Copiii au de multe ori necesitatea de a-şi exprima emoţiile şi trăirile cu care se confruntă, însă nu întotdeauna ştiu cum să o facă. Şi atunci când cel mic “se blochează” în propriile trăiri şi sentimene apare agresivitatea, hiperactivitatea, frica, coşmarurile, problemele de somn şi alimentaţie etc. Un părinte care este alături şi atent la trăirile celui mic, poate să îl ajute. Cum? Prin terapia poveştilor. Terapia prin poveste estev o modalitate perfectă de dezvoltare psiho-emoţională a celui mic, care îl ajută să îşi conştientizeze problemele, să le exprime şi, în final, să îşi vindece traumele interioare. Povestea terapeutică este un mijloc excelent al părintelui pentru a se adresa copilului, pentru a transmite anumite modele de comportament, valori morale, pentru a dezrădăcina anumite frici sau comportamente. Povestea terapeutică nu este neapărat despre Cenuşărese, Albe-ca-Zăpada, Feţi-Frumoşi, Zmei cu trei capete. Ea are menirea de a scoate în prim plan eroi în care cel mic se regăseşte cu tot tacâmul de bucurii şi necazuri specifice vârstei, în timp ce imaginea, sunetul şi desenul, completează povestea pe care copilul doreşte s-o asculte şi la care el se raportează. Ea nu critică, nu etichetează, ci ajută copilul să facă primii paşi spre schimbare, în special celor care sunt timizi, dependenţi de părinţi, care au parte de abuzuri (sexuale, fizice, verbale) . Metoda complexă de terapie prin poveşti a fost dezvoltată şi verificată ştiinţific de psihologul rus Tatiana Zinkevici-Evstigneeva. În prezent, ea este director al Institutului de terapie prin poveşti din Sankt Petersburg, autoare a mai mult de 60 de cărţi, desfăşoară cursuri de instruire cu privire la terapie prin poveşti în toată lumea. Peste hotare, terapia prin poveste este un lucru destul de cunoscut. Se foloseşte nu doar în centrele psihologice, dar şi în instituţiile de învăţământ specializat şi are scopul de a rezolva disfuncţii sau probleme psihologice. În Moldova terapia prin poveste, este mai puţin cunoscută. - Artistice (populare şi de autor) sunt toate poveştile pe care le citesc, de obicei, copiilor părinţii. Este vorba de poveştile lui Ion Creangă, fraţii Grimm, H. Ch. Andersen etc. Aceste poveşti îi învaţă pe copii diferite modele de viaţă – despre existenţa binelui şi a răului. Prin intermediul lor, cei mici află răspuns la multe întrebări pe care încă nu ştiu cum să le explice părinţilor. În multe din aceste poveşti, copiii se regăsesc pe sine, sau văd modele de comportament ale părinţilor şi pe ale lor proprii. “Spre exemplu, în fabula “Greierul şi Furnica”, atunci când îi întreb pe copii de cine le place cel mai mult – de greier sau de furnică, copiii spun că de greier. De ce? Pentru că copiii adoră libertatea, distracţia şi viaţa fără griji. În persoana furnicii, cei mici îi văd pe părinţii care mereu îi cicălesc. - Meditative. Poveştile meditative au menirea de a aduce armonie în sufletul copilului, de a-l ajuta să se debaraseze de un conflict interior care îl macină. Imaginile descrise în aceste poveşti – soarele care străluceşte, iarba moale etc., au menirea de a-i stimula simţurile copilului şi de a-l linişti. Poveştile meditative se citesc înainte de somn. - Psiho-corecţie sunt poveştile care au scopul de a repara comportamentului copilului. De exemplu, dacă micuţul se teme de întuneric, de câine, de medic, dacă nu mănâncă etc. povestitorul vine cu un erou care seamănă mult cu copilul, şi acest erou are o sumedenie de întâmplări “la temă”, ca într-un final, să fie prezentată o dezlegare cu succes a problemei. Astfel, copilul înţelege că există şi alte alternative mai bune, decât, de exemplu, frica permanentă de întuneric. Ca reper de poveşti de psiho-corecţie sunt cărţile Nataliei Ciub – ABC-ul Curajului, ABC-ul Bunelor Maniere, ABC-ul Sănătăţii. - Didactice. De obicei, aceste poveşti sunt destinate studiului. Cu ajutorul poveştilor didactice copilul va învăţa mai uşor, de exemplu - limba engleză, alfabetul etc. Poveşti didactice pot fi considerate Cărţile Usborne. De obicei, aceste cărţi pot fi citite începând cu vârsta de trei anişori. - Psiho-terapeutice sunt poveştile cu caracter filosofic. Ele ilustrează viaţa unui erou care a nimerit la ananghie şi arată cum ar trebui să acţioneze copilul, ce alegere să facă, ilustrează modele de comportament – dacă vei acţiona în acest fel, ai putea păţi ca acest erou. Aceste poveşti sunt recomandate copiilor cu probleme de comportament. Pot fi comparate cu cele din categoria artistic, cu singura diferenţă, că sunt scrise de psihoterapeuţi. Beneficiile poveştilor terapeutice sunt multiple, spun psihologii. Dezvoltă gândirea, imaginea de sine, abilităţile sociale, contribuie la dezvoltarea abilităţilor de interacţiune pozitivă cu copiii de vârstă apropiată, pot fi folosite ca material didactic în scopul dezvoltării capacităţii de exprimare. Nu în ultimul rând, poveştile terapeutice pot învăţa copiii diferite modalităţi de comunicare prin lecturare, jocuri de rol, întrebări şi răspunsuri în baza textului, scoaterea ideilor principale din text, morala poveştii etc. Aşadar, bucură-te împreună cu copilul de un tratament interactiv şi plăcut şi transformă povestea într-un remediu magic împotriva tuturor relelor!

               Pedagogul american Bruner (1970) consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă se folosesc metode şi procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia este prezentată „într-o formă mai simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă uşurinţă şi mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoştinţelor”. Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm școala cu viaţa. Pentru a-l face pe copil să depăşească în şcoală „greutăţile greu de învins”, important este să nu uităm că una din trebuinţele principale ale copilului este jocul.În cadrul acestor activităţi elevii se deprind să folosească surse informaţionale diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date, învaţă să înveţe. Prin faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi, copii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi, posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al școlii– pregătirea copilului pentru viaţă. În legătură cu dezvoltarea creativităţii copiilor, pot fi date profesorilor următoarele îndrumări: gândirea creativă şi învăţarea din proprie iniţiativă trebuie încurajate prin laudă. Trebuie promovat modul variat de abordare a problemelor de manipulare a obiectelor şi a ideilor. Elevii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica constructiv. Înainte de toate, este însă important ca profesorul însăşi să fie creativ. Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor preşcolarilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber. Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi. Potenţialul larg al activităţilor extracurriculare este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase. Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual. Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. Activităţile de acest gen au o deosebită influenţă formativă, au la bază toate formele de acţiuni turistice: plimbări, excursii, tabere, colonii.In cadrul activităţilor organizate in mijlocul naturii, al vietii sociale , copiii se confruntă cu realitatea si percep activ, prin acţiuni directe obiectele , fenomenele, anumite locuri istorice. BIBLIOGRAFIE * Cernea, Maria, Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului de învăţământ, în “ Învăţământul primar“ nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, Bucureşti; * Ionesc, M., Chiş, V., Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire şi autoinstruire, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001 * Vlăsceanu, Gheorghe, coord., Neculau, Adrian, Şcoala la răscruce. Schimbare şi continuitate în curriculumul învăţământului obligatoriu. Studiu de impact, Editura Polirom, 2002 *Allport,W,Gordon, ,,Structura şi dezvoltarea personalităţii ‘’

Toleranţa este o atitudine ce reprezintă deschiderea şi respectul pe care le manifestăm faţă de diferenţele dintre oameni, de orice natură ar fi ele. La fel ca toate atitudinile se transmite în mod subtil. Copiii trebuie ajutaţi să devină persoane tolerante. De la vârste mici, copiii imită comportamentele celor din jur, dezvoltându-şi valori proprii. Nicio vârstă nu este prea mică pentru a-l ajuta pe copil să fie tolerant.
Şcoala trebuie să primească toţi copiii, indiferent de condiţia lor fizică, intelectuală, socială, emoţională, lingvistică.
Educaţia trebuie să vizeze nevoile de învăţare ale tuturor copiilor în spiritul respectului persoanei, toleranţei, simpatiei, sociabilităţii, generozităţii şi întrajutorării.
Mijloacele moderne- televiziunea, calculatorul- care intervin în viaţa copilului de la vârste fragede ne provoacă dificultăţi atât nouă cât şi părinţilor. Suntem mereu atenţi să observăm fiecare mişcare a copilului şi să reacţionăm imediat, să luăm măsuri, dar uităm uneori că acesta are dreptul de a primi educaţie, de a-şi dezvolta capacităţile în condiţii de libertate şi demnitate, de a fi crescut în spiritul înţelegerii, toleranţei, prieteniei, respectului.
De la constituirea grupui şcolar, împreună cu elevii am elaborat un cod de reguli al clase, afişat la loc vizibil, care cuprinde regula şi avantajele respectării ei.
1. Dacă ne ajutăm la nevoie, nu pierdem timp!
2. Dacă vorbim pe rând şi ascultăm cu atenţie, este linişte şi vom învăţa uşor!
3. Dacă păstăm ordinea şi curăţenia, ne vom găsi cu uşurinţă lucrurile!
4. Dacă îmi respect cuvântul, îţi respect părerea, vom deveni prieteni adevăraţi!
5. Dacă împreună găsim soluţii pentru orice problemă,eliminăm conflictele! 6. 6. Dacă lucrăm în echipă, ne bucurăm împreună!
Aceasta ne-a ajutat să creăm un climat plăcut de lucru, bazat pe respect reciproc şi înţelegere.
Având în vedere că lucrăm cu clase de copii eterogene, iar în grupul şcolar apar diferenţe fizice, psihice, sociale, ne bazăm activitatea pe un set de principii prin care încercăm să creăm un mediu tolerant, propice dezvoltării, să acordăm şanse egale în educaţie tuturor copiilor. Întâlnim în grupurile cu care lucrăm copii care necesită o atenţie specială, pentru că au probleme, e drept nu foarte grave. Am realizat integrarea activă şi eficientă în grupul clasei, de cele mai multe ori prin joc. În toate activităţile am încercat să antrenăm fiecare copil, să-i stimulăm pe cei timizi să se afirme, să-i ajutăm pe cei cu tulburări de limbaj sau comportamentale, pe cei ce nu se pot concentra decât pentru scurt timp.
Am apelat la învăţarea individualizată pentru că există tendinţa ca aceşti copii să fie izolaţi de restul colectivului. Această strategie vizează contribuţia fiecăruia adusă situaţiei de predare-invăţare: propriile experienţe, atitudini, calităţi, abilităţi. Impune utilizarea unui material didactic variat(fişe, dicţionare, atlase, scheme, grafice, tabele, etc.),familiarizează elevii cu tehnici de muncă independentă, valorifică experienţa anterioară, se poate adapta stilurilor proprii de învăţare, respectă ritmul individual, stimulează spiritul de echipă, asigură corelarea intereselor cu obiectivele curriculare, stimulează încrederea în sine, elevul participă la evaluarea propriei munci, fiind evaluat în raport cu el însuşi. Elevul şi cadrul didactic se influenţează reciproc,construiesc împreună, iar la baza acestui tip de învăţare stau principiile toleranţei şi echităţii.
Materialul de studiu poate fi organizat astfel:
a)toţi elevii primesc aceleaşi sarcini;
b)pentru aceeaşi temă cerinţele sunt diferenţiate:
-sarcini identice, timp diferit;
-sarcini diferite, dar acelaşi timp;
-sarcini diferite, timp diferit;
- sarcini diferite după posibilităţile copiilor
- sarcini identice de dificultate progresivă
Lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare influenţează interacţiunea directă şi formarea deprinderilor interpersonale şi de grup, formarea răspunderii individuale, interdependenţa dintre membrii grupului. Favorizează cunoaşterea reciprocă dintre elevi, înţelegerea şi acceptarea, integrarea în grup.
Literatura pentru copii abundă în teme în care eroii pozitivi dau dovadă de toleranţă, cooperare, iubire de semeni, curaj, responsabilitate. În parcurgerea textelor literare am folosit metode activ-participative care au pus elevii în situaţia de a coopera pentru realizarea sarcinilor. Mozaicul, cubul, explozia stelară, predarea- învăţarea reciprocă, brainstormingul, turul galeriei, au sprijinit integrarea tuturor în activitate, exprimarea liberă a ideilor, comunicarea, asumarea rolurilor, i-au învăţat să colaboreze, să asculte şi să respecte părerile celorlalţi, să accepte diversitatea. Apariţia unor situaţii problematice a determinat de fiecare dată, cooperarea şi participarea tuturor partenerilor la găsirea soluţiilor.
Metoda învăţării în grupuri mici se bazează pe principiul întăririi coeziunii grupului prin interacţiunea dintre membrii săi, accentuând ideea că scopul şi succesul grupului pot fi atinse numai dacă toţi membrii echipei se implică în activitate.
Această metodă le permite elevilor să-şi dezvolte abilităţi precum:a cere şi a oferi informaţie,a pune întrebări,a căuta răspunsuri, a explica şi a argumenta, a oferi sprijin şi a clarifica,a asculta şi a reflecta la ceea ce s-a spus.Fiecare elev, indiferent de nivelul de dezvoltare intelectuală, este valoros şi important prin faptul că poate contribui prin progresul personal (raportat la performanţele anterioare), la scorul şi implicit succesul grupului. Acest aspect are influenţe motivaţionale asupra elevilor.
În rândul metodelor interactive utilizate s-a aflat jocul de rol care se bazează pe ideea că se poate învăţa nu numai din experienţa directă, ci şi din cea simulată. Jocul pune participanţii în ipostaze care nu le sunt familiare tocmai pentru a-i ajuta să înţeleagă situaţiile respective şi pe alte persoane care au puncte de vedere, preocupări şi motivaţii diferite.Punând elevii să relaţioneze între ei, jocul de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv şi afectiv, iar interacţiunile dintre participanţi permit autocontrolul conduitelor, comportamentelor, dar şi al achiziţiilor, înlăturarea pornirilor negative, dominatoare.
Utilizarea jocului de rol a condus la stimularea dialogului, posibilitatea de a explora şi lărgi orizontul cunoaşterii şi de a-şi forma deprinderi,dezvoltarea capacitatăţii de evaluare a atitudinilor partenerilor şi adoptarea unui comportament adecvat, a capacităţii de evaluare a propriilor acţiuni, de înţelegere şi de învăţare din situaţia simulată,cultivarea sensibilităţii faţă de oameni şi de probleme, rezolvarea pozitivă a situaţiilor problemă,formarea spiritului de echipă.
Din studiul textelor literare, elevii au înţeles că trebuie să se ajute, să aprecieze ajutorul pe care îl primesc, să fie mai toleranţi.
Cunoştinţele obţinute în orele de curs le-am valorificat în activităţile extracurriculare: serbări şcolare, proiecte cu biblioteca şcolii dar şi cu biblioteca judeţeană, vizite şi excursii, proiecte cu poliţia, biserica cu centrele de plasament din zonă. Toţi elevii au fost antrenaţi în aceste activităţi, a fost valorificat potenţialul individual, dar şi activitatea în grup. Produsele activităţilor extracurriculare s-au concretizat în albume, afişe, jurnale, portofolii, etc.
Ca formator, cadrul didactic este un exemplu pentru elevii săi. El trebuie să găsească modalităţi de promovare a toleranţei în rândul acestora. Prin activităţile desfăşurate am determinat copilul să se simtă important, în siguranţă, iubit, am creat situaţii în care să-şi exprime calităţile, să ofere ajutor, le-am oferit oportunităţi de învăţare despre locuri, oameni, culturi noi, ne-am implicat când a apărut un comportament intolerant, am dezvoltat abilităţi de negociere de rezolvare a problemelor, situaţiilor de criză, am oferit modele de toleranţă şi respect!
Deci, trebuie să tolerăm ca să fim toleraţi, să respectăm ca să fim respectaţi, să oferim libertate ca să fim liberi, să iubim ca să fim iubiţi. Toleranţa trebuie privită ca o virtute şi nu ca o obligaţie.

Bibliografie:

Boboc, I. - "Managementul educational" - EDP, Bucuresti, 2002
Neamtu,C. A. Ghergut, A. - "Psihopedagogie speciala" , Polirom, Iasi, 2000
Vrasmas , T.-“Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti, 2004

I.                    CE ESTE COMUNICAREA INTERPERSONALA ?
Comunicarea interpersonala este caracteristica cea mai importanta a omenirii si cea mai mare realizare a sa. Este abilitatea oamenilor de a transforma vorbele fara o noima in cuvinte, prin care ei sunt capabili sa-si faca cunoscute dorintele, ideile si sentimentele.
Este un proces deosebit de complex de care depinde "structura reusitelor, miracolelor sau dezastrelor umane".
In termeni simplificati, comunicarea este procesul prin care un emitator si un receptor schimba mesaje intre ei, mesaje care contin deopotriva idei si sentimente. Emitatorul codifica mesajele folosind elemente verbale, vocale si vizuale; receptorul primeste mesaje si le decodeaza, punând in ordine si interpretând cele trei elemente in functie de propriile experiente, credinte si nevoi.
II.                 DE CE AVEM NEVOIE DE COMUNICARE ?
Nu suntem singuri. Suntem fiinte sociale, traim împreuna, avem nevoie unii de altii. Comunicam ca sa: ne cunoastem, ne impartasim emotiile, schimbam informatii, construim relatii.
III.       PRIVITI-I PE PROFESORI !
Profesorul clasic, personaj sobru si autoritar, distant si sever, doct si infailibil, care "preda" un set de cunostinte, apoi "pretinde", examineaza si noteaza. Arma sa cea mai de temut este catalogul si uneori alte sanctiuni care au scopul de a obtine ceea ce vrea de la elevi. In plan educativ mânuieste, cu usurinta data de repetie, un set de principii morale seci si dogmatizate carora elevii trebuie sa li se supuna. Acest model intercaleaza in relatia profesor-elev o distanta ca "de la cer la pamant", comunicarea fiind univoca, de la profesorul care stie aproape totul, la elevul care nu stie aproape nimic. Acest profesor nu va cobora niciodata din "sfera sa inalta", va fi misterios si greu accesibil si asta pentru ca este nepregatit pentru o relatie de comunicare cu elevii. El nu are puterea de a se racorda la problemele elevilor, de a lasa la o parte inhibitii si false pudori.
Profesorul democratic, cel mai bun dintre profesori, este reformator, va cere "formatie si nu informatie", se va implica intr-o relatie permisiva si democratica, deschisa si amicala cu elevii. Intre acestia se instaureaza un climat de comunicare libera, deschisa si complexa. Acest model de profesor va sti sa "coboare stiintele din empireu", va sti sa-si momeasca elevii cu o retorica a utilitatii practice, a aplicatiilor multiple si neasteptate ale disciplinei sale. Va sti sa inlature riscurile pe care le presupune relatia de comunicare apropiata cu elevii: familiarismul si eroarea in formularea solutiilor si sfaturilor date elevilor.
IV.       BARIERELE COMUNICĂRII
Blocajele comunicarii pot avea o asemenea intensitate, incat intre informatia transmisa si mesajul perceput sa existe diferente vizibile. Comunicarea ineficienta cauzeaza singuratate, conflicte, probleme in familie, insatisfactii profesionale, stres psihologic, boli fizice si chiar moartea, atunci când comunicarea este complet intrerupta.
In raporturile interumane E. Limbos identifica patru tipuri de bariere personale care blocheaza comunicarea:
• bariere cauzate de contextul socio-cultural (conflictul de valori si lipsa cadrelor de referinta, conditionarea si manipularea prin mass-media, prejudecatile, diferentele culturale);
• bariere cauzate de frica endemica (infruntarea, agresivitatea, principiul competitiei, rezistenta la schimbare, lipsa increderii in sine);
• bariere cauzate de atitudinile individualiste (comportament egocentric, necunoasterea propriei persoane, sentimentul de incompetenta sau ineficienta, lipsa de obiectivitate si realism, pasivitate excesiva);
• bariere referitoare la relatiile individ-grup (marginalizarea, lipsa de
autenticitate, izolare).
Leonard Saules considera ca in procesul de comunicare pot interveni:
• bariere de limbaj (aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane, starea emotionala a receptorului poate deforma ceea ce aude, ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea, dificultati de exprimare, etc);
• bariere de mediu (climat de munca necorespunzator, folosirea de suporturi informationale inadecvate, etc);
• bariere de conceptie (existenta presupunerilor, exprimarea cu stângacie a mesajului de catre emitator, concluzii pripite asupra mesajului,lipsa de interes a receptorului fata de mesaj).
Sidney Shore identifica trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme in realizarea procesului de comunicare:
• bariere de ordin emotional (teama de a nu comite greseli, neincrederea fata de superiori, colegi, dificultatea de a schimba modul de gândire, dependenta excesiva de opiniile altora, etc);
• bariere de ordin cultural (dorinta de a se conforma modelelor sociale, dorinta de apartenenta, slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile, etc);
• bariere de ordin perceptiv (incapacitatea de a distinge intre cauza si efect, refuzul de a sesiza, de a releva, incapacitatea de a defini lucrurile, ingustarea excesiva a punctului de vedere).
V.                 MODALITĂŢI DE AMELIORARE A COMUNICĂRII
• utilizati mesaje adresate la persoana I (limbajul responsabilitatii),
focalizate pe ceea ce simte emitatorul si pe comportamentul
interlocutorului, prevenind astfel reactiile defensive in comunicare;
procesul de comunicare este mai complet, se pot comunica emotiile si
descrie comportamentele fara a face evaluari si atacuri la persoana;
• fiti spontan in exprimarea opiniilor personale, incercati sa nu va impuneti punctul de vedere. Manipularea este o forma de comunicare care transmite mesajul de non- acceptare si neincredere in deciziile luate;
• ascultati cu atentie, ascultatul activ este o modalitate de a asculta si a
raspunde care duce la imbunatatirea intelegerii reciproce si la depasirea obstacolelor in comunicare. Comunicarea empatica contine mesaje de intelegere, compasiune si afectiune fata de interlocutor;
• evitati stereotipurile si prejudecatile deoarece conduc la opinii negative despre ceilalti, sunt cauzele unor actiuni si emotii negative, duc la discriminare, violenta si genocid;
• lasati interlocutorului posibilitatea de a face o evaluare negativa a actiunilor sau atitudinilor sale, critica nu duce neaparat la schimbarea celeilalte persoane;
• utilizati mesaje care sa ajute interlocutorul in gasirea de alternative, posibilitati de rezolvare a unei situatii. Deseori sfatul este perceput de cealalta persoana ca o insulta la inteligenta sa, ca o lipsa de incredere in capacitatea persoanei respective de a-si rezolva singura problema;
• evitati amenintarile, insistând in aplicarea unei pedepse pentru rezolvarea unei probleme/situatii veti genera sentimente negative;
• evitati moralizarea, aceasta cauzeaza sentimente de neliniste, stimuleaza resentimentele si blocheaza exprimarea sincera a celeilalte persoane;
• da-ti dovada de egalitate, atitudinea de superioritate determina formarea unei relatii defectoase de comunicare, incurajeaza dezvoltarea conflictelor. Egalitatea inseamna acceptarea neconditionata si respectarea fiecarei persoane, indiferent de nivelul sau de cultura, pregatire profesionala;
• tineti cont de factorii sentimentali, incercarea de a convinge prin argumentare logica sau dovezi logice duce la frustrare, poate bloca comunicarea;
• solicitati mai multe informatii, puneti intrebari deschise, cate una pe rând, acestea dau vorbitorului posibilitatea de a se deschide, de a explora gândurile si sentimentele sale, este convins ca te intereseaza ceea ce iti spune;
• utilizati parafrazarea, este o metoda in comunicare care are rolul de a clarifica mesajul, de a comunica mai eficient nevoile. Dar, nu o folositi prea des!;
• dati posibilitatea explorarii solutiilor alternative prin folosirea brainstorming-ului, ascultarii reflective, discutarea posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre alternative, obtinerea unui angajament;
• folositi tactica devierii/abaterii daca doriti sa schimbati cursul conversatiei de la preocuparile celelaltei persoane la propriile preocupari;
• utilizati confirmarile verbale, vizuale si non verbale, precum si sunete care ii fac pe vorbitor sa inteleaga ca ii ascultati cu interes si cu respect;
• cititi limbajul corpului, concentrati-va atentia pe factorii cheie: expresia fetii, ochilor, tonul vocii, tinuta corpului si gesturile;
• asigurati confortul necesar in timpul comunicarii.
BIBLIOGRAFIA
1. Abric, J., Psihologia comunicarii, Editura Polirom, Iasi, 2002;
2. Baban, A., Consiliere educationala, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2001.