Noţiunea de creativitate, deşi este una din cele mai fascinante noţiuni cu care a operat vreaodată ştiinţa, nu este suficient definită prin prisma complexităţii procesului creativ, cât şi prin diversitatea domeniilor în care se realizează creaţia.
            Creativitatea poate fi definită în multe feluri pornind de la inţelegerea creativităţii ca o atitudine  şi până la indentificarea acesteia cu o producţie creatoare de nivel înalt, cu realizări neobişnuite în diverse domenii. Creativitatea este precedată de capacitate, atitudini, atribute personale, experienţe intelectuale şi este prezentă la aproape oricine, astfel mulţi oameni dispun de un potenţial necesar unui anumit nivel de realizare creativă.
            Oamenii implicaţi în arta plastică, invenţie, compoziţie sau desen, elaborări literare , sunt în general consideraţi creativi. Pe de alta parte, actorii, muzicienii, artistii de orice fel sunt priviţi ca fiind mai creativi. Activitatea lor dovedeşte potenţial creativ şi are ca rezultat produse creative.
            Există şi definiţii ce se referă la produsul creativ, iar folosirea acestui produs ca un criteriu pentru creativitate a fost des întâlnită în domeniul tehnologic şi industrial. În astfel de studii se pleacă de la ideea că produsul realizat este primul obiect de studiu, odată acesta caracterizat drept creative, termenul se transferă atât comportamentului care l-a produs cât şi persoanei.
            Studiindu-se creaţia ştiinţifică şi cea artistică au fost indentificaţi numerosi factori comuni ai creativităţii din cadrul acestor doua domenii. Forţele creatoare din domeniul artei sunt supuse aceloraşi principii ca şi cele din domeniul ştiinţelor. Pe lângă aptitudinile generale se consideră că în diferitele domenii de creaţie un rol important revine aptitudinilor speciale. Studiile referitoare la aptitudinile speciale arată că centrul creativităţii este bazat pe motivaţie, aptitudini intelectuale şi alte trăsături de personalitate.
            Deşi creativitatea este recunoscută ca fiind o formaţiune complexă, în general sunt consemnate trei categorii de factori : factori  psihici, factori sociali şi factori biologici. Rezultatele cercetărilor efectuate pe adulţi referitoare la stimularea creativităţii de grup, ar putea să constituie un model pentru conceperea unor activităţi de dezvoltare a gândirii creative în şcoală.
            Cercetările de psihologie a grupului mic au pus în evidenţă o serie de factori care condiţionează productivitatea şi eficienţa muncii în grup:
a) structura şi caracteristicile sarcinilor abordate
b) raportul dintre tipul de sarcini de rezolvat şi reţele de comunicare dintre membrii
c) relaţiile interumane din colectiv şi modul în care acestea sunt percepute şi motivate de membrii
d) stilul de conducere al grupului
            Studiile experimentale de psihologie socială a colectivelor (de muncă) au relevat următorii factori favorizanţi pentru creativitatea colectivă:
a) stabilirea ţi utilizarea la nivel de grup a unor modalităţi concrete de verificare a progresului înregistrat
b) omogenitate în privinţa gradului de dezvoltare a factorilor intelectuali şi non intelectuali ai creativităţii membrilor
c) interactiune optimă şi stimulare reciprocă a motivaţiilor individuale în cadrul grupului.
d) relativa concordantă între structurile formale şi cele informale  
e) completitudine, precizie şi capacitate de discriminare obiectivă a performanţelor individuale
f) relaţiile interpersonale bazate pe cooperare şi competiţie profesională.
             Modele diverse de creativitate de grup cuprind indicaţii privind criteriile de constituire a grupului, mărimea şi compoziţia acestuia, principiile de funcţionare ale grupului, modul de pregătire şi desfăsurare a intâlnirilor de lucru, procedee şi tehnici de stimulare a creativităţii, mijloace de evaluare a progresului înregistrat atât de individ cât şi de grup.
           Grupul reprezintă în primul rând o modalitate complexă şi relativ permanentă de cultivare şi stimulare a creativităţii.
           Şcoala din zilele noastre nu se mai bazează pe natura cunoştiinţelor, ci fiind organizată în vederea unui alt scop, ea tinde la dezvoltarea aptitudinilor de creaţie a tinerilor ce aparţin generaţiilor noi. Astfel eleviilor ar trebuii să li se dea ocazia de a lucra impreună, de a participa la lucrări colective.
           Educarea creativităţii poate depinde de algoritmii ce descriu procedeele dar şi asigurarea condiţiilor care o facilitează. Realizarea condiţiilor care facilitează creaţia, inclusiv dezvoltarea potenţialului creativ, a reprezentat principalul colectiv de-a lungul vremii. Ca o replica la vechea idée că ’’cel mai bun lucru ce se poate face pentru un creator este să nu fie tulburat cu nimic’’ , cercetările au avansat tocmai în sferele trăsăturilor de personalitate şi ale climatului muncii colective.
           În situaţii concrete special alese, elevii conştientizează şi invaţă să invingă barierele producţiei creative. Se consideră că acestea sunt de trei tipuri :
a) perceptive, provocând dificultaţi în : delimitarea problemelor , generalizarea problemelor, definirea termenilor, utilizarea mai multor sensuri în observare sesizarea de relatii îndepărtate, investigarea faptelor evidente, distingerea cauzei de efect.
b) blocaje ‘’culturale, conformismul, supraevaluarea competiţiei sau a cooperaţiei, suprageneralizări, prea mare încredere în raţiune şi logică, încrederea totală în statistici, prea multe sau prea puţine cunoştinţe în domeniu.
c) blocaje ’’emoţionale’’ : teama de a greşi, fixarea la prima idée ce vine în minte , lipsa trebuinţei de a pune în lucru ideea găsită, teama de aprecierea colegilor, rigiditatea gândirii, dorinţa de a rezolva repede.
            Creativitatea este o dimensiune integrală a personalităţii subiectului creativ ce presupune imaginaţie, dar nu se reduce la procesele imaginative; implică inteligenţă, dar nu orice persoană inteligentă este şi creatoare; presupune motivaţie şi voinţă, dar nu poate fi explicată doar prin aceste aspecte.
            Şcoala urmează să realizeze finalităţi educative specifice, de care este direct responsabilă. Ei îi revine responsbilitatea de a acţiona pentru stimularea potenţialului creativ al elevilor în următoarele direcţii:
-Identificarea potenţialului creative al elevilor
- crearea premiselor gnoseologice ale activităţii creatoare, libere şi conştiente a omului ( o concepţie despre lume care să dea sens şi să orienteze activitatea creativă);
-dezvoltarea posibilităţilor individuale de comunicare, care să înlesnească punerea rezultatelor creaţiei la dispoziţia societăţii
-dinamizarea potenţialului creativ individual, în sensul valorificării adecvate a talentelor şi a cultivării unor atitudini creative în special a acelor care constituie principalii factori vectoriali ai creativităţii;
-asigurarea suportului etic al comportamentului creator .
Astfel, tstele de creativitate pun în evidenţă o serie de caracteristici personale  în legătură cu factorii instrumentali ai creativităţii. Ele îi solicită, de exemplu, subiectului să realizeze într-un interval de timp determinat cât mai multe desene originale pornind de la figuri date, să imagineze pentru aceste desene titluri, să găsească utilizări multiple unui obiect, să imagineze un alt sfârşit al unei povestiri cunoscute etc.
Prin exercitii bine alese , profesorul poate educa la elevi încrederea că fiecare dintre ei posedă capacitatea de a fi creative, că aceasta se poate dezvolta prin însuşirea de noi tehnici de gândire. Pentru aceste obiective , în clasă trebuie format un climat de lucru definit prin urmatoarele: întrebările elevilor sunt tratate cu atenţie, ideile lor sunt recepţionate cu respect; profesorul le întăreste constant convingerea că ideile sunt valoroase , învatându-i criterii de evaluare ; în anumite perioade elevii lucrează şi produc idei fară o evaluare din partea profesorului ; de fiecare dată , producţiei deliberate de idei I se afectează un anumit timp; se lucrează cu clasa întreagă , individual sau pe grupe mici.
              Dezvoltarea spiritului de observaţie, a gândirii şi imaginaţiei, dezvoltarea aptitudinilor de ordin caracterial până la setul direcţional al personalităţii creatoare (corelaţia integrativă a intereselor şi aptitudinilor creatoare) asigură originalitatea în cazul exerciţiilor de limba străină.De asemenea, este nevoie de restructurări radicale în metodologia învăţării, precum şi de crearea în clasă a unei atmosfere permisive, care să favorizeze comunicarea în activitatea de învăţare. Supleţea şi originalitatea gândirii, găsirea unor soluţii noi şi satisfacţia faţă de găsirea acestora pot fi cultivate prin toate disciplinele de învăţământ, dar în special, pot fi utilizate în acest sens resursele oferite de studiul limbii engleze.
               Flexibilitatea în ceea ce priveşte adaptarea conţinuturilor la nivelul de dezvoltare concretă şi la interesele elevilor, precum şi punerea accentului pe învăţarea procedurală, conducând la structurarea unor strategii şi proceduri proprii de rezolvare de exerciţii, de explorare şi de investigare, la dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul şi aplicarea limbii engleze în contexte variate.
               În organizarea unui climat creativ apar urmatorii factori:
- stimularea divergenţei- incitarea clasei în a da cat mai multe solutii la aceeasi problemă pusă , lăsând timp pentru generarea răspunsurilor
- receptivitatea- îngăduinţa , rabdarea de a asculta toate raspunsurile elevilor, neîntrerupandu-i fără a formula vreo apreciere imediată asupra acestora , acordând o aceeaşi încredere tuturor elevilor; acceptarea de intrebări -in loc de solutii imediate – cu scopul de a clarifica elevilor problema pusă
- pozitivitatea –straduinţa de a gasi- în timpul evaluarii – un aport în fiecare dintre soluţiile sau întrebările formulate
- coparticiparea elevilor la evaluarea răspunsurilor.
              Naraţiunea este folosită în procesul instructiv- educativ , ca metodă de exersare a spiritului de observaţie şi de dezvoltare a limbajului.
              Dacă obiectul care constituie tema unei compuneri este complex, atunci acesta etaleză diverse aspecte pe care elevul le preia fără efort, transpunându-le intr-o formă de exprimare proprie. Dacă obiectul este simplu , atunci, acesta prin simplitatea şi banalul sau, este sărac în aspecte ; pentru a-l lua în discuţie într-o compunere, accentul nu mai cade pe capacitatea de observaţie , ci mai ales pe cea imaginativ- inventive a individului.
              Spre deosebire de metoda de activare cunoscută în procesul instructiv , care adresând întrebări clasei o activeazî , limitând însă, procesul la primul răspuns corect, proba de tip problematic reprezintă o inversare a rolurilor intre professor şi elev. De data aceasta cei care formulează intrebările –orale sau în scris- sunt elevii.
              Creativitatea poate fi stimulată la nivelul întregii clase cu ajutorul unor strategii adecvate. Ea poate deveni o modalitate de învăţare cu multiple beneficii pentru elevi. Aceştia sunt de-a dreptul încântaţi să li se ofere şansa să-şi exprime gândurile şi sentimentele în moduri cât mai variate şi originale, jocurile de creativitate fiind un cadru optim în acest scop. Problema care se ridică este aceea a efortului pe care îl vor depune atât elevii, cât şi profesorul în realizarea obiectivelor propuse.
              Lecţiile de limba engleza oferă reale posibilităţi de organizare şi desfăşurare a unor multiple activităţi menite a dezvolta capacitatea de creaţie a elevilor. Dintre acestea pot fi amintite: comunicarea pe teme de interes general, folosind cuvinte şi expresii cu uz frecvent având ca teme familia, mediul înconjurător , relaţiile cu ceilalţi, şcoală şi locul de muncă, schimbarea de informaţii cu ceilalţi şi  descrierea de  aspecte ale trecutului şi ale vieţii de zi cu zi, de asemenea abilitatea de a scrie mesaje şi  redactarea de scrisori, alcătuirea unui text cu enunţuri pe teme familiare şi de interes personal, fiind capabil să descrie experienţe personale şi diferite evenimente, exprimarea fluentă şi spontană în limba respectivă utilizând un limbaj elaborat , formularea de idei şi opinii personale, realizarea compunerilor, alcătuirea propoziţiilor după scheme date, transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă şi invers.
               Un loc important  în dezvoltarea limbajului şi a vocabularului activ îl are utilizarea jocurilor didactice orale, asemenea activităţi de învăţare oferind elevilor nu numai bucuria şi satisfacţia de a se juca, dar sunt şi un real prilej de dezvoltare a capacităţilor de exprimare orală şi în acelaşi timp de dezvoltare a capacităţilor creative.
               Noile metode se bazează pe toate formele de organizare a activităţilor (individual, perechi, grup şi frontal), clasa de elevi devenind o comunitate de învăţare, în care fiecare contribuie atât la propria învăţare, cât şi la procesul de învăţare colectiv.Elevii sunt solicitaţi să apeleze la acele surse care îi ajută să rezolve problemele şi sunt implicaţi în experienţe de învăţare complexe, proiecte din viaţa reală prin care îşi dezvoltă cunoştinţele şi deprinderile.
              Un elev îşi manifestă spiritul creativ atunci când:
• se implică activ în procesul de formare şi învăţare, adoptă o atitudine activă şi interactivă;
• gândeşte critic şi are deprinderi de gândire critică;
• acţionează în totală libertate în planul alegerilor pe care le face;
• explorează mediul şi găseşte soluţii personale;
• preferă gândirea divergentă, imaginativă şi creativă;
• îşi valorifică şi dezvoltă imaginaţia, originalitatea, inventivitatea, fantezia, creativitatea;
• problematizează conţinuturile şi face descoperiri;
• îşi exercită liberul arbitru;
• are încredere în forţele proprii şi dorinţa de autodepăşire;
• nu se descurajează în faţa frustrării şi ambiguului, ci perseverează;
• devine responsabil;
• elaborează produse intelectuale unice şi originale.
Una dintre cele mai cunoscute metode pentru dezvoltarea spiritului creativ , care se bazeaza pe idei libere, este brainstormingul, folosit în activitatile de grup. Prin aceasta metodă de comunicare a unor idei intr-un grup se oferă ocazia unei persoane să formuleze păreri care i-au venit în minte mai mult decat dacă ar fi lucrat singur. Astfel s-a demonstrat că lucrand în grup se produc mai multe idei , se gasesc mai multe solutii , decat dacă fiecare membru ar lucra separat.O altă metodă este conversaţia euristică. Această metodă solicită elevilor inteligenţa productivă, spontaneitatea şi curiozitatea, lăsând elevilor mai multă libertate de căutare. Ar mai fi explozia stelară, tehnica cvintetului, metoda ciorchinelui, teoria inteligenţelor multiple, toate aceste metode dezvoltând creativitatea elevilor, iar profesorii ar trebui să încerce sa fie cât mai creativi împreună cu elevii, punându-le astfel în valoare cât mai mult potentialul creativ.
Bibliografie:
Getzels, J. W. , Jackson, P.W., Creativity and intelligence, New York, 1962
Martin Covington, Promoting creative thinking in the classroom, Ohio, 1969
M. Girboveanu, V. Negoescu, G. Nicola, A. Onofrei, M. Roco, A. Surdu, Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţamânt, Bucureşti, 1981