Va prezint un  fragment dintr-un eseu elaborat in ultimul an de facultate (specializarea Pedagogia invatamantului primar si prescolar). Sper sa fie de folos celor care vor sa inteleaga aceasta teorie.

“Unii copii sunt precum nişte roabe:
trebuie să fie împinşi.
Unii sunt precum bărcuţele:
trebuie să fie vâslite.
Unii sunt precum zmeele:
dacă nu le ţii strâns de sfoară
vor zbura departe, sus.
Unii sunt precum pisicuţele:
tare mulţumite când sunt mângâiate.
Unii sunt ca nişte remorci:
folositoare numai când sunt trase.
Unii sunt precum baloanele:
tare uşor de vătămat,
de nu le mânuieşti cu grijă.
Unii sunt mereu
de nădejde şi gata să te-ajute.”
( El. Schulman Kolumbus –
Didactica preşcolară)

                               Fiecare copil este diferit şi nu poate fi comparat „decât cu sine însuşi”. Şi totuşi, câteva lucruri esenţiale îi fac să fie asemenea: toţi au nevoie de dragoste, de securitate, de îngrijire şi de exerciţiu. Toţi simt nevoia de recunoaştere şi acceptare. Toţi caută un sprijin în adult şi chiar au nevoie de un anumit control din partea acestuia pe măsură ce îşi dezvoltă încrederea în sine şi dobândesc propria experienţă. Copiii îşi dezvoltă treptat „capacităţile de informare- procesare- numite inteligenţe” 1 - care să le permită să soluţioneze sau să creeze produse.
                               „Aşadar, indivizii nu sunt în mod egal „deştepţi”sau „proşti” în toate circumstanţele, mai degrabă ei prezintă inteligenţe diferite care pot fi preţuite sau ignorate diferit în circumstanţe diferite.”2 Howard Gardner defineşte inteligenţa ca un „potenţial bio-psihologic care procesează forme specifice de informaţii în formule distincte”.
                                Autorul combate ideea adânc înrădăcinată la nivelul mentalităţii colective conform căreia succesul şcolar (reprezentat de performanţele lingvistice şi logico-matematice) depinde de nivelul de inteligenţă al individului. Cele două inteligenţe sunt cruciale pentru succesul la testele menite să cuantifice intelectul uman şi potenţialul cognitiv (scalele Stanford-Binet), dar ele nu reprezintă cheia succesului în viaţă. De multe ori, situaţiile din viaţa cotidiană nu pot fi rezolvate prin raţionamente sofisticate, calcule strastegice şi raţionamente lingvistice.
                                 Conform teoriei inteligenţelor multiple elaborată de H. Gardner, există şapte tipuri de inteligenţă: lingvistică, muzicală, spaţială, logico-matematică, kinestezică, interpersonală, intrapersonală.  Autorul consideră că relevanţa acestei teorii pentru practica şcolară se poate concretiza în: redimensionarea, extensia concepţiei profesorilor despre inteligenţă, despre modalităţile de predare şi evaluare (evaluare contextualizată). În „Inteligenţe multiple. Noi orizonturi” , H. Gardner  defineşte inteligenţa astfel: „ o capacitate computaţională – o capacitate de a procesa un anumit tip de informaţie – care se găseşte în biologia umană şi în psihologia umană”. „Setului original de inteligenţe” i se adaugă „inteligenţele recent identificate”: inteligenţa naturalistă şi inteligenţa existenţială, aceasta din urmă neacceptată integral :”menţionez această inteligenţă candidat în trecere”. Aşadar, H. Gardner vorbeşte despre „8½ inteligenţe”.
                                 Este binecunoscut rolul expectanţelor profesorilor în evoluţia fiecărui elev. Teoria inteligenţelor multiple duce la 3 concluzii:
    1. Fiecare om dispune de întreaga gamă de inteligenţe.
    2. Nu există doi indivizi care să aibă acelaşi profil intelectual.
    3. Dacă cineva are o inteligenţă puternică, nu înseamnă că acţionează neapărat inteligent.3
Aceste afirmaţii implică aspecte importante de natură educaţională, poli-
tică şi culturală. Din pun de vedere educaţional, la vârsta preşcolară copiii îşi dezvoltă capacităţi simbolice şi concepţii teoretice (cel puţin la nivel de schiţă) îndeosebi cu ajutorul propriilor interacţiuni spontane cu lumea în care trăiesc. Chiar la vârste mici, copiii sunt câteodată atraşi de domenii specifice (numite experienţe de cristalizare – Walters&Gardner, 1986). Se poate vorbi de o dezvoltare timpurie ca fiind „predomeniu” sau „prebranşă”.
                                  Se ştie că la această vârstă este mai importantă motivaţia decât preformanţa, aşa că este valabil enunţul următor: „pentru majoritatea cazurilor, aceia (copiii) care sunt atraşi sunt mai mult interesaţi decât productivi în domeniul respectiv”.

                                 Factorii favorizanţi pentru aplicarea TIM la grădiniţă

                                  Teoria inteligenţelor multiple se încadrează la educaţia centrată pe elev. Diversitatea activităţilor, a contextelor, a materialelor propuse prin Tim permite o diferenţiere a copiilor, a capacităţilor lor de învăţare şi a tendinţelor lor.
                                  Se poate modela educaţia optimă pentru fiecare copil- cel puţin se poate încerca acest lucru – în cadrul activităţilor alese din programul zilnic de la grădiniţă.
                                  Educatoarea poate obţine cât mai multe informaţii posibile despre fiecare copil prin metoda observaţiei. Aceste informaţii sunt utile îndeosebi în cazul în care un copil întâmpină o dificultate în a învăţa.
                                  Programul flexibil şi alegerea temelor oferă poibilitatea introducerii mai multor forme de prezentare a unui subiect.
                                  Introducerea opţionalului (unul pentru nivel de grupă mică-mijlocie şi 1-2 pentru grupa mare- pregătitoare) poate ajuta educaţia individualizată.
                                  Învăţământul prşcolar permite stabilirea unor obiective educaţionale concrete, cum ar fi: gândire interdisciplinară, găsirea de calităţi ale fiecărui individ.
                                  În grădiniţe se poate aplica metoda proiectelor care permite copiilor să întâlnească materialul ce trebuie stăpânit într-o varietate de forme şi contexte, facilitând astfel înţelegerea. „Şi cel mai bun mod e a realiza acestea este să se recurgă la toate inteligenţele care sunt relevante pentru acest subiect, în cât de multe moduri legitime posibile.”3
                                  Proiectul oferă contexte în care copiii pot aplica o foarte mare varietate de cunoştinţe şi deprinderi sociale şi intelectuale, pe lângă cele de bază furnizate de curriculum. Un proiect are o structură temporală care o ajută pe educatoare să-şi organizeze progresiv activitatea cu copiii, în funcţie de dezvoltarea lor, de interesul acestora şi de gradul de cunoaştere a subiectului luat în discuţie. Proiectul poate fi încorporat în curriculum-ul pentru vârste timpurii de la noi.                

                                Se activează inteligenţele lingvistice, cât şi cele personale printr-o poveste:”A fost odată un Oraş în care trăiau copii de vârsta voastră ... Într-o zi copiii s-au gândit să schimbe numele oraşului. Toţi copiii s-au întâlnit şi au început să facă propuneri. Unul a zis să se numească Oraşul Veseliei, altul Oraşul Florilor, altcineva Oraşul Fericirii. Voi cum aţi vrea să se numească oraşul dacă aţi trăi acolo ? ... (Poveste cu început dat – copiii trebuie să continue firul naraţiunii) Oraşul va trebui să aibă o şcoală, un dispensar, poştă, primărie, magazin, biserică şi voi, copii, veţi lucra în toate aceste locuri... Dar, mai întâi, acest oraş trebuie construit ...”
                                  Poate fi folosită şi mima -altă formă simbolică a naraţiunii – fiecare copil poate mima activitatea pe care o va desfăşura/ar vrea să o desfăşoare în Oraşul lor.
                                  „Pentru că povestirile stârnesc interesul, ele oferă un punct de acces tentant (...) Trebuie să stârnească curiozitatea şi să ajute la menţinerea interesului pentru un subiect.” 1
    • Punctele de acces numerice
Unora dintre elevi le place să aibă de-a face cu numere şi relaţii nume
rice:
    • pot pune numere la case,
    • pot număra aleile
    • pot număra casele, ferestrele, uşile, pomii ...
    • pot face colectarea datelor în tabele
    • sau să utilizeze datele dintr-un tabel.

De exemplu : să modeleze tot atâtea obiecte câte sunt înscrise în tabel

                                  Copiii cu înclinaţii spre matematică găsesc o mulţime de subiecte cu care să-şi încerce puterile:
    • figurile geometrice plane pe care le vor construi la construirea căsuţelor (machetelor)
    • număratul pomilor din macheta oraşului, a caselor care au grădina...

    • Punctele de acces logice
Legată de interesul pentru numere, deşi deosebită de acesta, este preocu-
parea pentru propoziţiile logice, pentru relaţiile dintre ele şi implicaţiile lor.
                                  Exemple: dacă copiii doresc mai multe locuri de joacă, spaţii verzi şi nu au prevăzut acest lucru de la început
                                  Rezultă că trebuie să renunţe la alt spaţiu (parcare, restaurant), pentru ca acel loc să fie transformat în zonă verde.

Cei cu o gândire logică sunt atraşi de provocarea creată de alegerile locale, la care vor participa unii dintre copiii de la grădiniţă – alegerea primarului Oraşului Viitorului (candidaţii sunt aleşi după anumite criterii). „Un dezechilibru iniţial trebuie să lase locul unui echilibru final în legăturile esenţiale interpersonale”1
Dacă este un oraş nou – el trebuie să aibă un steag nou, o stemă nouă, un
imn/cântec nou. Copiii sunt antrenaţi în crearea acestora.
    • Punctele de acces existenţiale/fundamentale.
Deşi sunt micuţi, există posibilitatea abordării unor întrebări profunde
despre existenţă: necesitatea morţii (mai ales dacă le-a murit animalul preferat) şi iubirea. Copiii se pot gândi la un moment dat să construiască un monument despre trecut, despre eroi , mai ales că au unuol în cartier, la care depun flori de Ziua Eroilor, în fiecare an. Ei se pot gândi să realizeze o construcţie asemănătoare unei biserici.
    • Punctele de acces estetice.
Copiii pot decora oraşul în miniatură cu flori, copăcei, gărduleţe, indica-
toare, semafoare, diverse elemente din natură pictate, modelate de ei. Pot crea scurte poezii despre viaţa în oraş, despre locuitori. Pot organiza serbarea de ziua oraşului, pe care o aleg ei(de ex. 1 Iunie – ar fi o propunere) în care să cânte, să danseze, să interpreteze roluri. De asemenea, fiecare casă poate fi dotată cu un clopoţel, un sunet diferit pentru fiecare casă.
    • Puncte practice de acces
„Copiii, în special, sunt stimulaţi de posibilitatea de a lucra cu materiale
fizice.” În proiectul tematic Oraşul Viitorului copiii vor folosi: lut, acuarele, cutii de rame foto, instrumente muzicale, scotch sau capse, sfoară, bucăţi de lemn, cartoane colorate, vopsea, lipici, apă, plante de mici dimensiuni, bucăţi de pânză, pietricele, alte elemente din natură : conuri de brad, seminte, ghindă, fulgi etc.
                                   Copiii pot asambla, pot ordona elementele asamblate.
Iată câteva din elementele care pot fi folosite în mod practic în proiectul „Oraşul Veseliei”.