DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR DE
PREVENIRE ȘI COMBATERE A BULLYINGULUI
ÎN ȘCOALĂ

TRĂISTARU MARIA
LICEUL TEHNOLOGIC  PETRE IONESCU MUSCEL
  ARGEȘ

OPIS
Bullyingul sub aspect contextual
Ce este si cine este implicat in  bullying? – realizati un referat in care sa expunetiparerile proprii pornind de la intrebarea de mai sus

Instrumente pentru prevenirea bullyingului în clasă
Realizati un proiect de lectie pentru ora de dirigentie in care sa discutati si sa realizati diferite activitati cu elevii despre bullying.

Instrumente pentru identificarea timpurie și intervenția adecvată în cazuri de bullying

Unul dintre elevii dvs este victima unei activitati de bullying. Cum procedati pentru a-i informa pe părinții acestuia?
Realizați un referat despre bullyingul la clasa,  în care sa descrieți ce trebuie să facă un copil care este agresat de colegul/colegii lui.

Cyberbullyngul
Explicați afirmatia: Consecințele cyberbullyingului pot fi până la cele mai dramatice.

Bullyingul sub aspect contextual

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire
Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică, în mass-media, chiar între țări etc.
Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului.
Bullying-ul este o acțiune care produce injurii celorlalți efectuată în mod repetat, care se poate manifesta fizic, prin agresivitate fizică sau psihologic, prin producerea unor daune emoționale. Instrumentele acestui fenomen sunt cuvintele, acțiunile sau excluderea socială. Fenomenul de bullying poate fi inițiat de o persoană sau de un grup de persoane (mobbing), implicând un raport de putere inegal, deoarece victima, în cazul acestui fenomen nu dispune de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra.
Victima pozează într-o ipostază de regulă vulnerabilă, care prezintă anumite slăbiciuni pe care bully-ul le poate exploata. Victima manifestă imposibilitate de apărare și sentimente de neputință. Spectatorii (bystanders) sunt și ei persoane implicate în fenomenul de bullying, chiar dacă nu în mod direct, însă asistă la acțiune. Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, o conduită intenționată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane), cu diferite cauze care determină noi forme de violență.
Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici:[5]
intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.[6]
Termenul „bullying” s-ar traduce prin „intimidare”, dar nu se rezumă doar la asta, pornește de la simpla necăjire, etichetare, batjocură, răspândire de zvonuri până la violență fizică. Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc., iar copii îl învață de la adulți, copii mai mari, televizor.
Cazurile de bullying implică cel puțin un agresor și o victimă, iar, în unele cazuri, există și martori. Agresorul vrea să fie cel mai cool rănindu-i, intimidându-i sau jignindu-i pe cei din jurul său. Este temperamental, inflexibil, încrezător și nu îi place să accepte regulile.[9] De cele mai multe ori nu are empatie și chiar se bucură că produce durere celorlalți. Dorește să domine și să-i controleze pe ceilalți, exagerează în situații obișnuite. Agresorul abuzează de putere pentru a-i răni pe ceilalți, deliberat și în mod repetat. Victima (persoana agresată) este copleșită de teamă. Unii elevi sunt predispuși să fie abuzați din cauză că sunt „diferiți”. De cele mai multe ori, victimele agresorilor sunt elevii care au următoarele caracteristici:
• supraponderali sau subponderali,
• au abilități sociale scăzute,

• sunt săraci sau bogați
• sunt scunzi sau prea înalți,
• au slabe abilități sportive,
• sunt inteligenți, talentați,
• au dizabilități fizice,
• sunt persoane noi din grup,
• au părinți divorțați sau
• sunt pur și simplu „diferiți” de ceilalți.
Spectatorul sau martorul este cel care vede fenomenul bullying, dar decide să nu intervină, de cele mai multe ori din frica de a deveni chiar el/ea o victimă.[9] Unii spectatori instigă agresorul să abuzeze victima. Majoritatea spectatorilor acceptă în mod pasiv, privind și nefăcând nimic. De foarte multe ori, spectatorii pasivi formează audiența agresorului care dorește să obțină atenție și popularitate. Astfel, el este încurajat să continue comportamentul agresiv. Spectatorul însă poate avea un rol important în oprirea agresiunii.
Putem discuta despre bullying fizic, verbal, sexual sau psihic. Manipularea, bârfa, constrângerile, criticile, minciunile, zvonurile, satirizarea, comicul exagerat adresat unei persoane sau unui grup de persoane (în clasă, în cancelarie, pe holuri, în curtea școlii etc.), diferențelor pe care acestea le prezintă (înălțime, greutate, culoarea ochilor, culoarea părului, nivel cognitiv, potențial de învățare, rasă, etnie, religie, dizabilitate, tip de familie, nivel de cultură etc.) constituie comportament de tip bullying.
Bullying-ul școlar
De cele mai multe ori, băieții apelează la acte de violență, în timp ce fetele recurg la bârfă și excludere.
Cercetările de specialitate consideră câțiva factori școlari care au un rol în dezvoltarea și favorizarea comportamentului de bullying. Pepler, Craig și Connolly (1997) aseamănă interacțiunea de tip bullying cu un „dans macabru” dinamic (activ și interactiv) care se petrece între agresor și victimă.[10] Goldstein (1995) vede interacțiunile de tip agresiv ca pe un „duet” între individ și mediul social înconjurător, unde cel din urmă determină intensitatea agresivității. Este subliniată încă o dată importanța contextului social în evoluția și escaladarea interacțiunii de tip bullying. Constituit pe mai multe nivele, acesta capătă forma unui „sistem social interactiv”. Copilul, cu rol social de elev în școală, este parte integrată a acestui sistem social în care funcționează, cu alte cuvinte, contextul social – școala ca sistem – prezintă o importanță deosebită în formarea și evoluția comportamentului de bullying.
Există diferențe de gen în cadrul victimizării din școli, clar subliniate de majoritatea cercetărilor în domeniu. În acest sens, este remarcată predispoziția băieților la adoptarea unui comportament de victimizare/bullying și a unei posturi de agresor, spre deosebire de fete. Evidențele științifice arată că fetele se implică mai mult în acțiuni de bullying indirect adoptând comportamente de răspândire de zvonuri răutăcioase, excludere socială, respingere. Marsh et al., 2011, prin studiul său asupra unor metanalize de seamă (Ostrov și Godleski, 2010; Archer, 2004; Card et al., 2008), conchide că există evidențe științifice care să susțină că băieții apelează mai mult la victimizare fizică decât fetele, în schimb, nu există diferențe semnificative de gen în cazul agresivității indirecte, victimizarea relațională. Cercetătorii raportează posibile explicații la conținutul itemilor care vizau mai multe forme de agresivitate indirectă care nu au fost demarcate conceptual suficient și pe seama percepției respondenților – este posibil ca fetele să nu declare rata

reală a acestui comportament, deoarece au o percepție diferită vis-à-vis de formele agresivității indirecte, mai subtile și mai puțin observabile față de cea directă.
Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc., iar copiii îl învață de la adulți, copiii mai mari, televizor. În procesul de creștere, aproape fiecare copil experimentează „necăjirea” (teasing) de către cei mai mari și adulți. Poate pentru aceștia este o simplă joacă, dar, pentru copil, este un model de comunicare de la cel puternic către cel slabcopilul este în plin proces de achiziții, încă nu are capacitatea de a discerne între bine și rău, încă nu poate prevedea pe termen lung consecințele faptelor sale sau ale altora, așa că interiorizează comportamentul, modelul de la cei apropiați lui și care îi asigură supraviețuirea sau din alte surse atunci când părinții săi îl acceptă prin neimplicare. Copilul învață și el să „necăjească” și, făcând acest lucru în mod repetat, comportamentul devine „bullying” și se manifestă:
verbal: amenințări, etichetări, batjocură;
psihologic: izolarea victimei, răspândirea de zvonuri;
fizic: lovire, împingere.
Victimele bullying-ului sunt adesea timide, cu stimă de sine scăzută, abilități sociale slabe, în general mai puțin puternice din punct de vedere fizic decât colegii lor;[22] agresorii îi aleg după aceste criterii tocmai pentru a se pune ei în siguranță deoarece, de obicei, aceștia nu se răzbună.
Bullying este în zilele noastre un fenomen extins în toate domeniile și afectează persoane indiferent de vârstă, categorie socială, sex, zonă geografică, etc. Exceptând violența fizică, bullying-ul verbal (ce îl include pe cel emoțional și comportamental) este deja o parte nelipsită din societatea noastră, o parte din felul nostru de a relaționa și socializa. „Supraviețuirea celui puternic” este un principiu ce se răsfrânge și relațional/social prin comportamente de dominare, intimidare, discuții contradictorii, lupte ideologice, competiție etc, fiind lucruri acceptate și considerate deja de societate ca fiind „normale”:
La locul de muncă, prin competiție, sunt generate uneori conflicte și confruntări (directe sau indirecte), unele de intimidare, altele de dominare, excluderi sau includeri sociale selective (bazate pe anumite criterii, multe din ele subiective), etc.
Politicienii încearcă mereu să se intimideze și să se domine reciproc, răspândesc zvonuri, atacă direct sau indirect alte persoane – și nu doar că le este permis, dar lumea chiar se așteptă de la ei să facă asta.
Excluderea selectivă din grupuri este la ordinea zilei în cadrul organizațiilor sau a cluburilor care acceptă doar membrii lor, exclud restul persoanelor; inclusiv la nivel global se aplică astfel de excluderi – țările având cetățenii lor, excluzând astfel restul persoanelor (chiar și pe cele din imediata vecinătate, geografic vorbind), punându-le condiții stricte de relaționare, vizitare, acces sau aderare oficială la statutul de „cetățean al țării X”…
Lista cu exemple sau forme de bullying așa-zis „normal”, acceptat în cadrul societății umane poate continua la nesfârșit. Astfel, exceptând violența fizică, bullying-ul relațional nu poate fi stopat, ci doar gestionat și limitat prin educație și cultură. El reprezintă, în fapt, o formă sau metodă de socializare competitivă folosită peste tot în lume și care ar trebui cunoscută de fiecare om, împreună cu strategiile de apărare împotriva lui.
Din acest motiv, nu-i poți spune copilului că ceilalți nu ar avea voie să facă glume pe seama lui, să genereze zvonuri, să-l intimideze sau să-l excludă dintr-un grup de prieteni de joacă… pentru că „voie” au (în sensul că nu este ilegal). Putem spune că nu este poate prea frumos sau că nu este elegant – dar asta e cu totul altceva. Copiii pot face asta, chiar dacă în esență sunt lucruri „rele” (urâte, nepoliticoase, rău intenționate) și care îi fac antipatici – cel puțin în ochii victimelor.
Exact asta i se va putea întâmpla și în „lumea reală”, în afara școlii, precum și în viața lui de adult, după ce termină școala. Din acest motiv, copilul ar trebui să cunoască și să știe cum să gestioneze acest tip de interacțiune socială sau relaționare. Poate că forma (sau modul) în care este folosit bullying-ul de adulți este diferit de cel întâlnit la copii, însă fundamental comportamentele sunt similare și au același scop: dominarea, controlul sau puterea exercitate asupra altor persoane, pentru a câștiga un statut social mai bun, o imagine mai bună, beneficii materiale sau satisfacții emoționale.
Bullying-ul începe de fapt încă de la vârste de 1-2 ani, când copiii învață deja primele forme de manipulare, exasperând părinții (sau frații) prin comportamentele lor (ex. plâng pentru a obține niște beneficii, repetă zgomote atunci când observă că acestea sunt deranjante pentru ceilalți, aruncă „accidental” dar cu bună știință și repetat mâncare sau alte obiecte pe jos, etc.).
În acest fel, observăm cum toate caracteristicile fenomenului descrise de Dan Olweus (detaliate mai sus) sunt satisfăcute. Remarcăm aici în special a treia caracteristică a fenomenului – respectiv faptul că sentimentele negative (de supărare, frustrare, exasperare) ale părinților sunt percepute în mod pozitiv de copil (care se distrează și se simte foarte bine văzând efectul negativ generat și faptul că are puterea de a genera acel efect). Acest lucru este motorul sau motivația care îl determină pe copil să continue comportamentul de bullying pe o perioadă mai lungă de timp.
Cât timp? Există două variante:
Atâta timp cât obține satisfacție (respectiv atâta timp cât obține rezultatul dorit), sau
Atâta timp cât îi este permis (pentru că în cazul copiilor, acest comportament poate fi stopat ușor de părinți, care pot asuma foarte ușor statut de autoritate în fața acestuia prin pârghii specifice sau acțiuni dominante, directe).
Comportamente similare de bullying, care pornesc de la aceeași motivație, se întâmplă și între frați, între colegi de școală, între colegi de muncă, între parteneri de viață (inclusiv soț-soție). Pentru copil, însă, este primul mod de a-și exercita și antrena spiritul de dominare și competiție care provine din instinctul animalic de supraviețuire cu care orice om se naște. La început este varianta necizelată, necenzurată, needucată și nedisciplinată a acestui instinct, însă ulterior devine mai „rafinat” și mai eficient, pe măsură ce acumulează experiență. Neghidat, acest tip de comportament o poate lua însă și razna, copilul (și ulterior adultul) putând exagera și depăși orice limită de bun simț pe care o persoană ar trebui să o aibă în cadrul unei societăți moderne, ajungând practic să abuzeze de aceste „abilități”.Reversul medaliei – extrema opusă – este la fel de greșită. Spre exemplu, dacă un copil este învățat de părinți că ori de cate ori un alt elev îl jignește, face mișto de el, face glume sau îi spune/face niște lucruri urâte, singura lui soluție este să meargă să îl spună profesorului (sau unui alt factor autoritar din viața lui) și apoi acela îl va pedepsi pe „bully”/agresor pentru el (preluând astfel problema și întreaga responsabilitate a rezolvării acesteia în locul lui), atunci copilului îi va spori neîncrederea în propriile forțe și, neajustat corespunzător, un astfel de comportament (sau obișnuință) va risca, în decursul anilor, să îl lase pe acel copil total nepregătit din punct de vedere social, putându-i crea mari probleme de relaționare și socializare ca adult – rămânând în permanență o victimă și o țintă ușoară pentru alții.Copilul trebuie să știe că nu toți oamenii vor fi drăguți cu el (sau cel puțin nu tot timpul). Viața poate fi uneori o luptă de supraviețuire, alteori o competiție acerbă pentru un statut social mai bun, mai multă putere, mai mult control, mai mulți bani, mai multă recunoaștere (în cadrul unui grup)… Și de aceea, copiii trebuie învățați cum să gestioneze aceste situații conflictuale și SINGURI, pe măsură ce se confruntă cu ele. La început va fi vorba de lucruri simple (ex. cuvinte urâte sau glume proaste din partea colegilor), dar pe măsură ce cresc, se vor adăuga altele, până la finalul școlii putând avea practic experiență cu întreaga paletă comportamentală de tip „bully” – ceea ce este un lucru util, cu condiția să învețe cum să combată efectele negative ale fenomenului și cum să prevină sau să gestioneze eficient situațiile întâmpinate.Veți spune probabil – „E doar un copil… cum să treacă prin atâtea încă din copilărie? E rolul meu ca părinte să îl apăr, iar la școală e rolul profesorului (și al școlii) să aibă grijă de el…”  Da și nu… Există anumite responsabilități pe care atât părinții, cât și profesorii (sau școala) trebuie să și le asume (ex. educarea și ghidarea acestora – existând metode și pârghii specifice prin care aceștia pot ajuta la crearea și încurajarea unui mediu propice pentru copii și socializarea acestora, prin reguli și proceduri care să îi ghideze – de la beneficii până la sancțiuni disciplinare). Dar nu trebuie să avem așteptări și nu trebuie să tindem către o protecție de tip „bulă”, în care copilul să fie ținut departe de orice „rău”, pentru a fi în afara oricăror pericole. Pentru că „protejându-l” în acest fel de ceea ce va fi oricum inevitabil, problemele lui de relaționare se pot doar agrava pe măsură ce acesta crește.Nu putem ține copiii (și ulterior adolescenții) într-o astfel de „bulă” impenetrabilă, fără a-i lăsa să intre în contact cu nimic neplăcut, rău sau incomod. Doar prin învățarea copiilor despre existența acestui fenomen și metodele de contracarare a lui, îi pregătim gradual, progresiv, pentru viață – de la situații simple în clasele primare, până la situații mai complexe (sau mai grave/dure) ulterior. Trebuie doar să îi ghidăm și să îi lăsăm să își formeze propriile experiențe, ajutându-i activ să își creeze propriul lor sistem de gestionare a acestor situații.Cu toate acestea, din punct de vedere al găsirii unei rezolvări, practica de combatere a fenomenului bullying se concentrează, de obicei, pe implementarea de soluții care ajută doar indirect victimele, prin schimbarea sau influențarea mediului înconjurător acestora. Mișcările anti-bullying se rezumă în mare parte la cadre organizatorice în care comportamentele negative ale agresorilor sunt pedepsite, fără a se pune accent pe ajutarea directă a victimelor (prin oferirea de unelte sau tehnici concrete cu care acestea să prevină sau să gestioneze situațiile întâmpinate, rezolvându-și astfel pe cont propriu problemele de socializare) și nici pe ghidarea, educarea sau reabilitarea agresorilor.
Se pornește de la premisa că victima nu are nicio putere pentru a gestiona sau a rezolva problema socială cu care se confruntă (sau că nu este responsabilitatea ei să o facă) și de aceea singura soluție rămasă ar fi ca altcineva, din afară, să schimbe lumea din jurul victimei pentru a acomoda lipsurile, vulnerabilitățile sau sensibilitățile acesteia… Este o abordare similară celei din povestea omului care locuia lângă un râu, dar murea de foame, căruia vecinul pescar i-a dat de mâncare pește pentru a-l salva. Vecinul nu și-a dat seama că așa îl salvează pentru o perioadă scurtă de timp și că ar fi fost mai bine să-i ofere o undiță și să-l învețe să pescuiască pentru a-și putea procura singur de mâncare – și astfel să-l salveze pentru întreaga viață.Diferența între cele două abordări este fundamentală și se referă la cât de dependente sau independente de un „sistem” vor fi acele persoane. Dacă ajutorul constă în „oferirea de hrană”, atunci trebuie „să-i dai de mâncare” victimei de fiecare dată când îi e foame, făcând-o dependentă de tine (sau de „sistemul” pus la punct de tine). Dacă îl înveți pe acel om „să pescuiască” (să-și obțină singur hrana), îl faci independent sau auto-suficient, oferindu-i libertatea de a-și lua viața în propriile mâini.Paralelă cu societatea contemporană:
În practică, nimeni nu se va situa la vreuna dintre aceste extreme – 100% independent (auto-suficient) sau 100% dependent. Omul, fiind o ființă socială, va încerca să găsească un echilibru undeva la mijloc. Cu toate astea, de cele mai multe ori, el se va situa mai aproape de starea de dependență decât de cea de independență/auto-suficiență. Iar asta se întâmplă pentru că, de regulă, cei care asigură conducerea unui sistem, tind să încurajeze dependența de acest sistem, fiindu-le astfel mai ușor să controleze și să conducă.În mod uzual, se menține un oarecare echilibru, însă raportul de putere dintre cele două părți (individ vs. autoritate) poate fluctua. Din principiu, conducerea – în sensul cel mai larg al cuvântului – nu va dori să ofere celor conduși mult prea multe pârghii de influențare a celor care iau deciziile, justificând mereu limitările diverselor libertăți sau drepturi ca fiind necesare, „pentru binele” sau „pentru siguranța” și în folosul oamenilor, pentru securitatea și liniștea lor. Astfel, conducerea ar rămâne de fapt singura responsabilă să-i protejeze pe cei conduși, și asta pentru că o mai mare responsabilizare a acestora din urmă, i-ar face mai puternici, prea puțin dependenți de sistem și deci mai greu de controlat. Nu vom dezvolta acum acest subiect, fiind o discuție separată, de altă factură, ce ține pe de o parte de modul de organizare a societății, și pe alta de educația și capacitățile individuale ale oamenilor de a prelua responsabilitatea propriilor vieți. Principiul însă este important de înțeles: de la cel mai mic, la cel mai înalt nivel, lupta se dă pentru cine deține puterea sau controlul asupra celeilalte părți implicate în ecuație.Revenind strict la fenomenul de „bullying”, ideea de a schimba mediul înconjurător pentru a-l determina să accepte o persoană (sau tipologie de persoane) este un lucru greu de realizat și de menținut, mai ales în contextul în care nu faci și eforturi pentru a da posibilitatea victimei de a se schimba pe sine (prin educarea acesteia pentru a o face să se adapteze mai ușor sau ajutând-o să devină mai puternică și, în acest fel, să poată înfrunta problema, fără a mai aștepta de fiecare dată ajutor din exterior).Este similar cu cele două tipologii de gândire: gândirea de avocat și gândirea de psiholog (a se înțelege „strategia de abordare” a unui avocat vs. a unui psiholog).Dacă gândești ca un avocat, vezi doar cadrul legal și încerci să schimbi totul cu excepția victimei: vei pleda pentru legi mai stricte care să protejeze victima (în special indirect pentru că acestea au efect după ce victima este agresată), vei dori să dai mai multă putere poliției sau altor factori de control din mediul social în care trăiește victima, vei încerca să induci schimbări în comportamentul celorlalți, considerați „agresori” – nu în cel al victimelor (de ex. prin descurajarea anumitor comportamente considerate „agresive” sub sancțiunea unor pedepse mai aspre). Practic, vei avea în vedere orice, cu excepția unor măsuri care să vizeze direct victima și schimbarea/adaptarea acesteia.
Caz fictiv, pentru a exemplifica principiul de gândire și acțiune a tipologiei „avocat” (abordare juridică):Când o victimă (a unei „agresiuni”) vine la un avocat, iar acesta o întreabă „Care este problema?” – victima va răspunde în esență că „se simte ca o victimă” din cauza acțiunilor altor persoane. Atunci avocatul va face exact ceea ce știe mai bine – va spune: „Nu te îngrijora, mă voi ocupa EU de problema ta pentru tine… Este rolul meu să te protejez și să mă asigur că agresorul va fi pedepsit conform rigorilor legii, la capacitatea maximă permisă de lege. Voi avea grijă să prezint problema din punctul tău de vedere, îți voi crea imaginea perfectă de victimă, de „sfânt”, de cetățean model și mă voi asigura ca agresorul să fie prezentat în fața judecătorului în cel mai nefast mod posibil, îl voi face să arate ca un infractor ticălos și vinovat de fapte sale… îl voi demoniza și dezumaniza în fața tuturor pentru a mă asigura că primește pedeapsa maximă, iar tu beneficiile sau despăgubirile cele mai mari. Practic, ca soluție la problema ta, mă voi asigura că întreaga lume/societate de lângă tine va face ajustările necesare și se va schimba pentru a putea acomoda vulnerabilitățile tale.” Prezentarea de mai sus este în mod vădit și intenționat exagerată și nu reprezintă efectiv cuvintele pe care le-ar folosi un avocat, însă ele scot în evidență esența strategiei (sau a gândirii) unui avocat pentru rezolvarea problemelor unui client-victimă (ex. victimă a unui abuz, unei calomnii, agresiuni, etc.).

2.Instrumente pentru prevenirea bullyingului în clasă
Realizati un proiect de lectie pentru ora de dirigentie in care sa discutati si sa realizati diferite activitati cu elevii despre bullying.
PROIECTUL EDUCAŢIONAL
”STOP BULLYING!”
An școlar 2020-2021
          Liceul Tehnologic ,,Petre Ionescu Muscel” Domneşti
Echipa de proiect:
Coordonatori :
Prof. itinerant I.M.
Prof.N.O.
Prof. C.N.
Elev:A.A.
Colaboratori:
Diriginții claselor
Comitetul reprezentativ al părinților
1. Argument
           În școlile românești,  fenomenul de bullying are o incidență din ce în ce mai ridicată, pericolul venind din falsa impresie de normalitate a acestuia, majoritatea oamenilor acceptându-l ca pe o componentă obișnuită a vieții de zi cu zi.
           Bull în limba engleză înseamnă taur. Bullies (în aceeaşi limbă) înseamnă agresori, iar bullying este acţiunea agresivă (verbal, acţional şi implicit emoţional), desfaşurată între două sau mai multe persoane, şi începe prin intimidarea unuia de către celălalt. Poate nu întâmplător rădăcina termenului este „taur”, cu trimitere la brutalitate  - „luat în coarne”, forţa conflictuală şi comportament agresiv.
          Intimidarea/ameninţarea este o încercare agresivă, de obicei sistematică şi continuă, în scopul subminării și rănirii cuiva, pe baza unor slăbiciuni percepute la acesta. Deși frecvent asociate cu copiii, agresiunile pot apărea la orice vârstă, iar membrii grupurilor minoritare sunt mult mai susceptibili de a fi hărțuiți la vârsta adultă ( în limbaj de specialitate mobbing-ul).  
              Efectele asupra  victimei sunt  adesea  devastatoare din punct  de vedere  emoțional  și comportamental.
           Bullying-ul poate să transforme școala într-un loc de temut, în timp ce aceasta ar trebui să le asigure elevilor un mediu în care să se simtă în siguranță.
             Odată informați, copiii pot lua atitudine, pot interveni pentru ei înșiși, dar și pentru ceilalți, iar numărul cazurilor de acest fel se va diminua treptat.
             Prevenirea acestui fenomen este responsabilitatea tuturor şi nimeni nu ar trebui să fie indiferent faţă de acele persoane care se află în incapacitatea de a se descurca într-o asemenea situaţie.
             Cadrele didactice pot să contribuie la diminuarea fenomenului fie prin activități de informare, implicare și combatere a fenomenului, fie prin neacceptarea și sancționarea imediată a unor astfel de comportamente
2. Scopul proiectului
           Informarea corectă a elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal, a părinților acestora și a cadrelor didactice cu privire la fenomenul ”bullying”: definire, forme de manifestare, cauze, efecte, statistici privind gradul de escaladare a fenomenului în școala românească, forme de prevenție, modalități de a lua atitudine, de a interveni pentru ei înșiși și/sau pentru alții, în vederea diminuării numărului cazurilor de acest fel.
3. Obiectivele proiectului
         *Diseminarea informațiilor despre  fenomenul  ”bullying”: definire, forme de manifestare, cauze, efecte, statistici privind gradul de escaladare a fenomenului în școala românească ;
          * Aplicarea chestionarului Bullying, pentru a se stabili gradul de răspândire a fenomenului Bullying în rândul elevilor
           *Creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale fenomenului "bullying" în rândul eleviilor, părinți ai acestora, cadre didactice și al nivelului de informare al acestora  asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui fenomen;
         *Însușirea de către elevi, părinți ai acestora și cadre didactice, a unor tehnici de gestionare corectă a situațiilor în care elevii sunt victime ale unor pesoane care practică ”bullyingul”;
         *Consilierea elevilor care practică ”bullying-ul”, cu accent pe dezvoltarea altor metode de exprimare a emoțiilor negative și de rezolvare a conflictelor interioare proprii;
         *Instruirea cadrelor didactice și a părinților elevilor cu privire la felul în care își pot sprijini elevii/ copiii implicați în situații de tip ”bullying” (”victime” sau ”agresori”);
         *Diseminarea rezultatelor proiectului, într-un interval de 2 luni”.
4. Grupul ţintă :
          * elevi din învăţământul primar, gimnazial
          * cadre didactice.
5. Beneficiarii direcți și indirecți:
direcţi: elevi, părinţi, cadre didactice
indirecţi : comunitatea locală
6. Durata proiectului:  Mai -Iunie 2021
7.Locul de desfăşurare:
-săli de clasă, curtea școlii,cabinet de informatica
8.Resurse materiale
-Coli  albe ,colorate
-Markere, carioca, acuarele, culori,
-bilețele care se lipesc/Post-it-uri, pixuri, flipchart.
-Aparat foto, casetofon , laptop;
-filme tematice;
9.Resurse procedurale:
Strategii didactice: conversaţia euristică, expunerea, modelarea, explicaţia, problematizarea, algoritmizarea, generalizarea,  jocuri de rol şi exerciţii practice de modelare comportamentală, dezbateri, expuneri.
Forme de organizare: frontal,individual, lucrul pe grupe.
10. Evaluare:
Mediatizarea proiectului prin afişe, fluturaşi,
Recompense, diplome, felicitări,
Fotografii,
11. Rezultate aşteptate:
Proiecte, portofolii,
Expoziţii.
12. Acţiuni:
Stabilirea unui calendar de lucru, planuri de activitate,
Popularizarea acţiunilor.
BIBLIOGRAFIE:
Tzvetina Arsova Netzelmann, Elfriede Steffan, Marina Angelova , Strategii pentru o clasă fără bullying , manual pentru profesori și personalul școlar
CALENDARUL ACTIVITAȚILOR

Nr.crt. Activitatea Locul de desfașurare Termen
1. Informarea și conștientizarea bullying-ului și cyberbulling-ului.
Fenomenul bulling-mit sau realitate. Săli de clasă/laboratorul de informatică Februarie
2021
2. Scrisori la redacție Săli de clasa/biblioteca școlii Martie
2021
3. Film sau realitate Săli de clasa/ laboratorul de informatică
Aprilie
2021
4. O școală fară bulling -Concurs de desene;
Realizarea unui vernisaj cu lucrările copiilor și premierea autorilor lucrărilor câștigătoare
Săli de clasă/holul școlii
Mai
2021
5.  -Stop bullying!; Violenţa distruge!, Prietenia construieşte!
-” Patrula veselă de recreație!” pentru a monitoriza fenomenul de violență sau bullying în timpul pauzelor. Am transformat curtea școlii într-un spațiu al prieteniei, al educației non-formale, al veseliei, al culorii, în care elevii se simt bine, se joacă, interacționează, învață, se responsabilizează.
Realizarea unei prezentării PPT cu aspecte de la activitățile organizate
Săli de clasă

Curtea școlii

Laboratorul de informatică

Iunie
2021
Concluzii
Am inițiat și derulat acest proiect, conștienți fiind că „datorăm copilului cel mai profund respect”. Activitățile desfășurare au reprezentat o formă de a educa altfel, de a îi invăța pe elevi să fie mai buni, mai toleranți, mai empatici și mai solidari cu problemele celor din jurul lor, prin intermediul unor activități educative non-formale care le-au stârnit curiozitatea, inițiativa, dorința de implicare și participare. Toți cei implicați în proiect au înțeles că încălcarea drepturilor copilului naște povești triste și grele, că respectarea drepturilor copilului nu este o opțiune, ci o obligație pe care o avem fiecare, indiferent că suntem adulți sau copii. Doar astfel putem contribui la construirea unei școli și, implicit, a unei lumi mai bune, mai tolerante, mai incluzive pentru fiecare dintre noi
Încheiem prin a transmite câteva mesaje pe care le-am descoperit în cartea, respectiv filmul „Minunea”, care ne-au inspirat în activităţile noastre:
„Niciodată nu judeca după aparențe!”
• „Când ai de ales între a fi corect și a fi bun, alege să fii bun!”
•„Faptele voastre vă sunt monumente”
• „Nu poți vedea bine decât cu inima”
• „Măreţia nu constă în putere, ci în dreapta folosire a puterii. E măreț cel a cărui putere însuflețește cele mai multe inimi din puterea inimii  lui”.
• „Fă cât de mult bine poți, prin orice mijloace poți, în orice fel poţi, în orice moment poți și cât de multă vreme poți!”
• „Dacă poți trece prin gimnaziu fără să rănești pe nimeni , e chiar grozav!”
• „Fă un pic mai mult  bine decât este necesar!
3.Instrumente pentru identificarea timpurie și intervenția adecvată în cazuri de bullying
Unul dintre elevii dvs este victima unei activitati de bullying. Cum procedati pentru a-i informa pe parintii acestuia?
Realizati un referat despre bullyingul la clasa,  in care sa descrieti ce trebuie sa faca un copil care este agresat de colegul/colegii lui.
Pentru foarte mulţi copii interacţiunea cu alţi copii, în locuri în care supervizarea din partea unui adult este mai redusă (în curtea şcolii, pe terenul de sport, în pauze, în vestiare sau pe drumul spre casă), reprezintă o lecţie de viaţă foarte dureroasă.
Toate aceste experienţe în care un copil este pus să facă anumite lucruri umilitoare pentru distracţia altor copii, este hărţuit, etichetat, ameninţat, deposedat de anumite bunuri etc., îşi pun amprenta asupra modului în care el se va percepe pe sine şi pe cei din jurul său. Unii dintre aceşti copii vor alege să adopte şi ei acelaşi comportament, exploatându-i pe cei pe care îi percep că sunt „mai slabi” decât ei sau mai lipsiţi de resurse (ex: nu au prieteni), alţii rămân „ciuca bătăii de joc” pentru că le este frică să vorbească. Mai există şi categoria copiilor care reuşesc să îşi înfrunte frica şi cer ajutorul unui adult.
Pentru că nu putem să ne însoţim permanent copiii în toate locurile în care aceştia sunt nevoiţi să meargă, mai ales la vârsta adolescenţei este foarte important să îi învăţăm cum să facă faţă acestor situaţii.
Toate exemplele date mai sus sunt circumscrise fenomenului de bullying. Bullying-ul este un termen umbrelă care înglobează o serie de comportamente agresive prin intermediul cărora un copil încearcă să obţină unele beneficii cum ar fi: apreciere, valorizare, atenţie din partea celorlalţi colegi sau chiar o serie de bunuri. Se deosebeşte de celelalte tipuri de comportamente agresive (lovit, smuls, împins, înjurat) prin faptul că nu apare ca reacţie la anumite emoţii de disconfort (furie, tristeţe, etc).
Care sunt cele mai frecvente comportamente de bullying?
Odată cu vârsta, creşte frecvenţa comportamentelor de bullying, iar formele de manifestare se accentuează. Astfel, dacă la grădiniţă copiii se etichetează sau îşi pun porecle, şcolaritatea mică aduce în prim plan forme mult mai accentuate. Cele mai frecvente forme de bullying din şcolaritatea mică sunt: tachinarea (ex. „aragaz cu patru ochi” pentru copiii care poartă ochelari, „balenă” pentru copiii care au o greutate mai mare, „girafă” pentru copiii mai înalţi, „sărac” pentru copiii cu posibilităţi financiare mai reduse, „căminist” pentru copiii care provin din sistemul de protecţie de stat), izolarea unui copil („Nu vorbiţi cu ea!”; „Nu ai ce căuta pe terenul de sport!”), împrăştierea de zvonuri false.

Trecerea la gimnaziu se asociază cu forme din ce în ce mai complicate. La cele menţionate mai sus se adaugă: intimidarea, umilirea, distrugerea bunurilor personale (îi scuipă foile caietului sau îi rupe obiectele), deposedarea de bunuri (îi ia cu forţa banii, mâncarea, hainele).
Foto: Gulliver Getty Images
De ce unii copii aleg să se comporte aşa?
Comportamentul de bullying este o cale prin care unii copii au învăţat să primească atenţie, chiar dacă într-un mod negativ. Alţi copii se manifestă astfel pentru că aşa au învăţat să se simtă puternici (când ceilalţi se tem de ei). Pentru alţi copii, comportamentul de bullying reprezintă o cale uşoară de a fi percepuţi de ceilalţi ca fiind „cool”. Nevoia de integrare este atât de mare, încât copiii pot să se comporte astfel pentru a fi acceptaţi de copiii cu o popularitate mai mare. Există şi situaţii când copiii imită modelele învăţate - ei acţionează în acelaşi mod în care au fost trataţi şi ei în contextele lor de viaţă. Şi mai există şi categoria copiilor care interpretează greşit diferenţele culturale şi etnice.
Cum le va fi afectată viaţa celor care manifestă frecvent comportamente de bullying. Bullyingul este un factor de risc pentru abandonul şcolar şi delincvenţă juvenilă. Elevii care agresează sunt de 5 - 6 ori mai predispuşi să se implice în acţiuni antisociale la vârsta adultă. (Olweus, 1991)
Ce impact are bullying-ul asupra vieţii copilului care primeşte un astfel de tratament. Cel mai adesea, un copil care a fost sever agresat ajunge să întrerupă şcoala din teama că ar putea să fie agresat din nou. Chiar şi în cazul celor mai uşoare forme, expunerea repetată la o experienţă de agresare îi predispune pe copii la dezvoltarea a numeroase probleme de sănătate mentală: depresie, anxietate, tulburări de comportament alimentar, etc. (Limber şi Nation, 1998).
Ce putem face?
Un copil care este victimă a bullying-ului are nevoie de sprijinul adulţilor din jurul lui. Cu ajutorul dvs., copiii învaţă cum să facă faţă comportamentelor de tachinare, poreclire sau a altor forme mult mai grave. Fiecare copil are nevoie să primească mesajul că aceste tipuri de comportamente sunt inacceptabile. Deoarece bullying-ul apare de obicei în comunităţile de copii, acest mesaj trebuie să fie promovat şi întărit atât la şcoală, cât şi acasă. Pentru că bullying-ul afectează pe toţi elevii din grup, nu se reduce doar la copilul care agresează şi la victimă, este important să îi învăţăm pe copii ce să facă dacă sunt martorii unui asemenea eveniment. Martorii bullying-ului, care sunt de obicei ceilalţi copii, de multe ori se simt în secret uşuraţi că nu sunt ei ţinta bullying-ului şi tind să evite agresorul, nefiind dispuşi să intervină în apărarea copilului agresat. Bullying-ul creează o atmosferă pervazivă şi nedefinită de intimidare, frică şi tăcere printre copii.
Paşi în gestionarea comportamentului de tachinare. Tachinarea nu poate fi întotdeauna prevenită, iar noi nu putem controla ceea ce spun sau fac ceilalţi. Ce putem face într-o astfel de situaţie este să îl învăţăm pe copil cum să îşi controleze propriile reacţii. Aceasta, deoarece multor copii le lipsesc abilităţile sociale necesare pentru a face faţă glumelor, etichetărilor şi farselor colegilor lor. În momentul în care ei plâng sau se înfurie, nu fac decât să îşi încurajeze colegii în a continua.
Învăţaţi copilul prin joc de rol ce să îşi spună în situaţia respectivă sau să o privească diferit.
Copilul poate să îşi spună: „chiar dacă nu îmi place cum mă porecleşte pot să fac faţă acestei situaţii “; poate să îşi pună o întrebare care să verifice valoarea de adevăr a celor spuse pe seama sa: „este adevărat ce spune … despre mine?” (de cele mai multe ori se dovedeşte că nu); poate să se gândească la calităţile sale care contravin remarcilor negative făcute la adresa sa.
Învăţaţi copilul prin joc de rol să se comporte diferit:
Ignorarea copilului care tachinează - să se comporte ca şi cum celălalt este invizibil şi să acţioneze ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. (Manifestarea furiei sau izbucnirea în plâns adesea accelerează comportamentele de tachinare). Ignorarea NU este o metodă bună în situaţii în care cineva tachinează de foarte mult timp şi foloseşte comportamente de bullying cu scopul de a-l intimida). Dacă este posibil, este recomandat să plece din situaţie.
Transmiterea de mesaje la persoana I - acest tip de mesaj asertiv este o metodă bună de exprimare a propriilor emoţii: „Sunt trist/nu-mi place când faci glume pe seama ochelarilor mei, aş prefera să încetezi”. Exersarea acestei tehnici presupune stabilirea contactul vizual şi folosirea unei ton ferm. Această tehnică funcţionează când este folosită într-un cadru controlat, în care există un adult, există nişte reguli, etc. (cum ar fi în clasă, la şcoală). Folosirea ei în recreaţie sau în curtea şcolii poate să ducă la agravarea situaţiei (copilul care tachinează face şi mai rău deoarece a observat că ceea ce face el, produce o emoţie sau a obţinut ceea ce şi-a dorit).
Răspunsul paradoxal. Această tehnică învaţă copilul cum să-şi schimbe modul în care vede sau înţelege cuvintele pe care celălalt le spune la adresa sa. Astfel, el poate să schimbe cuvintele de tachinare în complimente. De exemplu, un copil face glume pe seama sa că poartă ochelari şi spune „aragaz cu 4 ochi”. În această situaţie, poate să răspundă politicos: „Mulţumesc că ai remarcat că am ochelari!” (copilul care a făcut remarca nepotrivită este de regulă confuz când nu primeşte reacţia obişnuită de furie sau de frustrare). Un alt tip de răspuns paradoxal este exprimarea acordului faţă de aspectele la care se referă cel ce tachinează. De exemplu, răspunsul adecvat la adresa unui copil care tachinează şi spune „Ai aşa de mulţi pistrui!” ar putea fi „Este adevărat, am o mulţime de pistrui!”. Acordul cu aspectele semnalate elimină dorinţa de a ţine ascuns pistruii, lasă agresorul fără replică deoarece conflictul este blocat.
Răspunsul cu un compliment este un alt tip de reacţie care descurajează tachinarea. De exemplu, dacă cineva râde de modul în care copilul aleargă, acesta ar putea răspunde cu un compliment „Tu eşti un bun alergător!”. Umorul este un alt tip eficient de reacţie deoarece este total diferit de răspunsul aşteptat şi subliniază faptul că nu există un punct vulnerabil care să fi fost atins. În plus, râsul poate să schimbe o situaţie cu potenţial de rănire, într-una comică.
Pentru situaţiile în care comportamentul de bullying se menţine şi nimic nu pare să funcţioneze, copiii au nevoie să solicite ajutorul unui adult: Primul pas în reducerea comportamentelor de bullying este să le recunoaştem şi să facem ceva pentru stoparea lor (ex. să semnaleze prietenilor, cadrelor didactice, părinţilor atunci când nu ştiu sau nu reuşesc să facă faţă singuri).
În concluzie:
Ce trebuie să facă un copil care este agresat?
Să ignore comportamentul de agresare (doar în faza iniţială!).
Să se distanţeze de situaţia şi locul respectiv.
Să reacţioneze într-o manieră fermă (învăţarea abilităţilor asertive).
Să se asigure de protecţie (solicitarea ajutorului).
Ce este important să evite un copil care este agresat: să se înfurie/să plângă; să se comporte agresiv (să lovească, să înjure etc.), să aducă alţi copii sau o gaşcă cu ajutorul căreia să îşi facă dreptate, să răspundă cu tachinare.
Important de reţinut!
Toţi adulţii, cadre didactice şi părinţi, care au legătură cu şcoala trebuie să fie vigilenţi în a identifica acest fenomen şi a interveni. O dată identificat fenomenul este necesar ca adulţii să respecte cele 3 principii de intervenţie:
1. SĂ ACŢIONEZE IMEDIAT
2. SĂ-I OFERE CREDIT COPILUL AGRESAT
3. SĂ IA MĂSURI PENTRU A DIMINUA PUTEREA CELUI CARE AGRESEAZĂ.

4.Cyberbullyngul
Explicați afirmatia: Consecințele cyberbullyingului pot fi până la cele mai dramatice.
Apariția internetului marchează un moment decisiv în evoluția societății, prin revoluționarea sistemele informaționale, activităților și proceselor economice, dar mai ales a dimensiunii umane, oferind o nouă perspectivă asupra mijloacelor de comunicare și divertisment. Alături de numeroasele avantaje și oportunități determinate de dezvoltarea internetului, există și o serie de factori de risc, care ignorați, pot conduce la consecințe grave. În contextul societății actuale, în care accesul la internet a devenit o „necesitate”, nu trebuie să blamăm progresul tehnologic pentru riscurile atașate utilizării acestuia, ci trebuie să fim conștienți de existența lor în mediul virtual, să ne cunoaștem drepturile și obligațiile și să luăm măsuri atunci când ne confruntăm cu acest tip de probleme. O astfel de problemă, ce derivă din revoluționarea modului de a interacționa prin intermediul internetului, extrem de frecvent întâlnită și cu implicații foarte grave asupra sănătății fizice, dar mai ales psihice a copiilor și adolescenților, este hărțuirea cibernetică sau cyberbullying (termenul englezesc). Deși este o problemă actuală majoră, din păcate, în România1 , se acordă mult prea puțină atenție acestui fenomen atât din partea școlilor, cât și a autorităților, iar întrun cadru legal deficitar și în lipsa unor politici bine definite ale unităților de învățământ, care să reglemeteze acest fenomen, hărțuirea cibernetică continuă să se manifeste, conducând la un număr tot mai mare de victime. Fiind un fenomen larg răspândit în rândul adolescenților, care de cele mai multe ori nu știu cum să reacționeze în asemenea momente, cui să se adreseze sau cui să ceară ajutorul, considerăm că o astfel de temă este de un real interes atât pentru copii, cât și pentru părinți pentru a cunoaște ce presupune hărțuire.

Consecințele manifestării cyberbullying-ului pot fi încadrate în 3 categorii:  Efecte la nivel social: - diminuarea dorinței de a comunica și socializa, atât în mediul online, cât și în viața reală, motiv pentru care unele victime pot alege să se izoleze de societate - comportament necorespunzător în societate, victimele putând acționa agresiv sau prezenta complexe a căror manifestare inhibă socializarea - absenteismul – copiii sau adolescenții agresați în mediul virtual refuză să meargă la școală pentru a evita întâlnirea cu unuii colegi, care au vizualizat sau citit mesajele denigrante distribuite pe internet de agresor  Efecte la nivel emoțional: - comportament agresiv sau depresie, cauzate de reacțiile celor din jur la postările agresorului cu privire la victimă - frică și anxietate, determinată de impresia victimei că este urmărită permanent de agresor sau că urmează un nou atac la adresa sa - îmbufnare – adolescentul este mereu nemulțumit și supărat, refuzând să participe la activități de grup sau cu caracter social  Efecte la nivel fizic: - rănirea fizică pricinuită de agresorul cu care victima s-a întâlnit ulterior față în față - sinuciderea – în anumite cazuri extreme, victima, izolată și refuzând să ceară ajutor din exterior, recurge la a-și lua viața, fie din convingerea că este singura modalitate de a opri agresorul, fie pentru că nu mai poate să îndure tratamentul abuziv al agresorului sau reacțiile celor din jur. Cu toate că se aseamănă cu hărțuirea propriu-zisă, hărțuirea în mediul online poate înregistra o gravitate mai mare, din cauza faptului că agresorul se află sub protecția anonimatului, săvârșind acțiuni pe care altfel nu le-ar fi comis. Astfel, victima devine mai ușor de exploatat, informațiile online persistând suficient de mult timp încât să își atingă scopul. Abuzul este invaziv, periclitând viața personală a victimei în toate mediile în care aceasta se manifestă: acasă, la școală, online sau offline. Agresorul subestimează uneori efectele acțiunilor sale, considerând totul o simplă distracție. Totuși, pentru victimă agresiunea se poate dovedi fatală.
Peisajul Internetului în societatea contemporană a devenit mai complex şi mai generalizat, noi forme de comunicare şi de apartenenţă fiind create într-un ritm alert, transformând în mod dramatic felul în care tinerii (copiii şi adolescenţii) interacţionează. Comportamentul de cyberbullying sau cyber-bullying (comportament agresiv, de hărţuire online) poate fi definit în mod simplu ca activitate ce implică utilizarea comunicării mediate de calculator pentru a hărţui, agresa, ameninţa, umili alţi tineri în mod intenționat şi repetat. Hărțuirea pe internet este un fenomen complex, având mai multe forme de manifestare. Conform site-ului inițiat de Kaspersky pentru siguranța copiilor pe internet, ,,Kids safety by Kaspersky‖, există zece tipuri de cyberbullying, și anume:
1. Gossip (bârfa) – presupune emiterea în mediul online a unor declarații publice speculative, ce pot denigra o anumită persoană sau instiga alte persoane în a adopta un comportament restrictiv;
2.Exclusion (excluderea) – excluderea din grupuri sau activități online a anumitor persoane; de exemplu, excluderea din grupul de messenger al clasei a unui coleg, din motiv că nu este considerat suficient de bun pentru a face parte din același grup cu alții;
3. Harassment (hărțuire, cicăleală) – a insulta constant și deliberat o persoană, de exemplu prin postarea de poze sau mesaje ce pot afecta integritatea psihică a individului;
4. Cyber stalking (urmărire online) – comportament de hărțuire intimidant, cu scopul de a aduce conflictul în viața reală; se manifestă atunci când necunoscuții solicită întâlniri față în față copiilor/adolescenților cunoscuți pe internet, amenințându-i fizic;
5. Trolling (iritare) – provocarea unor persoane să acționeze agresiv, prin insultarea implicită;
6. Comments (comentarii) – postarea de răspunsuri negative, denigrante la adresa unor fotografii, clipuri video sau mesaje lansate de o anumită persoană pe internet;
7. Dissing (insistență abuzivă) – postări sau trimiteri permanente de mesaje către anumite persoane, în pofida refuzului lor de a comunica;
8. Fake profiles (profiluri false) – profiluri create de către agresorii pe internet ce împrumută identitatea altor persoane, spre a facilita comunicarea cu victimele lor; sub protecția anonimatului, agresorii își amenință victimele sau, alteori, își însușesc identitatea victimei în discuțiile cu alte persoane;
9. Trickery (dezvăluire) – folosirea de trucuri pentru a obține informațiile personale ale victimei, pe care agresorul urmează să le facă publice;
10. Fraping (sabotarea, atacarea) – actul de a schimba toate detaliile de pe pagina personală a cuiva atunci când persoana respectivă uită să restricționeze accesul;
11. Happy slapping (înregistrarea video a atacurilor) – presupune ca agresorul să filmeze victima în timpul atacului și să distribuie clipul video altor persoane, pentru a-l vizualiza și comenta, în acest fel sporind gradul de umilință la care este supusă victima; 12. Sexting – distribuirea de materiale pornografice minorilor utilizând mijloace electronice de comunicație. Cyber-bullying implică folosirea tehnologiilor informației și comunicațiilor, cum ar fi e-mail-ul, telefoanele mobile, pager-ele, siteurile web defăimătoare, blog-urile (există persoane agresive care crează până și blog-uri), cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat și ostil un individ sau un grup de indivizi