Nu contest ideea de bază, aceea a unei săptămâni de învăţământ alternativ. De asemenea este de apreciat efortul acelor cadre didactice de a face din această săptămână ceva cu adevărat util. Cu toate acestea nu pot să nu remarc faptul că anumite premise au fost greşite şi din această cauză , cel puţin la liceu, totul s-a transformat într-o mare pierdere de vreme.
Se porneşte de la ideea că toate cadrele didactice sunt persoane creative, pline de energie, dornice să îşi manifeste talentele pedagogice într-un cadru mai relaxat decât cel obişnuit. În realitate, cei care propun activităţi atractive o fac tot timpul anului. Cei care fac activităţi altfel cu lelevii au făcut-o şi o vor face în mod constant. Rămâne însă un număr destul de mare de profesori care din motive subiective sau obiective nu pot face nimic altceva. Au învăţat un ritual al orei de care nu pot să se desprindă - făcut prezenţa, ascultat 3 elevi, predat materie, dacă mai e timp, cinci minute moralizatoare. Aceştia nu vor putea ieşi din tipar. mai sunt aei colegi care nu pot să-şi ţină elevii în clasă sau/şi care nu-şi ţin orele, ci îi lasă în faţa unui calculator, obţinând astfel liniştea. Aceştia au curajul să propună altceva?
Înainte de acestă săptămână inspectorul şcolar general şi-a exprimat dorinţa, visul, ca cercetăşia să fie o componentă tot mai importantă a activităţilor extraşcolare sau din aeastă săptămână atipică. Fosta elevă, fetiţă, din mine a avut reacţia de neplăcere. Urăsc şi acum acea camaraderie a grupului, obligaţia de a merge în grup, de a te preface că mori de încântare să participi la socializarea cu de-a sila şi să accepţi aroganţa şi chiar agresivitatea acelor lideri de grup. Fiecare dascăl a proiectat propriile aspiraţii, dar o serie de constrângeri nu permit realizarea "aşa cum vreau eu". Fiecare profesor trebuie să aibă un număr de ore corespunzător celor curente. Dar dacă niciun elev nu vrea să participe la ceva alături de acel profesor? S-a înţeles din păcate că toate activităţile trebuie să fie ceva gen vizite la muzee, zoo, grădini botanice, toţi au propus filme, au propus curăţenii de primăvară etc, dar eficienţa lor este nulă. Se va spune că e vorba de coeziunea colectivului. Atunci trebuie făcută la momentul potrivit.
Mărturisesc că nu sunt genul de om "sufletul petrecerii". Sunt respectată ca profesor pentru munca mea constantă de la clasă şi pentru alte însuşiri decât cele de animator cultural sau de organizator de festivităţi aducătoare de adeverinţe. Cum să mă transform pentru o săptămână în ceva ce nu sunt? O fi vorba de perfecţonare şi autodepăşire, dar falsitatea acestor activităţi mai degrabă mă demobilizează complet.
Pentru anul viitor, pentru că ştiu că nu vom scăpa de această activitate, îmi propun o altfel de organizare, măcar câţiva să avem ceva folos de pe urma ei.
]]>În urma discuţiilor de pe un forum dedicat cadrelor didactice am ajuns la concluzia că, în ciuda tuturor evidenţelor, aeastă iniţiativă va continua şi la anul. Nu discut partea legată de elevi şi de părinţii acestora, ci doar ceea ce ne priveşte pe noi, dascălii.
Nu contest ideea de bază, aceea a unei săptămâni de învăţământ alternativ. De asemenea este de apreciat efortul acelor cadre didactice de a face din această săptămână ceva cu adevărat util. Cu toate acestea nu pot să nu remarc faptul că anumite premise au fost greşite şi din această cauză , cel puţin la liceu, totul s-a transformat într-o mare pierdere de vreme.
Se porneşte de la ideea că toate cadrele didactice sunt persoane creative, pline de energie, dornice să îşi manifeste talentele pedagogice într-un cadru mai relaxat decât cel obişnuit. În realitate, cei care propun activităţi atractive o fac tot timpul anului. Cei care fac activităţi altfel cu lelevii au făcut-o şi o vor face în mod constant. Rămâne însă un număr destul de mare de profesori care din motive subiective sau obiective nu pot face nimic altceva. Au învăţat un ritual al orei de care nu pot să se desprindă - făcut prezenţa, ascultat 3 elevi, predat materie, dacă mai e timp, cinci minute moralizatoare. Aceştia nu vor putea ieşi din tipar. mai sunt aei colegi care nu pot să-şi ţină elevii în clasă sau/şi care nu-şi ţin orele, ci îi lasă în faţa unui calculator, obţinând astfel liniştea. Aceştia au curajul să propună altceva?
Înainte de acestă săptămână inspectorul şcolar general şi-a exprimat dorinţa, visul, ca cercetăşia să fie o componentă tot mai importantă a activităţilor extraşcolare sau din aeastă săptămână atipică. Fosta elevă, fetiţă, din mine a avut reacţia de neplăcere. Urăsc şi acum acea camaraderie a grupului, obligaţia de a merge în grup, de a te preface că mori de încântare să participi la socializarea cu de-a sila şi să accepţi aroganţa şi chiar agresivitatea acelor lideri de grup. Fiecare dascăl a proiectat propriile aspiraţii, dar o serie de constrângeri nu permit realizarea "aşa cum vreau eu". Fiecare profesor trebuie să aibă un număr de ore corespunzător celor curente. Dar dacă niciun elev nu vrea să participe la ceva alături de acel profesor? S-a înţeles din păcate că toate activităţile trebuie să fie ceva gen vizite la muzee, zoo, grădini botanice, toţi au propus filme, au propus curăţenii de primăvară etc, dar eficienţa lor este nulă. Se va spune că e vorba de coeziunea colectivului. Atunci trebuie făcută la momentul potrivit.
Mărturisesc că nu sunt genul de om "sufletul petrecerii". Sunt respectată ca profesor pentru munca mea constantă de la clasă şi pentru alte însuşiri decât cele de animator cultural sau de organizator de festivităţi aducătoare de adeverinţe. Cum să mă transform pentru o săptămână în ceva ce nu sunt? O fi vorba de perfecţonare şi autodepăşire, dar falsitatea acestor activităţi mai degrabă mă demobilizează complet.
Pentru anul viitor, pentru că ştiu că nu vom scăpa de această activitate, îmi propun o altfel de organizare, măcar câţiva să avem ceva folos de pe urma ei.
Nu contest ideea de bază, aceea a unei săptămâni de învăţământ alternativ. De asemenea este de apreciat efortul acelor cadre didactice de a face din această săptămână ceva cu adevărat util. Cu toate acestea nu pot să nu remarc faptul că anumite premise au fost greşite şi din această cauză , cel puţin la liceu, totul s-a transformat într-o mare pierdere de vreme.
Se porneşte de la ideea că toate cadrele didactice sunt persoane creative, pline de energie, dornice să îşi manifeste talentele pedagogice într-un cadru mai relaxat decât cel obişnuit. În realitate, cei care propun activităţi atractive o fac tot timpul anului. Cei care fac activităţi altfel cu lelevii au făcut-o şi o vor face în mod constant. Rămâne însă un număr destul de mare de profesori care din motive subiective sau obiective nu pot face nimic altceva. Au învăţat un ritual al orei de care nu pot să se desprindă - făcut prezenţa, ascultat 3 elevi, predat materie, dacă mai e timp, cinci minute moralizatoare. Aceştia nu vor putea ieşi din tipar. mai sunt aei colegi care nu pot să-şi ţină elevii în clasă sau/şi care nu-şi ţin orele, ci îi lasă în faţa unui calculator, obţinând astfel liniştea. Aceştia au curajul să propună altceva?
Înainte de acestă săptămână inspectorul şcolar general şi-a exprimat dorinţa, visul, ca cercetăşia să fie o componentă tot mai importantă a activităţilor extraşcolare sau din aeastă săptămână atipică. Fosta elevă, fetiţă, din mine a avut reacţia de neplăcere. Urăsc şi acum acea camaraderie a grupului, obligaţia de a merge în grup, de a te preface că mori de încântare să participi la socializarea cu de-a sila şi să accepţi aroganţa şi chiar agresivitatea acelor lideri de grup. Fiecare dascăl a proiectat propriile aspiraţii, dar o serie de constrângeri nu permit realizarea "aşa cum vreau eu". Fiecare profesor trebuie să aibă un număr de ore corespunzător celor curente. Dar dacă niciun elev nu vrea să participe la ceva alături de acel profesor? S-a înţeles din păcate că toate activităţile trebuie să fie ceva gen vizite la muzee, zoo, grădini botanice, toţi au propus filme, au propus curăţenii de primăvară etc, dar eficienţa lor este nulă. Se va spune că e vorba de coeziunea colectivului. Atunci trebuie făcută la momentul potrivit.
Mărturisesc că nu sunt genul de om "sufletul petrecerii". Sunt respectată ca profesor pentru munca mea constantă de la clasă şi pentru alte însuşiri decât cele de animator cultural sau de organizator de festivităţi aducătoare de adeverinţe. Cum să mă transform pentru o săptămână în ceva ce nu sunt? O fi vorba de perfecţonare şi autodepăşire, dar falsitatea acestor activităţi mai degrabă mă demobilizează complet.
Pentru anul viitor, pentru că ştiu că nu vom scăpa de această activitate, îmi propun o altfel de organizare, măcar câţiva să avem ceva folos de pe urma ei.
]]>În urma discuţiilor de pe un forum dedicat cadrelor didactice am ajuns la concluzia că, în ciuda tuturor evidenţelor, aeastă iniţiativă va continua şi la anul. Nu discut partea legată de elevi şi de părinţii acestora, ci doar ceea ce ne priveşte pe noi, dascălii.
Nu contest ideea de bază, aceea a unei săptămâni de învăţământ alternativ. De asemenea este de apreciat efortul acelor cadre didactice de a face din această săptămână ceva cu adevărat util. Cu toate acestea nu pot să nu remarc faptul că anumite premise au fost greşite şi din această cauză , cel puţin la liceu, totul s-a transformat într-o mare pierdere de vreme.
Se porneşte de la ideea că toate cadrele didactice sunt persoane creative, pline de energie, dornice să îşi manifeste talentele pedagogice într-un cadru mai relaxat decât cel obişnuit. În realitate, cei care propun activităţi atractive o fac tot timpul anului. Cei care fac activităţi altfel cu lelevii au făcut-o şi o vor face în mod constant. Rămâne însă un număr destul de mare de profesori care din motive subiective sau obiective nu pot face nimic altceva. Au învăţat un ritual al orei de care nu pot să se desprindă - făcut prezenţa, ascultat 3 elevi, predat materie, dacă mai e timp, cinci minute moralizatoare. Aceştia nu vor putea ieşi din tipar. mai sunt aei colegi care nu pot să-şi ţină elevii în clasă sau/şi care nu-şi ţin orele, ci îi lasă în faţa unui calculator, obţinând astfel liniştea. Aceştia au curajul să propună altceva?
Înainte de acestă săptămână inspectorul şcolar general şi-a exprimat dorinţa, visul, ca cercetăşia să fie o componentă tot mai importantă a activităţilor extraşcolare sau din aeastă săptămână atipică. Fosta elevă, fetiţă, din mine a avut reacţia de neplăcere. Urăsc şi acum acea camaraderie a grupului, obligaţia de a merge în grup, de a te preface că mori de încântare să participi la socializarea cu de-a sila şi să accepţi aroganţa şi chiar agresivitatea acelor lideri de grup. Fiecare dascăl a proiectat propriile aspiraţii, dar o serie de constrângeri nu permit realizarea "aşa cum vreau eu". Fiecare profesor trebuie să aibă un număr de ore corespunzător celor curente. Dar dacă niciun elev nu vrea să participe la ceva alături de acel profesor? S-a înţeles din păcate că toate activităţile trebuie să fie ceva gen vizite la muzee, zoo, grădini botanice, toţi au propus filme, au propus curăţenii de primăvară etc, dar eficienţa lor este nulă. Se va spune că e vorba de coeziunea colectivului. Atunci trebuie făcută la momentul potrivit.
Mărturisesc că nu sunt genul de om "sufletul petrecerii". Sunt respectată ca profesor pentru munca mea constantă de la clasă şi pentru alte însuşiri decât cele de animator cultural sau de organizator de festivităţi aducătoare de adeverinţe. Cum să mă transform pentru o săptămână în ceva ce nu sunt? O fi vorba de perfecţonare şi autodepăşire, dar falsitatea acestor activităţi mai degrabă mă demobilizează complet.
Pentru anul viitor, pentru că ştiu că nu vom scăpa de această activitate, îmi propun o altfel de organizare, măcar câţiva să avem ceva folos de pe urma ei.
Viitorul se contruieşte pe prezent, deci anumite idei existente acum pot fi dezvoltate în viitor. Se insistă tot mai mult pe individualizarea educaţiei pentru ca fiecare să aibă un parcurs individualizat, nestresant, corespunzător nevoilor proprii. Deja în unele ţări se extinde învăţământul online, justificarea fiind printre altele şi libertatea gestionării timpului şi a acordării unei atenţii mai mari preocupărilor personale. Prezentul însă ne arată un număr tot mai mare de copii cu comportamente deviante, antisociale chiar, aceste probleme datărându-se dorinţei familiei de a-i proteja, de a-i crea un mediu "nestresant.". Astfel, copilul are aptitudini emoţionale, sociale, de relaţionale foarte slab dezvoltate, ceea ce duce şi la întârzierea sau chiar probleme mari în dobâbdirea altor aptitudini. Din contră, în alte medii se încurajează socializarea, munca în echipe etc. Este adevărat că pentru integrarea în societate acest tip de educaţie creează bazele necesare. Dar există şi problema unor copii mai sensibili, mai deosebiţi, care pot fi plafonaţi sau terorizaţi de colectivul în care ajung. Există în fiecare colectiv un "ţap ispîşitor", un "lider"-şmecher al grupului, astfel încât pentru unii elevi grupul poate însemna limitare. Se vorbeşte de asemenea despre o dezvoltare armonioasă în paralel cu încurajarea performaţei într-un anumit domeniu. Şcoala reflectă dilemele societăţii în legătură cu tipul de om moder: unul hiperspecializat, extrem de performant pe o anumită problemă, dar cu probleme grave în alte domenii ale vieţii, sau tipul mediu, fără realizări deosebite în vreun domeniu, dar care are o viaţă destul de plină.
De asemenea, există două opinii opune despre tehnologizare. Se promovează intens folosirea calculatorului în timpul orelor până când s-a ajuns la constatarea analfabetismului majorităţii elevilor. Părinţii, pentru a avea câtva timp de linişte, renunţă la a fi cu copilul şi îi oferă un film sau un joc pe calculator. Dascălii preferă să-i ştie cuminţi, uitându-se la un film sau folosind calculatorul, pentru că evită disconfortul creat de confruntarea cu problemele comportamentale. Acestea se vor agrava în timp, până când subterfugiul calculatorului nu va mai putea fi folosit. Înlocuirea actului citirii cu simboluri, filme, desene, variante audio, a dus la sărăcirea vocabularului, dificultăţi de exprimare etc. Dacă aceasta va fi direcţia urmată, atunci este previzibil că numărul de izolaţi, de persoane asociale, cu probleme emoţionale grave va fi în creştere. O altă direcţie este întoarcerea la tradiţie în sensul redescoperirii contactelor umane, a ieşirii în natură, a încurajării unui ritm mai lent de viaţă, dar mai intens ca trăire reală. probabil că vor coexista cele două opţiuni.
Părinţii înşişi, şi chiar elevii, au discursuri diferite despre ceea ce aşteaptă de la instituţia şcolii. Pe de o parte vor performanţă, pe de altă parte vor relaxare. Pe de o parte vor să se renunţe la sistemul tradiţional al memorării unor lecţii kilometrice, pe de altă parte reproşează că e puţin scris în caiet, că ora în care s-a discutat sau s-a citit un text a fost pierdută, "nu se vede nimic". Întotdeauna va fi ceva de genul :"Toată lumea trebuie.......... ! Totuşi pentru mine aţi putea face o excepţie."
În concluzie, va trebui să acceptăm faptul că şcoala actuală se transformă într-un ritm foarte rapid, asemeni societăţii, chiar dacă nu la aceeaşi viteză. şcoala şi-a pierdut de mult timp rolul important în societate pe care l-a creat perioada iluministă şi nu va redobândi acest rol în următoarele decenii pentru că nu mai este o realitate imuabilă, deţinătoare a adevărurilor. Deoarece se promovează libertatea individului de a-şi gestiona viaţa, fiecare grup social sau individ va avea libertatea de a-şi crea propriul demers educativ, deci nu se pot descrie câteva sisteme mari de educaţie. Previzibil este că va avea loc o multiplicare a variantelor educaţionale, urmând ca societatea să valideze anumite variante. Într-o societate a libertăţii de opinie, asociere şi exprimare întotdeauna vor exista păreri diferite despre educaţie, deci vom renunţa la certitudini.
]]>Singura certitudine este că vor exista în continuare discuţiile despre necesitatea ca şcoala să răspundă nevoilor formabililor, respectiv nevoilor societăţii. În rest, vom fi pro şi contra individualizăţii, a colectivismului, a informatizării sau a reântoarcerii la natură.
Viitorul se contruieşte pe prezent, deci anumite idei existente acum pot fi dezvoltate în viitor. Se insistă tot mai mult pe individualizarea educaţiei pentru ca fiecare să aibă un parcurs individualizat, nestresant, corespunzător nevoilor proprii. Deja în unele ţări se extinde învăţământul online, justificarea fiind printre altele şi libertatea gestionării timpului şi a acordării unei atenţii mai mari preocupărilor personale. Prezentul însă ne arată un număr tot mai mare de copii cu comportamente deviante, antisociale chiar, aceste probleme datărându-se dorinţei familiei de a-i proteja, de a-i crea un mediu "nestresant.". Astfel, copilul are aptitudini emoţionale, sociale, de relaţionale foarte slab dezvoltate, ceea ce duce şi la întârzierea sau chiar probleme mari în dobâbdirea altor aptitudini. Din contră, în alte medii se încurajează socializarea, munca în echipe etc. Este adevărat că pentru integrarea în societate acest tip de educaţie creează bazele necesare. Dar există şi problema unor copii mai sensibili, mai deosebiţi, care pot fi plafonaţi sau terorizaţi de colectivul în care ajung. Există în fiecare colectiv un "ţap ispîşitor", un "lider"-şmecher al grupului, astfel încât pentru unii elevi grupul poate însemna limitare. Se vorbeşte de asemenea despre o dezvoltare armonioasă în paralel cu încurajarea performaţei într-un anumit domeniu. Şcoala reflectă dilemele societăţii în legătură cu tipul de om moder: unul hiperspecializat, extrem de performant pe o anumită problemă, dar cu probleme grave în alte domenii ale vieţii, sau tipul mediu, fără realizări deosebite în vreun domeniu, dar care are o viaţă destul de plină.
De asemenea, există două opinii opune despre tehnologizare. Se promovează intens folosirea calculatorului în timpul orelor până când s-a ajuns la constatarea analfabetismului majorităţii elevilor. Părinţii, pentru a avea câtva timp de linişte, renunţă la a fi cu copilul şi îi oferă un film sau un joc pe calculator. Dascălii preferă să-i ştie cuminţi, uitându-se la un film sau folosind calculatorul, pentru că evită disconfortul creat de confruntarea cu problemele comportamentale. Acestea se vor agrava în timp, până când subterfugiul calculatorului nu va mai putea fi folosit. Înlocuirea actului citirii cu simboluri, filme, desene, variante audio, a dus la sărăcirea vocabularului, dificultăţi de exprimare etc. Dacă aceasta va fi direcţia urmată, atunci este previzibil că numărul de izolaţi, de persoane asociale, cu probleme emoţionale grave va fi în creştere. O altă direcţie este întoarcerea la tradiţie în sensul redescoperirii contactelor umane, a ieşirii în natură, a încurajării unui ritm mai lent de viaţă, dar mai intens ca trăire reală. probabil că vor coexista cele două opţiuni.
Părinţii înşişi, şi chiar elevii, au discursuri diferite despre ceea ce aşteaptă de la instituţia şcolii. Pe de o parte vor performanţă, pe de altă parte vor relaxare. Pe de o parte vor să se renunţe la sistemul tradiţional al memorării unor lecţii kilometrice, pe de altă parte reproşează că e puţin scris în caiet, că ora în care s-a discutat sau s-a citit un text a fost pierdută, "nu se vede nimic". Întotdeauna va fi ceva de genul :"Toată lumea trebuie.......... ! Totuşi pentru mine aţi putea face o excepţie."
În concluzie, va trebui să acceptăm faptul că şcoala actuală se transformă într-un ritm foarte rapid, asemeni societăţii, chiar dacă nu la aceeaşi viteză. şcoala şi-a pierdut de mult timp rolul important în societate pe care l-a creat perioada iluministă şi nu va redobândi acest rol în următoarele decenii pentru că nu mai este o realitate imuabilă, deţinătoare a adevărurilor. Deoarece se promovează libertatea individului de a-şi gestiona viaţa, fiecare grup social sau individ va avea libertatea de a-şi crea propriul demers educativ, deci nu se pot descrie câteva sisteme mari de educaţie. Previzibil este că va avea loc o multiplicare a variantelor educaţionale, urmând ca societatea să valideze anumite variante. Într-o societate a libertăţii de opinie, asociere şi exprimare întotdeauna vor exista păreri diferite despre educaţie, deci vom renunţa la certitudini.
Viitorul se contruieşte pe prezent, deci anumite idei existente acum pot fi dezvoltate în viitor. Se insistă tot mai mult pe individualizarea educaţiei pentru ca fiecare să aibă un parcurs individualizat, nestresant, corespunzător nevoilor proprii. Deja în unele ţări se extinde învăţământul online, justificarea fiind printre altele şi libertatea gestionării timpului şi a acordării unei atenţii mai mari preocupărilor personale. Prezentul însă ne arată un număr tot mai mare de copii cu comportamente deviante, antisociale chiar, aceste probleme datărându-se dorinţei familiei de a-i proteja, de a-i crea un mediu "nestresant.". Astfel, copilul are aptitudini emoţionale, sociale, de relaţionale foarte slab dezvoltate, ceea ce duce şi la întârzierea sau chiar probleme mari în dobâbdirea altor aptitudini. Din contră, în alte medii se încurajează socializarea, munca în echipe etc. Este adevărat că pentru integrarea în societate acest tip de educaţie creează bazele necesare. Dar există şi problema unor copii mai sensibili, mai deosebiţi, care pot fi plafonaţi sau terorizaţi de colectivul în care ajung. Există în fiecare colectiv un "ţap ispîşitor", un "lider"-şmecher al grupului, astfel încât pentru unii elevi grupul poate însemna limitare. Se vorbeşte de asemenea despre o dezvoltare armonioasă în paralel cu încurajarea performaţei într-un anumit domeniu. Şcoala reflectă dilemele societăţii în legătură cu tipul de om moder: unul hiperspecializat, extrem de performant pe o anumită problemă, dar cu probleme grave în alte domenii ale vieţii, sau tipul mediu, fără realizări deosebite în vreun domeniu, dar care are o viaţă destul de plină.
De asemenea, există două opinii opune despre tehnologizare. Se promovează intens folosirea calculatorului în timpul orelor până când s-a ajuns la constatarea analfabetismului majorităţii elevilor. Părinţii, pentru a avea câtva timp de linişte, renunţă la a fi cu copilul şi îi oferă un film sau un joc pe calculator. Dascălii preferă să-i ştie cuminţi, uitându-se la un film sau folosind calculatorul, pentru că evită disconfortul creat de confruntarea cu problemele comportamentale. Acestea se vor agrava în timp, până când subterfugiul calculatorului nu va mai putea fi folosit. Înlocuirea actului citirii cu simboluri, filme, desene, variante audio, a dus la sărăcirea vocabularului, dificultăţi de exprimare etc. Dacă aceasta va fi direcţia urmată, atunci este previzibil că numărul de izolaţi, de persoane asociale, cu probleme emoţionale grave va fi în creştere. O altă direcţie este întoarcerea la tradiţie în sensul redescoperirii contactelor umane, a ieşirii în natură, a încurajării unui ritm mai lent de viaţă, dar mai intens ca trăire reală. probabil că vor coexista cele două opţiuni.
Părinţii înşişi, şi chiar elevii, au discursuri diferite despre ceea ce aşteaptă de la instituţia şcolii. Pe de o parte vor performanţă, pe de altă parte vor relaxare. Pe de o parte vor să se renunţe la sistemul tradiţional al memorării unor lecţii kilometrice, pe de altă parte reproşează că e puţin scris în caiet, că ora în care s-a discutat sau s-a citit un text a fost pierdută, "nu se vede nimic". Întotdeauna va fi ceva de genul :"Toată lumea trebuie.......... ! Totuşi pentru mine aţi putea face o excepţie."
În concluzie, va trebui să acceptăm faptul că şcoala actuală se transformă într-un ritm foarte rapid, asemeni societăţii, chiar dacă nu la aceeaşi viteză. şcoala şi-a pierdut de mult timp rolul important în societate pe care l-a creat perioada iluministă şi nu va redobândi acest rol în următoarele decenii pentru că nu mai este o realitate imuabilă, deţinătoare a adevărurilor. Deoarece se promovează libertatea individului de a-şi gestiona viaţa, fiecare grup social sau individ va avea libertatea de a-şi crea propriul demers educativ, deci nu se pot descrie câteva sisteme mari de educaţie. Previzibil este că va avea loc o multiplicare a variantelor educaţionale, urmând ca societatea să valideze anumite variante. Într-o societate a libertăţii de opinie, asociere şi exprimare întotdeauna vor exista păreri diferite despre educaţie, deci vom renunţa la certitudini.
]]>Singura certitudine este că vor exista în continuare discuţiile despre necesitatea ca şcoala să răspundă nevoilor formabililor, respectiv nevoilor societăţii. În rest, vom fi pro şi contra individualizăţii, a colectivismului, a informatizării sau a reântoarcerii la natură.
Viitorul se contruieşte pe prezent, deci anumite idei existente acum pot fi dezvoltate în viitor. Se insistă tot mai mult pe individualizarea educaţiei pentru ca fiecare să aibă un parcurs individualizat, nestresant, corespunzător nevoilor proprii. Deja în unele ţări se extinde învăţământul online, justificarea fiind printre altele şi libertatea gestionării timpului şi a acordării unei atenţii mai mari preocupărilor personale. Prezentul însă ne arată un număr tot mai mare de copii cu comportamente deviante, antisociale chiar, aceste probleme datărându-se dorinţei familiei de a-i proteja, de a-i crea un mediu "nestresant.". Astfel, copilul are aptitudini emoţionale, sociale, de relaţionale foarte slab dezvoltate, ceea ce duce şi la întârzierea sau chiar probleme mari în dobâbdirea altor aptitudini. Din contră, în alte medii se încurajează socializarea, munca în echipe etc. Este adevărat că pentru integrarea în societate acest tip de educaţie creează bazele necesare. Dar există şi problema unor copii mai sensibili, mai deosebiţi, care pot fi plafonaţi sau terorizaţi de colectivul în care ajung. Există în fiecare colectiv un "ţap ispîşitor", un "lider"-şmecher al grupului, astfel încât pentru unii elevi grupul poate însemna limitare. Se vorbeşte de asemenea despre o dezvoltare armonioasă în paralel cu încurajarea performaţei într-un anumit domeniu. Şcoala reflectă dilemele societăţii în legătură cu tipul de om moder: unul hiperspecializat, extrem de performant pe o anumită problemă, dar cu probleme grave în alte domenii ale vieţii, sau tipul mediu, fără realizări deosebite în vreun domeniu, dar care are o viaţă destul de plină.
De asemenea, există două opinii opune despre tehnologizare. Se promovează intens folosirea calculatorului în timpul orelor până când s-a ajuns la constatarea analfabetismului majorităţii elevilor. Părinţii, pentru a avea câtva timp de linişte, renunţă la a fi cu copilul şi îi oferă un film sau un joc pe calculator. Dascălii preferă să-i ştie cuminţi, uitându-se la un film sau folosind calculatorul, pentru că evită disconfortul creat de confruntarea cu problemele comportamentale. Acestea se vor agrava în timp, până când subterfugiul calculatorului nu va mai putea fi folosit. Înlocuirea actului citirii cu simboluri, filme, desene, variante audio, a dus la sărăcirea vocabularului, dificultăţi de exprimare etc. Dacă aceasta va fi direcţia urmată, atunci este previzibil că numărul de izolaţi, de persoane asociale, cu probleme emoţionale grave va fi în creştere. O altă direcţie este întoarcerea la tradiţie în sensul redescoperirii contactelor umane, a ieşirii în natură, a încurajării unui ritm mai lent de viaţă, dar mai intens ca trăire reală. probabil că vor coexista cele două opţiuni.
Părinţii înşişi, şi chiar elevii, au discursuri diferite despre ceea ce aşteaptă de la instituţia şcolii. Pe de o parte vor performanţă, pe de altă parte vor relaxare. Pe de o parte vor să se renunţe la sistemul tradiţional al memorării unor lecţii kilometrice, pe de altă parte reproşează că e puţin scris în caiet, că ora în care s-a discutat sau s-a citit un text a fost pierdută, "nu se vede nimic". Întotdeauna va fi ceva de genul :"Toată lumea trebuie.......... ! Totuşi pentru mine aţi putea face o excepţie."
În concluzie, va trebui să acceptăm faptul că şcoala actuală se transformă într-un ritm foarte rapid, asemeni societăţii, chiar dacă nu la aceeaşi viteză. şcoala şi-a pierdut de mult timp rolul important în societate pe care l-a creat perioada iluministă şi nu va redobândi acest rol în următoarele decenii pentru că nu mai este o realitate imuabilă, deţinătoare a adevărurilor. Deoarece se promovează libertatea individului de a-şi gestiona viaţa, fiecare grup social sau individ va avea libertatea de a-şi crea propriul demers educativ, deci nu se pot descrie câteva sisteme mari de educaţie. Previzibil este că va avea loc o multiplicare a variantelor educaţionale, urmând ca societatea să valideze anumite variante. Într-o societate a libertăţii de opinie, asociere şi exprimare întotdeauna vor exista păreri diferite despre educaţie, deci vom renunţa la certitudini.