iTeach: Blog Luminița Melania Dîngă

Sprijinul moral al copiilor în pandemie

Luminița Melania Dîngă — Tue, 17 Aug 2021 15:06:46 +0300

Familia este mediul social în care se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult. Părintele este un exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său şi al celor din jur.
       Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg şi prieten. Familia contribuie şi la educaţia estetică a copilului. Părinţii sunt cei care facilitează copilului legătura cu frumuseţile naturii - culorile si mirosul florilor, cântecul păsărilor, verdele câmpului, cu viaţa socială – tradiţii și obiceiuri străvechi.
       Mijloacele mass-media şi în mod special televiziunea, exercită o influentă puternică asupra educaţiei estetice. Nu se poate vorbi despre o influenţă strict pozitivă sau strict negativă; pe de o parte există numeroase emisiuni culturale, de îmbogăţire a cunoştinţelor, dar pe de altă parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma imaginaţia inocentă a copiilor. Părinţii trebuie să controleze atât timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului cât şi emisiunile pe care le urmăreşte.
       În unele familii preocuparea pentru cultura estetică a copilului lipseşte cu desăvârşire, iar în altele aceasta este exagerată. Părinţii nu ar trebui să să-şi oblige copilul să practice o artă (balet, muzică, teatru etc.), pentru care nu are aptitudini sau pasiune.
       Atât părinţii cât şi bunicii se implică în mod direct în educaţia copiilor. Pot fi angajaţi în discuţii şi bunicii, unchii, mătuşile, fraţii, surorile şi prietenii apropiaţi ai familiei. Important este ca fiecare copil să aibă un adult interesat de progresul său şcolar.
       Cu atât mai mult, în această perioadă a pandemiei de COVID-19, copiii au nevoie de sprijinul părinților și al profesorilor. Şi profesorii pot ajuta părinţii în implicarea acestora în viaţa copiilor lor. Iată câteva sugestii:
a) să-i determine pe părinţi să înţeleagă că întotdeauna vor fi bine primiţi, dacă doresc să intre în clasa virtuală şi să-i vadă pe copii la lucru;
b)să menţină fluxul comunicaţional pozitiv-să le fie de ajutor și să îi susțină atunci cîând întâmpină greutăți în utilizarea tehnologiei;
c)să trimită lunar câteva însemnări părintelui, prin care acesta este înştiinţat în legătură cu activităţile clasei, cu progresul făcut de elevi la materii, dar și cu acomodarea acestora în ceea ce privește activitățile desfășurate online;
d)să dea „veştile bune/veștile rele" personal sau să le telefoneze părinţilor de câte ori este nevoie;
e)să caute oportunităţi pentru discuţii informale;
f)să meargă pe terenul de joacă în fiecare zi câteva minute, pentru a le oferi oportunitatea părinţilor de a-i cunoaşte;
g)să participe la evenimentele comunităţii;
h)să înveţe despre cultura, viaţa, locul de muncă al celor din familii, pentru a realiza impactul tuturor acestora asupra copiilor;
i)să fie receptivi la alţi membri ai familiei sau prieteni apropiaţi ai acestora, care sunt interesaţi de educaţia copiilor;
j)să explice clar cum se atribuie temele, cum se stabilesc regulile clasei, cum se desfășoară orele online sau în sistem hibrid;
k)să spună fiecărui părinte ceva special despre copilul său, astfel încât acesta să înţeleagă motivele pentru care profesorul crede că elevul va avea succes și pentru a-i spori stima de sine.
       Dacă părinţii nu pot fi prezenţi online în timpul orelor de şcoală, atunci profesorii pot să le solicite sprijinul în proiecte, care se pot realiza în afara orarului obişnuit. Profesorii trebuie să-i informeze pe părinţi în legătură cu probleme curente ale învăţământu¬lui, să le explice structura consiliului şcolii şi politicile şcolare, să participe la organizaţiile care sprijină colaborarea profesor – părinte, să-i ajute pe părinţi să înţeleagă importanţa sprijinului lor, să mulţumească acestora pentru implicare şi să explice care vor fi avantajele acţiunilor lor pentru copil şi pentru şcoală.
       Din experiența mea, o mare parte dintre elevi se simt mult mai încrezători în sine atunci când părinţii se implică în viaţa lor şcolară. Copiii iau note mai bune, au o încredere sporită şi au şi prezenţa la ore crescută pentru că ei observă că şcoala este importantă pentru ei şi profesorilor și părinților le pasă.

Câteva sarcini ale comunicării în pandemie

Luminița Melania Dîngă — Wed, 11 Aug 2021 20:47:48 +0300

Părinţii trebuie să îşi pregătească copiii pentru a învăţa. Ei trebuie să le prezinte şcoala ca fiind interesantă şi importantă şi să le precizeze faptul că se constituie în parteneri valoroşi. Trebuie să discute cu profesorii copiilor lor, să stabilească o relaţie adecvată cu ei, să conştientizeze faptul că fiecare are de învăţat de la celălalt.
De asemenea, ar fi util ca părinţii să participe la evenimentele din şcoală. Şedinţele cu profesorii, evenimentele sportive şi jocurile în şcoală - toate le oferă şansa de a-i cunoaşte pe profesorii copilului lor. Mai mult de-atât, copilul va fi foarte mândru când părinţii săi merg la şcoală.
Este indicat ca părinţii să cunoască profesorii, orarul copilului şi regulile din şcoală, să ştie ce tip de temă i se dă şi în cât timp trebuie să finalizeze, să discute permanent cu copilul despre ce se întâmplă la şcoală, să-i pună întrebări legate de activitatea din clasă şi de alte acţiuni suplimentare.
Părinţii trebuie să creeze acasă un mediu bun de învăţare, să sprijine învăţarea prin desfăşurarea de activităţi zilnice cu copilul, să citească cu el, să-i verifice tema, să-i limiteze accesul la TV sau la jocurile video, să observe şi să asculte, să discute cu prietenii copilului pentru a avea o vedere de ansamblu a ceea ce se întâmplă la şcoală, să cunoască şi rezultatele altor elevi, pentru a putea să aprecieze nivelul la care se află propriul copil.
Părinţii trebuie să ceară şi sfatul profesorilor. Aceştia ştiu mai multe despre dezvoltarea copilului şi îşi petrec mult timp cu el. Părinţii trebuie să le ofere informaţii utile profesorilor. Schimbarea condiţiilor familiale, cum ar fi divorţul, boala părinţilor sau chiar moartea unui animal preferat pot determina tulburări de concentrare în învăţare.
Părinţii trebuie să se ofere voluntari și să ceară membrilor comunităţii să procedeze în mod similar. Implicarea adulţilor îmbunătăţeşte activitatea şcolii. Fiecare acţiune din şcoală trebuie făcută cu entuziasm. Să se implice în organizaţiile care sprijină colaborarea părinte-profesor şi în reforma şcolii. Să înveţe cum funcţionează consiliul şcolii respective. Să ajute conducerea la stabilirea de reguli. Să ceară sfatul unui profesor, al directorului sau al altui părinte în legătură cu modul în care se pot implica.
Părinţii şi profesorii să-i laude adesea pe copii, să stabilească obiceiuri bune de învăţare, să-i ajute pe copii să-şi planifice activităţile şi să le dezvolte interesul în diverse domenii, să se angajeze în discuţii unii cu alţii, fie personal, fie la telefon, pentru că dacă apare o situaţie dificilă le va fi mai uşor să o discute, dacă anterior au stabilit o relaţie bună, să discute personal, la telefon sau să trimită note scrise, când există probleme sau când apar aspecte bune, să folosească e-mail, dacă există acasă şi la şcoală, pentru a uşura comunicarea, să se aibă în vedere şi stabilirea de întâlniri în locuri convenabile ambelor părţi, pentru că în situația COVID-19 nu este posibil să se vadă la şcoală.
Nici unul nu trebuie însă să comenteze asupra ideilor celuilalt. Nu trebuie să se uite că părinţii şi profesorii au cea mai mare influenţă asupra tinerilor. Fiecare să încerce să ofere oportunităţi de învăţare. Să lucreze ca parteneri.

Atitudinea părinților față de copii

Luminița Melania Dîngă — Tue, 10 Aug 2021 12:58:10 +0300

Ca prim factor de educaţie, familia oferă copilului o mare parte din cunoştinţele uzuale: despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice etc. Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţie, memoria si gândirea.
Părinţii încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le putea înţelege. Copiii pun cele mai multe întrebări în jurul vârstei de trei până la şase ani, iar părinţii îi ajută să-şi însuşească un număr mare de cunoştinţe, răspunzând cât se poate de corect şi exact.
Când sunt în şcoala primară, familia vine în sprijinul ei, susţinând "gustul de citit" al elevilor. Cel mai important este stimularea curiozităţii copilului pentru citit, prin cumpărarea unor cărţi care să pună bazele unei mici biblioteci.
În preadolescenţă este posibilă o deviere de la subiectele strict legate de şcoală sau indicate vârstei fragede. Datoria părinţilor este de a îndruma copilul să citească ceea ce corespunde vârstei sale. Dorinţa de lectură poate deveni excesivă, copilul sacrificând astfel orele de somn.
Copilul obţine rezultatele la şcoală în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite şcolare, cărţi de lectură, manuale şcolare etc., cât şi nişte condiţii bune de lucru: un birou, un computer şi nu în ultimul rând linişte pentru a se putea concentra.
Ei trebuie să-şi ajute copiii la învăţătură; ajutorul trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze temele copiilor. Cu timpul, părinţii se vor limita la controlarea temelor de casă şi a carnetului de note. Prin imagini din natură şi din viaţa cotidiană, chiar mintea copiilor poate fi impresionată şi condusă spre o gândire profundă.
Aşadar, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia .

Căldura părintească este premisa unei bune adaptări a copilului

Luminița Melania Dîngă — Tue, 10 Aug 2021 00:28:16 +0300

Indiferent de vârstă, copilul are nevoie în aceeaşi măsură de o ambianţă caldă, dar şi de supunere, de reguli cărora să se conformeze, stabilite în acord cu părinţii.
Cumpătarea este măsura tuturor lucrurilor. O dozare optimă a căldurii afective şi autorităţii părinteşti este premisa unei bune adaptări a copilului. Relaţiile din familie au consecinţe asupra dezvoltării personalităţii copiilor. Familia este locul unde se formează personalitatea copilului o dezvoltare armonioasă a fiinţei sale .
Tensiunile, certurile din familie sunt traumatizante pentru copil. Trăind intens şi repetat aceste tensiuni, nevoia de securitate nu este satisfăcută, iar personalitatea copilului se va cristaliza in mod nearmonios . Părinţii trebuie să fie inventivi în ceea ce priveşte orarul copilului, să nu-l încarce prea mult cu activităţi extraşcolare, să găsească modalităţi în care să petreacă timpul cu el.
Părinţii nu trebuie să-şi impună opiniile personale, ci să-şi prezinte credinţele întrun mod onest, clar şi care să fie pe măsura vârstei şi gradului de maturitate al copilului. Ei trebuie să adopte o atitudine deschisă, să încurajeze întrebările copilului şi dorinţa lui de a se informa, decât să încerce să forţeze asimilarea valorilor lor de către copil. Dacă valorile părintelui sunt bine argumentate şi dacă el crede cu adevărat în ele, copilul va adopta multe dintre ele. Dacă acţiunile părintelui sunt inconsistente, ceea ce se întâmplă oricui, copiii sunt cei care vor clarifica lucrurile pentru ei, ori subtil prin intermediul comportamentului ori, la copiii mai mari, direct, exprimându-şi dezacordul faţă de părinte.
În concluzie, se recomandă ca părinţii să colaboreze cu şcoala, să se implice în activităţile copiilor, pentru ca aceştia să se simtă mai bine şi mai confortabil. Copiii vor creste indiferent dacă părinţii se implică sau nu, dar este foarte important felul în care se doreşte ca ei să crească.