Legenda educatoarei

Septembrie va bătut la uşă! Este toamnă, am simţit-o zilele trecute şi dacă acum se numără bobocii, haideţi s-o facem!
Fiecare educatoare ştie că acolo unde copiii se simt bine, acolo pot creşte şi se pot dezvolta armonios. Noi ne-am pregătit cum am putut mai bine şi sperăm că am reuşit să mulţumim pe cei mai mulţi care au călcat pragul grădiniţei, atât copii cât şi părinţi. Rămâne să colaborăm cât mai strâns pentru a face plăcută frecventarea acestei trepte a învăţământului românesc. Nici noi, educatoarele, dar nici părinţii nu avem, voie să uităm ce vârstă au cei pe care dorim să îi formăm. Froebel spunea: „copiii nu sunt butoaie pe care să le umplem, ci focuri pe care să le aprindem!” Noi dorim să aprindem scânteia cunoaşterii şi ţine de mulţi adulţi ca focul aprins să nu se stingă!!!
Fiecare grădiniţă are o ofertă educaţională şi pentru cei care încă n-o cunosc cu siguranţă le   va fi la cunoştinţă la prima întâlnire din cadrul grădiniţei. Am constatat în ultimii ani mari pretenţii la această vârstă: părinţi care doresc ca cei mici, copiii din grădiniţă să înveţe o limbă străină, să danseze, să cânte la pian, să mânuiască calculatorul, dar din păcate invers proporţional cu vârsta sunt aceste pretenţii, adică pe măsură ce copiii cresc cei mai mulţi părinţi scad din pretenţii vis-a-vis de ce trebuie să cunoască copiii lor. Ce pretenţii au părinţii copiilor din clasa a X-a, a XI-a? Comparativ cu cele din vremea grădiniţei?
A început un nou an şcolar: noi ne-am pregătit, v-am primit şi vă primim cu un zâmbet, înarmate pe lângă răbdare, cu multă creativitate şi, mai ales, competenţă. Iar pentru cei cărora li se pare că avem o profesie deosebit de uşoară, doresc să le istoricesc „Legenda educatoarei” – oricum ne pricepem la poveşti, nu?

Când Bunul Dumnezeu a creat educatoarea, lucra deja în a şasea zi peste program (erau ore suplimentare). Atunci apăru Îngerul şi spuse:
- Doamne, dar mult mai lucraţi la această figurină?
Bunul Dumnezeu spuse:
- Ai citit dorinţele speciale de pe comandă? Să fie uşor de îngrijit, dar să nu fie din plastic; să aibă 168 de părţi mobile, să aibă nervi de oţel şi o poală în care să şadă concomitent cel puţin 10 copii. Dar totuşi trebuie să încapă pe un scăunel de copil şi să trăiască cu precădere într-o poziţie plecată. Cuvântul ei să vindece totul, de la cucui până la durerea sufletească, şi să aibă 6 perechi de mâini.
Atunci Îngerul scutură din cap şi spuse: „- 6 perechi de mâini, nu cred că este posibil!”
- Nu mâinile îmi produc dureri de cap” , spuse Bunul Dumnezeu, „ci 3 perechi de ochi pe care educatoare trebuie să-i aibă.”
- Fac parte din modelul standard? Întrebă Îngerul pe Bunul Dumnezeu.
Acesta dădu din cap şi spuse: „- o pereche care să vadă prin uşa închisă, în timp ce întreabă: ce faceţi voi acolo, dincolo? – chiar dacă deja ştie. O a doua pereche în ceafă, cu care vede ce n-ar trebui să vadă, dar ce trebuie să ştie. Şi bineînţeles, cei 2 ochi aici, în faţă, cu care priveşte copilul care se comportă imposibil şi care totuşi exprimă: te înţeleg şi te iubesc tare mult, fără să spună un singur cuvânt.”
- O, Doamne, spuse Îngerul şi se trase uşor de mânecă, mergeţi la culcare şi continuaţi mâine.
- Nu pot, spuse Bunul Dumnezeu, pentru că sunt aproape de a crea ceva, ce într-o anumită măsură îmi seamănă. Am reuşit să creez o figurină care se poate vindeca singură, dacă este bolnavă, care poate mulţumi 30 de copii cu o mică prăjitură aniversară, care poate convinge un copil de 6 ani să se spele pe mâini înainte de mâncare, care convinge pe unul de 3 ani că plastilina nu este comestibilă şi care transmite inconfundabil că picioarele le-am conceput cu precădere pentru mers, şi nu pentru lovit.
Îngerul se plimbă încet de jur împrejurul modelului educatoarei.
- Prea moale, suspină el.
- Dar dârză, spuse Bunul Dumnezeu energic. Nici nu crezi câte poate realiza şi suporta această educatoare!
- Poate să şi gândească?
- Nu numai să gândească, ci poate încheia compromise şi judecăţi … şi poate uita!
În final Îngerul se aplecă uşor asupra figurinei şi trecu cu degetele sale peste obrajii modelului.
- Aici este o spărtură, spuse el. V-am spus eu: D-voastră încercaţi să introduceţi prea multe în acest model.
- Acolo nu este o spărtură, spuse Bunul Dumnezeu, acolo este o lacrimă.
- Pentru ce e bună?
- Ea curge la bucurie, necaz, dezamăgire, durere, părăsire.
- Sunteţi un adevărat geniu! spuse Îngerul.
Atunci Bunul Dumnezeu privi dus pe gânduri şi spuse:
- Lacrima … , păi da, ea este ventilul de supraplin.
Sperăm că v-am descreţit frunţile, dar nu este doar o legendă, ci există mult adevăr în această povestioară…. .
Dorim tuturor copiilor, părinţilor şi educatoarelor un an şcolar cu cât mai multe bucurii şi realizări şi nu uitaţi: doar împreună vom reuşi!!!