TENDINŢE ŞI GREŞELI ÎN UTILIZAREA REPETIŢIEI
                                                                   -STUDIU-

                                                              PROF. OCHIAN IULIA-MARINELA
                                                              COLEGIUL AUTO TRAIAN VUIA TG-JIU

      Repetiţia propriu-zisă,folosirea de două sau mai multe ori,în contexte apropiate a aceluiaşi cuvânt sau a unor cuvinte din aceeaşi familie lexicală “o greşeală de ordin stilistic,mai curând o stângăcie decât o greşeală”.(GA,II-Gramatica limbii române, vol.I,II, ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Bucureşti, EA, 1966.
Nu este vorba aici de repetiţia ca procedeu sintactic prin care se exprimă durata unei acţiuni, nuanţe de superlativ şi alte valori gramaticale , ci de repetiţia datorată lipsei de atenţie, obositoare.Aceasta denotă sărăcia lexicală a vorbitorului.Deci, când ea nu este justificată ca procedeu sintactic sau stilistic, ea poate fi considerată greşeală.Din păcate,unele ziare, reviste şi emisiuni de televiziune ne oferă deseori asemenea exemple:
„În orice caz, nu este cazul.”
(ACADEMIA CAŢAVENCU Nr.30/2002,p.3)
        Toţi cei de faţă au susţinut elaborarea unui program de restaurare a sectorului minier care să cuprindă un program special.
       „   Codul poştal este un cod format din cifre sau litere.Generarea codurilor se poate face atribuind semnificaţii codului, astfel încât codul să conţină diferite informaţii.”
                                                  ( AEVĂRUL-Nr.3994/2003,p.12)
“Strategia miza pe determinarea lui să se răzgândească.Sursele citate spun că mai mulţi lideri l-au făcut să se răzgândească dar el nu s-a răzgândit şi a declarat că nu va pleca din partid.”
                                           (JURNALUL NAŢIONAL 19.04.2003,p.4)
Alte exemple ne sunt oferite de Academia Caţavencu:
„Durata  pregătirilor  de război nu poate dura la infinit.”
                (ACADEMIA CAŢAVENCU nr.11/2003,p.4)
“Vă prezentăm în continuare fragmente din înregistrarea audierii, edificatoare  în privinţa duratei audierii.”
                                                                   (ACADEMIA CAŢAVENCU nr 11/2003,p. 6)
  În primul exemplu verbul a dura repetă subiectul durata.Soluţia pentru evitarea acestei repetiţii ar fi înlocuirea verbului cu un sinonim, de exemplu a continua sau a se menţine.În al doilea caz, substantivul audierea folosit la genitiv este repetat la distanţă tot prin aceeaşi formă de genitiv.Pentru înlăturarea repetiţiei se poate face apel la înlocuirea cuvântului audierii cu pronumele demonstrativ acesteia.
O situaţie interesantă este cea în care repetiţia apare într-o formă pleonastică:
„Pământul terestru e obosit, apa şi aerul sunt poluate.”
                                                             ( JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2003,p.21)
În acest caz subiectul pământul a fost repetat printr-un sinonim, deci printr-un cuvânt cu acelaşi sens.Repetiţia obositoare,devenind un adevărat clişeu lingvistic,un tic verbal,sugerează sărăcia vocabularului şi creează stări de monotonie, ca în următoarele exemple:” Ministerul stabileşte preţul medicamentelor.Medicamentele au un preţ de intrare în ţară, exprimat în moneda ţării producătoare. Un medicament nou este aprobat de Asociaţia Naţională a medicamentului, iar pe toată durata comercializării, medicamentului i se poate micşora preţul”. ( JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2003,p.18)
O soluţie pentru înlăturarea repetiţiei ar fi înlocuirea substantivului cu un pronume personal sau demonstrativ.Exemple de acest fel apar şi în Academia Caţavencu în unele exprimări de genul:
“Topul celor mai bogaţi o sută de români ne-a făcut să înţelegem încă o dată că un top al celor mai săraci români este imposibil  de stabilit.”  (ACADEMIA CAŢAVENCU 45./2002 p.7)
         “Şi zicea că e vizitat de un spirit, care încă mai e prieten cu acel spirit, deci aş vrea să-l rugaţi pe domnul acela să-i spună spiritului că acum două seri l-am văzut pe al doilea.”(ACADEMIA CAŢAVENCU 45/2002,p.8)
În aceste cazuri, repetiţia nu mai este posibilă dacă se foloseşte un sinonim al cuvântului repetat. De exemplu,în primul enunţ topul poate fi înlocuit cu unul din substantivele clasament sau ierarhie, iar în al doilea cuvântul spiritul ar putea fi înlocuit cu substantivul suflet sau cu unul din pronumele personale lui sau el.
Repetiţia este întâlnită şi în emisiunile de televiziune,în exprimarea unor prezentatori:
“Într-adevăr există atât persoane publice  care încalcă legea, cât şi persoane publice de stat care o fac, dar nu cred că există persoane publice a căror viaţă are relevanţă.”
                                                                               (emisiune TV,25.11.2002)
Ar fi de dorit ca exprimările de felul acesta să dispară, mai ales din vocabularul unor oameni care pretend a fi instruiţi şi care consider că sunt modele pentru cei din jur.Uneori repetiţia este o încercare stângace de a evita confuziile care ar putea rezulta din felul cum a fost începută fraza.De exemplu:
„În noua ediţie cartea cuprinde o parte mai dezvoltată în ceea ce priveşte îngrijirea apartamentelor,cuprinde descrierea şi metodele de folosire a materialelor nou apărute care se pot întrebuinţa la întreţinerea locuinţei.”  (ADEVĂRUL 2381/2000,p.3)
În acest caz ,autorul a repetat verbul a cuprinde pentru a fi sigur că descrierea şi metodele vor fi înţelese drept complemente directe ale acestui verb şi nu ale lui priveşte. Alteori asistăm la repetarea unor cuvinte polisemantice întrebuinţate de fiecare dată în alt sens: “posibilitatea de a-şi dezvolta posibilităţile, opera de valorificare a operelor,cadrele didactice din cadrul şcolii.”
       Repetiţia poate prezenta şi tipuri interesante din punct de vedere gramatical.Unul dintre ele constă în repetarea unor unelte sau construcţii gramaticale.În acest sens există tendinţa de a înlătura conjuncţiile cu acelaşi sens:
- dar,însă- A bătut la uşă,dar însă n-a intrat.
- ci, dimpotrivă- N-a aşteptat , ci dimpotrivă a plecat.
- însă, în schimb- Am citit de mai multe ori, însă în schimb n-am înţeles.
      În aceste exemple menţionăm folosirea repetiţiei pleonastice a conjuncţiilor cu aceeaşi valoare adversativă.Conjuncţiile ci şi dar apar de mai multe ori însoţite de adverbe şi locuţiuni adverbiale , al căror sens este tot adversativ.
Ei nu-l simpatizează,ci dimpotrivă, îl dispreţuiesc.
    Prezenţa lui dimpotrivă şi a lui în schimb după ci şi dar se explică prin necesitatea de a întări poziţia pe care o exprimă cele două conjuncţii adversative. De data aceasta nu poate fi vorba de o greşeală propriu-zisă, ca în cazul lui dar urmat de însă , cu atât mai mult cu cât construcţiile citate se întâlnesc frecvent în exprimarea unor oameni instruiţi şi cultivaţi.
    Un alt clişeu lingvistic se manifestă astăzi în vorbirea tinerilor care folosesc aproape în fiecare propoziţie rostită conjuncţia conclusivă deci.
   „ Deci am fost acolo şi deci nu mai este nicio problemă care v-ar putea afecta şi deci trebuie să vă liniştiţi.”Tendinţa de folosire a acestui cuvânt este foarte puternică în limbajul tinerilor şi chiar al unor oameni care vor să impresioneze, vor să pară mai cultivaţi, considerând că , în acest fel,se exprimă mai elevat.
Încă o tendinţă observată astăzi în vorbirea tinerilor constă în crearea unui adevărat  grad de comparaţie la substantiv, prin enunţuri de tipul:
-„ El este băiat de băiat.”
- „Am văzut un film de film.”
- „Colega mea este o fată de fată.”
-„Am dat un examen de examen.”
Superlativul absolut este sugerat de repetiţia substantivelor băiat, film, fată, examen precedate de prepoziţia de .Sensul acestor construcţii poate fi:băiat foarte bun, film interesant, fată deosebită, examen uşor.Exprimările de tipul acesta au tendinţa de a se apropia tot mai mult de construcţiile argotice, în sensul că, apărând astăzi în vorbirea elevilor sau studenţilor, nu pot fi înţelese de altă categorie de persoane.De asemenea, o altă încercare de forţare a gradului de comparaţie la substantive este şi repetarea acestora fără niciun element de legătură, ca în exemplele:
- „Mi-e foame, foame.”
- „Am o maşină, maşină.”
Substantivele foame şi maşină exprimă superlativul absolut.
Pentru redarea superlativului absolut apelăm la numeroase mijloace expresive.Dintre acestea, este cel mai frecvent procedeul construirii superlativului pe baza pozitivului, însoţit de adverbe care, prin conţinutul lor semantic, exprimă ideea de superlativ:extraordinar, grozav,minunat, neînchipuit, nemaipomenit, nesfârşit, nespus, teribil, sau cu locuţiuni adverbiale ca:din cale-afară, cu totul şi cu totul.
      O tendinţă în exprimarea actuală este aceea când se repetă ideea de superlativ prin alăturarea unor adverbe sau locuţiuni adverbiale cu acelaşi sens:
“Este extraordinar de grozav.”
„Întâmplarea aceasta este teribil de nemaipomenită.”
„Excursia aceasta este din cale-afară de minunată.”
Enunţurile de acest tip sunt, de fapt, nişte greşeli comise din dorinţa de a impresiona, de a epata, dar care trebuie evitate într-o exprimare îngrijită.În plus există şi adjectivele neologice care în latină sunt comparative sau superlative şi au tendinţa să fie folosite greşit.Din păcate auzim frecvent construcţii de felul:”Acest moment este foarte optim.” Era mai superior,mai extraordinar,mai suprem, cel mai suprem.” Aceste greşeli, rezultate din repetarea sensului de superlativ,sunt nişte pleonasme.Se ştie că nu pot avea grade de comparaţie adjectivele care exprimă însuşiri cu caracter absolut,adică însuşiri care, prin natura lor, nu suportă comparaţie.Aşa sunt:viu, mort, veşnic, general, perfect, principal, desăvârşit, complet, întreg, unic.Totuşi există în vorbirea unor oameni construcţii cu repetiţia acestor adjective:mai perfect, mai complet, mai unic, perfect perfect,complet complet.
          Printre problemele de corectitudine a exprimării puse de coordonarea părţilor de propoziţie şi propoziţiilor, una dintre cele mai importante este şi repetarea sau nerepetarea unor cuvinte ajutătoare, ca: prepoziţii, articole, adverbe din cadrul gradelor de comparaţie, negaţia şi pronumele reflexiv, conjuncţiile subordonatoare, pronumele şi adverbele relative, verbele auxiliare sau copulative.Nerepetarea acestora este permisă ca un mijloc de economie dar numai dacă nu conduce la construcţii confuze, ambigue.La coordonarea unor părţi de propoziţie construite cu aceeaşi prepoziţie, aceasta trebuie repetată înaintea fiecărui termen coordonat, pentru a i se identifica funcţia sintactică.Prepoziţia se poate repeta în exprimarea raportului de coordonare prin conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale:ci,ca şi, precum şi, şi....şi,nici....nici, fie....fie, ori....ori, sau....sau.Se spune numai:
„Revista va fi citită atât de elevi, cât şi de studenţi,sau va fi citită şi de elevi şi de studenţi.”
   De asemenea, sunt cunoscute numeroase cazuri în care repetarea sau nerepetarea prepoziţiei de duce la crearea unor sensuri diferite.Un exemplu în acest sens îl constituie coordonarea a două adjective sau adverbe în construcţii echivalente cu superlativul absolut .“El este extraordinar de serios şi harnic.”
  În acest caz, dacă nu se repetă prepoziţia de , al doilea adjectiv poate fi înţeles ca fiind la gradul pozitiv.Alteori, construcţiile fără repetarea prepoziţiei conduc la ideea de întreg, pe când nerepetarea acesteia contribuie la înţelegerea separată a noţiunilor.De exemplu, în construcţii ca:“A pictat flori de primăvară şi toamnă.”„Au cumpărat caiete de matematică şi română”.,cu nerepetarea prepoziţiei sugerează prezenţa amestecată, în timp ce repetarea acesteia indică existenţa a două lucruri diferite.Interesant de remarcat este şi faptul că în limba română actuală există o tendinţă de creare a unor construcţii coordonate cu repetarea prepoziţiei:” de ieri, de alaltăieri, de voie, de nevoie, de bine, de rău, de fapt şi de drept, de ici,de colo.” Astăzi se manifestă o puternică tendinţă de nerepetare a prepoziţiei de  , ca şi a altor prepoziţii.Monotonia rezultată din repetarea aceloraşi cuvinte,cum sunt prepoziţiile, conjuncţiile, pronumele, adverbele relative, articolele, pronumele şi adjectivele demonstrative, poate fi evitată prin sinonimia gramaticală.
Iată mai întâi un exemplu de repetare a pronumelui care:
               „Băiatul care a scris compunerea care a fost premiată anul care a trecut.”
Chiar şi în limba presei apar astfel de repetiţii:
“S-a adăugat la terminarea acestei investiţii că aceste străzi vor dispune de aceste canale colectoare pentru apă.”            (JURNALUL NAŢIONAL 22.04.2009, p.25)
Pentru a evita repetiţia la demonstrative se poate recurge la înlocuirea lor cu unele echivalente lexicale, cuvinte sau locuţiuni prin care se exprimă apropierea sau depărtarea în timp şi spaţiu.Tot pentru a nu repeta pronumele demonstrative acesta şi acela se foloseşte şi pronumele personal de persoana a treia.În loc de :
“Acesta  nu ştia nimic despre acesta” ,se poate spune:
“El nu ştia nimic despre acesta.”
    În încheierea acestui studiu, aş adăuga faptul că este necesară o atenţie mult mai mare exprimării,prin evitarea unor repetiţii monotone, obositoare, nu numai în vorbirea curentă, ci şi în cea a presei.Numai astfel se pot evita greşelile şi se va obţine coerenţă şi corectitudine în comunicare.