PROF. :  OCHIAN IULIA-MARINELA,
                                                                                        COLEGIUL AUTO „TRAIAN VUIA” TG-JIU, GORJ

Nu aș putea spune cu exactitate când am citit prima mea carte, dar îmi amintesc şi acum de fascinația cu care priveam cărțile din bibliotecă, coperțile lor colorate şi sugestive şi, chiar dacă, atunci când le deschideam, vedeam doar semne fără sens, cât de nerabdatoare eram să aflu comorile din interior. Îmi aduc aminte cu drag de poveştile mamei şi bunicii pe care le ascultam cu sufletul la gură, captivată de tărâmurile în care mă purtau şi personajele lor uimitoare. Mai târziu, când am învățat să citesc, am fost curioasă să vad dacă ele erau  așa cum mi le spunea mama și dacă, poate, mai existau şi altele pe care ea uitase să mi le spună.
Privind  în urmă, gustul pentru lectură se dobândește din frageda copilărie, cu îndrumarea părinților și mai târziu a dascălilor, pornind de la cele mai simple întâmplări, basme și, pe masură ce creștem, ajungând la intrigi mai complicate, personaje formate, însă din ce în ce mai captivante şi mai pline de sens. Și aşa, încetul cu încetul, învățăm despre lumea care ne înconjoară, despre viaţă, despre oameni şi noi înșine, căci „nu există cunoaștere înnăscută, pentru motivul că nu există copac care să iasă din pământ cu frunze şi fructe.” (Voltaire)
Lectura ne dezvoltă imaginaţia şi creativitatea, trezește în noi sentimente diverse şi profunde, ne arată experiențe variate, personaje cu care uneori ne identificăm şi de care ne legăm sufletește, crâmpeie din vieți trecute, dar care ne fac să înţelegem cine suntem, de unde ne tragem. Mai mult decât atât, prin lectură, învăţăm să gândim, dobândim curajul de a hotarî ce şi cum vrem să fim, să evoluăm. „Omul nu poate descoperi noi oceane, câta vreme nu are curajul de a pierde din vedere țărmul.” (Andre Gide). Însă toate acestea se întâmplă gradual, pe masura ce mintea noastră fragedă se dezvoltă. Dacă la început suntem capabili doar să memorăm sau să reproducem conținutul, mai târziu, dascalii noştri ne învaţă cum să îl înțelegem, cum să-l interpretăm şi cum să extragem din el adevaratele învățăminte, cum să ne formăm convingeri şi concepţii. Datoria îndrumătorilor noştri, a şcolii este de a ne dezvolta gândirea, de a ne ghida şi canaliza eforturile, de a ne trezi curiozitatea, astfel încât să experimentăm şi singuri lumea cărţilor şi să fim capabili să ne selectăm propriile zone de interes. Dascălul este cel care ne lărgeşte orizontul cultural, cel care ne poate dezvolta sau spori atracţia spre lumea cărţilor, cel care ne învaţă să gândim singuri, asa cum spune şi John Amos Comenius: „A instrui pe tineri cum se cuvine nu constă în a le vâri în cap o  mulţime de cuvinte, fraze, expresiuni şi opiniuni din diferiţi autori, ci a le deschide calea cum să priceapă lucrurile.”
În altă ordine de idei, Baltasar Gracian spunea: „Frecventarea prietenilor să-ţi fie ca o școală şi convorbirea cu ei învăţătură. Fă-ți din prietenul tău un învățător şi uneşte prin el foloasele instrucţiei cu plăcerea conversaţiei.” Și, când mă gândesc la copilărie şi adolescență, îmi aduc aminte de lungile conversaţii pe care le aveam cu colegii sau prietenii mei pe marginea unei cărţi, cum ne întreceam în evocarea altor opere cu tipologii sau teme asemănătoare şi cum ne străduiam să găsim o modalitate noua prin care am fi putut noi, la rândul nostru, să ilustrăm aceeași idee.
Este adevarat, este vorba de cu totul o altă generaţie, ce nu se mulează pe tendinţele generaţiei secolului XXI. Însă,  dacă ne gândim mai bine, acest secol ne ofera şi mai multe posibilităţi de a ne lărgi orizontul cultural. Prin intermediul audiobook-urilor, tinerii din zilele de azi pot asculta cărţile copilăriei noastre, oriunde, oricând, fără constrâgeri de spaţiu şi timp. Filmele pe care le putem urmări la televizor sau cinema sunt, de cele mai multe ori, ecranizări ale romanelor clasice sau contemporane, ce pot trezi interesul şi curiozitatea spre opera originală, mult mai completă şi complexă, ilustrată doar parţial în aproximativ doua ore de peliculă. Astfel, datoria noastră rămâne, astăzi, de a învăta la rândul nostru cum să facem uz de progresul tehnologic şi cum să-l folosim în beneficiul unei educaţii cuprinzătoare.
O  lecţie valoroasă primită de la profesorii mei este că şi cartea are vârstele ei. Pentru fiecare vârstă  există cartea potrivită; sunt cărți al căror farmec îl trăim doar la anumite vârste, sunt cărţi a caror valoare creşte cu timpul, pe măsură ce creştem, ca un vin ce devine mai bun cu fiecare an ce trece. De fiecare dată când citim o carte, sensurile ei capătă profunzimi, căci „o carte este mai mult decât o structură verbală sau o serie de structuri verbale, este un dialog stabilit cu cititorul, este tonul pe care îl impune cititorului şi este imaginea schimbătoare sau durabilă pe care i-o impune memoriei sale.” (Jorge Luis Borges)

Bibliografie:

• BOUCHOT, Henri. Le livre. L'illustration - la reliure. Étude historique sommaire. Paris : Edition Maison Quantin, [1886]. 320 p. : fig., il. II 5.617
• GAGEA, Adriana ; POPESCU, Virgil. Contribuţii la Istoria Culturii Româneşti. Cartea şi biblioteca: Bibliografie Dan Simionescu. Bucureşti : s.n., 1990. 48 p. III 29.779
• SELEJAN, Ana. Carte rară şi preţioasă : Catalog. Vol 2 : Sec. XVIII. Sibiu : Biblioteca "Astra", 1992. 242 p. II 65.339(2)