Copiii cu dizabilităţi au aceleaşi nevoi de îngrijire din partea părinţilor ca şi ceilalţi copii. Ei au nevoie de dragoste, de hrană şi de a fi trataţi cu respect şi demnitate. Alături de aceste nevoi, ei pot avea nevoi speciale care cer ca părinţii să aibă mai mult timp, mai multe resurse materiale şi anumite abilităţi suplimentare pentru a îngriji astfel de copii şi a învăţa să-i iubească. În funcţie de diagnostic şi de prognostic, părinţii vor găsi resursele necesare pentru a acţiona singuri sau cu ajutorul celorlalţi membri ai familiei pentru a-l ajuta ,,pe cel mic''. Părinţii ştiu ce este necesar, când şi cum trebuie oferit, ce, cum şi cât de mult  se poate cere copilului cu nevoi speciale. Aceste reguli constituie un adevărat ghid al comportamentului faţă de copil. În cadrul unei familii echilibrate copilul cu deficienţă are drepturi şi obligaţii egale. Ei trebuie să aibă relaţii de reciprocitate şi de egalitate cu fraţii şi cu surorile sale, să se simtă ,, ca toată lumea". Dacă se simte egal în familie, el va ajunge să se simtă egal şi în societate. Practic, familia joacă rolul unui laborator în care copilului cu deficienţă i se oferă oportunitatea de a-şi găsi locul şi de a se obişnui cu situaţia în care se află. Copilul cu deficientă trebuie să se regăsească pe acelaşi plan afectiv cu fraţii şi surorile sale. El nu trebuie să monopolizeze dragostea părinţilor, chiar dacă are nevoie de o atenţie şi de o îngrijire suplimentară. In familiile echilibrate, acest copil este egal cu fraţii şi surorile sale, dar în acelaşi timp este îngrijit corespunzător. In acest context copilul se dezvoltă în armonie cu cei din anturajul său, care-i acceptă dificultăţile. Familia impune copilului unele restricţii, încurajează activităţile gospodăreşti şi mai ales pe cele de autoîngrijire, stimulează abilităţile fizice şi sociale ale copilului. O persoană cu deficienţă are nevoie de a fi recunoscută pentru ceea ce este şi aşa cum este. Atmosfera familială va fi caldă doar atunci când fiecare membru îşi ocupă locul care îi aparţine. Părinţii echilibraţi sunt calmi, deschişi şi îşi manifestă frecvent dragostea. Căldura implică deschidere către cei din jur, plăcere, atenţie, tandreţe, ataşament. Aceşti părinţi zâmbesc des, îşi încurajează copiii fără a folosi critici permanente, pedepse, ameninţări. Copiii acestor părinţi vor fi atenţi, prietenoşi, cooperanţi şi stabili emoţional.