Pe hârtia minții, proiectele arată într-un fel. Au tot ce le trebuie. Detalii interesante, multă dragoste, satisfacția lucrului temeinic făcut, împăcare. Nu neapărat fericire – e totuși vorba despre activități cu elevii, nu de o navetă spațială intergalactică. La fața locului, adesea naturalețea, abilitatea improvizației salvează aparențele – căci am fi ipocriți dacă am pretinde că ne ies toate conform viselor, mai ales când autorii reali sunt picături de argint viu.
Fiecare dintre experiențele prezentate aici e un proiect printre atâtea altele, în care pui speranțe în momentul creării, în fiecare an, pui emoții, dorind să treacă onorabil prin furcile caudine, pui energie și timp și implicare, mai ales când vezi că termenele vin și rămâi adesea cam singur, căci în școlile mici profesorii sunt puțini și au sarcini multe, au catedre fragmentate, dar și pretextul perfect să nu fie acolo cînd ai tu nevoie. Și adesea muncești singur, mobilizezi, entuziasmezi, încurajezi, vorbești uneori prea mult, așteptând cu răbdare momentul când munca ta va vorbi ea însăși de la sine, prin spirite tot mai bine formate. Copiii se schimbă de la an la an, vin unii, ies alții, rămân în proiecte mai ales cei în care încolțește bine și vor și ei să crească bine sămânța tot mai prețioasă a dragostei față oameni, a educației.
Inovație? Ce înseamnă de fapt inovație? Pentru fiecare microgrup inovația se măsoară în ieșirea din standarde, din clasic și tradițional, din rutină, se măsoară în adeziunea necondiționată a elevilor la nonformal. Ghidul de bune practici al celor care au avut succes cu o metodă sau alta este trambulină ideală, iar experiența celorlalți, odată cunoscută, naște idei noi, valoroase pentru particularitățile grupului nou în care se aplică.
Pentru noi sunt lucruri speciale, chiar dacă nu am înventat azi și aici roata.
Considerăm în această categorie și participarea într-un proiect al Asociației de tineret ”Phoenix” Codăești, ”Să fim reCreativi”, care adună an de an în tabere de pregătire elevi care învață cum să-i ajute pe cei mici să-și petreacă timpul liber în mod plăcut. Ne-am implicat în ultimele două ediții, cu o finalitate inedită pentru noi: aplicăm ce am învățat organizând în pauze jocuri în curtea școlii, pe grupe de vârstă, sau dans. Și este incredibil cât de populare au devenit picăturile de veselie, câtă bucurie aduc mișcarea, jocul supravegheat și dirijat oarecum, distrăgând atenția de la uneori inevitabilele conflicte posibile în recreații.
Nu facem lucruri prea grozave, însă, în contextul unei vieți guvernate de televiziune și de calculator, pândite de pericolul modelelor comportamentale negative și ajutate adesea de lipsa concretă a dragostei părintești imediate, căci plecările părinților peste hotare forțate de contextul social-economic asta înseamnă – alternativa noastră devine o luptă contra curentului. Și ne străduim să o câștigăm.
Experiențe pentru lumea noastră ignorată...
Pe hârtia minții, proiectele arată într-un fel. Au tot ce le trebuie. Detalii interesante, multă dragoste, satisfacția lucrului temeinic făcut, împăcare. Nu neapărat fericire – e totuși vorba despre activități cu elevii, nu de o navetă spațială intergalactică. La fața locului, adesea naturalețea, abilitatea improvizației salvează aparențele – căci am fi ipocriți dacă am pretinde că ne ies toate conform viselor, mai ales când autorii reali sunt picături de argint viu.
Fiecare dintre experiențele prezentate aici e un proiect printre atâtea altele, în care pui speranțe în momentul creării, în fiecare an, pui emoții, dorind să treacă onorabil prin furcile caudine, pui energie și timp și implicare, mai ales când vezi că termenele vin și rămâi adesea cam singur, căci în școlile mici profesorii sunt puțini și au sarcini multe, au catedre fragmentate, dar și pretextul perfect să nu fie acolo cînd ai tu nevoie. Și adesea muncești singur, mobilizezi, entuziasmezi, încurajezi, vorbești uneori prea mult, așteptând cu răbdare momentul când munca ta va vorbi ea însăși de la sine, prin spirite tot mai bine formate. Copiii se schimbă de la an la an, vin unii, ies alții, rămân în proiecte mai ales cei în care încolțește bine și vor și ei să crească bine sămânța tot mai prețioasă a dragostei față oameni, a educației.
Inovație? Ce înseamnă de fapt inovație? Pentru fiecare microgrup inovația se măsoară în ieșirea din standarde, din clasic și tradițional, din rutină, se măsoară în adeziunea necondiționată a elevilor la nonformal. Ghidul de bune practici al celor care au avut succes cu o metodă sau alta este trambulină ideală, iar experiența celorlalți, odată cunoscută, naște idei noi, valoroase pentru particularitățile grupului nou în care se aplică.
Pentru noi sunt lucruri speciale, chiar dacă nu am înventat azi și aici roata.
Considerăm în această categorie și participarea într-un proiect al Asociației de tineret ”Phoenix” Codăești, ”Să fim reCreativi”, care adună an de an în tabere de pregătire elevi care învață cum să-i ajute pe cei mici să-și petreacă timpul liber în mod plăcut. Ne-am implicat în ultimele două ediții, cu o finalitate inedită pentru noi: aplicăm ce am învățat organizând în pauze jocuri în curtea școlii, pe grupe de vârstă, sau dans. Și este incredibil cât de populare au devenit picăturile de veselie, câtă bucurie aduc mișcarea, jocul supravegheat și dirijat oarecum, distrăgând atenția de la uneori inevitabilele conflicte posibile în recreații.
Nu facem lucruri prea grozave, însă, în contextul unei vieți guvernate de televiziune și de calculator, pândite de pericolul modelelor comportamentale negative și ajutate adesea de lipsa concretă a dragostei părintești imediate, căci plecările părinților peste hotare forțate de contextul social-economic asta înseamnă – alternativa noastră devine o luptă contra curentului. Și ne străduim să o câștigăm.
Pe hârtia minții, proiectele arată într-un fel. Au tot ce le trebuie. Detalii interesante, multă dragoste, satisfacția lucrului temeinic făcut, împăcare. Nu neapărat fericire – e totuși vorba despre activități cu elevii, nu de o navetă spațială intergalactică. La fața locului, adesea naturalețea, abilitatea improvizației salvează aparențele – căci am fi ipocriți dacă am pretinde că ne ies toate conform viselor, mai ales când autorii reali sunt picături de argint viu.
Fiecare dintre experiențele prezentate aici e un proiect printre atâtea altele, în care pui speranțe în momentul creării, în fiecare an, pui emoții, dorind să treacă onorabil prin furcile caudine, pui energie și timp și implicare, mai ales când vezi că termenele vin și rămâi adesea cam singur, căci în școlile mici profesorii sunt puțini și au sarcini multe, au catedre fragmentate, dar și pretextul perfect să nu fie acolo cînd ai tu nevoie. Și adesea muncești singur, mobilizezi, entuziasmezi, încurajezi, vorbești uneori prea mult, așteptând cu răbdare momentul când munca ta va vorbi ea însăși de la sine, prin spirite tot mai bine formate. Copiii se schimbă de la an la an, vin unii, ies alții, rămân în proiecte mai ales cei în care încolțește bine și vor și ei să crească bine sămânța tot mai prețioasă a dragostei față oameni, a educației.
Inovație? Ce înseamnă de fapt inovație? Pentru fiecare microgrup inovația se măsoară în ieșirea din standarde, din clasic și tradițional, din rutină, se măsoară în adeziunea necondiționată a elevilor la nonformal. Ghidul de bune practici al celor care au avut succes cu o metodă sau alta este trambulină ideală, iar experiența celorlalți, odată cunoscută, naște idei noi, valoroase pentru particularitățile grupului nou în care se aplică.
Pentru noi sunt lucruri speciale, chiar dacă nu am înventat azi și aici roata.
Considerăm în această categorie și participarea într-un proiect al Asociației de tineret ”Phoenix” Codăești, ”Să fim reCreativi”, care adună an de an în tabere de pregătire elevi care învață cum să-i ajute pe cei mici să-și petreacă timpul liber în mod plăcut. Ne-am implicat în ultimele două ediții, cu o finalitate inedită pentru noi: aplicăm ce am învățat organizând în pauze jocuri în curtea școlii, pe grupe de vârstă, sau dans. Și este incredibil cât de populare au devenit picăturile de veselie, câtă bucurie aduc mișcarea, jocul supravegheat și dirijat oarecum, distrăgând atenția de la uneori inevitabilele conflicte posibile în recreații.
Nu facem lucruri prea grozave, însă, în contextul unei vieți guvernate de televiziune și de calculator, pândite de pericolul modelelor comportamentale negative și ajutate adesea de lipsa concretă a dragostei părintești imediate, căci plecările părinților peste hotare forțate de contextul social-economic asta înseamnă – alternativa noastră devine o luptă contra curentului. Și ne străduim să o câștigăm.
Experiențe pentru lumea noastră ignorată...
Pe hârtia minții, proiectele arată într-un fel. Au tot ce le trebuie. Detalii interesante, multă dragoste, satisfacția lucrului temeinic făcut, împăcare. Nu neapărat fericire – e totuși vorba despre activități cu elevii, nu de o navetă spațială intergalactică. La fața locului, adesea naturalețea, abilitatea improvizației salvează aparențele – căci am fi ipocriți dacă am pretinde că ne ies toate conform viselor, mai ales când autorii reali sunt picături de argint viu.
Fiecare dintre experiențele prezentate aici e un proiect printre atâtea altele, în care pui speranțe în momentul creării, în fiecare an, pui emoții, dorind să treacă onorabil prin furcile caudine, pui energie și timp și implicare, mai ales când vezi că termenele vin și rămâi adesea cam singur, căci în școlile mici profesorii sunt puțini și au sarcini multe, au catedre fragmentate, dar și pretextul perfect să nu fie acolo cînd ai tu nevoie. Și adesea muncești singur, mobilizezi, entuziasmezi, încurajezi, vorbești uneori prea mult, așteptând cu răbdare momentul când munca ta va vorbi ea însăși de la sine, prin spirite tot mai bine formate. Copiii se schimbă de la an la an, vin unii, ies alții, rămân în proiecte mai ales cei în care încolțește bine și vor și ei să crească bine sămânța tot mai prețioasă a dragostei față oameni, a educației.
Inovație? Ce înseamnă de fapt inovație? Pentru fiecare microgrup inovația se măsoară în ieșirea din standarde, din clasic și tradițional, din rutină, se măsoară în adeziunea necondiționată a elevilor la nonformal. Ghidul de bune practici al celor care au avut succes cu o metodă sau alta este trambulină ideală, iar experiența celorlalți, odată cunoscută, naște idei noi, valoroase pentru particularitățile grupului nou în care se aplică.
Pentru noi sunt lucruri speciale, chiar dacă nu am înventat azi și aici roata.
Considerăm în această categorie și participarea într-un proiect al Asociației de tineret ”Phoenix” Codăești, ”Să fim reCreativi”, care adună an de an în tabere de pregătire elevi care învață cum să-i ajute pe cei mici să-și petreacă timpul liber în mod plăcut. Ne-am implicat în ultimele două ediții, cu o finalitate inedită pentru noi: aplicăm ce am învățat organizând în pauze jocuri în curtea școlii, pe grupe de vârstă, sau dans. Și este incredibil cât de populare au devenit picăturile de veselie, câtă bucurie aduc mișcarea, jocul supravegheat și dirijat oarecum, distrăgând atenția de la uneori inevitabilele conflicte posibile în recreații.
Nu facem lucruri prea grozave, însă, în contextul unei vieți guvernate de televiziune și de calculator, pândite de pericolul modelelor comportamentale negative și ajutate adesea de lipsa concretă a dragostei părintești imediate, căci plecările părinților peste hotare forțate de contextul social-economic asta înseamnă – alternativa noastră devine o luptă contra curentului. Și ne străduim să o câștigăm.