Procesul de predare-învăţare în şcoală este considerat o comunicare, definită în termenii unei interacţiuni sociale. Idealul educativ al școlii constă în formarea personalității cu spirit de inițiativă, capabile de autodezvoltare, care să posede un sistem de cunoștințe și competențe necesare pentru independență de opinie și acțiune. Prin racordarea la orientările moderne în materie de curriculum, noile programe abordează complementar problematica limbajului şi a comunicării, deplasând accentul pe latura pragmatică a învăţării limbii române. În activitatea mea didactică mă preocupă în egală măsură atât îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, dezvoltarea lor intelectuală, cât şi formarea unui vocabular activ, bogat şi expresiv. Cuvintele reprezintă haina unei idei şi ele trebuie alese cu măiestrie şi atent rostite, altfel devin culori amestecate fără înţeles. Ca să obținem o comunicare eficientă, este nevoie de a respecta anumite reguli din cultura comunicării, a provoca micul școlar în diverse activități de comunicare și creativitate, a-i stimula interesul și inițiativa, a-l ajuta să se afirme, să se manifeste, ținând cont de ritmul de dezvoltare al fiecăruia.  Profesorul este cel care poate experimenta metode diverse pentru a ajunge la sensibilitatea educabilului şi astfel vocaţia sa pedagogică să se realizeze. De aceea, susţin ideea lui Guy Palmade că „ practic orice profesor trebuie să fie pus în situaţia de a experimenta... metode mai mult sau mai puţin diferite, pentru a descoperi formula care să-i permită să-şi realizeze opţional vocaţia sa pedagogică.”