TENDINŢE ŞI GREŞELI ÎN UTILIZAREA REPETIŢIEI
-STUDIU-
PROF. OCHIAN IULIA-MARINELA
COLEGIUL AUTO TRAIAN VUIA TG-JIU
Repetiţia propriu-zisă,folosirea de două sau mai multe ori,în contexte apropiate a aceluiaşi cuvânt sau a unor cuvinte din aceeaşi familie lexicală “o greşeală de ordin stilistic,mai curând o stângăcie decât o greşeală”.(GA,II-Gramatica limbii române, vol.I,II, ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Bucureşti, EA, 1966.
Nu este vorba aici de repetiţia ca procedeu sintactic prin care se exprimă durata unei acţiuni, nuanţe de superlativ şi alte valori gramaticale , ci de repetiţia datorată lipsei de atenţie, obositoare.Aceasta denotă sărăcia lexicală a vorbitorului.Deci, când ea nu este justificată ca procedeu sintactic sau stilistic, ea poate fi considerată greşeală.Din păcate,unele ziare, reviste şi emisiuni de televiziune ne oferă deseori asemenea exemple:
„În orice caz, nu este cazul.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU Nr.30/2002,p.3)
Toţi cei de faţă au susţinut elaborarea unui program de restaurare a sectorului minier care să cuprindă un program special.
„ Codul poştal este un cod format din cifre sau litere.Generarea codurilor se poate face atribuind semnificaţii codului, astfel încât codul să conţină diferite informaţii.”
( AEVĂRUL-Nr.3994/2003,p.12)
“Strategia miza pe determinarea lui să se răzgândească.Sursele citate spun că mai mulţi lideri l-au făcut să se răzgândească dar el nu s-a răzgândit şi a declarat că nu va pleca din partid.”
(JURNALUL NAŢIONAL 19.04.2003,p.4)
Alte exemple ne sunt oferite de Academia Caţavencu:
„Durata pregătirilor de război nu poate dura la infinit.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU nr.11/2003,p.4)
“Vă prezentăm în continuare fragmente din înregistrarea audierii, edificatoare în privinţa duratei audierii.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU nr 11/2003,p. 6)
În primul exemplu verbul a dura repetă subiectul durata.Soluţia pentru evitarea acestei repetiţii ar fi înlocuirea verbului cu un sinonim, de exemplu a continua sau a se menţine.În al doilea caz, substantivul audierea folosit la genitiv este repetat la distanţă tot prin aceeaşi formă de genitiv.Pentru înlăturarea repetiţiei se poate face apel la înlocuirea cuvântului audierii cu pronumele demonstrativ acesteia.
O situaţie interesantă este cea în care repetiţia apare într-o formă pleonastică:
„Pământul terestru e obosit, apa şi aerul sunt poluate.”
( JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2003,p.21)
În acest caz subiectul pământul a fost repetat printr-un sinonim, deci printr-un cuvânt cu acelaşi sens.Repetiţia obositoare,devenind un adevărat clişeu lingvistic,un tic verbal,sugerează sărăcia vocabularului şi creează stări de monotonie, ca în următoarele exemple:” Ministerul stabileşte preţul medicamentelor.Medicamentele au un preţ de intrare în ţară, exprimat în moneda ţării producătoare. Un medicament nou este aprobat de Asociaţia Naţională a medicamentului, iar pe toată durata comercializării, medicamentului i se poate micşora preţul”. ( JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2003,p.18)
O soluţie pentru înlăturarea repetiţiei ar fi înlocuirea substantivului cu un pronume personal sau demonstrativ.Exemple de acest fel apar şi în Academia Caţavencu în unele exprimări de genul:
“Topul celor mai bogaţi o sută de români ne-a făcut să înţelegem încă o dată că un top al celor mai săraci români este imposibil de stabilit.” (ACADEMIA CAŢAVENCU 45./2002 p.7)
“Şi zicea că e vizitat de un spirit, care încă mai e prieten cu acel spirit, deci aş vrea să-l rugaţi pe domnul acela să-i spună spiritului că acum două seri l-am văzut pe al doilea.”(ACADEMIA CAŢAVENCU 45/2002,p.8)
În aceste cazuri, repetiţia nu mai este posibilă dacă se foloseşte un sinonim al cuvântului repetat. De exemplu,în primul enunţ topul poate fi înlocuit cu unul din substantivele clasament sau ierarhie, iar în al doilea cuvântul spiritul ar putea fi înlocuit cu substantivul suflet sau cu unul din pronumele personale lui sau el.
Repetiţia este întâlnită şi în emisiunile de televiziune,în exprimarea unor prezentatori:
“Într-adevăr există atât persoane publice care încalcă legea, cât şi persoane publice de stat care o fac, dar nu cred că există persoane publice a căror viaţă are relevanţă.”
(emisiune TV,25.11.2002)
Ar fi de dorit ca exprimările de felul acesta să dispară, mai ales din vocabularul unor oameni care pretend a fi instruiţi şi care consider că sunt modele pentru cei din jur.Uneori repetiţia este o încercare stângace de a evita confuziile care ar putea rezulta din felul cum a fost începută fraza.De exemplu:
„În noua ediţie cartea cuprinde o parte mai dezvoltată în ceea ce priveşte îngrijirea apartamentelor,cuprinde descrierea şi metodele de folosire a materialelor nou apărute care se pot întrebuinţa la întreţinerea locuinţei.” (ADEVĂRUL 2381/2000,p.3)
În acest caz ,autorul a repetat verbul a cuprinde pentru a fi sigur că descrierea şi metodele vor fi înţelese drept complemente directe ale acestui verb şi nu ale lui priveşte. Alteori asistăm la repetarea unor cuvinte polisemantice întrebuinţate de fiecare dată în alt sens: “posibilitatea de a-şi dezvolta posibilităţile, opera de valorificare a operelor,cadrele didactice din cadrul şcolii.”
Repetiţia poate prezenta şi tipuri interesante din punct de vedere gramatical.Unul dintre ele constă în repetarea unor unelte sau construcţii gramaticale.În acest sens există tendinţa de a înlătura conjuncţiile cu acelaşi sens:
- dar,însă- A bătut la uşă,dar însă n-a intrat.
- ci, dimpotrivă- N-a aşteptat , ci dimpotrivă a plecat.
- însă, în schimb- Am citit de mai multe ori, însă în schimb n-am înţeles.
În aceste exemple menţionăm folosirea repetiţiei pleonastice a conjuncţiilor cu aceeaşi valoare adversativă.Conjuncţiile ci şi dar apar de mai multe ori însoţite de adverbe şi locuţiuni adverbiale , al căror sens este tot adversativ.
Ei nu-l simpatizează,ci dimpotrivă, îl dispreţuiesc.
Prezenţa lui dimpotrivă şi a lui în schimb după ci şi dar se explică prin necesitatea de a întări poziţia pe care o exprimă cele două conjuncţii adversative. De data aceasta nu poate fi vorba de o greşeală propriu-zisă, ca în cazul lui dar urmat de însă , cu atât mai mult cu cât construcţiile citate se întâlnesc frecvent în exprimarea unor oameni instruiţi şi cultivaţi.
Un alt clişeu lingvistic se manifestă astăzi în vorbirea tinerilor care folosesc aproape în fiecare propoziţie rostită conjuncţia conclusivă deci.
„ Deci am fost acolo şi deci nu mai este nicio problemă care v-ar putea afecta şi deci trebuie să vă liniştiţi.”Tendinţa de folosire a acestui cuvânt este foarte puternică în limbajul tinerilor şi chiar al unor oameni care vor să impresioneze, vor să pară mai cultivaţi, considerând că , în acest fel,se exprimă mai elevat.
Încă o tendinţă observată astăzi în vorbirea tinerilor constă în crearea unui adevărat grad de comparaţie la substantiv, prin enunţuri de tipul:
-„ El este băiat de băiat.”
- „Am văzut un film de film.”
- „Colega mea este o fată de fată.”
-„Am dat un examen de examen.”
Superlativul absolut este sugerat de repetiţia substantivelor băiat, film, fată, examen precedate de prepoziţia de .Sensul acestor construcţii poate fi:băiat foarte bun, film interesant, fată deosebită, examen uşor.Exprimările de tipul acesta au tendinţa de a se apropia tot mai mult de construcţiile argotice, în sensul că, apărând astăzi în vorbirea elevilor sau studenţilor, nu pot fi înţelese de altă categorie de persoane.De asemenea, o altă încercare de forţare a gradului de comparaţie la substantive este şi repetarea acestora fără niciun element de legătură, ca în exemplele:
- „Mi-e foame, foame.”
- „Am o maşină, maşină.”
Substantivele foame şi maşină exprimă superlativul absolut.
Pentru redarea superlativului absolut apelăm la numeroase mijloace expresive.Dintre acestea, este cel mai frecvent procedeul construirii superlativului pe baza pozitivului, însoţit de adverbe care, prin conţinutul lor semantic, exprimă ideea de superlativ:extraordinar, grozav,minunat, neînchipuit, nemaipomenit, nesfârşit, nespus, teribil, sau cu locuţiuni adverbiale ca:din cale-afară, cu totul şi cu totul.
O tendinţă în exprimarea actuală este aceea când se repetă ideea de superlativ prin alăturarea unor adverbe sau locuţiuni adverbiale cu acelaşi sens:
“Este extraordinar de grozav.”
„Întâmplarea aceasta este teribil de nemaipomenită.”
„Excursia aceasta este din cale-afară de minunată.”
Enunţurile de acest tip sunt, de fapt, nişte greşeli comise din dorinţa de a impresiona, de a epata, dar care trebuie evitate într-o exprimare îngrijită.În plus există şi adjectivele neologice care în latină sunt comparative sau superlative şi au tendinţa să fie folosite greşit.Din păcate auzim frecvent construcţii de felul:”Acest moment este foarte optim.” Era mai superior,mai extraordinar,mai suprem, cel mai suprem.” Aceste greşeli, rezultate din repetarea sensului de superlativ,sunt nişte pleonasme.Se ştie că nu pot avea grade de comparaţie adjectivele care exprimă însuşiri cu caracter absolut,adică însuşiri care, prin natura lor, nu suportă comparaţie.Aşa sunt:viu, mort, veşnic, general, perfect, principal, desăvârşit, complet, întreg, unic.Totuşi există în vorbirea unor oameni construcţii cu repetiţia acestor adjective:mai perfect, mai complet, mai unic, perfect perfect,complet complet.
Printre problemele de corectitudine a exprimării puse de coordonarea părţilor de propoziţie şi propoziţiilor, una dintre cele mai importante este şi repetarea sau nerepetarea unor cuvinte ajutătoare, ca: prepoziţii, articole, adverbe din cadrul gradelor de comparaţie, negaţia şi pronumele reflexiv, conjuncţiile subordonatoare, pronumele şi adverbele relative, verbele auxiliare sau copulative.Nerepetarea acestora este permisă ca un mijloc de economie dar numai dacă nu conduce la construcţii confuze, ambigue.La coordonarea unor părţi de propoziţie construite cu aceeaşi prepoziţie, aceasta trebuie repetată înaintea fiecărui termen coordonat, pentru a i se identifica funcţia sintactică.Prepoziţia se poate repeta în exprimarea raportului de coordonare prin conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale:ci,ca şi, precum şi, şi....şi,nici....nici, fie....fie, ori....ori, sau....sau.Se spune numai:
„Revista va fi citită atât de elevi, cât şi de studenţi,sau va fi citită şi de elevi şi de studenţi.”
De asemenea, sunt cunoscute numeroase cazuri în care repetarea sau nerepetarea prepoziţiei de duce la crearea unor sensuri diferite.Un exemplu în acest sens îl constituie coordonarea a două adjective sau adverbe în construcţii echivalente cu superlativul absolut .“El este extraordinar de serios şi harnic.”
În acest caz, dacă nu se repetă prepoziţia de , al doilea adjectiv poate fi înţeles ca fiind la gradul pozitiv.Alteori, construcţiile fără repetarea prepoziţiei conduc la ideea de întreg, pe când nerepetarea acesteia contribuie la înţelegerea separată a noţiunilor.De exemplu, în construcţii ca:“A pictat flori de primăvară şi toamnă.”„Au cumpărat caiete de matematică şi română”.,cu nerepetarea prepoziţiei sugerează prezenţa amestecată, în timp ce repetarea acesteia indică existenţa a două lucruri diferite.Interesant de remarcat este şi faptul că în limba română actuală există o tendinţă de creare a unor construcţii coordonate cu repetarea prepoziţiei:” de ieri, de alaltăieri, de voie, de nevoie, de bine, de rău, de fapt şi de drept, de ici,de colo.” Astăzi se manifestă o puternică tendinţă de nerepetare a prepoziţiei de , ca şi a altor prepoziţii.Monotonia rezultată din repetarea aceloraşi cuvinte,cum sunt prepoziţiile, conjuncţiile, pronumele, adverbele relative, articolele, pronumele şi adjectivele demonstrative, poate fi evitată prin sinonimia gramaticală.
Iată mai întâi un exemplu de repetare a pronumelui care:
„Băiatul care a scris compunerea care a fost premiată anul care a trecut.”
Chiar şi în limba presei apar astfel de repetiţii:
“S-a adăugat la terminarea acestei investiţii că aceste străzi vor dispune de aceste canale colectoare pentru apă.” (JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2009, p.25)
Pentru a evita repetiţia la demonstrative se poate recurge la înlocuirea lor cu unele echivalente lexicale, cuvinte sau locuţiuni prin care se exprimă apropierea sau depărtarea în timp şi spaţiu.Tot pentru a nu repeta pronumele demonstrative acesta şi acela se foloseşte şi pronumele personal de persoana a treia.În loc de :
“Acesta nu ştia nimic despre acesta” ,se poate spune:
“El nu ştia nimic despre acesta.”
În încheierea acestui studiu, aş adăuga faptul că este necesară o atenţie mult mai mare exprimării,prin evitarea unor repetiţii monotone, obositoare, nu numai în vorbirea curentă, ci şi în cea a presei.Numai astfel se pot evita greşelile şi se va obţine coerenţă şi corectitudine în comunicare.
]]>
Publicat în 22. 04. 2021 de Iulia-Marinela Ochian
| Etichetat cu: greşeli de exprimare, repetiţie, stilistică
Categorie: cercetare educaţională
TENDINŢE ŞI GREŞELI ÎN UTILIZAREA REPETIŢIEI
-STUDIU-
PROF. OCHIAN IULIA-MARINELA
COLEGIUL AUTO TRAIAN VUIA TG-JIU
Repetiţia propriu-zisă,folosirea de două sau mai multe ori,în contexte apropiate a aceluiaşi cuvânt sau a unor cuvinte din aceeaşi familie lexicală “o greşeală de ordin stilistic,mai curând o stângăcie decât o greşeală”.(GA,II-Gramatica limbii române, vol.I,II, ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Bucureşti, EA, 1966.
Nu este vorba aici de repetiţia ca procedeu sintactic prin care se exprimă durata unei acţiuni, nuanţe de superlativ şi alte valori gramaticale , ci de repetiţia datorată lipsei de atenţie, obositoare.Aceasta denotă sărăcia lexicală a vorbitorului.Deci, când ea nu este justificată ca procedeu sintactic sau stilistic, ea poate fi considerată greşeală.Din păcate,unele ziare, reviste şi emisiuni de televiziune ne oferă deseori asemenea exemple:
„În orice caz, nu este cazul.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU Nr.30/2002,p.3)
Toţi cei de faţă au susţinut elaborarea unui program de restaurare a sectorului minier care să cuprindă un program special.
„ Codul poştal este un cod format din cifre sau litere.Generarea codurilor se poate face atribuind semnificaţii codului, astfel încât codul să conţină diferite informaţii.”
( AEVĂRUL-Nr.3994/2003,p.12)
“Strategia miza pe determinarea lui să se răzgândească.Sursele citate spun că mai mulţi lideri l-au făcut să se răzgândească dar el nu s-a răzgândit şi a declarat că nu va pleca din partid.”
(JURNALUL NAŢIONAL 19.04.2003,p.4)
Alte exemple ne sunt oferite de Academia Caţavencu:
„Durata pregătirilor de război nu poate dura la infinit.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU nr.11/2003,p.4)
“Vă prezentăm în continuare fragmente din înregistrarea audierii, edificatoare în privinţa duratei audierii.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU nr 11/2003,p. 6)
În primul exemplu verbul a dura repetă subiectul durata.Soluţia pentru evitarea acestei repetiţii ar fi înlocuirea verbului cu un sinonim, de exemplu a continua sau a se menţine.În al doilea caz, substantivul audierea folosit la genitiv este repetat la distanţă tot prin aceeaşi formă de genitiv.Pentru înlăturarea repetiţiei se poate face apel la înlocuirea cuvântului audierii cu pronumele demonstrativ acesteia.
O situaţie interesantă este cea în care repetiţia apare într-o formă pleonastică:
„Pământul terestru e obosit, apa şi aerul sunt poluate.”
( JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2003,p.21)
În acest caz subiectul pământul a fost repetat printr-un sinonim, deci printr-un cuvânt cu acelaşi sens.Repetiţia obositoare,devenind un adevărat clişeu lingvistic,un tic verbal,sugerează sărăcia vocabularului şi creează stări de monotonie, ca în următoarele exemple:” Ministerul stabileşte preţul medicamentelor.Medicamentele au un preţ de intrare în ţară, exprimat în moneda ţării producătoare. Un medicament nou este aprobat de Asociaţia Naţională a medicamentului, iar pe toată durata comercializării, medicamentului i se poate micşora preţul”. ( JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2003,p.18)
O soluţie pentru înlăturarea repetiţiei ar fi înlocuirea substantivului cu un pronume personal sau demonstrativ.Exemple de acest fel apar şi în Academia Caţavencu în unele exprimări de genul:
“Topul celor mai bogaţi o sută de români ne-a făcut să înţelegem încă o dată că un top al celor mai săraci români este imposibil de stabilit.” (ACADEMIA CAŢAVENCU 45./2002 p.7)
“Şi zicea că e vizitat de un spirit, care încă mai e prieten cu acel spirit, deci aş vrea să-l rugaţi pe domnul acela să-i spună spiritului că acum două seri l-am văzut pe al doilea.”(ACADEMIA CAŢAVENCU 45/2002,p.8)
În aceste cazuri, repetiţia nu mai este posibilă dacă se foloseşte un sinonim al cuvântului repetat. De exemplu,în primul enunţ topul poate fi înlocuit cu unul din substantivele clasament sau ierarhie, iar în al doilea cuvântul spiritul ar putea fi înlocuit cu substantivul suflet sau cu unul din pronumele personale lui sau el.
Repetiţia este întâlnită şi în emisiunile de televiziune,în exprimarea unor prezentatori:
“Într-adevăr există atât persoane publice care încalcă legea, cât şi persoane publice de stat care o fac, dar nu cred că există persoane publice a căror viaţă are relevanţă.”
(emisiune TV,25.11.2002)
Ar fi de dorit ca exprimările de felul acesta să dispară, mai ales din vocabularul unor oameni care pretend a fi instruiţi şi care consider că sunt modele pentru cei din jur.Uneori repetiţia este o încercare stângace de a evita confuziile care ar putea rezulta din felul cum a fost începută fraza.De exemplu:
„În noua ediţie cartea cuprinde o parte mai dezvoltată în ceea ce priveşte îngrijirea apartamentelor,cuprinde descrierea şi metodele de folosire a materialelor nou apărute care se pot întrebuinţa la întreţinerea locuinţei.” (ADEVĂRUL 2381/2000,p.3)
În acest caz ,autorul a repetat verbul a cuprinde pentru a fi sigur că descrierea şi metodele vor fi înţelese drept complemente directe ale acestui verb şi nu ale lui priveşte. Alteori asistăm la repetarea unor cuvinte polisemantice întrebuinţate de fiecare dată în alt sens: “posibilitatea de a-şi dezvolta posibilităţile, opera de valorificare a operelor,cadrele didactice din cadrul şcolii.”
Repetiţia poate prezenta şi tipuri interesante din punct de vedere gramatical.Unul dintre ele constă în repetarea unor unelte sau construcţii gramaticale.În acest sens există tendinţa de a înlătura conjuncţiile cu acelaşi sens:
- dar,însă- A bătut la uşă,dar însă n-a intrat.
- ci, dimpotrivă- N-a aşteptat , ci dimpotrivă a plecat.
- însă, în schimb- Am citit de mai multe ori, însă în schimb n-am înţeles.
În aceste exemple menţionăm folosirea repetiţiei pleonastice a conjuncţiilor cu aceeaşi valoare adversativă.Conjuncţiile ci şi dar apar de mai multe ori însoţite de adverbe şi locuţiuni adverbiale , al căror sens este tot adversativ.
Ei nu-l simpatizează,ci dimpotrivă, îl dispreţuiesc.
Prezenţa lui dimpotrivă şi a lui în schimb după ci şi dar se explică prin necesitatea de a întări poziţia pe care o exprimă cele două conjuncţii adversative. De data aceasta nu poate fi vorba de o greşeală propriu-zisă, ca în cazul lui dar urmat de însă , cu atât mai mult cu cât construcţiile citate se întâlnesc frecvent în exprimarea unor oameni instruiţi şi cultivaţi.
Un alt clişeu lingvistic se manifestă astăzi în vorbirea tinerilor care folosesc aproape în fiecare propoziţie rostită conjuncţia conclusivă deci.
„ Deci am fost acolo şi deci nu mai este nicio problemă care v-ar putea afecta şi deci trebuie să vă liniştiţi.”Tendinţa de folosire a acestui cuvânt este foarte puternică în limbajul tinerilor şi chiar al unor oameni care vor să impresioneze, vor să pară mai cultivaţi, considerând că , în acest fel,se exprimă mai elevat.
Încă o tendinţă observată astăzi în vorbirea tinerilor constă în crearea unui adevărat grad de comparaţie la substantiv, prin enunţuri de tipul:
-„ El este băiat de băiat.”
- „Am văzut un film de film.”
- „Colega mea este o fată de fată.”
-„Am dat un examen de examen.”
Superlativul absolut este sugerat de repetiţia substantivelor băiat, film, fată, examen precedate de prepoziţia de .Sensul acestor construcţii poate fi:băiat foarte bun, film interesant, fată deosebită, examen uşor.Exprimările de tipul acesta au tendinţa de a se apropia tot mai mult de construcţiile argotice, în sensul că, apărând astăzi în vorbirea elevilor sau studenţilor, nu pot fi înţelese de altă categorie de persoane.De asemenea, o altă încercare de forţare a gradului de comparaţie la substantive este şi repetarea acestora fără niciun element de legătură, ca în exemplele:
- „Mi-e foame, foame.”
- „Am o maşină, maşină.”
Substantivele foame şi maşină exprimă superlativul absolut.
Pentru redarea superlativului absolut apelăm la numeroase mijloace expresive.Dintre acestea, este cel mai frecvent procedeul construirii superlativului pe baza pozitivului, însoţit de adverbe care, prin conţinutul lor semantic, exprimă ideea de superlativ:extraordinar, grozav,minunat, neînchipuit, nemaipomenit, nesfârşit, nespus, teribil, sau cu locuţiuni adverbiale ca:din cale-afară, cu totul şi cu totul.
O tendinţă în exprimarea actuală este aceea când se repetă ideea de superlativ prin alăturarea unor adverbe sau locuţiuni adverbiale cu acelaşi sens:
“Este extraordinar de grozav.”
„Întâmplarea aceasta este teribil de nemaipomenită.”
„Excursia aceasta este din cale-afară de minunată.”
Enunţurile de acest tip sunt, de fapt, nişte greşeli comise din dorinţa de a impresiona, de a epata, dar care trebuie evitate într-o exprimare îngrijită.În plus există şi adjectivele neologice care în latină sunt comparative sau superlative şi au tendinţa să fie folosite greşit.Din păcate auzim frecvent construcţii de felul:”Acest moment este foarte optim.” Era mai superior,mai extraordinar,mai suprem, cel mai suprem.” Aceste greşeli, rezultate din repetarea sensului de superlativ,sunt nişte pleonasme.Se ştie că nu pot avea grade de comparaţie adjectivele care exprimă însuşiri cu caracter absolut,adică însuşiri care, prin natura lor, nu suportă comparaţie.Aşa sunt:viu, mort, veşnic, general, perfect, principal, desăvârşit, complet, întreg, unic.Totuşi există în vorbirea unor oameni construcţii cu repetiţia acestor adjective:mai perfect, mai complet, mai unic, perfect perfect,complet complet.
Printre problemele de corectitudine a exprimării puse de coordonarea părţilor de propoziţie şi propoziţiilor, una dintre cele mai importante este şi repetarea sau nerepetarea unor cuvinte ajutătoare, ca: prepoziţii, articole, adverbe din cadrul gradelor de comparaţie, negaţia şi pronumele reflexiv, conjuncţiile subordonatoare, pronumele şi adverbele relative, verbele auxiliare sau copulative.Nerepetarea acestora este permisă ca un mijloc de economie dar numai dacă nu conduce la construcţii confuze, ambigue.La coordonarea unor părţi de propoziţie construite cu aceeaşi prepoziţie, aceasta trebuie repetată înaintea fiecărui termen coordonat, pentru a i se identifica funcţia sintactică.Prepoziţia se poate repeta în exprimarea raportului de coordonare prin conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale:ci,ca şi, precum şi, şi....şi,nici....nici, fie....fie, ori....ori, sau....sau.Se spune numai:
„Revista va fi citită atât de elevi, cât şi de studenţi,sau va fi citită şi de elevi şi de studenţi.”
De asemenea, sunt cunoscute numeroase cazuri în care repetarea sau nerepetarea prepoziţiei de duce la crearea unor sensuri diferite.Un exemplu în acest sens îl constituie coordonarea a două adjective sau adverbe în construcţii echivalente cu superlativul absolut .“El este extraordinar de serios şi harnic.”
În acest caz, dacă nu se repetă prepoziţia de , al doilea adjectiv poate fi înţeles ca fiind la gradul pozitiv.Alteori, construcţiile fără repetarea prepoziţiei conduc la ideea de întreg, pe când nerepetarea acesteia contribuie la înţelegerea separată a noţiunilor.De exemplu, în construcţii ca:“A pictat flori de primăvară şi toamnă.”„Au cumpărat caiete de matematică şi română”.,cu nerepetarea prepoziţiei sugerează prezenţa amestecată, în timp ce repetarea acesteia indică existenţa a două lucruri diferite.Interesant de remarcat este şi faptul că în limba română actuală există o tendinţă de creare a unor construcţii coordonate cu repetarea prepoziţiei:” de ieri, de alaltăieri, de voie, de nevoie, de bine, de rău, de fapt şi de drept, de ici,de colo.” Astăzi se manifestă o puternică tendinţă de nerepetare a prepoziţiei de , ca şi a altor prepoziţii.Monotonia rezultată din repetarea aceloraşi cuvinte,cum sunt prepoziţiile, conjuncţiile, pronumele, adverbele relative, articolele, pronumele şi adjectivele demonstrative, poate fi evitată prin sinonimia gramaticală.
Iată mai întâi un exemplu de repetare a pronumelui care:
„Băiatul care a scris compunerea care a fost premiată anul care a trecut.”
Chiar şi în limba presei apar astfel de repetiţii:
“S-a adăugat la terminarea acestei investiţii că aceste străzi vor dispune de aceste canale colectoare pentru apă.” (JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2009, p.25)
Pentru a evita repetiţia la demonstrative se poate recurge la înlocuirea lor cu unele echivalente lexicale, cuvinte sau locuţiuni prin care se exprimă apropierea sau depărtarea în timp şi spaţiu.Tot pentru a nu repeta pronumele demonstrative acesta şi acela se foloseşte şi pronumele personal de persoana a treia.În loc de :
“Acesta nu ştia nimic despre acesta” ,se poate spune:
“El nu ştia nimic despre acesta.”
În încheierea acestui studiu, aş adăuga faptul că este necesară o atenţie mult mai mare exprimării,prin evitarea unor repetiţii monotone, obositoare, nu numai în vorbirea curentă, ci şi în cea a presei.Numai astfel se pot evita greşelile şi se va obţine coerenţă şi corectitudine în comunicare.
]]>
TENDINŢE ŞI GREŞELI ÎN UTILIZAREA REPETIŢIEI
-STUDIU-
PROF. OCHIAN IULIA-MARINELA
COLEGIUL AUTO TRAIAN VUIA TG-JIU
Repetiţia propriu-zisă,folosirea de două sau mai multe ori,în contexte apropiate a aceluiaşi cuvânt sau a unor cuvinte din aceeaşi familie lexicală “o greşeală de ordin stilistic,mai curând o stângăcie decât o greşeală”.(GA,II-Gramatica limbii române, vol.I,II, ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Bucureşti, EA, 1966.
Nu este vorba aici de repetiţia ca procedeu sintactic prin care se exprimă durata unei acţiuni, nuanţe de superlativ şi alte valori gramaticale , ci de repetiţia datorată lipsei de atenţie, obositoare.Aceasta denotă sărăcia lexicală a vorbitorului.Deci, când ea nu este justificată ca procedeu sintactic sau stilistic, ea poate fi considerată greşeală.Din păcate,unele ziare, reviste şi emisiuni de televiziune ne oferă deseori asemenea exemple:
„În orice caz, nu este cazul.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU Nr.30/2002,p.3)
Toţi cei de faţă au susţinut elaborarea unui program de restaurare a sectorului minier care să cuprindă un program special.
„ Codul poştal este un cod format din cifre sau litere.Generarea codurilor se poate face atribuind semnificaţii codului, astfel încât codul să conţină diferite informaţii.”
( AEVĂRUL-Nr.3994/2003,p.12)
“Strategia miza pe determinarea lui să se răzgândească.Sursele citate spun că mai mulţi lideri l-au făcut să se răzgândească dar el nu s-a răzgândit şi a declarat că nu va pleca din partid.”
(JURNALUL NAŢIONAL 19.04.2003,p.4)
Alte exemple ne sunt oferite de Academia Caţavencu:
„Durata pregătirilor de război nu poate dura la infinit.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU nr.11/2003,p.4)
“Vă prezentăm în continuare fragmente din înregistrarea audierii, edificatoare în privinţa duratei audierii.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU nr 11/2003,p. 6)
În primul exemplu verbul a dura repetă subiectul durata.Soluţia pentru evitarea acestei repetiţii ar fi înlocuirea verbului cu un sinonim, de exemplu a continua sau a se menţine.În al doilea caz, substantivul audierea folosit la genitiv este repetat la distanţă tot prin aceeaşi formă de genitiv.Pentru înlăturarea repetiţiei se poate face apel la înlocuirea cuvântului audierii cu pronumele demonstrativ acesteia.
O situaţie interesantă este cea în care repetiţia apare într-o formă pleonastică:
„Pământul terestru e obosit, apa şi aerul sunt poluate.”
( JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2003,p.21)
În acest caz subiectul pământul a fost repetat printr-un sinonim, deci printr-un cuvânt cu acelaşi sens.Repetiţia obositoare,devenind un adevărat clişeu lingvistic,un tic verbal,sugerează sărăcia vocabularului şi creează stări de monotonie, ca în următoarele exemple:” Ministerul stabileşte preţul medicamentelor.Medicamentele au un preţ de intrare în ţară, exprimat în moneda ţării producătoare. Un medicament nou este aprobat de Asociaţia Naţională a medicamentului, iar pe toată durata comercializării, medicamentului i se poate micşora preţul”. ( JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2003,p.18)
O soluţie pentru înlăturarea repetiţiei ar fi înlocuirea substantivului cu un pronume personal sau demonstrativ.Exemple de acest fel apar şi în Academia Caţavencu în unele exprimări de genul:
“Topul celor mai bogaţi o sută de români ne-a făcut să înţelegem încă o dată că un top al celor mai săraci români este imposibil de stabilit.” (ACADEMIA CAŢAVENCU 45./2002 p.7)
“Şi zicea că e vizitat de un spirit, care încă mai e prieten cu acel spirit, deci aş vrea să-l rugaţi pe domnul acela să-i spună spiritului că acum două seri l-am văzut pe al doilea.”(ACADEMIA CAŢAVENCU 45/2002,p.8)
În aceste cazuri, repetiţia nu mai este posibilă dacă se foloseşte un sinonim al cuvântului repetat. De exemplu,în primul enunţ topul poate fi înlocuit cu unul din substantivele clasament sau ierarhie, iar în al doilea cuvântul spiritul ar putea fi înlocuit cu substantivul suflet sau cu unul din pronumele personale lui sau el.
Repetiţia este întâlnită şi în emisiunile de televiziune,în exprimarea unor prezentatori:
“Într-adevăr există atât persoane publice care încalcă legea, cât şi persoane publice de stat care o fac, dar nu cred că există persoane publice a căror viaţă are relevanţă.”
(emisiune TV,25.11.2002)
Ar fi de dorit ca exprimările de felul acesta să dispară, mai ales din vocabularul unor oameni care pretend a fi instruiţi şi care consider că sunt modele pentru cei din jur.Uneori repetiţia este o încercare stângace de a evita confuziile care ar putea rezulta din felul cum a fost începută fraza.De exemplu:
„În noua ediţie cartea cuprinde o parte mai dezvoltată în ceea ce priveşte îngrijirea apartamentelor,cuprinde descrierea şi metodele de folosire a materialelor nou apărute care se pot întrebuinţa la întreţinerea locuinţei.” (ADEVĂRUL 2381/2000,p.3)
În acest caz ,autorul a repetat verbul a cuprinde pentru a fi sigur că descrierea şi metodele vor fi înţelese drept complemente directe ale acestui verb şi nu ale lui priveşte. Alteori asistăm la repetarea unor cuvinte polisemantice întrebuinţate de fiecare dată în alt sens: “posibilitatea de a-şi dezvolta posibilităţile, opera de valorificare a operelor,cadrele didactice din cadrul şcolii.”
Repetiţia poate prezenta şi tipuri interesante din punct de vedere gramatical.Unul dintre ele constă în repetarea unor unelte sau construcţii gramaticale.În acest sens există tendinţa de a înlătura conjuncţiile cu acelaşi sens:
- dar,însă- A bătut la uşă,dar însă n-a intrat.
- ci, dimpotrivă- N-a aşteptat , ci dimpotrivă a plecat.
- însă, în schimb- Am citit de mai multe ori, însă în schimb n-am înţeles.
În aceste exemple menţionăm folosirea repetiţiei pleonastice a conjuncţiilor cu aceeaşi valoare adversativă.Conjuncţiile ci şi dar apar de mai multe ori însoţite de adverbe şi locuţiuni adverbiale , al căror sens este tot adversativ.
Ei nu-l simpatizează,ci dimpotrivă, îl dispreţuiesc.
Prezenţa lui dimpotrivă şi a lui în schimb după ci şi dar se explică prin necesitatea de a întări poziţia pe care o exprimă cele două conjuncţii adversative. De data aceasta nu poate fi vorba de o greşeală propriu-zisă, ca în cazul lui dar urmat de însă , cu atât mai mult cu cât construcţiile citate se întâlnesc frecvent în exprimarea unor oameni instruiţi şi cultivaţi.
Un alt clişeu lingvistic se manifestă astăzi în vorbirea tinerilor care folosesc aproape în fiecare propoziţie rostită conjuncţia conclusivă deci.
„ Deci am fost acolo şi deci nu mai este nicio problemă care v-ar putea afecta şi deci trebuie să vă liniştiţi.”Tendinţa de folosire a acestui cuvânt este foarte puternică în limbajul tinerilor şi chiar al unor oameni care vor să impresioneze, vor să pară mai cultivaţi, considerând că , în acest fel,se exprimă mai elevat.
Încă o tendinţă observată astăzi în vorbirea tinerilor constă în crearea unui adevărat grad de comparaţie la substantiv, prin enunţuri de tipul:
-„ El este băiat de băiat.”
- „Am văzut un film de film.”
- „Colega mea este o fată de fată.”
-„Am dat un examen de examen.”
Superlativul absolut este sugerat de repetiţia substantivelor băiat, film, fată, examen precedate de prepoziţia de .Sensul acestor construcţii poate fi:băiat foarte bun, film interesant, fată deosebită, examen uşor.Exprimările de tipul acesta au tendinţa de a se apropia tot mai mult de construcţiile argotice, în sensul că, apărând astăzi în vorbirea elevilor sau studenţilor, nu pot fi înţelese de altă categorie de persoane.De asemenea, o altă încercare de forţare a gradului de comparaţie la substantive este şi repetarea acestora fără niciun element de legătură, ca în exemplele:
- „Mi-e foame, foame.”
- „Am o maşină, maşină.”
Substantivele foame şi maşină exprimă superlativul absolut.
Pentru redarea superlativului absolut apelăm la numeroase mijloace expresive.Dintre acestea, este cel mai frecvent procedeul construirii superlativului pe baza pozitivului, însoţit de adverbe care, prin conţinutul lor semantic, exprimă ideea de superlativ:extraordinar, grozav,minunat, neînchipuit, nemaipomenit, nesfârşit, nespus, teribil, sau cu locuţiuni adverbiale ca:din cale-afară, cu totul şi cu totul.
O tendinţă în exprimarea actuală este aceea când se repetă ideea de superlativ prin alăturarea unor adverbe sau locuţiuni adverbiale cu acelaşi sens:
“Este extraordinar de grozav.”
„Întâmplarea aceasta este teribil de nemaipomenită.”
„Excursia aceasta este din cale-afară de minunată.”
Enunţurile de acest tip sunt, de fapt, nişte greşeli comise din dorinţa de a impresiona, de a epata, dar care trebuie evitate într-o exprimare îngrijită.În plus există şi adjectivele neologice care în latină sunt comparative sau superlative şi au tendinţa să fie folosite greşit.Din păcate auzim frecvent construcţii de felul:”Acest moment este foarte optim.” Era mai superior,mai extraordinar,mai suprem, cel mai suprem.” Aceste greşeli, rezultate din repetarea sensului de superlativ,sunt nişte pleonasme.Se ştie că nu pot avea grade de comparaţie adjectivele care exprimă însuşiri cu caracter absolut,adică însuşiri care, prin natura lor, nu suportă comparaţie.Aşa sunt:viu, mort, veşnic, general, perfect, principal, desăvârşit, complet, întreg, unic.Totuşi există în vorbirea unor oameni construcţii cu repetiţia acestor adjective:mai perfect, mai complet, mai unic, perfect perfect,complet complet.
Printre problemele de corectitudine a exprimării puse de coordonarea părţilor de propoziţie şi propoziţiilor, una dintre cele mai importante este şi repetarea sau nerepetarea unor cuvinte ajutătoare, ca: prepoziţii, articole, adverbe din cadrul gradelor de comparaţie, negaţia şi pronumele reflexiv, conjuncţiile subordonatoare, pronumele şi adverbele relative, verbele auxiliare sau copulative.Nerepetarea acestora este permisă ca un mijloc de economie dar numai dacă nu conduce la construcţii confuze, ambigue.La coordonarea unor părţi de propoziţie construite cu aceeaşi prepoziţie, aceasta trebuie repetată înaintea fiecărui termen coordonat, pentru a i se identifica funcţia sintactică.Prepoziţia se poate repeta în exprimarea raportului de coordonare prin conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale:ci,ca şi, precum şi, şi....şi,nici....nici, fie....fie, ori....ori, sau....sau.Se spune numai:
„Revista va fi citită atât de elevi, cât şi de studenţi,sau va fi citită şi de elevi şi de studenţi.”
De asemenea, sunt cunoscute numeroase cazuri în care repetarea sau nerepetarea prepoziţiei de duce la crearea unor sensuri diferite.Un exemplu în acest sens îl constituie coordonarea a două adjective sau adverbe în construcţii echivalente cu superlativul absolut .“El este extraordinar de serios şi harnic.”
În acest caz, dacă nu se repetă prepoziţia de , al doilea adjectiv poate fi înţeles ca fiind la gradul pozitiv.Alteori, construcţiile fără repetarea prepoziţiei conduc la ideea de întreg, pe când nerepetarea acesteia contribuie la înţelegerea separată a noţiunilor.De exemplu, în construcţii ca:“A pictat flori de primăvară şi toamnă.”„Au cumpărat caiete de matematică şi română”.,cu nerepetarea prepoziţiei sugerează prezenţa amestecată, în timp ce repetarea acesteia indică existenţa a două lucruri diferite.Interesant de remarcat este şi faptul că în limba română actuală există o tendinţă de creare a unor construcţii coordonate cu repetarea prepoziţiei:” de ieri, de alaltăieri, de voie, de nevoie, de bine, de rău, de fapt şi de drept, de ici,de colo.” Astăzi se manifestă o puternică tendinţă de nerepetare a prepoziţiei de , ca şi a altor prepoziţii.Monotonia rezultată din repetarea aceloraşi cuvinte,cum sunt prepoziţiile, conjuncţiile, pronumele, adverbele relative, articolele, pronumele şi adjectivele demonstrative, poate fi evitată prin sinonimia gramaticală.
Iată mai întâi un exemplu de repetare a pronumelui care:
„Băiatul care a scris compunerea care a fost premiată anul care a trecut.”
Chiar şi în limba presei apar astfel de repetiţii:
“S-a adăugat la terminarea acestei investiţii că aceste străzi vor dispune de aceste canale colectoare pentru apă.” (JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2009, p.25)
Pentru a evita repetiţia la demonstrative se poate recurge la înlocuirea lor cu unele echivalente lexicale, cuvinte sau locuţiuni prin care se exprimă apropierea sau depărtarea în timp şi spaţiu.Tot pentru a nu repeta pronumele demonstrative acesta şi acela se foloseşte şi pronumele personal de persoana a treia.În loc de :
“Acesta nu ştia nimic despre acesta” ,se poate spune:
“El nu ştia nimic despre acesta.”
În încheierea acestui studiu, aş adăuga faptul că este necesară o atenţie mult mai mare exprimării,prin evitarea unor repetiţii monotone, obositoare, nu numai în vorbirea curentă, ci şi în cea a presei.Numai astfel se pot evita greşelile şi se va obţine coerenţă şi corectitudine în comunicare.
]]>
Publicat în 22. 04. 2021 de Iulia-Marinela Ochian
| Etichetat cu: greşeli de exprimare, repetiţie, stilistică
Categorie: cercetare educaţională
TENDINŢE ŞI GREŞELI ÎN UTILIZAREA REPETIŢIEI
-STUDIU-
PROF. OCHIAN IULIA-MARINELA
COLEGIUL AUTO TRAIAN VUIA TG-JIU
Repetiţia propriu-zisă,folosirea de două sau mai multe ori,în contexte apropiate a aceluiaşi cuvânt sau a unor cuvinte din aceeaşi familie lexicală “o greşeală de ordin stilistic,mai curând o stângăcie decât o greşeală”.(GA,II-Gramatica limbii române, vol.I,II, ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Bucureşti, EA, 1966.
Nu este vorba aici de repetiţia ca procedeu sintactic prin care se exprimă durata unei acţiuni, nuanţe de superlativ şi alte valori gramaticale , ci de repetiţia datorată lipsei de atenţie, obositoare.Aceasta denotă sărăcia lexicală a vorbitorului.Deci, când ea nu este justificată ca procedeu sintactic sau stilistic, ea poate fi considerată greşeală.Din păcate,unele ziare, reviste şi emisiuni de televiziune ne oferă deseori asemenea exemple:
„În orice caz, nu este cazul.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU Nr.30/2002,p.3)
Toţi cei de faţă au susţinut elaborarea unui program de restaurare a sectorului minier care să cuprindă un program special.
„ Codul poştal este un cod format din cifre sau litere.Generarea codurilor se poate face atribuind semnificaţii codului, astfel încât codul să conţină diferite informaţii.”
( AEVĂRUL-Nr.3994/2003,p.12)
“Strategia miza pe determinarea lui să se răzgândească.Sursele citate spun că mai mulţi lideri l-au făcut să se răzgândească dar el nu s-a răzgândit şi a declarat că nu va pleca din partid.”
(JURNALUL NAŢIONAL 19.04.2003,p.4)
Alte exemple ne sunt oferite de Academia Caţavencu:
„Durata pregătirilor de război nu poate dura la infinit.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU nr.11/2003,p.4)
“Vă prezentăm în continuare fragmente din înregistrarea audierii, edificatoare în privinţa duratei audierii.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU nr 11/2003,p. 6)
În primul exemplu verbul a dura repetă subiectul durata.Soluţia pentru evitarea acestei repetiţii ar fi înlocuirea verbului cu un sinonim, de exemplu a continua sau a se menţine.În al doilea caz, substantivul audierea folosit la genitiv este repetat la distanţă tot prin aceeaşi formă de genitiv.Pentru înlăturarea repetiţiei se poate face apel la înlocuirea cuvântului audierii cu pronumele demonstrativ acesteia.
O situaţie interesantă este cea în care repetiţia apare într-o formă pleonastică:
„Pământul terestru e obosit, apa şi aerul sunt poluate.”
( JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2003,p.21)
În acest caz subiectul pământul a fost repetat printr-un sinonim, deci printr-un cuvânt cu acelaşi sens.Repetiţia obositoare,devenind un adevărat clişeu lingvistic,un tic verbal,sugerează sărăcia vocabularului şi creează stări de monotonie, ca în următoarele exemple:” Ministerul stabileşte preţul medicamentelor.Medicamentele au un preţ de intrare în ţară, exprimat în moneda ţării producătoare. Un medicament nou este aprobat de Asociaţia Naţională a medicamentului, iar pe toată durata comercializării, medicamentului i se poate micşora preţul”. ( JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2003,p.18)
O soluţie pentru înlăturarea repetiţiei ar fi înlocuirea substantivului cu un pronume personal sau demonstrativ.Exemple de acest fel apar şi în Academia Caţavencu în unele exprimări de genul:
“Topul celor mai bogaţi o sută de români ne-a făcut să înţelegem încă o dată că un top al celor mai săraci români este imposibil de stabilit.” (ACADEMIA CAŢAVENCU 45./2002 p.7)
“Şi zicea că e vizitat de un spirit, care încă mai e prieten cu acel spirit, deci aş vrea să-l rugaţi pe domnul acela să-i spună spiritului că acum două seri l-am văzut pe al doilea.”(ACADEMIA CAŢAVENCU 45/2002,p.8)
În aceste cazuri, repetiţia nu mai este posibilă dacă se foloseşte un sinonim al cuvântului repetat. De exemplu,în primul enunţ topul poate fi înlocuit cu unul din substantivele clasament sau ierarhie, iar în al doilea cuvântul spiritul ar putea fi înlocuit cu substantivul suflet sau cu unul din pronumele personale lui sau el.
Repetiţia este întâlnită şi în emisiunile de televiziune,în exprimarea unor prezentatori:
“Într-adevăr există atât persoane publice care încalcă legea, cât şi persoane publice de stat care o fac, dar nu cred că există persoane publice a căror viaţă are relevanţă.”
(emisiune TV,25.11.2002)
Ar fi de dorit ca exprimările de felul acesta să dispară, mai ales din vocabularul unor oameni care pretend a fi instruiţi şi care consider că sunt modele pentru cei din jur.Uneori repetiţia este o încercare stângace de a evita confuziile care ar putea rezulta din felul cum a fost începută fraza.De exemplu:
„În noua ediţie cartea cuprinde o parte mai dezvoltată în ceea ce priveşte îngrijirea apartamentelor,cuprinde descrierea şi metodele de folosire a materialelor nou apărute care se pot întrebuinţa la întreţinerea locuinţei.” (ADEVĂRUL 2381/2000,p.3)
În acest caz ,autorul a repetat verbul a cuprinde pentru a fi sigur că descrierea şi metodele vor fi înţelese drept complemente directe ale acestui verb şi nu ale lui priveşte. Alteori asistăm la repetarea unor cuvinte polisemantice întrebuinţate de fiecare dată în alt sens: “posibilitatea de a-şi dezvolta posibilităţile, opera de valorificare a operelor,cadrele didactice din cadrul şcolii.”
Repetiţia poate prezenta şi tipuri interesante din punct de vedere gramatical.Unul dintre ele constă în repetarea unor unelte sau construcţii gramaticale.În acest sens există tendinţa de a înlătura conjuncţiile cu acelaşi sens:
- dar,însă- A bătut la uşă,dar însă n-a intrat.
- ci, dimpotrivă- N-a aşteptat , ci dimpotrivă a plecat.
- însă, în schimb- Am citit de mai multe ori, însă în schimb n-am înţeles.
În aceste exemple menţionăm folosirea repetiţiei pleonastice a conjuncţiilor cu aceeaşi valoare adversativă.Conjuncţiile ci şi dar apar de mai multe ori însoţite de adverbe şi locuţiuni adverbiale , al căror sens este tot adversativ.
Ei nu-l simpatizează,ci dimpotrivă, îl dispreţuiesc.
Prezenţa lui dimpotrivă şi a lui în schimb după ci şi dar se explică prin necesitatea de a întări poziţia pe care o exprimă cele două conjuncţii adversative. De data aceasta nu poate fi vorba de o greşeală propriu-zisă, ca în cazul lui dar urmat de însă , cu atât mai mult cu cât construcţiile citate se întâlnesc frecvent în exprimarea unor oameni instruiţi şi cultivaţi.
Un alt clişeu lingvistic se manifestă astăzi în vorbirea tinerilor care folosesc aproape în fiecare propoziţie rostită conjuncţia conclusivă deci.
„ Deci am fost acolo şi deci nu mai este nicio problemă care v-ar putea afecta şi deci trebuie să vă liniştiţi.”Tendinţa de folosire a acestui cuvânt este foarte puternică în limbajul tinerilor şi chiar al unor oameni care vor să impresioneze, vor să pară mai cultivaţi, considerând că , în acest fel,se exprimă mai elevat.
Încă o tendinţă observată astăzi în vorbirea tinerilor constă în crearea unui adevărat grad de comparaţie la substantiv, prin enunţuri de tipul:
-„ El este băiat de băiat.”
- „Am văzut un film de film.”
- „Colega mea este o fată de fată.”
-„Am dat un examen de examen.”
Superlativul absolut este sugerat de repetiţia substantivelor băiat, film, fată, examen precedate de prepoziţia de .Sensul acestor construcţii poate fi:băiat foarte bun, film interesant, fată deosebită, examen uşor.Exprimările de tipul acesta au tendinţa de a se apropia tot mai mult de construcţiile argotice, în sensul că, apărând astăzi în vorbirea elevilor sau studenţilor, nu pot fi înţelese de altă categorie de persoane.De asemenea, o altă încercare de forţare a gradului de comparaţie la substantive este şi repetarea acestora fără niciun element de legătură, ca în exemplele:
- „Mi-e foame, foame.”
- „Am o maşină, maşină.”
Substantivele foame şi maşină exprimă superlativul absolut.
Pentru redarea superlativului absolut apelăm la numeroase mijloace expresive.Dintre acestea, este cel mai frecvent procedeul construirii superlativului pe baza pozitivului, însoţit de adverbe care, prin conţinutul lor semantic, exprimă ideea de superlativ:extraordinar, grozav,minunat, neînchipuit, nemaipomenit, nesfârşit, nespus, teribil, sau cu locuţiuni adverbiale ca:din cale-afară, cu totul şi cu totul.
O tendinţă în exprimarea actuală este aceea când se repetă ideea de superlativ prin alăturarea unor adverbe sau locuţiuni adverbiale cu acelaşi sens:
“Este extraordinar de grozav.”
„Întâmplarea aceasta este teribil de nemaipomenită.”
„Excursia aceasta este din cale-afară de minunată.”
Enunţurile de acest tip sunt, de fapt, nişte greşeli comise din dorinţa de a impresiona, de a epata, dar care trebuie evitate într-o exprimare îngrijită.În plus există şi adjectivele neologice care în latină sunt comparative sau superlative şi au tendinţa să fie folosite greşit.Din păcate auzim frecvent construcţii de felul:”Acest moment este foarte optim.” Era mai superior,mai extraordinar,mai suprem, cel mai suprem.” Aceste greşeli, rezultate din repetarea sensului de superlativ,sunt nişte pleonasme.Se ştie că nu pot avea grade de comparaţie adjectivele care exprimă însuşiri cu caracter absolut,adică însuşiri care, prin natura lor, nu suportă comparaţie.Aşa sunt:viu, mort, veşnic, general, perfect, principal, desăvârşit, complet, întreg, unic.Totuşi există în vorbirea unor oameni construcţii cu repetiţia acestor adjective:mai perfect, mai complet, mai unic, perfect perfect,complet complet.
Printre problemele de corectitudine a exprimării puse de coordonarea părţilor de propoziţie şi propoziţiilor, una dintre cele mai importante este şi repetarea sau nerepetarea unor cuvinte ajutătoare, ca: prepoziţii, articole, adverbe din cadrul gradelor de comparaţie, negaţia şi pronumele reflexiv, conjuncţiile subordonatoare, pronumele şi adverbele relative, verbele auxiliare sau copulative.Nerepetarea acestora este permisă ca un mijloc de economie dar numai dacă nu conduce la construcţii confuze, ambigue.La coordonarea unor părţi de propoziţie construite cu aceeaşi prepoziţie, aceasta trebuie repetată înaintea fiecărui termen coordonat, pentru a i se identifica funcţia sintactică.Prepoziţia se poate repeta în exprimarea raportului de coordonare prin conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale:ci,ca şi, precum şi, şi....şi,nici....nici, fie....fie, ori....ori, sau....sau.Se spune numai:
„Revista va fi citită atât de elevi, cât şi de studenţi,sau va fi citită şi de elevi şi de studenţi.”
De asemenea, sunt cunoscute numeroase cazuri în care repetarea sau nerepetarea prepoziţiei de duce la crearea unor sensuri diferite.Un exemplu în acest sens îl constituie coordonarea a două adjective sau adverbe în construcţii echivalente cu superlativul absolut .“El este extraordinar de serios şi harnic.”
În acest caz, dacă nu se repetă prepoziţia de , al doilea adjectiv poate fi înţeles ca fiind la gradul pozitiv.Alteori, construcţiile fără repetarea prepoziţiei conduc la ideea de întreg, pe când nerepetarea acesteia contribuie la înţelegerea separată a noţiunilor.De exemplu, în construcţii ca:“A pictat flori de primăvară şi toamnă.”„Au cumpărat caiete de matematică şi română”.,cu nerepetarea prepoziţiei sugerează prezenţa amestecată, în timp ce repetarea acesteia indică existenţa a două lucruri diferite.Interesant de remarcat este şi faptul că în limba română actuală există o tendinţă de creare a unor construcţii coordonate cu repetarea prepoziţiei:” de ieri, de alaltăieri, de voie, de nevoie, de bine, de rău, de fapt şi de drept, de ici,de colo.” Astăzi se manifestă o puternică tendinţă de nerepetare a prepoziţiei de , ca şi a altor prepoziţii.Monotonia rezultată din repetarea aceloraşi cuvinte,cum sunt prepoziţiile, conjuncţiile, pronumele, adverbele relative, articolele, pronumele şi adjectivele demonstrative, poate fi evitată prin sinonimia gramaticală.
Iată mai întâi un exemplu de repetare a pronumelui care:
„Băiatul care a scris compunerea care a fost premiată anul care a trecut.”
Chiar şi în limba presei apar astfel de repetiţii:
“S-a adăugat la terminarea acestei investiţii că aceste străzi vor dispune de aceste canale colectoare pentru apă.” (JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2009, p.25)
Pentru a evita repetiţia la demonstrative se poate recurge la înlocuirea lor cu unele echivalente lexicale, cuvinte sau locuţiuni prin care se exprimă apropierea sau depărtarea în timp şi spaţiu.Tot pentru a nu repeta pronumele demonstrative acesta şi acela se foloseşte şi pronumele personal de persoana a treia.În loc de :
“Acesta nu ştia nimic despre acesta” ,se poate spune:
“El nu ştia nimic despre acesta.”
În încheierea acestui studiu, aş adăuga faptul că este necesară o atenţie mult mai mare exprimării,prin evitarea unor repetiţii monotone, obositoare, nu numai în vorbirea curentă, ci şi în cea a presei.Numai astfel se pot evita greşelile şi se va obţine coerenţă şi corectitudine în comunicare.
]]>
- COMPARATIE INTRE METODA PALARIILOR GANDITOARE SI METODA CUBULUI – ARGUMENT Dezideratele de modernizare şi de perfecţionare a metodologiei didactice se înscriu pe direcţiile sporirii caracterului activ al metodelor de învăţământ, în aplicarea unor metode cu un pronunţat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucţionale, în suprapunerea problematizării pe fiecare metodă şi tehnică de învăţare, reuşind astfel să se aducă o însemnată contribuţie la dezvoltarea întregului potenţial al elevului. Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spunea Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată, bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de muncă independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă interdependentă. Într-o abordare modernă, profesorul/ învăţătorul se preocupă de crearea de ocazii de învăţare pentru elevii săi. În acest context, metodele pe care le va folosi sunt mijloacele prin care sunt configurate activităţile de învăţare ale elevilor. În absenţa unui inventar metodologic interiorizat (adică bine învăţat, mobil, în situaţie de a fi aplicat şi transferat în situaţii noi), activităţile elevilor nu pot fi anticipate interactiv, şi, cu atât mai puţin declanşate pe parcursul orelor. METODELE INTERACTIVE Metodele interactive sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Metodele interactive stimulează creativitatea, comunicarea, activizează toţi copii şi formeaă capacităţi: spiritul critic constructiv, independenţa în gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative, îndrazneţe de rezolvare a sarcinilor de învăţare. Noul , necunoscutul, cautarea de idei prin metodele interactive confera activitatii “mister didactic”, se constituie ca o “aventura a cunoasterii” in care copilul e paticipant activ pentru ca el intalneste probleme, situatii complexe pentru mintea lui de copil, dar in grup, prin analize, dezbate, descopera raspunurile la toate intrebarile, rezolva sarcini de invatare, se ismte responsabil si multumit la finalul activitatii. De ce metode interactive? Creeaza deprinderi; Faciliteaza invatarea in ritm propriu; Stimuleaza cooperarea, nu competitia; Sunt atractive; Pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de invatare. Valente formative ale metodelor interactive Stimuleaza implicarea activa in sarcina didactica; Exerseaza capacitatile de analiza a copiilor; Stimuleaza initiativa copiilor; Asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor, capacitatilor si priceperilor; Asigura un demers interactiv al actului predare -invatare- evaluare; Valorifica si stimuleaza potentialul creativ, originalitatea copiilor; Actioneaza asupra dezvoltarii gandirii critice a copiilor; Copiii devin responsabili in rezolvarea sarcinilor; Asigura dezvoltarea culturii “de grup” cooperarea, intrajutorarea. Incurajeaza autonomia copilului si promoveaza invatamantul prin cooperare. Copiii se comporta cu toleranta, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur. Invata sa argumenteze. Ce fac copiii? Copiii se ajuta unii pe altii sa invete, impartasindu-si ideile; Invata cum sa invete, se exprima liber, experimenteaza; Copiii trebuie sa fie capabili: - sa asigure conducerea grupului; - sa coordoneaza comunicarea; - sa stabileasca un climat de incredere; - sa poata lua decizii; - sa medieze conflicte; - sa fie motivati, sa actioneze conform cerintelor educatoarei. Ce face profesorul? Aranjeaza mobilierul din clasa in mod corespunzator. Ideal este formarea grupurilor in numar de cate 4 copii, aranjati de-o parte si de alta a unei banci; Stabileste criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilitatilor intr-un anumit domeniu, diferite jocuri) si dimensiunea grupului de la 2 la 6 copii; Stabileste regulile de lucru (se vorbeste pe rand, nu se ataca persoana, ci opinia sa, se consulta intre ei, nu se monopolizeaza discutia, nu rezolva unul singur sarcina, se lucreaza cu culori diferite); Explica foarte clar obiectivele activitatii, specifica timpul pe care il au copiii la dispozitie; Pregateste spatiul si materialele didactice necesare. Cateva dintre competentele profesorului: Partener – care poate modifica “scenariul” lectiei daca grupa o cere; Animator – care initiaza metode si explica copiilor, pregateste materialele didactice si prezinta scopurile invatarii; Pedagog – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii motiveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere; Scenograf, actor – care creeaza scenografia activitatii; Mediator – care rezolva potentialele conflicte ce pot aparea; Consilier – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii motveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere. Clasificarea metodelor interactive de grup Metode de predare – invatare: Metoda predarii- invatarii reciproce; Mozaicul ; Tehnica lotus; Metoda invatarii pe grupe mici; Metoda schimbarii perechii ; Metoda piramidei ; Invatarea dramatizata ; Metode de fixare si sistematizare: Cvintetul; Diagrama cauza-efect; Harta cognitiva; Panza de paianjen; Metode de rezolvare de probleme: Brainstormingul; Explozia stelara; Palariile ganditoare; Metoda cubului; Interviul de grup; Tehnica 6/3/5; Controversa creativa; Tehnica acvariului; Patrui colturi; Metode de cercetare: Proiectul de cercetare in grup; Experimentul; Portofoliul pe grupe; I. METODA “PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE” Definitie: Tehnica interactiva de stimulare a creativitatii are la baza interpretarea de roluri prin care copiii isi exprima liber gandirea, dar in acord cu semnificatia culorii palariutelor care definesc rolul. Sase palarii ganditoare: Şase moduri de a gândi Gândirea în paralel Un instrument de inovaţie Etape: • Se formeaza un grup de 6 copii; • Se impart palariutele ganditoare; • Se prezinta de catre profesor o situatie cat mai concis formulata pentru a fi inteleasa de copii; • Copiii dezbat situatia/ cazul expus tinand cont de culoarea palariei care defineste rolul. Semnificatia culorilor • Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuţiilor, extrage concluzii – clarifică • Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conţinutul textului, exact cum s-a întâmplat acţiunea, este neutru – informează • Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu se justifică – spune ce simte • Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar judecăţi negative – identifică greşelile • Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluţii alternative, idei noi, dă frâu imaginaţiei {Ce trebuie făcut?} – generează idei noi • Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează optimist posibilităţile, crează finalul – efortul aduce beneficii Beneficiile metodei: Copiii invata : Sa comunice ce simt fara retinere; Sa comunice liber gandurile, dar din perspectiva semnificatiei culorii; Sa-si exteriorizeze emotiile, sentimentele; Sa evite greselile; Sa ia decizii; Sa cunoasca semnificatia fiecarei culori; Sa-si schimbe modul de a gandi experimentand un altul. In cadrul disciplinei limba si literatura romana, metoda poate fi integrata in diferite momente ale activitatilor: povestirea, memorizarea, convorbirea, lectura dupa imagini II. METODA CUBULUI Definitie: Metoda cubului este o metoda interactiva de predare care se foloseste atunci cand se doreste exploatarea unui subiect din mai multe perspective. Etape: Se realizează în cub ale cărui feţe pot fi acoperite cu hârtie de culori diferite; Pe fiecare faţă a cubului se scrie câte una dintre următoarele instrucţiuni: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ; Se poate lucra în perechi sau în grupuri restrânse; Este recomandabil ca feţele cubului să fie parcurse în ordinea prezentată urmând paşii de la simplu la complex. I. Se propune textul literar ce urmează a fi consolidat; “................................................”, autor............................................... II. Se anunţă şi se explică metoda de lucru ; III. Se stabilesc cele şase grupe ; IV. Se precizează subiectul de lucru al fiecărei grupe. Fiecare grup examinează toate particularităţile unui aspect surprins pe una dintre feţele cubului (faceţi un exerciţiu de scriere liberă timp de câteva minute pentru subiectul ales - 10 – 15 minute) Este bine ca răspunsurile să fie originale şi se poate folosi imaginaţia pentru cazurile în care nu exista un corespondent în realitate. • Realizaţi descrierea din puncte diferite de vedere; • Compaţi cu alte noţiuni asemănătoare sau diferite; • Asociaţi noţiunile: La ce vă îndeamnă să vă gândiţi? • Analizaţi conceptul: Din ce este făcut, din ce se compune el? • Aplicaţi: Ce puteţi face cu el? Cum poate fi folosit? • Argumentaţi pro sau contra. Luaţi atitudine şi notaţi o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiilor voastre. După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile înscrise pentru a demonstra sistematizarea cunoştinţelor. Prin brainstorming, participanţii identifică idei novatoare pe care le includ într-o fişă a grupei. Prin acest exerciţiu se încurajează participarea fiecărui elev şi a lucrului în echipe. Forma finală a conţinuturilor realizate de fiecare grupă este împărtăşită întregii clase (6 minute – câte un minut pentru fiecare faţă a cubului). Lucrarea în forma finală poate fi desfăşurată pe tablă. CONCLUZII Dupa cum am vazut, atat metoda palariilor ganditoare cat si metoda cubului sunt doua metode interactive de predare. Avantajele acestor metode sunt acelea că stimulează atenţia şi gândirea, oferă posibilitatea elevilor de a-şi dezvolta competenţele necesare unei abordări complexe şi integratoare, lucrul individual, în echipe sau participarea întregii clase la realizarea cerinţelor cubului si palariilor ganditoare este o provocare şi determină o întrecere în a demonstra asimilarea corectă şi completă a cunoştinţelor. Metodele activ-participative au însă şi dezavantaje: necesită o pregătire mai riguroasă şi mai îndelungată, nu pot fi folosite în cadrul oricărei lecţii, bagajul informaţional este mai mic, necesită atenţia sporită a elevilor dar şi capacitatea lor de a face conexiuni şi de a descoperi singuri răspunsurile. Învăţarea creativă presupune existenţa unui potenţial creativ al elevului, manifestat în receptivitatea faţă de nou, curiozitatea ştiinţifică, nonconformism, originalitate, capacitate de elaborare, fluenţă şi divergenţa gândirii, imaginaţie creatoare, inventivitate. Atât metodele tradiţionale, cât şi cele alternative de predare- învăţare sunt fundamentale pentru buna desfăşurare a activităţii didactice. Profesorului îi revine sarcina de a selecta atât metodele moderne cât şi cele tradiţionale ce pot fi folosite eficient în lecţiile de dobândire de noi cunoştinţe şi în lecţiile de evaluare a cunoştinţelor şi abilităţilor. BIBLIOGRAFIE 1. Cerghit, I., Metode de învăţământ, ed. a III-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997; 2. Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003; 3. Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) “ Metode interactive de grup”. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves, Craiova.]]>
Publicat în 21. 04. 2021 de Iulia-Marinela Ochian
| Etichetat cu: metodă didactică, pălărie gânditoare, metoda cubului, comparaţie, argumentare
Categorie: cercetare educaţională
- COMPARATIE INTRE METODA PALARIILOR GANDITOARE SI METODA CUBULUI – ARGUMENT Dezideratele de modernizare şi de perfecţionare a metodologiei didactice se înscriu pe direcţiile sporirii caracterului activ al metodelor de învăţământ, în aplicarea unor metode cu un pronunţat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucţionale, în suprapunerea problematizării pe fiecare metodă şi tehnică de învăţare, reuşind astfel să se aducă o însemnată contribuţie la dezvoltarea întregului potenţial al elevului. Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spunea Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată, bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de muncă independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă interdependentă. Într-o abordare modernă, profesorul/ învăţătorul se preocupă de crearea de ocazii de învăţare pentru elevii săi. În acest context, metodele pe care le va folosi sunt mijloacele prin care sunt configurate activităţile de învăţare ale elevilor. În absenţa unui inventar metodologic interiorizat (adică bine învăţat, mobil, în situaţie de a fi aplicat şi transferat în situaţii noi), activităţile elevilor nu pot fi anticipate interactiv, şi, cu atât mai puţin declanşate pe parcursul orelor. METODELE INTERACTIVE Metodele interactive sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Metodele interactive stimulează creativitatea, comunicarea, activizează toţi copii şi formeaă capacităţi: spiritul critic constructiv, independenţa în gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative, îndrazneţe de rezolvare a sarcinilor de învăţare. Noul , necunoscutul, cautarea de idei prin metodele interactive confera activitatii “mister didactic”, se constituie ca o “aventura a cunoasterii” in care copilul e paticipant activ pentru ca el intalneste probleme, situatii complexe pentru mintea lui de copil, dar in grup, prin analize, dezbate, descopera raspunurile la toate intrebarile, rezolva sarcini de invatare, se ismte responsabil si multumit la finalul activitatii. De ce metode interactive? Creeaza deprinderi; Faciliteaza invatarea in ritm propriu; Stimuleaza cooperarea, nu competitia; Sunt atractive; Pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de invatare. Valente formative ale metodelor interactive Stimuleaza implicarea activa in sarcina didactica; Exerseaza capacitatile de analiza a copiilor; Stimuleaza initiativa copiilor; Asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor, capacitatilor si priceperilor; Asigura un demers interactiv al actului predare -invatare- evaluare; Valorifica si stimuleaza potentialul creativ, originalitatea copiilor; Actioneaza asupra dezvoltarii gandirii critice a copiilor; Copiii devin responsabili in rezolvarea sarcinilor; Asigura dezvoltarea culturii “de grup” cooperarea, intrajutorarea. Incurajeaza autonomia copilului si promoveaza invatamantul prin cooperare. Copiii se comporta cu toleranta, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur. Invata sa argumenteze. Ce fac copiii? Copiii se ajuta unii pe altii sa invete, impartasindu-si ideile; Invata cum sa invete, se exprima liber, experimenteaza; Copiii trebuie sa fie capabili: - sa asigure conducerea grupului; - sa coordoneaza comunicarea; - sa stabileasca un climat de incredere; - sa poata lua decizii; - sa medieze conflicte; - sa fie motivati, sa actioneze conform cerintelor educatoarei. Ce face profesorul? Aranjeaza mobilierul din clasa in mod corespunzator. Ideal este formarea grupurilor in numar de cate 4 copii, aranjati de-o parte si de alta a unei banci; Stabileste criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilitatilor intr-un anumit domeniu, diferite jocuri) si dimensiunea grupului de la 2 la 6 copii; Stabileste regulile de lucru (se vorbeste pe rand, nu se ataca persoana, ci opinia sa, se consulta intre ei, nu se monopolizeaza discutia, nu rezolva unul singur sarcina, se lucreaza cu culori diferite); Explica foarte clar obiectivele activitatii, specifica timpul pe care il au copiii la dispozitie; Pregateste spatiul si materialele didactice necesare. Cateva dintre competentele profesorului: Partener – care poate modifica “scenariul” lectiei daca grupa o cere; Animator – care initiaza metode si explica copiilor, pregateste materialele didactice si prezinta scopurile invatarii; Pedagog – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii motiveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere; Scenograf, actor – care creeaza scenografia activitatii; Mediator – care rezolva potentialele conflicte ce pot aparea; Consilier – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii motveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere. Clasificarea metodelor interactive de grup Metode de predare – invatare: Metoda predarii- invatarii reciproce; Mozaicul ; Tehnica lotus; Metoda invatarii pe grupe mici; Metoda schimbarii perechii ; Metoda piramidei ; Invatarea dramatizata ; Metode de fixare si sistematizare: Cvintetul; Diagrama cauza-efect; Harta cognitiva; Panza de paianjen; Metode de rezolvare de probleme: Brainstormingul; Explozia stelara; Palariile ganditoare; Metoda cubului; Interviul de grup; Tehnica 6/3/5; Controversa creativa; Tehnica acvariului; Patrui colturi; Metode de cercetare: Proiectul de cercetare in grup; Experimentul; Portofoliul pe grupe; I. METODA “PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE” Definitie: Tehnica interactiva de stimulare a creativitatii are la baza interpretarea de roluri prin care copiii isi exprima liber gandirea, dar in acord cu semnificatia culorii palariutelor care definesc rolul. Sase palarii ganditoare: Şase moduri de a gândi Gândirea în paralel Un instrument de inovaţie Etape: • Se formeaza un grup de 6 copii; • Se impart palariutele ganditoare; • Se prezinta de catre profesor o situatie cat mai concis formulata pentru a fi inteleasa de copii; • Copiii dezbat situatia/ cazul expus tinand cont de culoarea palariei care defineste rolul. Semnificatia culorilor • Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuţiilor, extrage concluzii – clarifică • Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conţinutul textului, exact cum s-a întâmplat acţiunea, este neutru – informează • Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu se justifică – spune ce simte • Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar judecăţi negative – identifică greşelile • Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluţii alternative, idei noi, dă frâu imaginaţiei {Ce trebuie făcut?} – generează idei noi • Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează optimist posibilităţile, crează finalul – efortul aduce beneficii Beneficiile metodei: Copiii invata : Sa comunice ce simt fara retinere; Sa comunice liber gandurile, dar din perspectiva semnificatiei culorii; Sa-si exteriorizeze emotiile, sentimentele; Sa evite greselile; Sa ia decizii; Sa cunoasca semnificatia fiecarei culori; Sa-si schimbe modul de a gandi experimentand un altul. In cadrul disciplinei limba si literatura romana, metoda poate fi integrata in diferite momente ale activitatilor: povestirea, memorizarea, convorbirea, lectura dupa imagini II. METODA CUBULUI Definitie: Metoda cubului este o metoda interactiva de predare care se foloseste atunci cand se doreste exploatarea unui subiect din mai multe perspective. Etape: Se realizează în cub ale cărui feţe pot fi acoperite cu hârtie de culori diferite; Pe fiecare faţă a cubului se scrie câte una dintre următoarele instrucţiuni: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ; Se poate lucra în perechi sau în grupuri restrânse; Este recomandabil ca feţele cubului să fie parcurse în ordinea prezentată urmând paşii de la simplu la complex. I. Se propune textul literar ce urmează a fi consolidat; “................................................”, autor............................................... II. Se anunţă şi se explică metoda de lucru ; III. Se stabilesc cele şase grupe ; IV. Se precizează subiectul de lucru al fiecărei grupe. Fiecare grup examinează toate particularităţile unui aspect surprins pe una dintre feţele cubului (faceţi un exerciţiu de scriere liberă timp de câteva minute pentru subiectul ales - 10 – 15 minute) Este bine ca răspunsurile să fie originale şi se poate folosi imaginaţia pentru cazurile în care nu exista un corespondent în realitate. • Realizaţi descrierea din puncte diferite de vedere; • Compaţi cu alte noţiuni asemănătoare sau diferite; • Asociaţi noţiunile: La ce vă îndeamnă să vă gândiţi? • Analizaţi conceptul: Din ce este făcut, din ce se compune el? • Aplicaţi: Ce puteţi face cu el? Cum poate fi folosit? • Argumentaţi pro sau contra. Luaţi atitudine şi notaţi o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiilor voastre. După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile înscrise pentru a demonstra sistematizarea cunoştinţelor. Prin brainstorming, participanţii identifică idei novatoare pe care le includ într-o fişă a grupei. Prin acest exerciţiu se încurajează participarea fiecărui elev şi a lucrului în echipe. Forma finală a conţinuturilor realizate de fiecare grupă este împărtăşită întregii clase (6 minute – câte un minut pentru fiecare faţă a cubului). Lucrarea în forma finală poate fi desfăşurată pe tablă. CONCLUZII Dupa cum am vazut, atat metoda palariilor ganditoare cat si metoda cubului sunt doua metode interactive de predare. Avantajele acestor metode sunt acelea că stimulează atenţia şi gândirea, oferă posibilitatea elevilor de a-şi dezvolta competenţele necesare unei abordări complexe şi integratoare, lucrul individual, în echipe sau participarea întregii clase la realizarea cerinţelor cubului si palariilor ganditoare este o provocare şi determină o întrecere în a demonstra asimilarea corectă şi completă a cunoştinţelor. Metodele activ-participative au însă şi dezavantaje: necesită o pregătire mai riguroasă şi mai îndelungată, nu pot fi folosite în cadrul oricărei lecţii, bagajul informaţional este mai mic, necesită atenţia sporită a elevilor dar şi capacitatea lor de a face conexiuni şi de a descoperi singuri răspunsurile. Învăţarea creativă presupune existenţa unui potenţial creativ al elevului, manifestat în receptivitatea faţă de nou, curiozitatea ştiinţifică, nonconformism, originalitate, capacitate de elaborare, fluenţă şi divergenţa gândirii, imaginaţie creatoare, inventivitate. Atât metodele tradiţionale, cât şi cele alternative de predare- învăţare sunt fundamentale pentru buna desfăşurare a activităţii didactice. Profesorului îi revine sarcina de a selecta atât metodele moderne cât şi cele tradiţionale ce pot fi folosite eficient în lecţiile de dobândire de noi cunoştinţe şi în lecţiile de evaluare a cunoştinţelor şi abilităţilor. BIBLIOGRAFIE 1. Cerghit, I., Metode de învăţământ, ed. a III-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997; 2. Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003; 3. Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) “ Metode interactive de grup”. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves, Craiova.
]]>
- COMPARATIE INTRE METODA PALARIILOR GANDITOARE SI METODA CUBULUI – ARGUMENT Dezideratele de modernizare şi de perfecţionare a metodologiei didactice se înscriu pe direcţiile sporirii caracterului activ al metodelor de învăţământ, în aplicarea unor metode cu un pronunţat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucţionale, în suprapunerea problematizării pe fiecare metodă şi tehnică de învăţare, reuşind astfel să se aducă o însemnată contribuţie la dezvoltarea întregului potenţial al elevului. Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spunea Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată, bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de muncă independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă interdependentă. Într-o abordare modernă, profesorul/ învăţătorul se preocupă de crearea de ocazii de învăţare pentru elevii săi. În acest context, metodele pe care le va folosi sunt mijloacele prin care sunt configurate activităţile de învăţare ale elevilor. În absenţa unui inventar metodologic interiorizat (adică bine învăţat, mobil, în situaţie de a fi aplicat şi transferat în situaţii noi), activităţile elevilor nu pot fi anticipate interactiv, şi, cu atât mai puţin declanşate pe parcursul orelor. METODELE INTERACTIVE Metodele interactive sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Metodele interactive stimulează creativitatea, comunicarea, activizează toţi copii şi formeaă capacităţi: spiritul critic constructiv, independenţa în gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative, îndrazneţe de rezolvare a sarcinilor de învăţare. Noul , necunoscutul, cautarea de idei prin metodele interactive confera activitatii “mister didactic”, se constituie ca o “aventura a cunoasterii” in care copilul e paticipant activ pentru ca el intalneste probleme, situatii complexe pentru mintea lui de copil, dar in grup, prin analize, dezbate, descopera raspunurile la toate intrebarile, rezolva sarcini de invatare, se ismte responsabil si multumit la finalul activitatii. De ce metode interactive? Creeaza deprinderi; Faciliteaza invatarea in ritm propriu; Stimuleaza cooperarea, nu competitia; Sunt atractive; Pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de invatare. Valente formative ale metodelor interactive Stimuleaza implicarea activa in sarcina didactica; Exerseaza capacitatile de analiza a copiilor; Stimuleaza initiativa copiilor; Asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor, capacitatilor si priceperilor; Asigura un demers interactiv al actului predare -invatare- evaluare; Valorifica si stimuleaza potentialul creativ, originalitatea copiilor; Actioneaza asupra dezvoltarii gandirii critice a copiilor; Copiii devin responsabili in rezolvarea sarcinilor; Asigura dezvoltarea culturii “de grup” cooperarea, intrajutorarea. Incurajeaza autonomia copilului si promoveaza invatamantul prin cooperare. Copiii se comporta cu toleranta, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur. Invata sa argumenteze. Ce fac copiii? Copiii se ajuta unii pe altii sa invete, impartasindu-si ideile; Invata cum sa invete, se exprima liber, experimenteaza; Copiii trebuie sa fie capabili: - sa asigure conducerea grupului; - sa coordoneaza comunicarea; - sa stabileasca un climat de incredere; - sa poata lua decizii; - sa medieze conflicte; - sa fie motivati, sa actioneze conform cerintelor educatoarei. Ce face profesorul? Aranjeaza mobilierul din clasa in mod corespunzator. Ideal este formarea grupurilor in numar de cate 4 copii, aranjati de-o parte si de alta a unei banci; Stabileste criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilitatilor intr-un anumit domeniu, diferite jocuri) si dimensiunea grupului de la 2 la 6 copii; Stabileste regulile de lucru (se vorbeste pe rand, nu se ataca persoana, ci opinia sa, se consulta intre ei, nu se monopolizeaza discutia, nu rezolva unul singur sarcina, se lucreaza cu culori diferite); Explica foarte clar obiectivele activitatii, specifica timpul pe care il au copiii la dispozitie; Pregateste spatiul si materialele didactice necesare. Cateva dintre competentele profesorului: Partener – care poate modifica “scenariul” lectiei daca grupa o cere; Animator – care initiaza metode si explica copiilor, pregateste materialele didactice si prezinta scopurile invatarii; Pedagog – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii motiveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere; Scenograf, actor – care creeaza scenografia activitatii; Mediator – care rezolva potentialele conflicte ce pot aparea; Consilier – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii motveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere. Clasificarea metodelor interactive de grup Metode de predare – invatare: Metoda predarii- invatarii reciproce; Mozaicul ; Tehnica lotus; Metoda invatarii pe grupe mici; Metoda schimbarii perechii ; Metoda piramidei ; Invatarea dramatizata ; Metode de fixare si sistematizare: Cvintetul; Diagrama cauza-efect; Harta cognitiva; Panza de paianjen; Metode de rezolvare de probleme: Brainstormingul; Explozia stelara; Palariile ganditoare; Metoda cubului; Interviul de grup; Tehnica 6/3/5; Controversa creativa; Tehnica acvariului; Patrui colturi; Metode de cercetare: Proiectul de cercetare in grup; Experimentul; Portofoliul pe grupe; I. METODA “PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE” Definitie: Tehnica interactiva de stimulare a creativitatii are la baza interpretarea de roluri prin care copiii isi exprima liber gandirea, dar in acord cu semnificatia culorii palariutelor care definesc rolul. Sase palarii ganditoare: Şase moduri de a gândi Gândirea în paralel Un instrument de inovaţie Etape: • Se formeaza un grup de 6 copii; • Se impart palariutele ganditoare; • Se prezinta de catre profesor o situatie cat mai concis formulata pentru a fi inteleasa de copii; • Copiii dezbat situatia/ cazul expus tinand cont de culoarea palariei care defineste rolul. Semnificatia culorilor • Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuţiilor, extrage concluzii – clarifică • Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conţinutul textului, exact cum s-a întâmplat acţiunea, este neutru – informează • Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu se justifică – spune ce simte • Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar judecăţi negative – identifică greşelile • Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluţii alternative, idei noi, dă frâu imaginaţiei {Ce trebuie făcut?} – generează idei noi • Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează optimist posibilităţile, crează finalul – efortul aduce beneficii Beneficiile metodei: Copiii invata : Sa comunice ce simt fara retinere; Sa comunice liber gandurile, dar din perspectiva semnificatiei culorii; Sa-si exteriorizeze emotiile, sentimentele; Sa evite greselile; Sa ia decizii; Sa cunoasca semnificatia fiecarei culori; Sa-si schimbe modul de a gandi experimentand un altul. In cadrul disciplinei limba si literatura romana, metoda poate fi integrata in diferite momente ale activitatilor: povestirea, memorizarea, convorbirea, lectura dupa imagini II. METODA CUBULUI Definitie: Metoda cubului este o metoda interactiva de predare care se foloseste atunci cand se doreste exploatarea unui subiect din mai multe perspective. Etape: Se realizează în cub ale cărui feţe pot fi acoperite cu hârtie de culori diferite; Pe fiecare faţă a cubului se scrie câte una dintre următoarele instrucţiuni: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ; Se poate lucra în perechi sau în grupuri restrânse; Este recomandabil ca feţele cubului să fie parcurse în ordinea prezentată urmând paşii de la simplu la complex. I. Se propune textul literar ce urmează a fi consolidat; “................................................”, autor............................................... II. Se anunţă şi se explică metoda de lucru ; III. Se stabilesc cele şase grupe ; IV. Se precizează subiectul de lucru al fiecărei grupe. Fiecare grup examinează toate particularităţile unui aspect surprins pe una dintre feţele cubului (faceţi un exerciţiu de scriere liberă timp de câteva minute pentru subiectul ales - 10 – 15 minute) Este bine ca răspunsurile să fie originale şi se poate folosi imaginaţia pentru cazurile în care nu exista un corespondent în realitate. • Realizaţi descrierea din puncte diferite de vedere; • Compaţi cu alte noţiuni asemănătoare sau diferite; • Asociaţi noţiunile: La ce vă îndeamnă să vă gândiţi? • Analizaţi conceptul: Din ce este făcut, din ce se compune el? • Aplicaţi: Ce puteţi face cu el? Cum poate fi folosit? • Argumentaţi pro sau contra. Luaţi atitudine şi notaţi o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiilor voastre. După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile înscrise pentru a demonstra sistematizarea cunoştinţelor. Prin brainstorming, participanţii identifică idei novatoare pe care le includ într-o fişă a grupei. Prin acest exerciţiu se încurajează participarea fiecărui elev şi a lucrului în echipe. Forma finală a conţinuturilor realizate de fiecare grupă este împărtăşită întregii clase (6 minute – câte un minut pentru fiecare faţă a cubului). Lucrarea în forma finală poate fi desfăşurată pe tablă. CONCLUZII Dupa cum am vazut, atat metoda palariilor ganditoare cat si metoda cubului sunt doua metode interactive de predare. Avantajele acestor metode sunt acelea că stimulează atenţia şi gândirea, oferă posibilitatea elevilor de a-şi dezvolta competenţele necesare unei abordări complexe şi integratoare, lucrul individual, în echipe sau participarea întregii clase la realizarea cerinţelor cubului si palariilor ganditoare este o provocare şi determină o întrecere în a demonstra asimilarea corectă şi completă a cunoştinţelor. Metodele activ-participative au însă şi dezavantaje: necesită o pregătire mai riguroasă şi mai îndelungată, nu pot fi folosite în cadrul oricărei lecţii, bagajul informaţional este mai mic, necesită atenţia sporită a elevilor dar şi capacitatea lor de a face conexiuni şi de a descoperi singuri răspunsurile. Învăţarea creativă presupune existenţa unui potenţial creativ al elevului, manifestat în receptivitatea faţă de nou, curiozitatea ştiinţifică, nonconformism, originalitate, capacitate de elaborare, fluenţă şi divergenţa gândirii, imaginaţie creatoare, inventivitate. Atât metodele tradiţionale, cât şi cele alternative de predare- învăţare sunt fundamentale pentru buna desfăşurare a activităţii didactice. Profesorului îi revine sarcina de a selecta atât metodele moderne cât şi cele tradiţionale ce pot fi folosite eficient în lecţiile de dobândire de noi cunoştinţe şi în lecţiile de evaluare a cunoştinţelor şi abilităţilor. BIBLIOGRAFIE 1. Cerghit, I., Metode de învăţământ, ed. a III-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997; 2. Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003; 3. Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) “ Metode interactive de grup”. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves, Craiova.]]>
Publicat în 21. 04. 2021 de Iulia-Marinela Ochian
| Etichetat cu: metodă didactică, pălărie gânditoare, metoda cubului, comparaţie, argumentare
Categorie: cercetare educaţională
- COMPARATIE INTRE METODA PALARIILOR GANDITOARE SI METODA CUBULUI – ARGUMENT Dezideratele de modernizare şi de perfecţionare a metodologiei didactice se înscriu pe direcţiile sporirii caracterului activ al metodelor de învăţământ, în aplicarea unor metode cu un pronunţat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucţionale, în suprapunerea problematizării pe fiecare metodă şi tehnică de învăţare, reuşind astfel să se aducă o însemnată contribuţie la dezvoltarea întregului potenţial al elevului. Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spunea Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată, bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de muncă independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă interdependentă. Într-o abordare modernă, profesorul/ învăţătorul se preocupă de crearea de ocazii de învăţare pentru elevii săi. În acest context, metodele pe care le va folosi sunt mijloacele prin care sunt configurate activităţile de învăţare ale elevilor. În absenţa unui inventar metodologic interiorizat (adică bine învăţat, mobil, în situaţie de a fi aplicat şi transferat în situaţii noi), activităţile elevilor nu pot fi anticipate interactiv, şi, cu atât mai puţin declanşate pe parcursul orelor. METODELE INTERACTIVE Metodele interactive sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Metodele interactive stimulează creativitatea, comunicarea, activizează toţi copii şi formeaă capacităţi: spiritul critic constructiv, independenţa în gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative, îndrazneţe de rezolvare a sarcinilor de învăţare. Noul , necunoscutul, cautarea de idei prin metodele interactive confera activitatii “mister didactic”, se constituie ca o “aventura a cunoasterii” in care copilul e paticipant activ pentru ca el intalneste probleme, situatii complexe pentru mintea lui de copil, dar in grup, prin analize, dezbate, descopera raspunurile la toate intrebarile, rezolva sarcini de invatare, se ismte responsabil si multumit la finalul activitatii. De ce metode interactive? Creeaza deprinderi; Faciliteaza invatarea in ritm propriu; Stimuleaza cooperarea, nu competitia; Sunt atractive; Pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de invatare. Valente formative ale metodelor interactive Stimuleaza implicarea activa in sarcina didactica; Exerseaza capacitatile de analiza a copiilor; Stimuleaza initiativa copiilor; Asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor, capacitatilor si priceperilor; Asigura un demers interactiv al actului predare -invatare- evaluare; Valorifica si stimuleaza potentialul creativ, originalitatea copiilor; Actioneaza asupra dezvoltarii gandirii critice a copiilor; Copiii devin responsabili in rezolvarea sarcinilor; Asigura dezvoltarea culturii “de grup” cooperarea, intrajutorarea. Incurajeaza autonomia copilului si promoveaza invatamantul prin cooperare. Copiii se comporta cu toleranta, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur. Invata sa argumenteze. Ce fac copiii? Copiii se ajuta unii pe altii sa invete, impartasindu-si ideile; Invata cum sa invete, se exprima liber, experimenteaza; Copiii trebuie sa fie capabili: - sa asigure conducerea grupului; - sa coordoneaza comunicarea; - sa stabileasca un climat de incredere; - sa poata lua decizii; - sa medieze conflicte; - sa fie motivati, sa actioneze conform cerintelor educatoarei. Ce face profesorul? Aranjeaza mobilierul din clasa in mod corespunzator. Ideal este formarea grupurilor in numar de cate 4 copii, aranjati de-o parte si de alta a unei banci; Stabileste criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilitatilor intr-un anumit domeniu, diferite jocuri) si dimensiunea grupului de la 2 la 6 copii; Stabileste regulile de lucru (se vorbeste pe rand, nu se ataca persoana, ci opinia sa, se consulta intre ei, nu se monopolizeaza discutia, nu rezolva unul singur sarcina, se lucreaza cu culori diferite); Explica foarte clar obiectivele activitatii, specifica timpul pe care il au copiii la dispozitie; Pregateste spatiul si materialele didactice necesare. Cateva dintre competentele profesorului: Partener – care poate modifica “scenariul” lectiei daca grupa o cere; Animator – care initiaza metode si explica copiilor, pregateste materialele didactice si prezinta scopurile invatarii; Pedagog – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii motiveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere; Scenograf, actor – care creeaza scenografia activitatii; Mediator – care rezolva potentialele conflicte ce pot aparea; Consilier – care isi ajuta copiii in rezolvarea problemelor, ii motveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere. Clasificarea metodelor interactive de grup Metode de predare – invatare: Metoda predarii- invatarii reciproce; Mozaicul ; Tehnica lotus; Metoda invatarii pe grupe mici; Metoda schimbarii perechii ; Metoda piramidei ; Invatarea dramatizata ; Metode de fixare si sistematizare: Cvintetul; Diagrama cauza-efect; Harta cognitiva; Panza de paianjen; Metode de rezolvare de probleme: Brainstormingul; Explozia stelara; Palariile ganditoare; Metoda cubului; Interviul de grup; Tehnica 6/3/5; Controversa creativa; Tehnica acvariului; Patrui colturi; Metode de cercetare: Proiectul de cercetare in grup; Experimentul; Portofoliul pe grupe; I. METODA “PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE” Definitie: Tehnica interactiva de stimulare a creativitatii are la baza interpretarea de roluri prin care copiii isi exprima liber gandirea, dar in acord cu semnificatia culorii palariutelor care definesc rolul. Sase palarii ganditoare: Şase moduri de a gândi Gândirea în paralel Un instrument de inovaţie Etape: • Se formeaza un grup de 6 copii; • Se impart palariutele ganditoare; • Se prezinta de catre profesor o situatie cat mai concis formulata pentru a fi inteleasa de copii; • Copiii dezbat situatia/ cazul expus tinand cont de culoarea palariei care defineste rolul. Semnificatia culorilor • Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuţiilor, extrage concluzii – clarifică • Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conţinutul textului, exact cum s-a întâmplat acţiunea, este neutru – informează • Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu se justifică – spune ce simte • Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar judecăţi negative – identifică greşelile • Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluţii alternative, idei noi, dă frâu imaginaţiei {Ce trebuie făcut?} – generează idei noi • Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează optimist posibilităţile, crează finalul – efortul aduce beneficii Beneficiile metodei: Copiii invata : Sa comunice ce simt fara retinere; Sa comunice liber gandurile, dar din perspectiva semnificatiei culorii; Sa-si exteriorizeze emotiile, sentimentele; Sa evite greselile; Sa ia decizii; Sa cunoasca semnificatia fiecarei culori; Sa-si schimbe modul de a gandi experimentand un altul. In cadrul disciplinei limba si literatura romana, metoda poate fi integrata in diferite momente ale activitatilor: povestirea, memorizarea, convorbirea, lectura dupa imagini II. METODA CUBULUI Definitie: Metoda cubului este o metoda interactiva de predare care se foloseste atunci cand se doreste exploatarea unui subiect din mai multe perspective. Etape: Se realizează în cub ale cărui feţe pot fi acoperite cu hârtie de culori diferite; Pe fiecare faţă a cubului se scrie câte una dintre următoarele instrucţiuni: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ; Se poate lucra în perechi sau în grupuri restrânse; Este recomandabil ca feţele cubului să fie parcurse în ordinea prezentată urmând paşii de la simplu la complex. I. Se propune textul literar ce urmează a fi consolidat; “................................................”, autor............................................... II. Se anunţă şi se explică metoda de lucru ; III. Se stabilesc cele şase grupe ; IV. Se precizează subiectul de lucru al fiecărei grupe. Fiecare grup examinează toate particularităţile unui aspect surprins pe una dintre feţele cubului (faceţi un exerciţiu de scriere liberă timp de câteva minute pentru subiectul ales - 10 – 15 minute) Este bine ca răspunsurile să fie originale şi se poate folosi imaginaţia pentru cazurile în care nu exista un corespondent în realitate. • Realizaţi descrierea din puncte diferite de vedere; • Compaţi cu alte noţiuni asemănătoare sau diferite; • Asociaţi noţiunile: La ce vă îndeamnă să vă gândiţi? • Analizaţi conceptul: Din ce este făcut, din ce se compune el? • Aplicaţi: Ce puteţi face cu el? Cum poate fi folosit? • Argumentaţi pro sau contra. Luaţi atitudine şi notaţi o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiilor voastre. După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile înscrise pentru a demonstra sistematizarea cunoştinţelor. Prin brainstorming, participanţii identifică idei novatoare pe care le includ într-o fişă a grupei. Prin acest exerciţiu se încurajează participarea fiecărui elev şi a lucrului în echipe. Forma finală a conţinuturilor realizate de fiecare grupă este împărtăşită întregii clase (6 minute – câte un minut pentru fiecare faţă a cubului). Lucrarea în forma finală poate fi desfăşurată pe tablă. CONCLUZII Dupa cum am vazut, atat metoda palariilor ganditoare cat si metoda cubului sunt doua metode interactive de predare. Avantajele acestor metode sunt acelea că stimulează atenţia şi gândirea, oferă posibilitatea elevilor de a-şi dezvolta competenţele necesare unei abordări complexe şi integratoare, lucrul individual, în echipe sau participarea întregii clase la realizarea cerinţelor cubului si palariilor ganditoare este o provocare şi determină o întrecere în a demonstra asimilarea corectă şi completă a cunoştinţelor. Metodele activ-participative au însă şi dezavantaje: necesită o pregătire mai riguroasă şi mai îndelungată, nu pot fi folosite în cadrul oricărei lecţii, bagajul informaţional este mai mic, necesită atenţia sporită a elevilor dar şi capacitatea lor de a face conexiuni şi de a descoperi singuri răspunsurile. Învăţarea creativă presupune existenţa unui potenţial creativ al elevului, manifestat în receptivitatea faţă de nou, curiozitatea ştiinţifică, nonconformism, originalitate, capacitate de elaborare, fluenţă şi divergenţa gândirii, imaginaţie creatoare, inventivitate. Atât metodele tradiţionale, cât şi cele alternative de predare- învăţare sunt fundamentale pentru buna desfăşurare a activităţii didactice. Profesorului îi revine sarcina de a selecta atât metodele moderne cât şi cele tradiţionale ce pot fi folosite eficient în lecţiile de dobândire de noi cunoştinţe şi în lecţiile de evaluare a cunoştinţelor şi abilităţilor. BIBLIOGRAFIE 1. Cerghit, I., Metode de învăţământ, ed. a III-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997; 2. Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003; 3. Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) “ Metode interactive de grup”. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves, Craiova.
]]>
CIORCHINELE –Metodă activ- participativă
Prof.Ochian Iulia-Marinela
Colegiul Auto”Traian Vuia”Tg-Jiu, Gorj
Prin metode de tip activ-participative înţelegem orice situaţie prin care elevii sunt solicitaţi şi sunt scoşi din ipostaza de obiect al formării şi sunt transformaţi în subiecţi activi, coparticipanţi la propria formare. Aceste strategii de tip activ-participativ vor fi folosite de profesor ţinând cont de valenţele formativ-educative ale fiecărei metodă în parte.
Sub fiecare metodă de predare stă ascunsă o ipoteză asupra mecanismului de învăţare al elevului. Profesorii trebuie să se preocupe de găsirea unor metode şi procedee variate adaptate diferitelor de instruire în care elevii vor fi solicitaţi.
Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară.Este o tehnică de predare-învatare care-i încurajează pe elevi să gândească liber, deschis si creator; este o modalitate de a construi asociatii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor date; este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunostinte si convingeri, evidentiind modul propriu de a întelege o anumită temă.
Metoda este antrenantă, dă posibilitatea fiecărui elev să participe individual, în perechi sau în grup. Solicită gândirea copiilor, deoarece ei trebuie să treacă în revistă toate cunoştinţele lor în legătură cu un termen – nucleu, reprezentativ pentru lecţie, în jurul căruia se leagă toate cunoştinţele lor.
În urma utilizării la clasă a acestei metode am observat că elevii colaborează, negociază cu plăcere, comunică şi scriu cu mult entuziasm informaţiile necesare îndeplinirii sarcinii date. Nici unul nu-şi petrece timpul pasiv, ci fiecare moment este bine valorificat de fiecare participant.
Metoda se aplica: individual
• în perechi
• în grupuri mici
Aplicata în cadrul muncii în grup, metoda “Ciorchinelui” valorifica activitatea comună si cooperarea în rezolvarea unor sarcini de instruire, îmbină învătarea individuală cu cea în grup, urmărind dezvoltarea comportamentului social al elevului.
Momentele aplicarii metodei: în prima parte a lectiei “ ciorchine initial”, dupa citirea textului “ciorchine revăzut, în faza finală a lectiei, pentru fixare, ca extindere, ca metodă de evaluare.
Pasii metodei: organizarea clasei dupa scopul activitătii,distribuirea materialelor de lucru (în functie de tema),anuntarea temei si scrierea acesteia într-un cerc mai mare – central ,stabilirea ideilor – satelit (criterii sau domenii de analiză a temei propuse) ,fixarea elementelor particulare pentru fiecare idee – satelit stabilită, de către elevi (individual, în perechi, în grup), dirijarea completării ideilor – satelit – activitate realizată de către profesor,verificarea în cadrul grupului mare (clasa de elevi) a modului de completare a ciorchinelui (corectitudine, originalitate coloritul satelitilor, idei noi privind forma satelitilor) si completarea acestuia cu elemente noi.
EXEMPLE:
Limba si literatura romană:
Aplicărea metodei în partea de final a unității de învățare Familia, de la clasa a IX-a.
Organizarea clasei în grupuri de câte 4 elevi
Distribuirea fişelor de lucru cu cuvintele utilizate pentru despărţirea în silabe şi cu lista de relaţii dintre părinţi şi copii în cadrul familiei, a creioanelor colorate, a fişelor pentru raportor
Profesorul cere elevilor să comunice cuvântul descoperit după despărţirea în silabe a cuvintelor date şi gruparea într-un cuvânt nou, apoi scrie cuvântul dat în cercul din centrul ciorchinelui “FAMILIE”
Se fac precizări în legătură cu tema dată, de altfel abordată pe parcursul lecţiei .
Profesorul trasează criteriile după care se va face abordarea temei date (se solicită prin întrebări colaborare din partea elevilor):
Profesorul face precizări cu privire la sateliţii particulari : mod de aplicare, număr, corectitudinea informaţiilor cuprinse, contribuţia întregii echipe la conţinut şi forma de prezentare.Activitatea propriu-zisă a elevilor în cadrul grupului.
Profesorul dirijează, după nevoie, activitatea de completare a sateliţilor cu elementele particulare
Raportorul grupului comunică în mod clar concluziile activităţii echipei .
Celelalte grupuri stabilesc: corectitudinea răspunsurilor, exactitatea, originalitatea sau îşi completează ciorchinele.
În urma utilizării la clasă a acestei metode am observat că elevii colaborează, negociază cu plăcere, comunică şi scriu cu mult entuziasm informaţiile necesare îndeplinirii sarcinii date. Nici unul nu-şi petrece timpul pasiv, ci fiecare moment este bine valorificat de fiecare participant. Metoda se aplică individual ,în perechi, în grupuri mici. Aplicata în cadrul muncii în grup, metoda “Ciorchinelui” valorifica activitatea comună si cooperarea în rezolvarea unor sarcini de instruire, îmbină învătarea individuală cu cea în grup, urmărind dezvoltarea comportamentului social al elevului.
AVANTAJE:
Elevii îsi însusesc noul într-un mod mai atractiv. Învatarea eficientă, de durata, elevul participând activ la procesul de învatare, interiorizând, sintetizând, însusind noul activ
Copiii gândesc, răspund la întrebări, cooperează, comunică, fac asocieri, fac conexiuni, argumentează, completează;
Sunt solicitate si dezvoltate operatiile gândirii, capacitătile creatoare, realizându-se astfel educatia întelectuală a elevilor.
Obisnuieste elevii cu modalităti specifice înstruirii diferentiate: utilizarea fiselor de activitate, realizarea de scheme s.a.
Elevii manipuleaza mai usor informatiile, capătă încredere în capacitatea de integrare a cunostintelor noi între cele vechi.
Rezolvarea sarcinilor de lucru (unitare sau diferentiate) presupune stabilirea unor relatii de cooperare, colaborare si ajutor reciproc între membrii grupului, realizându-se astfel educatia morala.
Contribuie la integrarea socială a elevilor, la realizarea comunicării si a colaborării sociale
Permite cultivarea unor sentimente, convingeri, atitudini superioare.
Se poate combina cu alte metode şi procedee;
Poate fi introdusă în diferite etape ale unei activităţi;
Profesorul solicită informaţii, idei, răspunsuri, sintetizează, concluzionează, formulează întrebări, monitorizează şi evaluează.
DEZAVANTAJE:
Tratarea temelor necesită mai mult timp decât dacă lectia ar fi explicată de către profesor.
Activizarea este mai accentuată doar în cazul elevilor buni si foarte buni.
Solicită cadrului didactic un efort suplimentar în proiectarea instruirii si în conducerea acesteia.
Învăţarea creativă presupune existenţa unui potenţial creativ al elevului, manifestat în receptivitatea faţă de nou, curiozitatea ştiinţifică, nonconformism, originalitate, capacitate de elaborare, fluenţă şi divergenţa gândirii, imaginaţie creatoare, inventivitate.
Atât metodele tradiţionale, cât şi cele alternative de predare- învăţare sunt fundamentale pentru buna desfăşurare a activităţii didactice.
Profesorului îi revine sarcina de a selecta atât metodele moderne cât şi cele tradiţionale ce pot fi folosite eficient în lecţiile de dobândire de noi cunoştinţe şi în lecţiile de evaluare a cunoştinţelor şi abilităţilor.
Bibliografie:
Constantin Cucoş—Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
Ioan Cerghit— ,,Metode de învăţământ”, E.D.P., Bucureşti,1973
Ioan Jinga, Elena Istrat— ,,Manual de pedagogie”, Ed. All, Bucureşti,2001
]]>
Publicat în 15. 04. 2021 de Iulia-Marinela Ochian
| Etichetat cu: metodă, activ, participativ, tradiţional, modern
Categorie: experienţe pedagogice
CIORCHINELE –Metodă activ- participativă
Prof.Ochian Iulia-Marinela
Colegiul Auto”Traian Vuia”Tg-Jiu, Gorj
Prin metode de tip activ-participative înţelegem orice situaţie prin care elevii sunt solicitaţi şi sunt scoşi din ipostaza de obiect al formării şi sunt transformaţi în subiecţi activi, coparticipanţi la propria formare. Aceste strategii de tip activ-participativ vor fi folosite de profesor ţinând cont de valenţele formativ-educative ale fiecărei metodă în parte.
Sub fiecare metodă de predare stă ascunsă o ipoteză asupra mecanismului de învăţare al elevului. Profesorii trebuie să se preocupe de găsirea unor metode şi procedee variate adaptate diferitelor de instruire în care elevii vor fi solicitaţi.
Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară.Este o tehnică de predare-învatare care-i încurajează pe elevi să gândească liber, deschis si creator; este o modalitate de a construi asociatii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor date; este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunostinte si convingeri, evidentiind modul propriu de a întelege o anumită temă.
Metoda este antrenantă, dă posibilitatea fiecărui elev să participe individual, în perechi sau în grup. Solicită gândirea copiilor, deoarece ei trebuie să treacă în revistă toate cunoştinţele lor în legătură cu un termen – nucleu, reprezentativ pentru lecţie, în jurul căruia se leagă toate cunoştinţele lor.
În urma utilizării la clasă a acestei metode am observat că elevii colaborează, negociază cu plăcere, comunică şi scriu cu mult entuziasm informaţiile necesare îndeplinirii sarcinii date. Nici unul nu-şi petrece timpul pasiv, ci fiecare moment este bine valorificat de fiecare participant.
Metoda se aplica: individual
• în perechi
• în grupuri mici
Aplicata în cadrul muncii în grup, metoda “Ciorchinelui” valorifica activitatea comună si cooperarea în rezolvarea unor sarcini de instruire, îmbină învătarea individuală cu cea în grup, urmărind dezvoltarea comportamentului social al elevului.
Momentele aplicarii metodei: în prima parte a lectiei “ ciorchine initial”, dupa citirea textului “ciorchine revăzut, în faza finală a lectiei, pentru fixare, ca extindere, ca metodă de evaluare.
Pasii metodei: organizarea clasei dupa scopul activitătii,distribuirea materialelor de lucru (în functie de tema),anuntarea temei si scrierea acesteia într-un cerc mai mare – central ,stabilirea ideilor – satelit (criterii sau domenii de analiză a temei propuse) ,fixarea elementelor particulare pentru fiecare idee – satelit stabilită, de către elevi (individual, în perechi, în grup), dirijarea completării ideilor – satelit – activitate realizată de către profesor,verificarea în cadrul grupului mare (clasa de elevi) a modului de completare a ciorchinelui (corectitudine, originalitate coloritul satelitilor, idei noi privind forma satelitilor) si completarea acestuia cu elemente noi.
EXEMPLE:
Limba si literatura romană:
Aplicărea metodei în partea de final a unității de învățare Familia, de la clasa a IX-a.
Organizarea clasei în grupuri de câte 4 elevi
Distribuirea fişelor de lucru cu cuvintele utilizate pentru despărţirea în silabe şi cu lista de relaţii dintre părinţi şi copii în cadrul familiei, a creioanelor colorate, a fişelor pentru raportor
Profesorul cere elevilor să comunice cuvântul descoperit după despărţirea în silabe a cuvintelor date şi gruparea într-un cuvânt nou, apoi scrie cuvântul dat în cercul din centrul ciorchinelui “FAMILIE”
Se fac precizări în legătură cu tema dată, de altfel abordată pe parcursul lecţiei .
Profesorul trasează criteriile după care se va face abordarea temei date (se solicită prin întrebări colaborare din partea elevilor):
Profesorul face precizări cu privire la sateliţii particulari : mod de aplicare, număr, corectitudinea informaţiilor cuprinse, contribuţia întregii echipe la conţinut şi forma de prezentare.Activitatea propriu-zisă a elevilor în cadrul grupului.
Profesorul dirijează, după nevoie, activitatea de completare a sateliţilor cu elementele particulare
Raportorul grupului comunică în mod clar concluziile activităţii echipei .
Celelalte grupuri stabilesc: corectitudinea răspunsurilor, exactitatea, originalitatea sau îşi completează ciorchinele.
În urma utilizării la clasă a acestei metode am observat că elevii colaborează, negociază cu plăcere, comunică şi scriu cu mult entuziasm informaţiile necesare îndeplinirii sarcinii date. Nici unul nu-şi petrece timpul pasiv, ci fiecare moment este bine valorificat de fiecare participant. Metoda se aplică individual ,în perechi, în grupuri mici. Aplicata în cadrul muncii în grup, metoda “Ciorchinelui” valorifica activitatea comună si cooperarea în rezolvarea unor sarcini de instruire, îmbină învătarea individuală cu cea în grup, urmărind dezvoltarea comportamentului social al elevului.
AVANTAJE:
Elevii îsi însusesc noul într-un mod mai atractiv. Învatarea eficientă, de durata, elevul participând activ la procesul de învatare, interiorizând, sintetizând, însusind noul activ
Copiii gândesc, răspund la întrebări, cooperează, comunică, fac asocieri, fac conexiuni, argumentează, completează;
Sunt solicitate si dezvoltate operatiile gândirii, capacitătile creatoare, realizându-se astfel educatia întelectuală a elevilor.
Obisnuieste elevii cu modalităti specifice înstruirii diferentiate: utilizarea fiselor de activitate, realizarea de scheme s.a.
Elevii manipuleaza mai usor informatiile, capătă încredere în capacitatea de integrare a cunostintelor noi între cele vechi.
Rezolvarea sarcinilor de lucru (unitare sau diferentiate) presupune stabilirea unor relatii de cooperare, colaborare si ajutor reciproc între membrii grupului, realizându-se astfel educatia morala.
Contribuie la integrarea socială a elevilor, la realizarea comunicării si a colaborării sociale
Permite cultivarea unor sentimente, convingeri, atitudini superioare.
Se poate combina cu alte metode şi procedee;
Poate fi introdusă în diferite etape ale unei activităţi;
Profesorul solicită informaţii, idei, răspunsuri, sintetizează, concluzionează, formulează întrebări, monitorizează şi evaluează.
DEZAVANTAJE:
Tratarea temelor necesită mai mult timp decât dacă lectia ar fi explicată de către profesor.
Activizarea este mai accentuată doar în cazul elevilor buni si foarte buni.
Solicită cadrului didactic un efort suplimentar în proiectarea instruirii si în conducerea acesteia.
Învăţarea creativă presupune existenţa unui potenţial creativ al elevului, manifestat în receptivitatea faţă de nou, curiozitatea ştiinţifică, nonconformism, originalitate, capacitate de elaborare, fluenţă şi divergenţa gândirii, imaginaţie creatoare, inventivitate.
Atât metodele tradiţionale, cât şi cele alternative de predare- învăţare sunt fundamentale pentru buna desfăşurare a activităţii didactice.
Profesorului îi revine sarcina de a selecta atât metodele moderne cât şi cele tradiţionale ce pot fi folosite eficient în lecţiile de dobândire de noi cunoştinţe şi în lecţiile de evaluare a cunoştinţelor şi abilităţilor.
Bibliografie:
Constantin Cucoş—Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
Ioan Cerghit— ,,Metode de învăţământ”, E.D.P., Bucureşti,1973
Ioan Jinga, Elena Istrat— ,,Manual de pedagogie”, Ed. All, Bucureşti,2001
]]>
CIORCHINELE –Metodă activ- participativă
Prof.Ochian Iulia-Marinela
Colegiul Auto”Traian Vuia”Tg-Jiu, Gorj
Prin metode de tip activ-participative înţelegem orice situaţie prin care elevii sunt solicitaţi şi sunt scoşi din ipostaza de obiect al formării şi sunt transformaţi în subiecţi activi, coparticipanţi la propria formare. Aceste strategii de tip activ-participativ vor fi folosite de profesor ţinând cont de valenţele formativ-educative ale fiecărei metodă în parte.
Sub fiecare metodă de predare stă ascunsă o ipoteză asupra mecanismului de învăţare al elevului. Profesorii trebuie să se preocupe de găsirea unor metode şi procedee variate adaptate diferitelor de instruire în care elevii vor fi solicitaţi.
Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară.Este o tehnică de predare-învatare care-i încurajează pe elevi să gândească liber, deschis si creator; este o modalitate de a construi asociatii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor date; este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunostinte si convingeri, evidentiind modul propriu de a întelege o anumită temă.
Metoda este antrenantă, dă posibilitatea fiecărui elev să participe individual, în perechi sau în grup. Solicită gândirea copiilor, deoarece ei trebuie să treacă în revistă toate cunoştinţele lor în legătură cu un termen – nucleu, reprezentativ pentru lecţie, în jurul căruia se leagă toate cunoştinţele lor.
În urma utilizării la clasă a acestei metode am observat că elevii colaborează, negociază cu plăcere, comunică şi scriu cu mult entuziasm informaţiile necesare îndeplinirii sarcinii date. Nici unul nu-şi petrece timpul pasiv, ci fiecare moment este bine valorificat de fiecare participant.
Metoda se aplica: individual
• în perechi
• în grupuri mici
Aplicata în cadrul muncii în grup, metoda “Ciorchinelui” valorifica activitatea comună si cooperarea în rezolvarea unor sarcini de instruire, îmbină învătarea individuală cu cea în grup, urmărind dezvoltarea comportamentului social al elevului.
Momentele aplicarii metodei: în prima parte a lectiei “ ciorchine initial”, dupa citirea textului “ciorchine revăzut, în faza finală a lectiei, pentru fixare, ca extindere, ca metodă de evaluare.
Pasii metodei: organizarea clasei dupa scopul activitătii,distribuirea materialelor de lucru (în functie de tema),anuntarea temei si scrierea acesteia într-un cerc mai mare – central ,stabilirea ideilor – satelit (criterii sau domenii de analiză a temei propuse) ,fixarea elementelor particulare pentru fiecare idee – satelit stabilită, de către elevi (individual, în perechi, în grup), dirijarea completării ideilor – satelit – activitate realizată de către profesor,verificarea în cadrul grupului mare (clasa de elevi) a modului de completare a ciorchinelui (corectitudine, originalitate coloritul satelitilor, idei noi privind forma satelitilor) si completarea acestuia cu elemente noi.
EXEMPLE:
Limba si literatura romană:
Aplicărea metodei în partea de final a unității de învățare Familia, de la clasa a IX-a.
Organizarea clasei în grupuri de câte 4 elevi
Distribuirea fişelor de lucru cu cuvintele utilizate pentru despărţirea în silabe şi cu lista de relaţii dintre părinţi şi copii în cadrul familiei, a creioanelor colorate, a fişelor pentru raportor
Profesorul cere elevilor să comunice cuvântul descoperit după despărţirea în silabe a cuvintelor date şi gruparea într-un cuvânt nou, apoi scrie cuvântul dat în cercul din centrul ciorchinelui “FAMILIE”
Se fac precizări în legătură cu tema dată, de altfel abordată pe parcursul lecţiei .
Profesorul trasează criteriile după care se va face abordarea temei date (se solicită prin întrebări colaborare din partea elevilor):
Profesorul face precizări cu privire la sateliţii particulari : mod de aplicare, număr, corectitudinea informaţiilor cuprinse, contribuţia întregii echipe la conţinut şi forma de prezentare.Activitatea propriu-zisă a elevilor în cadrul grupului.
Profesorul dirijează, după nevoie, activitatea de completare a sateliţilor cu elementele particulare
Raportorul grupului comunică în mod clar concluziile activităţii echipei .
Celelalte grupuri stabilesc: corectitudinea răspunsurilor, exactitatea, originalitatea sau îşi completează ciorchinele.
În urma utilizării la clasă a acestei metode am observat că elevii colaborează, negociază cu plăcere, comunică şi scriu cu mult entuziasm informaţiile necesare îndeplinirii sarcinii date. Nici unul nu-şi petrece timpul pasiv, ci fiecare moment este bine valorificat de fiecare participant. Metoda se aplică individual ,în perechi, în grupuri mici. Aplicata în cadrul muncii în grup, metoda “Ciorchinelui” valorifica activitatea comună si cooperarea în rezolvarea unor sarcini de instruire, îmbină învătarea individuală cu cea în grup, urmărind dezvoltarea comportamentului social al elevului.
AVANTAJE:
Elevii îsi însusesc noul într-un mod mai atractiv. Învatarea eficientă, de durata, elevul participând activ la procesul de învatare, interiorizând, sintetizând, însusind noul activ
Copiii gândesc, răspund la întrebări, cooperează, comunică, fac asocieri, fac conexiuni, argumentează, completează;
Sunt solicitate si dezvoltate operatiile gândirii, capacitătile creatoare, realizându-se astfel educatia întelectuală a elevilor.
Obisnuieste elevii cu modalităti specifice înstruirii diferentiate: utilizarea fiselor de activitate, realizarea de scheme s.a.
Elevii manipuleaza mai usor informatiile, capătă încredere în capacitatea de integrare a cunostintelor noi între cele vechi.
Rezolvarea sarcinilor de lucru (unitare sau diferentiate) presupune stabilirea unor relatii de cooperare, colaborare si ajutor reciproc între membrii grupului, realizându-se astfel educatia morala.
Contribuie la integrarea socială a elevilor, la realizarea comunicării si a colaborării sociale
Permite cultivarea unor sentimente, convingeri, atitudini superioare.
Se poate combina cu alte metode şi procedee;
Poate fi introdusă în diferite etape ale unei activităţi;
Profesorul solicită informaţii, idei, răspunsuri, sintetizează, concluzionează, formulează întrebări, monitorizează şi evaluează.
DEZAVANTAJE:
Tratarea temelor necesită mai mult timp decât dacă lectia ar fi explicată de către profesor.
Activizarea este mai accentuată doar în cazul elevilor buni si foarte buni.
Solicită cadrului didactic un efort suplimentar în proiectarea instruirii si în conducerea acesteia.
Învăţarea creativă presupune existenţa unui potenţial creativ al elevului, manifestat în receptivitatea faţă de nou, curiozitatea ştiinţifică, nonconformism, originalitate, capacitate de elaborare, fluenţă şi divergenţa gândirii, imaginaţie creatoare, inventivitate.
Atât metodele tradiţionale, cât şi cele alternative de predare- învăţare sunt fundamentale pentru buna desfăşurare a activităţii didactice.
Profesorului îi revine sarcina de a selecta atât metodele moderne cât şi cele tradiţionale ce pot fi folosite eficient în lecţiile de dobândire de noi cunoştinţe şi în lecţiile de evaluare a cunoştinţelor şi abilităţilor.
Bibliografie:
Constantin Cucoş—Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
Ioan Cerghit— ,,Metode de învăţământ”, E.D.P., Bucureşti,1973
Ioan Jinga, Elena Istrat— ,,Manual de pedagogie”, Ed. All, Bucureşti,2001
]]>
Publicat în 15. 04. 2021 de Iulia-Marinela Ochian
| Etichetat cu: metodă, activ, participativ, tradiţional, modern
Categorie: experienţe pedagogice
CIORCHINELE –Metodă activ- participativă
Prof.Ochian Iulia-Marinela
Colegiul Auto”Traian Vuia”Tg-Jiu, Gorj
Prin metode de tip activ-participative înţelegem orice situaţie prin care elevii sunt solicitaţi şi sunt scoşi din ipostaza de obiect al formării şi sunt transformaţi în subiecţi activi, coparticipanţi la propria formare. Aceste strategii de tip activ-participativ vor fi folosite de profesor ţinând cont de valenţele formativ-educative ale fiecărei metodă în parte.
Sub fiecare metodă de predare stă ascunsă o ipoteză asupra mecanismului de învăţare al elevului. Profesorii trebuie să se preocupe de găsirea unor metode şi procedee variate adaptate diferitelor de instruire în care elevii vor fi solicitaţi.
Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară.Este o tehnică de predare-învatare care-i încurajează pe elevi să gândească liber, deschis si creator; este o modalitate de a construi asociatii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor date; este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunostinte si convingeri, evidentiind modul propriu de a întelege o anumită temă.
Metoda este antrenantă, dă posibilitatea fiecărui elev să participe individual, în perechi sau în grup. Solicită gândirea copiilor, deoarece ei trebuie să treacă în revistă toate cunoştinţele lor în legătură cu un termen – nucleu, reprezentativ pentru lecţie, în jurul căruia se leagă toate cunoştinţele lor.
În urma utilizării la clasă a acestei metode am observat că elevii colaborează, negociază cu plăcere, comunică şi scriu cu mult entuziasm informaţiile necesare îndeplinirii sarcinii date. Nici unul nu-şi petrece timpul pasiv, ci fiecare moment este bine valorificat de fiecare participant.
Metoda se aplica: individual
• în perechi
• în grupuri mici
Aplicata în cadrul muncii în grup, metoda “Ciorchinelui” valorifica activitatea comună si cooperarea în rezolvarea unor sarcini de instruire, îmbină învătarea individuală cu cea în grup, urmărind dezvoltarea comportamentului social al elevului.
Momentele aplicarii metodei: în prima parte a lectiei “ ciorchine initial”, dupa citirea textului “ciorchine revăzut, în faza finală a lectiei, pentru fixare, ca extindere, ca metodă de evaluare.
Pasii metodei: organizarea clasei dupa scopul activitătii,distribuirea materialelor de lucru (în functie de tema),anuntarea temei si scrierea acesteia într-un cerc mai mare – central ,stabilirea ideilor – satelit (criterii sau domenii de analiză a temei propuse) ,fixarea elementelor particulare pentru fiecare idee – satelit stabilită, de către elevi (individual, în perechi, în grup), dirijarea completării ideilor – satelit – activitate realizată de către profesor,verificarea în cadrul grupului mare (clasa de elevi) a modului de completare a ciorchinelui (corectitudine, originalitate coloritul satelitilor, idei noi privind forma satelitilor) si completarea acestuia cu elemente noi.
EXEMPLE:
Limba si literatura romană:
Aplicărea metodei în partea de final a unității de învățare Familia, de la clasa a IX-a.
Organizarea clasei în grupuri de câte 4 elevi
Distribuirea fişelor de lucru cu cuvintele utilizate pentru despărţirea în silabe şi cu lista de relaţii dintre părinţi şi copii în cadrul familiei, a creioanelor colorate, a fişelor pentru raportor
Profesorul cere elevilor să comunice cuvântul descoperit după despărţirea în silabe a cuvintelor date şi gruparea într-un cuvânt nou, apoi scrie cuvântul dat în cercul din centrul ciorchinelui “FAMILIE”
Se fac precizări în legătură cu tema dată, de altfel abordată pe parcursul lecţiei .
Profesorul trasează criteriile după care se va face abordarea temei date (se solicită prin întrebări colaborare din partea elevilor):
Profesorul face precizări cu privire la sateliţii particulari : mod de aplicare, număr, corectitudinea informaţiilor cuprinse, contribuţia întregii echipe la conţinut şi forma de prezentare.Activitatea propriu-zisă a elevilor în cadrul grupului.
Profesorul dirijează, după nevoie, activitatea de completare a sateliţilor cu elementele particulare
Raportorul grupului comunică în mod clar concluziile activităţii echipei .
Celelalte grupuri stabilesc: corectitudinea răspunsurilor, exactitatea, originalitatea sau îşi completează ciorchinele.
În urma utilizării la clasă a acestei metode am observat că elevii colaborează, negociază cu plăcere, comunică şi scriu cu mult entuziasm informaţiile necesare îndeplinirii sarcinii date. Nici unul nu-şi petrece timpul pasiv, ci fiecare moment este bine valorificat de fiecare participant. Metoda se aplică individual ,în perechi, în grupuri mici. Aplicata în cadrul muncii în grup, metoda “Ciorchinelui” valorifica activitatea comună si cooperarea în rezolvarea unor sarcini de instruire, îmbină învătarea individuală cu cea în grup, urmărind dezvoltarea comportamentului social al elevului.
AVANTAJE:
Elevii îsi însusesc noul într-un mod mai atractiv. Învatarea eficientă, de durata, elevul participând activ la procesul de învatare, interiorizând, sintetizând, însusind noul activ
Copiii gândesc, răspund la întrebări, cooperează, comunică, fac asocieri, fac conexiuni, argumentează, completează;
Sunt solicitate si dezvoltate operatiile gândirii, capacitătile creatoare, realizându-se astfel educatia întelectuală a elevilor.
Obisnuieste elevii cu modalităti specifice înstruirii diferentiate: utilizarea fiselor de activitate, realizarea de scheme s.a.
Elevii manipuleaza mai usor informatiile, capătă încredere în capacitatea de integrare a cunostintelor noi între cele vechi.
Rezolvarea sarcinilor de lucru (unitare sau diferentiate) presupune stabilirea unor relatii de cooperare, colaborare si ajutor reciproc între membrii grupului, realizându-se astfel educatia morala.
Contribuie la integrarea socială a elevilor, la realizarea comunicării si a colaborării sociale
Permite cultivarea unor sentimente, convingeri, atitudini superioare.
Se poate combina cu alte metode şi procedee;
Poate fi introdusă în diferite etape ale unei activităţi;
Profesorul solicită informaţii, idei, răspunsuri, sintetizează, concluzionează, formulează întrebări, monitorizează şi evaluează.
DEZAVANTAJE:
Tratarea temelor necesită mai mult timp decât dacă lectia ar fi explicată de către profesor.
Activizarea este mai accentuată doar în cazul elevilor buni si foarte buni.
Solicită cadrului didactic un efort suplimentar în proiectarea instruirii si în conducerea acesteia.
Învăţarea creativă presupune existenţa unui potenţial creativ al elevului, manifestat în receptivitatea faţă de nou, curiozitatea ştiinţifică, nonconformism, originalitate, capacitate de elaborare, fluenţă şi divergenţa gândirii, imaginaţie creatoare, inventivitate.
Atât metodele tradiţionale, cât şi cele alternative de predare- învăţare sunt fundamentale pentru buna desfăşurare a activităţii didactice.
Profesorului îi revine sarcina de a selecta atât metodele moderne cât şi cele tradiţionale ce pot fi folosite eficient în lecţiile de dobândire de noi cunoştinţe şi în lecţiile de evaluare a cunoştinţelor şi abilităţilor.
Bibliografie:
Constantin Cucoş—Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
Ioan Cerghit— ,,Metode de învăţământ”, E.D.P., Bucureşti,1973
Ioan Jinga, Elena Istrat— ,,Manual de pedagogie”, Ed. All, Bucureşti,2001
]]>
CEI ŞAPTE ANI DE ACASĂ
PROF.OCHIAN IULIA-MARINELA
COLEGIUL AUTO”TRAIAN VUIA”TG-JIU-GORJ
Educaţia copilului este un demers care presupune un schimb de experienţă, de valori şi competenţă între toţi adulţii care îl susţin în demersul său de dezvoltare. Spirala relaţionară care se ţese în jurul copilului se bazează pe încredere, pe parteneriat. Una din competenţele parentale importante pentru fiecare dintre noi este aceea de a putea observa progresele copilului nostru, reacţiile sale la stimulii pe care îi oferim şi, nu în ultimul rând, deschiderea spre cunoaştere. Nu este neapărată nevoie să învăţăm scalele de dezvoltare, este suficient să petrecem mult timp împreună cu copilul nostru şi să-i recunoştem unicitatea, personalitatea, nevoile.
Familia reprezintă primul spaţiu formativ pentru copil, reprezintă mediul socio-cultural în care copilul s-a născut, în care creşte. De aceea, este foarte important respectul pentru moştenirea culturală a fiecărei familii şi valorificarea acesteia.
“Faptul că aveţi un copil nu vă face părinte, precum faptul că aveţi un pian nu va face pianist”(Mihail Levine). Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai copiilor lor, îşi descoperă propriul potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor parental.
Fiecare părinte ar vrea ca fiul său sau fiica sa să fie un exemplu de bună purtare în toate contextele sociale, începând de la comportamentul în mediul familial şi până la conduita celui mic la şcoală, pe terenul de sport, la teatru sau în vizită la rude.
Rolul părinţilor este centrat asupra dezvoltării personalităţii şi dezvoltării sociale, ca părţi ale unui întreg. Dezvoltarea emoţională este şi ea analizată, exprimând impactul familiei şi societăţii asupra copilului. Experimentarea unor situaţii emoţionale diferite în relaţiile cu părinţii oferă copiilor posibilitatea unei exprimări emoţionale diverse, ceea ce contribuie la înţelegerea situaţiilor emoţionale şi la reacţii adecvate în diferite situaţii.
Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai copiilor lor, îşi descoperă propriul potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor parental.
Crescând în şi alături de familia sa, copilul integrează: roluri, comportamentele acceptate şi aşteptate care sunt presupuse de aceste roluri, valori şi norme ale familiei (căldură şi afecţiune; limite clare şi bine precizate; răspuns imediat la nevoile copilului; disponibilitate de a răspunde întrebărilor copilului; sancţionare educativă, constructivă a comportamentelor inacceptabile ale copilului; respect; deschidere şi comunicare; recunoaşterea calităţilor şi a reuşitelor; confidenţialitate şi încredere reciprocă).
În felul acesta, copilul capătă un model de relaţie pe care îl putem regăsi în toate interacţiunile sociale pe care le iniţiază în mediul său. Copiii au nevoie de un mediu ordonat, predictibil, care să le ofere sentimentul de siguranţă, stabilitate, căldură, protecţie din partea părinţilor. Programul zilnic induce coerenţă, disciplină în planul mental al copilului, îi formează abilitatea de organizare a unui stil de viaţă sănătos.
Ca părinţi trebuie să fim întotdeauna un bun exemplu pentru copil, inclusiv în timpul jocului. Când ne implicăm activ în jocul copilului punem temelia unei legături solide între noi şi el. Noi pătrundem în lumea lor, iar ei într-a noastră.
Un copil privat de joc va avea carenţe în structura personalităţii, chiar dacă ulterior se va interveni prin alte forme de activitate cu caracter compensatoriu.
Pentru a putea înţelege nevoia copilului de educaţie, trebuie să încercăm să ne îndepărtăm de sensul didactic, pedagogic pe care îl acordă majoritatea oamenilor acestui concept şi să ne aducem aminte adevărul celor „cei 7 ani de-acasă“. Fiecare intervenţie pentru copil (contactul cu adulţii, obişnuinţele de îngrijire, rutine alimentare, programe de imunizare) sau pe lângă copil (amenajarea spaţiilor în care copilul îşi petrece timpul acasă sau în comunitate) este bine să fie considerate intervenţii educative, ele devenind intervenţii împreună cu copilul: copilul le asimilează, le integrează ca modele relaţionare în funcţie de care îşi structurează personalitatea.
“Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.” (“Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi” Dr. Augusto Cury)
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale "părinţilor buni“şi cum trebuie transformate ele de către "părinţii inteligenţi":
Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă;
Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea;
Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească;
Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri;
Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni;
Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare;
Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată;
Dacă ar fi să privim în sens cronologic al dezoltării copilului, mediul familial are un rol esenţial în educaţia copilului: este locul în care are loc experienţa iniţială de viaţă, socializare şi de cultură a copilului. Toate achiziţiile pe care le dobândeşte copilul în toate domeniile de dezvoltare sunt puternic determinate de interacţiunile pe care acesta le are cu mediul în care trăieşte primii ani din viaţă.
“Cum pot să-mi dau seama EU, ca părinte, cum este copilul meu?“ Cea mai la îndemână metodă este să ne observăm cu mare atenţie copilul, să nu-l comparăm cu un altul, ci să-l evaluăm în raport cu progresele lui, cu succesele şi insuccesele sale. Scopul observării este îndeosebi acela de a constata salturile în dezvoltarea copilului, dar şi dificultăţile întâmpinate pentru a şti cum să ne orientăm demersul educativ în perioada următoare.
Expresia “Cei şapte ani de-acasă” defineşte însă tot bagajul de cunoştinţe, deprinderi, comportamente şi atitudini acumultate în primii şapte ani de viaţă,dar şi un cumul de emoţii, trăiri, pe care dacă un copil nu le are, nu le va avea nici în viaţa de adult. Această perioadă de timp este considerată “culmea achiziţiilor”, este considerată una din perioadele de intensă dezvoltare psihică, deoarece copilul are o capacitate foarte mare de acumulare de informaţii, de memorare şi de însuşire a diverselor comportamente, atitudini, limbaj, etc. Copilul este pregătit să primească informaţii. De aceea, este important cum sunt transmise aceste informaţii, de către cine şi în ce mod.
]]>
Publicat în 04. 04. 2021 de Iulia-Marinela Ochian
Categorie: cercetare educaţională
CEI ŞAPTE ANI DE ACASĂ
PROF.OCHIAN IULIA-MARINELA
COLEGIUL AUTO”TRAIAN VUIA”TG-JIU-GORJ
Educaţia copilului este un demers care presupune un schimb de experienţă, de valori şi competenţă între toţi adulţii care îl susţin în demersul său de dezvoltare. Spirala relaţionară care se ţese în jurul copilului se bazează pe încredere, pe parteneriat. Una din competenţele parentale importante pentru fiecare dintre noi este aceea de a putea observa progresele copilului nostru, reacţiile sale la stimulii pe care îi oferim şi, nu în ultimul rând, deschiderea spre cunoaştere. Nu este neapărată nevoie să învăţăm scalele de dezvoltare, este suficient să petrecem mult timp împreună cu copilul nostru şi să-i recunoştem unicitatea, personalitatea, nevoile.
Familia reprezintă primul spaţiu formativ pentru copil, reprezintă mediul socio-cultural în care copilul s-a născut, în care creşte. De aceea, este foarte important respectul pentru moştenirea culturală a fiecărei familii şi valorificarea acesteia.
“Faptul că aveţi un copil nu vă face părinte, precum faptul că aveţi un pian nu va face pianist”(Mihail Levine). Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai copiilor lor, îşi descoperă propriul potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor parental.
Fiecare părinte ar vrea ca fiul său sau fiica sa să fie un exemplu de bună purtare în toate contextele sociale, începând de la comportamentul în mediul familial şi până la conduita celui mic la şcoală, pe terenul de sport, la teatru sau în vizită la rude.
Rolul părinţilor este centrat asupra dezvoltării personalităţii şi dezvoltării sociale, ca părţi ale unui întreg. Dezvoltarea emoţională este şi ea analizată, exprimând impactul familiei şi societăţii asupra copilului. Experimentarea unor situaţii emoţionale diferite în relaţiile cu părinţii oferă copiilor posibilitatea unei exprimări emoţionale diverse, ceea ce contribuie la înţelegerea situaţiilor emoţionale şi la reacţii adecvate în diferite situaţii.
Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai copiilor lor, îşi descoperă propriul potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor parental.
Crescând în şi alături de familia sa, copilul integrează: roluri, comportamentele acceptate şi aşteptate care sunt presupuse de aceste roluri, valori şi norme ale familiei (căldură şi afecţiune; limite clare şi bine precizate; răspuns imediat la nevoile copilului; disponibilitate de a răspunde întrebărilor copilului; sancţionare educativă, constructivă a comportamentelor inacceptabile ale copilului; respect; deschidere şi comunicare; recunoaşterea calităţilor şi a reuşitelor; confidenţialitate şi încredere reciprocă).
În felul acesta, copilul capătă un model de relaţie pe care îl putem regăsi în toate interacţiunile sociale pe care le iniţiază în mediul său. Copiii au nevoie de un mediu ordonat, predictibil, care să le ofere sentimentul de siguranţă, stabilitate, căldură, protecţie din partea părinţilor. Programul zilnic induce coerenţă, disciplină în planul mental al copilului, îi formează abilitatea de organizare a unui stil de viaţă sănătos.
Ca părinţi trebuie să fim întotdeauna un bun exemplu pentru copil, inclusiv în timpul jocului. Când ne implicăm activ în jocul copilului punem temelia unei legături solide între noi şi el. Noi pătrundem în lumea lor, iar ei într-a noastră.
Un copil privat de joc va avea carenţe în structura personalităţii, chiar dacă ulterior se va interveni prin alte forme de activitate cu caracter compensatoriu.
Pentru a putea înţelege nevoia copilului de educaţie, trebuie să încercăm să ne îndepărtăm de sensul didactic, pedagogic pe care îl acordă majoritatea oamenilor acestui concept şi să ne aducem aminte adevărul celor „cei 7 ani de-acasă“. Fiecare intervenţie pentru copil (contactul cu adulţii, obişnuinţele de îngrijire, rutine alimentare, programe de imunizare) sau pe lângă copil (amenajarea spaţiilor în care copilul îşi petrece timpul acasă sau în comunitate) este bine să fie considerate intervenţii educative, ele devenind intervenţii împreună cu copilul: copilul le asimilează, le integrează ca modele relaţionare în funcţie de care îşi structurează personalitatea.
“Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.” (“Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi” Dr. Augusto Cury)
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale "părinţilor buni“şi cum trebuie transformate ele de către "părinţii inteligenţi":
Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă;
Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea;
Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească;
Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri;
Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni;
Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare;
Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată;
Dacă ar fi să privim în sens cronologic al dezoltării copilului, mediul familial are un rol esenţial în educaţia copilului: este locul în care are loc experienţa iniţială de viaţă, socializare şi de cultură a copilului. Toate achiziţiile pe care le dobândeşte copilul în toate domeniile de dezvoltare sunt puternic determinate de interacţiunile pe care acesta le are cu mediul în care trăieşte primii ani din viaţă.
“Cum pot să-mi dau seama EU, ca părinte, cum este copilul meu?“ Cea mai la îndemână metodă este să ne observăm cu mare atenţie copilul, să nu-l comparăm cu un altul, ci să-l evaluăm în raport cu progresele lui, cu succesele şi insuccesele sale. Scopul observării este îndeosebi acela de a constata salturile în dezvoltarea copilului, dar şi dificultăţile întâmpinate pentru a şti cum să ne orientăm demersul educativ în perioada următoare.
Expresia “Cei şapte ani de-acasă” defineşte însă tot bagajul de cunoştinţe, deprinderi, comportamente şi atitudini acumultate în primii şapte ani de viaţă,dar şi un cumul de emoţii, trăiri, pe care dacă un copil nu le are, nu le va avea nici în viaţa de adult. Această perioadă de timp este considerată “culmea achiziţiilor”, este considerată una din perioadele de intensă dezvoltare psihică, deoarece copilul are o capacitate foarte mare de acumulare de informaţii, de memorare şi de însuşire a diverselor comportamente, atitudini, limbaj, etc. Copilul este pregătit să primească informaţii. De aceea, este important cum sunt transmise aceste informaţii, de către cine şi în ce mod.
]]>
CEI ŞAPTE ANI DE ACASĂ
PROF.OCHIAN IULIA-MARINELA
COLEGIUL AUTO”TRAIAN VUIA”TG-JIU-GORJ
Educaţia copilului este un demers care presupune un schimb de experienţă, de valori şi competenţă între toţi adulţii care îl susţin în demersul său de dezvoltare. Spirala relaţionară care se ţese în jurul copilului se bazează pe încredere, pe parteneriat. Una din competenţele parentale importante pentru fiecare dintre noi este aceea de a putea observa progresele copilului nostru, reacţiile sale la stimulii pe care îi oferim şi, nu în ultimul rând, deschiderea spre cunoaştere. Nu este neapărată nevoie să învăţăm scalele de dezvoltare, este suficient să petrecem mult timp împreună cu copilul nostru şi să-i recunoştem unicitatea, personalitatea, nevoile.
Familia reprezintă primul spaţiu formativ pentru copil, reprezintă mediul socio-cultural în care copilul s-a născut, în care creşte. De aceea, este foarte important respectul pentru moştenirea culturală a fiecărei familii şi valorificarea acesteia.
“Faptul că aveţi un copil nu vă face părinte, precum faptul că aveţi un pian nu va face pianist”(Mihail Levine). Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai copiilor lor, îşi descoperă propriul potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor parental.
Fiecare părinte ar vrea ca fiul său sau fiica sa să fie un exemplu de bună purtare în toate contextele sociale, începând de la comportamentul în mediul familial şi până la conduita celui mic la şcoală, pe terenul de sport, la teatru sau în vizită la rude.
Rolul părinţilor este centrat asupra dezvoltării personalităţii şi dezvoltării sociale, ca părţi ale unui întreg. Dezvoltarea emoţională este şi ea analizată, exprimând impactul familiei şi societăţii asupra copilului. Experimentarea unor situaţii emoţionale diferite în relaţiile cu părinţii oferă copiilor posibilitatea unei exprimări emoţionale diverse, ceea ce contribuie la înţelegerea situaţiilor emoţionale şi la reacţii adecvate în diferite situaţii.
Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai copiilor lor, îşi descoperă propriul potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor parental.
Crescând în şi alături de familia sa, copilul integrează: roluri, comportamentele acceptate şi aşteptate care sunt presupuse de aceste roluri, valori şi norme ale familiei (căldură şi afecţiune; limite clare şi bine precizate; răspuns imediat la nevoile copilului; disponibilitate de a răspunde întrebărilor copilului; sancţionare educativă, constructivă a comportamentelor inacceptabile ale copilului; respect; deschidere şi comunicare; recunoaşterea calităţilor şi a reuşitelor; confidenţialitate şi încredere reciprocă).
În felul acesta, copilul capătă un model de relaţie pe care îl putem regăsi în toate interacţiunile sociale pe care le iniţiază în mediul său. Copiii au nevoie de un mediu ordonat, predictibil, care să le ofere sentimentul de siguranţă, stabilitate, căldură, protecţie din partea părinţilor. Programul zilnic induce coerenţă, disciplină în planul mental al copilului, îi formează abilitatea de organizare a unui stil de viaţă sănătos.
Ca părinţi trebuie să fim întotdeauna un bun exemplu pentru copil, inclusiv în timpul jocului. Când ne implicăm activ în jocul copilului punem temelia unei legături solide între noi şi el. Noi pătrundem în lumea lor, iar ei într-a noastră.
Un copil privat de joc va avea carenţe în structura personalităţii, chiar dacă ulterior se va interveni prin alte forme de activitate cu caracter compensatoriu.
Pentru a putea înţelege nevoia copilului de educaţie, trebuie să încercăm să ne îndepărtăm de sensul didactic, pedagogic pe care îl acordă majoritatea oamenilor acestui concept şi să ne aducem aminte adevărul celor „cei 7 ani de-acasă“. Fiecare intervenţie pentru copil (contactul cu adulţii, obişnuinţele de îngrijire, rutine alimentare, programe de imunizare) sau pe lângă copil (amenajarea spaţiilor în care copilul îşi petrece timpul acasă sau în comunitate) este bine să fie considerate intervenţii educative, ele devenind intervenţii împreună cu copilul: copilul le asimilează, le integrează ca modele relaţionare în funcţie de care îşi structurează personalitatea.
“Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.” (“Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi” Dr. Augusto Cury)
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale "părinţilor buni“şi cum trebuie transformate ele de către "părinţii inteligenţi":
Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă;
Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea;
Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească;
Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri;
Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni;
Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare;
Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată;
Dacă ar fi să privim în sens cronologic al dezoltării copilului, mediul familial are un rol esenţial în educaţia copilului: este locul în care are loc experienţa iniţială de viaţă, socializare şi de cultură a copilului. Toate achiziţiile pe care le dobândeşte copilul în toate domeniile de dezvoltare sunt puternic determinate de interacţiunile pe care acesta le are cu mediul în care trăieşte primii ani din viaţă.
“Cum pot să-mi dau seama EU, ca părinte, cum este copilul meu?“ Cea mai la îndemână metodă este să ne observăm cu mare atenţie copilul, să nu-l comparăm cu un altul, ci să-l evaluăm în raport cu progresele lui, cu succesele şi insuccesele sale. Scopul observării este îndeosebi acela de a constata salturile în dezvoltarea copilului, dar şi dificultăţile întâmpinate pentru a şti cum să ne orientăm demersul educativ în perioada următoare.
Expresia “Cei şapte ani de-acasă” defineşte însă tot bagajul de cunoştinţe, deprinderi, comportamente şi atitudini acumultate în primii şapte ani de viaţă,dar şi un cumul de emoţii, trăiri, pe care dacă un copil nu le are, nu le va avea nici în viaţa de adult. Această perioadă de timp este considerată “culmea achiziţiilor”, este considerată una din perioadele de intensă dezvoltare psihică, deoarece copilul are o capacitate foarte mare de acumulare de informaţii, de memorare şi de însuşire a diverselor comportamente, atitudini, limbaj, etc. Copilul este pregătit să primească informaţii. De aceea, este important cum sunt transmise aceste informaţii, de către cine şi în ce mod.
]]>
Publicat în 04. 04. 2021 de Iulia-Marinela Ochian
Categorie: cercetare educaţională
CEI ŞAPTE ANI DE ACASĂ
PROF.OCHIAN IULIA-MARINELA
COLEGIUL AUTO”TRAIAN VUIA”TG-JIU-GORJ
Educaţia copilului este un demers care presupune un schimb de experienţă, de valori şi competenţă între toţi adulţii care îl susţin în demersul său de dezvoltare. Spirala relaţionară care se ţese în jurul copilului se bazează pe încredere, pe parteneriat. Una din competenţele parentale importante pentru fiecare dintre noi este aceea de a putea observa progresele copilului nostru, reacţiile sale la stimulii pe care îi oferim şi, nu în ultimul rând, deschiderea spre cunoaştere. Nu este neapărată nevoie să învăţăm scalele de dezvoltare, este suficient să petrecem mult timp împreună cu copilul nostru şi să-i recunoştem unicitatea, personalitatea, nevoile.
Familia reprezintă primul spaţiu formativ pentru copil, reprezintă mediul socio-cultural în care copilul s-a născut, în care creşte. De aceea, este foarte important respectul pentru moştenirea culturală a fiecărei familii şi valorificarea acesteia.
“Faptul că aveţi un copil nu vă face părinte, precum faptul că aveţi un pian nu va face pianist”(Mihail Levine). Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai copiilor lor, îşi descoperă propriul potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor parental.
Fiecare părinte ar vrea ca fiul său sau fiica sa să fie un exemplu de bună purtare în toate contextele sociale, începând de la comportamentul în mediul familial şi până la conduita celui mic la şcoală, pe terenul de sport, la teatru sau în vizită la rude.
Rolul părinţilor este centrat asupra dezvoltării personalităţii şi dezvoltării sociale, ca părţi ale unui întreg. Dezvoltarea emoţională este şi ea analizată, exprimând impactul familiei şi societăţii asupra copilului. Experimentarea unor situaţii emoţionale diferite în relaţiile cu părinţii oferă copiilor posibilitatea unei exprimări emoţionale diverse, ceea ce contribuie la înţelegerea situaţiilor emoţionale şi la reacţii adecvate în diferite situaţii.
Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai copiilor lor, îşi descoperă propriul potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor parental.
Crescând în şi alături de familia sa, copilul integrează: roluri, comportamentele acceptate şi aşteptate care sunt presupuse de aceste roluri, valori şi norme ale familiei (căldură şi afecţiune; limite clare şi bine precizate; răspuns imediat la nevoile copilului; disponibilitate de a răspunde întrebărilor copilului; sancţionare educativă, constructivă a comportamentelor inacceptabile ale copilului; respect; deschidere şi comunicare; recunoaşterea calităţilor şi a reuşitelor; confidenţialitate şi încredere reciprocă).
În felul acesta, copilul capătă un model de relaţie pe care îl putem regăsi în toate interacţiunile sociale pe care le iniţiază în mediul său. Copiii au nevoie de un mediu ordonat, predictibil, care să le ofere sentimentul de siguranţă, stabilitate, căldură, protecţie din partea părinţilor. Programul zilnic induce coerenţă, disciplină în planul mental al copilului, îi formează abilitatea de organizare a unui stil de viaţă sănătos.
Ca părinţi trebuie să fim întotdeauna un bun exemplu pentru copil, inclusiv în timpul jocului. Când ne implicăm activ în jocul copilului punem temelia unei legături solide între noi şi el. Noi pătrundem în lumea lor, iar ei într-a noastră.
Un copil privat de joc va avea carenţe în structura personalităţii, chiar dacă ulterior se va interveni prin alte forme de activitate cu caracter compensatoriu.
Pentru a putea înţelege nevoia copilului de educaţie, trebuie să încercăm să ne îndepărtăm de sensul didactic, pedagogic pe care îl acordă majoritatea oamenilor acestui concept şi să ne aducem aminte adevărul celor „cei 7 ani de-acasă“. Fiecare intervenţie pentru copil (contactul cu adulţii, obişnuinţele de îngrijire, rutine alimentare, programe de imunizare) sau pe lângă copil (amenajarea spaţiilor în care copilul îşi petrece timpul acasă sau în comunitate) este bine să fie considerate intervenţii educative, ele devenind intervenţii împreună cu copilul: copilul le asimilează, le integrează ca modele relaţionare în funcţie de care îşi structurează personalitatea.
“Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.” (“Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi” Dr. Augusto Cury)
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale "părinţilor buni“şi cum trebuie transformate ele de către "părinţii inteligenţi":
Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă;
Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea;
Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească;
Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri;
Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni;
Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare;
Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată;
Dacă ar fi să privim în sens cronologic al dezoltării copilului, mediul familial are un rol esenţial în educaţia copilului: este locul în care are loc experienţa iniţială de viaţă, socializare şi de cultură a copilului. Toate achiziţiile pe care le dobândeşte copilul în toate domeniile de dezvoltare sunt puternic determinate de interacţiunile pe care acesta le are cu mediul în care trăieşte primii ani din viaţă.
“Cum pot să-mi dau seama EU, ca părinte, cum este copilul meu?“ Cea mai la îndemână metodă este să ne observăm cu mare atenţie copilul, să nu-l comparăm cu un altul, ci să-l evaluăm în raport cu progresele lui, cu succesele şi insuccesele sale. Scopul observării este îndeosebi acela de a constata salturile în dezvoltarea copilului, dar şi dificultăţile întâmpinate pentru a şti cum să ne orientăm demersul educativ în perioada următoare.
Expresia “Cei şapte ani de-acasă” defineşte însă tot bagajul de cunoştinţe, deprinderi, comportamente şi atitudini acumultate în primii şapte ani de viaţă,dar şi un cumul de emoţii, trăiri, pe care dacă un copil nu le are, nu le va avea nici în viaţa de adult. Această perioadă de timp este considerată “culmea achiziţiilor”, este considerată una din perioadele de intensă dezvoltare psihică, deoarece copilul are o capacitate foarte mare de acumulare de informaţii, de memorare şi de însuşire a diverselor comportamente, atitudini, limbaj, etc. Copilul este pregătit să primească informaţii. De aceea, este important cum sunt transmise aceste informaţii, de către cine şi în ce mod.
]]>
