“ Inteligența emoțională este un mod de a recunoaște, înțelege și alege cum simțim, gândim și acționăm. Ea ne modelează interacțiunile cu alții și înțelegerea despre noi înșine. Ea definește cum și ce învățam; ne permite să ne setăm prioritățile; ne determină majoritatea acțiunilor zilnice. Studiile arată că este responsabilă pentru 80% din succes.”
           J. Freedman
          Datoria  morală a unui dascăl este aceea de a pregăti oameni de succes, oameni care să se descurce în viață, care să nu dea înapoi atunci când întâlnesc obstacole. Pentru a face acest lucru, un bun profesor va aduce cu sine, pe lângă cunoștințele pe care trebuie să le insufle elevilor, și atitudini și aptitudini necesare pentru a contribui la conturarea personalității celor a căror destine îi sunt încredințate.
    Consider că un cadru didactic inteligent emoțional este un om matur emoțional care deține o inteligență emoțională dezvoltată. Un astfel de om este cel care dovedește autocunoaștere, autocontrol și empatie.                                                
              Profesia de cadru didactic implică rolul deosebit de important pe care profesorii îl au în privința socializării zilnice și a suportului oferit în sensul dezvoltării inteligenței emoționale în rândul elevilor și are ca scop  îmbunătățirea relațiilor profesor-elev.
              Pentru a face acest lucru, un profesor trebuie mai întâi să se modeleze pe sine iar aceasta implică în primul rând identificarea emoțiilor și sentimentelor, responsabilitatea personală, recunoașterea și înțelegerea obligației de a se angaja în comportamente care sunt în concordanță cu etica, siguranța și legea, recunoașterea punctelor tari, identificarea și cultivarea puterilor proprii și a calităților pozitive, preluarea perspectivei celorlalți,  identificarea gândurilor și a sentimentelor celorlalți, aprecierea diversității, înțelegerea faptului că diferențele individuale și ale grupului se completează reciproc și fac lumea mai interesantă, respectarea   altora, credința că ceilalți merită să fie tratați cu bunătate și compasiune și sentimentul că există o motivație pentru binele comun.
              Un profesor bun trebuie să aibă în vedere și: managementul emoțiilor, monitorizarea și reglarea sentimentelor și emoțiilor în așa fel încât să ne ajute să ne descurcăm în diferite situații, analizarea situațiilor, perceperea cu acuratețe a situațiilor în care trebuie luate decizii și evaluarea factorilor care pot influența răspunsul unui individ, stabilirea scopurilor și munca în direcția atingerii acestora, rezolvarea problemelor, generarea, implementarea și evaluarea soluțiilor, adecvate la probleme.
            Toate aceste aspecte contribuie la modelarea unui dascăl cu o inteligență emoțională necesară profesiei pe care a îmbrățișat-o. Ca munca la catedră să-i fie pe deplin încununată cu succes este nevoie ca dascălul să manifeste responsabilitate în relațiile pe care le cumulează în activitatea sa  (organizator şi animator), să fie persoană resursă (expert şi metodolog), cercetător (coordonator şi experimentalist), tehnician (realizator şi utilizator), evaluator (consultant şi controlor) (Andre de Peretti, 2000)expert al procesului de predare – învăţare; agent motivator, ce declanşează şi menţine interesul elevului pentru activitatea de învăţare; lider al clasei de elevi; consilier pentru elevi; model pentru elevi; profesionist reflexiv; manager al clasei de elevi (I. Nicola, 2006). I. Cerghit (2002) completează acest şir cu rolurile de: planificator, organizator, conducător şi stimulator al elevilor, controlor şi factor de decizie, orientator în învăţare, proiector al actului didactic, inovator al educaţiei. Examinarea rolurilor profesionale ale cadrelor didactice permite constatarea faptului că competenţele necesare pentru exercitarea acestora sunt de natură afectivă şi presupun dezvoltarea competenţelor emoţionale.
           Implicit, particularitatea distinctă a dinamicii sferei afective a cadrelor didactice este forţa de contagiune emoţională în cadrul relaţiilor interpersonale, ce constă în transmiterea trăirilor emoţionale situaţionale – pozitive sau negative –, până la cuprinderea întregului grup şi creşterea intensităţii trăirilor într-o traiectorie de tipul feed-back-ului, fenomen numit de către psihologii sociali amplificare afectivă. Un aspect important pentru studiul culturii emoţionale a profesorului, luat în dezbatere ştiinţifică de către E. Forger şi M. Cropanzano (1998) – disciplinarea emoţională – , este competenţa ce facilitează dezvoltarea culturii emoţionale constructive, definită drept cultură organizaţională şi apreciată ca o condiţie importantă ce oferă posibilitatea de a evalua confortul emoţional la locul de muncă. И.Н. Aндреева accentuează valoarea competenţelor emoţionale, demonstrând importanţa maturităţii afective în cazul dezvoltării culturii emoţionale. Dacă cultura emoţională poate fi abordată ca factor de adaptare la condiţiile interne şi la influenţele sociale, atunci competenţele emoţionale asigură eficienţă socială a personalităţii, argument pentru care considerăm necesară introducerea acestora în standardele de formare a cadrelor didactice.
              În condiţiile în care lumea noastră devine tot mai complexă, mai complicată şi mai greu de controlat, competenţele emoţionale devin din ce în ce mai importante, întrucât manifestarea unor  emoţii necontrolate, negative, afirmate fără tact, generează blocaje şi disconfort; controlul pozitiv al emoţiilor şi al stărilor afective, intrarea în rezonanţă afectivă cu stările altora şi comunicarea acestor trăiri induc, indiscutabil, creşterea fluxului comunicării şi a motivaţiei şcolare şi sociale, dezvăluind, astfel, strânsele legături între cultura emoţională şi performanţa individuală în adaptarea la schimbări sociale. Valorile culturii emoţionale care sunt promovate în lumea contemporană ca exigenţe ale conduitei didactice presupun: interacţiuni optime şi echilibrare între emoţionalitate, raţionalitate, reactivitate emoţională, implicare şi contaminare emoţională, dispoziţie generală pozitivă şi satisfacţie profesională. Munca emoţională este parte integrantă a prestaţiei didactice, ceea ce explică prezenţa în cadrul standardelor de calitate ale profesiunii didactice a competenţelor emoţionale ca exigenţe normative la care profesorii trebuie să se raporteze şi în funcţie de care să fie evaluată şi recompensată activitatea lor profesională. Argumentele relevate capătă amploare şi revendică includerea competenţelor emoţionale în şirul competenţelor de bază ale şcolarizării obligatorii, cu atât mai mult integrarea în sistemul obiectivelor formării cadrelor didactice, care, în prezent, sunt recunoscute în spaţiul european al învăţământului superior şi, respectiv, implică învăţarea emoţională pe parcursul vieţii.
              V-ați gândit vreodată cât de mult îi ajutați pe ceilalți prin simplul fapt că le oferiți un zâmbet, prin cuvintele voastre spuse la momentul potrivit sau pur și simplu prin starea voastră de spirit atunci când sunteți veseli? Pot să vă spun cu certitudine că un profesor bun știe când să ofere un zâmbet, știe când să încurajeze elevii, știe să le adreseze cuvinte potrivite la momentul oportun, reușește să facă din elevi colaboratori, coparticipanți activi la procesul instructiv educativ. 
            Întrebați care sunt calitățile care fac ca un profesor să fie considerat deosebit, elevii  au remarcat ei înșiși stilul apropiat dar ferm al  profesorului și au apreciat faptul că un profesor bun  încearcă „să modeleze fiecare elev după personalitatea acestuia”. În descrierile elevilor, a fost evidențiată maniera calmă și constructivă în care sunt ajutați să rezolve problemele atunci când apar, firea veselă și zâmbitoare care face ca și lecțiile cele mai grele să devină plăcute, interesante și ușor de înțeles, datorită clarității explicațiilor și manierei creative de a prezenta informațiile, grija și preocuparea ca fiecare dintre copii să se simtă bine în grupul clasei, cu seninătatea și siguranța celui care face firesc ceea ce face, cu limpezimea celui riguros în organizarea informației, cu capacitatea de a transforma orice temă într-un atelier creativ, cu ironia celui care vede dincolo de coaja lucrurilor.
             În concluzie, putem spune cu certitudine că :Un profesor bun trebuie să fie  un om bun. Nu este nevoie de nimic altceva, pe lângă profesionalism, decât de omenie în relația elev-profesor.