Din discuţiile cu pãrinţii, cel mai adesea un copil motivat este cel care doreşte sã aibã rezultate bune la şcoalã, care nu aşteaptã sã fie împins de la spate sã înveţe şi care este apreciat de profesori.

Pentru profesor, un elev motivat este, în primul rând, cel care ascultã cu interes ceea ce i se predã şi care depune efort în a rãspunde tuturor sarcinilor de învãţare trasate. În context şcolar, motivaţia nu este altceva decât procesul care conduce, ghideazã şi menţine un anumit comportament. Dacă în urma participării la ore, implicării în activitãţile de învãţare din clasã şi de acasã, rezolvării cu succes a sarcinilor date, copilul știe că va fi lăudat, va fi dat ca exemplu de urmat, el va fi destul de motivat încât să se străduiască să acumuleze mai multe cunoștințe, să facă progrese la învățătură și în comportament.

Dar ce se întâmplă cu motivația copiilor cu nevoi educaționale speciale?

Pãrintele are acasă dificila sarcinã de a motiva copilul pentru învãţare şi educaţie, cele mai importante elemente care contribuie la definirea viitorului sãu. Studiile relevã faptul cã cel mai important factor determinant pentru succesul şcolar este atitudinea familiei. Pãrinţii au puterea de a motiva copilul şi de a conduce la succes în planul carierei şcolare, chiar dacã şcoala nu are cele mai bune dotãri şi nu este plasatã într-o arie cu o bunã dezvoltare economicã. Pentru aceasta este important sã se concentreze, pe lângã manifestarea atitudinii de respect constant faţã de învãţare şi instituţia şcolarã, asupra unor aspecte importante pentru motivare (Popenici, 2009, pp. 88-92): sã construiascã pornind de la cunoştinţele de bază.

Profesorul de sprijin(în cazul în care există în școală), dar de cele mai multe ori, profesorul de la clasă, trebuie să lucreze cu răbdare și devotament pentru cã progresele se produc în timp, sã scoatã în evidenţã beneficiile practice ale învãţãrii asupra vieţii lor - este important sã ţinem cont de faptul cã elevii, în special copiii aflaţi în pragul adolescenţei, gândesc total diferit faţã de adulţi. Pentru a înţelege ceea ce este important pentru ei, profesorul de sprijin trebuie să aleagă cãile de comunicare potrivite, ţinând cont de interesele lor, care sunt beneficiile învãţãrii şi şcolii asupra propriei lor vieţi; sã îl stimuleze pe copil sã se implice în propria sa educaţie, sã aibã şansa şi spaţiul în care poate sã îşi dezvolte propria personalitate.

Pentru a-l motiva, profesorul ajută copilul sã-şi stabileascã propriile obiective, îl ajută sã fie organizat şi sã se autodisciplineze - copiii au nevoie de ordine, dar au probleme în a o impune şi a o menţine. Pentru aceasta, profesorul de sprijin trebuie:
-să identifice strategii practice de responsabilizare a copilului, care au ca scop menţinerea programului şi ordinii; aici se aplicã proverbul “aşa cum îl creşti, aşa îl ai”;
-sã încurajeze copilul la fiecare pas - este important sã încurajãm copilul, indiferent dacã este motivat pentru învãţare sau nu;
-sã atragã elevul în construirea sarcinilor de lucru şi a traseului educaţional ales - dacã implicãm elevul în stabilirea regulilor, participarea activã în aceste decizii aduce un plus de responsabilitate;
-sã utilizeze strategii didactice diferite pentru situaţii de învãţare diferite; nu existã o strategie didacticã cu aplicabilitate universalã, indiferent de context;
-sã fie conştient de ce alege o anumitã strategie didacticã, în ce constã eficacitatea acesteia, care sunt rezultatele învãţãrii pe care dorește sã le atingă şi cum pot fi acestea verificate;
-sã adapteze strategiile didactice utilizate la caracteristicile beneficiarilor activitãţilor de învãţare – nivelul de cunoştinţe, deprinderi şi gradul de motivaţie al acestora.

Eficacitatea unei strategii didactice trebuie confirmatã la clasã de cãtre copii, ea fiind o condiţie şi o rezultantã a activitãţii didactice. Satisfacţia, curiozitatea, plăcerea de care se bucură elevul atunci când duce o sarcină la bun sfârșit reprezintă motivații intrinseci. Zâmbetul, recunoașterea, lauda, recompensele, notele bune sunt motivații extrinseci pe care profesorul le folosește pentru a-i ajuta pe copiii cu nevoi speciale sã rãspundã cu succes la o sarcinã de învãţare, la fel cum şi o sarcinã de învãţare realizatã cu succes contribuie de cele mai multe ori la menţinerea sau creşterea nivelului de motivaţie al acestora.

Nivelul optim al motivației depinde de echilibrul, stăpânirea de sine, emotivitatea și particularitățile psihice individuale ale fiecărui elev cu nevoi speciale. Profesorul trebuie să observe comportamentul copilului pentru că acesta indică problemele de motivație ale copilului. Dacă elevul are dificultăți în a se decide, dacă refuză să execute o activitate nouă, este neatent atunci când lucrează sau abandonează repede o activitate, profesorul îl încurajează verbal, formulează enunțuri de înțelegere și sprijin a elevului, îl asigură de poziția lui în cadrul clasei sau a grupului de lucru, îl aprobă, îl orientează spre realizarea activității asigurându-l de obținerea randamentului școlar ridicat. Lauda în legătură cu interesul pentru activitatea efectuată, recompensarea pentru o cerință realizată corect, asigurarea elevului că este capabil să îndeplinească sarcina dată, îi vor face să se angajeze în activitate și să își atingă obiectivul stabilit.

Strategiile de autostimulare a elevului cu nevoi speciale contribuie la creşterea respectului de sine al copilului, al încrederii în sine, copilul se simte valorizat şi protejat. O anecdotă sau o istorioară spusă la începutul activității asigură un climat prietenos la oră și motivarea copilului. Organizarea cunoștințelor sub formă de scheme urmate de exemple care să le stârnească interesul, chestionarea asupra cunoștințelor lor anterioare în legătură cu teoria sau fenomenul care urmează a fi explicat, utilizarea analogiilor prin care elevii pot stabili legături între un domeniu pe care îl cunosc bine și altul nou sunt strategii de autostimulare eficiente în activitatea profesorului de sprijin cu elevii cu cerințe educaționale speciale.

Comunicarea onestă şi directă cu pãrinţii, notele pentru reușite în activitate, reușita la teste și dezvoltarea interesului pentru carieră, manifestarea interesului față de opinia părinților, față de informaţiile pe care ei le oferã legate de nevoile specifice ale elevului, punctelor slabe şi tari de care ar fi bine sã se ţinã cont în educaţia sa fac ca relația profesor-părinte să fie o motivare deosebit de importantă pentru reușita în viață a copilului cu nevoi speciale.
Profesorul așteaptă ca pãrinţii sã sprijine copilul, sã îl încurajeze şi sã contribuie la construirea încrederii în sine, sã se implice în educaţia copilului acasã, în familie, sã colaboreze activ cu şcoala pentru stabilirea şi respectarea regulilor şi disciplinei în muncã şi în comportament, sã informeze şcoala atunci când situaţii speciale în plan familial pot influenţa comportamentul sau performanţele elevului, sã manifeste respect şi consideraţie faţã de cadrul didactic şi de munca dificilã pe care o depune. O relație trainică între școală și familie va motiva copilul sã înveţe eficient. Pe baza înţelegerii acestui set de aşteptãri reciproce, pãrinţii şi şcoala pot colabora, negocia şi adopta strategii optime de motivare şi implicare a copilului în procesul educativ.

Motivaţia este esențială pentru învãţarea eficientã şi reprezintã o condiţie absolutã în învãţarea pentru întreaga viaţã, fiind direct corelatã cu emoţiile, imaginaţia şi tipul de înţelegere. Ea determinã implicarea într-un anumit tip de activitate sau comportament, în funcţie de tipul de asociere care se realizeazã între acestea: putem spune cã sistemul emoţional este la baza mecanismelor motivaţionale, fiind un element indispensabil succesului şcolar şi social. “Nu vei fi stãpân peste copii, dacã nu vei fi stãpân pe tot ce-i înconjoarã. Aminteşte-ţi cã înainte de a îndrãzni sã începi a forma un Om trebuie sã gãseşti în tine exemplul pe care trebuie sã-l dai!” (Rousseau, 1973, p.72)

Cu toții greșim în viață - atunci de ce să ne fie frică de greșeli și eșecuri? Când avem un eșec, apar momente în care ne simțim slabi, vulnerabili, judecați și neapreciați de către ceilalți. În acest context, să ne amintim de arta japoneză a restaurării vaselor prețioase, prin tehnica Kintsukuroi.

Cu peste 500 de ani în urmă, în Japonia, exista o tehnică prin care vasele sparte erau reparate. Artistul lipea cioburile cu aur topit, evidențiind liniile de îmbinare, dând astfel vasului o nouă înfățișare, dar și o nouă valoare. Astfel, arta Kintsukuroi pune accent pe splendoarea integrității recăpătate grație talentului unui artist iscusit. Imaginează-ți frumusețea și unicitatea acestor vase, care au devenit simbolul a ceva mult mai frumos,mai complex decât vasul original.

Parafrazând, fiecare ne putem recunoaște în acel vas, iar viața o putem defini prin experiențele ce ne-au marcat. Astfel, învățând să învingem teama, vom putea vorbi cu autenticitate despre vulnerabilitățile și greșelile noastre, pe care le-am perceput de multe ori ca niște cioburi de care ne era rușine. Dacă ne uităm la ele și le acceptăm, vom vedea că fac parte din viața noastră și poate vom avea curajul să le lipim la un loc, folosind "aur topit". Apoi, le privim din nou cu încred.ere și recunoștință pentru contribuția lor în viața noastră.

Ce putem să învățăm fiecare din tehnica japoneză Kintsukuroi? Lecția constă în faptul că fiecare dintre noi reprezintă un întreg într-un fel unic, de aceea, e important să ne acceptăm ca ființe umane imperfecte, dar totodată, minunate

Realizându-se într-un cadru instituţional, reuşita învățării depinde atât de factorii interni, cum ar fi: capacitatea de învãţare şi nivelul de motivaţie ale elevilor, cât şi de factorii externi, cei mai importanţi fiind: calitatea predãrii, climatul din clasã.. Învãţarea va fi eficace atunci când, valorificând optim aceşti factori, va parcurge, în mod corespunzãtor, un şir de “evenimente” specifice şi anume: receptarea, înţelegerea, memorarea, pãstrarea şi actualizarea.

Învãţarea şcolarã, poate fi analizatã din perspectiva a douã aspecte, diferite, dar complementare, ale învãţãrii şcolare: aspectul etapelor care compun o secvenţã de învãţare şi cel motivaţional. Aspectul motivaţional se referã la gradul de implicare a elevului în actul învãţãrii şi în rezolvarea sarcinilor de lucru. Cele douã aspecte alcãtuiesc o unitate indisolubilã. Motivaţia este cheia succesului în predare şi învăţare pentru profesor, elevi și părinți. Motivația pozitivă stimulează, încurajează copilul, îi asigură starea de bine, îi activează implicarea, îl orientează și suține energetic, fie că învață sau se joacă.

De ce un elev învaţã, iar altul nu? De ce unii elevi se angajeazã în realizarea sarcinilor şcolare şi persevereazã pânã la atingerea scopului, în timp ce alţii se descurajeazã la primul obstacol şi abandoneazã activitatea propusã de profesor în favoarea alteia, pe care o preferã? Rãspunsurile la aceste întrebãri trebuie cãutate în domeniul motivaţiei.

De obicei, considerãm motive ale învãţãrii anumite dorinţe, trebuinţe de bazã, cum sunt: dorinţa de autorealizare, autoafirmare, dorinţa de a obţine note bune pentru a mulţumi pãrinţii, teama de pedeapsã, curiozitatea, anumite interese. Participarea la luarea deciziilor este o motivare pozitivă și eficientă.

Motivaţia învãţãrii se referã la totalitatea factorilor care îl mobilizeazã pe elev la o activitate menitã sã conducã la asimilarea unor cunoştinţe, la formarea unor priceperi şi deprinderi. Motivaţia energizeazã şi faciliteazã procesul de învãţare prin intensificarea efortului şi concentrarea atenţiei elevului, prin crearea unei stãri de pregãtire pentru activitatea de învãţare. Elevii motivaţi sunt mai perseverenţi şi învaţã mai eficient.

Motivaţia este una dintre cauzele pentru care elevul învaţã sau nu învaţã. În acelaşi timp însã, motivaţia poate fi efectul activitãţii de învãţare. Cunoaşterea rezultatelor activitãţii de învãţare, mai ales când acestea sunt pozitive, susţine eforturile ulterioare ale elevului. Din satisfacţia iniţialã de a fi învãţat, elevul îşi va dezvolta motivaţia de a învãţa mai mult. Aşadar, relaţia dintre motivaţie şi învãţare este una reciprocã. Motivaţia energizeazã învãţarea, iar învãţarea încununatã de succes intensificã motivaţia.

Este de asemenea de preferat ca profesorul să se adreseze în mod direct elevului, să-i acorde atenție totală când acesta vorbește. În acest fel educatorul arată respect pentru elev și acesta va putea să-și asume responsabilitatea comportamentului său, fie el negativ sau un progres.

Feedback-ul, de asemenea, ajută la cultivarea unui raport pozitiv. În loc să compare elevii, profesorul poate să le spună că sunt buni la geografie, de exemplu, sau că munca lor va fi încununată de succes și că el, profesorul, este foarte mândru de munca depusă de elev.

Sunt situații în care este tentant să se folosească o afirmație, când o întrebare poate fi mai potrivită. Atunci când un elev întârzie la oră e mai potrivit să fie întrebat despre cauza întârzierii, decât să fie apostrofat. Chiar dacă motivul de întârziere nu este unul îndreptățit, profesorul îi comunică faptul că are posibilitatea de a se explica. În alte situații afirmațiile sunt mai potrivite.

A fi un ascultător activ și îndemânatic ține liniile comunicării deschise. Chiar dacă profesorul nu este de acord cu ceea ce îi comunică elevul, lucrul cel mai important este faptul că acesta comunică cu profesorul și are curajul să răspundă pentru ceea ce afirmă. Elevul trebuie încurajat să comunice. Acordându-i atenție totală, încurajându-l, punându-i întrebări, profesorul îl susține pe elev să vorbească despre lucruri și situații stânjenitoare, îi dă posibilitatea să-și reexamineze și să-și clarifice opțiunile pentru soluționarea situației.

Îmbunătățindu-și abilitățile de comunicare, educatorul va fi privit ca un model de elevii săi, care-și vor dezvolta la rândul lor capacitățile de buni comunicatori. Modelând comportamentul pe care educatorul dorește ca aceștia să îl imită, încă de la începutul anului școlar și chiar din clasele primare, când primele zile de școală sunt de nesuportat pentru unii elevi, aceasta le va permite să vină mai cu drag la școală, mai ales dacă educatorul își va petrece cu ei câteva clipe în plus pentru a le explica ce așteaptă de la ei și pentru a-i cunoaște mai bine.

Așteptările educatorului sunt direct legate de realizări. Indiferent de nivelul de îndemânare al elevului, toți elevii au capacitatea, dorința de a avea succes. Profesorul trebuie să-i stimuleze să răspundă și pe acei elevi care nu ridică mâna pentru a răspunde și pe aceia care nu dau întotdeauna răspunsul corect. Lăsând timp elevului să se gândească la răspuns, este un semnal că ai așteptări pozitive de la el. Punând unui elev o întrebare la care profesorul știe că poate să răspundă, acest comportament comunică faptul că fiecare elev este valoros și poate avea succes.

Implicarea profesorului în activitățile elevului poate stabili legături pozitive cu elevii. Participarea la activitățile din afara școlii împreună cu elevii, confecționarea unei cutii de sugestii și amplasarea ei în clasă, participarea la jocurile elevilor din timpul pauzelor, confecționarea felicitărilor de zilele de naștere ale elevilor, discutarea proiectelor și a comportamentelor acestora reprezintă modalități prin care educatorul își poate cunoaște elevii într-un mod mai personal, le demonstrează că îi pasă de ei, de ceea ce gândesc aceștia, îi încurajează să-și asume responsabilități, le dă posibilitatea să-și demonstreze talentul, chiar dacă acesta nu are legatură cu activitatea școlară, scoate la iveală aspecte pozitive ale muncii lor.

Toate acestea îi determină și îi ajută pe elevi să își dezvolte simțul responsabilității muncii lor.

Profesorii intuiesc importanța utilizării unor strategii specifice clasei de elevi fără să aibă cunoștințe profunde în domeniul psihologiei, strategii capabile să compenseze rolul familiei în educația copilului. Cadrele didactice fac tot posibilul să depășească concepțiile care susțin rolul limitat al relației profesor-elev în educație și care afirmă că nu merită să-ți pierzi timpul pentru a aprofunda teorii inovatoare în domeniul respectiv.

A educa înseamnă, din punctul de vedere al dascălului, a împărtăși cunoștințe, dar și sentimente, înseamnă a avea încredere în capacitățile de receptivitate și înțelegere ale elevului, în dorința sa de a cunoaște, în convingerea că oamenii pot deveni mai puternici prin cunoaștere.

Pentru că viitorul adolescentului este hotărât de nivelul cunoștințelor acumulate în școală, lecția pe care educatorul i-o oferă este modelarea unui comportament uman. Astăzi cadrele didactice înțeleg necesitatea modelelor inovatoare în educație, dețin o gândire dinamică și un comportament adecvat care se află în concordanță cu personalitatea elevilor contemporani.

Noile științe ale comunicării regândesc relația școlară în toate ipostazele ei. În contactul permanent cu elevii, comunică gesturile, mimica, dar și absența lor. Înlocuirea cuvintelor negative cu cele pozitive, cunoscută sub denumirea de vocabular transformațional, este recomandată celor care vor să devină buni comunicatori. Cuvintele pozitive stimulează, energizează, pe când cele negative se pot transforma în cauze negative, inversul la ceea ce se dorește a fi educație, cu efecte pe măsură. De aceea cadrele didactice trebuie să aibă mare grijă cum selectează vocabularul pe care-l utilizează în procesul instructiv-educativ.

Dacă unui elev i se amintește cu orice prilej că este incapabil, leneș, necuviincios, el se va purta așa cum este privit de profesorul său, care pentru elev este un model de comportament și atitudine. Din perspectiva noilor modele ale comunicării este recomandabilă evitarea polarizării „Tu ești bun, tu ești rău.” Cu ajutorul cuvintelor se poate obține comportamentul dorit la un elev. Alegerea cuvintele potrivite, care să focalizeze gândirea elevului, poate induce starea emoțională necesară care să inspire comportamentul pozitiv.

În plan psihologic este justificată tendința de a face exact ceea ce este interzis prin generarea spontană a imaginii a ceea ce este negat. Principiul inovator care promovează renunțarea la recomandările formulate negativ de genul „să nu faceți gălăgie”, „să nu uitați de temă” este astfel justificat și demn de urmat pentru a obține rezultatele dorite în ceea ce privește calitatea educației în învățământul preuniversitar.

Reevaluând sintagma conținuturi predate-relație, parteneriatul cadre didactice-elevi capătă o nouă înfățișare: modul în care cadrul didactic își structurează mesajele influențează modul în care elevii le interpretează. Raporturile cu clasa, simpatia sau antipatia, dominarea sau supunerea explică receptivitatea elevilor, dincolo de valoarea informațională a mesajelor didactice. Dimensiunea conținutului transmis devine cu atât mai pregnantă, cu cât relația didactică profesor- elev este mai sănătoasă. În acest mod atitudinea elevilor este mai focalizată către obiectivul vizat.

Elevul urmărește ceva pozitiv atunci când reacționează într-un anumit fel, chiar dacă doar în avantajul lui. Pentru a combate reacția negativă a elevului, încrederea profesorului în potențialul elevului trebuie păstrată.

Considerând noile științe ale comunicării un demers major al comunicării școlare, este de o importanță covârșitoare regândirea educației din perspectiva metodelor inovatoare capabile să fie folosite de către profesor ca instrumente de perfecționare profesională, dar și personală, astfel încât educația să aibă la bază comunicarea.

A fi bun și înțelegător are un impact în viața noastră de zi cu zi și în relațiile pe care le avem cu ceilalți. Iar modul în care îi tratăm pe cei din jurul nostru se va reflecta în modul în care ei ne vor trata pe noi - de pildă, dacă creăm un climat cald, plăcut și prietenos în sala de clasă și îi tratăm pe elevi cu înțelegere și respect, ei ne vor răspunde în același fel.

Se știe că amabilitatea sparge barierele urii, furiei sau ale frustrării, de aceea trebuie întotdeauna să ne străduim să folosim cuvinte de încurajare și apreciere în relația pe care o avem cu elevii noștri. În timp, probabil că nu își vor mai aminti  informațiile predate, dar, cu siguranță, vor reține momentele în care am fost înțelegători și empatici cu ei. Astfel, le transmitem un sentiment de siguranță, care le întărește încrederea de sine, știind că suntem acolo pentru ei, îi ascultăm, îi respectăm și avem grijă de ei.

Îmi aduc aminte de o situație în care atitudinea agresivă a unui elev mi-a produs supărare. Am reflectat la următoarele întrebări: Oare ce nevoie are acest elev de este atât de agresiv? Oare cine are grijă de el, cine îi oferă înțelegere și apreciere? Oare cine îi pune mâncarea caldă pe masă când se întoarce de la școală, cine îi pune pachețel pentru pauza de masă la școală?

Emoțiile pot influentț într-un mod mai mult sau mai puțin subtil comportamentul în relaționarea socială. Exteriorizarea lor poate lua forma unor trăsături accentuate de personalitate care pot ‘eticheta o persoana ca fiind veșnic nemulțumită, încrezută, lăudăroasă.

Cum putem găsi căi de comunicare optime în abordarea acestor tipuri de persoane? Un rol deosebit în stabilirea unei bune comunicări cu aceste persoane o joacă empatia, capacitatea empatica ca funcție de comunicare.

Fenomenul empatiei se manifesta adaptativ în actul de comunicare interumană, permițând un anumit mod de pătrundere in psihologia partenerului de discuție, a elevului, ca mijloc de elaborare a propriului model de comportament.

Prin intermediul empatiei avem posibilitatea de a înțelege mai bine elevul, de a-i intui gândurile și trăirile afective, de a-i anticipa comportamentul și chiar de a acționa corespunzator asupra acestuia.

Empatia este o cale de pătrundere în sufletul elevului, putand contracara manifestarea agresivă, ceea ce va permite apariția unei atitudini tolerante, de ascultare și de luare în considerare a argumentelor furnizate ca o condiție atât de necesară comunicării interpersonale.

Oamenii nu se nasc ca fiind răi. Mediul în care trăim ne influențează și ne formează. Fiecare copil are nevoie de suport, înțelegere și compasiune.
Stabilește-ți intenția de a face azi ceva pozitiv pentru un elev!

Schimbările sunt inevitabile. Mai devreme sau mai târziu, te vei confrunta cu realitatea exprimată de aceste cuvinte. Desigur, nu toate evenimentele neașteptate sunt rele. În plus, unele schimbări care inițial par negative se pot dovedi în cele din urmă avantajoase. Cu toate acestea, celor mai mulți oameni le place rutina, în timp ce schimbările – fie bune, fie rele – le perturbă zona de confort.

Schimbările pot fi stresante, mai ales pentru adolescenți. De ce? Deja treci printr-o serie de schimbări interioare. Schimbările din exterior nu fac decât să intensifice stresul.

În plus, când se confruntă cu o schimbare, adulții se pot baza pe experiența personală, aducându-și aminte cum au făcut față unor situații asemănătoare. Dar tinerii au mai puțină experiență de viață.

Poți învăța să te adaptezi. Tenacitatea este capacitatea de a-ți reveni în urma unui necaz sau de a te adapta schimbărilor. O persoană tenace poate nu doar să îndure o situație nouă, ci și să privească dincolo de un aparent obstacol și să îl valorifice. E mai puțin probabil ca adolescenții tenace să recurgă la droguri sau la alcool când se simt copleșiți.

Ce poți face? Acceptă realitatea. Cu siguranță că ți-ar plăcea să ai control absolut asupra vieții tale, dar asta este, pur și simplu, imposibil. Prietenii se vor muta sau se vor căsători, frații tăi vor crește și vor pleca de acasă, iar, prin forța împrejurărilor, familia ta ar putea fi nevoită să se mute, lăsând în urmă prieteni și tot ceea ce cunoști. E mai bine să accepți realitatea decât să te lași copleșit de gânduri negative. 

Privește în perspectivă. A te concentra asupra trecutului e ca și cum conduci mașina cu ochii ațintiți în oglinda retrovizoare. E bine să arunci o privire în oglindă din când în când, dar e important să te concentrezi la drumul ce-ți stă în față. La fel stau lucrurile și când ești pus în fața unei schimbări. Încearcă să-ți menții privirea ațintită asupra viitorului. Ți-ai putea stabili un obiectiv pe care să-l atingi în următoarea lună sau în următoarele șase luni.

Concentrează-te asupra aspectelor pozitive. Tenacitatea ține de atitudine. Găsește părțile bune ale situației în care te afli. Te poți gândi la cel puțin un avantaj pe care ți-l aduce noua situație?

După adolescență, toți prietenii mei apropiați s-au mutat. Mă simțeam foarte singură și îmi doream ca nimic să nu se fi schimbat. Dar, privind în urmă, realizez că atunci am început să mă maturizez. Mi-am dat seama că maturizarea implică schimbări. Atunci am început să văd că în jurul meu existau mulți oameni cu care puteam lega noi prietenii.

Fă ceva pentru alții. Biblia spune: ‘Arătați interes nu doar față de lucrurile personale, ci și față de ale celorlalți’ (Filipeni 2:4). Un antidot eficient la problema ta este să îi ajuți pe alții cu problemele lor. 

Pe lângă respirația adâncă,metodă foarte folositoare, putem aborda momentele de stres și tensiune și printr-o altă metodă: aceea de a ne lua o scurtă pauză. Dacă situația în care te afli este critică, la limita suportabilului, poți să accesezi butonul imaginar de pauză și, pentru câteva secunde, să-ți lași mintea să se liniștească și să-ți recapeți energia necesară pentru a continua activitatea.

Când ai reușit ultima dată să te întrebi cum te simți și să îți identifici starea: stres,presiune, furie, anxietate? O scurtă pauză te va ancora în prezent și îți va conferi energia unui nou început. Oricare ar fi situația, întotdeauna ai la îndemână butonul de pauză, care te ajută să te oprești de pe pilotul automat și să te conectezi cu tine în momentul prezent.Vei descoperi că o pauză de numai 15 secunde poate avea un impact mare asupra stăriitale de spirit.I

Folosește butonul de pauză în timpul unei zile ori de câte ori ai nevoie, făcând o pauză. Încearcă să conștientizezi de câte ori l-ai activat într-o zi de școală și modul în care te-a ajutat să elimini presiunea și stresul.

„Stresul este de fapt o parte importantă a evoluţiei omenirii ajutându-i pe strămoşii noştri să supravieţuiască. Eliberarea de adrenalina adusă de un atac iminent din partea unor animale carnivore de dimensiuni mari i-a ajutat, de exemplu, pe strămoşii noştri să se pregătească pentru luptă şi fugă, iar acest gen de stres încă ne aduce beneficii.

Dar lumea modernă a adus cu sine un stres continuu asupra corpului şi minţii noastre – şi există voci care consideră că încă nu suntem pregătiţi să facem faţă acestei schimbări. Mai mult decât atât, contrar opiniei populare, nu orice stres este rău, ci fiecare persoană are propria toleranţă la felurile variate de factori de stres. Cheia este să ne ştim gradul de toleranţă, cunoscându-ne semnalele negative atunci când stresul ne atinge punctele critice“, a explicat psihoterapeutul Angela Nuţu.

Cum putem scăpa de stres?

Relaxează-te. Pur şi simplu ia o pauză şi concentrează-ţi atenţia pe respiraţie de fiecare dată când simţi că te sufoci şi nu faci faţă unui moment.

Nu te izola. Conexiunea cu oamenii care te fac să te simţi bine şi în siguranţă este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a-ţi relaxa sistemul nervos. Sprijinul familiei şi al prietenilor este vital în recuperarea echilibrului.

Fă câteva schimbări benefice în viaţa ta. „Atunci când te lupţi cu stresul e foarte posibil să nu mai urmezi cursul firesc al vieţii tale. Somnul, apetitul, energia îţi vor fi afectate. Este un moment în care trebuie să măreşti efortul pentru o viaţă sănătoasă: orientează-te către o alimentaţie sănătoasă, apucă-te de un sport nou, relaxează-te înainte de somn“, spune psihoterapeutul Angela Nuţu.

Ascultă muzică – dacă vă simțiți blocați sau depășiți într-o anumită situație, încercați să faceți o pauză scurtă și să ascultați muzică relaxanta. Acest tip de muzică are efecte pozitive și de calmare asupra creierului și corpului. 

Sună un prieten – acest gest te poate ajuta în eliberarea de stres. O problemă discutată cu voce tare, își pierde deja jumătate din gravitate atunci când este împărtășită. O voce caldă afirmând că „totul va fi bine” sau „nu ești singur” are un efect terapeutic miraculos.

Dacă nu ai posibilitatea să suni pe cineva apropiat sau oamenii pe care îi ai ca prieteni nu pot fi de încredere în situația respectivă, vorbește cu tine in oglindă. Este un gest care poate părea amuzant, însă este perfect natural și de ajutor. Expune problema cu voce tare în oglindă și vei vedea că va suna altfel, iar șansele de rezolvare vor crește.

Mănâncă „corect” – nivelul de stres este în strânsă legătură cu dieta alimentară. Atunci când ne confruntam cu situații care par fără ieșire, uităm să ne alimentăm corespunzător și să ne odihnim. Remediile la îndemână sunt dulciurile. Încercați să evitați astfel de alimente și încercați să consumați fructe și legume care ajută la reducerea simptomelor de stres.

Râzi – râsul îmbunătățește starea de spirit. Râsul păcălește sistemul nervos și îl face să creadă că suntem fericiți. Dacă nu aveți în preajmă motive sau persoane care să vă facă să râdeți, apelați la amintiri mai vechi, cele în care v-ați aflat într-o situație foarte amuzantă sau urmăriți pe internet clipuri special concepute în acest sens.

Beți ceai – deși cafeaua vă ajută să vă concentrați, cantitatea mare de cafeină pe care o conține, cauzează in final, agitație și hipersensibilitate. Înlocuiți cafeaua cu ceaiul.

Faceți exerciții de mișcare – chiar și timp de 1 minut. Exercițiile nu trebuie să însemne ridicarea de greutăți sau ședințe la sala de gimnastică. Chiar și o scurtă plimbare în jurul biroului, dacă nu aveți posibilitatea să ieșiți la aer pentru câteva minute, sau pur și simplu să vă ridicați și să vă „întindeți oasele” vă oferă o ușurare imediată în situațiile stresante, și vă ajută să vă modificați starea de spirit și, astfel să găsiți o soluție obiectivă pentru problemele respective.

Stresul face parte din viața noastră, apare necontrolat și nu poate fi evitat, însă toate acestea nu înseamnă că trebuie să îl ignoram și să îl lăsăm să ne afecteze. Perioade prelungite sau prea dese de stres în viața noastră pot cauza probleme serioase de sănătate atât fizice cât și psihice. Vestea bună este că, de cele mai multe ori, stresul poate fi combătut: cu răbdare și cu câteva strategii folositoare, precum cele de mai sus, putem reduce sau chiar îndepărta stresul, fie el de natură profesională sau personală.

Autonomia este în strânsă legătură cu emoțiile. De aceea, prin luarea unor decizii înțelepte, ceea ce presupune folosirea corectă a autonomiei, vei evita efectele dăunătoare ale emoțiilor negative, precum vina și rușinea - ce ar putea conduce spre dezvoltarea unui mod de gândire rigid. Când autonomia noastră este respectată și înțeleasă, emoțiile generate sunt unele pozitive,care ne dau o stare de confort, bucurie și optimism, calități care generează o gândire flexibilă și creativă.

Se întâmplă uneori, să asociem, în mod greșit, autonomia cu puterea, simțind că, atunci când nu avem tăria de a ne impune decizia, nu avem suficientă libertate.Și neavând autonomia pe care ne-am dori-o, ne-am putea lăsa copleșiți,  fenomen ce afectează imediat modul în care interacționăm cu cei din jur.

Atât în viața profesională, cât și în cea personală,  luăm în mod constant decizii, bazându-ne, de multe ori, și pe opiniile altora. Când ne asumăm responsabilitatea pentru deciziile luate, vom înțelege și în ce măsură ne simțim confortabili cu acestea. În schimb, toți am experimentat starea de nemulțumire sau iritabilitate când le-am permis celorlalți să ia deciziile care ne privesc pe noi. Dar, de ce, de multe ori, nu luăm cele mai potrivite decizii și de ce nu-i învățăm pe elevii noștri să ia cele mai potrivite decizii? Probabil, din cauza fricii de a nu greși și de a nu fi răniți.

Așadar, cât de multă autonomie le dăm elevilor noștri și cât de mult îi încurajăm să învețe din greșelile pe care le fac? De multe ori, îi protejăm tocmai pentru că ne este greu să ne vedem copiii și elevii suferind. Dar, autonomia ne dezvoltă încrederea în noi și ne ajută să construim relații sănătoase cu cei din jur.

E necesar să îi învățăm pe elevii noștri să ia decizii asumate și să învețe din propriile eșecuri. 

Este necesar să-ți îndrepți atenția și spre tine, să-ți recunoști calitățile și punctele tari și, pe baza acestora, să faci o schimbare, pentru o relație mai bună cu elevii și cu cei din jurul tău. Totul pornește de la recunoașterea gândurilor și a cuvintelor noastre și se termină cu acțiunile pe care ne angajăm să le facem.

După cum știm, gândurile devin cuvinte, iar cuvintele, acțiuni. Cuvintele pe care le folosim pot contribui la  accentuarea stresului zilnic, tensionându-ne pe noi și pe cei din jur. Dar, când alegem a ne schimba modul de gândire, automat se modifică și modul în care relaționăm cu ceilalți. De aceea,haideți să încercăm să devenim conștienți de gândurile noastre, ca apoi să alegem să eliminăm gândurile și cuvintele critice, care ne judecă mereu, atât pe noi, cât și pe alții.

Atunci când înlocuiești sau renunți la un singur cuvânt negativ, schimbarea care se produce în mintea ta poate fi majoră. De exemplu, înlocuiește cuvântul „trebuie” cu un  cuvânt pozitiv, care îți poate reda motivația și entuziasmul în ceea ce faci. În loc de „Trebuie să merg la școală în fiecare zi”, ca și cum asta ar fi doar o obligație, ai putea începe să-ți spui „Vreau să merg la școală în fiecare zi” - afirmație ce constituie alegerea ta.

Da, cuvintele pe care le utilizezi au o influență semnificativă asupra atitudinii tale. De aceea, integrează gânduri și cuvinte pozitive în viața ta, pentru a te bucura de beneficiile unei atitudini pozitive înspre tine și înspre elevii tăi.. Asta nu înseamnă că nu vor mai exista în mintea ta gânduri și cuvinte negative, ci faptul că te vei simți capabil să decizi alegerea acelora care servesc cel mai bine scopului tău. Atitudinea negativă provoacă anxietate și este întreținută de gândurile negative. Așa se întămplă și în clasă. Atunci când suntem neliniștiți, copiii ne simt. Dacă mai și adăugăm cuvinte negative pe un ton iritat elevului care nu a învățat lecția, ora noastră se va transforma într-o oră întreținută de gânduri negative. Normal că nu o să-l felicităm pe elevul care nu a învățat, dar putem să îi spunem pe unj ton calm că a greșit și că ar trebui să își schimbe atitudinea în legătură cu școala.

Atitudinea pozitivă se fundamentează pe recunoștință și apreciere și este întreținută de gândurile pozitive. Cele două nu pot coexista în mintea ta - alegerea îți aparține!