Proceul de integrare a copiilor cu CES în învățământul de masă

Maria Cristina Lăcătușu — Fri, 22 Aug 2025 13:54:38 +0300

Învăţământul special este o parte componentă a sistemului de învăţământ românesc şi oferă tuturor, programe educaţionale potrivite nevoilor lor de dezvoltare. În ţara noastră, copiii cu dizabilităţi pot fi înscrişi în învăţământul special sau în învaţământul de masă. În şcolile de masă pot fi integraţi copii cu deficienţe medii, dificultăţi de învăţare şi tulburări de limbaj, tulburări socio-afective sau de comportament. Aceşti copii au nevoie de sprijin pentru adaptare, integrare, socializare, pentru a nu fi marginalizaţi sau excluşi.

Pedagogia modernă a schimbat perspectiva generală asupra şcolii şi a funcţiei şi a finalităţilor acesteia, copiii fiind mai mult valorizaţi, educaţia fiind centrată pe elev. Copiii cu cerinţe educative speciale, integraţi în şcolile de masă au nevoie de profesor de sprijin/itinerant, psiholog, consilieri şcolari, medici. Grupurile de lucru pot fi între 3-7 copii, coordonate de un profesor de sprijin care păstrează o legătură strânsă cu profesorii de la clasă, cu dirigintele clasei şi chiar cu părinţii copiilor.
Ceea ce ii deosebeste pe toti elevii cu dificultati de invatare este caracterul unic al deficientei. Daca este adevarat ca acesti elevi pot fi grupati dupa caracteristici comune bazate pe cerintele educationale speciale, este la fel de adevarat ca fiecare elev nu se incadreaza perfect intr-o anumita categorie. De exemplu, elevii care au o deficienta mintala nu au cu totii aceleasi aptitudini intelectuale, deficientii auditiv nu au cu totii aceeasi incapacitate, la fel ca si deficientii de vedere, cei handicapati psihic, nu au aceleasi cerinte educationale speciale. Diferentele ce se remarca de obicei la majoritatea elevilor cu cerinte educative speciale sunt atat de mari incat profesorii nu pot stabili criterii ferme pentru fiecare categorie de dificultati „clasice”.
Exista doua orientari principale pentru depistarea dificultatilor de invatare.Primul este criteriul excluziunii. Cu ajutorul lui se determina daca un elev are o anumita dificultate de invatare sau daca dificultatile sunt asociate altor afectiuni (deficienta mintala, fizica, vizuala, auditiva sau afectiva, o intelegere greoaie sau un handicap cultural). Trebuie studiat continuu toate aspectele dezvoltarii elevului , inclusiv acuritatea vizuala si auditiva, precum si diversi factori afectivi.
Unul dintre inconvenientele acestui demers este acela ca dificultatile de invatare nu au intotdeauna cauze bine determinate. De exemplu, unii elevi cu dificultati de invatare prezinta deseori simptomele unui comportament ce indica tulburari afective (agitatie, impulsivitate). Aceleasi simptome descriu in egala masura o deficienta de invatare, numita de asociatia psihiatrilor americani „tulburari de atentie insotite sau nu de hiperactivitate”.
O caracteristica comuna a elevilor cu deficiente de invatare este prapastia ce exista intre aptitudini si realizarile lor. De exemplu, un elev poate avea aptitudini superioare la nivelul limbajului vorbit, dar sa prezinte grave deficiente in limbajul scris. Aceasta diferenta este al doilea criteriu traditional de depistare a dificultatilor de invatare. Se ia in considerare aceasta abatere pentru stabilirea profilului elevului.
Dificultăţile de învăţare pot fi legate de deficitul dezvoltării intelectuale, lipsa unor aptitudini, dar adesea sunt simptomul unei inadaptări şcolare sau efectul unei metodologiididactice care nu ţine seama de individualitatea elevilor.
Printre primele ordonări ale problemelor de învăţare sunt evidenţiate următoarele :
- tulburările sau deficienţele intelectuale;
- tulburările senzoriale;
- tulburările motorii;
- tulburările perceptiv vizuale;
- tulburările perceptiv auditive;
- instabilitatea comportamentală;
- inhibiţia de tip emoţional;
- tulburările limbajului;
- tulburările psihomotricităţii;
- deficite de atenţie şi concentrare;
- hiperactivitatea;
- impulsivitatea;
- abstracţia
Profesorul de sprijin, împreună cu psihologul şcolii şi profesorii care predau la clasă alcătuieşte programul de intervenţie personalizat, în funcţie de preferinţele şi de dificultăţile copilului, precizează modalităţile de lucru pentru anumite capitole, lecţii, propune modalităţi de lucru pe anumite secvenţe de învăţare în care copiii au dificultăţi, caută să dezvolte copiilor motivaţia pentru învăţare. Există o preocupare enormă în lume pentru a rezolva problemele de învăţare ale copiilor, fie că sunt simple dificultăţi, fie că sunt dizabilităţi sau dificultăţi specifice. Ca forme de şcolarizare, copiii cu dificultăţi de învăţare se găsesc fie în şcolile obişnuite fie în structuri speciale.
Dintre metodele activ-participative care se utilizează cu succes în predarea – învăţarea şi evaluarea noţiunilor şcolare la diferite discipline pot fi amintite: jocul didactic, metoda mozaic, metoda KWL „Ştiu- Vreau să ştiu – Am învăţat”, instruirea programată, metoda Starbursting şi altele.
1. Jocul didactic: este o metodă care constă în plasarea elevilor într-o activitate ludică cu caracter de instruire. Învăţarea care implică jocul devine plăcută şi atrăgătoare, se face într-o atmosferă de bună dispoziţie şi destindere.
Indiferent de tipul său, jocul didactic trebuie să îndeplinească anumite cerinţe:
• Să aibă precizate obiectivele pedagogice;
• Să fie raţional integrat în sistemul muncii educative;
• Să dozeze gradul de dificultate implicat ( în funcţie de particularităţile de vârstă şi intelectuale ale copiilor);
• Să fie dozate din punct de vedere calitativ.
2. Metoda Starbursting ( engl. „star” = stea; engl. „ burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii. Scopul metodei este de a obţine cât mai multe întrebări şi astfel cât Mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativităţii individuale şi de grup. Organizată în grup, metoda Starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări.
Modul de procedare este simplu. Se scrie problema a cărei soluţie trebuie „descoperită” pe o foaie, apoi se înşiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun puct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Când?, Cum?, Cum?, De ce? – unele întrebări ducând la altele din ce în ce mai complexe care necesită o concentrare tot mai mare.
3. Metoda MOZAIC :Strategia este focalizata pe dezvoltarea capacitatilor de ascultare, vorbire, cooperare,gandire creativa si rezolvare de probleme. Astfel, prescolarii trebuie sa asculte activ comunicarile colegilor, sa fie capabili sa expuna ceea ce au invatat, sa coopereze in realizarea sarcinilor, sa gaseasca cea mai potrivita cale de a-i invata si pe colegii lor ceea ce au studiat.
Obiectivele urmarite de aceasta metoda sunt:
*cunoasca fenomene ale naturii specifice fiecarui anotimp;
*sa comenteze modul de producere si efectele lor;
*sa descrie muncile si activitatile omului, specifice fiecarui anotimp;
*sa asocieze fiecarui anotimp evenimente specifice, plante, fructe, legume, actiuni,etc.
Aceasta tehnica de predare – invatare presupune parcurgerea urmatorilor pasi:
• Pregatirea materialului de studiu
• Constituirea grupurilor de lucru initiale
• Constituirea grupurilor de experti si rezolvarea sarcinilor de lucru
• Revenirea prescolarilor experti in grupurile initiale si “predarea” continutului pregatit si celorlalti colegi
• Raspunderea individuala si de grup
• Evaluarea
Metodele activ-participative constituie nu numai la educaţia elevului ci şi la socializarea sa, ducând la o învăţare mai activă, cu rezultate pozitive.
Domeniul dificultăţilor de învăţare este complex şi variat nu numai în planulconceptual, ci şi în cele organizaţional şi aplicativ-practic. Şcolarizarea copiilor cu dificultăţi de învăţare se poate realiza în şcoli obişnuite sauîn şcoli speciale. Se folosesc tot mai mult combinaţii de clase în cadrul şcolilor obişnuite, pentru a crea un mediu comun cât mai natural, echitabil şi eficient tuturor.
Pentru intervenţia în dificultăţile de învăţare, în cadrul unui program de şcolarizareobişnuit, există două tipuri de sprijin:- specializat, în afara clasei, în plus de activitatea didactică, ca formă suplimentarăde activitate;- didactic, ca adaptare şi flexibilizare a curriculum-ului.Fiecare elev care este evaluat iniţial ca prezentând dificultăţi de învăţare specificeare nevoie de un plan individualizat, personalizat de intervenţie.
Planul se referă laactivităţile de remediere specifice şi la modul cum se individualizează şi se acţionează personalizat în procesul de predare-învăţare şi cum se corelează acestea cu activitateadidactică cotidiană:
* tratarea personalizată și activităţi de compensare/de recuperare;
* instalarea unui ceas mare, vizibil, în camera copilului, de preferinţă ales împreună cu copilul;
* instalarea şi utilizarea unui calendar de perete şi a unui organizator;
*se impune răbdarea şi coerenţa deciziilor și stimularea comportamentelor dorite, inhibarea simptomelor specifice şi a efectelor lor.
* ignorarea deliberată a adultului trebuie sancţionată prin eliminarea unor privilegii(exemplu: televizorul) şi stabilirea clară a relaţiei dintre comportament şi consecinţe.
Orice tip de sancţiune trebuie să fie consistentă şi adecvată cauzei. Cu alte cuvinte, o sancţiune aplicată o dată ca urmare a unui comportament nedorit va fi aplicată identic în cazul repetării acelui comportament.
Procesul de integrare a copiilor cu C.E.S. în învăţământul de masă poate fi uşurat prin utilizarea de către profesor a unor strategii didactice care să-i dezvolte elevului abilităţi, deprinderi şi priceperi care să-i modifice comportamentul.
Bibliografie:
Preda Vasile – Intervenţia precoce în educarea copiilor deficienţi vizuali, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 1999
Radu, D. I., Ulici, G., – Evaluarea si educarea psihomotricitatii, Editura Fundatiei Humanitas, Bucureşti, 2003
Verza Emil, Verza Emil Florin – Psihologia vârstelor, Editura Prohumanitate, Bucureşti, 2000
*** Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011 şi actele normative subsecvente acesteia, cu privire la învăţământul special şi special integrat: - Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului special şi special integrat, aprobat prin OMECTS nr. 5573/ 07.10.2011 - Regulamentul privind organizarea şi funcţionare Centrelor judeţene/ al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, aprobat prin OMECTS nr. 5555/07.10.2011 - Metodologia privind organizarea serviciilor de sprijin educaţional pentru copiii, elevii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, aprobată prin OMECTS nr. 5574/ 07.10.2011 - Metodologia – cadru privind şcolarizarea la domiciliu, respectiv înfiinţarea de grupe/ clase în spitale, aprobată prin OMECTS nr. 5575/ 07.10.2011 - Metodologia privind evaluarea, asistenta psihoeducationala, orientarea scolara si orientarea profesionala a copiilor, a elevilor si a tinerilor cu cerinte educationale speciale, aprobată prin OMECTS nr. 6552/13.12.2011

Procesul de integrare a copiilor ...