Vacanța de vara poate fi un adevărat paradis pentru copii când vine vorba de învățare și educație, dacă știi cum să îi atragi în direcția dorită. Ce activități de vacanță educative le poți sugera copiilor?
În primul rând, vacanța e un bun moment pentru copii să ia pauză de la statul pe telefon și tabletă, iar dacă tot le folosesc, e bine ca părinții să le instaleze aplicații educative. De exemplu, pentru copiii trecuți de 4 ani, poate fi utilă aplicația The Human Body, care îi învață ce rol au organele și cum funcționează corpul. De asemenea, pe YouTube Kids se găsesc videoclipuri educative și distractive pentru cei mici până în 5 ani. Pentru cei peste 6 ani, aplicația ShipAntics conține puzzle-uri educaționale și ghicitori.
În al doilea rând, dacă ai în casă un preadolescent care își dorește să petreacă ore bune în față televizorului sau să se joace jocuri video, s-ar putea să fie ceva mai greu să-l desprinzi de aceste obiceiuri. Dar, cu puțină ingeniozitate și planificare, poți transforma vacanța de vară a copilului într-o perioadă care îl va face să exploreze noi hobby-uri, să învețe ce înseamnă responsabilitatea și să își consolideze abilitățile pe care le-a dobândit de-a lungul anului școlar.
Iată mai jos câteva activități de vacanță, care să mențină copilul ocupat, curios și entuziasmat:
La vânătoare de frunze
În această activitate pot fi atrași copiii cu vârste între 5 și 12 ani. Părinții trebuie să aleagă o zonă cu mult spațiu verde, cum ar fi un parc sau grădina bunicilor de la țară și un interval orar optim, pentru a evita expunerea la radiațiile ultraviolete periculoase. De exemplu, dimineața, până în ora 11:00, sau după ora 17.00. Toată lumea adună de pe jos frunze diferite, după care copiii trebuie să potrivească frunzele pe care le au în recipient cu acelea care cresc în copaci, ori pe anumite tufișuri. Pentru a afla numele plantelor sau copacilor și mai multe informații despre acestea se poate folosi o aplicație pe telefon cum este PlantSnap.
Cultivarea legumelor și verdețurilor în grădina bunicilor
În cazul în care copiii au bunici într-o zonă rurală, cu o grădină spațioasă, aceștia pot învăța cum se cultivă și se cresc legumele. Părinții sau bunicii pot începe prin a-l încuraja pe cel mic să pună în pământ semințe sau mici lăstari, care se găsesc cu ușurință la supermarket ori din piață.
Copilul va fi învățat despre nevoile plantelor, despre acele lucruri esențiale pentru dezvoltarea lor (aer, apă, lumina soarelui și nutrienți), și va fi încurajat să îi ajute pe bunici să își îmbogățească grădina cu verdețuri, flori sau legume. Poate fi o modalitate distractivă prin care cel mic învață noțiuni de bază despre grădinărit și află de unde provin anumite alimente.
Învățarea unor responsabilități casnice
E bine ca activitățile de vacanță să conțină și învățarea diverselor responsabilități. Chiar și copiii mici pot să învețe să fie responsabili, ajutând părinții sau bunicii, de exemplu, să pună masa, să aibă grijă de un animal de companie, să ude florile din grădină sau de la fereastră sau să facă ordine într-un dulap mic. Cei mai mărișori pot ajuta părinții sau bunicii să spele mașina, să culeagă fructe, să hrănească animalele domestice, să adune fânul sau să vopsească un gard.
Consultanță pe problemele care țin de locuință
Un alt pont pentru activități de vacanță: părinții își pot ruga copiii să le fie consultanți pe probleme casnice, pentru a găsi împreună modalități de a îmbunătăți anumite zone din locuință sau din curte: să rearanjeze locul de joacă, să adune în saci hainele pe care nu le mai poartă, pentru a face mai mult spațiu în șifonier, să vopsească o ușă, să monteze împreună un dulăpior etc.
Alcătuirea unui album de vacanță despre aventurile familiei
O vacanță în familie reprezintă ocazia perfectă pentru a crea de la zero un jurnal sau un album care va fi un adevărat suvenir pentru viitor. Când familia pleacă într-o călătorie în vacanța de vară, copiii vor fi rugați să colecționeze cărți poștale, meniuri de la restaurante și pliante de la atracțiile turistice pe care le-au vizitat. Apoi, vor fi încurajați să lipească aceste suveniruri într-un album, să noteze scurte descrieri ale locurilor pe care le-au vizitat în vacanță și să scrie scurte povești despre aventurile familiei.
În acest fel, copiii pot desfășura una dintre cele mai plăcute activități de vacanță, iar dacă adună în fiecare vacanță câte un astfel de album, în timp se vor strânge mai multe, iar părinții și copiii își vor aminti cu drag de aventurile lor atunci când le vor răsfoi.
Interviu cu bunicul sau cu bunica
Iată o altă activitate grozavă de vacanță pentru copiii cu vârste de 10 ani sau mai mari. Se poate întâmpla ca bunicii să se simtă singuri sau, pur și simplu, să nu aibă cu cine discuta despre anumite lucruri din tinerețea lor, deși au încă în memorie numeroase amintiri frumoase de când erau mici. Părinții își pot ajuta copiii să facă o serie de întrebări pentru bunici, după care aceștia să fie intervievați de copii.
De exemplu, copiii le pot adresa bunicilor întrebări precum: „Care erau jucăriile tale favorite în copilărie?”, „Ce nu îți plăcea să mănânci când erai mic/ă?”, „Care a fost vacanța ta preferată?”, „Ce materii îți plăceau la școală?”, „Cum l-ai cunoscut pe bunicul/cum ai cunoscut-o pe bunica?” etc.
Copiii trebuie îndemnați să fie curioși și să pună și alte întrebări care le mai vin în minte pe loc, în timpul interviului, pentru a afla cât mai multe detalii interesante de la bunicul sau bunica. În acest fel, povestea de viață a unei persoane dragi le va stârni curiozitatea și vor afla lucruri pe care poate nu le bănuiau despre bunici.
Copiii vor fi încurajați să facă interviul înregistrat pe telefon, după care să îl transcrie într-un fișier. Când va fi gata, părinții pot printa acest interviu, alături de câteva fotografii ale bunicilor și îl pot distribui rudelor.
sursa: replicaonline
]]>
Publicat în 06. 07. 2021 de Emel Cadâr
Vacanța de vara poate fi un adevărat paradis pentru copii când vine vorba de învățare și educație, dacă știi cum să îi atragi în direcția dorită. Ce activități de vacanță educative le poți sugera copiilor?
În primul rând, vacanța e un bun moment pentru copii să ia pauză de la statul pe telefon și tabletă, iar dacă tot le folosesc, e bine ca părinții să le instaleze aplicații educative. De exemplu, pentru copiii trecuți de 4 ani, poate fi utilă aplicația The Human Body, care îi învață ce rol au organele și cum funcționează corpul. De asemenea, pe YouTube Kids se găsesc videoclipuri educative și distractive pentru cei mici până în 5 ani. Pentru cei peste 6 ani, aplicația ShipAntics conține puzzle-uri educaționale și ghicitori.
În al doilea rând, dacă ai în casă un preadolescent care își dorește să petreacă ore bune în față televizorului sau să se joace jocuri video, s-ar putea să fie ceva mai greu să-l desprinzi de aceste obiceiuri. Dar, cu puțină ingeniozitate și planificare, poți transforma vacanța de vară a copilului într-o perioadă care îl va face să exploreze noi hobby-uri, să învețe ce înseamnă responsabilitatea și să își consolideze abilitățile pe care le-a dobândit de-a lungul anului școlar.
Iată mai jos câteva activități de vacanță, care să mențină copilul ocupat, curios și entuziasmat:
La vânătoare de frunze
În această activitate pot fi atrași copiii cu vârste între 5 și 12 ani. Părinții trebuie să aleagă o zonă cu mult spațiu verde, cum ar fi un parc sau grădina bunicilor de la țară și un interval orar optim, pentru a evita expunerea la radiațiile ultraviolete periculoase. De exemplu, dimineața, până în ora 11:00, sau după ora 17.00. Toată lumea adună de pe jos frunze diferite, după care copiii trebuie să potrivească frunzele pe care le au în recipient cu acelea care cresc în copaci, ori pe anumite tufișuri. Pentru a afla numele plantelor sau copacilor și mai multe informații despre acestea se poate folosi o aplicație pe telefon cum este PlantSnap.
Cultivarea legumelor și verdețurilor în grădina bunicilor
În cazul în care copiii au bunici într-o zonă rurală, cu o grădină spațioasă, aceștia pot învăța cum se cultivă și se cresc legumele. Părinții sau bunicii pot începe prin a-l încuraja pe cel mic să pună în pământ semințe sau mici lăstari, care se găsesc cu ușurință la supermarket ori din piață.
Copilul va fi învățat despre nevoile plantelor, despre acele lucruri esențiale pentru dezvoltarea lor (aer, apă, lumina soarelui și nutrienți), și va fi încurajat să îi ajute pe bunici să își îmbogățească grădina cu verdețuri, flori sau legume. Poate fi o modalitate distractivă prin care cel mic învață noțiuni de bază despre grădinărit și află de unde provin anumite alimente.
Învățarea unor responsabilități casnice
E bine ca activitățile de vacanță să conțină și învățarea diverselor responsabilități. Chiar și copiii mici pot să învețe să fie responsabili, ajutând părinții sau bunicii, de exemplu, să pună masa, să aibă grijă de un animal de companie, să ude florile din grădină sau de la fereastră sau să facă ordine într-un dulap mic. Cei mai mărișori pot ajuta părinții sau bunicii să spele mașina, să culeagă fructe, să hrănească animalele domestice, să adune fânul sau să vopsească un gard.
Consultanță pe problemele care țin de locuință
Un alt pont pentru activități de vacanță: părinții își pot ruga copiii să le fie consultanți pe probleme casnice, pentru a găsi împreună modalități de a îmbunătăți anumite zone din locuință sau din curte: să rearanjeze locul de joacă, să adune în saci hainele pe care nu le mai poartă, pentru a face mai mult spațiu în șifonier, să vopsească o ușă, să monteze împreună un dulăpior etc.
Alcătuirea unui album de vacanță despre aventurile familiei
O vacanță în familie reprezintă ocazia perfectă pentru a crea de la zero un jurnal sau un album care va fi un adevărat suvenir pentru viitor. Când familia pleacă într-o călătorie în vacanța de vară, copiii vor fi rugați să colecționeze cărți poștale, meniuri de la restaurante și pliante de la atracțiile turistice pe care le-au vizitat. Apoi, vor fi încurajați să lipească aceste suveniruri într-un album, să noteze scurte descrieri ale locurilor pe care le-au vizitat în vacanță și să scrie scurte povești despre aventurile familiei.
În acest fel, copiii pot desfășura una dintre cele mai plăcute activități de vacanță, iar dacă adună în fiecare vacanță câte un astfel de album, în timp se vor strânge mai multe, iar părinții și copiii își vor aminti cu drag de aventurile lor atunci când le vor răsfoi.
Interviu cu bunicul sau cu bunica
Iată o altă activitate grozavă de vacanță pentru copiii cu vârste de 10 ani sau mai mari. Se poate întâmpla ca bunicii să se simtă singuri sau, pur și simplu, să nu aibă cu cine discuta despre anumite lucruri din tinerețea lor, deși au încă în memorie numeroase amintiri frumoase de când erau mici. Părinții își pot ajuta copiii să facă o serie de întrebări pentru bunici, după care aceștia să fie intervievați de copii.
De exemplu, copiii le pot adresa bunicilor întrebări precum: „Care erau jucăriile tale favorite în copilărie?”, „Ce nu îți plăcea să mănânci când erai mic/ă?”, „Care a fost vacanța ta preferată?”, „Ce materii îți plăceau la școală?”, „Cum l-ai cunoscut pe bunicul/cum ai cunoscut-o pe bunica?” etc.
Copiii trebuie îndemnați să fie curioși și să pună și alte întrebări care le mai vin în minte pe loc, în timpul interviului, pentru a afla cât mai multe detalii interesante de la bunicul sau bunica. În acest fel, povestea de viață a unei persoane dragi le va stârni curiozitatea și vor afla lucruri pe care poate nu le bănuiau despre bunici.
Copiii vor fi încurajați să facă interviul înregistrat pe telefon, după care să îl transcrie într-un fișier. Când va fi gata, părinții pot printa acest interviu, alături de câteva fotografii ale bunicilor și îl pot distribui rudelor.
sursa: replicaonline
]]>
Vacanța de vara poate fi un adevărat paradis pentru copii când vine vorba de învățare și educație, dacă știi cum să îi atragi în direcția dorită. Ce activități de vacanță educative le poți sugera copiilor?
În primul rând, vacanța e un bun moment pentru copii să ia pauză de la statul pe telefon și tabletă, iar dacă tot le folosesc, e bine ca părinții să le instaleze aplicații educative. De exemplu, pentru copiii trecuți de 4 ani, poate fi utilă aplicația The Human Body, care îi învață ce rol au organele și cum funcționează corpul. De asemenea, pe YouTube Kids se găsesc videoclipuri educative și distractive pentru cei mici până în 5 ani. Pentru cei peste 6 ani, aplicația ShipAntics conține puzzle-uri educaționale și ghicitori.
În al doilea rând, dacă ai în casă un preadolescent care își dorește să petreacă ore bune în față televizorului sau să se joace jocuri video, s-ar putea să fie ceva mai greu să-l desprinzi de aceste obiceiuri. Dar, cu puțină ingeniozitate și planificare, poți transforma vacanța de vară a copilului într-o perioadă care îl va face să exploreze noi hobby-uri, să învețe ce înseamnă responsabilitatea și să își consolideze abilitățile pe care le-a dobândit de-a lungul anului școlar.
Iată mai jos câteva activități de vacanță, care să mențină copilul ocupat, curios și entuziasmat:
La vânătoare de frunze
În această activitate pot fi atrași copiii cu vârste între 5 și 12 ani. Părinții trebuie să aleagă o zonă cu mult spațiu verde, cum ar fi un parc sau grădina bunicilor de la țară și un interval orar optim, pentru a evita expunerea la radiațiile ultraviolete periculoase. De exemplu, dimineața, până în ora 11:00, sau după ora 17.00. Toată lumea adună de pe jos frunze diferite, după care copiii trebuie să potrivească frunzele pe care le au în recipient cu acelea care cresc în copaci, ori pe anumite tufișuri. Pentru a afla numele plantelor sau copacilor și mai multe informații despre acestea se poate folosi o aplicație pe telefon cum este PlantSnap.
Cultivarea legumelor și verdețurilor în grădina bunicilor
În cazul în care copiii au bunici într-o zonă rurală, cu o grădină spațioasă, aceștia pot învăța cum se cultivă și se cresc legumele. Părinții sau bunicii pot începe prin a-l încuraja pe cel mic să pună în pământ semințe sau mici lăstari, care se găsesc cu ușurință la supermarket ori din piață.
Copilul va fi învățat despre nevoile plantelor, despre acele lucruri esențiale pentru dezvoltarea lor (aer, apă, lumina soarelui și nutrienți), și va fi încurajat să îi ajute pe bunici să își îmbogățească grădina cu verdețuri, flori sau legume. Poate fi o modalitate distractivă prin care cel mic învață noțiuni de bază despre grădinărit și află de unde provin anumite alimente.
Învățarea unor responsabilități casnice
E bine ca activitățile de vacanță să conțină și învățarea diverselor responsabilități. Chiar și copiii mici pot să învețe să fie responsabili, ajutând părinții sau bunicii, de exemplu, să pună masa, să aibă grijă de un animal de companie, să ude florile din grădină sau de la fereastră sau să facă ordine într-un dulap mic. Cei mai mărișori pot ajuta părinții sau bunicii să spele mașina, să culeagă fructe, să hrănească animalele domestice, să adune fânul sau să vopsească un gard.
Consultanță pe problemele care țin de locuință
Un alt pont pentru activități de vacanță: părinții își pot ruga copiii să le fie consultanți pe probleme casnice, pentru a găsi împreună modalități de a îmbunătăți anumite zone din locuință sau din curte: să rearanjeze locul de joacă, să adune în saci hainele pe care nu le mai poartă, pentru a face mai mult spațiu în șifonier, să vopsească o ușă, să monteze împreună un dulăpior etc.
Alcătuirea unui album de vacanță despre aventurile familiei
O vacanță în familie reprezintă ocazia perfectă pentru a crea de la zero un jurnal sau un album care va fi un adevărat suvenir pentru viitor. Când familia pleacă într-o călătorie în vacanța de vară, copiii vor fi rugați să colecționeze cărți poștale, meniuri de la restaurante și pliante de la atracțiile turistice pe care le-au vizitat. Apoi, vor fi încurajați să lipească aceste suveniruri într-un album, să noteze scurte descrieri ale locurilor pe care le-au vizitat în vacanță și să scrie scurte povești despre aventurile familiei.
În acest fel, copiii pot desfășura una dintre cele mai plăcute activități de vacanță, iar dacă adună în fiecare vacanță câte un astfel de album, în timp se vor strânge mai multe, iar părinții și copiii își vor aminti cu drag de aventurile lor atunci când le vor răsfoi.
Interviu cu bunicul sau cu bunica
Iată o altă activitate grozavă de vacanță pentru copiii cu vârste de 10 ani sau mai mari. Se poate întâmpla ca bunicii să se simtă singuri sau, pur și simplu, să nu aibă cu cine discuta despre anumite lucruri din tinerețea lor, deși au încă în memorie numeroase amintiri frumoase de când erau mici. Părinții își pot ajuta copiii să facă o serie de întrebări pentru bunici, după care aceștia să fie intervievați de copii.
De exemplu, copiii le pot adresa bunicilor întrebări precum: „Care erau jucăriile tale favorite în copilărie?”, „Ce nu îți plăcea să mănânci când erai mic/ă?”, „Care a fost vacanța ta preferată?”, „Ce materii îți plăceau la școală?”, „Cum l-ai cunoscut pe bunicul/cum ai cunoscut-o pe bunica?” etc.
Copiii trebuie îndemnați să fie curioși și să pună și alte întrebări care le mai vin în minte pe loc, în timpul interviului, pentru a afla cât mai multe detalii interesante de la bunicul sau bunica. În acest fel, povestea de viață a unei persoane dragi le va stârni curiozitatea și vor afla lucruri pe care poate nu le bănuiau despre bunici.
Copiii vor fi încurajați să facă interviul înregistrat pe telefon, după care să îl transcrie într-un fișier. Când va fi gata, părinții pot printa acest interviu, alături de câteva fotografii ale bunicilor și îl pot distribui rudelor.
sursa: replicaonline
]]>
Publicat în 06. 07. 2021 de Emel Cadâr
Vacanța de vara poate fi un adevărat paradis pentru copii când vine vorba de învățare și educație, dacă știi cum să îi atragi în direcția dorită. Ce activități de vacanță educative le poți sugera copiilor?
În primul rând, vacanța e un bun moment pentru copii să ia pauză de la statul pe telefon și tabletă, iar dacă tot le folosesc, e bine ca părinții să le instaleze aplicații educative. De exemplu, pentru copiii trecuți de 4 ani, poate fi utilă aplicația The Human Body, care îi învață ce rol au organele și cum funcționează corpul. De asemenea, pe YouTube Kids se găsesc videoclipuri educative și distractive pentru cei mici până în 5 ani. Pentru cei peste 6 ani, aplicația ShipAntics conține puzzle-uri educaționale și ghicitori.
În al doilea rând, dacă ai în casă un preadolescent care își dorește să petreacă ore bune în față televizorului sau să se joace jocuri video, s-ar putea să fie ceva mai greu să-l desprinzi de aceste obiceiuri. Dar, cu puțină ingeniozitate și planificare, poți transforma vacanța de vară a copilului într-o perioadă care îl va face să exploreze noi hobby-uri, să învețe ce înseamnă responsabilitatea și să își consolideze abilitățile pe care le-a dobândit de-a lungul anului școlar.
Iată mai jos câteva activități de vacanță, care să mențină copilul ocupat, curios și entuziasmat:
La vânătoare de frunze
În această activitate pot fi atrași copiii cu vârste între 5 și 12 ani. Părinții trebuie să aleagă o zonă cu mult spațiu verde, cum ar fi un parc sau grădina bunicilor de la țară și un interval orar optim, pentru a evita expunerea la radiațiile ultraviolete periculoase. De exemplu, dimineața, până în ora 11:00, sau după ora 17.00. Toată lumea adună de pe jos frunze diferite, după care copiii trebuie să potrivească frunzele pe care le au în recipient cu acelea care cresc în copaci, ori pe anumite tufișuri. Pentru a afla numele plantelor sau copacilor și mai multe informații despre acestea se poate folosi o aplicație pe telefon cum este PlantSnap.
Cultivarea legumelor și verdețurilor în grădina bunicilor
În cazul în care copiii au bunici într-o zonă rurală, cu o grădină spațioasă, aceștia pot învăța cum se cultivă și se cresc legumele. Părinții sau bunicii pot începe prin a-l încuraja pe cel mic să pună în pământ semințe sau mici lăstari, care se găsesc cu ușurință la supermarket ori din piață.
Copilul va fi învățat despre nevoile plantelor, despre acele lucruri esențiale pentru dezvoltarea lor (aer, apă, lumina soarelui și nutrienți), și va fi încurajat să îi ajute pe bunici să își îmbogățească grădina cu verdețuri, flori sau legume. Poate fi o modalitate distractivă prin care cel mic învață noțiuni de bază despre grădinărit și află de unde provin anumite alimente.
Învățarea unor responsabilități casnice
E bine ca activitățile de vacanță să conțină și învățarea diverselor responsabilități. Chiar și copiii mici pot să învețe să fie responsabili, ajutând părinții sau bunicii, de exemplu, să pună masa, să aibă grijă de un animal de companie, să ude florile din grădină sau de la fereastră sau să facă ordine într-un dulap mic. Cei mai mărișori pot ajuta părinții sau bunicii să spele mașina, să culeagă fructe, să hrănească animalele domestice, să adune fânul sau să vopsească un gard.
Consultanță pe problemele care țin de locuință
Un alt pont pentru activități de vacanță: părinții își pot ruga copiii să le fie consultanți pe probleme casnice, pentru a găsi împreună modalități de a îmbunătăți anumite zone din locuință sau din curte: să rearanjeze locul de joacă, să adune în saci hainele pe care nu le mai poartă, pentru a face mai mult spațiu în șifonier, să vopsească o ușă, să monteze împreună un dulăpior etc.
Alcătuirea unui album de vacanță despre aventurile familiei
O vacanță în familie reprezintă ocazia perfectă pentru a crea de la zero un jurnal sau un album care va fi un adevărat suvenir pentru viitor. Când familia pleacă într-o călătorie în vacanța de vară, copiii vor fi rugați să colecționeze cărți poștale, meniuri de la restaurante și pliante de la atracțiile turistice pe care le-au vizitat. Apoi, vor fi încurajați să lipească aceste suveniruri într-un album, să noteze scurte descrieri ale locurilor pe care le-au vizitat în vacanță și să scrie scurte povești despre aventurile familiei.
În acest fel, copiii pot desfășura una dintre cele mai plăcute activități de vacanță, iar dacă adună în fiecare vacanță câte un astfel de album, în timp se vor strânge mai multe, iar părinții și copiii își vor aminti cu drag de aventurile lor atunci când le vor răsfoi.
Interviu cu bunicul sau cu bunica
Iată o altă activitate grozavă de vacanță pentru copiii cu vârste de 10 ani sau mai mari. Se poate întâmpla ca bunicii să se simtă singuri sau, pur și simplu, să nu aibă cu cine discuta despre anumite lucruri din tinerețea lor, deși au încă în memorie numeroase amintiri frumoase de când erau mici. Părinții își pot ajuta copiii să facă o serie de întrebări pentru bunici, după care aceștia să fie intervievați de copii.
De exemplu, copiii le pot adresa bunicilor întrebări precum: „Care erau jucăriile tale favorite în copilărie?”, „Ce nu îți plăcea să mănânci când erai mic/ă?”, „Care a fost vacanța ta preferată?”, „Ce materii îți plăceau la școală?”, „Cum l-ai cunoscut pe bunicul/cum ai cunoscut-o pe bunica?” etc.
Copiii trebuie îndemnați să fie curioși și să pună și alte întrebări care le mai vin în minte pe loc, în timpul interviului, pentru a afla cât mai multe detalii interesante de la bunicul sau bunica. În acest fel, povestea de viață a unei persoane dragi le va stârni curiozitatea și vor afla lucruri pe care poate nu le bănuiau despre bunici.
Copiii vor fi încurajați să facă interviul înregistrat pe telefon, după care să îl transcrie într-un fișier. Când va fi gata, părinții pot printa acest interviu, alături de câteva fotografii ale bunicilor și îl pot distribui rudelor.
sursa: replicaonline
]]>
“Să presupunem ca v-aș spune că a fost odată o planetă fără școli și fără profesori, unde studiul ar fi o noțiune necunoscută, dar în care totuși locuitorii, care nu ar face altceva decît să trăiască și să se plimbe, au ajuns să știe toate lucrurile și să le asimileze ca și cum le-ar fi învățat; ați crede că romantez? Ei bine, acest lucru, deși pare fantezist, este real. Este modul de a învăța al copiilor. Este drumul pe care ei îl urmează. Învață totul fără să știe că învață și făcînd lucrurile pas cu pas, trec de la inconștient la conștient, mergînd întotdeauna pe calea bucuriei și a dragostei.” (Dr. Maria Montessori).
Inițiată de către medicul Maria Montessori, metoda care îi poartă numele este rezultatul unor ani buni de muncă și de observații în mediul preșcolar și școlar, care au condus la crearea unei filosofii educaționale sensibil diferite de cea tradițională. Metoda Montessori se caracterizează, în linii mari, ca o metodă prin care copiii sunt percepuți ca ceea ce sunt de fapt și prin care li se creează un mediu propice dezvoltării potențialului lor spiritual, emoțional, fizic și intelectual, ca membri ai unei familii, ai comunității, ai Universului.
Maria Montessori s-a născut în 1870 și a fost prima femeie care a practicat medicina în Italia. A lucrat în domenii precum psihiatrie, educație și antropologie și a dovedit un interes deosebit pentru educația copiilor. Maria Montessori considera că fiecare copil se naște cu un potențial unic, care trebuie să fie revelat. Cele mai importante contribuții ale sale în domeniul educației copiilor au vizat pregătirea unui mediu natural de învățare pentru copii, observarea copiilor în acest mediu, adaptarea continuă a mediului educativ la nevoile copilului, pentru a-l ajuta să își dezvolte la maxim potențialul fizic, mental, emoțional și spiritual. Dr. Montessori a studiat comportamentul copiilor de diferite rase și culturi, ajungînd la concluzia că legile după care evoluează ființa umană sunt valabile oriunde. Prima instituție deschisa de Maria Montessori, în 1907, pentru educația copiilor, se afla într-un cartier sărac din Roma.
Moștenirea spirituală și materială lăsată de către Maria Montessori a fost perpectuată de fiul acesteia, Mario, care, din 1952 a devenit succesorul la conducerea Asociației Internaționale Montessori, cu sediul în Amsterdam.
Metoda propusă de Maria Montessori este riguros definită din punct de vedere științific, fiind testată și îmbunătățită în permanență, în scopul de a scoate ceea ce e mai bun din ființa umană. Metoda îi învață pe adulți să respecte diferențele individuale, să încurajeze interacțiunea socială și educarea întregii personalități în locul predării unui set anume de informații, în scopul formării deprinderilor.
Învățămîntul de tip Montessori este într-o dinamică permanentă, generată de faptul că fiecare copil are nevoi specifice și, prin urmare, necesită un tratament diferit. Satisfacerea nevoilor fizice, mentale, spirituale și emoționale ale copiilor are ca rezultat faptul că aceștia se joacă și muncesc cu plăcere, învață și creează cu entuziasm. De asemenea, prin această metodă se stimulează dorința copiillor de a-i învăța și ajuta pe alții, tendința de a le păsa de cei din jur și de mediul în care trăiesc. Reușita sistemului Montessori ține de faptul că metodele utilizate vin în sprijinul copiilor, modelîndu-le nevoile mentale și abilitățile fizice într-un mod natural, mediul în care copiii învață fiind foarte apropiat de modelul societății în care vor trăi ca adulți.
Sistemul Montessori este răspîndit în întreaga lume, fiind aplicat atît în școli publice, cît și în școli private. Programul este, de asemenea, aplicat și în școli în care învață copii cu dizabilități. De asemenea, mulți părinți aplică descoperirile Mariei Montessori acasă, în educația zilnică a propriilor copii.
Pe principiul unei libertăți controlate, școlile Montessori inspiră copiii să lucreze în ritmul lor propriu, singuri sau împreună cu alte persoane. Cadrele didactice încurajează dezvoltarea copiilor auto-motivați, independenți, echilibrați, activi, colaborativi prin predare de la egal la egal. Copiii mai mici se bucură de stimularea zilnică conform modelelor mai vechi, în timp ce copiii mai mari învață să se respecte reciproc într-o atmosferă caldă de acceptare și bucurie.
Pentru elevii mai mari sălile de clasă promovează în continuare libertatea de a alege, curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea, sunt folosite discuții de grup, excursiile, stabilirea programului zilnic și săptămânal cu scopul finalizării lucrărilor din programa școlară. Proiectele de colaborare, experimentele științifice, prezentările vizuale necesită o planificare atentă și o cantitate mai mare de timp. Respectul, responsabilitatea și dezvoltarea caracterului sunt prevăzute, de asemenea, în unitățile curriculare.
În viziunea Mariei Montessori, profesorul este mai mult un ghid care îi îndrumă pe copii, lăsîndu-le libertatea de a învăța singuri. Rolul său este de a stimula activitatea acestora, arătîndu-le cum să folosească obiectele. În timpul lecțiilor, cuvintele și gesturile excesive sunt evitate, accentul fiind pus pe înțelegerea a ceea ce se prezintă. Lecțiile care sunt predate sunt alese în funcție de nevoile copiilor și ele se pot schimba pe parcurs în funcție de evoluția acestora. Profesorul nu intervine în activitatea unui elev, decît atunci cînd acesta are nevoie de ajutor sau îi deranjează pe ceilalți. Dacă un copil greșește, nu este corectat, ci este pus să reia ceea ce lucrează dupa un anumit timp, considerîndu-se că mai are nevoie de timp pentru a asimila conceptul respectiv. Educatorul nu trebuie să îl domine pe copil, ci trebuie să încerce să îi pătrundă în suflet și să îl direcționeze delicat spre lucrurile pe care trebuie să le învețe.
Dr. Montessori a observat că un copil evoluează mai bine dacă i se asigură un mediu propice nevoilor lui. Auto-disciplina intervine prin concentrarea la o activitate continuă și care nu a fost impusă, ci liber aleasă. De aceea, mediul exterior trebuie să fie proiectat astfel încît să asigure dezvoltarea nevoilor copilului. Materialele de lucru trebuie să fie expuse pe rafturi de înălțime potrivită înălțimii copiilor, astfel încît să aibă acces la ele. Mobilierul trebuie să fie adaptat dimensiunilor copiilor și să fie flexibil. Copilul trebuie să aibă libertatea să stea acolo unde dorește. Clasa Montessori conține mai multe zone, în funcție de amplasarea materialelor folosite la o disciplină sau alta. Fiecare material didactic definește un anume concept. De exemplu, un turn roz alcătuit din zece cuburi de dimensiuni descrescătoare, ilustrează conceptul de dimensiune. Prin felul în care sunt așezate obiectele, prin felul în care copiii sunt lăsați să le mînuiască, metoda Montessori se axează pe ideea că un copil trebuie să învețe să rezolve probleme independent, dezvoltîndu-și astfel încrederea în sine.
Sensul metodei dezvoltate de Montessori este de a încuraja copilul spre auto-educație, auto-învățare și auto-dezvoltare. Misiunea adultului – să-l ajute să își organizeze activitățile, să-și urmeze drumul și natura sa!
Sursa: desprecopii.com, montessorivlad.ru
]]>
Publicat în 28. 06. 2021 de Emel Cadâr
“Să presupunem ca v-aș spune că a fost odată o planetă fără școli și fără profesori, unde studiul ar fi o noțiune necunoscută, dar în care totuși locuitorii, care nu ar face altceva decît să trăiască și să se plimbe, au ajuns să știe toate lucrurile și să le asimileze ca și cum le-ar fi învățat; ați crede că romantez? Ei bine, acest lucru, deși pare fantezist, este real. Este modul de a învăța al copiilor. Este drumul pe care ei îl urmează. Învață totul fără să știe că învață și făcînd lucrurile pas cu pas, trec de la inconștient la conștient, mergînd întotdeauna pe calea bucuriei și a dragostei.” (Dr. Maria Montessori).
Inițiată de către medicul Maria Montessori, metoda care îi poartă numele este rezultatul unor ani buni de muncă și de observații în mediul preșcolar și școlar, care au condus la crearea unei filosofii educaționale sensibil diferite de cea tradițională. Metoda Montessori se caracterizează, în linii mari, ca o metodă prin care copiii sunt percepuți ca ceea ce sunt de fapt și prin care li se creează un mediu propice dezvoltării potențialului lor spiritual, emoțional, fizic și intelectual, ca membri ai unei familii, ai comunității, ai Universului.
Maria Montessori s-a născut în 1870 și a fost prima femeie care a practicat medicina în Italia. A lucrat în domenii precum psihiatrie, educație și antropologie și a dovedit un interes deosebit pentru educația copiilor. Maria Montessori considera că fiecare copil se naște cu un potențial unic, care trebuie să fie revelat. Cele mai importante contribuții ale sale în domeniul educației copiilor au vizat pregătirea unui mediu natural de învățare pentru copii, observarea copiilor în acest mediu, adaptarea continuă a mediului educativ la nevoile copilului, pentru a-l ajuta să își dezvolte la maxim potențialul fizic, mental, emoțional și spiritual. Dr. Montessori a studiat comportamentul copiilor de diferite rase și culturi, ajungînd la concluzia că legile după care evoluează ființa umană sunt valabile oriunde. Prima instituție deschisa de Maria Montessori, în 1907, pentru educația copiilor, se afla într-un cartier sărac din Roma.
Moștenirea spirituală și materială lăsată de către Maria Montessori a fost perpectuată de fiul acesteia, Mario, care, din 1952 a devenit succesorul la conducerea Asociației Internaționale Montessori, cu sediul în Amsterdam.
Metoda propusă de Maria Montessori este riguros definită din punct de vedere științific, fiind testată și îmbunătățită în permanență, în scopul de a scoate ceea ce e mai bun din ființa umană. Metoda îi învață pe adulți să respecte diferențele individuale, să încurajeze interacțiunea socială și educarea întregii personalități în locul predării unui set anume de informații, în scopul formării deprinderilor.
Învățămîntul de tip Montessori este într-o dinamică permanentă, generată de faptul că fiecare copil are nevoi specifice și, prin urmare, necesită un tratament diferit. Satisfacerea nevoilor fizice, mentale, spirituale și emoționale ale copiilor are ca rezultat faptul că aceștia se joacă și muncesc cu plăcere, învață și creează cu entuziasm. De asemenea, prin această metodă se stimulează dorința copiillor de a-i învăța și ajuta pe alții, tendința de a le păsa de cei din jur și de mediul în care trăiesc. Reușita sistemului Montessori ține de faptul că metodele utilizate vin în sprijinul copiilor, modelîndu-le nevoile mentale și abilitățile fizice într-un mod natural, mediul în care copiii învață fiind foarte apropiat de modelul societății în care vor trăi ca adulți.
Sistemul Montessori este răspîndit în întreaga lume, fiind aplicat atît în școli publice, cît și în școli private. Programul este, de asemenea, aplicat și în școli în care învață copii cu dizabilități. De asemenea, mulți părinți aplică descoperirile Mariei Montessori acasă, în educația zilnică a propriilor copii.
Pe principiul unei libertăți controlate, școlile Montessori inspiră copiii să lucreze în ritmul lor propriu, singuri sau împreună cu alte persoane. Cadrele didactice încurajează dezvoltarea copiilor auto-motivați, independenți, echilibrați, activi, colaborativi prin predare de la egal la egal. Copiii mai mici se bucură de stimularea zilnică conform modelelor mai vechi, în timp ce copiii mai mari învață să se respecte reciproc într-o atmosferă caldă de acceptare și bucurie.
Pentru elevii mai mari sălile de clasă promovează în continuare libertatea de a alege, curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea, sunt folosite discuții de grup, excursiile, stabilirea programului zilnic și săptămânal cu scopul finalizării lucrărilor din programa școlară. Proiectele de colaborare, experimentele științifice, prezentările vizuale necesită o planificare atentă și o cantitate mai mare de timp. Respectul, responsabilitatea și dezvoltarea caracterului sunt prevăzute, de asemenea, în unitățile curriculare.
În viziunea Mariei Montessori, profesorul este mai mult un ghid care îi îndrumă pe copii, lăsîndu-le libertatea de a învăța singuri. Rolul său este de a stimula activitatea acestora, arătîndu-le cum să folosească obiectele. În timpul lecțiilor, cuvintele și gesturile excesive sunt evitate, accentul fiind pus pe înțelegerea a ceea ce se prezintă. Lecțiile care sunt predate sunt alese în funcție de nevoile copiilor și ele se pot schimba pe parcurs în funcție de evoluția acestora. Profesorul nu intervine în activitatea unui elev, decît atunci cînd acesta are nevoie de ajutor sau îi deranjează pe ceilalți. Dacă un copil greșește, nu este corectat, ci este pus să reia ceea ce lucrează dupa un anumit timp, considerîndu-se că mai are nevoie de timp pentru a asimila conceptul respectiv. Educatorul nu trebuie să îl domine pe copil, ci trebuie să încerce să îi pătrundă în suflet și să îl direcționeze delicat spre lucrurile pe care trebuie să le învețe.
Dr. Montessori a observat că un copil evoluează mai bine dacă i se asigură un mediu propice nevoilor lui. Auto-disciplina intervine prin concentrarea la o activitate continuă și care nu a fost impusă, ci liber aleasă. De aceea, mediul exterior trebuie să fie proiectat astfel încît să asigure dezvoltarea nevoilor copilului. Materialele de lucru trebuie să fie expuse pe rafturi de înălțime potrivită înălțimii copiilor, astfel încît să aibă acces la ele. Mobilierul trebuie să fie adaptat dimensiunilor copiilor și să fie flexibil. Copilul trebuie să aibă libertatea să stea acolo unde dorește. Clasa Montessori conține mai multe zone, în funcție de amplasarea materialelor folosite la o disciplină sau alta. Fiecare material didactic definește un anume concept. De exemplu, un turn roz alcătuit din zece cuburi de dimensiuni descrescătoare, ilustrează conceptul de dimensiune. Prin felul în care sunt așezate obiectele, prin felul în care copiii sunt lăsați să le mînuiască, metoda Montessori se axează pe ideea că un copil trebuie să învețe să rezolve probleme independent, dezvoltîndu-și astfel încrederea în sine.
Sensul metodei dezvoltate de Montessori este de a încuraja copilul spre auto-educație, auto-învățare și auto-dezvoltare. Misiunea adultului – să-l ajute să își organizeze activitățile, să-și urmeze drumul și natura sa!
Sursa: desprecopii.com, montessorivlad.ru
]]>
“Să presupunem ca v-aș spune că a fost odată o planetă fără școli și fără profesori, unde studiul ar fi o noțiune necunoscută, dar în care totuși locuitorii, care nu ar face altceva decît să trăiască și să se plimbe, au ajuns să știe toate lucrurile și să le asimileze ca și cum le-ar fi învățat; ați crede că romantez? Ei bine, acest lucru, deși pare fantezist, este real. Este modul de a învăța al copiilor. Este drumul pe care ei îl urmează. Învață totul fără să știe că învață și făcînd lucrurile pas cu pas, trec de la inconștient la conștient, mergînd întotdeauna pe calea bucuriei și a dragostei.” (Dr. Maria Montessori).
Inițiată de către medicul Maria Montessori, metoda care îi poartă numele este rezultatul unor ani buni de muncă și de observații în mediul preșcolar și școlar, care au condus la crearea unei filosofii educaționale sensibil diferite de cea tradițională. Metoda Montessori se caracterizează, în linii mari, ca o metodă prin care copiii sunt percepuți ca ceea ce sunt de fapt și prin care li se creează un mediu propice dezvoltării potențialului lor spiritual, emoțional, fizic și intelectual, ca membri ai unei familii, ai comunității, ai Universului.
Maria Montessori s-a născut în 1870 și a fost prima femeie care a practicat medicina în Italia. A lucrat în domenii precum psihiatrie, educație și antropologie și a dovedit un interes deosebit pentru educația copiilor. Maria Montessori considera că fiecare copil se naște cu un potențial unic, care trebuie să fie revelat. Cele mai importante contribuții ale sale în domeniul educației copiilor au vizat pregătirea unui mediu natural de învățare pentru copii, observarea copiilor în acest mediu, adaptarea continuă a mediului educativ la nevoile copilului, pentru a-l ajuta să își dezvolte la maxim potențialul fizic, mental, emoțional și spiritual. Dr. Montessori a studiat comportamentul copiilor de diferite rase și culturi, ajungînd la concluzia că legile după care evoluează ființa umană sunt valabile oriunde. Prima instituție deschisa de Maria Montessori, în 1907, pentru educația copiilor, se afla într-un cartier sărac din Roma.
Moștenirea spirituală și materială lăsată de către Maria Montessori a fost perpectuată de fiul acesteia, Mario, care, din 1952 a devenit succesorul la conducerea Asociației Internaționale Montessori, cu sediul în Amsterdam.
Metoda propusă de Maria Montessori este riguros definită din punct de vedere științific, fiind testată și îmbunătățită în permanență, în scopul de a scoate ceea ce e mai bun din ființa umană. Metoda îi învață pe adulți să respecte diferențele individuale, să încurajeze interacțiunea socială și educarea întregii personalități în locul predării unui set anume de informații, în scopul formării deprinderilor.
Învățămîntul de tip Montessori este într-o dinamică permanentă, generată de faptul că fiecare copil are nevoi specifice și, prin urmare, necesită un tratament diferit. Satisfacerea nevoilor fizice, mentale, spirituale și emoționale ale copiilor are ca rezultat faptul că aceștia se joacă și muncesc cu plăcere, învață și creează cu entuziasm. De asemenea, prin această metodă se stimulează dorința copiillor de a-i învăța și ajuta pe alții, tendința de a le păsa de cei din jur și de mediul în care trăiesc. Reușita sistemului Montessori ține de faptul că metodele utilizate vin în sprijinul copiilor, modelîndu-le nevoile mentale și abilitățile fizice într-un mod natural, mediul în care copiii învață fiind foarte apropiat de modelul societății în care vor trăi ca adulți.
Sistemul Montessori este răspîndit în întreaga lume, fiind aplicat atît în școli publice, cît și în școli private. Programul este, de asemenea, aplicat și în școli în care învață copii cu dizabilități. De asemenea, mulți părinți aplică descoperirile Mariei Montessori acasă, în educația zilnică a propriilor copii.
Pe principiul unei libertăți controlate, școlile Montessori inspiră copiii să lucreze în ritmul lor propriu, singuri sau împreună cu alte persoane. Cadrele didactice încurajează dezvoltarea copiilor auto-motivați, independenți, echilibrați, activi, colaborativi prin predare de la egal la egal. Copiii mai mici se bucură de stimularea zilnică conform modelelor mai vechi, în timp ce copiii mai mari învață să se respecte reciproc într-o atmosferă caldă de acceptare și bucurie.
Pentru elevii mai mari sălile de clasă promovează în continuare libertatea de a alege, curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea, sunt folosite discuții de grup, excursiile, stabilirea programului zilnic și săptămânal cu scopul finalizării lucrărilor din programa școlară. Proiectele de colaborare, experimentele științifice, prezentările vizuale necesită o planificare atentă și o cantitate mai mare de timp. Respectul, responsabilitatea și dezvoltarea caracterului sunt prevăzute, de asemenea, în unitățile curriculare.
În viziunea Mariei Montessori, profesorul este mai mult un ghid care îi îndrumă pe copii, lăsîndu-le libertatea de a învăța singuri. Rolul său este de a stimula activitatea acestora, arătîndu-le cum să folosească obiectele. În timpul lecțiilor, cuvintele și gesturile excesive sunt evitate, accentul fiind pus pe înțelegerea a ceea ce se prezintă. Lecțiile care sunt predate sunt alese în funcție de nevoile copiilor și ele se pot schimba pe parcurs în funcție de evoluția acestora. Profesorul nu intervine în activitatea unui elev, decît atunci cînd acesta are nevoie de ajutor sau îi deranjează pe ceilalți. Dacă un copil greșește, nu este corectat, ci este pus să reia ceea ce lucrează dupa un anumit timp, considerîndu-se că mai are nevoie de timp pentru a asimila conceptul respectiv. Educatorul nu trebuie să îl domine pe copil, ci trebuie să încerce să îi pătrundă în suflet și să îl direcționeze delicat spre lucrurile pe care trebuie să le învețe.
Dr. Montessori a observat că un copil evoluează mai bine dacă i se asigură un mediu propice nevoilor lui. Auto-disciplina intervine prin concentrarea la o activitate continuă și care nu a fost impusă, ci liber aleasă. De aceea, mediul exterior trebuie să fie proiectat astfel încît să asigure dezvoltarea nevoilor copilului. Materialele de lucru trebuie să fie expuse pe rafturi de înălțime potrivită înălțimii copiilor, astfel încît să aibă acces la ele. Mobilierul trebuie să fie adaptat dimensiunilor copiilor și să fie flexibil. Copilul trebuie să aibă libertatea să stea acolo unde dorește. Clasa Montessori conține mai multe zone, în funcție de amplasarea materialelor folosite la o disciplină sau alta. Fiecare material didactic definește un anume concept. De exemplu, un turn roz alcătuit din zece cuburi de dimensiuni descrescătoare, ilustrează conceptul de dimensiune. Prin felul în care sunt așezate obiectele, prin felul în care copiii sunt lăsați să le mînuiască, metoda Montessori se axează pe ideea că un copil trebuie să învețe să rezolve probleme independent, dezvoltîndu-și astfel încrederea în sine.
Sensul metodei dezvoltate de Montessori este de a încuraja copilul spre auto-educație, auto-învățare și auto-dezvoltare. Misiunea adultului – să-l ajute să își organizeze activitățile, să-și urmeze drumul și natura sa!
Sursa: desprecopii.com, montessorivlad.ru
]]>
Publicat în 28. 06. 2021 de Emel Cadâr
“Să presupunem ca v-aș spune că a fost odată o planetă fără școli și fără profesori, unde studiul ar fi o noțiune necunoscută, dar în care totuși locuitorii, care nu ar face altceva decît să trăiască și să se plimbe, au ajuns să știe toate lucrurile și să le asimileze ca și cum le-ar fi învățat; ați crede că romantez? Ei bine, acest lucru, deși pare fantezist, este real. Este modul de a învăța al copiilor. Este drumul pe care ei îl urmează. Învață totul fără să știe că învață și făcînd lucrurile pas cu pas, trec de la inconștient la conștient, mergînd întotdeauna pe calea bucuriei și a dragostei.” (Dr. Maria Montessori).
Inițiată de către medicul Maria Montessori, metoda care îi poartă numele este rezultatul unor ani buni de muncă și de observații în mediul preșcolar și școlar, care au condus la crearea unei filosofii educaționale sensibil diferite de cea tradițională. Metoda Montessori se caracterizează, în linii mari, ca o metodă prin care copiii sunt percepuți ca ceea ce sunt de fapt și prin care li se creează un mediu propice dezvoltării potențialului lor spiritual, emoțional, fizic și intelectual, ca membri ai unei familii, ai comunității, ai Universului.
Maria Montessori s-a născut în 1870 și a fost prima femeie care a practicat medicina în Italia. A lucrat în domenii precum psihiatrie, educație și antropologie și a dovedit un interes deosebit pentru educația copiilor. Maria Montessori considera că fiecare copil se naște cu un potențial unic, care trebuie să fie revelat. Cele mai importante contribuții ale sale în domeniul educației copiilor au vizat pregătirea unui mediu natural de învățare pentru copii, observarea copiilor în acest mediu, adaptarea continuă a mediului educativ la nevoile copilului, pentru a-l ajuta să își dezvolte la maxim potențialul fizic, mental, emoțional și spiritual. Dr. Montessori a studiat comportamentul copiilor de diferite rase și culturi, ajungînd la concluzia că legile după care evoluează ființa umană sunt valabile oriunde. Prima instituție deschisa de Maria Montessori, în 1907, pentru educația copiilor, se afla într-un cartier sărac din Roma.
Moștenirea spirituală și materială lăsată de către Maria Montessori a fost perpectuată de fiul acesteia, Mario, care, din 1952 a devenit succesorul la conducerea Asociației Internaționale Montessori, cu sediul în Amsterdam.
Metoda propusă de Maria Montessori este riguros definită din punct de vedere științific, fiind testată și îmbunătățită în permanență, în scopul de a scoate ceea ce e mai bun din ființa umană. Metoda îi învață pe adulți să respecte diferențele individuale, să încurajeze interacțiunea socială și educarea întregii personalități în locul predării unui set anume de informații, în scopul formării deprinderilor.
Învățămîntul de tip Montessori este într-o dinamică permanentă, generată de faptul că fiecare copil are nevoi specifice și, prin urmare, necesită un tratament diferit. Satisfacerea nevoilor fizice, mentale, spirituale și emoționale ale copiilor are ca rezultat faptul că aceștia se joacă și muncesc cu plăcere, învață și creează cu entuziasm. De asemenea, prin această metodă se stimulează dorința copiillor de a-i învăța și ajuta pe alții, tendința de a le păsa de cei din jur și de mediul în care trăiesc. Reușita sistemului Montessori ține de faptul că metodele utilizate vin în sprijinul copiilor, modelîndu-le nevoile mentale și abilitățile fizice într-un mod natural, mediul în care copiii învață fiind foarte apropiat de modelul societății în care vor trăi ca adulți.
Sistemul Montessori este răspîndit în întreaga lume, fiind aplicat atît în școli publice, cît și în școli private. Programul este, de asemenea, aplicat și în școli în care învață copii cu dizabilități. De asemenea, mulți părinți aplică descoperirile Mariei Montessori acasă, în educația zilnică a propriilor copii.
Pe principiul unei libertăți controlate, școlile Montessori inspiră copiii să lucreze în ritmul lor propriu, singuri sau împreună cu alte persoane. Cadrele didactice încurajează dezvoltarea copiilor auto-motivați, independenți, echilibrați, activi, colaborativi prin predare de la egal la egal. Copiii mai mici se bucură de stimularea zilnică conform modelelor mai vechi, în timp ce copiii mai mari învață să se respecte reciproc într-o atmosferă caldă de acceptare și bucurie.
Pentru elevii mai mari sălile de clasă promovează în continuare libertatea de a alege, curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea, sunt folosite discuții de grup, excursiile, stabilirea programului zilnic și săptămânal cu scopul finalizării lucrărilor din programa școlară. Proiectele de colaborare, experimentele științifice, prezentările vizuale necesită o planificare atentă și o cantitate mai mare de timp. Respectul, responsabilitatea și dezvoltarea caracterului sunt prevăzute, de asemenea, în unitățile curriculare.
În viziunea Mariei Montessori, profesorul este mai mult un ghid care îi îndrumă pe copii, lăsîndu-le libertatea de a învăța singuri. Rolul său este de a stimula activitatea acestora, arătîndu-le cum să folosească obiectele. În timpul lecțiilor, cuvintele și gesturile excesive sunt evitate, accentul fiind pus pe înțelegerea a ceea ce se prezintă. Lecțiile care sunt predate sunt alese în funcție de nevoile copiilor și ele se pot schimba pe parcurs în funcție de evoluția acestora. Profesorul nu intervine în activitatea unui elev, decît atunci cînd acesta are nevoie de ajutor sau îi deranjează pe ceilalți. Dacă un copil greșește, nu este corectat, ci este pus să reia ceea ce lucrează dupa un anumit timp, considerîndu-se că mai are nevoie de timp pentru a asimila conceptul respectiv. Educatorul nu trebuie să îl domine pe copil, ci trebuie să încerce să îi pătrundă în suflet și să îl direcționeze delicat spre lucrurile pe care trebuie să le învețe.
Dr. Montessori a observat că un copil evoluează mai bine dacă i se asigură un mediu propice nevoilor lui. Auto-disciplina intervine prin concentrarea la o activitate continuă și care nu a fost impusă, ci liber aleasă. De aceea, mediul exterior trebuie să fie proiectat astfel încît să asigure dezvoltarea nevoilor copilului. Materialele de lucru trebuie să fie expuse pe rafturi de înălțime potrivită înălțimii copiilor, astfel încît să aibă acces la ele. Mobilierul trebuie să fie adaptat dimensiunilor copiilor și să fie flexibil. Copilul trebuie să aibă libertatea să stea acolo unde dorește. Clasa Montessori conține mai multe zone, în funcție de amplasarea materialelor folosite la o disciplină sau alta. Fiecare material didactic definește un anume concept. De exemplu, un turn roz alcătuit din zece cuburi de dimensiuni descrescătoare, ilustrează conceptul de dimensiune. Prin felul în care sunt așezate obiectele, prin felul în care copiii sunt lăsați să le mînuiască, metoda Montessori se axează pe ideea că un copil trebuie să învețe să rezolve probleme independent, dezvoltîndu-și astfel încrederea în sine.
Sensul metodei dezvoltate de Montessori este de a încuraja copilul spre auto-educație, auto-învățare și auto-dezvoltare. Misiunea adultului – să-l ajute să își organizeze activitățile, să-și urmeze drumul și natura sa!
Sursa: desprecopii.com, montessorivlad.ru
]]>
Expresia „cei şapte ani de-acasă“ este folosită, în general, pentru a descrie conduita unei persoane într-un context anume, însă, psihologii spun că educaţia din primii ani de acasă, de care cei mici au parte în familie, defineşte în bună măsură viitorul adult.
Părintele este dator să învețe copilul valorile și atitudinile cele mai potrivite care să-l pregătescă pentru viață. Cele mai importante lecții de viață pe care copilul trebuie să le învețe în cei șapte ani de acasă sunt: iubirea, responsabilitatea, consecvența, comunicarea, acceptarea, toleranța, gândirea rațională.
Legea iubirii, prima și cea mai valoroasă dintre lecții, formează un copil cu stima de sine, sigur pe el, cu încredere în propria lui valoare.
Copilul trebuie învățat de mic să-și asume să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale, să discearnă între bine și rău, să înțeleagă de ce anumite fapte ar putea afecta pe ceilalți și în ce fel. Copilul învață, imitând comportamentul părinților, cum trebuie să-și gestioneze agenda emoțională și propriile acțiuni.
Cel mai frumos cadou pe care părinții îl oferă copiilor este lecția comunicării. Prin cuvinte ne definim relația cu noi înșine și relația cu ceilalți. Capacitatea de comunicare este cea mai importantă trăsătură a unui viitor adult de succes.
Copilul trebuie învățat să accepte că noi, oamenii, suntem diferiți, că anumite situații nu trebuie judecate, dar în paralel cu a se asuma și a cere și celorlați să accepte acest lucru.
Lecția gândirii raționale va forma un adul cu o bună capacitate decizională. Copilul trebuie învățat să gândească singur, să fie critic, să perceapă în mod rațional realitatea și, în funcție de ce va primi din mediul social și cultural, își va forma un sistem de valori autentic și adaptat cerințelor vieții. În lipsa acestei lecții, vom avea un adult manipulabil, ușor de influențat, care va prelua fără discernământ tot ceea ce societatea oferă.
]]>
Publicat în 25. 06. 2021 de Emel Cadâr
Expresia „cei şapte ani de-acasă“ este folosită, în general, pentru a descrie conduita unei persoane într-un context anume, însă, psihologii spun că educaţia din primii ani de acasă, de care cei mici au parte în familie, defineşte în bună măsură viitorul adult.
Părintele este dator să învețe copilul valorile și atitudinile cele mai potrivite care să-l pregătescă pentru viață. Cele mai importante lecții de viață pe care copilul trebuie să le învețe în cei șapte ani de acasă sunt: iubirea, responsabilitatea, consecvența, comunicarea, acceptarea, toleranța, gândirea rațională.
Legea iubirii, prima și cea mai valoroasă dintre lecții, formează un copil cu stima de sine, sigur pe el, cu încredere în propria lui valoare.
Copilul trebuie învățat de mic să-și asume să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale, să discearnă între bine și rău, să înțeleagă de ce anumite fapte ar putea afecta pe ceilalți și în ce fel. Copilul învață, imitând comportamentul părinților, cum trebuie să-și gestioneze agenda emoțională și propriile acțiuni.
Cel mai frumos cadou pe care părinții îl oferă copiilor este lecția comunicării. Prin cuvinte ne definim relația cu noi înșine și relația cu ceilalți. Capacitatea de comunicare este cea mai importantă trăsătură a unui viitor adult de succes.
Copilul trebuie învățat să accepte că noi, oamenii, suntem diferiți, că anumite situații nu trebuie judecate, dar în paralel cu a se asuma și a cere și celorlați să accepte acest lucru.
Lecția gândirii raționale va forma un adul cu o bună capacitate decizională. Copilul trebuie învățat să gândească singur, să fie critic, să perceapă în mod rațional realitatea și, în funcție de ce va primi din mediul social și cultural, își va forma un sistem de valori autentic și adaptat cerințelor vieții. În lipsa acestei lecții, vom avea un adult manipulabil, ușor de influențat, care va prelua fără discernământ tot ceea ce societatea oferă.
]]>
Expresia „cei şapte ani de-acasă“ este folosită, în general, pentru a descrie conduita unei persoane într-un context anume, însă, psihologii spun că educaţia din primii ani de acasă, de care cei mici au parte în familie, defineşte în bună măsură viitorul adult.
Părintele este dator să învețe copilul valorile și atitudinile cele mai potrivite care să-l pregătescă pentru viață. Cele mai importante lecții de viață pe care copilul trebuie să le învețe în cei șapte ani de acasă sunt: iubirea, responsabilitatea, consecvența, comunicarea, acceptarea, toleranța, gândirea rațională.
Legea iubirii, prima și cea mai valoroasă dintre lecții, formează un copil cu stima de sine, sigur pe el, cu încredere în propria lui valoare.
Copilul trebuie învățat de mic să-și asume să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale, să discearnă între bine și rău, să înțeleagă de ce anumite fapte ar putea afecta pe ceilalți și în ce fel. Copilul învață, imitând comportamentul părinților, cum trebuie să-și gestioneze agenda emoțională și propriile acțiuni.
Cel mai frumos cadou pe care părinții îl oferă copiilor este lecția comunicării. Prin cuvinte ne definim relația cu noi înșine și relația cu ceilalți. Capacitatea de comunicare este cea mai importantă trăsătură a unui viitor adult de succes.
Copilul trebuie învățat să accepte că noi, oamenii, suntem diferiți, că anumite situații nu trebuie judecate, dar în paralel cu a se asuma și a cere și celorlați să accepte acest lucru.
Lecția gândirii raționale va forma un adul cu o bună capacitate decizională. Copilul trebuie învățat să gândească singur, să fie critic, să perceapă în mod rațional realitatea și, în funcție de ce va primi din mediul social și cultural, își va forma un sistem de valori autentic și adaptat cerințelor vieții. În lipsa acestei lecții, vom avea un adult manipulabil, ușor de influențat, care va prelua fără discernământ tot ceea ce societatea oferă.
]]>
Publicat în 25. 06. 2021 de Emel Cadâr
Expresia „cei şapte ani de-acasă“ este folosită, în general, pentru a descrie conduita unei persoane într-un context anume, însă, psihologii spun că educaţia din primii ani de acasă, de care cei mici au parte în familie, defineşte în bună măsură viitorul adult.
Părintele este dator să învețe copilul valorile și atitudinile cele mai potrivite care să-l pregătescă pentru viață. Cele mai importante lecții de viață pe care copilul trebuie să le învețe în cei șapte ani de acasă sunt: iubirea, responsabilitatea, consecvența, comunicarea, acceptarea, toleranța, gândirea rațională.
Legea iubirii, prima și cea mai valoroasă dintre lecții, formează un copil cu stima de sine, sigur pe el, cu încredere în propria lui valoare.
Copilul trebuie învățat de mic să-și asume să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale, să discearnă între bine și rău, să înțeleagă de ce anumite fapte ar putea afecta pe ceilalți și în ce fel. Copilul învață, imitând comportamentul părinților, cum trebuie să-și gestioneze agenda emoțională și propriile acțiuni.
Cel mai frumos cadou pe care părinții îl oferă copiilor este lecția comunicării. Prin cuvinte ne definim relația cu noi înșine și relația cu ceilalți. Capacitatea de comunicare este cea mai importantă trăsătură a unui viitor adult de succes.
Copilul trebuie învățat să accepte că noi, oamenii, suntem diferiți, că anumite situații nu trebuie judecate, dar în paralel cu a se asuma și a cere și celorlați să accepte acest lucru.
Lecția gândirii raționale va forma un adul cu o bună capacitate decizională. Copilul trebuie învățat să gândească singur, să fie critic, să perceapă în mod rațional realitatea și, în funcție de ce va primi din mediul social și cultural, își va forma un sistem de valori autentic și adaptat cerințelor vieții. În lipsa acestei lecții, vom avea un adult manipulabil, ușor de influențat, care va prelua fără discernământ tot ceea ce societatea oferă.
]]>
Cooperarea în cadrul orelor de curs la școală presupune că în cadrul clasei de elevi să existe acele principii care presupun ajutorarea elevilor, îmbunătățirea mijloacelor de comunicare, ameliorarea rezultatelor școlare și în cele din urmă, dezvoltarea individuală a elevilor.
Pe de altă parte, competiția este metoda prin care se stimulează elevii pentru a obține rezultate mai bune, comparativ unul cu celălalt, astfel încât aceștia să își dorească să depășească colegul la note și la activitățile întreprinse în cadrul școlii. Din acest punct de vedere, cadrele didactice au rolul de a echilibra cele două forme de organizare a activitătii instructiv-educative, facilitând crearea de oportunități noi de învățare ce se vor axa pe activitățile de grup.
Competiția între elevi este constructivă, astfel încât aceasta îi ajută pe elevi să coopereze mai mult pentru a-și urmari propriul scop, generând o motivație intrinsecă a elevilor. Pentru multi elevi, competiția este un factor ce îi predispun la conflicte și la comportamente agresive, mai ales dacă activitățile didactice sunt realizate in grup. O interacțiune slabă și o lipsă de comunicare îi impiedică pe elevi să obțina performanțe, astfel încât aceștia pot fi predispuși la frustrare, nesiguranță sau anxietate. În cadrul relațiilor competitive se vor remarca întotdeauna elevii buni, cu performanțe ridicate, ceilalți fiind lăsați în urmă. În unele cazuri, consecințele acestui fapt pot afecta anumiți copii pe termen lung (există copii mai puțin dotați, care se vor considera inferiori și care cu timpul își vor pierde din ce în ce mai mult încrederea în forțele proprii). Profesorii care sunt preocupați doar de stimularea relațiilor competitive la nivelul clasei de cele mai multe ori ajung să neglijeze copiii care necesită un ajutor suplimentar. Pe scurt, competiția vizează succesul școlar individual, în plan colectiv putând genera, în mod indirect, chiar și eșecuri.
Cooperarea vizează în principal modelul de educație structural menit să dezvolte un rezultat pozitiv și să asigure un climat pozitiv între membrii clasei de elevi sau al grupurilor. Faptul ca profesorii de cele mai multe ori le prezintă elevilor aplicații sau activități care se realizează pe grupe înseamnă că își prezintă interesul în a-i face pe aceștia să devină mai buni și să dea un randament pe cât se poate de eficient. Cooperarea însă desemnează interacțiune, bună înțelegere și armonie la nivelul unui colectiv, posibilitatea de a comunica cu ceilalți, de a dobândi stimă de sine și încredere în forțele proprii. În cadrul cooperării, profesorul joacă un rol de mediator, de consultant, încurajând fiecare membru al grupului să-și ducă responsabilitățile la bun sfârșit. În cadrul colectivului, elevii interacționează unii cu ceilalți, ajungând să dobândească o receptivitate mai mare în acumularea cunoștințelor.
Totuși trebuie să menționăm faptul că succesul în învățare este determinat de munca în echipă, aceasta însemnând atât cooperare, cât și competiție, fiind practic o îmbinare armonioasă a celor două concepte.
Munca în echipă este cea care stimulează învățarea prin cooperare, producând totodată competiția între echipele aflate la același nivel. Cu toate că într-o echipă este favorizată interacțiunea și comunicarea tuturor membrilor, se pune bază și pe aportul individual al fiecăruia, fiecare membru dorind să-și ducă la bun sfârșit sarcina care i-a fost dată.
Pentru a trage o concluzie, putem spune că învățarea eficientă și productivă este dată de munca în echipă, de colaborare, de interacțiune, de ajutor reciproc, de comunicare. Totuși clasa ca întreg, coerent și bine organizat reprezintă rezultatul unei îmbinări între cooperare și metodele competitive, între munca în echipă și cea individuală.
sursa: tribunainvatamantului
]]>
Publicat în 21. 06. 2021 de Emel Cadâr
Cooperarea în cadrul orelor de curs la școală presupune că în cadrul clasei de elevi să existe acele principii care presupun ajutorarea elevilor, îmbunătățirea mijloacelor de comunicare, ameliorarea rezultatelor școlare și în cele din urmă, dezvoltarea individuală a elevilor.
Pe de altă parte, competiția este metoda prin care se stimulează elevii pentru a obține rezultate mai bune, comparativ unul cu celălalt, astfel încât aceștia să își dorească să depășească colegul la note și la activitățile întreprinse în cadrul școlii. Din acest punct de vedere, cadrele didactice au rolul de a echilibra cele două forme de organizare a activitătii instructiv-educative, facilitând crearea de oportunități noi de învățare ce se vor axa pe activitățile de grup.
Competiția între elevi este constructivă, astfel încât aceasta îi ajută pe elevi să coopereze mai mult pentru a-și urmari propriul scop, generând o motivație intrinsecă a elevilor. Pentru multi elevi, competiția este un factor ce îi predispun la conflicte și la comportamente agresive, mai ales dacă activitățile didactice sunt realizate in grup. O interacțiune slabă și o lipsă de comunicare îi impiedică pe elevi să obțina performanțe, astfel încât aceștia pot fi predispuși la frustrare, nesiguranță sau anxietate. În cadrul relațiilor competitive se vor remarca întotdeauna elevii buni, cu performanțe ridicate, ceilalți fiind lăsați în urmă. În unele cazuri, consecințele acestui fapt pot afecta anumiți copii pe termen lung (există copii mai puțin dotați, care se vor considera inferiori și care cu timpul își vor pierde din ce în ce mai mult încrederea în forțele proprii). Profesorii care sunt preocupați doar de stimularea relațiilor competitive la nivelul clasei de cele mai multe ori ajung să neglijeze copiii care necesită un ajutor suplimentar. Pe scurt, competiția vizează succesul școlar individual, în plan colectiv putând genera, în mod indirect, chiar și eșecuri.
Cooperarea vizează în principal modelul de educație structural menit să dezvolte un rezultat pozitiv și să asigure un climat pozitiv între membrii clasei de elevi sau al grupurilor. Faptul ca profesorii de cele mai multe ori le prezintă elevilor aplicații sau activități care se realizează pe grupe înseamnă că își prezintă interesul în a-i face pe aceștia să devină mai buni și să dea un randament pe cât se poate de eficient. Cooperarea însă desemnează interacțiune, bună înțelegere și armonie la nivelul unui colectiv, posibilitatea de a comunica cu ceilalți, de a dobândi stimă de sine și încredere în forțele proprii. În cadrul cooperării, profesorul joacă un rol de mediator, de consultant, încurajând fiecare membru al grupului să-și ducă responsabilitățile la bun sfârșit. În cadrul colectivului, elevii interacționează unii cu ceilalți, ajungând să dobândească o receptivitate mai mare în acumularea cunoștințelor.
Totuși trebuie să menționăm faptul că succesul în învățare este determinat de munca în echipă, aceasta însemnând atât cooperare, cât și competiție, fiind practic o îmbinare armonioasă a celor două concepte.
Munca în echipă este cea care stimulează învățarea prin cooperare, producând totodată competiția între echipele aflate la același nivel. Cu toate că într-o echipă este favorizată interacțiunea și comunicarea tuturor membrilor, se pune bază și pe aportul individual al fiecăruia, fiecare membru dorind să-și ducă la bun sfârșit sarcina care i-a fost dată.
Pentru a trage o concluzie, putem spune că învățarea eficientă și productivă este dată de munca în echipă, de colaborare, de interacțiune, de ajutor reciproc, de comunicare. Totuși clasa ca întreg, coerent și bine organizat reprezintă rezultatul unei îmbinări între cooperare și metodele competitive, între munca în echipă și cea individuală.
sursa: tribunainvatamantului
]]>
Cooperarea în cadrul orelor de curs la școală presupune că în cadrul clasei de elevi să existe acele principii care presupun ajutorarea elevilor, îmbunătățirea mijloacelor de comunicare, ameliorarea rezultatelor școlare și în cele din urmă, dezvoltarea individuală a elevilor.
Pe de altă parte, competiția este metoda prin care se stimulează elevii pentru a obține rezultate mai bune, comparativ unul cu celălalt, astfel încât aceștia să își dorească să depășească colegul la note și la activitățile întreprinse în cadrul școlii. Din acest punct de vedere, cadrele didactice au rolul de a echilibra cele două forme de organizare a activitătii instructiv-educative, facilitând crearea de oportunități noi de învățare ce se vor axa pe activitățile de grup.
Competiția între elevi este constructivă, astfel încât aceasta îi ajută pe elevi să coopereze mai mult pentru a-și urmari propriul scop, generând o motivație intrinsecă a elevilor. Pentru multi elevi, competiția este un factor ce îi predispun la conflicte și la comportamente agresive, mai ales dacă activitățile didactice sunt realizate in grup. O interacțiune slabă și o lipsă de comunicare îi impiedică pe elevi să obțina performanțe, astfel încât aceștia pot fi predispuși la frustrare, nesiguranță sau anxietate. În cadrul relațiilor competitive se vor remarca întotdeauna elevii buni, cu performanțe ridicate, ceilalți fiind lăsați în urmă. În unele cazuri, consecințele acestui fapt pot afecta anumiți copii pe termen lung (există copii mai puțin dotați, care se vor considera inferiori și care cu timpul își vor pierde din ce în ce mai mult încrederea în forțele proprii). Profesorii care sunt preocupați doar de stimularea relațiilor competitive la nivelul clasei de cele mai multe ori ajung să neglijeze copiii care necesită un ajutor suplimentar. Pe scurt, competiția vizează succesul școlar individual, în plan colectiv putând genera, în mod indirect, chiar și eșecuri.
Cooperarea vizează în principal modelul de educație structural menit să dezvolte un rezultat pozitiv și să asigure un climat pozitiv între membrii clasei de elevi sau al grupurilor. Faptul ca profesorii de cele mai multe ori le prezintă elevilor aplicații sau activități care se realizează pe grupe înseamnă că își prezintă interesul în a-i face pe aceștia să devină mai buni și să dea un randament pe cât se poate de eficient. Cooperarea însă desemnează interacțiune, bună înțelegere și armonie la nivelul unui colectiv, posibilitatea de a comunica cu ceilalți, de a dobândi stimă de sine și încredere în forțele proprii. În cadrul cooperării, profesorul joacă un rol de mediator, de consultant, încurajând fiecare membru al grupului să-și ducă responsabilitățile la bun sfârșit. În cadrul colectivului, elevii interacționează unii cu ceilalți, ajungând să dobândească o receptivitate mai mare în acumularea cunoștințelor.
Totuși trebuie să menționăm faptul că succesul în învățare este determinat de munca în echipă, aceasta însemnând atât cooperare, cât și competiție, fiind practic o îmbinare armonioasă a celor două concepte.
Munca în echipă este cea care stimulează învățarea prin cooperare, producând totodată competiția între echipele aflate la același nivel. Cu toate că într-o echipă este favorizată interacțiunea și comunicarea tuturor membrilor, se pune bază și pe aportul individual al fiecăruia, fiecare membru dorind să-și ducă la bun sfârșit sarcina care i-a fost dată.
Pentru a trage o concluzie, putem spune că învățarea eficientă și productivă este dată de munca în echipă, de colaborare, de interacțiune, de ajutor reciproc, de comunicare. Totuși clasa ca întreg, coerent și bine organizat reprezintă rezultatul unei îmbinări între cooperare și metodele competitive, între munca în echipă și cea individuală.
sursa: tribunainvatamantului
]]>
Publicat în 21. 06. 2021 de Emel Cadâr
Cooperarea în cadrul orelor de curs la școală presupune că în cadrul clasei de elevi să existe acele principii care presupun ajutorarea elevilor, îmbunătățirea mijloacelor de comunicare, ameliorarea rezultatelor școlare și în cele din urmă, dezvoltarea individuală a elevilor.
Pe de altă parte, competiția este metoda prin care se stimulează elevii pentru a obține rezultate mai bune, comparativ unul cu celălalt, astfel încât aceștia să își dorească să depășească colegul la note și la activitățile întreprinse în cadrul școlii. Din acest punct de vedere, cadrele didactice au rolul de a echilibra cele două forme de organizare a activitătii instructiv-educative, facilitând crearea de oportunități noi de învățare ce se vor axa pe activitățile de grup.
Competiția între elevi este constructivă, astfel încât aceasta îi ajută pe elevi să coopereze mai mult pentru a-și urmari propriul scop, generând o motivație intrinsecă a elevilor. Pentru multi elevi, competiția este un factor ce îi predispun la conflicte și la comportamente agresive, mai ales dacă activitățile didactice sunt realizate in grup. O interacțiune slabă și o lipsă de comunicare îi impiedică pe elevi să obțina performanțe, astfel încât aceștia pot fi predispuși la frustrare, nesiguranță sau anxietate. În cadrul relațiilor competitive se vor remarca întotdeauna elevii buni, cu performanțe ridicate, ceilalți fiind lăsați în urmă. În unele cazuri, consecințele acestui fapt pot afecta anumiți copii pe termen lung (există copii mai puțin dotați, care se vor considera inferiori și care cu timpul își vor pierde din ce în ce mai mult încrederea în forțele proprii). Profesorii care sunt preocupați doar de stimularea relațiilor competitive la nivelul clasei de cele mai multe ori ajung să neglijeze copiii care necesită un ajutor suplimentar. Pe scurt, competiția vizează succesul școlar individual, în plan colectiv putând genera, în mod indirect, chiar și eșecuri.
Cooperarea vizează în principal modelul de educație structural menit să dezvolte un rezultat pozitiv și să asigure un climat pozitiv între membrii clasei de elevi sau al grupurilor. Faptul ca profesorii de cele mai multe ori le prezintă elevilor aplicații sau activități care se realizează pe grupe înseamnă că își prezintă interesul în a-i face pe aceștia să devină mai buni și să dea un randament pe cât se poate de eficient. Cooperarea însă desemnează interacțiune, bună înțelegere și armonie la nivelul unui colectiv, posibilitatea de a comunica cu ceilalți, de a dobândi stimă de sine și încredere în forțele proprii. În cadrul cooperării, profesorul joacă un rol de mediator, de consultant, încurajând fiecare membru al grupului să-și ducă responsabilitățile la bun sfârșit. În cadrul colectivului, elevii interacționează unii cu ceilalți, ajungând să dobândească o receptivitate mai mare în acumularea cunoștințelor.
Totuși trebuie să menționăm faptul că succesul în învățare este determinat de munca în echipă, aceasta însemnând atât cooperare, cât și competiție, fiind practic o îmbinare armonioasă a celor două concepte.
Munca în echipă este cea care stimulează învățarea prin cooperare, producând totodată competiția între echipele aflate la același nivel. Cu toate că într-o echipă este favorizată interacțiunea și comunicarea tuturor membrilor, se pune bază și pe aportul individual al fiecăruia, fiecare membru dorind să-și ducă la bun sfârșit sarcina care i-a fost dată.
Pentru a trage o concluzie, putem spune că învățarea eficientă și productivă este dată de munca în echipă, de colaborare, de interacțiune, de ajutor reciproc, de comunicare. Totuși clasa ca întreg, coerent și bine organizat reprezintă rezultatul unei îmbinări între cooperare și metodele competitive, între munca în echipă și cea individuală.
sursa: tribunainvatamantului
]]>
Programele after school care au in componenta lor scoala de vara sunt dispuse sa ofere copiilor o lume noua in care se pot naste prietenii, se pot descoperi abilitati, hobby-uri, interese noi si totodata pot oferi independenta copilului tau. Fie ca va inscrieti copilul la scoala de vara pentru cateva saptamani sau pentru intraga vara, aceste tipuri de scoli ofera oportunitati care nu apar in timpul anului scolar.
Iata cateva lucruri pozitive de care copilul tau va beneficia in timpul scolii de vara:
Nu exista presiune. Pentru foarte multi copii scoala reprezinta presiunea de a realiza ceva, de a face lucrurile la timp (teme, proiecte) sau chiar presiunea de a invata in ritmul altcuiva. Pentru unii copii scoala poate reprezenta o adevarata provocare, in special pentru cei cu gandire artistica, de exemplu. Pentru acest tip de temperament creativ si spirit liber, scoala de vara este ca o “gura de aer proaspat”, locul in care presiunea dispare si astfel au sansa sa se simta bine in pielea lor.
Stilurile mai putin obisnuite de invatare sunt recompensate. Pentru acei copii care nu se pot concentra mult timp asupra invataturii din timpul scolii sau care sunt usor distrasi, varietatea activitatilor oferite de scoala de vara si politica mai putin restrictiva fata de o scoala normala le va da oportunitatea sa isi organizeze ziua in mod productiv.
Experimentarea unor noi abilitati. O scoala de vara care se respecta va da ocazia copiilor si ii va incuraja sa descopere noi abilitati, sa incerce lucruri noi. Spre deosebire de scoala normala, nimeni nu ii va judeca si nici nu ii va certa in cazul in care noua activitate incercata nu li se potriveste.
Prieteni noi. Scoala de vara ofera ocazia copilului tau de a lega noi prietenii fara sa fie ingrijorat de reactia prietenilor din scoala sau din cartier. Intr-un mediu vesel si liber, copiii tind sa se comporte diferit (intr-un mod pozitiv, desigur).
Libertate si timp. Scoala de vara are in componenta sa activitati in aer liber care pot include plimbari lungi sau vizite in locuri interesante, iar supraveghetorii nu vor pune presiune la tot pasul. Intr-un astfel de mediu copilul va putea sa se maturizeze, sa faca un pas inainte, sa evolueze.
sursa: livepr.ro
]]>
Publicat în 21. 06. 2021 de Emel Cadâr
Programele after school care au in componenta lor scoala de vara sunt dispuse sa ofere copiilor o lume noua in care se pot naste prietenii, se pot descoperi abilitati, hobby-uri, interese noi si totodata pot oferi independenta copilului tau. Fie ca va inscrieti copilul la scoala de vara pentru cateva saptamani sau pentru intraga vara, aceste tipuri de scoli ofera oportunitati care nu apar in timpul anului scolar.
Iata cateva lucruri pozitive de care copilul tau va beneficia in timpul scolii de vara:
Nu exista presiune. Pentru foarte multi copii scoala reprezinta presiunea de a realiza ceva, de a face lucrurile la timp (teme, proiecte) sau chiar presiunea de a invata in ritmul altcuiva. Pentru unii copii scoala poate reprezenta o adevarata provocare, in special pentru cei cu gandire artistica, de exemplu. Pentru acest tip de temperament creativ si spirit liber, scoala de vara este ca o “gura de aer proaspat”, locul in care presiunea dispare si astfel au sansa sa se simta bine in pielea lor.
Stilurile mai putin obisnuite de invatare sunt recompensate. Pentru acei copii care nu se pot concentra mult timp asupra invataturii din timpul scolii sau care sunt usor distrasi, varietatea activitatilor oferite de scoala de vara si politica mai putin restrictiva fata de o scoala normala le va da oportunitatea sa isi organizeze ziua in mod productiv.
Experimentarea unor noi abilitati. O scoala de vara care se respecta va da ocazia copiilor si ii va incuraja sa descopere noi abilitati, sa incerce lucruri noi. Spre deosebire de scoala normala, nimeni nu ii va judeca si nici nu ii va certa in cazul in care noua activitate incercata nu li se potriveste.
Prieteni noi. Scoala de vara ofera ocazia copilului tau de a lega noi prietenii fara sa fie ingrijorat de reactia prietenilor din scoala sau din cartier. Intr-un mediu vesel si liber, copiii tind sa se comporte diferit (intr-un mod pozitiv, desigur).
Libertate si timp. Scoala de vara are in componenta sa activitati in aer liber care pot include plimbari lungi sau vizite in locuri interesante, iar supraveghetorii nu vor pune presiune la tot pasul. Intr-un astfel de mediu copilul va putea sa se maturizeze, sa faca un pas inainte, sa evolueze.
sursa: livepr.ro
]]>
Programele after school care au in componenta lor scoala de vara sunt dispuse sa ofere copiilor o lume noua in care se pot naste prietenii, se pot descoperi abilitati, hobby-uri, interese noi si totodata pot oferi independenta copilului tau. Fie ca va inscrieti copilul la scoala de vara pentru cateva saptamani sau pentru intraga vara, aceste tipuri de scoli ofera oportunitati care nu apar in timpul anului scolar.
Iata cateva lucruri pozitive de care copilul tau va beneficia in timpul scolii de vara:
Nu exista presiune. Pentru foarte multi copii scoala reprezinta presiunea de a realiza ceva, de a face lucrurile la timp (teme, proiecte) sau chiar presiunea de a invata in ritmul altcuiva. Pentru unii copii scoala poate reprezenta o adevarata provocare, in special pentru cei cu gandire artistica, de exemplu. Pentru acest tip de temperament creativ si spirit liber, scoala de vara este ca o “gura de aer proaspat”, locul in care presiunea dispare si astfel au sansa sa se simta bine in pielea lor.
Stilurile mai putin obisnuite de invatare sunt recompensate. Pentru acei copii care nu se pot concentra mult timp asupra invataturii din timpul scolii sau care sunt usor distrasi, varietatea activitatilor oferite de scoala de vara si politica mai putin restrictiva fata de o scoala normala le va da oportunitatea sa isi organizeze ziua in mod productiv.
Experimentarea unor noi abilitati. O scoala de vara care se respecta va da ocazia copiilor si ii va incuraja sa descopere noi abilitati, sa incerce lucruri noi. Spre deosebire de scoala normala, nimeni nu ii va judeca si nici nu ii va certa in cazul in care noua activitate incercata nu li se potriveste.
Prieteni noi. Scoala de vara ofera ocazia copilului tau de a lega noi prietenii fara sa fie ingrijorat de reactia prietenilor din scoala sau din cartier. Intr-un mediu vesel si liber, copiii tind sa se comporte diferit (intr-un mod pozitiv, desigur).
Libertate si timp. Scoala de vara are in componenta sa activitati in aer liber care pot include plimbari lungi sau vizite in locuri interesante, iar supraveghetorii nu vor pune presiune la tot pasul. Intr-un astfel de mediu copilul va putea sa se maturizeze, sa faca un pas inainte, sa evolueze.
sursa: livepr.ro
]]>
Publicat în 21. 06. 2021 de Emel Cadâr
Programele after school care au in componenta lor scoala de vara sunt dispuse sa ofere copiilor o lume noua in care se pot naste prietenii, se pot descoperi abilitati, hobby-uri, interese noi si totodata pot oferi independenta copilului tau. Fie ca va inscrieti copilul la scoala de vara pentru cateva saptamani sau pentru intraga vara, aceste tipuri de scoli ofera oportunitati care nu apar in timpul anului scolar.
Iata cateva lucruri pozitive de care copilul tau va beneficia in timpul scolii de vara:
Nu exista presiune. Pentru foarte multi copii scoala reprezinta presiunea de a realiza ceva, de a face lucrurile la timp (teme, proiecte) sau chiar presiunea de a invata in ritmul altcuiva. Pentru unii copii scoala poate reprezenta o adevarata provocare, in special pentru cei cu gandire artistica, de exemplu. Pentru acest tip de temperament creativ si spirit liber, scoala de vara este ca o “gura de aer proaspat”, locul in care presiunea dispare si astfel au sansa sa se simta bine in pielea lor.
Stilurile mai putin obisnuite de invatare sunt recompensate. Pentru acei copii care nu se pot concentra mult timp asupra invataturii din timpul scolii sau care sunt usor distrasi, varietatea activitatilor oferite de scoala de vara si politica mai putin restrictiva fata de o scoala normala le va da oportunitatea sa isi organizeze ziua in mod productiv.
Experimentarea unor noi abilitati. O scoala de vara care se respecta va da ocazia copiilor si ii va incuraja sa descopere noi abilitati, sa incerce lucruri noi. Spre deosebire de scoala normala, nimeni nu ii va judeca si nici nu ii va certa in cazul in care noua activitate incercata nu li se potriveste.
Prieteni noi. Scoala de vara ofera ocazia copilului tau de a lega noi prietenii fara sa fie ingrijorat de reactia prietenilor din scoala sau din cartier. Intr-un mediu vesel si liber, copiii tind sa se comporte diferit (intr-un mod pozitiv, desigur).
Libertate si timp. Scoala de vara are in componenta sa activitati in aer liber care pot include plimbari lungi sau vizite in locuri interesante, iar supraveghetorii nu vor pune presiune la tot pasul. Intr-un astfel de mediu copilul va putea sa se maturizeze, sa faca un pas inainte, sa evolueze.
sursa: livepr.ro
]]>
Inteligența socială reprezintă abilitatea de a îi conduce și inspiră pe ceilalți, cu ajutorul empatiei și implicării, iar cea emotională se referă mai mult la autocontrol și stăpânirea de șine. Cercetătorii în domeniu s-au întrebat dacă inteligenţa de tip social este un concept distinct de alte concepte înrudite, cum ar fi inteligenţa de tip academic, și s-au bazat pe anumite dificutăţi în definirea acestuia. Unele definţii fac referire primordial la componenta cognitivă prin abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi. Alte definiţii pun accent pe latura comportamentală, cum ar ficapacitatea de a interacţiona eficient cu cei din jur. Iar altele se bazează pe un fundament psihometric și definesc inteligenţa socială ca abiliate de a rezolva cu succes teste referitoare la aptitudini sociale. Se consideră că inteligenţa socială este diferită de inteligenţa academică și această diferenţă se poate observa cu ușurin
ţăîn viaţa de zi cu zi a oamenilor. Unii oameni care au succes în rezolvarea problemelor academice pot avea dificultăţi în rezolvarea situaţiilor de natură socială. De asemenea ei pot întâmpina greutăţi în înţelegerea cu ceilalţi, în timp ce alte persoanecare nu excelează din punct de vedere al inteligenţei academice, pot relaţiona eficient și răspund corespunzător în contexte sociale. Inteligenţa socială include în mod evident cunoașterea socială și interacţiunea socială.
Termenul de inteligenţă socială vizează capacitatea sau abilitatea omului de a realiza interacţiuni speciale, cu caracter adaptativ, în conformitate cu cerinţele şi provocările vieţii de zicu zi. Diversitatea de manifestare a capacităţii de interacţiune socială presupune abilitatea de a cunoaşte, stabili şi dezvolta relaţii interumane.
Abilitățile sociale sunt importante pentru dezvoltarea copiilor. Abilitățile sociale solide pot contribui la relațiile personale și la o carieră profesională. Există multe modalități prin care puteți ajuta copiii să își îmbunătățească abilitățile sociale.
Primul și cel mai important loc unde învățăm abilitățile sociale, desigur, este acasă și ceea ce facem ca părinți este mai important decât ceea ce spunem. În cartea “Tot ceea ce am nevoie să învăț în grădiniță” a lui Robert Fulghum, acesta spune: “Nu vă faceți griji că nu vă ascultă niciodată copiii, faceți-vă griji că ei vă urmăresc mereu”.
În planul educației copiilor şi tinerilor avem în vedere conceptul de reuşită şcolară, aplicabil şi în mediile universitare. Acest concept presupune o multitudine de factori cu grad ridicat de complexitate: biologici, sociali, psihologici, etc. Inteligenţa socială reprezintă
capacitatea de adaptare şi integrare a elevului, element important în configuraţia şcolară dobândită. Importanţa cunoaşterii gradului de performanţă şcolară rezidă în modalitatea prin care elevii reuşesc să se impună sau să se facă remarcaţi în procesul de formare educaţională.
Există elevi a căror nivel de pregătire şcolară este puternic corelat cu aptitudinile proprii acestora, după cum există elevi care au un potenţial aptitudinal înalt, dar rezultatele şcolare obţinute nu sunt concludente în raport cu valoarea nativă existentă. În aceste condiţii, succesul
sau insuccesul şcolar depind de o variabilitate de factori de natură motivaţională sau socială. De asemenea, efortul şcolar contribuie la succesul educaţional al viitorului adult. Reprezentativitatea evaluării potenţialului unui copil sau tânăr este necesară în condiţiile identificării traiectoriei de
perspectivă a acestuia, în conformitate cu cerinţele şi exigenţele de context socioeconomic dintr-o societate. A vorbi despre capacitatea de adaptabilitate dezvoltată prin educaţie şi metodologie pedagogică reflectă noua paradigmă din sistemul de învăţământ contemporan.
Abilitatea socială, capacitatea de a relaţiona şi empatiza este pentru un elev o constantă în formarea sa ca viitor adult. În aceeaşi ordine de idei, un elev care a dezvoltat capacităţi de interacţiune socială cu mediul şcolar şi nu numai este un viitor adult câştigat în ceea ce definim
integrare socială normală în viaţă. Inteligenţa socială, capacitatea de a empatiza cu mediul de interacţiune presupune un sistem de schimburi şi interacţiuni complexe. Avem în vedere, două componente fundamentale. Prima, vizează adaptarea la necesităţile vieţii
şcolare, o cerinţă importantă pentru sistemele educaţionale ale timpurilor noastre. A doua componentă vizează calitatea dezvoltării personalit
ăţii. Desigur, putem considera că o bunădezvoltare a personalităţii individuale este o premisă necesară
de integrare socioprofesională în viitor.
sursa: asecib.ase.ro
]]>
Publicat în 18. 06. 2021 de Emel Cadâr
Inteligența socială reprezintă abilitatea de a îi conduce și inspiră pe ceilalți, cu ajutorul empatiei și implicării, iar cea emotională se referă mai mult la autocontrol și stăpânirea de șine. Cercetătorii în domeniu s-au întrebat dacă inteligenţa de tip social este un concept distinct de alte concepte înrudite, cum ar fi inteligenţa de tip academic, și s-au bazat pe anumite dificutăţi în definirea acestuia. Unele definţii fac referire primordial la componenta cognitivă prin abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi. Alte definiţii pun accent pe latura comportamentală, cum ar ficapacitatea de a interacţiona eficient cu cei din jur. Iar altele se bazează pe un fundament psihometric și definesc inteligenţa socială ca abiliate de a rezolva cu succes teste referitoare la aptitudini sociale. Se consideră că inteligenţa socială este diferită de inteligenţa academică și această diferenţă se poate observa cu ușurin
ţăîn viaţa de zi cu zi a oamenilor. Unii oameni care au succes în rezolvarea problemelor academice pot avea dificultăţi în rezolvarea situaţiilor de natură socială. De asemenea ei pot întâmpina greutăţi în înţelegerea cu ceilalţi, în timp ce alte persoanecare nu excelează din punct de vedere al inteligenţei academice, pot relaţiona eficient și răspund corespunzător în contexte sociale. Inteligenţa socială include în mod evident cunoașterea socială și interacţiunea socială.
Termenul de inteligenţă socială vizează capacitatea sau abilitatea omului de a realiza interacţiuni speciale, cu caracter adaptativ, în conformitate cu cerinţele şi provocările vieţii de zicu zi. Diversitatea de manifestare a capacităţii de interacţiune socială presupune abilitatea de a cunoaşte, stabili şi dezvolta relaţii interumane.
Abilitățile sociale sunt importante pentru dezvoltarea copiilor. Abilitățile sociale solide pot contribui la relațiile personale și la o carieră profesională. Există multe modalități prin care puteți ajuta copiii să își îmbunătățească abilitățile sociale.
Primul și cel mai important loc unde învățăm abilitățile sociale, desigur, este acasă și ceea ce facem ca părinți este mai important decât ceea ce spunem. În cartea “Tot ceea ce am nevoie să învăț în grădiniță” a lui Robert Fulghum, acesta spune: “Nu vă faceți griji că nu vă ascultă niciodată copiii, faceți-vă griji că ei vă urmăresc mereu”.
În planul educației copiilor şi tinerilor avem în vedere conceptul de reuşită şcolară, aplicabil şi în mediile universitare. Acest concept presupune o multitudine de factori cu grad ridicat de complexitate: biologici, sociali, psihologici, etc. Inteligenţa socială reprezintă
capacitatea de adaptare şi integrare a elevului, element important în configuraţia şcolară dobândită. Importanţa cunoaşterii gradului de performanţă şcolară rezidă în modalitatea prin care elevii reuşesc să se impună sau să se facă remarcaţi în procesul de formare educaţională.
Există elevi a căror nivel de pregătire şcolară este puternic corelat cu aptitudinile proprii acestora, după cum există elevi care au un potenţial aptitudinal înalt, dar rezultatele şcolare obţinute nu sunt concludente în raport cu valoarea nativă existentă. În aceste condiţii, succesul
sau insuccesul şcolar depind de o variabilitate de factori de natură motivaţională sau socială. De asemenea, efortul şcolar contribuie la succesul educaţional al viitorului adult. Reprezentativitatea evaluării potenţialului unui copil sau tânăr este necesară în condiţiile identificării traiectoriei de
perspectivă a acestuia, în conformitate cu cerinţele şi exigenţele de context socioeconomic dintr-o societate. A vorbi despre capacitatea de adaptabilitate dezvoltată prin educaţie şi metodologie pedagogică reflectă noua paradigmă din sistemul de învăţământ contemporan.
Abilitatea socială, capacitatea de a relaţiona şi empatiza este pentru un elev o constantă în formarea sa ca viitor adult. În aceeaşi ordine de idei, un elev care a dezvoltat capacităţi de interacţiune socială cu mediul şcolar şi nu numai este un viitor adult câştigat în ceea ce definim
integrare socială normală în viaţă. Inteligenţa socială, capacitatea de a empatiza cu mediul de interacţiune presupune un sistem de schimburi şi interacţiuni complexe. Avem în vedere, două componente fundamentale. Prima, vizează adaptarea la necesităţile vieţii
şcolare, o cerinţă importantă pentru sistemele educaţionale ale timpurilor noastre. A doua componentă vizează calitatea dezvoltării personalit
ăţii. Desigur, putem considera că o bunădezvoltare a personalităţii individuale este o premisă necesară
de integrare socioprofesională în viitor.
sursa: asecib.ase.ro
]]>
Inteligența socială reprezintă abilitatea de a îi conduce și inspiră pe ceilalți, cu ajutorul empatiei și implicării, iar cea emotională se referă mai mult la autocontrol și stăpânirea de șine. Cercetătorii în domeniu s-au întrebat dacă inteligenţa de tip social este un concept distinct de alte concepte înrudite, cum ar fi inteligenţa de tip academic, și s-au bazat pe anumite dificutăţi în definirea acestuia. Unele definţii fac referire primordial la componenta cognitivă prin abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi. Alte definiţii pun accent pe latura comportamentală, cum ar ficapacitatea de a interacţiona eficient cu cei din jur. Iar altele se bazează pe un fundament psihometric și definesc inteligenţa socială ca abiliate de a rezolva cu succes teste referitoare la aptitudini sociale. Se consideră că inteligenţa socială este diferită de inteligenţa academică și această diferenţă se poate observa cu ușurin
ţăîn viaţa de zi cu zi a oamenilor. Unii oameni care au succes în rezolvarea problemelor academice pot avea dificultăţi în rezolvarea situaţiilor de natură socială. De asemenea ei pot întâmpina greutăţi în înţelegerea cu ceilalţi, în timp ce alte persoanecare nu excelează din punct de vedere al inteligenţei academice, pot relaţiona eficient și răspund corespunzător în contexte sociale. Inteligenţa socială include în mod evident cunoașterea socială și interacţiunea socială.
Termenul de inteligenţă socială vizează capacitatea sau abilitatea omului de a realiza interacţiuni speciale, cu caracter adaptativ, în conformitate cu cerinţele şi provocările vieţii de zicu zi. Diversitatea de manifestare a capacităţii de interacţiune socială presupune abilitatea de a cunoaşte, stabili şi dezvolta relaţii interumane.
Abilitățile sociale sunt importante pentru dezvoltarea copiilor. Abilitățile sociale solide pot contribui la relațiile personale și la o carieră profesională. Există multe modalități prin care puteți ajuta copiii să își îmbunătățească abilitățile sociale.
Primul și cel mai important loc unde învățăm abilitățile sociale, desigur, este acasă și ceea ce facem ca părinți este mai important decât ceea ce spunem. În cartea “Tot ceea ce am nevoie să învăț în grădiniță” a lui Robert Fulghum, acesta spune: “Nu vă faceți griji că nu vă ascultă niciodată copiii, faceți-vă griji că ei vă urmăresc mereu”.
În planul educației copiilor şi tinerilor avem în vedere conceptul de reuşită şcolară, aplicabil şi în mediile universitare. Acest concept presupune o multitudine de factori cu grad ridicat de complexitate: biologici, sociali, psihologici, etc. Inteligenţa socială reprezintă
capacitatea de adaptare şi integrare a elevului, element important în configuraţia şcolară dobândită. Importanţa cunoaşterii gradului de performanţă şcolară rezidă în modalitatea prin care elevii reuşesc să se impună sau să se facă remarcaţi în procesul de formare educaţională.
Există elevi a căror nivel de pregătire şcolară este puternic corelat cu aptitudinile proprii acestora, după cum există elevi care au un potenţial aptitudinal înalt, dar rezultatele şcolare obţinute nu sunt concludente în raport cu valoarea nativă existentă. În aceste condiţii, succesul
sau insuccesul şcolar depind de o variabilitate de factori de natură motivaţională sau socială. De asemenea, efortul şcolar contribuie la succesul educaţional al viitorului adult. Reprezentativitatea evaluării potenţialului unui copil sau tânăr este necesară în condiţiile identificării traiectoriei de
perspectivă a acestuia, în conformitate cu cerinţele şi exigenţele de context socioeconomic dintr-o societate. A vorbi despre capacitatea de adaptabilitate dezvoltată prin educaţie şi metodologie pedagogică reflectă noua paradigmă din sistemul de învăţământ contemporan.
Abilitatea socială, capacitatea de a relaţiona şi empatiza este pentru un elev o constantă în formarea sa ca viitor adult. În aceeaşi ordine de idei, un elev care a dezvoltat capacităţi de interacţiune socială cu mediul şcolar şi nu numai este un viitor adult câştigat în ceea ce definim
integrare socială normală în viaţă. Inteligenţa socială, capacitatea de a empatiza cu mediul de interacţiune presupune un sistem de schimburi şi interacţiuni complexe. Avem în vedere, două componente fundamentale. Prima, vizează adaptarea la necesităţile vieţii
şcolare, o cerinţă importantă pentru sistemele educaţionale ale timpurilor noastre. A doua componentă vizează calitatea dezvoltării personalit
ăţii. Desigur, putem considera că o bunădezvoltare a personalităţii individuale este o premisă necesară
de integrare socioprofesională în viitor.
sursa: asecib.ase.ro
]]>
Publicat în 18. 06. 2021 de Emel Cadâr
Inteligența socială reprezintă abilitatea de a îi conduce și inspiră pe ceilalți, cu ajutorul empatiei și implicării, iar cea emotională se referă mai mult la autocontrol și stăpânirea de șine. Cercetătorii în domeniu s-au întrebat dacă inteligenţa de tip social este un concept distinct de alte concepte înrudite, cum ar fi inteligenţa de tip academic, și s-au bazat pe anumite dificutăţi în definirea acestuia. Unele definţii fac referire primordial la componenta cognitivă prin abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi. Alte definiţii pun accent pe latura comportamentală, cum ar ficapacitatea de a interacţiona eficient cu cei din jur. Iar altele se bazează pe un fundament psihometric și definesc inteligenţa socială ca abiliate de a rezolva cu succes teste referitoare la aptitudini sociale. Se consideră că inteligenţa socială este diferită de inteligenţa academică și această diferenţă se poate observa cu ușurin
ţăîn viaţa de zi cu zi a oamenilor. Unii oameni care au succes în rezolvarea problemelor academice pot avea dificultăţi în rezolvarea situaţiilor de natură socială. De asemenea ei pot întâmpina greutăţi în înţelegerea cu ceilalţi, în timp ce alte persoanecare nu excelează din punct de vedere al inteligenţei academice, pot relaţiona eficient și răspund corespunzător în contexte sociale. Inteligenţa socială include în mod evident cunoașterea socială și interacţiunea socială.
Termenul de inteligenţă socială vizează capacitatea sau abilitatea omului de a realiza interacţiuni speciale, cu caracter adaptativ, în conformitate cu cerinţele şi provocările vieţii de zicu zi. Diversitatea de manifestare a capacităţii de interacţiune socială presupune abilitatea de a cunoaşte, stabili şi dezvolta relaţii interumane.
Abilitățile sociale sunt importante pentru dezvoltarea copiilor. Abilitățile sociale solide pot contribui la relațiile personale și la o carieră profesională. Există multe modalități prin care puteți ajuta copiii să își îmbunătățească abilitățile sociale.
Primul și cel mai important loc unde învățăm abilitățile sociale, desigur, este acasă și ceea ce facem ca părinți este mai important decât ceea ce spunem. În cartea “Tot ceea ce am nevoie să învăț în grădiniță” a lui Robert Fulghum, acesta spune: “Nu vă faceți griji că nu vă ascultă niciodată copiii, faceți-vă griji că ei vă urmăresc mereu”.
În planul educației copiilor şi tinerilor avem în vedere conceptul de reuşită şcolară, aplicabil şi în mediile universitare. Acest concept presupune o multitudine de factori cu grad ridicat de complexitate: biologici, sociali, psihologici, etc. Inteligenţa socială reprezintă
capacitatea de adaptare şi integrare a elevului, element important în configuraţia şcolară dobândită. Importanţa cunoaşterii gradului de performanţă şcolară rezidă în modalitatea prin care elevii reuşesc să se impună sau să se facă remarcaţi în procesul de formare educaţională.
Există elevi a căror nivel de pregătire şcolară este puternic corelat cu aptitudinile proprii acestora, după cum există elevi care au un potenţial aptitudinal înalt, dar rezultatele şcolare obţinute nu sunt concludente în raport cu valoarea nativă existentă. În aceste condiţii, succesul
sau insuccesul şcolar depind de o variabilitate de factori de natură motivaţională sau socială. De asemenea, efortul şcolar contribuie la succesul educaţional al viitorului adult. Reprezentativitatea evaluării potenţialului unui copil sau tânăr este necesară în condiţiile identificării traiectoriei de
perspectivă a acestuia, în conformitate cu cerinţele şi exigenţele de context socioeconomic dintr-o societate. A vorbi despre capacitatea de adaptabilitate dezvoltată prin educaţie şi metodologie pedagogică reflectă noua paradigmă din sistemul de învăţământ contemporan.
Abilitatea socială, capacitatea de a relaţiona şi empatiza este pentru un elev o constantă în formarea sa ca viitor adult. În aceeaşi ordine de idei, un elev care a dezvoltat capacităţi de interacţiune socială cu mediul şcolar şi nu numai este un viitor adult câştigat în ceea ce definim
integrare socială normală în viaţă. Inteligenţa socială, capacitatea de a empatiza cu mediul de interacţiune presupune un sistem de schimburi şi interacţiuni complexe. Avem în vedere, două componente fundamentale. Prima, vizează adaptarea la necesităţile vieţii
şcolare, o cerinţă importantă pentru sistemele educaţionale ale timpurilor noastre. A doua componentă vizează calitatea dezvoltării personalit
ăţii. Desigur, putem considera că o bunădezvoltare a personalităţii individuale este o premisă necesară
de integrare socioprofesională în viitor.
sursa: asecib.ase.ro
]]>
Se spune că inteligența emoțională are o puternică determinare genetică, însă ea poate fi cultivată de la vârste fragede și dezvoltată pe tot parcursul vieții.
De ce este important să cultivăm inteligența emoțională a copiilor? Pentru că, în acest fel, ei vor fi mai bine pregătiți pentru provocările vieții, devenind adulți echilibrați, care vor gestiona rațional și calm situații complicate.
Un copil inteligent din punct de vedere emoțional este conștient de emoțiile sale și vorbește liber despre ele, recunoscând în același timp emoțiile celor din jur. Acesta știe să își gestioneze emoțiile negative, având comportamente rezonabile chiar și atunci când lucrurile nu merg așa cum și-ar dori și nu abandonează o activitate atunci când aceasta devine dificilă.
Totul începe în sânul familiei, acolo unde copiii deprind modelele de comportament și modalitățile de gestionare a emoțiilor. În general, copiii copiază comportamentele părinților, deci puterea exemplului este foarte importantă.
Iată un exemplu de comportament care să îi ajută pe copii să își dezvolte inteligența emoțională:
Ca părinte, dacă ceva te-a tulburat într-o așa măsură încât ai devenit furios sau ai izbucnit în plâns, nu te comporta ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Este de ajutor să îi explici copilului, pe înțelesul lui, cum te simți - totul, pe un ton liniștit. Totodată, poți să-i spui că te vei simți mai bine în curând, dar că ai nevoie de câteva momente liniștite. Sau spune-i că îmbrățisarea lui te va face să te simți mult mai bine.
Ce să nu faci:
În astfel de momente, nu îți vărsa supărarea pe copil, nu striga la el să te lase în pace fără să-i explici ce s-a întâmplat și nu îl pedepsi pentru că a îndrăznit să te deranjeze într-un moment nepotrivit.
Așadar, cum poți crește copii inteligenți emoțional? Iată câteva modalități:
Fii tu un exemplu de inteligență emoțională pentru copilul tău!
Deschide-ți sufletul, cu onestitate și pe înțelesul copilului, cu o abordare adaptată vârstei sale. Astfel, acesta va învăța să fie la fel și să nu-i fie rușine să vorbească deschis despre sentimentele lui.
Ascultă-l și ajută-l să ia cele mai bune decizii.
Exersează cu copilul tău diverse situații de viață și învață-l cum să reacționeze.
Încearcă să nu judeci oamenii!
Implicarea atât în treburile gospodăriei, cât și în luarea anumitor decizii, îi face pe copii să se simtă importanți.
Copiii au nevoie de socializare și de joacă, deci asigură-te că au parte de aceste activități cât mai des.
Copiii care cresc într-o familie care își asumă conștient responsabilitatea pentru construirea inteligenței emoționale a acestora sunt încurajați să își exprime sentimentele, sunt ascultați și înțeleși, li se răspunde calm la întrebări, li se confirmă că părerea lor contează, sunt apreciați și iubiți necondiționat.
Cum recunoaștem un copil inteligent din punct de vedere emoțional? Se comunică ușor cu el, înțelege când i se explică anumite lucruri ce țin de stările persoanelor din jurul lui, se adaptează ușor la situații și persoane noi, leagă prietenii cu ușurință, este sigur pe el în majoritatea situațiilor, iar atunci când nu se descurcă, cere ajutorul.
Care sunt beneficiile cultivării inteligenței emoționale a copiilor de la vârste fragede?
Gestionarea cu succes a relațiilor cu ceilalți
Construirea empatiei și a abilității de a înțelege normele și comportamentele sociale și etice
Obținerea unui grad ridicat de auto-control și auto-cunoaștere
Construirea inteligenței emoționale este un proces care nu se încheie niciodată. Dezvoltarea personală continuă pe toată perioada vieții, maturitatea noastră emoțională fiind influențată de felul în care ne raportăm la experiențele și provocările de care avem parte.
sursa: unicef.org
]]>
Publicat în 14. 06. 2021 de Emel Cadâr
Se spune că inteligența emoțională are o puternică determinare genetică, însă ea poate fi cultivată de la vârste fragede și dezvoltată pe tot parcursul vieții.
De ce este important să cultivăm inteligența emoțională a copiilor? Pentru că, în acest fel, ei vor fi mai bine pregătiți pentru provocările vieții, devenind adulți echilibrați, care vor gestiona rațional și calm situații complicate.
Un copil inteligent din punct de vedere emoțional este conștient de emoțiile sale și vorbește liber despre ele, recunoscând în același timp emoțiile celor din jur. Acesta știe să își gestioneze emoțiile negative, având comportamente rezonabile chiar și atunci când lucrurile nu merg așa cum și-ar dori și nu abandonează o activitate atunci când aceasta devine dificilă.
Totul începe în sânul familiei, acolo unde copiii deprind modelele de comportament și modalitățile de gestionare a emoțiilor. În general, copiii copiază comportamentele părinților, deci puterea exemplului este foarte importantă.
Iată un exemplu de comportament care să îi ajută pe copii să își dezvolte inteligența emoțională:
Ca părinte, dacă ceva te-a tulburat într-o așa măsură încât ai devenit furios sau ai izbucnit în plâns, nu te comporta ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Este de ajutor să îi explici copilului, pe înțelesul lui, cum te simți - totul, pe un ton liniștit. Totodată, poți să-i spui că te vei simți mai bine în curând, dar că ai nevoie de câteva momente liniștite. Sau spune-i că îmbrățisarea lui te va face să te simți mult mai bine.
Ce să nu faci:
În astfel de momente, nu îți vărsa supărarea pe copil, nu striga la el să te lase în pace fără să-i explici ce s-a întâmplat și nu îl pedepsi pentru că a îndrăznit să te deranjeze într-un moment nepotrivit.
Așadar, cum poți crește copii inteligenți emoțional? Iată câteva modalități:
Fii tu un exemplu de inteligență emoțională pentru copilul tău!
Deschide-ți sufletul, cu onestitate și pe înțelesul copilului, cu o abordare adaptată vârstei sale. Astfel, acesta va învăța să fie la fel și să nu-i fie rușine să vorbească deschis despre sentimentele lui.
Ascultă-l și ajută-l să ia cele mai bune decizii.
Exersează cu copilul tău diverse situații de viață și învață-l cum să reacționeze.
Încearcă să nu judeci oamenii!
Implicarea atât în treburile gospodăriei, cât și în luarea anumitor decizii, îi face pe copii să se simtă importanți.
Copiii au nevoie de socializare și de joacă, deci asigură-te că au parte de aceste activități cât mai des.
Copiii care cresc într-o familie care își asumă conștient responsabilitatea pentru construirea inteligenței emoționale a acestora sunt încurajați să își exprime sentimentele, sunt ascultați și înțeleși, li se răspunde calm la întrebări, li se confirmă că părerea lor contează, sunt apreciați și iubiți necondiționat.
Cum recunoaștem un copil inteligent din punct de vedere emoțional? Se comunică ușor cu el, înțelege când i se explică anumite lucruri ce țin de stările persoanelor din jurul lui, se adaptează ușor la situații și persoane noi, leagă prietenii cu ușurință, este sigur pe el în majoritatea situațiilor, iar atunci când nu se descurcă, cere ajutorul.
Care sunt beneficiile cultivării inteligenței emoționale a copiilor de la vârste fragede?
Gestionarea cu succes a relațiilor cu ceilalți
Construirea empatiei și a abilității de a înțelege normele și comportamentele sociale și etice
Obținerea unui grad ridicat de auto-control și auto-cunoaștere
Construirea inteligenței emoționale este un proces care nu se încheie niciodată. Dezvoltarea personală continuă pe toată perioada vieții, maturitatea noastră emoțională fiind influențată de felul în care ne raportăm la experiențele și provocările de care avem parte.
sursa: unicef.org
]]>
Se spune că inteligența emoțională are o puternică determinare genetică, însă ea poate fi cultivată de la vârste fragede și dezvoltată pe tot parcursul vieții.
De ce este important să cultivăm inteligența emoțională a copiilor? Pentru că, în acest fel, ei vor fi mai bine pregătiți pentru provocările vieții, devenind adulți echilibrați, care vor gestiona rațional și calm situații complicate.
Un copil inteligent din punct de vedere emoțional este conștient de emoțiile sale și vorbește liber despre ele, recunoscând în același timp emoțiile celor din jur. Acesta știe să își gestioneze emoțiile negative, având comportamente rezonabile chiar și atunci când lucrurile nu merg așa cum și-ar dori și nu abandonează o activitate atunci când aceasta devine dificilă.
Totul începe în sânul familiei, acolo unde copiii deprind modelele de comportament și modalitățile de gestionare a emoțiilor. În general, copiii copiază comportamentele părinților, deci puterea exemplului este foarte importantă.
Iată un exemplu de comportament care să îi ajută pe copii să își dezvolte inteligența emoțională:
Ca părinte, dacă ceva te-a tulburat într-o așa măsură încât ai devenit furios sau ai izbucnit în plâns, nu te comporta ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Este de ajutor să îi explici copilului, pe înțelesul lui, cum te simți - totul, pe un ton liniștit. Totodată, poți să-i spui că te vei simți mai bine în curând, dar că ai nevoie de câteva momente liniștite. Sau spune-i că îmbrățisarea lui te va face să te simți mult mai bine.
Ce să nu faci:
În astfel de momente, nu îți vărsa supărarea pe copil, nu striga la el să te lase în pace fără să-i explici ce s-a întâmplat și nu îl pedepsi pentru că a îndrăznit să te deranjeze într-un moment nepotrivit.
Așadar, cum poți crește copii inteligenți emoțional? Iată câteva modalități:
Fii tu un exemplu de inteligență emoțională pentru copilul tău!
Deschide-ți sufletul, cu onestitate și pe înțelesul copilului, cu o abordare adaptată vârstei sale. Astfel, acesta va învăța să fie la fel și să nu-i fie rușine să vorbească deschis despre sentimentele lui.
Ascultă-l și ajută-l să ia cele mai bune decizii.
Exersează cu copilul tău diverse situații de viață și învață-l cum să reacționeze.
Încearcă să nu judeci oamenii!
Implicarea atât în treburile gospodăriei, cât și în luarea anumitor decizii, îi face pe copii să se simtă importanți.
Copiii au nevoie de socializare și de joacă, deci asigură-te că au parte de aceste activități cât mai des.
Copiii care cresc într-o familie care își asumă conștient responsabilitatea pentru construirea inteligenței emoționale a acestora sunt încurajați să își exprime sentimentele, sunt ascultați și înțeleși, li se răspunde calm la întrebări, li se confirmă că părerea lor contează, sunt apreciați și iubiți necondiționat.
Cum recunoaștem un copil inteligent din punct de vedere emoțional? Se comunică ușor cu el, înțelege când i se explică anumite lucruri ce țin de stările persoanelor din jurul lui, se adaptează ușor la situații și persoane noi, leagă prietenii cu ușurință, este sigur pe el în majoritatea situațiilor, iar atunci când nu se descurcă, cere ajutorul.
Care sunt beneficiile cultivării inteligenței emoționale a copiilor de la vârste fragede?
Gestionarea cu succes a relațiilor cu ceilalți
Construirea empatiei și a abilității de a înțelege normele și comportamentele sociale și etice
Obținerea unui grad ridicat de auto-control și auto-cunoaștere
Construirea inteligenței emoționale este un proces care nu se încheie niciodată. Dezvoltarea personală continuă pe toată perioada vieții, maturitatea noastră emoțională fiind influențată de felul în care ne raportăm la experiențele și provocările de care avem parte.
sursa: unicef.org
]]>
Publicat în 14. 06. 2021 de Emel Cadâr
Se spune că inteligența emoțională are o puternică determinare genetică, însă ea poate fi cultivată de la vârste fragede și dezvoltată pe tot parcursul vieții.
De ce este important să cultivăm inteligența emoțională a copiilor? Pentru că, în acest fel, ei vor fi mai bine pregătiți pentru provocările vieții, devenind adulți echilibrați, care vor gestiona rațional și calm situații complicate.
Un copil inteligent din punct de vedere emoțional este conștient de emoțiile sale și vorbește liber despre ele, recunoscând în același timp emoțiile celor din jur. Acesta știe să își gestioneze emoțiile negative, având comportamente rezonabile chiar și atunci când lucrurile nu merg așa cum și-ar dori și nu abandonează o activitate atunci când aceasta devine dificilă.
Totul începe în sânul familiei, acolo unde copiii deprind modelele de comportament și modalitățile de gestionare a emoțiilor. În general, copiii copiază comportamentele părinților, deci puterea exemplului este foarte importantă.
Iată un exemplu de comportament care să îi ajută pe copii să își dezvolte inteligența emoțională:
Ca părinte, dacă ceva te-a tulburat într-o așa măsură încât ai devenit furios sau ai izbucnit în plâns, nu te comporta ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Este de ajutor să îi explici copilului, pe înțelesul lui, cum te simți - totul, pe un ton liniștit. Totodată, poți să-i spui că te vei simți mai bine în curând, dar că ai nevoie de câteva momente liniștite. Sau spune-i că îmbrățisarea lui te va face să te simți mult mai bine.
Ce să nu faci:
În astfel de momente, nu îți vărsa supărarea pe copil, nu striga la el să te lase în pace fără să-i explici ce s-a întâmplat și nu îl pedepsi pentru că a îndrăznit să te deranjeze într-un moment nepotrivit.
Așadar, cum poți crește copii inteligenți emoțional? Iată câteva modalități:
Fii tu un exemplu de inteligență emoțională pentru copilul tău!
Deschide-ți sufletul, cu onestitate și pe înțelesul copilului, cu o abordare adaptată vârstei sale. Astfel, acesta va învăța să fie la fel și să nu-i fie rușine să vorbească deschis despre sentimentele lui.
Ascultă-l și ajută-l să ia cele mai bune decizii.
Exersează cu copilul tău diverse situații de viață și învață-l cum să reacționeze.
Încearcă să nu judeci oamenii!
Implicarea atât în treburile gospodăriei, cât și în luarea anumitor decizii, îi face pe copii să se simtă importanți.
Copiii au nevoie de socializare și de joacă, deci asigură-te că au parte de aceste activități cât mai des.
Copiii care cresc într-o familie care își asumă conștient responsabilitatea pentru construirea inteligenței emoționale a acestora sunt încurajați să își exprime sentimentele, sunt ascultați și înțeleși, li se răspunde calm la întrebări, li se confirmă că părerea lor contează, sunt apreciați și iubiți necondiționat.
Cum recunoaștem un copil inteligent din punct de vedere emoțional? Se comunică ușor cu el, înțelege când i se explică anumite lucruri ce țin de stările persoanelor din jurul lui, se adaptează ușor la situații și persoane noi, leagă prietenii cu ușurință, este sigur pe el în majoritatea situațiilor, iar atunci când nu se descurcă, cere ajutorul.
Care sunt beneficiile cultivării inteligenței emoționale a copiilor de la vârste fragede?
Gestionarea cu succes a relațiilor cu ceilalți
Construirea empatiei și a abilității de a înțelege normele și comportamentele sociale și etice
Obținerea unui grad ridicat de auto-control și auto-cunoaștere
Construirea inteligenței emoționale este un proces care nu se încheie niciodată. Dezvoltarea personală continuă pe toată perioada vieții, maturitatea noastră emoțională fiind influențată de felul în care ne raportăm la experiențele și provocările de care avem parte.
sursa: unicef.org
]]>
Un mediu curat este esențial pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor. În același timp însă, mediul ambiental poate fi și o sursă de factori de stres — de exemplu, poluarea atmosferică, zgomotul, substanțele chimice periculoase – care au un impact negativ asupra sănătății. Sănătatea populației din UE este afectată și de schimbările climatice, prin valuri de căldură, inundații și schimbări în distribuția bolilor transmise prin vectori. La nivel mai general, schimbările climatice, declinul biodiversității și degradarea terenurilor pot afecta și bunăstarea oamenilor deoarece pun în pericol furnizarea serviciilor ecosistemice, de exemplu accesul la apă dulce și la producția de alimente.
Sănătatea și bunăstarea oamenilor sunt strâns legate de starea mediului. Mediile naturale de bună calitate satisfac nevoile de bază, precum aer și apă curate și pământ fertil pentru producția de alimente, și energie și materie primă pentru producție. De asemenea, infrastructura verde folosește la reglarea climei și la prevenirea inundațiilor. Accesul la spații verzi și albastre oferă și numeroase posibilități de recreere și contribuie la starea de bine.
În același timp însă, mediul reprezintă și o cale importantă de expunere a oamenilor la aer poluat, la zgomot și la substanțe chimice periculoase. În raportul său despre prevenirea bolilor printr-un mediu sănătos, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că factorii de stres din mediu sunt responsabili pentru 12-18 % din decesele înregistrate în cele 53 de țări ale regiunii europene a OMS. Îmbunătățirea calității mediului în domenii esențiale, precum aerul, apa și zgomotul, poate preveni boli și îmbunătăți sănătatea oamenilor.
În Europa, riscul de mediu cel mai major pentru sănătate este poluarea aerului, fiind asociat cu boli de inimă, accidente vasculare cerebrale, boli pulmonare și cancer pulmonar. Se estimează că expunerea la aer poluat este cauza a peste 400 000 de decese premature în fiecare an în UE. Expunerea la zgomotul produs de mijloacele de transport și de industrie poate duce la disconfort, tulburări de somn și creșteri asociate ale riscului de hipertensiune și de boli cardiovasculare.
Expunerea la substanțe chimice periculoase este, de asemenea, un motiv important de îngrijorare. În viața de zi cu zi, oamenii pot fi expuși la o gamă largă de substanțe chimice, prin aer și apă poluată și prin produse de consum și alimentație. Anumite substanțe chimice periculoase au proprietăți care le fac să persiste în mediu și să se bioacumuleze în lanțul alimentar, ceea ce înseamnă că între reducerea emisiilor și reducerea expunerii există o întârziere considerabilă. În plus, cantitatea și varietatea de substanțe chimice folosite în prezent și creșterea continuă a producției chimice sugerează că expunerea oamenilor și a mediului va continua să crească. Ca urmare, apar preocupări legate de efectele asupra sănătății ale expunerii la amestecuri chimice în cursul vieții, în special în perioadele vulnerabile, de exemplu copilăria timpurie, sarcina și vârsta înaintată.
Efectele schimbărilor climatice înseamnă și amenințări imediate la adresa sănătății, cum sunt valurile de căldură și modificările tiparelor bolilor infecțioase și ale alergenilor.
În general, calitatea apelor de scăldat este la standarde ridicate în întreaga UE, calitatea lor înregistrând o îmbunătățire constantă în timp, ca urmare a investițiilor în sistemele de canalizare, a mai bunei tratări a apelor reziduale și a reducerii poluării provenite de la ferme.
Din ce în ce mai multe dovezi sugerează că riscurile de mediu nu sunt distribuite uniform în societate, ci afectează în mod disproporționat categoriile de populație defavorizate social și vulnerabile. Situația socioeconomică a unei persoane îi influențează expunerea la factorii de stres de mediu, probabilitatea ca oamenii mai săraci să trăiască în medii degradate fiind mai mare. Persoanele defavorizate social pot fi mai sensibile la efectul factorilor de stres de mediu ca urmare a afecțiunilor preexistente, a stării precare de nutriție și a unor comportamente specifice, cum ar fi fumatul sau inactivitatea. De asemenea, se pot confrunta cu dificultăți în ceea ce privește adaptarea la riscurile de mediu și evitarea lor.
sursa: eea.europa.eu
]]>
Publicat în 11. 06. 2021 de Emel Cadâr
Un mediu curat este esențial pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor. În același timp însă, mediul ambiental poate fi și o sursă de factori de stres — de exemplu, poluarea atmosferică, zgomotul, substanțele chimice periculoase – care au un impact negativ asupra sănătății. Sănătatea populației din UE este afectată și de schimbările climatice, prin valuri de căldură, inundații și schimbări în distribuția bolilor transmise prin vectori. La nivel mai general, schimbările climatice, declinul biodiversității și degradarea terenurilor pot afecta și bunăstarea oamenilor deoarece pun în pericol furnizarea serviciilor ecosistemice, de exemplu accesul la apă dulce și la producția de alimente.
Sănătatea și bunăstarea oamenilor sunt strâns legate de starea mediului. Mediile naturale de bună calitate satisfac nevoile de bază, precum aer și apă curate și pământ fertil pentru producția de alimente, și energie și materie primă pentru producție. De asemenea, infrastructura verde folosește la reglarea climei și la prevenirea inundațiilor. Accesul la spații verzi și albastre oferă și numeroase posibilități de recreere și contribuie la starea de bine.
În același timp însă, mediul reprezintă și o cale importantă de expunere a oamenilor la aer poluat, la zgomot și la substanțe chimice periculoase. În raportul său despre prevenirea bolilor printr-un mediu sănătos, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că factorii de stres din mediu sunt responsabili pentru 12-18 % din decesele înregistrate în cele 53 de țări ale regiunii europene a OMS. Îmbunătățirea calității mediului în domenii esențiale, precum aerul, apa și zgomotul, poate preveni boli și îmbunătăți sănătatea oamenilor.
În Europa, riscul de mediu cel mai major pentru sănătate este poluarea aerului, fiind asociat cu boli de inimă, accidente vasculare cerebrale, boli pulmonare și cancer pulmonar. Se estimează că expunerea la aer poluat este cauza a peste 400 000 de decese premature în fiecare an în UE. Expunerea la zgomotul produs de mijloacele de transport și de industrie poate duce la disconfort, tulburări de somn și creșteri asociate ale riscului de hipertensiune și de boli cardiovasculare.
Expunerea la substanțe chimice periculoase este, de asemenea, un motiv important de îngrijorare. În viața de zi cu zi, oamenii pot fi expuși la o gamă largă de substanțe chimice, prin aer și apă poluată și prin produse de consum și alimentație. Anumite substanțe chimice periculoase au proprietăți care le fac să persiste în mediu și să se bioacumuleze în lanțul alimentar, ceea ce înseamnă că între reducerea emisiilor și reducerea expunerii există o întârziere considerabilă. În plus, cantitatea și varietatea de substanțe chimice folosite în prezent și creșterea continuă a producției chimice sugerează că expunerea oamenilor și a mediului va continua să crească. Ca urmare, apar preocupări legate de efectele asupra sănătății ale expunerii la amestecuri chimice în cursul vieții, în special în perioadele vulnerabile, de exemplu copilăria timpurie, sarcina și vârsta înaintată.
Efectele schimbărilor climatice înseamnă și amenințări imediate la adresa sănătății, cum sunt valurile de căldură și modificările tiparelor bolilor infecțioase și ale alergenilor.
În general, calitatea apelor de scăldat este la standarde ridicate în întreaga UE, calitatea lor înregistrând o îmbunătățire constantă în timp, ca urmare a investițiilor în sistemele de canalizare, a mai bunei tratări a apelor reziduale și a reducerii poluării provenite de la ferme.
Din ce în ce mai multe dovezi sugerează că riscurile de mediu nu sunt distribuite uniform în societate, ci afectează în mod disproporționat categoriile de populație defavorizate social și vulnerabile. Situația socioeconomică a unei persoane îi influențează expunerea la factorii de stres de mediu, probabilitatea ca oamenii mai săraci să trăiască în medii degradate fiind mai mare. Persoanele defavorizate social pot fi mai sensibile la efectul factorilor de stres de mediu ca urmare a afecțiunilor preexistente, a stării precare de nutriție și a unor comportamente specifice, cum ar fi fumatul sau inactivitatea. De asemenea, se pot confrunta cu dificultăți în ceea ce privește adaptarea la riscurile de mediu și evitarea lor.
sursa: eea.europa.eu
]]>
Un mediu curat este esențial pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor. În același timp însă, mediul ambiental poate fi și o sursă de factori de stres — de exemplu, poluarea atmosferică, zgomotul, substanțele chimice periculoase – care au un impact negativ asupra sănătății. Sănătatea populației din UE este afectată și de schimbările climatice, prin valuri de căldură, inundații și schimbări în distribuția bolilor transmise prin vectori. La nivel mai general, schimbările climatice, declinul biodiversității și degradarea terenurilor pot afecta și bunăstarea oamenilor deoarece pun în pericol furnizarea serviciilor ecosistemice, de exemplu accesul la apă dulce și la producția de alimente.
Sănătatea și bunăstarea oamenilor sunt strâns legate de starea mediului. Mediile naturale de bună calitate satisfac nevoile de bază, precum aer și apă curate și pământ fertil pentru producția de alimente, și energie și materie primă pentru producție. De asemenea, infrastructura verde folosește la reglarea climei și la prevenirea inundațiilor. Accesul la spații verzi și albastre oferă și numeroase posibilități de recreere și contribuie la starea de bine.
În același timp însă, mediul reprezintă și o cale importantă de expunere a oamenilor la aer poluat, la zgomot și la substanțe chimice periculoase. În raportul său despre prevenirea bolilor printr-un mediu sănătos, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că factorii de stres din mediu sunt responsabili pentru 12-18 % din decesele înregistrate în cele 53 de țări ale regiunii europene a OMS. Îmbunătățirea calității mediului în domenii esențiale, precum aerul, apa și zgomotul, poate preveni boli și îmbunătăți sănătatea oamenilor.
În Europa, riscul de mediu cel mai major pentru sănătate este poluarea aerului, fiind asociat cu boli de inimă, accidente vasculare cerebrale, boli pulmonare și cancer pulmonar. Se estimează că expunerea la aer poluat este cauza a peste 400 000 de decese premature în fiecare an în UE. Expunerea la zgomotul produs de mijloacele de transport și de industrie poate duce la disconfort, tulburări de somn și creșteri asociate ale riscului de hipertensiune și de boli cardiovasculare.
Expunerea la substanțe chimice periculoase este, de asemenea, un motiv important de îngrijorare. În viața de zi cu zi, oamenii pot fi expuși la o gamă largă de substanțe chimice, prin aer și apă poluată și prin produse de consum și alimentație. Anumite substanțe chimice periculoase au proprietăți care le fac să persiste în mediu și să se bioacumuleze în lanțul alimentar, ceea ce înseamnă că între reducerea emisiilor și reducerea expunerii există o întârziere considerabilă. În plus, cantitatea și varietatea de substanțe chimice folosite în prezent și creșterea continuă a producției chimice sugerează că expunerea oamenilor și a mediului va continua să crească. Ca urmare, apar preocupări legate de efectele asupra sănătății ale expunerii la amestecuri chimice în cursul vieții, în special în perioadele vulnerabile, de exemplu copilăria timpurie, sarcina și vârsta înaintată.
Efectele schimbărilor climatice înseamnă și amenințări imediate la adresa sănătății, cum sunt valurile de căldură și modificările tiparelor bolilor infecțioase și ale alergenilor.
În general, calitatea apelor de scăldat este la standarde ridicate în întreaga UE, calitatea lor înregistrând o îmbunătățire constantă în timp, ca urmare a investițiilor în sistemele de canalizare, a mai bunei tratări a apelor reziduale și a reducerii poluării provenite de la ferme.
Din ce în ce mai multe dovezi sugerează că riscurile de mediu nu sunt distribuite uniform în societate, ci afectează în mod disproporționat categoriile de populație defavorizate social și vulnerabile. Situația socioeconomică a unei persoane îi influențează expunerea la factorii de stres de mediu, probabilitatea ca oamenii mai săraci să trăiască în medii degradate fiind mai mare. Persoanele defavorizate social pot fi mai sensibile la efectul factorilor de stres de mediu ca urmare a afecțiunilor preexistente, a stării precare de nutriție și a unor comportamente specifice, cum ar fi fumatul sau inactivitatea. De asemenea, se pot confrunta cu dificultăți în ceea ce privește adaptarea la riscurile de mediu și evitarea lor.
sursa: eea.europa.eu
]]>
Publicat în 11. 06. 2021 de Emel Cadâr
Un mediu curat este esențial pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor. În același timp însă, mediul ambiental poate fi și o sursă de factori de stres — de exemplu, poluarea atmosferică, zgomotul, substanțele chimice periculoase – care au un impact negativ asupra sănătății. Sănătatea populației din UE este afectată și de schimbările climatice, prin valuri de căldură, inundații și schimbări în distribuția bolilor transmise prin vectori. La nivel mai general, schimbările climatice, declinul biodiversității și degradarea terenurilor pot afecta și bunăstarea oamenilor deoarece pun în pericol furnizarea serviciilor ecosistemice, de exemplu accesul la apă dulce și la producția de alimente.
Sănătatea și bunăstarea oamenilor sunt strâns legate de starea mediului. Mediile naturale de bună calitate satisfac nevoile de bază, precum aer și apă curate și pământ fertil pentru producția de alimente, și energie și materie primă pentru producție. De asemenea, infrastructura verde folosește la reglarea climei și la prevenirea inundațiilor. Accesul la spații verzi și albastre oferă și numeroase posibilități de recreere și contribuie la starea de bine.
În același timp însă, mediul reprezintă și o cale importantă de expunere a oamenilor la aer poluat, la zgomot și la substanțe chimice periculoase. În raportul său despre prevenirea bolilor printr-un mediu sănătos, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că factorii de stres din mediu sunt responsabili pentru 12-18 % din decesele înregistrate în cele 53 de țări ale regiunii europene a OMS. Îmbunătățirea calității mediului în domenii esențiale, precum aerul, apa și zgomotul, poate preveni boli și îmbunătăți sănătatea oamenilor.
În Europa, riscul de mediu cel mai major pentru sănătate este poluarea aerului, fiind asociat cu boli de inimă, accidente vasculare cerebrale, boli pulmonare și cancer pulmonar. Se estimează că expunerea la aer poluat este cauza a peste 400 000 de decese premature în fiecare an în UE. Expunerea la zgomotul produs de mijloacele de transport și de industrie poate duce la disconfort, tulburări de somn și creșteri asociate ale riscului de hipertensiune și de boli cardiovasculare.
Expunerea la substanțe chimice periculoase este, de asemenea, un motiv important de îngrijorare. În viața de zi cu zi, oamenii pot fi expuși la o gamă largă de substanțe chimice, prin aer și apă poluată și prin produse de consum și alimentație. Anumite substanțe chimice periculoase au proprietăți care le fac să persiste în mediu și să se bioacumuleze în lanțul alimentar, ceea ce înseamnă că între reducerea emisiilor și reducerea expunerii există o întârziere considerabilă. În plus, cantitatea și varietatea de substanțe chimice folosite în prezent și creșterea continuă a producției chimice sugerează că expunerea oamenilor și a mediului va continua să crească. Ca urmare, apar preocupări legate de efectele asupra sănătății ale expunerii la amestecuri chimice în cursul vieții, în special în perioadele vulnerabile, de exemplu copilăria timpurie, sarcina și vârsta înaintată.
Efectele schimbărilor climatice înseamnă și amenințări imediate la adresa sănătății, cum sunt valurile de căldură și modificările tiparelor bolilor infecțioase și ale alergenilor.
În general, calitatea apelor de scăldat este la standarde ridicate în întreaga UE, calitatea lor înregistrând o îmbunătățire constantă în timp, ca urmare a investițiilor în sistemele de canalizare, a mai bunei tratări a apelor reziduale și a reducerii poluării provenite de la ferme.
Din ce în ce mai multe dovezi sugerează că riscurile de mediu nu sunt distribuite uniform în societate, ci afectează în mod disproporționat categoriile de populație defavorizate social și vulnerabile. Situația socioeconomică a unei persoane îi influențează expunerea la factorii de stres de mediu, probabilitatea ca oamenii mai săraci să trăiască în medii degradate fiind mai mare. Persoanele defavorizate social pot fi mai sensibile la efectul factorilor de stres de mediu ca urmare a afecțiunilor preexistente, a stării precare de nutriție și a unor comportamente specifice, cum ar fi fumatul sau inactivitatea. De asemenea, se pot confrunta cu dificultăți în ceea ce privește adaptarea la riscurile de mediu și evitarea lor.
sursa: eea.europa.eu
]]>
Bullying-ul este un fenomen real, foarte răspândit, care afectează în mod negativ atât victima, cât și agresorul. Tocmai de aceea, acesta nu trebuie tolerat sub nicio formă.
Pentru că experiențele avute în copilărie ne modelează ca adulți, este lesne de înțeles de ce efectele bullying-ului persistă până la vârsta adultă, influențând percepția unei persoane despre ea însăși și despre ceilalți.
Chiar dacă bullying-ul nu mai are loc, adultul poate resimți din plin consecințele acestuia, care îi pot influența negativ viața.
Consecințele pot fi:
Depresie cronică;
Dificultatea de a stabili relații interpersonale de durată, care duce la izolare socială.
Gânduri și tentative de suicid;
Tulburări de anxietate;
Sindromul de stres post-traumatic;
Comportament autodistructiv, inclusiv auto-vătămare;
Abuz de droguri și alcool;
Riscul de a dezvolta o tulburare psihică;
Așadar, pe măsură ce copiii agresați devin adulți, ei vor continua să aibă dificultăți în resimțirea respectului și stimei de sine, vor avea dificultăți în dezvoltarea și menținerea relațiilor cu ceilalți și vor evita interacțiunile sociale.
De asemenea, vor dezvolta un sentiment intens de vină și vor avea cu greu încredere în oameni, aspect care le va afecta relațiile cu ceilalți, inclusiv la locul de muncă. Ei pot începe inclusiv să aibă convingeri incorecte cu privire la agresiunile suferite, cum ar fi să se convingă pe ei înșiși că bullying-ul nu a fost atât de dureros precum își amintesc.
Anumite studii arată că bullying-ul poate cauza schimbări la nivelul creierului și astfel crește riscul de a dezvolta tulburări psihice, având, totodată, consecințe asupra proceselor care formează memoria.
Totuși, este important de menționat că bullying-ul are efecte și asupra agresorului, pentru că acesta adoptă acest tip de comportament din mai multe motive. Dacă nu sunt luate măsuri de stopare, acest tip de comportament va persista și chiar se va înrăutăți de-a lungul timpului.
Este foarte important ca toți factorii de decizie, precum părinții, profesorii, dar și autoritățile să coopereze pentru a înțelege fenomenul de bullying, consecințele acestuia și pentru a găsi modalități de a-l stopa. Este nevoie ca bullying-ul să fie luat în serios de către părinți și profesori, pentru că efectele produse sunt foarte periculoase.
În primul rând, părinții trebuie să fie foarte atenți la comportamentul copilului. Aceștia trebuie să observe dacă este ceva în neregulă cu copilul lor și să vorbească cu el, arătându-i empatie, sprijin și înțelegere.
Mai mult, copiii care ajung să fie agresori văd acest tip de comportament în familiile lor, la școală, pe Internet sau în mass-media. Și agresorii au nevoie de ajutor – trebuie să înțeleagă consecințele acțiunilor lor și că le fac rău celorlalți. Tocmai de aceea, este important ca părinții să își educe copiii și să le insufle modele pozitive de comportament.
Dacă suspectați că cel mic este victima bullying-ului, luați legătura cu profesorii pentru a găsi o soluție. În aceste situații, psihoterapia pentru copii poate fi de folos: specialistul îl va ajuta pe copil să își gestioneze sentimentele, astfel încât acestea să nu aibă consecințe negative pe termen lung. În cazul în care vă simțiți copleșit, ca părinte, de ceea ce i se întâmplă copilului, este indicată psihoterapia de familie.
Dacă fenomenul de bullying are loc în rândul adulților, la locul de muncă sau într-o relație, primul pas pentru stoparea acestui fenomen este conștientizarea că ceea ce se întâmplă nu este în regulă. Apoi, este recomandat ca legăturile cu agresorul să fie întrerupte, iar rănile produse, vindecate cu ajutorul psihoterapiei.
]]>
Publicat în 09. 06. 2021 de Emel Cadâr
Bullying-ul este un fenomen real, foarte răspândit, care afectează în mod negativ atât victima, cât și agresorul. Tocmai de aceea, acesta nu trebuie tolerat sub nicio formă.
Pentru că experiențele avute în copilărie ne modelează ca adulți, este lesne de înțeles de ce efectele bullying-ului persistă până la vârsta adultă, influențând percepția unei persoane despre ea însăși și despre ceilalți.
Chiar dacă bullying-ul nu mai are loc, adultul poate resimți din plin consecințele acestuia, care îi pot influența negativ viața.
Consecințele pot fi:
Depresie cronică;
Dificultatea de a stabili relații interpersonale de durată, care duce la izolare socială.
Gânduri și tentative de suicid;
Tulburări de anxietate;
Sindromul de stres post-traumatic;
Comportament autodistructiv, inclusiv auto-vătămare;
Abuz de droguri și alcool;
Riscul de a dezvolta o tulburare psihică;
Așadar, pe măsură ce copiii agresați devin adulți, ei vor continua să aibă dificultăți în resimțirea respectului și stimei de sine, vor avea dificultăți în dezvoltarea și menținerea relațiilor cu ceilalți și vor evita interacțiunile sociale.
De asemenea, vor dezvolta un sentiment intens de vină și vor avea cu greu încredere în oameni, aspect care le va afecta relațiile cu ceilalți, inclusiv la locul de muncă. Ei pot începe inclusiv să aibă convingeri incorecte cu privire la agresiunile suferite, cum ar fi să se convingă pe ei înșiși că bullying-ul nu a fost atât de dureros precum își amintesc.
Anumite studii arată că bullying-ul poate cauza schimbări la nivelul creierului și astfel crește riscul de a dezvolta tulburări psihice, având, totodată, consecințe asupra proceselor care formează memoria.
Totuși, este important de menționat că bullying-ul are efecte și asupra agresorului, pentru că acesta adoptă acest tip de comportament din mai multe motive. Dacă nu sunt luate măsuri de stopare, acest tip de comportament va persista și chiar se va înrăutăți de-a lungul timpului.
Este foarte important ca toți factorii de decizie, precum părinții, profesorii, dar și autoritățile să coopereze pentru a înțelege fenomenul de bullying, consecințele acestuia și pentru a găsi modalități de a-l stopa. Este nevoie ca bullying-ul să fie luat în serios de către părinți și profesori, pentru că efectele produse sunt foarte periculoase.
În primul rând, părinții trebuie să fie foarte atenți la comportamentul copilului. Aceștia trebuie să observe dacă este ceva în neregulă cu copilul lor și să vorbească cu el, arătându-i empatie, sprijin și înțelegere.
Mai mult, copiii care ajung să fie agresori văd acest tip de comportament în familiile lor, la școală, pe Internet sau în mass-media. Și agresorii au nevoie de ajutor – trebuie să înțeleagă consecințele acțiunilor lor și că le fac rău celorlalți. Tocmai de aceea, este important ca părinții să își educe copiii și să le insufle modele pozitive de comportament.
Dacă suspectați că cel mic este victima bullying-ului, luați legătura cu profesorii pentru a găsi o soluție. În aceste situații, psihoterapia pentru copii poate fi de folos: specialistul îl va ajuta pe copil să își gestioneze sentimentele, astfel încât acestea să nu aibă consecințe negative pe termen lung. În cazul în care vă simțiți copleșit, ca părinte, de ceea ce i se întâmplă copilului, este indicată psihoterapia de familie.
Dacă fenomenul de bullying are loc în rândul adulților, la locul de muncă sau într-o relație, primul pas pentru stoparea acestui fenomen este conștientizarea că ceea ce se întâmplă nu este în regulă. Apoi, este recomandat ca legăturile cu agresorul să fie întrerupte, iar rănile produse, vindecate cu ajutorul psihoterapiei.
]]>
Bullying-ul este un fenomen real, foarte răspândit, care afectează în mod negativ atât victima, cât și agresorul. Tocmai de aceea, acesta nu trebuie tolerat sub nicio formă.
Pentru că experiențele avute în copilărie ne modelează ca adulți, este lesne de înțeles de ce efectele bullying-ului persistă până la vârsta adultă, influențând percepția unei persoane despre ea însăși și despre ceilalți.
Chiar dacă bullying-ul nu mai are loc, adultul poate resimți din plin consecințele acestuia, care îi pot influența negativ viața.
Consecințele pot fi:
Depresie cronică;
Dificultatea de a stabili relații interpersonale de durată, care duce la izolare socială.
Gânduri și tentative de suicid;
Tulburări de anxietate;
Sindromul de stres post-traumatic;
Comportament autodistructiv, inclusiv auto-vătămare;
Abuz de droguri și alcool;
Riscul de a dezvolta o tulburare psihică;
Așadar, pe măsură ce copiii agresați devin adulți, ei vor continua să aibă dificultăți în resimțirea respectului și stimei de sine, vor avea dificultăți în dezvoltarea și menținerea relațiilor cu ceilalți și vor evita interacțiunile sociale.
De asemenea, vor dezvolta un sentiment intens de vină și vor avea cu greu încredere în oameni, aspect care le va afecta relațiile cu ceilalți, inclusiv la locul de muncă. Ei pot începe inclusiv să aibă convingeri incorecte cu privire la agresiunile suferite, cum ar fi să se convingă pe ei înșiși că bullying-ul nu a fost atât de dureros precum își amintesc.
Anumite studii arată că bullying-ul poate cauza schimbări la nivelul creierului și astfel crește riscul de a dezvolta tulburări psihice, având, totodată, consecințe asupra proceselor care formează memoria.
Totuși, este important de menționat că bullying-ul are efecte și asupra agresorului, pentru că acesta adoptă acest tip de comportament din mai multe motive. Dacă nu sunt luate măsuri de stopare, acest tip de comportament va persista și chiar se va înrăutăți de-a lungul timpului.
Este foarte important ca toți factorii de decizie, precum părinții, profesorii, dar și autoritățile să coopereze pentru a înțelege fenomenul de bullying, consecințele acestuia și pentru a găsi modalități de a-l stopa. Este nevoie ca bullying-ul să fie luat în serios de către părinți și profesori, pentru că efectele produse sunt foarte periculoase.
În primul rând, părinții trebuie să fie foarte atenți la comportamentul copilului. Aceștia trebuie să observe dacă este ceva în neregulă cu copilul lor și să vorbească cu el, arătându-i empatie, sprijin și înțelegere.
Mai mult, copiii care ajung să fie agresori văd acest tip de comportament în familiile lor, la școală, pe Internet sau în mass-media. Și agresorii au nevoie de ajutor – trebuie să înțeleagă consecințele acțiunilor lor și că le fac rău celorlalți. Tocmai de aceea, este important ca părinții să își educe copiii și să le insufle modele pozitive de comportament.
Dacă suspectați că cel mic este victima bullying-ului, luați legătura cu profesorii pentru a găsi o soluție. În aceste situații, psihoterapia pentru copii poate fi de folos: specialistul îl va ajuta pe copil să își gestioneze sentimentele, astfel încât acestea să nu aibă consecințe negative pe termen lung. În cazul în care vă simțiți copleșit, ca părinte, de ceea ce i se întâmplă copilului, este indicată psihoterapia de familie.
Dacă fenomenul de bullying are loc în rândul adulților, la locul de muncă sau într-o relație, primul pas pentru stoparea acestui fenomen este conștientizarea că ceea ce se întâmplă nu este în regulă. Apoi, este recomandat ca legăturile cu agresorul să fie întrerupte, iar rănile produse, vindecate cu ajutorul psihoterapiei.
]]>
Publicat în 09. 06. 2021 de Emel Cadâr
Bullying-ul este un fenomen real, foarte răspândit, care afectează în mod negativ atât victima, cât și agresorul. Tocmai de aceea, acesta nu trebuie tolerat sub nicio formă.
Pentru că experiențele avute în copilărie ne modelează ca adulți, este lesne de înțeles de ce efectele bullying-ului persistă până la vârsta adultă, influențând percepția unei persoane despre ea însăși și despre ceilalți.
Chiar dacă bullying-ul nu mai are loc, adultul poate resimți din plin consecințele acestuia, care îi pot influența negativ viața.
Consecințele pot fi:
Depresie cronică;
Dificultatea de a stabili relații interpersonale de durată, care duce la izolare socială.
Gânduri și tentative de suicid;
Tulburări de anxietate;
Sindromul de stres post-traumatic;
Comportament autodistructiv, inclusiv auto-vătămare;
Abuz de droguri și alcool;
Riscul de a dezvolta o tulburare psihică;
Așadar, pe măsură ce copiii agresați devin adulți, ei vor continua să aibă dificultăți în resimțirea respectului și stimei de sine, vor avea dificultăți în dezvoltarea și menținerea relațiilor cu ceilalți și vor evita interacțiunile sociale.
De asemenea, vor dezvolta un sentiment intens de vină și vor avea cu greu încredere în oameni, aspect care le va afecta relațiile cu ceilalți, inclusiv la locul de muncă. Ei pot începe inclusiv să aibă convingeri incorecte cu privire la agresiunile suferite, cum ar fi să se convingă pe ei înșiși că bullying-ul nu a fost atât de dureros precum își amintesc.
Anumite studii arată că bullying-ul poate cauza schimbări la nivelul creierului și astfel crește riscul de a dezvolta tulburări psihice, având, totodată, consecințe asupra proceselor care formează memoria.
Totuși, este important de menționat că bullying-ul are efecte și asupra agresorului, pentru că acesta adoptă acest tip de comportament din mai multe motive. Dacă nu sunt luate măsuri de stopare, acest tip de comportament va persista și chiar se va înrăutăți de-a lungul timpului.
Este foarte important ca toți factorii de decizie, precum părinții, profesorii, dar și autoritățile să coopereze pentru a înțelege fenomenul de bullying, consecințele acestuia și pentru a găsi modalități de a-l stopa. Este nevoie ca bullying-ul să fie luat în serios de către părinți și profesori, pentru că efectele produse sunt foarte periculoase.
În primul rând, părinții trebuie să fie foarte atenți la comportamentul copilului. Aceștia trebuie să observe dacă este ceva în neregulă cu copilul lor și să vorbească cu el, arătându-i empatie, sprijin și înțelegere.
Mai mult, copiii care ajung să fie agresori văd acest tip de comportament în familiile lor, la școală, pe Internet sau în mass-media. Și agresorii au nevoie de ajutor – trebuie să înțeleagă consecințele acțiunilor lor și că le fac rău celorlalți. Tocmai de aceea, este important ca părinții să își educe copiii și să le insufle modele pozitive de comportament.
Dacă suspectați că cel mic este victima bullying-ului, luați legătura cu profesorii pentru a găsi o soluție. În aceste situații, psihoterapia pentru copii poate fi de folos: specialistul îl va ajuta pe copil să își gestioneze sentimentele, astfel încât acestea să nu aibă consecințe negative pe termen lung. În cazul în care vă simțiți copleșit, ca părinte, de ceea ce i se întâmplă copilului, este indicată psihoterapia de familie.
Dacă fenomenul de bullying are loc în rândul adulților, la locul de muncă sau într-o relație, primul pas pentru stoparea acestui fenomen este conștientizarea că ceea ce se întâmplă nu este în regulă. Apoi, este recomandat ca legăturile cu agresorul să fie întrerupte, iar rănile produse, vindecate cu ajutorul psihoterapiei.
]]>
Un examen este un factor de stres major deoarece solicită rezolvarea unei serii de probleme specifice. Este o situaţie nouă pentru subiect şi există posibilitatea de a nu obţine rezultatul dorit, apoi intervine factorul surpriză, al necunoscutului. Stă în puterea noastră să dăm organismului o mână de ajutor, intervenind cu iscusinţa minţii în sensul adaptării la stres.
Consecinţele stresului preexamen pot fi :
-
negative sau dezadaptative precum: teamă exagerată, stare de panică, incapacitate de concentrare, incoerenţa ideilor şi a formurărilor, impulsivitate, agresivitate, decizii pripite, senzaţii de sufocare, palpitaţii, tonus muscular scăzut, tulburări gastrointestinale, blocaje ale memorie etc ;
-
pozitive, (dacă stresul nu depăşeşte o anumită intensitate) în sensul că îl ajută pe elev să se mobilizeze, să distribuie o energie psihonervoasă optimă pentru pregătire, îi oferă dinamismul necesar atingerii planurilor de pregătire şi depăşirea obstacolelor pentru reuşita la examen.
Si-apoi cine nu-si înfruntă teama nu se dezvoltă. Singurele momente în care ne dezvoltăm si progresăm sunt acelea în care iesim din zona de confort, adică facem ceva carene pune la încercare, învătăm ceva nou si ne dă emotii.
Metode de autocontrol
-
Învaţă să gândeşti pozitiv. Oamenii cu gândire pozitivă se descurcă mai bine în situaţii care altora li se par fără ieşire, au capacităţi de efort fizic şi psihic superioare, dacă au contactat o boală se vindecă mai uşor, dacă au un examen învaţă mai uşor şi se adaptează mai suplu la împrejurările noi.
-
Autocontrolul emoţional. O dozare optimă a emoţiilor este un secret al reuşitei, adica sa ai emoţii nici prea mari dar nici deloc (nu putem fi nepăsătoti în faţa unui examen!). Relaxarea este o metodă de autocontrol asupra emoţiilor. Relaxarea urmează întotdeauna după un efort voluntar şi se poate realiza fie ascultând o muzică, fie făcând o mică plimbare în aer liber (nu în supermarketuri), fie meditând, fie imaginându-vă o privelişte care să vă inspire calmul şi liniştea psihică.
-
Optimizarea atenţiei. Toate funcţiile şi procesele psihice, toate activităţile noastre pe care le desfăşurăm în stare de veghe, beneficiază de aportul nepreţuit al unei bune atenţii. Şi invers: erorile şi inexactităţile noastre le datorăm în bună parte neatenţiei. Atenţia are o funcţie de control şi energizare a celorlalte funcţii şi procese psihice.
-
Optimizarea somnului. Somnul favorizează procesele fundamentale aleintelectului. In timpul somnului se filtrează adecvat şi se fixează optim informaţiile; se restructurează amintirile astfel încât să corespundă scopurilor activităţilor noastre curente. Deprivarea de somn duce la blocaje ale memoriei, oboseală nervoasă , iritabilitate, nervozitate, oboseală musculară, surmenaj, incapacitate de concentrare a atenţiei. Pe de altă parte nu trebuie să te sperii dacă ai pierdut câteva ore de somn. Ai capacitatea să te mobilizezi printr-un efort de voinţă şi un duş rece şi să îndepărtezi starea de oboseală. Important e sa nu se repete noptile albe pentru ca rezervele organismului tau sunt limitate.
Cum învăţăm?
-
Modalitati de facilitare a materialului de memorat - respectarea legilor memoriei, ex: partea de mijloc a unui material de memorat se retine mai greu decât începutul si sfârsitul lui asadar o repetam de mai multe ori;
-
Strategii de organizare a materialului de memorat: schematizarea pe baza relaţiilor dintre idei cauză – efect , de subordonare; reprezentarea grafică: hartă, tabel, matrice, reţea; selectarea ideilor şi exemplelor celor mai relevante – idei ancoră; scriere pe postituri a cuvintelor grele sau cheie, a definitiilor, clasificărilor sau numelor greu de retinut si lipirea lor pe birou, masă, dulap, sifonier etc.
-
Managementul timpului de studiu - alegerea momentelor de studiu, modul de utilizare a timpului, stabilirea planurilor de studiu.
sursa: academia.edu
]]>
Publicat în 08. 06. 2021 de Emel Cadâr
Un examen este un factor de stres major deoarece solicită rezolvarea unei serii de probleme specifice. Este o situaţie nouă pentru subiect şi există posibilitatea de a nu obţine rezultatul dorit, apoi intervine factorul surpriză, al necunoscutului. Stă în puterea noastră să dăm organismului o mână de ajutor, intervenind cu iscusinţa minţii în sensul adaptării la stres.
Consecinţele stresului preexamen pot fi :
-
negative sau dezadaptative precum: teamă exagerată, stare de panică, incapacitate de concentrare, incoerenţa ideilor şi a formurărilor, impulsivitate, agresivitate, decizii pripite, senzaţii de sufocare, palpitaţii, tonus muscular scăzut, tulburări gastrointestinale, blocaje ale memorie etc ;
-
pozitive, (dacă stresul nu depăşeşte o anumită intensitate) în sensul că îl ajută pe elev să se mobilizeze, să distribuie o energie psihonervoasă optimă pentru pregătire, îi oferă dinamismul necesar atingerii planurilor de pregătire şi depăşirea obstacolelor pentru reuşita la examen.
Si-apoi cine nu-si înfruntă teama nu se dezvoltă. Singurele momente în care ne dezvoltăm si progresăm sunt acelea în care iesim din zona de confort, adică facem ceva carene pune la încercare, învătăm ceva nou si ne dă emotii.
Metode de autocontrol
-
Învaţă să gândeşti pozitiv. Oamenii cu gândire pozitivă se descurcă mai bine în situaţii care altora li se par fără ieşire, au capacităţi de efort fizic şi psihic superioare, dacă au contactat o boală se vindecă mai uşor, dacă au un examen învaţă mai uşor şi se adaptează mai suplu la împrejurările noi.
-
Autocontrolul emoţional. O dozare optimă a emoţiilor este un secret al reuşitei, adica sa ai emoţii nici prea mari dar nici deloc (nu putem fi nepăsătoti în faţa unui examen!). Relaxarea este o metodă de autocontrol asupra emoţiilor. Relaxarea urmează întotdeauna după un efort voluntar şi se poate realiza fie ascultând o muzică, fie făcând o mică plimbare în aer liber (nu în supermarketuri), fie meditând, fie imaginându-vă o privelişte care să vă inspire calmul şi liniştea psihică.
-
Optimizarea atenţiei. Toate funcţiile şi procesele psihice, toate activităţile noastre pe care le desfăşurăm în stare de veghe, beneficiază de aportul nepreţuit al unei bune atenţii. Şi invers: erorile şi inexactităţile noastre le datorăm în bună parte neatenţiei. Atenţia are o funcţie de control şi energizare a celorlalte funcţii şi procese psihice.
-
Optimizarea somnului. Somnul favorizează procesele fundamentale aleintelectului. In timpul somnului se filtrează adecvat şi se fixează optim informaţiile; se restructurează amintirile astfel încât să corespundă scopurilor activităţilor noastre curente. Deprivarea de somn duce la blocaje ale memoriei, oboseală nervoasă , iritabilitate, nervozitate, oboseală musculară, surmenaj, incapacitate de concentrare a atenţiei. Pe de altă parte nu trebuie să te sperii dacă ai pierdut câteva ore de somn. Ai capacitatea să te mobilizezi printr-un efort de voinţă şi un duş rece şi să îndepărtezi starea de oboseală. Important e sa nu se repete noptile albe pentru ca rezervele organismului tau sunt limitate.
Cum învăţăm?
-
Modalitati de facilitare a materialului de memorat - respectarea legilor memoriei, ex: partea de mijloc a unui material de memorat se retine mai greu decât începutul si sfârsitul lui asadar o repetam de mai multe ori;
-
Strategii de organizare a materialului de memorat: schematizarea pe baza relaţiilor dintre idei cauză – efect , de subordonare; reprezentarea grafică: hartă, tabel, matrice, reţea; selectarea ideilor şi exemplelor celor mai relevante – idei ancoră; scriere pe postituri a cuvintelor grele sau cheie, a definitiilor, clasificărilor sau numelor greu de retinut si lipirea lor pe birou, masă, dulap, sifonier etc.
-
Managementul timpului de studiu - alegerea momentelor de studiu, modul de utilizare a timpului, stabilirea planurilor de studiu.
sursa: academia.edu
]]>
Un examen este un factor de stres major deoarece solicită rezolvarea unei serii de probleme specifice. Este o situaţie nouă pentru subiect şi există posibilitatea de a nu obţine rezultatul dorit, apoi intervine factorul surpriză, al necunoscutului. Stă în puterea noastră să dăm organismului o mână de ajutor, intervenind cu iscusinţa minţii în sensul adaptării la stres.
Consecinţele stresului preexamen pot fi :
-
negative sau dezadaptative precum: teamă exagerată, stare de panică, incapacitate de concentrare, incoerenţa ideilor şi a formurărilor, impulsivitate, agresivitate, decizii pripite, senzaţii de sufocare, palpitaţii, tonus muscular scăzut, tulburări gastrointestinale, blocaje ale memorie etc ;
-
pozitive, (dacă stresul nu depăşeşte o anumită intensitate) în sensul că îl ajută pe elev să se mobilizeze, să distribuie o energie psihonervoasă optimă pentru pregătire, îi oferă dinamismul necesar atingerii planurilor de pregătire şi depăşirea obstacolelor pentru reuşita la examen.
Si-apoi cine nu-si înfruntă teama nu se dezvoltă. Singurele momente în care ne dezvoltăm si progresăm sunt acelea în care iesim din zona de confort, adică facem ceva carene pune la încercare, învătăm ceva nou si ne dă emotii.
Metode de autocontrol
-
Învaţă să gândeşti pozitiv. Oamenii cu gândire pozitivă se descurcă mai bine în situaţii care altora li se par fără ieşire, au capacităţi de efort fizic şi psihic superioare, dacă au contactat o boală se vindecă mai uşor, dacă au un examen învaţă mai uşor şi se adaptează mai suplu la împrejurările noi.
-
Autocontrolul emoţional. O dozare optimă a emoţiilor este un secret al reuşitei, adica sa ai emoţii nici prea mari dar nici deloc (nu putem fi nepăsătoti în faţa unui examen!). Relaxarea este o metodă de autocontrol asupra emoţiilor. Relaxarea urmează întotdeauna după un efort voluntar şi se poate realiza fie ascultând o muzică, fie făcând o mică plimbare în aer liber (nu în supermarketuri), fie meditând, fie imaginându-vă o privelişte care să vă inspire calmul şi liniştea psihică.
-
Optimizarea atenţiei. Toate funcţiile şi procesele psihice, toate activităţile noastre pe care le desfăşurăm în stare de veghe, beneficiază de aportul nepreţuit al unei bune atenţii. Şi invers: erorile şi inexactităţile noastre le datorăm în bună parte neatenţiei. Atenţia are o funcţie de control şi energizare a celorlalte funcţii şi procese psihice.
-
Optimizarea somnului. Somnul favorizează procesele fundamentale aleintelectului. In timpul somnului se filtrează adecvat şi se fixează optim informaţiile; se restructurează amintirile astfel încât să corespundă scopurilor activităţilor noastre curente. Deprivarea de somn duce la blocaje ale memoriei, oboseală nervoasă , iritabilitate, nervozitate, oboseală musculară, surmenaj, incapacitate de concentrare a atenţiei. Pe de altă parte nu trebuie să te sperii dacă ai pierdut câteva ore de somn. Ai capacitatea să te mobilizezi printr-un efort de voinţă şi un duş rece şi să îndepărtezi starea de oboseală. Important e sa nu se repete noptile albe pentru ca rezervele organismului tau sunt limitate.
Cum învăţăm?
-
Modalitati de facilitare a materialului de memorat - respectarea legilor memoriei, ex: partea de mijloc a unui material de memorat se retine mai greu decât începutul si sfârsitul lui asadar o repetam de mai multe ori;
-
Strategii de organizare a materialului de memorat: schematizarea pe baza relaţiilor dintre idei cauză – efect , de subordonare; reprezentarea grafică: hartă, tabel, matrice, reţea; selectarea ideilor şi exemplelor celor mai relevante – idei ancoră; scriere pe postituri a cuvintelor grele sau cheie, a definitiilor, clasificărilor sau numelor greu de retinut si lipirea lor pe birou, masă, dulap, sifonier etc.
-
Managementul timpului de studiu - alegerea momentelor de studiu, modul de utilizare a timpului, stabilirea planurilor de studiu.
sursa: academia.edu
]]>
Publicat în 08. 06. 2021 de Emel Cadâr
Un examen este un factor de stres major deoarece solicită rezolvarea unei serii de probleme specifice. Este o situaţie nouă pentru subiect şi există posibilitatea de a nu obţine rezultatul dorit, apoi intervine factorul surpriză, al necunoscutului. Stă în puterea noastră să dăm organismului o mână de ajutor, intervenind cu iscusinţa minţii în sensul adaptării la stres.
Consecinţele stresului preexamen pot fi :
-
negative sau dezadaptative precum: teamă exagerată, stare de panică, incapacitate de concentrare, incoerenţa ideilor şi a formurărilor, impulsivitate, agresivitate, decizii pripite, senzaţii de sufocare, palpitaţii, tonus muscular scăzut, tulburări gastrointestinale, blocaje ale memorie etc ;
-
pozitive, (dacă stresul nu depăşeşte o anumită intensitate) în sensul că îl ajută pe elev să se mobilizeze, să distribuie o energie psihonervoasă optimă pentru pregătire, îi oferă dinamismul necesar atingerii planurilor de pregătire şi depăşirea obstacolelor pentru reuşita la examen.
Si-apoi cine nu-si înfruntă teama nu se dezvoltă. Singurele momente în care ne dezvoltăm si progresăm sunt acelea în care iesim din zona de confort, adică facem ceva carene pune la încercare, învătăm ceva nou si ne dă emotii.
Metode de autocontrol
-
Învaţă să gândeşti pozitiv. Oamenii cu gândire pozitivă se descurcă mai bine în situaţii care altora li se par fără ieşire, au capacităţi de efort fizic şi psihic superioare, dacă au contactat o boală se vindecă mai uşor, dacă au un examen învaţă mai uşor şi se adaptează mai suplu la împrejurările noi.
-
Autocontrolul emoţional. O dozare optimă a emoţiilor este un secret al reuşitei, adica sa ai emoţii nici prea mari dar nici deloc (nu putem fi nepăsătoti în faţa unui examen!). Relaxarea este o metodă de autocontrol asupra emoţiilor. Relaxarea urmează întotdeauna după un efort voluntar şi se poate realiza fie ascultând o muzică, fie făcând o mică plimbare în aer liber (nu în supermarketuri), fie meditând, fie imaginându-vă o privelişte care să vă inspire calmul şi liniştea psihică.
-
Optimizarea atenţiei. Toate funcţiile şi procesele psihice, toate activităţile noastre pe care le desfăşurăm în stare de veghe, beneficiază de aportul nepreţuit al unei bune atenţii. Şi invers: erorile şi inexactităţile noastre le datorăm în bună parte neatenţiei. Atenţia are o funcţie de control şi energizare a celorlalte funcţii şi procese psihice.
-
Optimizarea somnului. Somnul favorizează procesele fundamentale aleintelectului. In timpul somnului se filtrează adecvat şi se fixează optim informaţiile; se restructurează amintirile astfel încât să corespundă scopurilor activităţilor noastre curente. Deprivarea de somn duce la blocaje ale memoriei, oboseală nervoasă , iritabilitate, nervozitate, oboseală musculară, surmenaj, incapacitate de concentrare a atenţiei. Pe de altă parte nu trebuie să te sperii dacă ai pierdut câteva ore de somn. Ai capacitatea să te mobilizezi printr-un efort de voinţă şi un duş rece şi să îndepărtezi starea de oboseală. Important e sa nu se repete noptile albe pentru ca rezervele organismului tau sunt limitate.
Cum învăţăm?
-
Modalitati de facilitare a materialului de memorat - respectarea legilor memoriei, ex: partea de mijloc a unui material de memorat se retine mai greu decât începutul si sfârsitul lui asadar o repetam de mai multe ori;
-
Strategii de organizare a materialului de memorat: schematizarea pe baza relaţiilor dintre idei cauză – efect , de subordonare; reprezentarea grafică: hartă, tabel, matrice, reţea; selectarea ideilor şi exemplelor celor mai relevante – idei ancoră; scriere pe postituri a cuvintelor grele sau cheie, a definitiilor, clasificărilor sau numelor greu de retinut si lipirea lor pe birou, masă, dulap, sifonier etc.
-
Managementul timpului de studiu - alegerea momentelor de studiu, modul de utilizare a timpului, stabilirea planurilor de studiu.
sursa: academia.edu
]]>
