Activităţi care implică cunoaşterea tradițiilor populare

Ileana TomoiagaSCOALA GIMNAZIALA NR. 1 MOISEI (Maramureș)1 feb. 2016

În societatea actuală suntem datori să-i învăţăm pe copiii noştri să iubească tot ceea ce-i înconjoară, obiceiurile moştenite de la generaţiile anterioare, valorile trecutului şi să le deschidem calea sprea a construi altele noi de care să fim mândri. Omenirea a evoluat de a lungul timpului, viteza cu care circulă informaţiile este din ce în ce mai ameninţătoare, iar noi trebuie să ne adaptăm acestor ritmuri, să ne perfecţionăm capacitatea de a selecta ceea ce este important pentru conservarea valorilor. Evoluţia nu înseamnă negarea trecutului, ci păstrarea acestuia, prelucrarea a tot ceea ce este util şi valoros pentru genereţiile viitoare. Nu putem vorbi despre evoluţie fără a integra trecutul în prezent, pentru că fără trecut orice neam îşi pierde identitatea.
În condiţiile actuale de globalizare şi informatizare excesivă fiecare naţiune caută să păstreze şi să transmită tinerei generaţii arta şi obiceiurile strămoşeşti, comori nepreţuite ce dau identitate fiecărui popor. Tradiţiile româneşti reprezintă mărturii că am fost exemple de necontestat privind omenia, demnitatea şi cinstea, idei care conduc la dezvoltarea mândriei nationale. Procesul de educaţie începe de la naştere şi continuă pe toată durata vieţii, mă consider îndreptăţită să spun că încă de la vârsta gimnazială copiii trebuie conştientizaţi şi responsabilizaţi în ceea ce priveşte respectarea şi păstrarea obiceiurilor neamului românesc.
Toţi factorii implicaţi în educaţia tinerei generaţii sunt responsabili de toate acestea, deoarece ne dorim ca toţi copiii de azi să devină viitori cetăţeni europeni, conştienţi de originile lor, mândri de tradiţiile şi obiceiurile plaiului românesc şi datori de a le transmite mai departe.
Noi profesorii avem datoria de a înlesni posibilitatea copiilor de a înţelege că vor trăi într-o societate multiculturală, respectând diferenţele şi protejând ceea ce are fiecare diferit, unic, autentic. În acest context am iniţiat la clasele la care predau un proiect tematic, pe care l-am numit “Şezătoare la Moisei” şi pe care l-am desfăşurat în parteneriat cu părinţii şi bunicii copiilor, având drept scop dezvoltatea dragostei faţa de locurile natale, faţa de obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti. În derularea acestui proiect am urmărit realizarea unor competenţe importante atât pentru elevi, cât şi pentru familiile lor: dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi inserţie socială; comunicarea impresiilor şi ideilor pe baza observaţiilor efectuate; recunoaşterea obiceiurilor populare specifice zonei; respectarea momentelor desfăşurării unei şezători; interpretarea melodiilor populare; coordonarea mişcărilor pentru manevrarea corectă a instrumentelor de lucru; participarea activă şi conştientă la executarea tehnicilor de lucru manual. Pentru părinţi şi bunici am dorit implicarea activă şi emoţională a acestora în activitatea copiilor şi conştientizarea importanţei artei populare şi a tradiţiilor româneşti.
Şezătoarea era considerată şcoala vieţii. Şezătoarea făcea, am putea spune, legătura între vârste, în domeniul vieţii spirituale, ceea ce era foarte important din punct de vedere educativ. Astăzi, acest obicei s-a pierdut, poate şi de aici şi o mai mare fisura în relaţiile dintre generaţii, locul ,, Şezătorilor ” fiind luat de vizionarea programelor TV, de cluburi sau de discoteci unde morala crestină si bunul simţ de altă dată nu mai sunt la ele acasa.
Împreună cu copiii am cules informaţiile despre şezătoare de la bunici şi părinţi, astfel copii au aflat despre frumoasele obiceiuri legate de şezătoare, care era totodată o modalitate de socializare şi de cunoaştere a tinerilor. Toate aceste poveşti au fost fructificate de către elevi, transpunându-le într-o scenetă intitulată : “Şezătoare la Moisei”.
Astfel am aflat că șezătorile începeau odată cu lăsarea postului până la Crăciun şi mai rar între Bobotează şi prinderea postului de Paşti, în zilele de luni, miercuri şi vineri, mai cu seamă pentru torsul lânii şi a cânepei dar fetele veneau şi cu alte lucrări: croşetau ciorapi şi sfetăre sau coseau acele minunate modele pe veşminte. Se strângeau mai multe femei la câte o gazdă, mai spre seară după cină, unde stăteau până noaptea târziu după miezul nopţii. Lucrul mâinilor era însoţit de cântec, mai cu seamă doine pe tema scurgerii vieţii omului, dragostei, înstrăinării prin căsătorie sau plecare în armată, poveşti, de păcăleli, de jocuri tinereşti. Fetele mergeau la şezătoare doar cu acordul părinţilor care le cereau de multe ori să vină mai repede acasă. Prezenţa feciorilor la şezători era dorită şi aşteptată cu mare bucurie de fete care încercau să provoace sosirea celor îndrăgiţi prin tot felul de practici. După ce soseau feciorii, atmosfera se intețea, jocul și voia bună erau la ele acasă.
Evaluarea proiectului s-a derulat printr-un spectacol tradiţional în cadrul căruia copiii, îmbrăcaţi în costume populare, au reconstituit întocmai o şezătoare din trecut. Au dansat şi au cântat, au rostit strigături specifice zonei, prin care au stârnit zâmbetul şi nostalgia invitaţiilor, care au fost elevii şcolii, alături de părinţii şi bunicii participanţilor.
Prin această activitate elevii au avut posibilitatea de a cunoaşte o parte din arta şi tradiţia populară locală, prezentată într-o manieră accesibilă, făcându-i să aprecieze autenticul şi valoarea tezaurului moştenit de la generaţiile anterioare.
Îmbinarea metodelor de predare tradiţionale cu moderne asigură eficienţa procesului educativ şi de asemenea facilitează stabilirea unei legături emoţionale şi afective între elev şi profesor. Procedând asftel profesorul apelează la capacitatea de analiza şi de sinteză, le stimulează imaginaţia şi senbibilitatea estetică. În acelaşi timp elevilor li se permite libera manifestare şi exprimare faţă de subiectele abordate în timpul orelor de curs.

Bibliografie:
Silvia Breban, Elena Goncea,Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga, Metode interactive de grup-ghid metoodic,ed. Arves ,2002
Vistian Goia, Didactica limbii şi literaturii române pentru gimnaziu şi liceu, Ed. Dacia Educaţional, Cluj- Napoca, 2002
Tache Papahagi, Mic dicţionar folcloric, Editura Minerva, Bucureşti, 1979

0 comentarii13 accesări

Comentarii

Ministerul Educaţiei

Ileana Tomoiaga

Activităţi care implică cunoaşterea tradițiilor populare

Comentarii

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach