Inițiată de către medicul Maria Montessori, metoda care îi poartă numele este rezultatul unor ani buni de muncă și de observații în mediul preșcolar și școlar, care au condus la crearea unei filosofii educaționale sensibil diferite de cea tradițională. Metoda Montessori se caracterizează, în linii mari, ca o metodă prin care copiii sunt percepuți ca ceea ce sunt de fapt și prin care li se creează un mediu propice dezvoltării potențialului lor spiritual, emoțional, fizic și intelectual, ca membri ai unei familii, ai comunității, ai Universului.

Maria Montessori s-a născut în 1870 și a fost prima femeie care a practicat medicina în Italia. A lucrat în domenii precum psihiatrie, educație și antropologie și a dovedit un interes deosebit pentru educația copiilor. Maria Montessori considera că fiecare copil se naște cu un potențial unic, care trebuie să fie revelat. Cele mai importante contribuții ale sale în domeniul educației copiilor au vizat pregătirea unui mediu natural de învățare pentru copii, observarea copiilor în acest mediu, adaptarea continuă a mediului educativ la nevoile copilului, pentru a-l ajuta să își dezvolte la maxim potențialul fizic, mental, emoțional și spiritual. Dr. Montessori a studiat comportamentul copiilor de diferite rase și culturi, ajungînd la concluzia că legile după care evoluează ființa umană sunt valabile oriunde. Prima instituție deschisa de Maria Montessori, în 1907, pentru educația copiilor, se afla într-un cartier sărac din Roma.

Moștenirea spirituală și materială lăsată de către Maria Montessori a fost perpectuată de fiul acesteia, Mario, care, din 1952 a devenit succesorul la conducerea Asociației Internaționale Montessori, cu sediul în Amsterdam.

Metoda propusă de Maria Montessori este riguros definită din punct de vedere științific, fiind testată și îmbunătățită în permanență, în scopul de a scoate ceea ce e mai bun din ființa umană. Metoda îi învață pe adulți să respecte diferențele individuale, să încurajeze interacțiunea socială și educarea întregii personalități în locul predării unui set anume de informații, în scopul formării deprinderilor.

Învățămîntul de tip Montessori este într-o dinamică permanentă, generată de faptul că fiecare copil are nevoi specifice și, prin urmare, necesită un tratament diferit. Satisfacerea nevoilor fizice, mentale, spirituale și emoționale ale copiilor are ca rezultat faptul că aceștia se joacă și muncesc cu plăcere, învață și creează cu entuziasm. De asemenea, prin această metodă se stimulează dorința copiillor de a-i învăța și ajuta pe alții, tendința de a le păsa de cei din jur și de mediul în care trăiesc. Reușita sistemului Montessori ține de faptul că metodele utilizate vin în sprijinul copiilor, modelîndu-le nevoile mentale și abilitățile fizice într-un mod natural, mediul în care copiii învață fiind foarte apropiat de modelul societății în care vor trăi ca adulți.

Sistemul Montessori este răspîndit în întreaga lume, fiind aplicat atît în școli publice, cît și în școli private. Programul este, de asemenea, aplicat și în școli în care învață copii cu dizabilități. De asemenea, mulți părinți aplică descoperirile Mariei Montessori acasă, în educația zilnică a propriilor copii.

Pe principiul unei libertăți controlate, școlile Montessori inspiră copiii să lucreze în ritmul lor propriu, singuri sau împreună cu alte persoane. Cadrele didactice încurajează dezvoltarea copiilor auto-motivați, independenți, echilibrați, activi, colaborativi prin predare de la egal la egal. Copiii mai mici se bucură de stimularea zilnică conform modelelor mai vechi, în timp ce copiii mai mari învață să se respecte reciproc într-o atmosferă caldă de acceptare și bucurie.

Pentru elevii mai mari sălile de clasă promovează în continuare libertatea de a alege, curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea, sunt folosite discuții de grup, excursiile, stabilirea programului zilnic și săptămânal cu scopul finalizării lucrărilor din programa școlară. Proiectele de colaborare, experimentele științifice, prezentările vizuale necesită o planificare atentă și o cantitate mai mare de timp. Respectul, responsabilitatea și dezvoltarea caracterului sunt prevăzute, de asemenea, în unitățile curriculare.

În viziunea Mariei Montessori, profesorul este mai mult un ghid care îi îndrumă pe copii, lăsîndu-le libertatea de a învăța singuri. Rolul său este de a stimula activitatea acestora, arătîndu-le cum să folosească obiectele. În timpul lecțiilor, cuvintele și gesturile excesive sunt evitate, accentul fiind pus pe înțelegerea a ceea ce se prezintă. Lecțiile care sunt predate sunt alese în funcție de nevoile copiilor și ele se pot schimba pe parcurs în funcție de evoluția acestora. Profesorul nu intervine în activitatea unui elev, decît atunci cînd acesta are nevoie de ajutor sau îi deranjează pe ceilalți. Dacă un copil greșește, nu este corectat, ci este pus să reia ceea ce lucrează dupa un anumit timp, considerîndu-se că mai are nevoie de timp pentru a asimila conceptul respectiv. Educatorul nu trebuie să îl domine pe copil, ci trebuie să încerce să îi pătrundă în suflet și să îl direcționeze delicat spre lucrurile pe care trebuie să le învețe.

Dr. Montessori a observat că un copil evoluează mai bine dacă i se asigură un mediu propice nevoilor lui. Auto-disciplina intervine prin concentrarea la o activitate continuă și care nu a fost impusă, ci liber aleasă. De aceea, mediul exterior trebuie să fie proiectat astfel încît să asigure dezvoltarea nevoilor copilului. Materialele de lucru trebuie să fie expuse pe rafturi de înălțime potrivită înălțimii copiilor, astfel încît să aibă acces la ele. Mobilierul trebuie să fie adaptat dimensiunilor copiilor și să fie flexibil. Copilul trebuie să aibă libertatea să stea acolo unde dorește. Clasa Montessori conține mai multe zone, în funcție de amplasarea materialelor folosite la o disciplină sau alta. Fiecare material didactic definește un anume concept. De exemplu, un turn roz alcătuit din zece cuburi de dimensiuni descrescătoare, ilustrează conceptul de dimensiune. Prin felul în care sunt așezate obiectele, prin felul în care copiii sunt lăsați să le mînuiască, metoda Montessori se axează pe ideea că un copil trebuie să învețe să rezolve probleme independent, dezvoltîndu-și astfel încrederea în sine.

Sensul metodei dezvoltate de Montessori este de a încuraja copilul spre auto-educație, auto-învățare și auto-dezvoltare. Misiunea adultului – să-l ajute să își organizeze activitățile, să-și urmeze drumul și natura sa!

Sursa: desprecopii.com, montessorivlad.ru