Pentru perfecționarea comunicării didactice este necesară cunoașterea și respectarea de către profesori a unor reguli, printre care: vorbirea corectă, concisă și directă astfel încât mesajele să ajungă clare la receptor, folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru același tip de mesaje-orală și vizuală, concomitent, repetarea mesajelor de câte ori este nevoie pentru deplina lor înțelegere, ascultarea atentă, răbdătoare și încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor și, nu în ultimul rând, încurajarea feedback-ului din partea elevilor pentru a cunoaște în ce măsură mesajele transmise au fost corect recepționate și înțelese pe deplin.

Pregătirea şi desăvârşirea profesională continuă a dascălului prin studiu individual şi participarea la formele de perfecţionare este o datorie deontologică pe care mulţi o duc la îndeplinire. Simţul umorului ca atitudine constantă a educatorului în relaţia cu educatul reprezintă de asemenea o modalitate de optimizare a relaţiei. Umorul ironic, satiric exprimă nemulţumiri. Umorul neutru are valoare educativă. Există în unele situaţii pericolul unor exagerări. Învăţarea nu trebuie transformată în divertisment. Atitudinea agreabilă, deschisă, sinceră, destinsă şi modul interesant de a preda întăreşte autoritatea naturală a cadrului didactic, demonstrează bun simţ, simţul răspunderii, seriozitate şi dragoste de elevi.

Evoluţia în carieră a personalului didactic din invatamantul preuniversitar se realizează prin promovarea examenelor de definitivare în învăţământ şi obţinere a gradelor didactice II şi I. În corelare cu reglementările specifice educaţiei adulţilor şi educaţiei permanente, perfecţionarea cadrelor didactice se realizeaza prin stagii de formare obligatorii.

Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar este obligat să participe periodic la programe de formare continuă, astfel încât să acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, considerat de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, minimum 90 de credite profesionale transferabile (Legea 1/2011, art.245).

Conform Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar (ART. 4), formarea continuă se realizează în principal prin:

a) programe şi activităţi de perfecţionare a pregătirii ştiinţifice, psihopedagogice şididactice;

b) programe de formare în domeniile conducerii, îndrumării şi evaluării învăţământului;

c) cursuri de pregătire şi susţinerea examenelor de obţinere a gradelor didactice II şi I;

d) programe de conversie profesională;

e) studii corespunzătoare unei specializări din alt domeniu de licenţă.

Formarea continuă asigură actualizarea şi dezvoltarea competenţelor personalului didactic, inclusiv dobândirea de noi competenţe, în funcţie de evoluţiile din planul nevoilor de educaţie şi al curriculum-ului educaţional, precum şi în funcţie de exigenţele privind adaptarea competenţelor personalului didactic la schimbările din structurile/procesele de educaţie.

Principalele domenii în care se definesc competenţele corespunzătoare profesiei didactice sunt:

a) domeniul specializării şi al didacticii specializării corespunzător disciplinelor de învăţământ şi funcţiei deţinute de cadrul didactic;

b) domeniul pedagogiei şi psihologiei educaţiei;

c) domeniul managementului educaţional şi al legislaţiei şcolare;

d) domeniul tehnicilor de informare şi de comunicare aplicate în procesele de predare şi învăţare, în managementul instituţional şi gestionarea datelor;

e) domenii inter-trans-disciplinare şi cross-curriculare vizând strategiile alternative şi complementare de instruire, cercetarea şi inovarea, comunicarea şi parteneriatele cu mediul social etc.

Conform Legii 1/2011 (Art. 477), în cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare/cursuri de perfecţionare asupra problemelor legate de tulburările de învăţare, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii didactice potrivite.

Nivelul de competenţă vizat prin programele şi activităţile de formare continuă/perfecţionare este evaluat în funcţie de:

capacitatea cadrului didactic de a mobiliza, a combina şi a utiliza în mod autonom capacităţile de cunoaştere, abilităţile şi competenţele generale şi cele profesionale în acord cu evoluţia curriculum-ului naţional şi cu nevoile de educaţie.
capacitatea cadrului didactic de a face faţă schimbării, situaţiilor complexe precum şi unor situaţii de criză.

Într-o lume în continuă transformare, formarea competențelor de comunicare constituie un imperativ al învățământului românesc, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi.