Educaţia ecologică se realizează nu numai în instituţiile şcolare ci şi în familie. Alături de şcoală şi de învăţământ, familia joacă un rol esenţial pentru a explica celor mici ce reprezintă natura, în ce constă respectul faţă de mediul înconjurător. De aceea am considerat necesar şi firesc să acţionez şi asupra familiilor copiilor, pentru a-i face să înţeleagă faptul că de modul cum se comportă ei cu natura, de reacţiile lor asupra plantelor şi animalelor depinde în mare măsură succesul formării la copiii preşcolari a unor deprinderi ecologice corecte. Preşcolarii îşi lărgesc şi îşi conturează cunoştinţele despre animalele domestice, cunosc unele animale sălbatice cu modul lor specific. Ei învaţă să deosebească animalele domestice de cele sălbatice, păsările migratoare de cele nemigratoare, animalele care aduc foloase omului de cele care pricinuiesc daune. Pentru realizarea acestui scop, copiii trebuie puşi în situaţia de a le observa. Toate întrebările pe care le pun copiii dovedesc interesul de cunoaştere al acestora manifestat în toate ocaziile cu multă insistenţă şi prin întrebări variate. În practică, în desfăşurarea activităţilor din grădiniţă am aplicat variate procedee şi modalităţi. Una dintre modalităţile la care am obţinut rezultate deosebite a fost observarea plantelor puse la germinat. Acest procedeu este pentru copii un mijloc palpabil, concret. Observând plantele în dezvoltarea lor, ei îşi însuşesc anumite cunoştinţe care apoi le stimulează curiozitatea şi de aici dorinţa de cunoaştere, care la ei se transformă prin întrebări, ceea ce dovedeşte că vor să înţeleagă mecanismul, legătura dintre om – plante – apă – lumină, iar ceea ce n-au înţeles devine curiozitate.