Inclusiv noi, ca adulți, suntem expuși la mai multă informație decât putem metaboliza, aceasta fiind o sursă subtilă a stresului care ne împiedică să ne deconectăm de la cascada gândurilor noastre și să fim cu adevărat prezenți în viețile noastre. În aceste condiții, cum putem limita fluxul tehnologic astfel încât să evidențiem ceea ce contează cu adevărat pentru o viață sănătoasă: contactul uman, experiența nemijlocită de a fi împreună, un act care implică prezență și disponibilitate, comunicarea reală dată de împletirea verbalului și a nonverbalului.

Psihologul Marius Teodor Zamfir a identificat în studiile sale asemănări comportamentale între copiii ce sufereau de autism diagnosticat și copiii expuși excesiv tehnologiei (tabletă, laptop, telefon, televizor), respectiv 4-5 ore pe zi într-o perioadă crucială pentru dezvoltarea lor: 0–3 ani. El a introdus sintagma autism virtual pentru a se referi la efectele acestui consum excesiv de tehnologie asupra dezvoltării creierului.

Dependența de tehnologie și efectele ei negative

Observăm și în cazul copiilor mai mari efectele acestei dependențe de tehnologie: irascibilitate pe fondul toleranței scăzute la frustrare (doresc să obțină în mod facil ceea ce își doresc pe moment și fac față cu greu disconfortului emoțional), tendința de a ignora alte tipuri de activități specifice vârstei (relaționare nemijlocită de tehnologie, hobbyuri, jocuri),  lipsa contactului cu propriul corp (cu senzația de foame, sete, oboseală), manifestă dezinteres față de alte forme de a-și petrece timpul liber, dificultăți în concentrarea atenției. Copiii se obișnuiesc cu un nivel sporit de stimulare audiovizuală care constrânge inițiativa propriilor gânduri și idei în spațiul interior, ca și cum ar fi conectați la un flux interminabil de biți. Cu alte cuvinte, nu se mai pot orienta către sine, ci așteaptă mereu această stimulare din exterior care le pune potențialul „în așteptare“, departe de oportunitățile de a face ceva în mod real.

Sunt absorbiți cu totul în lumea ecranelor, ajunge la noi mesajul că sunt foarte atenți acolo și că nu au nevoie de nimic altceva în acele momente. Așa să fie? Deși ei afirmă altceva pe moment, e important să conștientizăm că în copilărie și în adolescență există nevoi cărora trebuie să le răspundem adecvat vârstei: nevoia de structură (de a avea un program, rutine, limite sănătoase) și nevoia de conectare emoțională pozitivă (conținere, relaționare cu adulții semnificativi pe fondul unei atitudini de deschidere, acceptare). Unul dintre motivele pentru care copiii ajung să petreacă în fața ecranelor este resursa limitată de timp pe care o au adulții din viața lor, care se împart tot mai greu între viața de familie și job. Oare putem suplini cu disponibilitatea noastră emoțională stimularea pe care o oferă ecranele? Răspunsul nu se află în competiție, ci în structurarea timpului pe care îl avem la dispoziție.

De exemplu, nu este potrivit să lăsăm un copil să urmărească un film destinat adulților fără să îi spunem, pe înțelesul său, ce înseamnă, de fapt, cu atât mai puțin să îl expunem la forme de violență audiovizuală cu impact asupra sa. Putem „verifica“ printr-o discuție ce a înțeles el din film. Reacția de frică se va derula ca și cum s-ar întâmpla în realitate, cum este și în cazul jocurilor „de groază“ sau cu conținut agresiv. Adrenalina este reală pentru că linia dintre virtual și concret se estompează în acele momente. Nu este un secret că stările acestea consumă, afectează negativ atenția și creează un precedent de agitație. Expunerea îndelungată la jocuri video cu conținut agresiv are efecte negative asupra autocontrolului și stării de bine. Da, copiii au nevoie să descarce tensiunea, dar modalitatea potrivită este mișcarea fizică, preferabil alături de alți copii.

Plictiseala este bună!

Cum ar fi fost dacă Newton nu se „plictisea“ un pic sub crengile acelui măr? În ziua de azi, căutăm tot mai des experiențe stimulante, departe de timpul în liniște pe care l-am petrece în propria companie. Copiii și adolescenții caută această stimulare ca parte a nevoii lor de a se dezvolta, dar dacă au tot timpul un device la îndemână, dacă observă tot timpul că adulții din jurul lor sunt conectați și, implicit deconectați de la viața reală, nu pot percepe că e firesc să te plictisești, uneori. Când un copil de 4-5 ani ne spune că se plictisește, tindem să sărim pentru a-l „ajuta“ să scape de plictiseală, simțindu-ne, poate, vinovați că nu îi oferim destul. Poate că e momentul să orientăm către sine: ce ai putea să faci în timpul acesta? Cum ți-ar plăcea să te joci? Nu înseamnă că trebuie să lăsăm propria activitate, ci doar să venim în întâmpinarea lui pentru a-l ghida să se joace liber, să-și exprime, treptat, tot mai mult, potențialul său creativ. Frustrarea care vine cu plictiseala este inconfortabilă pentru copii sau adolescenți, mai ales când ei sunt conștienți de multitudinea alternativelor pe care ei le au pentru a nu se mai plictisi. Totuși, un grad de disconfort îi va orienta către soluții și inițiative proprii! Le putem da alternative: „Îmi dau seama că te plictisești. Și eu mă plictisesc uneori. Dar sunt atâtea lucruri pe care ai putea să le faci: lego/hobby/citit etc. Poți să alegi!“ Este nevoie să fim atenți când în spatele acestei plictiseli denunțate nu se află, de fapt, lipsa stimulării cognitive, ci a stimulării emoționale. Respectiv, copilul spune că se plictisește pentru că simte nevoia de conectare cu adultul. Atunci e un semn pentru noi că, poate, ne-am deconectat din relația cu el și că e nevoie să redevenim constanți în acel timp de calitate menționat mai sus.

Cum tragem linia între beneficii și efecte negative în privința accesului la tehnologie?

Nu putem nega că tehnologia este un factor care ne influențează decisiv stilul de viață, infiltrându-se subtil în aspecte din ce în ce mai intime ale vieții noastre. Pe lângă opțiunile de divertisment pe care le oferă, promite și un mod rapid de a avea acces la cunoaștere: documentare, filme, enciclopedii și cursuri online. Totodată, ne permite să comunicăm cu ușurință cu cei care au interese comune.

    Nu expuneți copiii tehnologiei în etapele timpurii ale dezvoltării lor, când au nevoie de o stimulare concretă pentru a se dezvolta adecvat. Nu este recomandat să le dați copiilor dispozitive electronice între 0-3 ani. Specialiștii spun că este recomandat să nu privim la TV în prezența unor copii mai mici de 4 ani care, deși nu pare că sunt atenți, vor fi afectați de stimuli. Chiar și mai târziu, un preșcolar care încă face achiziții intense pe linia motricității fine nu are nevoie de o tabletă, ci să mânuiască obiecte mici, cuburi, lego etc. Totodată, e nevoie să aveți în vedere că interacțiunea cu device-urile le înfrânează inițiativa de a explora și îi face să devină pasivi în așteptarea unei stimulări.
    Tehnologie cu măsură: Devine mai dificil să îi ținem departe de device-uri după 5-6 ani, având în vedere expunerea intensă, și este discutabil dacă îi ajută cu adevărat să fie protejați cu totul de tehnologie, având în vedere natura societății în care trăim. Începeți cu durată scurtă de expunere (10-20 minute) și negociați cu el pe măsură ce crește. Fiți atenți la conținut. Este potrivit să condiționați: „Poți folosi tableta pentru a te juca 30 minute/ pentru a viziona documentarul despre pădurile tropicale 45 minute“ etc. Acest lucru este valabil și în cazul televizorului. Dacă adolescentul sau copilul petrece mai mult timp la televizor sau în fața unui device decât explorează pe cont propriu sau desfășoară activități adecvate vârstei, este un semn că trebuie redus consumul. Expunerea repetată la TV reduce oportunitatea de a-și exersa gândirea reflexivă: preia informații de-a gata, ca și cum ar fi adevărate, fără să le treacă prin filtrul propriu.
    Echilibrați, pe cât posibil, timpul petrecut pe ecrane cu timpul de deconectare: contactul cu natura, activități concrete, relaționare. Creați-i copilului contexte comune cu alți copii de vârsta sa, prin filtrul unor activități. Ghidați adolescenții către descoperirea unor pasiuni și hobbyuri care să reducă nevoia de a petrece timp nejustificat în fața ecranelor.
    Nu în ultimul rând, mișcarea este foarte importantă în stilul de viață al copilului și al adolescentului, atât ca mod de a descărca tensiunea, de a crea în mod natural o stare de bine, dar și de a clădi sănătatea fizică, premisă a unei vieți psihice sănătoase.

Psihicul se dezvoltă în relație cu realitatea (concretă, fiziologică și relațională) prin experiențe concrete. Virtualul inserează o doză de artificial pe care e nevoie să o echilibrăm, folosindu-l cu măsură pentru scopuri bine delimitate. Fără această relație cu realitatea, interioritatea copilului și a adultului de mai târziu este afectată.

sursa forbes.ro/digitalul-viata-copiilor