Colindele și obiceiul colindatului
Colindele sunt expresia unei mari trăiri sufleteşti. Ele vestesc Nașterea Domnului. Adevărate mărgăritare duhovniceşti răsfirate de-a lungul satelor, colindele sunt creatoare de atmosferă sărbătorească.
Colindele sunt considerate, în cadrul textelor orale, texte ceremoniale, funcţia lor fiind dată de ceremonialul însuşi ( funcţia ritualică ).„ Scoase din actul ceremonial şi transpuse în scris, înregistrate pe bandă magnetică [...] aceste texte îşi pierd semnificaţia şi funcţiile specifice, dobândind alte funcţii : poetică, spectaculară, documentară.”[1]
Textele ceremoniale, potrivit dicţionarului amintit, se transmit prin memorare într-o formă definitivă, caracterizate fiind prin interdicţia ( rituală ) de a le modifica. Această categorie de texte presupune funcţii şi structură fixe. Imuabilitatea lor este garantată de respectarea fidelă a scenariului sacru.
Unele colinde au ca refren versuri precum: Florile dalbe/ Flori dalbe de măr/ Florile sunt dalbe. Proveniența acestor refrene se găsește în obiceiul străvechi, anterior bradului împodobit, de a pregăti podoaba sărbătorii încă din seara de 5/6 decembrie, ajunul Sfântului Nicolae. La asfințit, se aduceau din grădină sau livadă mlădițe de măr sau alți pomi fructiferi care erau așezate în casă, la căldură, în recipiente cu apă -aceasta se reîmprospăta mereu- și care înfloreau până în Ajunul Crăciunului. Odinioară, cu aceste mlădițe înflorite se mergea la colindat și ele împodobeau sărbătoarea cu multă gingășie și puritate. Prin colinde suntem mai veseli, cu sufletul deschis și entuziaști, în sensul etimologic al cuvântului. Ele ne transformă. Prin colinde noi devenim mai umani, mai iubitori, mai buni, mai luminoși.
Mersul cu steaua este și el un obicei străvechi prin care copiii și, uneori adulții, vestesc Nașterea Domnului/ Crăciunul. Acest obicei își are proveniența în cuvântul biblic când o stea luminoasă a călăuzit cei trei magi din Răsărit pentru a găsi pruncul nou născut în ieslea din Betleemul Iudeii. Practicat în ziua de Ajun și în prima zi de praznic, mersul cu steaua amintește de drumul lung străbătut de magi pentru a se închina Domnului. Organizați în cete, stelarii poartă o stea luminoasă, amintind de steaua biblică, împodobită cu beteală și, uneori, cu icoana praznicului și colindă din casă în casă pentru a vesti minunata Naștere prin „cântece de stea“. Se consideră că stelarii sunt aducători de belșug și noroc prin cântecele și urările lor de bine.
„Iar ei ascultându-l pe rege, au plecat ; şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat de-asupra locului unde era Pruncul. Și văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, L-au văzut pe prunc împreună cu Maria, mama Sa ; şi, căzând la pământ I S-au închinat ; și deschizându-și vistieriile, I-au adus daruri : aur, tămâie și smirnă. Dar luând prin vis înștiinţare să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.
Cei trei înțelepți, Gașpar, Melchior şi Baltazar, ce se ocupau cu astrologia, originari, după cum spune Tradiția, din părțile Persiei sau Arabiei, pornesc în călătorie pentru a se închina Pruncului Iisus „ definit drept rege prin naștere.” [2] Nou-Născutul vine în lumea aceasta în condițiile cele mai umile. El se naşte într-o iesle săracă după cum scrie evanghelistul Luca[3]. Deoarece în Betleem veniseră mulţi oameni să se înscrie, Maria, mama Lui, îndată ce L-a născut, L-a culcat într-o iesle, negăsind casă de oaspeţi unde să fie găzduiţi. Toate acestea nu s-au petrecut din întâmplare, ci potrivit proniei dumnezeieşti, pentru a fi împlinite profeţiile Vechiului Testament.
Magii au văzut steaua minunată, care i-a condus în călătoria lor, cu multă vreme înainte de naşterea Domnului. Ei aflaseră de la evrei despre Cel vestit de stea şi propovăduit de profeţi. Arătarea stelei ce vesteşte naşterea Mântuitorului este încă o minune. Nu a fost o stea oarecare, ci o „ putere nevăzută, care a luat chip de stea ” [4] Era o stea unică deoarece toate celelalte corpuri cereşti aveau o traiectorie diferită de aceasta ; ele se îndreptau de la răsărit spre apus doar steaua prevestitoare mergea în sens contrar – dinspre miazănoapte spre miazăzi. Era vizibilă ziua în amiaza mare, strălucind concomitent cu soarele. „ Fii binevestită, Stea ce vesteşti Soarele – Auroră a Zilei mistice ! ” Arătându-li-se magilor, steaua i-a călăuzit drum îndelungat, iar ei au venit într-o ţară îndepărtată să vadă pe Cel născut despre care ştiau că este împăratul unui popr străin. Au străbătut un drum lung şi anevoios primejduindu-şi viaţa deşi nu se aşteptau să se închine unui bărbat în floarea vârstei, nici să îşi atragă bunăvoinţa acestuia asupră-le. Ştiau, desigur, că se vor închina unui prunc în faşă. Iubitorii stelelor învaţă de la o stea să se închine lui Hristos. Înţelepţii citiori în stele au fost conduşi spre Hristos. Ei sunt reprezentaţi în partea superioară a Icoanei Naşterii Domnului alături de caii ce vădesc vioiciune şi simbolizează călătoria, drumul lung.
Deschizând vistieriile lor, cei trei magi au dăruit pruncului aur, tămâie şi smirnă. După cum scrie Sfântul Ioan Gură d Aur magii „ I-au adus daruri nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu [...] Tămâia şi smirna sunt simboluri ale lui Dumnezeu. [...] Aceste daruri sunt lipsite de toată grutatea legii iudaice care presupunea jertfe de oi şi viţei. Aurul, tămâia şi smirna simbolizează credinţa, ascultarea şi dragostea.”Cele trei daruri sunt trei simboluri : aurul simbolizează regalitatea, tămâia, dumnezeirea, smirna, suferinţa. ”[5]

[1] M. Borchin, D. Comloşan, Dicţionar de comunicare, ( lingvistică şi literară ), Excelsior art, Timişoara, 2003, pg.43
[2] Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie Jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Bucureşti, 2001, pg. 1462, d.
[3] Luca 2 : 7
[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, patea a III-a, Omilii la Matei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1994
[5] Op. cit. , pg. 1462