Una dintre problemele cheie ale educaţiei copilului cu CES este educaţia pentru bucuria de a exista. O altă dimensiune a actului educaţional este reeducarea noastră permanentă, pentru a corespunde necesităţilor de modelare a pesonalităţii copilului. Cel mai important lucru este convingerea că, printr-o bună organizare a procesului educaţional, capacitatea de a rectifica urmările accidentului intervenit în existenţa copilului, este practic fără limite. Numai cei care nu-şi dau seama de acest lucru, se resemnează. Şi, fireşte, câştigă cei care ştiu să lupte cu o profundă convingere în forţele umane.
În şcolile speciale, activităţile educaţionale urmăresc realizarea unor sarcini speciale, care derivă din specificul deficienţelor asociate ale elevilor din aceste şcoli. Funcţia terapeutică a actului educaţional se defineşte ca funcţie de echilibrare a personalităţii decompensate.
Fiecare din laturile sau părţile componente ale procesului educaţiei, îşi găseşte corespondenţe în tehnicile de terapie educaţională, ceea ce pare a demonstra faptul că, direcţiile în care se poate întreprinde influenţarea sistematică a elevului, sunt şi cele care condiţionează restructurarea sa în situaţii de deficit funcţional.
Programul activităţilor de organizare a cunoaşterii are următoarele obiective instructiv – educative:
• Consolidarea, completarea, sistematizarea cunoştinţelor în vederea ridicării nivelului general al performanţelor şcolare prin tehnologii instrucţional – educaţionale adecvate particularităţilor colectivului de elevi şi prin cultivarea unei motivaţii superioare faţă de învăţătură;
• Lărgirea sferei de cunoaştere şi încorporarea acestor informaţii în structura cognitivă a copilului în vederea reproducerii ulterioare, a învăţării unui material înrudit sau rezolvării de probleme;
• Exersarea învăţării iniţiale prin lecţii de organizare, îndrumare, evaluare a exerciţiului;
• Utilizarea informaţiilor existente în structura cognitivă a copilului în scopul extrapolării achiziţiilor însuşite în activitatea de învăţare în contexte variate;
• Înlăturarea „decalajului” pedagogic prin organizarea raţională a muncii: activitatea de diferenţiere şi individualizare a procesului de predare – învăţare pentru a dezvolta la maximum posibil potenţialul fiecărui copil, folosindu-se materiale organizate secvenţial;
• Activităţi de recuperare, individualizare şi diferenţiere a procesului de învăţare folosindu-se o tehnologie variată: teme şi lecţii diferenţiate; materiale de învăţare organizate secvenţial; programe speciale de compensare şi stimulare de natură perceptiv – motrică, structurate pe relaţia limbaj – raţionament, etc; fişe de muncă independentă de recuperare, de exerciţii, de dezvoltare; fişe organizate secvenţial, de învăţare programată, de performanţă.
• Activităţi de cunoaştere a mediului înconjurător şi programe de învăţare socială, în funcţie de nivelul şcolar, de interesele individuale sau de grup.
În procesul educaţional la elevii cu CES, dezvoltarea totală a persoanei umane, atât fizică cât şi morală, impune un învăţământ concret, în care observarea directă a lucrurilor trebuie să înlocuiască cât mai mult posibil învăţământul cu ajutorul cărţilor. Trebuie să dezvoltăm personalitatea copilului cu CES, să respectăm ceea ce natura a pus bun în el, să fie înlăturată orice barieră de limbaj, de comunicare, într-un cuvânt, trebuie să se făurească un om capabil, să judece de sine stătător.  Şcoala trebuie să îi pregătească să trăiască în comunitate, să le formeze acele capacităţi şi competenţe care să le permită un răspuns eficient şi rapid la provocările lumii reale, o lume plină de contradicţii şi dezechilibre. Dar şi această lume, societatea postmodernă, trebuie să se deschidă, să îi accepte, să îi includă în rândurile ei pe cei care, din cauze independente de voinţa lor sunt diferiţi, dar egali în drepturi, cu toţi ceilalţi.