele aromatice stimulează activ 5 simțuri: prin culorile lor vii, prin mireasma și prin textura lor, prin sunetele pe care le creează mișcate de adierea vântului, iar fructele prin aroma lor.

Plimbându-se pe aleea senzorială, realizată cu materiale din natură cu suprafeţe, mărimi și forme diferite (nisip, pietriş, piatră spartă, piatră de râu, scoarță de copac, buşteni de lemn), copiii vor experimenta simţul tactil într-un mod inedit. Mersul desculț pe aceste suprafețe funcţionează pe principiul presopuncturii. stimulând tălpile, ajută la eliberarea sentimentelor negative și restaurarea echilibrului organic și intelectual. Activitățile ergo-terapeutice, cum ar fi plantarea florilor și plantelor aromatice în ghivece, modelaj în lut, desene și spațiile ergonomice de relaxare se constituie în programe de recuperare, într-un mediu de descoperire și de cunoaștere a naturii.

Educația pentru toți

Emel Cadâr — Sun, 16 May 2021 18:15:26 +0300

Fiecare are istoria lui, povestea sa de viaţă mai tristă sau mai fericită. Unii au tras lozul norocos şi s-au bucurat de un mediu privilegiat, de oameni luminaţi, care i-au ajutat să îşi descopere direcţia şi astfel să înflorească. Alţii au crescut înconjuraţi de prezenţe descurajante, care le-au limitat libertatea de a cunoaşte orice există în afara parametrilor mărunţi, ticsiţi de prejudecăţi, şabloane, superstiţii, perpetuate vreme de generaţii ca nişte lăzi de zestre putrede.
Sunt oameni care, sub îndrumarea unor forţe binevoitoare, au avut acces la educaţie şi au aflat că aceasta este cheia care le va revela rotiţele ce pun în mişcare mecanismele stranii ale lumii în care trăim şi ale relaţiilor în care intrăm.
Sunt oameni născuţi în locuri nefaste, în cămine destrămate, în sânul unor familii disfuncţionale şi cu un nivel de alfabetizare scăzut, martori sau victime ai abuzurilor şi nedreptăţilor, a căror evoluţie e înfrânată de împrejurările toxice, de climatul de ignoranţă ori violenţă în care hazardul i-a aruncat. Cei mai mulţi ajung să fie bântuiţi şi luaţi în stăpânire de strigoii celor "şapte ani de acasă" vicioşi, până când sufletele lor se atrofiază şi este prea târziu să devină ceea ce sunt, în esenţă. Îşi duc viaţa cu o inconştienţă abrutizată, sclavi ai instinctelor, ai tarelor care le-au fost inoculate şi ai unui prezent continuu mohorât, înstrăinaţi de sine şi de ceilalţi, de însăşi ideea că ar putea exista un cântec mai bun. Iar această nefericire cu gust de cenuşă devine zona lor de confort, singura în care se simt în siguranţă, pentru că este singurul dicţionar de care dispun pentru înţelegerea lumii în care trăiesc.
Sunt şi poveşti de succes, în care o scânteie lăuntrică miraculoasă îi determină pe aceşti ghinionişti să îşi pună sub semnul întrebării locul, apartenenţa, anturajul, propriile moşteniri mentale. Şi astfel să înceapă drumul cunoaşterii de sine şi al afirmării, un drum de altfel anevoios şi şerpuit.
Educaţia are un rol constructiv în formarea unui om, prin acumularea unor cunoştinţe, prin altoirea acestora pe trunchiul propriei fiinţe şi generarea unor procese de gândire şi a unor sentimente singulare. Pentru că, o dată ce a citit o carte care răstoarnă cu susul în jos tot ce credea despre lume şi despre sine însuşi, un om ajunge să îşi pună întrebări care îl pot azvârli într-o ceaţă şi mai densă. Poate trăi o criză existenţială care îl va ţine treaz noaptea, meditând neajutorat la sensul vieţii – sau la lipsa acestuia –, precum şi la adevăratele motive din spatele acţiunilor şi deciziilor sale. Cu cât descoperă mai mult, cu atât necunoscutele se înmulţesc şi forţează marginile universului său. Dacă se va dovedi că are un talent care se cuvine a fi fructificat, este probabil că va trebui să lupte cu morile de vânt, precum naivul cărturar Don Quijote, cu reticenţele şi ostilitatea filistine ale celor care trăiesc în alt canon, dar şi cu îndoielile legate de vocaţia sa. Pentru că orice vocaţie, odată conştientizată, implică o misiune, care la rândul său impune responsabilităţi. Iar aceste responsabilităţi se dovedesc, de cele mai multe ori, dificile pentru o fiinţă care, prin cultură, este sensibilizată si expusă în faţa viciilor acestei lumi şi a propriilor limitări deopotrivă.
Educaţia are darul de a dezvălui infinite nuanţe de gri, dar în acelaşi timp atrage atenţia asupra stâlpilor moralităţii care susţin civilizaţia umană, bătrânul alb şi bătrânul negru. Şi, de cele mai multe ori, busola nu arată nici nordul, nici sudul, astfel că individul se pierde într-un tărâm ceţos, simţind chemări mai înalte, dar neştiind cum să le urmeze.
Inspirându-se din personalităţi ilustre ale omenirii, poate ajunge să îşi dorească, la rândul său, să le calce pe urme, să se străduiască a face dovada unui geniu de altfel îndoielnic, dar să sfârşească dezamăgit de sine, înfrânt, întors împotriva sa cu o pasiune autodisctructivă.
Şi totuşi, se ştie că orice medicament poate prezenta efecte adverse. Acestea se materializează sau nu în funcţie de organismul care le primeşte. Îndoiala, dilema, ezitarea, întrebările, toate acestea sunt serul vital al umanităţii noastre. Ele dau măsura unei sensibilităţi hrănite prin educaţie. O dată ce deschidem ochii şi realizăm cât ne-au îmbogăţit, greutatea lor o simţim... în aur.