“ Inteligența emoțională este un mod de a recunoaște, înțelege și alege cum simțim, gândim și acționăm. Ea ne modelează interacțiunile cu alții și înțelegerea despre noi înșine. Ea definește cum și ce învățam; ne permite să ne setăm prioritățile; ne determină majoritatea acțiunilor zilnice. Studiile arată că este responsabilă pentru 80% din succes.”  J. Freedman
          Datoria  morală a unui dascăl este aceea de a pregăti oameni de succes, oameni care să se descurce în viață, care să nu dea înapoi atunci când întâlnesc obstacole. Pentru a face acest lucru, un bun profesor va aduce cu sine, pe lângă cunoștințele pe care trebuie să le insufle elevilor, atitudini și aptitudini necesare pentru a contribui la conturarea personalității celor a căror destine îi sunt încredințate.
     Consider că un elev inteligent emoțional este  matur emoțional și deține o inteligență emoțională dezvoltată. O astfel de persoană este cea care dovedește autocunoaștere, autocontrol și empatie.  Dă dovadă de performanțe școlare și chiar abilități de conducere.      
            Un elev bun trebuie să aibă în vedere și: managementul emoțiilor, monitorizarea și reglarea sentimentelor și emoțiilor în așa fel încât să ajute să se descurcăm în diferite situații, analizarea situațiilor, perceperea cu acuratețe a situațiilor în care trebuie luate decizii și evaluarea factorilor care pot influența răspunsul unui individ, stabilirea scopurilor și munca în direcția atingerii acestora, rezolvarea problemelor, generarea, implementarea și evaluarea soluțiilor, adecvate la probleme.
              În condiţiile în care lumea noastră devine tot mai complexă, mai complicată şi mai greu de controlat, competenţele emoţionale devin din ce în ce mai importante, întrucât manifestarea unor  emoţii necontrolate, negative, afirmate fără tact, generează blocaje şi disconfort; controlul pozitiv al emoţiilor şi al stărilor afective, intrarea în rezonanţă afectivă cu stările altora şi comunicarea acestor trăiri induc, indiscutabil, creşterea fluxului comunicării şi a motivaţiei şcolare şi sociale, dezvăluind, astfel, strânsele legături între cultura emoţională şi performanţa individuală în adaptarea la schimbări sociale. Valorile culturii emoţionale care sunt promovate în lumea contemporană ca exigenţe ale conduitei didactice presupun: interacţiuni optime şi echilibrare între emoţionalitate, raţionalitate, reactivitate emoţională, implicare şi contaminare emoţională, dispoziţie generală pozitivă şi satisfacţie profesională. Munca emoţională este parte integrantă a prestaţiei didactice, ceea ce explică prezenţa în cadrul standardelor de calitate ale profesiunii didactice a competenţelor emoţionale ca exigenţe normative.
              Imaginea elevului de succes poate fi considerată un reper în analiza modului în care elevii percep criteriile după care se poate aprecia succesul şcolar şi a modului în care ei abordează viaţa de şcolar în universul social al relaţiilor formale şi informale. Astfel are succes, pentru ambele categorii de actori, elevul care învaţă bine, însă, această calitate, pentru a fi cu adevărat valorizată de elevi, trebuie să fie completată de alte calităţi care deseori au o mai mare greutate şi care deseori, nu constituie un motiv de întărire a unei aprecieri pozitive de către profesori (vezi vestimentaţia).
Ceea ce constatăm, este că nici una dintre calităţile mai sus nu are valoare dacă nu este însoţită de celelate calităţi. Nu este suficient să fie glumeţ dacă nu dovedeşte că poate fi şi un bun prieten sau nu este suficient să fie inteligent dacă nu este şi prietenos, de încredere.
                A fi popular înseamnă mai presus de toate a participa la cultura de grup a elevilor, care poate diferi de la o şcoală a alta, dar care în mare parte are câteva locuri comune punctate prin valorile, normele, comportamentele menţionate mai sus.