POVESTEA DUNĂRII -poveste creată în cadrul temei anuale:″Cum este, a fost și va fi pe Pământ? ″ o explorare a Sistemului solar, a evoluţiei vieţii pe Pământ, cu identificarea factorilor care întreţin viaţa, a problemelor lumii contemporane: poluarea, încălzirea globală, suprapopularea etc.-

Jenica-Mihaela Ioana — Tue, 29 Jun 2021 19:53:11 +0300

Dragi copii, să știți că fiecare lucru, fiecare ființă de pe Pământ are o poveste a sa. Povestea mea este veche, pierdută în negura vremurilor. Vă rog să ascultați și să luați aminte.
Eu, cel care vă vorbește acum, sunt un fluviu. Mă numesc Dunărea, dar romanii îmi spuneau Danubius. Sunt un fluviu foarte bătrân, nici nu-mi cunosc vârsta, am probabil mii și mii de ani și izvorăsc din Munții Pădurea Neagră, din Germania.
De atunci, valurile mele scaldă multe pământuri și leagă opt țări, făcând posibilă prietenia între popoarele acestor țări.
Deși la vărsarea mea în Marea Neagră sunt ditamai fluviu, morocănos și foarte obosit de atâta curgere, la izvoare,în Munții Pădurea Neagră sunt doar un pârâiaș, un copilaș ca și voi, zglobiu, nerăbdător să cunosc lumea, dornic de aventuri.
Pornesc vesel și până la Viena, un mare oraș din Austria, străbat munții printr-o vale îngustă și adâncă,apoi, până la Baziași, locul pe unde intru în România,ud destul de mult Câmpia Panoniei, curgând lin,foarte liniștit. De cum intru în România devin foarte vesel, pentru cî întâlnesc în drumul meu și munți și câmpii, mă furișez ca un ștrengar prin culoare înguste sau îmi legăn valurile pe lângă sate și orașe mai mari sau mai mici.
Ehei, dragii mei prieteni tineri,dacă ați ști voi, de-a lungul timpului, câte lacrimi mi s-au scurs pentru pământurile udate de mine, pentru oamenii pe care i-am întâlnit, pentru plantele și animalele care și-au găsit loc de trai printre apele mele! Am văzut multe nelegiuiri, sate și orașe distruse, lupte între oameni...Nefericirea și nenorocirile lor au fost mereu și ale mele.
Eu iubesc oamenii, îi ajut și îi las bucuros să-mi folosească apele în hidrocentrale, pentru producerea curentului, îi ajut să-și transporte tot felul de mărfuri pe bărci,vapoare, șalupe, îi încânt cu bogăția de plante și varietatea viețiutoarelor ce se găsesc în Delta pe care o formez la vărsarea mea în mare.
Uneori însă,tare mă supăr pe aceia care nu mă lasă să curg liniștit în matca mea,pe aceia care îmi distrug flora și fauna, adică plantele și animalele care trăiesc în jutul meu. Și atunci îmi revărs apele furios chiar și peste luncile cultivate, peste case,sperând să-i fac pe oameni să înțeleagă faptul că nimeni nu are voie să distrugă ceea ce a creat natura.
Acum voi sunteți mititei, dar vă invit, dragii mei, ca peste câțiva ani să-mi vedeți frumusețea de neegalat a Deltei, grația nuferilor albi și galbeni, eleganța egretelor și lebedelor-reginele apelor mele, măreția pelicanilor-pescari iscusiți și vă rog să nu le tulburați liniștea. Prieteni, voi cei care nu-mi mai sunteți acum niște străini, pentru că îmi cunoașteți povestea, vă rog să veniți la locul unde mă întâlnesc cu marea, la Sulina,acolo unde aceasta îmi dă ultima îmbrățișare, pentru ca apoi să-mi duc spre oceanele lumii povestea și poveștile pe care le-am auzit în drumul meu și dacă veți veni, n-o să regretați.

iTeach: Blog Jenica-Mihaela Ioana