Sfantul Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din porunca dumnezeiasca, la misiunea de proroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei revelatia dumnezeiasca si a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, ca indoit sa-i dea acestuia harul prezent in el. Elisei si-a parasit casa si familia si a urmat lui Ilie. L-a urmat pe Ilie pana la inaltarea acestuia la cer, cand i-a preluat cojocul, dar si darul profetic.

De la nastere s-a aratat mare facator de minuni, pentru ca o juninca de aur din Silom, careia israelitenii ii aduceau jertfele lor, a murit in ceasul nasterii lui Elisei si a mugit asa de tare, incat glasul ei s-a auzit pana la Ierusalim.

Dumnezeu a facut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despartit apele Iordanului precum odinioara Moise despartise apele Marii Rosii; a facut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apa transeele de aparare excavate in razboiul cu Moabitenii; a inmultit untdelemnul din vasele vaduvei cea saraca; l-a inviat pe fiul femeii sunamite; a hranit o suta de oameni cu douazeci de paini mici, l-a vindecat pe Neeman, capetenia de osti de boala leprei; a lovit cu lepra pe sluga lui Gehazi din pricina ca acesta s-a mandrit; a orbit toata ostirea siriana, iar alta ostire a pus-o pe fuga; a prorocit multe care aveau sa se intample. A murit in jurul anului 839 i.d.H. si a fost inmormantat in Samaria, la Sevastopoli.

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-proroc-elisei-119722.html

Sfanta Mucenita Achilina s-a nascut in Biblos, cetate din Palestina, din parinti crestini. La varsta de sapte ani, Sfanta Achilina cunoastea toate tainele credintei crestine, iar la varsta de 15 ani, a inceput sa le invete pe fetele de aceeasi varsta credinta in Hristos si le indemna sa nu se inchine idolilor.

In vremea imparatului Diocletian (284-305) Sfanta Achilina a fost biciuita, i s-a infipt o vergea incinsa in foc prin urechi si prin creier, pentru ca nu se inchina idolilor. Moare din cauza acestor chinuri, iar trupul sau este aruncat in groapa de gunoaie din afara cetatii, spre a fi mancat de animale.

Noaptea, un inger al Domnului a ridicat-o din moarte. In ziua urmatoare, la porunca guvernatorului Ulosian, calaii i-au taiat capul Sfintei Achilina.

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfanta-mucenica-achilina-119716.html

Cu un parfum îmbătător, liliacul ne oferă, în fiecare primăvara câte un strop din frumusețea și culoarea florilor sale inconfundabile. Floare a nunților, aniversărilor sau petrecerilor în aer liber, liliacul semnifică tradiția, familia, moștenirea spirituală, el putând fi dăruit mamei, părinților și rudelor. Se crede că, în funcție de culorile sale, florile de liliac pot transmite mesaje de dragoste sau sentimente prietenești.
Proprietăți terapeutice
Liliacul este una din cele mai populare flori de primăvară, fiind apreciat atât pentru parfumul delicat al florilor sale, cât și pentru proprietățile vindecătoare. În scop terapeutic, de la această plantă se folosesc, atât scoarța tulpinii, cât și frunzele sau florile, fiecare dintre ele având perioade diferite de recoltare, cât și tehnici diferite de uscare.
Frunzele și florile de liliac
Sunt folosite sub formă de infuzii, decocturi, tincturi, cataplasme sau unguente. Au efecte tonice, astringente și pot alina mai multe suferințe interne. Florile se culeg doar atunci când sunt deschise în proporție de 80%, apoi se lasă la uscat, într-un loc aerisit și se întorc în fiecare zi. La fel se procedează și cu frunzele.
În medicina populară sunt folosite în tratamentul gripei, tuberculozei, răcelii, tusei, în caz de diaree sau pietre la rinichi. Gargara cu infuzie din flori de liliac ajută în vindecarea laringitei sau a altor afecțiuni ale gâtului.
Scoarța arbustului
Trebuie tăiată fâșii subțiri, înainte de înflorirea liliacului. După uscare, se păstrează într-o pungă de hârtie sau săculeți de tifon. Înainte de folosire se macină. Prepa¬ra¬tele din scoarţă de liliac au proprietăţi vermifuge. Se fo¬losesc sub formă de decoct, tinctură sau vin. Sub formă de decoct, se consumă o cană pe zi. Din tinctură se ia o linguriță pe zi, adăugată la o cană de ceai. Administrarea se va face seara, înainte de culcare, timp de 3 zile. A patra zi, se ia un purgativ (30 grame sulfat de sodiu sau sare amară).
Remedii cu frunze de liliac
În cazul rănilor sau arsurilor
Se folosește o infuzie din frunze de liliac, care se prepară în felul următor:
Frunzele de liliac se fierb până când apa capătă o culoare foarte închisă. Infuzia obținută se lasă la răcit, iar când este doar călduţă, se aplică pe locul afectat de arsură. Se fixează cu un pansament steril şi se ţine timp de 24 de ore. Pansamentul nu trebuie lăsat să se usuce, deoarece va agrava rana. După 24 de ore, pansamentul se scoate, iar odată cu el se înlătură şi primul strat de impurităţi.
În cazul durerilor de dinți
Fiertura din frunze de lili¬ac este deosebit de utilă în astfel de situații. Pentru obținerea ei, se taie mărunt 10 frunze de liliac, iar peste ele se toarnă o jumătate de litru de apă caldă. Vasul se lasă acoperit timp de o oră, după care apa se strecoară. Se folosește pentru clătirea gurii de câteva ori, până ce durerea de dinți dispare.
Decoctul din frunze
Este foarte util în cazul pielii iritate, arse de soare, înroșite sau care prezintă pete. Când tenul este înroşit, ars sau pistruiat, frunzele strivite şi înmuiate în apă călduţă îl vor calma, înviora şi îi vor conferi supleţe. De asemenea, frunzele de liliac, fierte în lapte dulce, ajută la curățarea tenului de pete.
Remedii cu flori de liliac
Aceste flori minunate, cu un parfum amețitor, au fost folosite, în scop terapeutic, încă din cele mai vechi timpuri. Erau consumate, în acele vremuri, pentru eliminarea paraziților intestinali, dar și pentru tratarea malariei. Astăzi au o gamă largă de întrebuințări, fiind folosite atât în scop terapeutic, cât și în cosmetică.
Pentru tratarea afecțiunilor  respiratorii
Este folosită infuzia din flori de liliac, obținută dintr-o linguriţă de flori uscate de liliac la o cană cu apă fierbinte. O astfel de infuzie ajută la scăderea febrei, dar și la tratarea bronșitei sau laringitei.
Tonic cardiovascular
Potrivit specialiștilor, infuzia din flori de liliac ajută la fluidizarea sângelui.
În caz de balonare
Infuzia de din flori uscate de liliac este benefică în caz de balonări, disconfort hepatic sau stări de vomă. Pentru obținerea infuziei se folosește o linguriță de flori uscate, la o cană de apă fierbinte. Se lasă la infuzat timp de zece minute, după care se poate consuma.
Pentru durerile lombare
Se poate face o infuzie din flori de liliac, folosindu-se o lingură mare de flori, la o cană de apă. Cana se va acoperi timp de o oră, apoi se strecoară. Din preparatul obținut, se consumă câte o lingură, de patru ori pe zi.
Pentru creșterea poftei de mâncare
Specialiștii recomandă o linguriță de flori uscate de liliac și o linguriță de sunătoare. Se lasă la infuzat într-o cană cu apă timp de 10 minute. Ceaiul obținută se va consuma înainte de masă.
Remediu împotriva rănilor și loviturilor
În astfel de situații, florile de liliac pot fi o soluție eficientă. Se va folosi o ceașcă de flori de liliac uscate, peste care se adaugă 0,5 litri de țuică, lăsându-se la macerat timp de 14 zile. Lichidul obținut se strecoară și se poate administra sub formă de comprese, care vor fi schimbate de trei ori pe zi.
Apa din flori de liliac
Se folosește în cosmetică, sub formă de comprese pentru piele sau revigorarea tenului și se prepară astfel: se umple o sticlă pe jumătate cu flori, peste care se toarnă alcool, până la un litru. Compoziția se păstrează la în¬tu¬neric 2-3 săptămâni, apoi se filtrează. Peste lichidul obținut se toarnă apa distilată, în proporție de 1 la 2.
Unguentul din flori de liliac
Ajută la reducerea dure¬rilor reumatismale. Se pre¬pară din 40 de grame de flori, care se pun la macerat într-un litru de ulei, ținându-se două săptămâni, într-un loc întunecos și cald. După acest interval se poate utiliza, ungân¬du-se și masându-se zonele dureroase cu acest amestec, de câteva ori pe zi.
Un alt mod de preparare al unguentului
Se folosesc două linguri de flori tocate sau mixate, care se amestecă bine cu două linguri de unt sau untură. Acestea se țin în baie de aburi timp de 30 de minute, după care se lasă la răcit. Se păstrează la frigider. Seara, înainte de culcare, locul bolnav se încălzește apoi se masează cu unguentul obținut.
Tinctura din flori de liliac
Se obține din flori proaspete. Acestea se pun într-o sticlă de o jumătate de litru, iar peste ele se toarnă alcool de 40 de grade. Se lasă la macerat timp de 21 de zile, la loc întunecos, apoi se storc bine florile și se filtrează. Se pun câte 30 de picături în 50 ml de apă, care se consumă de trei ori pe zi, timp de trei luni, înainte de masă.
Mugurii de liliac
Sunt recomandați de terapeuți în cazul pancreasului bolnav sau dacă s-a instalat deja diabetul. Infuzia din muguri de liliac se prepară dintr-un litru de apă clocotită, la care se adaugă o lingură de muguri de liliac. Din amestecul obținut se va consuma câte o linguriță, de trei ori pe zi.
Pulberea din muguri de liliac
Este și ea, deosebit de utilă bolnavilor de diabet, folosin¬du-se sub formă de decoct. Pentru început, mugurii se usucă, se macină și pulberea se păstrează în borcane de sticlă. Peste două lingură de pulbere se toarnă 200 ml de apă fierbinte, care se pune apoi la fiert, la foc mic sau pe baie de aburi, timp de 15 minute. După ce se strecoară, se aduce la volumul inițial cu puțină apă fiartă. Se consumă câte o lingură, de trei ori pe zi.
Uleiul esențial din liliac
Oferă numeroase beneficii organismului. Ajută la descongestionarea căilor nazale, la ameliorarea bolilor de rinichi, elimină stresul și durerile de la coloană. Este folosit și pentru eliminarea mirosurilor neplăcute din încăperi, având, în același timp, și un efect relaxant.

sursa:https://www.accentmedia.ro

Sub denumirea ştiinţifică de Robinia pseudoacacia, salcâmul s-a răspândit în ultimile decenii pe aproape întreg globul pământesc datorită puterii sale de lăstărire (este o specie invazivă!). Se consideră că provine din America de Nord, iar în Europa ar fi fost introdus în preajma anului 1601. El creşte aşadar spontan, pe orice tip de teren, având o mare rezistenţă la ger dar şi la secetă, "trăind" aproximativ 100 de ani. Tulpina acestui arbore atinge între 25-30 metri, lemnul fiind dur, de esenţă tare, foarte rezistent la umezeală.

   Scoarţa şi seminţele salcâmului conţin o substanţă toxică (fitotoxine, robinia) însă Creatorul, a pus în florile acestui arbore, puteri miraculoase ale căror proprietăţi au fost şi sunt mult apreciate, îndeplinind astfel multiple roluri benefice: decorativ, melifer, medicinal dar şi de protecţie a terenurilor. Înfloreşte în ultima decadă a lunii mai-întâia decadă a lunii iunie, având flori compuse de culoare albă în ciorchine, cu un miros caracteristic, (inconfundabil!) pronunţat.

   În România, salcâmul (aproximativ 100.000 de hectare!) este principala specie forestieră, lemnul său fiind utilizat în construirea gardurilor, a stâlpilor de susţinere, a traverselor de cale ferată, a doagelor, a cozilor de unelte agricole, pentru parchetele locuinţelor, ca şi cherestea, precum şi în industria navală şi a mobilei.

   Fiind o plantă MELIFERĂ, salcâmul este foarte apreciat în apicultură, plantele melifere fiind acele plante care produc nectar şi sunt vizitate de albine care transformă apoi nectarul în miere.

   Am găsit prin diverse articole şi studii că salcâmul (florile!) are proprietăţi de neegalat, fiind denumit de unii cercetători chiar plantă-lecuitoare, tămăduitoare, benefică în peste 60 de boli. Datorită acestei mari valori terapeutice, florile sunt utilizate în industria farmaceutică naturistă. De asemeni, ele sunt utilizate şi în industria produselor cosmetice, precum şi în industria alimentară. Florile de salcâm, bogate în nectar erau folosite la vopsitul bumbacului şi a mătăsii în galben. Uscate, florile se puneau pe rănile provocate de arsuri.

   Salcâmul, era considerat (şi este înca, de unii oameni!) un simbol al veşniciei, un martor ocrotitor al iubirii, un simbol al tenacităţii şi longevităţii. Există multe legende legate de acest arbore printre care şi aceea referitoare la meşterul Hiram trimis de regele Tyrului la curtea lui Solomon pentru a conduce lucrările de zidire ale Templului. Legenda spune că Hiram, având în subordine 300.000 de lucrători-ucenici, care erau plătiţi în funcţie de gradul deţinut, a fost ucis de trei calfe nemulţumite, şi îngropat într-un loc ascuns, marcat de ei cu o ramură de salcâm. Evreii obişnuiau de altfel, să pună la capătul unui mormânt câte o ramură de salcâm exprimându-şi astfel credinţa în nemurire.

   O altă legendă, spune că atunci când Mântuitorul ISUS Se afla pe cruce şi Îşi dădea suflarea, TOT CE ERA VIU A FREMĂTAT... Copacii toţi au făcut un jurământ să plângă, să sufere după ISUS, şi să le slujească oamenilor dându-le o "energie purificatoare".

   "Noi primim de la verdele ce ne înconjoară nu numai OXIGEN, ci şi ENERGIE căci în aceşti arbori, Dumnezeu a pus putere de vindecare, uşurând multe dureri"  scria un biolog.

   Din Scriptură, aflăm că lemnul de salcâm era utilizat la construirea altarelor, a drugilor, a meselor, a chivotului, a scândurilor pentru diferite construcţii (apare cel mai frecvent în Cartea Exodul şi Deuteronom).

   Efecte benefice asupra sănătăţii:

   - acţiune antispastică

   - acţiune alcalină

   - acţiune sedativă

   - acţiune clamantă.

   Extractele din flori de salcâm, sunt utilizate frecvent în atacurile de panică, pentru liniştire, calmare, pentru reducerea acceselor de mânie, iritare, depresie prelungită, anxietate, insomnii, migrene, dureri de stomac, (constituie un excelent pansament gastric), în afecţiuni digestive, calmant al tusei, în combaterea crampelor musculare de natură nervoasă, în toate stările de stress, combate bulimia, tulburările de vedere.

   Apa din flori de salcâm: peste o mână de flori de salcâm uscate, punem 1 litru apă de izvor şi o putem consuma în loc de obişnuita apă potabilă (1 litru pe zi!)

   Mierea din flori de salcâm: 1 farfurie adâncă plină cu flori de salcâm peste care punem 1 litru apă de fântână, lăsăm la macerat 1 zi, apoi strecurăm, şi peste lichid punem 1 kg zahăr amestecând bine şi punându-l la fiert până se leagă bine. (asemănător se poate prepara şi siropul din flori de salcâm !) Acestea au efecte benefice pentru copiii noştri în procesul de învăţare şi memorare, precum şi pentru întărirea sistemului imunitar, în recuperarea după diverse boli, răceli.

   Salata din flori de salcâm : peste o farfurie plină cu flori de salcâm stoarcem zeama de la o lamâie, punem miere, apoi apă de izvor ca să fie acoperite şi lăsăm la macerat 6 ore. Se consumă dimineaţa pe stomacul gol fiind benefică în zilele de suprasolicitare.

   Băile cu flori de salcâm au un excelent efect calmant asupra sistemului nervos, încordarea psihică, stress. La fel de binevenită este o plimbare prelungită prin pădurile de salcâm.

   În gospodăria noastră, putem utiliza de asemeni florile de salcâm în binecunoscutele aluaturi pentru clătite, precum şi la prepararea dulceţurilor şi a şerbetului, şi să nu uităm desigur, ceaiul din flori de salcâm!(florile de salcâm culese fără frunze, înainte de deschiderea totală, pe timp însorit, se pun la uscat la soare, le punem apoi în cămară în săculeţi de hârtie sau pânză).

   Dorind ca toate aceste informaţii culese din diverse resurse dar şi din propriile experienţe (casa părintească se află la marginea unei păduri imense de salcâm!) să vă fie de folos, vă urez o primăvară binecuvântată, plină de mireasma îmbietoare a florilor de salcâm!

  Despre povestea lor de dragoste a aflat și domnitorul țării, care era un om crud și nedrept. A trimis oameni să o ia pe fata și să o aducă la el , că să o facă soție.

 Atunci, pe fata au luat-o cu forța, iar pe băiat l-au ucis cu săbiile. În locul unde a murit băiatul a apărut o insectă mică, cu un ac în coadă, care îi poartă numele, albina. Fata adusă la palat, nu a cedat insistențelor domnitorului, spunandu-i că rămâne credincioasă iubitului ei. De supărare, după câteva zile TEIA a murit.

 Drept răzbunare a fost îngropată intr-un loc pustiu. Pe acel loc a crescut un copac falnic, cu flori mirositoare care il poartă numele, tei. În fiecare vară, micuța albina vine la tei, continuând povestea de dragoste și dincolo de moarte.

Sursa:

Stiinta-si-curiozitati-VIDEO

sursa: Legende/ Alcaturire – Nona Vrabie

          O legendă străveche ne spune povestea frumoaselor flori de păpădie, galbene ca soarele, albe ca luna și sclipind ca stelele…
Nicio floare/ Numai pete mari, de soare… (Otilia Cazimir)
Le vedem peste tot, la margini de drum, printre răsaduri, printre firele de iarbă, în pajiști, poieni, grădinițe, luminând ca niște focuri vii verdele naturii sau negrul pământului. Oriunde cred că sunt de folos și pot aduce un zâmbet sau o pată de culoare și lumină, acolo sunt și păpădiile. Jucăușe ca niște spiriduși și scânteind ca niște licurici vegetali, păpădiile își îndreaptă cu mândrie pălărioarele lor ca niște bănuți galbeni, dornice să fie admirate, văzute și îndrăgite.
O legendă străveche ne spune povestea frumoaselor flori de păpădie… Se spune că atunci când a făcut lumea, Creatorul universului a trimis un înger pe pământ cu o misiune extrem de importanță: aceea de a întreba fiecare plantă de pe pământ cum își dorește să arate. Fiecare plantă a venit cu multe dorințe. Unele doreau să fie cât mai colorate, altele să emane cel mai frumos miros, altele să vindece oamenii, altele să locuiască în pustiu sau mai retrase, altele, din contră, în preajma oamenilor. Unele își doreau să fie delicate și micuțe, altele, deopotrivă, cât mai mari și mai vizibile.
Numai păpădia noastră nu se putea decide. Indiferent de cât de multe se gândea, era nehotărâtă și nu știa ce să îi ceară îngerului. Așa că l-a rugat să îi ofere un răgaz de gândire, timp în care și-a propus să se roage și să decidă cum i-ar plăcea să arate. Când și-a ridicat păpădia ochii din pământ și s-a uitat la soare, și-a dat seama cât de frumos este el și s-a hotărât că i-ar plăcea să arate ca el. Galbenă și strălucitoare, luminând oriunde s-ar afla.

Mai târziu, la venirea nopții, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut luna. Era atât de frumoasă, albă, rotundă, perfectă și lumina întunericul nopții. Păpădia a revenit asupra deciziei sale. Da, de data aceasta își dorea să arate ca luna.

Dar studiind ea mai bine bolta cerească, a rămas profund impresionată de stele, iar sclipirile lor în vastitatea întunecată a cerului au cucerit-o iremediabil. I-au plăcut mult steluțele și și-a dorit să fie că ele.
Răgazul său de gândire a trecut însă și a doua zi îngerul a venit să îi ceară răspunsul. Doar că păpădia noastră, dragă de ea, era tot nehotărâtă și nu știa ce să ceară. Îi plăceau atât de mult și stelele, și luna, și soarele încât nu se poate decide. Vroia să semene și cu soarele, și cu lună, și cu stelele.
Dumnezeu însă, în marea sa bunătate, fiindu-i dragă această floare copilăroasă, bună și veselă, a hotărât să îi îndeplinească toate dorințele. De aceea, micuța floare ne încântă cu bănuțul ei galben auriu, rotund și frumos. Parcă este un adevărat soare. După aceea, păpădia devine albă, frumoasă și rotundă. Parcă este o mândră lună în miniatură. Iar dacă sufli peste ea, păpădia se împrăștie în toate zările, de zici că zeci de stele umplu văzduhul.
Ah, și păpădiile îndrăgesc nespus copiii și și-au dorit să le fie cât mai mult în preajmă. De aceea, Dumnezeu le-a dat și viață lungă, din primăvară până în toamnă, ca să le bucure cât mai mult sufletele micuților….
Autor: Anonim
Notă! Această legendă circulă pe internet, însă nu se cunoște cu exactitate autorul.

M-am alăturat Comunității Bujorul Românesc cu --BujorulFloareNationala  de ZiuaBujorului şi am aflat multe infromaţii frumoase şi interesante, care ar putea încânta inima oricui.

”Bujorul românesc” a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostașilor Armatei Române și sângele vărsat pe câmpurile de bătălie.

”Bujorul românesc” a fost rezervat de Asociație la OSIM, ca marcă figurativă individuală, fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.
Sperăm ca tot mai multe persoane să poarte la rever acest simbol, în semn de respect pentru faptele de arme ale ostașilor români din toate timpurile.

De-a lungul anilor, s-a alăturat, în promovarea bujorului românesc ca floare națională, companii care au expus bujorul în luna mai în diferite forme de activări, celebrități și persoane reprezentative pentru mediul din care fac parte care au devenit ambasadori pentru bujorul românesc.
Despre Comunitatea Bujorul Românesc

Comunitatea Bujorul Românesc / The Romanian Peony, a luat ființă în mai 2015, fiind inițiată de Cristina Turnagiu Dragna și Andreea Tănăsescu (“La Blouse Roumanie”) pentru a susține studiile și propunerile mediului academic românesc care a început demersul de a declara Bujorul – Floare Naționala și Emblema florală a României.

Grupul de profesori și cercetători ai USAMV Bucureşti, Facultatea de Horticultură care au lansat la începutul lunii iunie 2013, în cadrul Conferinţei Internaţionale „Agriculture for life, Life for agriculture“, propunerea titularului disciplinei Floricultură, conf.univ.dr. Florin Toma, ca BUJORUL să fie proclamat oficial, de către statul roman, floarea naţională a României are peste 110 de pagini de argumente pentru alegerea Bujorului drept emblemă florală națională.

”Bujorul românesc este o emblemă florală care poate să vorbească simbolic despre România și despre români mai bine decât o facem noi prin cuvinte,” spune Cristina Dragna, unul dintre inițiatorii campaniei.

În județul Teleorman există o arie naturală protejată de interes naţional. Este vorba despre Rezervaţia naturală Pădurea Troianu, al cărei obiectiv îl constituie conservarea florei sălbatice şi protejarea speciei de bujor românesc. În prezent, această rezervaţie naturală este administrată de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.

Există deja o petiție online. Când se vor strânge cele 100 de mii de semnături, printr-un decret prezidențial se poate consfinți bujorul ca Floare Națională, așa cum au făcut americanii cu trandafirul.

http://stiri.tvr.ro/au-inflorit-bujorii-de-stepa-din-rezerva-ia-de-la-zau-de-campie_884499.html#view

http://stiri.tvr.ro/spectacolul-naturii-in-bucegi-bujorul-de-munte-a-acoperit-crestele_864245.html#view

De ce nu infloreste bujorul dupa ce e mutat

Exista cauze pentru care nu infloreste bujorul desi beneficiaza de toate ingrijirile care i se cuvin. Trebuie sa stiti ca aveti de-a face cu o planta sensibila. Bujorul (Paeonia) are nevoie de soluri insorite, bogate in humus, bine drenate, cu umiditate moderata dar constanta si pH-ul de 6-7.

Poate tolera si semiumbra partiala. In timpul infloririi, bujorul are nevoie de temperaturi moderate dupa care sunt necesare temperaturi mai scazute pentru ca planta sa infloreasca frumos in primavara.

Ingrijirea florilor. De asemenea, in timpul perioadei de inforire bujorul trebuie udat din plin, la fel si in perioada formarii mugurilor floriferi. Atentie! udatul se va face direct pe sol evitandu-se stropirea frunzelor si mai ales a florilor cu apa.

Bujorii nu infloresc in anul in care sunt mutati dintr-un loc in altul sau dupa ce are loc divizarea tufei pentru inmultire.

Radacinile trebuie manevrate cu foarte mare atentie, mai ales cand tufa de bujori de divide. Operatiunea se face doar la plante mature, in varsta de minimum 4–5 ani. Epoca optima pentru divizarea tufei de bujor este in prima jumatate a lunii august. Plantele mama se scot cu grija din sol evitandu-se ranirea radacinilor.

Dupa ce pamantul este indepartat, cu un cutit ascutit de taie diviziuni care trebuie sa cuprinda minim 3–4 lastari cu radacinile aferente. După divizare, lastarii de bujor se scurteaza la 2–3 frunze.
Fertilizarea se face atat in timpul cresterii si infloririi cat si toamna.