Parcursul școlar al unui elev cu autism-exemplu de bună-practică

Oana Damian — Wed, 09 Aug 2023 09:33:43 +0300

Fiecare profesor știe că elevii trebuie abordați individual ținând cont de personalitate, situație familială, stare de sănătate. Actul de învățare se produce mai facil când demersul didactic e conceput astfel încât înformația să fie pe înțelesul fiecărui învățăcel. Iar când colaborarea cu familia elevului e una strânsă și în interesul copilului, se pot realiza adevărate minuni.
Într-o zi de început de septembrie, în 2010, m-au căutat niște părinți care doreau să își înscrie copilul în clasa întâi. Mi-au spus că e special, diferit de ceilalți copii, dar nu am înțeles prea bine la ce s-au referit, apoi l-au adus să îl cunosc. Un băiețel cu niște ochi mari și expresivi, foarte politicos, dar, într-adevăr altfel decât ceilalți copii. Avea un diagnostic groaznic: autism. Grav. I-am văzut emoționați. Le era teamă că nu îl voi primi în clasa mea. Însă, pentru mine situațiile altfel sunt povocări. Toți copiii au dreptul să învețe. Dacă acesta a ajuns la mine, înseamnă că aici îî era locul. Nu știam nimic despre boala lui și atunci nu existau foarte multe informații. Părinții elevului mi-au adus materiale, mi-au explicat cum au lucrat cu el (terminaseră deja terapia ABBA și lucrau acasă câte 4 ore pe zi la măsuță). Avea în spate o serie întreagă de specialiști: neurolog, psiholog, psihiatru, etc. Venea de la o grădiniță unde doamna educatoare s-a ocupat de el. Conștientizam faptul că va fi greu, că voi fi nevoită să arunc la coș mare parte din ce am învățat în liceu și să adopt metode noi de lucru, dar ochii aceia mari, limpezi și întrebători… Așa a început o poveste extraordinară.
Bineînțeles că nu a fost totul roz. M-am lovit de mentalitatea părinților celorlalți copii din clasă (Cum, la o școală de prestigiu primiți și astfel de elevi? Să plece!) Le-am explicat că în școlile de masă au dreptul să se înscrie și să învețe toți copiii și că nu putem priva pe nimeni de acest drept.
Am constatat că elevul meu special în adevăratul sens al cuvântului era singurul din clasă care știa să își lege șireturile, să își împăturească hainele, să își așeze rechizitele într-o ordine desăvârșită. De asemenea, era înzestrat cu o memorie extraordinară și avea înclinații către matematică și științe. Acestea m-au ajutat să îl integrez în colectiv. Ceilalți copii au observat că poate calcula mai repede decât ei. Ajunseseră ca atunci când lucram la matematică pe echipe, să îl solicite toți. Am început să pun condiții. Echipa cu care lucra, trebuia ca în pauză să il implice în jocuri. Așa s-au apropiat și s-au împrietenit.
Am beneficiat și de ajutorul C.J.R.A.E. Am fost trimisă în asistență la ore la o școală specială să văd cum se lucrează cu copiii cu diverse afecțiuni și am fost desemnată profesor de sprijin. Aveam datoria de a realiza un program individual de lucru de două ore pe săptămână pentru acest copil. Acele două ore mi s-au părut foarte puține, așa că am hotărât să rămânem zilnic după ore să putem lucra. Creierul lui funcționa precum un computer. În momentul în care memora algoritmul de rezolvare a unei sarcini de lucru, era capabil să rezolve singur acel tip de exercițiu. Lucrul suplimentar de la școală era dublat de lucrul acasă împreună cu părinții. Existau din pricina bolii bariere. Copiii cu autism trăiesc într-o lume concretă. Imaginația nu funcționează. Matematica, științele, chiar gramatica pot fi învățate utilizând algoritmi. Istoria, geografia se memorează. Dar alcătuirea de texte pe teme date? A învățat să se bazeze pe întâmplări trăite sau citite și…să adauge în ele cuvinte date (nume, expresii). Unele nu erau tocmai reușite, însă respecta structura compunerii și întâmplările aveau o succesiune logică.
Elevul a urmat cursurile gimnaziale tot în școala noastră. Profesorii au realizat o programă adaptată. Era deja integrat în colectiv. La examenul de evaluare națională am fost desemnată asistent în sala în care își desfășura examenul. Era vădit emoționat. S-a bucurat să mă revadă. A abordat cu seriozitate subiectele date și a obținut note bune. A fost admis la o clasă cu specializarea științele naturii. Am păstrat legătura. Lucra tot după programe adaptate. Mă suna să mă întrebe ce mai fac sau să îmi spună bucuros că a primit o notă mare sau că a luat premiu la final de an școlar.
A urmat examenul de bacalaureat. E interesant cum cineva s-a gândit că elevii cu CES trebuie să învețe după programe adaptate, dar să susțină evaluarea națională și bacalaureatul din toată materia pe care au parcurs-o colegii lor. Subiectele sunt aceleași pentru toți absolvenții. Elevii cu CES beneficiază doar de timp suplimentar de lucru. Din acest motiv, părinții elevului meu au adoptat o strategie care să îl ajute. A învățat cât a putut la matematică pentru prima sesiune și a promovat examenul, dar le-a picat pe celelalte două. Pentru sesiunea din august s-a pregătit la limba română unde a obținut o notă destul de mare. Anul acesta a avut doar examenul la chimie organică pe care l-a promovat cu brio. A fost o muncă titanică pentru el, dar a reușit. Acum a fost admis la facultate și așteaptă nerăbdător să înceapă în octombrie cursurile.
Mă întreb pe ce drum ar fi mers dacă nu ar fi avut părinți atât de implicați și profesori dedicați. Acolo unde există copii cu CES care pot fi recuperați, nu îi ignorați! se pot transforma în adevărate minuni.

iTeach: Blog-urile colegilor

Parcursul școlar al unui elev cu autism-exemplu de bună-practică