Obiceiuri și tradiții de iarnă Profesor:Chiriță Simona Ștefania Popescu Madalina Ioana Liceul Tehnologic ”Constatin Ianculescu„ Cârcea Sărbătorile Crăciunului sunt așteptate cu multă bucurie de toată lumea. Tineretul are binecuvântate pricini să aștepte deschiderea sau dezlegarea horilor; copiii tânjesc după colindat, stea, irozi, capra si altele, iar toată lumea laolaltă așteaptă Crăciunul sătul, cu mâncarea de carne.“, scria etnologul Tudor Pamfile, in 1914, in trilogia consacrată „Sărbătorilor la români“. Azi, după mai mult de un veac, Celebrarea modernă a Crăciunului îmbină elemente din tradiţia creștină cu elemente precreștine, ale romanilor, dar si ale vechilor populaţii neromanizate din nordul Europei. De-a lungul istoriei ziua nașterii lui Iisus a fost suprapusă sărbătoarei “Natalis Solis Invicti” (Nașterea Soarelui Neînvins), celebrată în 25 decembrie, dată la care, după caledarul iulian, avea loc Solstitiul de Iarnă. Scrieri literare publicate la începutul secolului al XIX-lea (una cu impact puternic a fost celebra Colindă de Crăciun scrisă de Charles Dickens) au impus treptat noi concepții asupra sărbatorii: compasiunea, bunăvoință față de ceilalți, îngăduință, afecțiunea față de familie – toate au devenit valori asociate cu noul chip al sărbătorii Crăciunului. Totul a corespuns şi cu o schimbare în conceptul de familie, schimbare care a început sa se facă simţită în jurul anului 1800. S-au modificat concepţiile privind copiii şi copilăria. Părinţii au devenit mai sensibili la nevoile emoţionale ale copiilor: Crăciunul era un bun prilej de a strânge legăturile dintre generaţii, de a oferi momente de bucurie copiilor, iar acest obicei a rămas până azi, Crăciunul actual fiind o sărbătoare creată parcă anume pentru bucuria celor mici. Despre Moş Crăciun, aşa cum îl cunoaştem azi: un personaj voinic şi jovial, îmbrăcat în haine roşii tivite cu blană albă, împodobit cu cuşmă asortată şi „dotat“cu un atelaj de reni care trag o sanie fermecată, se vorbeşte şi în tradiţia românească. De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale ţării. Pe 20 decembrie în calendarul ortodox se sărbătoreşte ziua Sfântului Ignat. In această zi datina rânduieşte să fie tăiat porcul de Crăciun. Pentru că ţăranii cred că un porc neînjunghiat în această zi nu se mai îngraşă pentru că îşi visează cuţitul. În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun. În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul şi feriţi de boli. În cămin focul freamătă vesel, încolăcindu-se în jurul butucului pregătit special pentru această ocazie, căldura flăcărilor se strecoară în suflet şi în trup, sfidând umezeala, frigul şi ceaţa posomorâtă de afară. Parfumul subtil, înviorător, al ramurilor verzi care împodobesc casa, încarcă atmosfera de promisiuni magice şi ademenitoare.Familia, adunată laolaltă de farmecul şi misterul reînnoirii şi al unei noi şanse, împodobeşte bradul de Crăciun şi îşi regăseşte armonia convieţuirii.” Acesta este modul tipic englezesc de întâmpinare a sărbătorilor de Crăciun. Crăciunul a început să fie sărbătorit în Anglia în anul 596 e.n., odată cu sosirea pe meleagurile acesteia a Sfântului Augustin, însoţit de călugări, în scopul creştinării anglo-saxonilor. Obiceiul de a decora casele cu plante perene- evergreen, plante care rămân verzi tot timpul anului- ilice, iederă, vâsc, laur , cimisir, se spune că îşi are originile în încercarea de a înrădăcina imaginea primei biserici creştine britanice, construite din crengi de copaci pereni. Legat de obiceiului sărutului sub cranga de vâsc, se pare că această plantă era înzestrată cu puteri miraculoase, fiind considerată sacră de către druizi. Una dintre tradiţiile de Crăciun prezente şi în Statele Unite ale Americii, constă în trimiterea către prieteni şi cunoştiinţe a felicitărilor sau cărţilor poştale de Crăciun. Prima felicitare de Crăciun a fost trimisă în Anglia în anii 1840. În prezent, în fiecare an, sunt expediate în Marea Britanie peste un milion de cărţi poştale de Crăciun, multe dintre ele fiind vândute în scopuri caritabile. Pomul de Crăciun a fost popularizat de către prinţul Albert, soţul reginei Victoria, care l-a introdus în Casă Regală, pentru întâia dată, în anul 1840. Din 1947, la fiecare Crăciun, Norvegia trimite Marii Britanii un imens brad de Crăciun, care străjuieşte Piața Trafalgar, în amintirea colaborării anglo-norvegiene din perioada celui de-al doilea război mondial. Pe toată durata sărbătorilor englezești, colindătorii merg din casă în casă, sună din clopoţei şi binecuvântează oamenii cu cântecele de Crăciun. Ilicele şi iederă"- The Holly and the Ivy, "Îngerii vestitori au început să cânte"- Hark!The Herald Angels Sing, sunt colindele favorite din Anglia. În perioada anterioară Crăciunului se dăruiesc flori de Poinsettia, cunoscute sub numele de "Steaua Crăciunului", întrucât forma plantei şi felul de dispunere a frunzelor ei amintesc de simbolul stelei din Betleem care i-a condus pe magi către copilul Isus. Frunzele albe ale florii simbolizează sângele Lui Cristos, iar cele albe, puritatea Lui. În şcolile primare, copii retrăiesc povestea naşterii lui Isus, punând în scenă evenimentele din acea perioadă, fiind costumaţi precum Maria şi Iosif sau asemeni îngerilor și magilor înţelepţi. Ajunul Crăciunului este o zi plină de forfotă pentru familiile englezeşti: se împachetează cadouri, se pun la copt prăjiturile, se agaţă ciorapi sau feţe de pernă în faţa căminului sau se pregăteşte tradițional budinca din prune uscate. În ziua dinaintea Crăciunului exista obiceiul de a se mânca un singur fel de mâncare, Frumenty, constând dintr-un păsat de porumb. De-a lungul timpului, reţeta a fost modificată, adăugându-se ouă, fructe, mirodenii, bucăţele de carne şi prune uscate; întregul amestec era împachetat într-o ţesătură şi apoi fiert. În acest fel a rezultat budinca de prune din zilele noastre. Pentru această mâncare, există superstiţia conform căreia trebuie preparată în a douăzeci şi cincea sâmbătă, după ziua Trinităţii și este necesar să fie alcătuită din 13 ingrediente pentru a-l reprezenta pe Cristos şi pe cei 12 apostoli. Fiecare membru al familei trebuie să amestece în budincă cu o lingură de lemn, de la est la vest, în onoarea Regilor Copaci. Întotdeauna este aruncat în budincă un bănuţ de argint, care se presupune că va aduce sănătate, fericire şi bogăţie norocosului care îl va găsi în porţia să. Spre sfârşitul zilei, membrii familiei se adună lângă foc, pentru a auzi cu aceeaşi plăcere pentru a nu ştiu câta oară, clasica povestire a lui Dickens, "Un colind de Crăciun"- După reamintirea peripeţiilor personajelor dickensiene Ebenezer Scrooge, Bob Crachit şi Tiny Tim, copii îşi aştern pe hârtie darurile dorite de la "Tatăl Crăciun" - Father Christmas. Ei aruncă scrisorile în foc, pentru că dorinţele lor să ajungă prin coşuri către Father Christmas. Înainte de a merge la culcare, cei mici lasă în sufragerie câteva gustări pentru vizitatorii de peste noapte: o plăcintă din carne de porc, un pahar de bere pentru "Tatăl Nicholas" şi un morcov pentru renii săi. După ce copii adorm, Moş Crăciun, îmbrăcat cu o haina lungă, roşie, purtând în spinare un sac încărcat de cadouri, le vizitează casele, purtat de o sanie trasă de reni. El umple ciorapii atârnaţi lângă şemineu cu dulciuri şi mici jucării. Cadourile mai voluminoase sunt aşezate sub bradul de Crăciun. Conform legendei, Tatăl Crăciun, numit în ultima vreme Santa Claus sau Santa, trăieşte în Laponia (Lapland. Copiilor care nu au fost cuminţi în timpul anului le aduce în loc de daruri un sac umplut cu cenuşă. Ziua de Crăciun începe prin desfacerea cadourilor de către copii şi asistarea la slujba de Crăciun din biserică. La prânzul de Crăciun, aşezaţi în jurul unei mese îmbelşugate, membrii familiei iau în primire pocnitorile ascunse sub farfurii. O pocnitoare de Crăciun constă dintr-un tub acoperit cu hârtie care produce un zgomot puternic, atunci când capetele îi sunt trase înafara; în acel moment iese la iveală un coif care trebuie purtat în timpul mesei, mici obiecte decorative şi o hârtiuţă cu o ghicitoare care trebuie împărtăşită cu glas tare celor din jur. Masa tradiţională de Crăciun constă din curcan la cuptor împănat cu castane, gâscă cu stafide sau budinca (pudding) Yorkshire, alături de varză de Bruxelles. Felul preferat este budinca de prune, ornată cu o crenguţa de ilice. BIBLIOGRAFIE: 1.Constantin Eretescu - “Folclorul literar al românilor”,editura Compania 2007. 2.Narcisa Alexandru Stiuca -“Sarbatoarea noastra de toate zilele–sarbatori in cinstea iernii“,Editura Cartea de buzunar,2005 3.Tudor Pamfile, „Sărbătorile la români“.