Cred că am uitat să menționez, că sunt profesor pentru instruirea practică pentru domeniul de pregătire Turism și alimentație, astfel că la orele mele, copiii nu stau în bănci, ei învață tainele gătitului la nivel de începător, astfel că ei pot vorbi între ei, se pot mișca în timpul orei, așa că atunci când descoperă că pot face ceva singuri, oricât de mic ar fi acel lucru, se bucură și își cresc stima de sine, mereu le spun că nu există copiii care nu pot sau nu se pricep, ci copiii cu înclinații diverse.

Mulți dintre ei au revenit din vacanță mai slabi, mai apatici și fără chef de orice, reîntoarcerea la școală a fost ca o gură de aer de care aveau mare nevoie, abia ce se readaptaseră și li se părea că intrăm într-o oarecare normalitate, chiar cu riscul de a trebui să ”învețe”.

Astfel am aflat că, se bucurau că a început școala fizic, pentru că și-au creat o mică comunitate în care ei pot discuta, se pot amuza, se pot relaxa, uneori chiar și supăra unii pe alții, dar toate acestea îî fac să simtă că își trăiesc adolescența, nu că le trece închiși între pereții casei sau cu ochii în calculator.

Dar bucuria nu a durat prea mult, am fost anunțati că luăm o nouă vacanță care după temerile tuturor, sperăm să nu se continue cu un învățământ online, așa că urarea obișnuită de ”Vacanță plăcută!” s-a transformat în ”Noi vrem la școală!”. Trebuie să recunosc, sunt în asentimentul lor, una este să vorbesc cu ei față în față, să le explic atunci când nu vor să-mi spună, dar citesc pe fața lor că nu a fost înteles sau când sunt nemulțumiți de ceva și alta este să petrec 2-3 ore în fața unor buline fără energie.