Pe de altă parte, competiția este metoda prin care se stimulează elevii pentru a obține rezultate mai bune, comparativ unul cu celălalt, astfel încât aceștia să își dorească să depășească colegul  la note și la activitățile întreprinse în cadrul școlii. Din acest punct de vedere, cadrele didactice au rolul de a echilibra cele două forme de organizare a activitătii instructiv-educative, facilitând crearea de oportunități noi de învățare ce se vor axa pe activitățile de grup.

Competiția între elevi este constructivă, astfel încât aceasta îi ajută pe elevi să coopereze mai mult pentru a-și urmari propriul scop, generând o motivație intrinsecă a elevilor. Pentru multi elevi, competiția este un factor ce îi predispun la conflicte și la comportamente agresive, mai ales dacă activitățile didactice sunt realizate in grup. O interacțiune slabă și o lipsă de comunicare îi impiedică pe elevi să obțina performanțe, astfel încât aceștia pot fi predispuși la frustrare, nesiguranță sau anxietate. În cadrul relațiilor competitive se vor remarca întotdeauna elevii buni, cu performanțe ridicate, ceilalți fiind lăsați în urmă. În unele cazuri, consecințele acestui fapt pot afecta anumiți copii pe termen lung (există copii mai puțin dotați, care se vor considera inferiori și care cu timpul își vor pierde din ce în ce mai mult încrederea în forțele proprii). Profesorii care sunt preocupați doar de stimularea relațiilor competitive la nivelul clasei de cele mai multe ori ajung să neglijeze copiii care necesită un ajutor suplimentar. Pe scurt, competiția vizează succesul școlar individual, în plan colectiv putând genera, în mod indirect, chiar și eșecuri.

Cooperarea vizează în principal modelul de educație structural menit să dezvolte un rezultat pozitiv și să asigure un climat pozitiv între membrii clasei de elevi sau al grupurilor. Faptul ca profesorii de cele mai multe ori le prezintă elevilor aplicații sau activități care se realizează pe grupe înseamnă că își prezintă interesul în a-i face pe aceștia să devină mai buni și să dea un randament pe cât se poate de eficient. Cooperarea însă desemnează interacțiune, bună înțelegere și armonie la nivelul unui colectiv, posibilitatea de a comunica cu ceilalți, de a dobândi stimă de sine și încredere în forțele proprii. În cadrul cooperării, profesorul joacă un rol de mediator, de consultant, încurajând fiecare membru al grupului să-și ducă responsabilitățile la bun sfârșit. În cadrul colectivului, elevii interacționează unii cu ceilalți, ajungând să dobândească o receptivitate mai mare în acumularea cunoștințelor.

Totuși trebuie să menționăm faptul că succesul în învățare este determinat de munca în echipă, aceasta însemnând atât cooperare, cât și competiție, fiind practic o îmbinare armonioasă a celor două concepte.
Munca în echipă este cea care stimulează învățarea prin cooperare, producând totodată competiția între echipele aflate la același nivel. Cu toate că într-o echipă este favorizată interacțiunea și comunicarea tuturor membrilor, se pune bază și pe aportul individual al fiecăruia, fiecare membru dorind să-și ducă la bun sfârșit sarcina care i-a fost dată.
Pentru a trage o concluzie, putem spune că învățarea eficientă și productivă este dată de munca în echipă, de colaborare, de interacțiune, de ajutor reciproc, de comunicare. Totuși clasa ca întreg, coerent și bine organizat reprezintă rezultatul unei îmbinări între cooperare și metodele competitive, între munca în echipă și cea individuală.

sursa: tribunainvatamantului